• Admisibilitatea probei testimoniale si sarcina probei prin prisma interpretarii prevederilor art. 8 alin. 1 din D.L.nr.118/1990;

• Admisibilitatea probei testimoniale si sarcina probei prin prisma interpretarii prevederilor art. 8 alin. 1 din D.L.nr.118/1990;
• Decretul-lege nr. 118/1990 rep.
De drepturile prevazute de art. 1 lit. "d" si "e" din Decretul-lege nr. 118/1990 rep. beneficiaza exclusiv persoanele care s-au aflat in una din situatiile expres si limitativ prevazute de lege. Dovedirea acestor situatii se face cu acte eliberate de organele competente iar in cazul in care nu este posibil, prin orice mijloc de proba prevazut de lege. Reclamantului insa ii revine obligatia de a dovedi ca este in imposibilitate sa prezinte acte oficiale, potrivit regulii consacrate de art. 1169 Cod civil si art. 129 alin. 1 teza finala Cod procedura civila. Prin urmare, admisibilitatea celorlalte mijloace de proba este conditionata de dovada imposibilitatii prezentarii actelor oficiale de la organele competente.
Prin sentinta civila nr.2759 din 2 decembrie 2008 a Tribunalului Harghita s-a admis contestatia reclamantului K.Ö. impotriva Deciziei nr.524 din 30 mai 2008, emisa de D.M.P.S. Harghita, stabilindu-i-se calitatea de beneficiar al Decretului-lege nr.118/1990 pentru perioada 01.07.1952 - 31.12.1958.
Solutia de admitere s-a motivat cu aceea ca prevederile Decretului-lege nr.118/1990 nu limiteaza probatiunea si ca persecutiile suferite de familia reclamantului in perioada 1952 - 1958 au fost dovedite cu declaratiile martorilor.
Sentinta a fost recurata pentru nelegalitate de catre parata, care considera inadmisibile probele testimoniale peste inscrisurile doveditoare emanand de la autoritatile abilitate, instanta dand interpretare gresita dispozitiilor art.8 din Decretul-lege nr.118/1990.
Recursul este fondat.
In fapt, prin Decizia nr.524/30.05.2008 a D.M.P.S. Harghita s-a admis cererea reclamantului K.Ö. stabilindu-i-se calitatea de beneficiar al prevederilor art.1 alin.1 lit."d" din Decretul-lege nr.118/1990 pentru perioadele 30.07.1952 - 31.12.1952 si 30.07.1958 - 31.12.1958, in care tatal reclamantului a fost declarat chiabur, cu domiciliu obligatoriu in localitatea Ineu, nr.437, judetul Harghita.
In contestatia introdusa la 25 septembrie 2008, reclamantul invoca ignorarea declaratiilor martorilor, solicitand acordarea drepturilor pentru perioada iulie 1952 - decembrie 1958.
Este adevarat ca in cererea adresata comisiei (fila 20) reclamantul precizeaza perioada persecutiei parintilor ca fiind 1950 - 1958, fara a explica in vreun fel de ce in contestatie sustine ca persecutia a inceput in 1952 si nu in 1950, cum a cerut initial si cum atestau martorii Biro si Agoston in declaratiile notariale de la fila 4 dosar fond.
Nici instanta nu a lamurit acest aspect, cu toate ca martora Biro Rozalia a fost audiata (fila 39).
In drept, instanta a facut o aplicare gresita a dispozitiilor art.8 alin.1 din Decretul-lege nr.118/1990 atat in privinta admisibilitatii probei testimoniale cat si cu privire la sarcina probei, motiv de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Potrivit art.1 alin.1 lit."d" si "e" din Decretul-lege nr.118/1990, constituie vechime in munca si se ia in considerare la stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda in functie de vechimea in munca timpul cat o persoana, dupa 6 martie 1945, pe motive politice a avut stabilit domiciliu obligatoriu, respectiv a fost stramutata intr-o alta localitate.
Este necontestat ca de drepturile prevazute de Decretul-lege nr.118/1990 beneficiaza exclusiv persoanele care s-au aflat in una dintre situatiile expres si limitativ prevazute de art.1.
Perioadele prevazute la alineatul 1 lit."d" si "e" constituie vechime in munca daca persoanele in cauza fac dovada ca nu au putut sa se incadreze in munca in functii pentru care aveau pregatirea profesionala.
Potrivit art.8 alin.1 din acelasi decret-lege, dovedirea situatiilor prevazute la art.1 se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, in cazul in care nu este posibil, prin orice mijloc de proba prevazut de lege.
Imposibilitatea dovezii cu acte oficiale este o obligatie ce revine reclamantului, potrivit regulii consacrate de art.1169 Cod civil si art.129 alin.1 teza finala Cod procedura civila in materie de sarcina probei.
Admisibilitatea celorlalte mijloace de proba este conditionata de dovada imposibilitatii prezentarii actelor oficiale de la organele competente, inclusiv cu privire la imposibilitatea incadrarii in munca potrivit pregatirii profesionale.
Din lucrarile dosarului nu rezulta ca reclamantul s-a aflat in imposibilitatea prevazuta de art.8 alin.1 cat timp din actele oficiale rezulta atat propunerea trecerii pe lista chiaburilor cu incepere din iulie 1952 cat si faptul ca pentru anii 1950, 1951, 1953 - 1957 autorii reclamantului nu au figurat pe lista chiaburilor.
In consecinta, din moment ce prin actele oficiale eliberate de Arhivele Nationale (filele 14 si 24 - 29 dosar) persecutia (domiciliu obligatoriu) se circumscrie doar la anii 1952 si 1958, iar reclamantul nu probeaza imposibilitatea obtinerii de acte oficiale si pentru restul anilor pretinsei persecutii, contestatia urmeaza a fi respinsa.