InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sf. Gheorghe

Constatare nulitate absoluta act juridic - contract de mandat

(Sentinta civila nr. 2472 din data de 19.11.2008 pronuntata de Judecatoria Sf. Gheorghe)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Judecatoria Sf. Gheorghe | Jurisprudenta Judecatoria Sf. Gheorghe

R O M A N I A
JUDECATORIA SFANTU GHEORGHE
-
Dosar nr. /305/2008
SENTINTA CIVILA NR. 2472
Sedinta publica de la 19 Noiembrie 2008
Completul compus din:
PRESEDINTE :
Grefier : 

La ordine fiind pronuntarea asupra actiunii civile formulata de reclamantii  Sz. L. si Sz. E.  in contradictoriu cu paratii  M. M. si F. E., avand ca obiect actiune in constatare.
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Sustinerile si concluziile partilor sunt cuprinse in incheierea de sedinta din data de 13 noiembrie 2008, cand cauza a fost dezbatuta in fond, incheiere care face parte integranta din prezenta sentinta si la care se face trimitere.


J U D E C A T O R I A


Asupra procesului civil de fata,
Constata ca prin actiunea civila formulata si inregistrata la aceasta instanta sub dosar nr. _____/305/2008, reclamantii SZ. L. si sotia SZ. E. au  chemat  in judecata pe paratii M. M. si  F. E.  pentru constatarea nulitatii absolute  a actului intitulat ,,procura speciala” autentificat sub nr. _ de B.N.P. G. C. D., pentru eroare  asupra  obiectului actului. S-a mai solicitat sa se constate nulitatea absoluta actului de vanzare-cumparare  autentificat  sub  nr.__de acelasi birou notarial, sa se dispuna  reintabularea apartamentului situat in ________, str. ______, nr.__, bl.__, ap__ ,jud. _____ pe  numele  reclamantilor asa cum era acesta  in Cartea funciara inainte de perfectarea actului de mai sus, cu obligarea  paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
     In motivarea actiunii se arata ca prin  actul de vanzare-cumparare nr. ___/ __.__. 2007 a carei nulitate absoluta se solicita, numita F. E. a instrainat in numele reclamantilor dreptul de proprietate asupra apartamentului situat in ______, str. ______, nr.__, bl.___, ap.__  jud. ______ in favoarea paratei M. M.
     In realitate, reclamantii nu au dat nici un fel de consimtamant  pentru vanzarea apartamentului, fiind  in eroare cu privire la continutul procurii semnate  in fata notarului si autentificata de acesta sub nr. ____/__.__. 2007 cat si al actului care s-a semnat in baza acestei procuri de mandatare. Fiica lor F. E. le-a solicitat sa fie de acord cu ipotecarea  apartamentului pentru a imprumuta o suma de ____ euro de la M.M.. Aceasta i-a dat suma de  bani si a rugat-o sa semneze  un contract de garantie imobiliara la notarul public G.C. pentru a fi sigura ca ii restituie  banii si dobanda aferenta ceruta de  aceasta.
     In data de __.__. 2008 reclamantii au primit o somatie din partea executorului M. P. I. prin care li se cerea sa evacueze apartamentul, iar  ca titlu executoriu pretindea ca are acest  contract de vanzare – cumparare nr.____/ 2007. Reclamantii au intrebat-o  pe fiica lor ce  contract de vanzare – cumparare a incheiat iar aceasta le-a explicat  ca nu stie sa fi semnat un asemenea contract pentru ca ea stie ca a semnat  un contract  de imprumut cu ipoteca, nu un contract de vanzare cumparare.
     Deoarece reclamantii  nu cunosc limba romana iar notarul public  nu le-a tradus continutul actului semnat  si intitulat ,,procura speciala”, ei au fost convinsi ca au semnat o procura speciala pentru a ipoteca imobilul nu pentru a-l vinde.
