Obligatia instantei de recurs de a da eficienta disp. art. 3041 C. proc.civ in cauzele in care dreptul de apel este suprimat. Debitoarea impotriva careia s-a deschis procedura de insolventa poate contesta si in recurs starea de insolventa.

In cauzele in care dreptul de apel este suprimat prin lege sunt aplicabile dispozitiile art. 3041 C. proc.civ., in virtutea carora motivele de recurs nu sunt limitate la cele prevazute de art. 304 C. proc.civ., instanta de recurs avand obligatia examinarii cauzei sub toate aspectele.
                 Chiar daca contestatia debitoarei a fost respinsa de judecatorul fondului, acest fapt nu o poate impiedica, conform art. 6 din Conventia Europeana a drepturilor omului si a art. 305 C. proc.civ., sa produca probe in apararea sa in faza de recurs, mai ales ca respingerea contestatiei nu a fost precedata de analizarea apararilor debitoarei.
                            
                               Decizia  nr.  280/ 13 mai 2009 a Curtii de Apel Galati

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Vrancea  sub nr. 2681/91/2008 creditoarea Directia Generala a Finantelor Publice Vrancea a solicitat deschiderea procedurii in forma generala fata de debitoarea SC "M." SRL.
In motivarea cererii sale creditoarea a aratat ca aceasta societate datoreaza la bugetul consolidat al statului suma de 54.947 lei, suma care intruneste cerintele impuse de Legea nr. 85/2006, in sensul ca este certa lichida si exigibila si intruneste si cerinta de prag valoric.
A mai aratat creditoarea ca s-a incercat executarea silita a acestei creante in conditiile Codului de procedura fiscala dar fara rezultat, deoarece debitoarea nu dispune de bunuri care sa poata fi executate silit.
In dovedirea cererii sale creditoarea a depus la dosar copia titlurilor executorii ale creantei pretinse , dovada lipsei bunurilor in patrimoniul debitoarei.
Debitoarea a contestat starea de insolventa la data de 29.10.2008, prin completarile depuse la dosar.
Prin sentinta comerciala nr. 1183/27.11.2008 pronuntata in cauza de Tribunalul Vrancea s-a admis cererea creditoarei D.G.F.P. Vrancea si s-a deschis procedura insolventei in forma generala impotriva debitoarei SC "M." SRL, fiind numit, totodata, ca administrator judiciar, "K" IPURL Focsani.
Pentru a hotari astfel, judecatorul sindic a retinut, in esenta, ca debitoarea datoreaza bugetului consolidat al statului suma de 54.947 lei, creanta find certa, lichida si exigibila.
Aceasta creanta indeplineste si cerinta impusa de art. 3 pct. 2 din Legea nr.   85/2006 privind insolventa, respectiv este superioara valorii prag minime impuse de lege de 10.000 lei.
Impotriva susmentionatei hotarari, in termen legal, a declarat recurs debitoarea prin administratorul social, invederand faptul ca prima instanta a retinut eronat indeplinirea cerintelor legale pentru deschiderea procedurii.
Astfel, sustine recurenta, cu inscrisurile atasate contestatiei, s-a dovedit la fond ca creanta invocata de D.G.F.P. Vrancea nu este certa, nici exigibila si ca ultima plata facuta chiar catre DGFP Vrancea dateaza nu din 19.09.2007, ci din 11.01.2008.
A mai aratat recurenta ca:
In data de 14.12.2007 s-a platit la bugetul asigurarilor sociale, suma de 11.040 lei, primind de la DGFP si instiintarea nr. 909 privind stingerea creantelor , in data de 11.02.2008.
Prin urmare, SC "M." SRL  nu se afla in insolventa avand activitate in continuare si fonduri suficiente pentru a putea face fata obligatiilor de plata certe.
In dovedirea motivelor de recurs recurenta s-a folosit de proba cu inscrisuri, depunand la dosarul cauzei, in copie, facturi, chitante, extrase de cont si contracte in derulare.
Pentru motivele aratate succint mai sus, recurenta a solicitat, in principal casarea hotararii cu trimiterea spre rejudecare si in subsidiar, modificarea hotararii in totalitate in  sensul respingerii cererii formulate de DGFP Vrancea.
Creditoarea - intimata DGFP Vrancea a formulat intampinare in cauza prin care a invocat exceptia de nulitate a recursului,  apreciind ca declaratia de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se intemeiaza recursul si nu se face nici o dezvoltare a acestora.
Pe fond,  aceeasi intimata a solicitat respingerea recursului, considerand ca sentinta criticata este legala si temeinica.
Analizand cu prioritate, conform  dispozitiilor art. 137 alin. 1 C. proc.civ. exceptia nulitatii recursului, Curtea o apreciaza nefondata,  urmand a o respinge ca atare, pentru urmatoarele considerente:
Fiind vorba de o materie in care dreptul de apel este suprimat, sunt aplicabile in cauza dispozitiile art. 3041 C. proc.civ.
