Recurs. Contestarea deciziei de concediere peste termen. Non reformatio in pejus

11.Recurs. Contestarea deciziei de concediere peste termen. Non reformatio in pejus


      Legislatie relevanta: art.65, art. 268 al.4 si 5 din Codul Muncii, art. 21 din Constitutie
      Data luarii la cunostinta despre decizia de concediere pe alta cale decat cea prevazuta de art. 268 al.4 din Codul Muncii constituie data de ,, comunicare", iar dreptul la contestare prevazut de art. 268 al. 5 din Codul Muncii trebuie raportat si la dispozitiile art. 21 din Constitutie. La deliberare se va avea insa in vedere principiul non reformatio in pejus.
      Curtea de Apel Bacau, sectia civila, minori si familie, conflicte de munca si asigurari sociale, dec civ. 527 din 28 aprilie 2010
        Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta SC L.M. a solicitat sa fie obligat paratul L. C. sa-i restituie suma de 500 lei reprezentand salariu nedatorat, incasat de acesta.
        In motivarea actiunii s-a aratat ca paratul a fost angajatul societatii reclamante cu contract de munca incheiat pe perioada nedeterminata, incepand cu data de 03.10.2006, in functia de director comercial, cu un salariu de baza lunar de 2500 lei.
        Prin decizia nr.84/19.09.2007 acestuia i s-a desfacut contractul de munca in baza art.65 alin.l din Codul muncii, angajatorul afland,totodata ca paratul ocupa, in aceeasi perioada, si un post in cadrul Guvernului Romaniei, potrivit contractului individual de munca nr. 15/2007.
        Astfel, in perioada 01.06.2007-01.09.2007 paratul a fost titularul a doua contracte de munca cu norma intreaga, dar, sustine reclamanta, nu si-a indeplinit atributiile ce decurgeau din calitatea de angajat al acesteia, cu toate ca a incasat salariul aferent acestei perioade.
        Paratul a depus intampinare si cerere reconventionala. A solicitat respingerea actiunii deoarece din moment ce a primit salariul si a semnat de primire, evident, angajatorul a considerat ca si-a indeplinit obligatiile de serviciu.
        Mai mult, paratul arata ca si desfacerea contractului de munca s-a intemeiat in drept pe art.65 alin.l din Codul muncii, deci s-a facut pentru motive neimputabile acestuia.
        Sub aspect reconventional, a solicitat anularea deciziei de concediere nr.84/2007 si plata salariilor restante in suma de 22.500 lei, cu motivarea ca in cererea de chemare in
judecata reclamanta a facut vorbire despre faptul ca paratul nu a desfasurat activitatea conform contractului de munca, dar, in realitate, decizia de concediere s-a intemeiat pe disp.art.65 alin. 1 din Codul muncii, pentru motive care nu tin de persoana salariatului.
        A mai invocat faptul ca desfiintarea postului sau nu a avut o cauza reala si serioasa, ca decizia de concediere nu i-a fost comunicata si ca, in cauza, sunt incidente prevederile art.76 din Codul muncii care sanctioneaza cu nulitatea concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii legale, deoarece nu a existat o cercetare disciplinara prealabila.
        Prin sentinta civila nr. 1760/10.12.2009 a Tribunalului Bacau s-a respins actiunea principala si cererea reconventionala ca nefondate.
        Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca :
        Cu toate ca nu a semnat condica de prezenta in perioada despre care se face vorbire in cererea de chemare in judecata, asa dupa cum reiese din copiile aflate la dosar, totusi in evidenta de pontaj (filele 171 si urmatoarele din dosar), paratul figureaza ca a desfasurat activitate in calitate de angajat al reclamantei si, de asemenea, a primit salariu, semnand statele de plata (f.9 si urmat. din dosar).
        Deci, fata de aceasta situatie de fapt, numai pentru ca avea incheiat si un alt contract de munca in desfasurare in aceeasi perioada, nu se poate retine ca a incasat drepturi banesti necuvenite.
        Astfel, actiunea principala este nefondata, fiind respinsa in consecinta.
        Referitor la cererea reconventionala, instanta a constatat ca decizia de concediere nr.84/2007 s-a fundamentat pe Raportul de activitate pentru perioada 20.02.2007-10.06.2007 intocmit de administratorul judiciar Compania Expertilor Lichidatori Iasi, sucursala Bacau, prin care se propune diminuarea posturilor de conducere din cadrul societatii reclamante. De asemenea, s-a avut in vedere adresa nr. 1703/2007 primita de la parat prin care a fost informata reclamanta ca paratul a fost angajat la Garda Nationala de Mediu Bucuresti.
        Ca temei de drept s-a avut in vedere art.65 alin.l din Codul muncii.
        Potrivit acestui text de lege, "Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia."
        La dosar s-a depus Raportul de activitate ce a stat la baza deciziei de concediere, din care rezulta ca administratorul judiciar al reclamantei a propus ca , pentru realizarea planului de reorganizare, o masura sa fie si diminuarea posturilor de conducere, mentinandu-se doar cele de director general si director economic, celelalte, printre care si cel ocupat de parat, urmand a se desfiinta.