     Parata M. M. a formulat intampinare si cerere reconventionala prin care a solicitat ca instanta, prin hotararea adusa in cauza sa respinga actiunea reclamantilor  cu privire la capatul  de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii  absolute a contractului autentic de vanzare – cumparare nr.___/__.__.2007 cat si capatul de cerere privind  intabularea imobilului – obiect al vanzarii, pe numele reclamantilor. S-a cerut sa dispuna evacuarea neconditionata a reclamantilor-parati  reconventionali din apartamentul situat in mun. ________, str._______ nr.__, bl.__, ap.-__,inscris in CF individuala nr.________, ____ cu nr. top. ____________ compus din trei camere si dependinte in suprafata  de ___ mp, boxa de___ mp, deoarece acestia  detin imobilul ce este proprietatea ei fara nici un titlu, cu cheltuieli de judecata.
     In motivarea intampinarii si cererii reconventionale, parata M. M. a aratat ca, in deplina buna credinta a incheiat contractul autentic de vanzare  si cumparare autentificat la BNP G. C. –G.  sub  nr.____/__. __ 2007 cu mandatara proprietarilor F.E., care a prezentat o procura speciala prin care era imputernicita de reclamanti-parintii sai sa vanda pentru ei si in numele lor apartamentul din cauza.
Personal a vazut procura speciala, constatand  calitatea de mandatar al proprietarilor a persoanei cu care incheia contractul autentic translativ de proprietate.
In aceasta situatie, considera  ca  reclamantii din prezenta cauza nu au calitate  procesuala activa de a solicita  in contradictoriu cu  ea constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare pentru lipsa consimtamantului vanzatorilor la incheierea vanzarii.
Parata a incheiat contractul translativ de proprietate cu mandatarul reclamantilor, care nu a  pretins si nici n-ar putea  pretinde ca nu a consimtit la vanzare.
Practic intre parata si reclamanti nu exista nici un raport juridic direct. Orice  fel de pretentii ar avea reclamantii, acestea si le pot valorifica, eventual  in contradictoriu cu mandatarul lor, nicidecum cu parata – care este tert fata de contractul lor de mandat – 1557 teza II-a si l558 C.civ. In lumina acestor dispozitii legale, este evident ca parata M. M. nu are calitate procesuala pasiva in actiunea reclamantilor.
In prezent  reclamantii – parati  reconventionali detin si ocupa fara nici un titlu apartamentul proprietatea acesteia, refuza sa paraseasca imobilul si deci este  indreptatita  sa ceara evacuarea neconditionata a acestora din apartament.
La termenul de judecata din data de __.___.2008, reclamantii au precizat actiunea respectiv petitul 1 din actiunea introductiva in sensul ca solicita constatarea nulitatii absolute actului intitulat ,,procura speciala” autentificat sub nr. ___/__.___. 2007 de B.N.P. G. C. D. pentru ,, eroare obstacol cu privire la natura actului care se incheie” si aceasta cerere este formulata doar in contradictoriu cu parata F. E. (f.28).
Fata de aceasta precizare parata M. M. a renuntat la judecarea exceptiei lipsei calitatii sale procesuale pasive fata de petitul I din actiune  si instanta a luat act de aceasta. Totusi s-a mentinut exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive fata de petitul II din actiune avand ca obiect constatarea nulitatii  absolute a contractului autentic de vanzare – cumparare nr.____/__.____. 2007 dar aceasta exceptie a fost respinsa de instanta (f.28-29).
Asupra fondului cauzei, din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
     Asupra apartamentului situat in mun. ______, str. _____ nr.__, bl.__, ap.__, jud. _______, inscris in CF individuala nr._______, A+1 cu nr. top. ______- compus din trei camere si dependinte in suprafata de __ mp, boxa de __ mp, au fost proprietari tabulari reclamantii Sz. L. si Sz. E..
     Prin actul intitulat ,,procura speciala”, autentificat sub nr. ____/__.__. 2007 de B.N.P. G. C. D., reclamantii au imputernicit pe fiica lor F. E. ca, in numele lor si pentru ei sa vanda cui va crede de cuviinta, la pretul si in conditiile cele mai favorabile reclamantilor, imobilul proprietatea acestora, astfel cum a fost descris mai sus. (f.11)