Intr-adevar motivele de recurs in cauza nu sunt limitate la cele prevazute de art. 304 C. proc.civ. Instanta de recurs, in cazurile prevazute de art. 3041 C. proc.civ. poate examina cauza sub toate aspectele.
In speta, desi recurenta nu si-a subsumat criticile vreunui temei de recurs, dintre cele expres enumerate de art. 304 C. proc.civ., nu se poate conchide in sensul nemotivarii recursului, dispozitiile art. 3041 C. proc.civ. impunand examinarea cauzei sub toate aspectele,  cu atat mai mult a celor semnalate de recurenta, dar insuficient explicitate de aceasta.
Aceasta posibilitate, coroborata cu principiul rolului activ al judecatorului, conform  caruia instanta are indatorirea sa staruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale, este menita sa asigure partilor o judecata echitabila si sa conduca instanta la cercetarea si aprecierea tuturor aspectelor relevante pentru pronuntarea unei solutii.
Pe fond, recursul este fondat;
Analizand recursul prin prisma criticilor formulate de recurenta si din oficiu, conform dispozitiilor art.3041 C. proc.civ. Curtea apreciaza ca acesta este intemeiat pentru cele ce se vor arata in continuare:
Conform dispozitiilor art. 3 din Legea nr. 85/2006, debitorul este persoana fizica sau persoana juridica de drept privat, care face parte din una dintre categoriile prevazute la art. 1, al carei patrimoniu este in stare de insolventa, insolventa fiind definita ca stare a patrimoniului debitorului caracterizata prin incapacitatea vadita de plata a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.
Punctul 6 al aceluiasi articol stabileste ce se intelege prin creditor indreptatit sa solicite procedura deschiderii insolventei, si anume creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila si de mai mult de 30 de zile,  conditii ce trebuie indeplinite cumulativ pentru a se putea pronunta admiterea cererii si, respectiv, declansarea procedurii insolventei.
In speta, asa cum sustine recurenta, conditia existentei starii de insolventa in patrimoniul debitoarei nu este indeplinita, parte din debitul datorat fiind stins prin  plata, in recurs, debitoarea depunand inscrisuri din care rezulta ca a efectuat plati catre DGFP, precum si catre alte institutii bugetare.
De asemenea, debitoarea a facut dovada derularii unor contracte, a existentei unui rulaj de capital prin conturile sale bancare.
Mai mult decat atat, rezulta din actele dosarului  ca parte considerabila din sumele invocate de creditoare cu titlu de creanta sunt in continuare incerte datorita faptului ca fac obiectul unor contestatii inca nesolutionate pe fond.
In conditiile achitarii partiale a creantei si  a contestarii unei parti a creantei datorate recurentei care are si calitatea de creditor initiator al procedurii, Curtea apreciaza ca nu subzista nici o ratiune pentru care solutia pronuntata de instanta de fond sa fie mentinuta.
Chiar daca contestatia debitoarei a fost respinsa de judecatorul fondului, acest fapt nu o poate impiedica, conform art. 6 din Conventia Europeana a drepturilor omului si a art. 305 C. proc.civ., sa produca probe in apararea sa in faza de recurs, mai ales ca respingerea contestatiei nu a fost precedata de analizarea apararilor debitoarei.
Indiferent de solutia data contestatiei, rolul instantei de recurs este de a aprecia daca aceasta stare de insolventa a fost corect stabilita fata de debitoare de catre judecatorul sindic. Or, din probele administrate  in recurs (extrase de cont septembrie-decembrie 2008; facturi septembrie - decembrie 2008; contracte de credit pentru achizitie bunuri) rezulta ca societatea debitoare este un agent economic care functioneaza in mod normal, incasand si achitand debite.
Desi Legea nr. 85/2006 , in art. 33, prin instituirea termenului de 30 de zile in care debitoarea sa nu fi facut plati, instituie  prezumtia de insolventa a debitoarei, acest fapt trebuie coroborat cu indeplinirea conditiilor impuse creantei pentru a se putea admite cererea introductiva si, respectiv, mentine debitoarea in procedura.
O atare interpretare este dictata, de altfel, chiar de scopul Legii nr. 85/2006 ce a fost gandita ca un instrument ce se doreste echidistant intre debitorul insolvent si creditorii sai, menit sa dea cea mai buna solutie starii de insolventa a debitorului. Din perspectiva debitorului, scopul legii este atins daca se reuseste reabilitarea acestuia si reintoarcerea lui la activitatea normala.
Pentru considerentele expuse mai sus, vazand si dispozitiile art. 312 alin. 3 C. proc.civ., urmeaza a se admite recursul si a se dispune modificarea  hotararii atacate in sensul respingerii cererii creditoarei.