Insolventa. Conditiile impuse creantei creditorului, autor al cererii de deschidere a procedurii insolventei.

     Insolventa. Conditiile impuse creantei creditorului, autor al cererii de deschidere a procedurii insolventei.
      
     Analiza de temeinicie a unei cereri de declansare a procedurii insolventei formulate de catre creditor, presupune doua directii principale: analiza creantei debitorului din perspectiva conditiilor impuse de art. 3 pct. 6 si 12 din Legea nr. 85/2006 si, in cazul in care aceasta conditie este implinita, sub forta prezumtiei de insolventa instituita prin lege, cercetarea apararilor debitorului de natura a infirma puterea acesteia.
     
     (Decizia comerciala nr.218/14.02.2007 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala).
     
     Deliberand asupra recursului, Curtea constata urmatoarele:
     Prin sentinta comerciala nr.2170/21.09.2006 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr.909/3/2005 a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a debitoarei S.C. RI S.A. ca nefondata, a fost admisa contestatia debitoarei si in consecinta respinsa cererea creditoarei S.C. AA S.A. avand ca obiect declansarea procedurii insolventei impotriva S.C. RI S.A.
     Pentru a hotari astfel instanta de fond a retinut ca fuziunea prin absorbtie a debitoarei cu S.C. CC S.A. a fost declarata nula prin sentinta pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala in dosarul nr.3267/2005, astfel ca relatiile contractuale au continuat sa se deruleze intre partile litigiului, S.C. AA S.A. si S.C. RI S.A., astfel ca titulare in raportul juridic obligational sunt partile litigiului, ceea ce confera debitoarei calitate procesuala pasiva, cu atat mai mult cu cat personalitatea juridica si starea actuala a firmei debitoare rezulta si din relatiile comunicate de catre Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti.
     Pe fondul cauzei judecatorul sindic a retinut ca expertiza contabila efectuata in cauza evidentiaza faptul ca facturile fiscale emise de catre creditoare au fost inregistrate in evidentele contabile ale debitoarei, mai putin factura nr.4996339/31.05.2003 pe care expertul a scazut-o din debitul total afirmat de S.C. AA S.A., astfel ca soldul debitor rezultat s-a cifrat la 12.875.074.702 lei vechi, suma insusita de debitor in procedura de solutionare a cauzei. Judecatorul sindic a constatat ca intre creditor si debitor s-au desfasurat relatii speciale, creandu-se obligatii de plata reciproce intre cele doua parti, dovada carora s-a incheiat si procesul-verbal de compensare nr.2588/2004 prin care au fost admise la plata o parte din facturile emise de catre creditoare. In baza acestor aspecte factuale instanta de fond a considerat ca nu se poate retine exigibilitatea sumei in litigiu, deoarece partile au decalat scadentele de plata si modalitatea de stingere a datoriei, asa cum rezulta din procesul-verbal mentionat.
     Evocand dispozitiile art. 696 Cod comercial, judecatorul sindic a considerat ca in cauza creanta creditoarei nu este certa si lichida deoarece cuantumul sau nu a fost determinat nici conventional, nici judiciar. A retinut ca neplata unei singure datorii comerciale poate justifica admiterea unei cereri de deschidere a procedurii insolventei in conditiile Legii nr.85/2006, insa aceasta lege contine dispozitii de procedibilitate cu caracter special, iar de vreme ce debitorul a formulat cerere de inscriere in fals impotriva documentelor analizate de catre expertul contabil, s-a considerat ca aceste aspecte trebuie deferite spre judecare unei alte instante, intr-o procedura de drept comun.
     Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea S.C. AA S.A. prin lichidator judiciar, solicitand admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei comerciale atacate, respingerea contestatiei debitoarei ca nefondata si admiterea cererii de deschidere a procedurii insolventei impotriva debitoarei S.C. RI S.A.
