Modul de interpretare si aplicare a dispozitiilor din contractul colectiv de munca la nivel de unitate privind beneficiul compensatiei in situatia concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

   


Prin sentinta civila nr.361/28.02.2010 pronuntata de  Tribunalul Bacau in dosarul nr. 9014/110/2010 a fost respinsa, ca nefondata, actiunea formulata de reclamantii A. E., B. N. si altii in contradictoriu cu paratii Politia Primariei Municipiului Bacau, Consiliul Local al Municipiului Bacau si Municipiul Bacau, actiunea avand ca obiect obligarea paratilor la plata catre fiecare dintre reclamanti a sumei de 5538 lei, reprezentand echivalentul a trei salarii medii pe economie, reactualizata cu indicele de inflatie la data platii, cu titlu de plati compensatorii.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut urmatoarele:
      Reclamantii au fost  salariati in cadrul Politiei Primariei Municipiului Bacau.
      Prin deciziile nr. 530, 531, 532, 533, 534, 535, 536/27.09.2010, au incetat  contractele individuale de munca prin concediere  colectiva in  conform  art. 65, art. 66 si art.68 din Legea nr.53/2003. 
      Conform art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 „Contractele Colective de Munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, constituie legea partilor, clauzele putand fi stabilite, numai in  limita  conditiilor  prevazute de lege”. Art.12 din acelasi act normativ prevede: ,,contractele colective de munca se pot incheia si pentru salariatii institutiilor bugetare, insa prin aceste  contracte nu se pot negocia clauze referitoare la  drepturile ale caror acordare  si cuantum sunt  stabilite prin lege.
      In speta dispozitiile art.8 din Contractul colectiv de munca invocat de reclamant stabileste doar vocatia acestuia la plata platilor compensatorii, si nu un drept, sindicatele si ministerul nu au stabilit  sursele din care se vor face aceste plati nefiind emise hotarari de guvern intrucat aceste sume trebuiau acordate din Bugetul de Stat.
Potrivit dispozitiilor art.9 alin.2 Contractul colectiv unic la nivel national „partile contractante vor purta negocieri in vederea includerii drepturilor respective in actele normative care reglementeaza acordarea acestora cu incadrarea in prevederile bugetare aprobate sau  cu identificarea altor resurse pentru  acoperirea cheltuielilor suplimentare”.
      Fata de situatia retinuta, instanta avand in vedere si dispozitiile art.5 Cod civil potrivit carora „ Nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare la legile care  intereseaza ordinea publica si bunurile  moravuri” a respins actiunea ca nefondata.
      Impotriva acestei hotarari au declarat recurs, in termen legal, reclamantii, scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozitiilor art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
      In motivarea recursului recurentei a fost criticata hotararea primei instante pentru nelegalitate, sustinandu-se ca motivarea instantei nu reflecta probele administrate in cauza, ci doar apararile formulate de parati prin intampinare cu privire la interpretarea dispozitiilor art.88 din Contractul colectiv de munca care stabilesc doar vocatia reclamantilor, nu si dreptul acestora la plata platilor compensatorii. Dispozitiile mentionate reglementeaza platile compensatorii ca masuri de protectie sociala prevazute in favoarea salariatilor, persoane ale caror contracte individuale de munca au fost desfacute ca urmare a concedierilor pe motive ce nu tin de persoana angajatilor. Avand in vedere ca inca de la momentul incheierii contractului colectiv de munca cuantumul compensatiei a fost negociat, parata Politia Locala a Municipiului Bacau avea obligatia de a prinde in buget si de a solicita alocarea de fonduri ordonatorilor principali de credite, iar imprejurarea ca in bugetul local nu au fost prevazute aceste sume echivaleaza cu invocarea de catre parata a propriei culpe.
      Pentru sustinerea recursului a fost depusa copia deciziei nr.707/2010 pronuntata de curtea de Apel Bacau in dosarul nr.1795/110/2009 si decizia nr.14/2008 pronuntata de I.C.C.J. in solutionarea recursului in interesul legii.
