Atragerea raspunderii materiale

Textul legal citat consacra in termeni imperativi, de stricta interpretare si aplicare, o forma speciala a raspunderii civile, care imprumuta caracteristicile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie din dreptul comun, reglementata de prevederile Codului civil, din interpretarea carora rezulta necesitatea dovedirii faptei ilicite comise, a conditiilor prejudiciului, a legaturii de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si a vinovatiei persoanei vizate, sub forma intentiei sau a neglijentei.
Faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 atrag raspunderea civila delictuala speciala a conducatorilor societatii pentru plata pasivului acesteia, daca au contribuit la starea de insolventa a societatii, fiind vorba de o stare de fapt care se asociaza actiunii sau omisiunii delictuoase a conducatorilor societatii. Natura raspunderii va fi determinata de sursa obligatiei incalcate sau neindeplinite, astfel incat in unele cazuri va fi o raspundere civila contractuala, iar in altele va fi o raspundere civila delictuala.
In conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991, "raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele juridice revine administratorului", iar potrivit prevederilor Codului civil, mandatarul este raspunzator nu numai pentru dol, dar si de culpa comisa in executarea mandatului.
           Este evident ca intr-o asemenea imprejurare devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activitatii administratorului societatii debitoare cu activitatea unei persoane diligente (bonus pater familias), care isi subordoneaza masurile luate exigentelor impuse de regulile de convietuire sociala. Totodata, doctrina si jurisprudenta in domeniu sunt unanime in a aprecia ca, dispozitiile legale anterior mentionate nu instituie o prezumtie legala de vinovatie in sarcina fostului administrator al societatii falite, indeplinirea conditiilor antrenarii raspunderii materiale a acestuia impunandu-se a fi dovedita de titularul cererii, in aplicarea principiului actori incumbit probatio, potrivit caruia "cel ce face o propunere inaintea judecatii, trebuie sa o dovedeasca".   Asadar, este vorba de o raspundere personala agravata, cu caracter exceptional, care presupune existenta unor situatii-premisa si intrunirea unor conditii speciale, grefate pe conditiile obisnuite ale raspunderii civile si nu de o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului.
          In speta, lichidatorul judiciar a invocat savarsirea de catre parat a faptelor constand in  netinerea contabilitatii in conformitate cu legea respectiv folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane si deturnarea sau ascunderea a parte din activul persoanei juridice ori marirea in mod fictiv a pasivului acesteia.
Astfel, in conditiile in care paratul, in calitate de fost administrator al debitoarei falite, a ignorat obligatia legala de a tine contabilitatea societatii "in conformitate cu legea",   si, mai mult decat atat nu au predat gestiunea patrimoniului societatii catre lichidatorul judiciar, apare evidenta culpa acestuia pentru savarsirea faptei prev. de art. 138 lit. d din lege si pentru aparitia starii de insolventa a debitoarei, precum si legatura de cauzalitate dintre faptele mentionate anterior si insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor debitoarei.
      In speta, din raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa a debitoarei SC  P. SRL, depus la data de 6 decembrie 2013 la dosarul de fond, Curtea retine faptul ca administratorul societatii din perioada ulterioara cesiunii de parti sociale ce a avut loc la 8 iulie 2010, paratul in speta, nu si-a indeplinit obligatiile impuse de disp. art. 28 din Legea nr. 85/2006, neprocedand la predarea documentelor de evidenta financiar-contabila a debitoarei, desi s-au transmis notificari in acest sens si s-a luat legatura telefonic cu acesta.
  Din informatiile preluate de pe site-ul Ministerului Finantelor Publice respectiv din obligatiile declarative depuse catre institutiile statului, conform legislatiei in vigoare, dupa exercitiile financiare 2010, 2011, 2012, precum si din documentele depuse in sustinerea cererii de creanta formulate de AJPF Suceava, administratorul judiciar a constatat ca principala cauza care a condus la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa o reprezinta nerespectarea de catre fostul administrator statutar a prevederilor legislative in vigoare in ceea ce priveste activitatea desfasurata, fapt care a atras sanctionarea debitoarei cu amenzi considerabile si implicit cresterea datoriilor acesteia.