     A motivat recurenta ca dupa un proces indelungat in care debitoarea a uzat de diverse mijloace de tergiversare a cauzei, a fost admisa contestatia S.C. RI S.A., prilejuind pronuntarea unei solutii a carei justificare se intemeiaza pe texte de lege abrogate. In ciuda faptului ca in cauza a fost efectuata expertiza contabila, desi debitoarea avea inregistrate in propria contabilitate facturile emise de catre creditoare, instanta de fond a apreciat ca se afirma o creanta nelichida si neexigibila pentru simplul motiv ca suma rezultata din calculul expertului a fost de 12.875.074.702 lei in loc de 12.921.305.707 lei vechi, cat a afirmat creditoarea prin cererea introductiva.
     In ce priveste exigibilitatea creantei, recurenta arata ca procesul-verbal nr.2588/2004 nu stabileste un termen de plata pentru debitul datorat de catre debitoare si nestins prin compensare, pentru neplata acestuia debitoarea fiind pusa in intarziere. A mai aratat recurenta ca este nejustificat a se considera ca refuzul platii unei datorii nu constituie o proba de incetare a platilor in temeiul art.696 Cod comercial, desi in considerente ulterioare a subliniat contrariul si anume ca refuzul platii unui singur debit poate reprezenta temei pentru deschiderea insolventei. De asemenea, recurenta a subliniat ca in mod gresit instanta de fond a considerat ca, de vreme ce debitoarea a formulat o cerere de inscriere in fals, procedura de solutionare a cauzei trebuie sa urmeze calea unui litigiu ordinar, cu atat mai mult cu cat probele considerate de expert au fost exclusiv facturile inregistrate in contabilitatea debitorului.
     In drept au fost invocate dispozitiile art.3041 Cod procedura civila si Legea nr.85/2006.
     Impotriva acestui recurs a formulat intampinare intimata S.C. RI S.A., solicitand respingerea sa ca nefondat si mentinerea hotararii primei instante.
     S-a aparat intimata aratand ca instanta de fond a respins cererea de deschidere a procedurii pe considerentul ca debitul afirmat de catre creditor nu este reprezentat de creanta certa, lichida si exigibila, considerand ca se impune administrarea unui probatoriu care nu se circumscrie limitelor permise de legea speciala a insolventei. S-a aratat ca in mod corect instanta de fond a apreciat ca nu toate facturile sunt recunoscute si acceptate la plata de catre debitoare, aspect care este de natura a infirma conditia de lichiditate a creantei. De asemenea, s-a aratat ca nici conditia certitudinii creantei nu este indeplinita, situatie demonstrata din probele cauzei si subliniata si in raportul de expertiza, care contine concluzii neconcordante fata de afirmatiile creditoarei. In masura in care exista suspiciuni asupra cuantumului debitului si chiar asupra existentei acestuia, este evident ca solutia impusa este aceea a respingerii cererii. A mai subliniat intimata ca un rol relevant in probatoriu l-a avut procesul-verbal de compensare a datoriilor reciproce dintre parti, act prin care partile stabileau modalitati si termene de plata, imprejurare care infirma a treia conditie impusa de lege, aceea a exigibilitatii debitului.
     In procedura de solutionare a recursului partile s-au folosit de probele administrate in primul ciclu procesual.
     
     Analizand recursul, Curtea prezinta urmatoarele considerente:
     Potrivit art. 26 si art. 31 din Legea nr. 85/2006, procedura insolventei impotriva unui debitor, asa cum aceste este defintita de art. 3 pct. 5 din Legea nr. 85/2006 poate fi declansata la cererea unui creditor detinand impotriva debitorului o creanta certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 zile, a carei valoare depaseste valoarea prag de 10.000 lei. Desigur, detinerea de catre un creditor a unei creante indeplinind aceste conditii impotriva debitorului si neplatita de catre cel din urma, prezuma iuris tantum (legal, simplu) starea de insolventa in care debitorul de afla, conform dipozitiilor art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006.