      Intimata-parata Politia Locala a Municipiului Bacau, legal citata, a formulat intampinare in cauza solicitand respingerea recursului ca nefondat, avand in vedere ca dispozitiile art.88 din Contractul colectiv de munca stabilesc doar o vocatie a reclamantilor de plata platilor compensatorii, si nu un drept.
      Examinand recursul promovat pentru motivele aratate, in conditiile art.304, 3041  Cod procedura civila instanta il apreciaza ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arata in continuare.
      Reglementarea beneficiului compensatiei in situatia concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului prin dispozitiile art.88 din Contractul colectiv de munca la nivelul aparatului de specialitate al primarului si al institutiilor subordonate Consiliului Local al Municipiului Bacau impune prin sintagma „pot beneficia” doar vocatia la compensatiile prevazute, vocatie conditionata de dispozitiile legale si ale contractului colectiv de munca aplicabil.
      Caracterizarea naturii beneficiului nu in drept, ci in vocatie in favoarea salariatului este consecinta reglementarii cu caracter dispozitiv, iar nu imperativ, ce rezulta din modul de formulare, dar si de interpretare literala impusa de terminologia folosita.
      Pe de alta parte, reglementarea acestui beneficiu este conditionata de respectarea dispozitiilor legale aplicabile materiei, dar si de conformitatea cu contractul colectiv de munca aplicabil.
      Din aceasta perspectiva, instanta constata ca prin dispozitiile art.12 din Legea nr.130/1996 republicata, in forma in vigoare la data concedierii recurentilor-reclamanti, a fost recunoscuta posibilitatea incheierii contractelor colective de munca si pentru salariatii institutiilor bugetare, stabilindu-se cu caracter imperativ ca prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin lege. Cat priveste Contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2007-2010 inregistrat la M.M.S.S.F. sub nr.2895/2006 prin art.9 este stabilita modalitatea de acordare a drepturilor prevazute in contract, in sensul obligatiei existentei de negocieri cu guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente categoriei de personal vizate si pentru constituirea surselor de finantare.
      In acelasi scop partile contractante vor purta negocieri in vederea includerii drepturilor respective in actele normative ce reglementeaza astfel de drepturi, cu incadrarea in prevederile bugetare aprobate, respectiv cu identificarea altor resurse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
      Din aceasta perspectiva instanta constata ca in cauza recurentii-reclamanti nu au dovedit existenta unor asemenea negocieri cu guvernul, si nici finalitatea acestora, in sensul modificarii actelor normative incidente si al identificarii resurselor financiare necesare finantarii executarii obligatiilor corespunzatoare drepturilor recunoscute.
      Drept urmare, in cauza nu se poate considera ca dispozitiile art.88 din Contractul colectiv de munca la nivelul unitatii, invocate ca temei al actiunii reclamantilor, au fost respectate din punctul de vedere al conditiilor impuse prin textul mentionat.
      In consecinta, imprejurarea neindeplinirii conditiilor enuntate atrage lipsirea de efectele juridice invocate de catre reclamanti prin actiunea, dar si recursul promovate.
      De altfel, inexistenta negocierilor finalizate in concretizarea resurselor necesare finantarii cheltuielilor suplimentare s-a materializat in imposibilitatea executarii de catre debitorul obligatiei, fundamentata pe lipsa creditelor bugetare avand aceasta destinatie.
       Invocarea obligatiei angajatorului in identificarea resurselor financiare, dar si a culpei in ipoteza esecului stabilirii acestora, este neintemeiata in acest context, culpa revenind deopotriva si salariatilor care nu au initiat negocieri finalizate in sensul urmarit si prevazut explicit de dispozitiile art.9 din Contractul colectiv de munca la nivel national nr.2895/2006.
      Pe de alta parte, potrivit dispozitiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010, in vigoare la data incetarii raporturilor juridice de munca dintre parti, incepand cu data intrarii in vigoare a acestei legi nu se mai acorda ajutoare sau, dupa caz, indemnizatii la iesirea la pensie si, in consecinta actiunea si recursul se vadesc nefondate si pentru acest motiv.
      Fata de aceste considerente, in temeiul art.312 alin.1 Cod procedura civila a fost respins recursul ca nefondat.