S-a constatat de asemenea ca paratul a manifestat un total dezinteres in recuperarea creantelor societatii, in conditiile in care prin utilizarea sumelor astfel obtinute s-ar fi acoperit integral datoriile acumulate.
     Curtea constata ca paratul, in calitate de fost administrator al debitoarei falite in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolventei, a ignorat obligatia legala de a tine contabilitatea societatii "in conformitate cu legea", in sensul ca nu a intocmit  si nu a depus documentele contabile privind evidenta primara, si, mai mult decat atat nu a predat gestiunea patrimoniului societatii, astfel incat apare evidenta culpa acestuia pentru savarsirea faptei prev. de art. 138 lit. d) din lege si pentru aparitia starii de insolventa a debitoarei, precum si legatura de cauzalitate dintre faptele mentionate anterior si insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor societatii.
Faptul de a nu pune la dispozitia lichidatorului actele si documentele contabile analitice prezuma lipsa acestora, iar culpa fostului administrator statutar rezida tocmai in aceea ca, in mod voluntar, nu a detinut un instrument indispensabil conducerii societatii, ceea ce releva lipsa de diligenta in asigurarea functionarii acesteia. Din aceasta perspectiva, cu referire la intinderea raspunderii paratului apare imposibila determinarea vreunei cauze straine care sa fi condus la insolventa debitoarei.
Cu toate ca administratorul statutar a luat la cunostinta de obligatiile care ii incumbau, rezulta fara nici un echivoc faptul ca nu a colaborat cu lichidatorul judiciar, pentru ca acesta din urma sa nu poata stabili cu exactitate situatia financiara a debitorului in vederea verificarii pasivului si activului debitoarei, sa nu poata identifica eventualele fapte culpabile efectuate si vina   in aducerea societatii in stare de insolventa. 
Contrar sustinerilor apelantului, Curtea constata ca este data in speta omisiunea de predare a documentelor contabile prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Prin declaratia data la sediul administratorului judiciar la data de 6 decembrie 2013 (filele 68-70 dosar), paratul s-a obligat sa ii predea acestuia documentele financiar contabile pana la data de 16 decembrie 2013, inclusiv inscrisurile analitice privind componenta sumei de 79130 lei evidentiate in bilantul aferent anului 2012 depus la Ministerul Finantelor Publice.
 Potrivit Legii 31/1990 administratorul este raspunzator fata de societate pentru stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, contractul de societate si statutul le impun. Asadar, imprejurarea ca ar fi solicitat unei societati specializate sa tina evidenta contabila cu privire la societatea debitoare (de altfel nedovedita, nefiind depusa la dosarul cauzei  conventia de prestari servicii incheiata in acest sens) nu il exonereaza in nici un fel pe parat de obligatia de predare a documentelor contabile in integralitatea lor.
De altfel, paratul nici nu a invocat faptul ca nu i-ar reveni o asemenea obligatie decat in fata instantei de judecata investite cu solutionarea prezentei cereri de atragere a raspunderii materiale, nefolosind o asemenea aparare cu ocazia prezentarii sale la sediul administratorului judiciar.
Fapta de a nu respecta dispozitiile legii contabilitatii nu denota o simpla neglijenta sau o necunoastere a legii, ci lasa sa se inteleaga o intentie de fraudare a legii cu scopul de a se sustrage controlului, precum si de a ascunde patrimoniul acesteia. In acest context, nedepunerea documentelor solicitate de catre lichidator a vizat tocmai impiedicarea analizarii in concret a activitatii desfasurate de catre debitoare care a avut ca efect ajungerea societatii in stare de insolventa.