     Reclamantii au solicitat constatarea nulitatii absolute a acestei procuri pentru ,, eroare obstacol cu privire la natura actului care se incheie” aratand ca doreau sa dea imputernicire paratei F.E. pentru a ipoteca acest imobil nu pentru a-l vinde. Intrucat nu cunosc limba romana iar notarul nu le-a tradus actul, nu si-au dat seama ca procura data este pentru a se vinde imobilul nu pentru a se ipoteca.
     Prin interogatoriu parata F. E. a declarat ca i-a rugat pe reclamanti sa o imputerniceasca sa ipotecheze apartamentul mentionat pentru a putea lua un credit de ______ euro de la numitul K. D.. Parata nu i-a insotit la notar pe reclamanti dar a vazut ulterior procura, a observat ca este imputernicita pentru a vinde imobilul si a stiut ca a incheiat cu M. M. un contract de vanzare cumparare a acestui imobil dar nu a primit de la cumparatoare nici o suma de bani.(f.36).
     Parata a precizat ca a obtinut imprumutul de la numitul K.D., dar nu a intocmit un act scris in acest sens. De asemenea a mai aratat ca i-a spus notarului ca dorea o procura pentru ipotecare nu pentru vanzare dar notarul i-a explicat ca procura data e ,,pro forma” si nu poate intocmi o procura pentru ipotecare.
     Din adresa nr. ____/305/2008 a B.N.P. G. C. D. rezulta ca la intocmirea procurii s-au prezentat la biroul sau reclamantii dar si parata F. E.. Mandantii au citit personal continutul actului dupa care au declarat ca au consimtit la autentificarea procurii. Mandantii au fost intrebati personal de catre notar daca au inteles continutul procurii dupa care le-a explicat ca fiica lor, F. E. poate sa instraineze imobilul, sa negocieze si sa primeasca pretul.  Mandantii nu au avut obiectii cu privire la continutul mandatului si au semnat procura speciala. (f.32).
     De altfel, in incheierea de autentificare a procurii s-a mentionat faptul ca reclamantii au citit actul, au consimtit la autentificarea acestuia si au semnat toate exemplarele.(f.12).
     Cu toate ca reclamantii sustin ca nu cunosc limba romana, din certificatul nr. _____emis de M. I. rezulta ca reclamantul a fost inscris la Scoala nr.___ din mun. ______ pe care a absolvit-o in anul scolar _____/1957 cu urmatoarele note ( in sistemul de notare din acea perioada): limba romana-__, limba materna (maghiara)-__ (f.41). Asadar, reclamantul a studiat limba romana la scoala si o cunostea la acelasi nivel cu limba maghiara. Este deci nefondata sustinerea acestuia ca nu a putut intelege continutul procurii speciale, redactata in limba romana.  
     Conform art. 45 si 47 din legea 36/1995 modificata ,,notarul public are obligatia sa desluseasca raporturile reale dintre parti cu privire la actul pe care vor sa-l incheie, sa verifice daca scopul pe care il urmaresc este in conformitate cu legea si sa le dea indrumarile necesare asupra efectelor lui juridice…Actele solicitate de parti si orice acte de procedura notariala se intocmesc in limba romana. Cetatenilor apartinand minoritatilor nationale sau persoanelor care nu vorbesc sau nu inteleg limba romana li se acorda posibilitatea de a lua cunostinta de cuprinsul actului printr-un interpret. Functia de interpret poate fi indeplinita, in afara de notarul public, si de un angajat din cadrul biroului notarial, care cunoaste limba acelei persoane, precum si de traducatorii autorizati.”
     Asadar, in situatia in care in care reclamantii nu ar fi cunoscut limba romana aveau posibilitatea de a solicita traducerea actului in limba pe care o inteleg. Din prevederile legale mentionate rezulta ca notarul public are obligatia de a asigura traducerea actului printr-un interpret, daca partile uzeaza de aceasta posibilitate; doar reclamantii sunt in masura sa aprecieze cat de bine cunosc limba romana si daca este necesar sa li se traduca un act redactat in aceasta limba. Or, la data redactarii procurii speciale reclamantii au citit personal actul si au declarat ca sunt de acord cu continutul acestuia, fara a solicita pentru aceasta un traducator.
