PROCEDURA INSOLVENTEI.ACTIUNE IN RASPUNDERE ADMINISTRATOR. DOVADA INDEPLINIRII CONDITIILOR. ANTRENAREA RASPUNDERII

     4.PROCEDURA INSOLVENTEI.ACTIUNE IN RASPUNDERE ADMINISTRATOR. DOVADA INDEPLINIRII  CONDITIILOR. ANTRENAREA  RASPUNDERII.
     
Art. 137 lit. "c" si "f" din Legea 64/1995 republicata

     In cadrul  actiunii intemeiate pe dispozitiile art. 137 din  Legea 64/1995 republicata, reclamanta are obligatia de a dovedi intrunirea conditiilor pentru antrenarea raspunderii personale  a fostului administrator, aceasta neputand a fi  dispusa in baza unor prezumtii.

 Curtea de Apel Bacau, Sectia comerciala si de contencios administrativ,  Decizia  nr. 79/08.02.2007

Prin  sentinta civila nr. 565/07 iunie 2006, Tribunalul Bacau a respins ca nefondata actiunea  promovata de reclamanta  A.V.A.S impotriva paratului S.N., actiune avand ca obiect obligarea paratului la suportarea unei parti din pasivul  debitoarei falite.
Pentru a hotari  astfel, judecatorul sindic a retinut, in esenta, ca reclamanta nu a facut dovada indeplinirii  conditiilor impuse de art. 137 lit. "c" si "f" din  Legea 64/1995, pentru antrenarea raspunderii personale  a paratului, cauzele care au dus la falimentul  debitoarei fiind, potrivit raportului lichidatorului,  de natura a inlatura raspunderea membrilor organelor de conducere ai societatii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, care a invocat nelegalitatea hotararii, in  raport de dispozitiile art. 304 pct. 9 si art. 3041 Cod procedura civila,  dezvoltand urmatoarele critici :
-  dispozitiile art. 137 lit. "c" din Legea 64/1995 trebuie interpretate  ca o sanctiune care trebuie aplicata administratorilor care au incalcat dispozitiile imperative ale legii (art. 32 din Legea 64/1995), care le impun obligatia  de a solicita tribunalului stabilirea starii de insolventa imediat ce aceasta  a aparut, cu  mentiunea ca interesul acestora de a continua  activitatea unui debitor aflat in incetare de  plati este prezumat, datorita  faptului ca  mandatul in baza caruia au condus societatea este  prezumat a fi oneros. (in conformitate cu dispozitiile art. 72 din Legea 31/1990 si art. 374 Cod comercial).
In speta, sustine recurenta  ca paratul  a dispus continuarea unei activitati care ducea  in mod vadit debitorul la faliment, deoarece  incetarea efectiva de plati era  o stare care  exista cu mult inainte de deschiderea procedurii, situatie ce rezulta din  indicatorii  economico - financiari ai debitoarei falite, ceea ce atrage  incidenta dispozitiilor art. 137 lit. "c" si "f" din  Legea 64/1995 republicata.
Curtea a apreciat recursul ca nefondat, pentru  urmatoarele considerente :
Interpretarea data de recurenta dispozitiilor art. 137 lit. "c" din  Legea 64/1995 este gresita,  intrucat raspunderea membrilor  organelor de conducere ai societatii ajunse  in incetare de plati are natura juridica a raspunderii civile delictuale, reglementarile  aplicabile fiind cuprinse in dispozitiile art. 998 - 999 Cod civil.
Prin urmare, stabilirea raspunderii materiale a persoanelor prevazute de textul art. 137 presupune o adevarata cercetare judecatoreasca, de  natura sa identifice elementele raspunderii civile delictuale, specificul fiind dat  de existenta legaturii de cauzalitate intre faptele expres si limitativ prevazute de art. 137 si ajungerea debitorului in stare de  insolventa.
Este adevarat ca art. 31 al. 1 din Legea 64/1995 prevede obligatia debitorului aflat in insolventa de a se adresa  tribunalului pentru constatarea acestei stari, dar neindeplinirea acestei obligati nu atrage  in mod automat incidenta dispozitiilor art. 137 lit. "c", asa cum sustine recurenta.
Aceasta intrucat pentru atragerea raspunderii prevazuta de art. 137 lit. "c", este  necesar sa se dovedeasca indeplinirea conditiilor prevazute de art. 998 - 999 Cod civil,  respectiv : prejudiciul, fapta ilicita, raportul de  cauzalitate intre fapta si prejudiciu si culpa,  la care se adauga elementele specifice impuse  de norma speciala.
Nu poate fi vorba de aplicarea dispozitiilor art. 137 lit. "c" ca o sanctiune pentru nerespectarea  dispozitiilor art. 32 din Legea 64/1995.
Cum in cauza reclamanta  nu a administrat nici o proba din care sa rezulte savarsirea , de catre parat, a unei fapte concrete, de natura celor  prevazute de art. 137 lit. "c" si "f", antrenarea  raspunderii paratului nu poate avea loc in  baza unei prezumtii a interesului personal al paratului, datorita caracterului oneros al  mandatului indeplinit (prezumtie care,  de altfel, a fost rasturnata in recurs, prin  adresa emisa de lichidatorul judiciar, in care  se precizeaza ca paratul nu a fost remunerat si nu a primit foloase materiale in virtutea calitatii sale de administrator).
Nefiind indicata de recurenta nici o fapta concreta de natura celor prevazute de art. 137 lit. "f" din Legea nr.  64/1995 si nefiind administrate probe nici sub acest aspect, recursul acesteia a fost  respins ca nefondat.