Predarea unor documente sintetice, ulterior inchiderii procedurii de catre judecatorul sindic, nu contureaza buna credinta a paratului. Respectivele documente se aflau la dosarul cauzei, fiind preluate de pe site-ul Ministerului Finantelor Publice sau depuse de creditorul majoritar in dovedirea cererii sale de creanta. Depunerea lor de catre fostul administrator statutar este lipsita de relevanta sub aspect probator, astfel incat in mod corect s-a dispus de catre practicianul in insolventa restituirea documentelor.
Pentru realizarea scopului procedurii insolventei, consacrat de art. 2 din legea nr. 85/2006, respectiv acoperirea pasivului debitorului, Curtea constata ca paratul era tinut sa predea registrul de casa, extrase de cont, facturi, avize de insotire marfa, chitante emise pentru incasarea platilor etc, doar evidenta analitica permitand identificarea relatiilor contractuale derulate de catre debitoare si implicit a persoanelor fata de care debitoarea avea creante in suma de 79130 lei la data incheierii exercitiului financiar 2012.
In conditiile in care a avut acces doar la documentele de contabilitate sintetica, administratorul judiciar s-a aflat in imposibilitate de exercitare a actiunilor prevazute de art. 78 si urm. din Legea nr. 85/2006 si implicit de recuperare - prin demersuri judiciare sau extrajudiciare - a creantelor societatii debitoare.
Din perspectiva insuficientei probatoriului - imputabila exclusiv paratului -, administrarea probei cu expertiza financiar-contabila, solicitata prin memoriul de apel, este lipsita de utilitate, neexistand la dosarul cauzei documentatia relevanta cu privire la operatiunile desfasurate de debitoare, in realizarea obiectului sau de activitate.
Curtea apreciaza ca lipsa unei evidente contabile complete are drept consecinte necunoasterea creditorilor, debitorilor, a situatiei societatii in ansamblu, aspecte incompatibile cu diligenta de care trebuie sa dea dovada administratorul pentru a asigura o gestiune corespunzatoare a societatii.
Nu s-a justificat in nici un fel nepredarea catre lichidatorul judiciar a sumei de 241 lei, care se afla la data incheierii exercitiului financiar 2012 in casierie si conturile bancare ale societatii debitoare, conform indicatorilor  financiari evidentiati in situatia financiara aferenta anului 2012, si nici lipsa diligentelor pentru recuperarea creantelor debitoarei fata de partenerii sai contractuali, fapta circumscriindu-se dispozitiilor art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006.
Intrucat administratorul societatii nu a facut dovada, prin intermediul documentelor justificative, a sursei si modului de gestionare a creantelor avute fata de terti, se poate retine cu temei - dupa cum a procedat judecatorul sindic - ca paratul a folosit aceste bunuri in interes personal, fiind tinut sa raspunda pentru prejudiciul astfel creat, fapta care se incadreaza la prevederile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea privind procedura insolventei.
Nu poate fi viabila o societate in conditiile unui dezinteres total al administratorului sau statutar fata de indeplinirea conditiilor minime de functionare a societatii.
Curtea constata ca este asadar dovedit raportul de cauzalitate dintre faptele culpabile ale paratului, constand in nerespectarea obligatiilor evidentiate mai sus, ce ii reveneau in virtutea legii, si prejudiciul creat creditoarelor prin deschiderea procedurii insolventei.
Existenta certa a acestor prejudicii a fost stabilita de judecatorul sindic, prin constatarea faptului ca debitoarea a ajuns in incetare de plati.
Instanta va retine ca paratul a avut calitatea de administrator al societatii debitoare, atat in fapt cat si in drept, la momentul aparitiei insolventei ca situatie de fapt si ulterior, pana la data deschiderii procedurii, astfel ca efectele continuarii activitatii cu ignorarea rezultatelor economice negative au fost in mod corect stabilite in sarcina sa.
In consecinta, cum criticile formulate sunt neintemeiate, in baza art. 480 alin. 2 din Codul de procedura civila, raportat la art. 8 lin. 2 si art. 138 alin. 1 lit. a, d si e din Legea nr. 85/2006, instanta va respinge apelul paratului ca nefondat, pastrand in totalitate sentinta apelata.