     Inscrisul autentic face dovada pana la inscrierea in fals in ceea ce priveste constatarile personale ale agentului instrumentator, percepute cu propriile lui simturi (citirea de catre mandanti a continutul actului, declaratia de consimtire la autentificarea procurii). Reclamantii nu s-au inscris in fals si deci procura se bucura de prezumtia ca emana de la cei care figureaza ca semnatari, este autentica si valabila. 
     Din cele aratate rezulta ca la data de __.___.2007, reclamantii si-au dat consimtamantul pentru incheierea procurii in forma depusa la dosar si nu s-au aflat in eroare cu privire la natura actului care se incheie, la continutul procurii semnate in fata notarului. Cererea de constatare a nulitatii procurii va fi respinsa ca nefondata.
      La data de __.__.2007 s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr. ___/ __.__.2007  prin care parata F. E. a instrainat in numele reclamantilor dreptul de proprietate asupra apartamentului situat in ______, str. _____, nr.__, bl.__, ap.__, jud. _______ in favoarea paratei M. M.. Aceasta a intabulat dreptul de proprietate in CF (f.20).
     Contractul de vanzare cumparare este valabil incheiat si nu exista nici un motiv de nulitate absoluta care sa-i afecteze valabilitatea. Cererea de constatare a nulitatii absolute a acestui contract va fi respinsa ca nefondata.
     Conform acestui contract, pretul de _____ lei a fost achitat integral de cumparatoare iar predarea imobilului se face la data autentificarii acestui inscris-__.__.2007. Reclamantii au continuat sa locuiasca acolo si dupa data de __.__.2007 desi nu au un titlu locativ. La data de __.__. 2008 reclamantii au primit o somatie din partea executorului M.P. I. prin care li se cerea sa evacueze apartamentul, iar ca titlu executoriu a fost indicat contractul de vanzare – cumparare nr.____/ 2007.
Din starea de fapt descrisa se retine ca paratii locuiesc in imobilul in litigiu fara a poseda un titlu locativ.
Astfel, sunt incidente in cauza prev. art. 969 cod civil : ,, conventiile legal facute au putere de lege intre parti” precum si prev. art.480 cod civil:,, proprietatea este dreptul pe care il are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege”.
Astfel, fata de cele aratate se va dispune admiterea cererii reclamantei reconventionale potrivit dispozitivului de mai jos si se va dispune evacuarea reclamantilor din  imobilul in litigiu.
     Parata a dovedit ca a suportat suma de _____ lei cheltuieli  de judecata.
     Vazand si prev. art. 274 cod proc. civ.,


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :

     Respinge actiunea formulata de reclamantii Sz. L. si Sz. E., domiciliati in mun.________, str. ______, nr.__, bl.__, ap.__, jud. ______, in contradictoriu cu paratii M.M., domiciliata in mun. _________, str. ________, nr.__, sc.__, ap.__, jud. _______ si F. E., domiciliata in mun. ______, str. _____, nr.__, bl.__, ap.__, jud. ______, avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a actului intitulat Procura Speciala, autentificat sub nr. ____/2007 de BNP G.C. G., constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. _____/2007 de BNP G. C. G. si reintabularea dreptului de proprietatea asupra imobilului ce a facut obiectul acestor acte in Cf pe numele reclamantilor.
     Admite cererea reconventionala formulata de parata M. M. in contradictoriu cu reclamantii si, in consecinta, dispune evacuarea reclamantilor din imobilul situat in mun. __________, str. ______, nr.__, bl.___, ap.__, jud. _______, inscris in CF ____ sub top nr.___________.
     Obliga reclamantii la plata catre parata M. M. a sumei de _____ lei cheltuieli de judecata.
     Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
     Pronuntata in sedinta publica, azi, __.___.2008.

         






1


Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011