        Faptul ca in continutul deciziei s-a retinut si ca paratul ar mai avea incheiat un alt contract de munca nu este de natura sa conduca la concluzia ca s-a avut in vedere vreo culpa a paratului, ceea ce rezulta din temeiul de drept pe care s-a intemeiat decizia.
        Deci, instanta a constatat ca decizia de concediere s-a intocmit cu respectarea dispozitiilor din Codul muncii, ca a avut o cauza reala si serioasa, sustinerile referitoare la nulitatea acesteia pentru nerespectarea procedurilor legale fiind nefondate: fata de concedierea ce nu tine de persoana salariatului, nu se impunea efectuarea de cercetari prealabile.
        De asemenea, instanta a retinut ca tot nefondata este si sustinerea ca reclamanta ar fi invocat in cadrul conflictului de munca alte motive decat cele din decizia de concediere, intrucat atunci cand face aceasta afirmatie, paratul se refera la cererea de chemare in judecata, care, insa, are alt obiect decat aceasta decizie, decizia fiind obiectul cererii reconventionale.
        Impotriva sentintei s-a formulat recurs de catre paratul-reclamant , care a criticat solutia primei instantei, in esenta, pentru urmatoarele argumente:
        - Desfacerea contractului de munca trebuia sa se faca in temeiul art. 61 Codul muncii, date fiind argumentele reclamantei.
        - Decizia de concediere nu i-a fost comunicata niciodata .
        - Date fiind dispozitiile art. 76 si 78 al.l Codul muncii, este gresita solutia privind neplata salariului .
        Recursul este nefondat pentru cele ce succed :
        Desi prima instanta nu s-a pronuntat expres pe exceptia tardivitatii formularii cererii reconventionale , respectiv a cererii privind anularea deciziei de concediere , intrucat cauza a fost, solutionata pe fond , rezulta implicit ( si nu explicit) ca au fost respinse cele doua exceptii.
        Curtea va face insa referiri asupra exceptiei tardivitatii cererii privind anularea deciziei de concediere, intrucat o constata ca fiind intemeiata, dar, in cauza recursul fiind promovat exclusiv de paratul - reclamant, se va face aplicarea principiului „non reformatio in pejus".
        Altfel spus, Curtea apreciaza ca solutia primei instante trebuia sa fie de admitere a exceptiei tardivitatii si respingerea cererii de anulare a deciziei de concediere ca tardiv formulata, dar intrucat este tinuta a nu ingreuna solutia in propria cale de atac, va mentine solutia primei instante.
        Este adevarat ca la dosar nu exista o dovada certa din care sa rezulte ca angajatorul i-a comunicat angajatului sau decizia de concediere, insa data luarii la cunostinta despre decizia de concediere o constituie data de 21 martie 2008 (data afisarii citatiei pentru dosarul 1590/110/2008 insotita de copia actiunii principale).
        Cel mai tarziu, recurentul a aflat despre concediere la 25 septembrie 2008, cand depune cererea de amanare in vederea angajarii unui aparator (fila 26 dosar fond).
        De la aceasta data curge termenul de 30 de zile prevazut de art. 268 al.5 din Codul
Muncii.
        Contestarea deciziei la 21 nov. 2008 (prin cererea reconventionala de la fila 32 dosar fond) s-a facut cu mult peste termenul prevazut de legiuitor.
        Drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna - credinta, legiuitorul constituant prevazand in art. 21 din Constitutie ca doar drepturile legitime sunt ocrotite.
        Obligatia privind comunicarea a fost instituita in favoarea angajatului pentru ca acesta sa aiba dreptul de a contesta decizia. Or, a te prevala de necomunicarea deciziei in conditiile in care ai cunoscut emiterea ei, nu poate fi acceptat.
        De aceea se apreciaza ca exceptia tardivitatii trebuia admisa.
        Insa, recurentul „a castigat" dreptul de a-i fi analizata contestatia pe fond in virtutea principiului „non reformatio in pejus". Sub acest aspect, prima instanta a apreciat corect ca emiterea deciziei s-a facut cu respectarea dispozitiilor legale, cercetarea prealabila fiind necesara doar in cadrul angajarii raspunderii disciplinare , or, recurentul a fost concediat pentru motive ce nu tin de persoana salariatului.(Considerentele retinute de prima instanta sunt apreciate ca fiind pertinente astfel ca nu vor mai fi reluate)
        In mod corect s-a stabilit si ca au fost indeplinite conditiile prevazute de art. 65 al.2 din Codul muncii, asa cum rezulta din inscrisurile de la fila 61 si urmatoarele.
        Procesul de reorganizare implica si necesitatea reducerii cheltuielilor cu personalul, astfel ca decizia de concediere apare ca legala si temeinica.
        Fata de aceste considerente , nici cererea privind drepturile banesti nu este intemeiata, cata vreme nu s-a dovedit ca pana la 25 martie 2008 (25 septembrie 2008 ) recurentul ar mai fi prestat munca ( salariul este contraprestatia muncii ; in speta recurentul nu poate fi salarizat de vreme ce nu a mai lucrat).