Recurs. Inadmisibilitate. Restituirea cauzei la procuror

Decizia penala nr.50/R/25.01.2006 a Curtii de Apel Galati
Recurs. Inadmisibilitate. Restituirea cauzei la procuror
Prin decizia penala nr.50/R/25.01.2006 pronuntata de Curtea de Apel Galati a fost respinsa exceptia de inadmisibilitate a recursului declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Galati.
Au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe langa Tribunalul Galati si partile civile SC O SRL, SC A SRL si SC E.C SRL.
A fost casata sentinta penala nr.159/17.03.2005 a Tribunalului Galati privind pe inculpatii P.F si P.D.D si a dispus trimiterea cauzei la aceeasi instanta, pentru continuarea judecatii.
Pentru a decide astfel a retinut urmatoarele:
Cu privire la exceptia de inadmisibilitate a recursului declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Galati pe motiv ca hotararea prin care s-a dispus restituirea dosarului la parchet in temeiul art. 3001 alin.2 Cod procedura penala nu face parte din categoria hotararilor susceptibile de recurs, s-a constatat ca exista o contradictie vadita intre dispozitivul sentintei din care rezulta ca instanta a dispus restituirea cauzei la parchet in temeiul art.300 alin.2 Cod procedura penala, pentru neregularitatea actului de sesizare, rezultand ca instanta a avut in vedere si caracterul incomplet al urmaririi penale, atat in ceea ce priveste latura penala cat si latura civila a cauzei.
In aceste conditii indicarea incompleta de instanta de fond a textelor de lege prin omisiunea de a face referire la art.333 Cod procedura penala nu este de natura sa impiedice exercitarea caii de atac prevazuta de lege.
Data fiind si similitudinea dintre cele doua texte care reglementeaza restituirea cauzei la procuror, neprevederea de catre legiuitor a caii de atac impotriva hotararii de restituire a cauzei la procuror pentru neregularitatea actului de sesizare constituie o lacuna a legii care trebuie complinita, recurgand prin analogie la dispozitiile art.333 alin.3 cu referire la art.332 alin.3 Cod procedura penala.
Prima instanta a mai retinut ca motiv al trimiterii dosarului la procuror faptul ca nu a fost inceputa urmarirea pentru actele comise in dauna unora dintre partile vatamate in cauza.
Potrivit dispozitiilor art.200 Cod procedura penala, urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.
Potrivit art.228 Cod procedura penala, pentru inceperea urmaririi penale este necesar sa existe un minim de date din care sa rezulte ca s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si sa nu se constate existenta vreunuia dintre cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazut de art.10 Cod procedura penala.
Dand o interpretare logica acestor dispozitii legale literatura de specialitate si practica judiciara au statuat ca urmarirea penala incepe "in rem" si numai cand este cunoscuta persoana faptuitorului urmarirea penala incepe si "in personam".
In speta s-a retinut ca pentru fiecare dintre inculpati urmarirea penala a inceput in personam pentru anumite acte materiale comise in dauna unor parti vatamate insa pe parcursul urmaririi penale au fost stranse probe privitoare la participarea si la acte materiale impotriva altor parti vatamate.
Audierea inculpatului P.D.D. in cursul urmaririi penale s-a facut cu privire la toate actele materiale in prezenta aparatorului ales astfel ca nu se poate considera ca i-a fost incalcat dreptul la aparare.
De altfel, procurorul a procedat la schimbarea incadrarii juridice conformandu-se dispozitiilor art.238 Cod procedura penala, rezolutia acestuia echivaland ea insasi cu o dispozitie de incepere a urmaririi penale, fiind evidenta vointa organului de urmarire penala de a stabili raspunderea penala a inculpatului pentru toate faptele pentru care a fost cercetat.
La aceeasi data inculpatii au fost din nou audiati, in prezenta aparatorului ales, cu privire la toate faptele pentru care au fost cercetati mentinandu-si declaratiile anterioare.
Dupa finalizarea urmaririi penale referatul intocmit descrie toate actele materiale fiind prezentata participarea inculpatilor la comiterea acestora, propunandu-se punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata pentru savarsirea infractiunii prev. de art.215 alin.1,3,4 si 5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Intrucat atributul punerii in miscare a actiunii penale si trimiterii in judecata apartine procurorului este lipsita de relevanta imprejurarea ca prin referatul de terminare a urmaririi penale s-a propus neinceperea si respectiv scoaterea de sub urmarire penala pentru unele acte materiale.
S-a mai retinut ca dupa primirea dosarului procurorul a procedat la prezentarea intregului material de urmarire penala, prilej cu care inculpatii, fiind ascultati in prezenta aparatorului ales, nu au avut obiectii privitor la inceperea si desfasurarea urmaririi penale.
In consecinta nu existau temeiuri pentru a considera ca urmarirea penala a fost efectuata cu incalcarea dispozitiilor legale de natura sa atraga neregularitatea actului de sesizare si sa impuna restituirea dosarului la procuror in temeiul art.300 alin.2 Cod procedura penala.
Presupunand insa ca ar fi existat o incalcare a dispozitiilor art.228 Cod procedura penala, aceasta nu s-ar incadra in categoria celor care atrag nulitatea absoluta ci este sanctionata cu nulitatea relativa care ar putea fi invocata doar in conditiile prevazute de art.197 alin.1 si 4 Cod procedura penala.
S-a mai constatat ca imprejurarea ca unele fapte sunt prezentate in actul de sesizare al instantei fara detalierea si clarificarea tuturor aspectelor ce corespund elementelor  constitutive ale infractiunii nu justifica restituirea la procuror atata vreme cat rechizitoriul contine suficiente elemente pentru determinarea faptelor care fac obiectul judecatii, sub toate aspectele, demonstrand vointa procurorului de a sesiza instanta pentru faptele respective.
Restituirea cauzei intrucat nu ar fi fost efectuate activitati de urmarire penala esentiale pentru stabilirea laturii obiective si subiective a infractiunii nu poate fi dispusa decat in conditiile prevazute de art.333 Cod procedura penala, dupa finalizarea cercetarii judecatoresti si nu in baza art.300 alin.2 Cod procedura penala, asa cum gresit a procedat prima instanta.