     Curtea subliniaza ca analiza de temeinicie a unei cereri de declansare a procedurii insolventei formulate de catre creditor, presupune doua directii principale: analiza creantei debitorului din perspectiva conditiilor impuse de art. 3 pct. 6 si 12 din Legea nr. 85/2006 si, in cazul in care aceasta conditie este implinita, sub forta prezumtiei de insolventa instituita prin lege, cercetarea apararilor debitorului de natura a infirma puterea acesteia.
     In cauza, cercetarile factuale ale instantei de fond s-au oprit la verificarea creantei creditorului, autor al cererii de deschidere a procedurii, concluzia judecatorului sindic fiind aceea ca pretentia afirmata de creditor nu este lichida si exigibila, dar si ca  potrivit dispozitiilor speciale ale Legii nr. 85/2006 analiza detaliata a probelor cauzei in raport cu apararile debitorului trebuia sa faca obiectul unui proces de drept comun.
     Aceste considerente nu sunt justificate. Curtea considera ca analiza creantei din perspectiva conditiilor impuse de lege cade in mod necesar in cercetarea de temeinicie a judecatorului sindic, in cadrul unor verificari de fapt care se circumscriu unui litigiu obisnuit, chiar daca legea care guverneaza procedurile generale ale insolventei este o lege speciala. Nu se poate retine ca necesitatea unui probatoriu complex sau cu valente speciale, cu ar putea fi analiza unor proceduri ale inscrierii in fals, nu cade in competenta judecatorului sindic in masura in care aceste analize sunt edificatoare pentru lamurirea caracterului cert, lichid si exigibil al creantei creditorului.
     Curtea retine ca principalele contestatii ale debitoarei au vizat infirmarea caracterului cert, lichid si exigibil al creantei creditoarei. Astfel, SC RI SA a aratat ca nu s-a facut dovada existentei, intre parti a unei relatii contractuale, ca singurele dovezi pe care creditoarea le aduce in sprijinul cererii sale sunt o serie de facturi nerecunoscute de catre debitoare.
     Din analiza probelor cauzei rezulta insa ca apararile debitoarei sunt nefondate. Potrivit analizelor expertizei efectuate in cauza, s-a constatat ca facturile emise de catre creditoare au fost regasite in contabilitatea debitoarei, atat in jurnalele de cumparari, cat si in fisele analitice ale contului 401 "Furnizori" si in fisa contului 451 "Decontari in cadrul grupului", unde este inregistrat si recunoscut procesul verbal de compensare  pentru stingerea datoriilor reciproce. In acest context, Curtea evoca dispozitiile art.46 cod comercial si pe cele ale art. 50 cod comercial, norme care evidentiaza caracterul larg al mijloacelor de proba in litigiile de natura comerciale, dar si imprejurarea ca registrele comerciantilor si evidentierile contabile tinute de catre acestia fac proba in justitie pentru fapte si chestiuni de comert. In acest sens, proba raporturilor juridice dintre parti este realizata.
     De asemenea, Curtea apreciaza relevanta probatorie a procesului verbal de compensare dintre parti cu nr. 2558/01.07.2004, act semnat de catre debitoarea SC RI SA prin care aceasta recunoaste un sold debitor in favoarea creditoarei de 12.875.974.702 Rol, sold a carui plata urma sa fie stabilita, sub apectul modalitatilor sale, de catre parti. Aceasta recunoastere, act volunar si unilateral al debitoarei face proba obligatiei comerciale pe care o contine, in conditiile art. 46 alin. 3 cod comercial.
     In consecinta, evocand si dispozitiile art. 379 alin. 2 si 3 Cod procedura civila texte care definesc conceptul creantei certe si lichide, apreciind ca judecatorului sindic are atributul si competenta verificarii acestor conditii ale creantei, Curtea considera ca pretentia creditoarei prezinta suportul de certitudine si lichiditate. Nu se poate considera argumentarea primei instante de fond care arata ca, de vreme ce rezultatul expertizei releva o alta intindere a creantei decat cea afirmata de catre creditoare in cererea de deschidere a procedurii, lichiditatea creantei este infirmata. Omologarea raportului de expertiza, impreuna cu actul de recunoastere a debitului emanat de catre debitoare au functia determinarii concrete a intinderii sumei, determinare in raport de care instanta trebuia sa verifice doar valoarea prag a creantei pentru ca aceasta sa poata constitui fundamentul unei cereri de deschidere a procedurii insolventei. In ce priveste exigibilitatea creantei, Curtea arata ca debitul, conform procesului verbal 2588/01.07.2004, a fost recunoscut de catre debitoare, urmand a fi platit in conditiile pe care partile urmau sa le stabilieasca. Nicio proba a cauzei nu infatiseaza instantei, spre a putea aprecia in sensul apararilor debitoarei, caracterul nescadent al obligatiei de plata si nu arata o conventie ulterioara a partilor cu privire la modalitatile sau termenele de plata ale acestui debit. In aceste conditii, obligatia fara termen este debit imediat, astfel ca si conditia exigibilitatii este indeplinita in cauza.
     O alta aparare a debitoarei in cadrul contestatiei formulate vizeaza infirmarea starii de insolventa. Debitoarea SC RI SA arata ca din evidentele inaintate la dosar, "Situatia platilor in perioada 01.12.2005-32.02.2005", rezulta ca nu se afla in incetare de plati fata de niciunul dintre creditorii sai, iar ca dovada incetarii platilor incumba autorului cererii, creditoarea.
     Curtea infirma acest ultim argument al debitoarei, fata de dispozitiile art. 1202 alin. 1 cod civil, potrivit cu care prezumtia legala dispensa de dovada pe cel in favoarea caruia opereaza, revenind in acest caz debitoarei sarcina rasturnarii sale. Curtea reafirma ca, in conditiile art. 3 pct. 1 lit. a), pct. 6 si pct. 12 din Legea nr. 85/2006 debitoarea este prezumata in insolventa, permutand astfel sarcina probei de natura a infirma instalarea insolventei catre SC RI SA.
     Or, prin situatia platilor infatisata la dosar, acte emanate de la debitoare, aceasta releva instantei dovada ca in perioada decembrie 2004-februarie 2005 a efectuat plati in favoarea unor creditori. Acest simplu fapt nu poate totusi sa aiba functia de a infirma starea de insolventa, in masura in care, insolventa este definta ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. In fapt, prin actele infatisate in cauza debitoarea nu releva instantei situatia lichiditatilor sale disponibile spre plata creantelor exigibile, ci doar imprejurarea ca in perioada aratata au operat plati, aspect care nu are functia caracterizarii starii patrimoniului SC RI SA din perspectiva art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006.
     Astfel Curtea considera ca si aceasta parare a contestatoarei debitoare este nefondata, si apreciaza ca hotararea primei instante nu poate fi considerata corect intemeiata pe dispozitiile art. 696 cod comercial, text inactiv.
     In consecinta, Curtea apreciaza ca, fata de argumentele de fapt si de drept prezentate si in raport de criticile formulate de catre recurenta, solutia primei instante asupra contestatiei debitoarei s-a intemeiat pe o gresita evaluare a situatiei de fapt si pe o aplicare gresita a legii, astfel ca, in fata de dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si art. 312 ain. 3 si 4 Cod procedura civila, adimitand recursul, va respinge ca nefondata aceasta contestatie.
     In continuare, Curtea retine, considerand si expunerile anterioare, ca in cauza recurenta creditoare SC AA SA detine impotriva debitoarei o creanta certa, lichida si exigibila pe o perioada mai mare de 30 zile, depasind valoarea prag de 10.000 lei (creanta cerditoarei fiind de 1.287.507,4702 lei), justificand intarirea prezumtiei iuris tantum de insolventa a debitoarei, prezumtie nerasturnata in cadrul probatoriilor administrate, astfel ca, in aceste conditii si vazand si dispozitiile art. 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, va admite cererea creditoarei, deschizand procedura insolventei impotriva debitoarei SC RI SA.
     In baza considerentelor prezentate, admitand recursul, Curtea va modifica in partea sentinta atacata, respingand contestatia debitoarei si dispunand deschiderea procedurii insolventei impotriva acesteia.