Cereri de atragere a raspunderii prevazute de Legea nr.64/1995. Calitate procesuala activa.

Cereri de atragere a raspunderii prevazute de Legea nr.64/1995. Calitate procesuala activa.

     In temeiul art.137 din Legea nr.64/1995 republicata si modificata creditorii din speta au formulat cereri de atragere a raspunderii administratorilor societatii debitoare. Ulterior, Legea nr.64/1995 a fost inlocuita cu Legea nr.85/2006, art.137 devenind art.138. Mai mult, noua lege releva ca, promovarea actiunii in raspundere revine administratorului sau lichidatorului iar, in subsidiar, comitetului creditorilor. In acest context, intimatii au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a recurentelor creditoare, exceptie respinsa de Curte motivat de faptul ca, cererile de atragere a raspunderii intimatilor au fost formulate inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.85/2006.
     
     (Decizia comerciala nr.552R din 03.04.2007 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala in dosarul nr.497/3/2003)
     
     Asupra cererii de recurs de fata,
     Deliberand constata ca, prin sentinta comerciala nr.3395/18.12.2006 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr.497/3/2003 au fost respinse exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor S.D., I.R., S.E.C., F.L. De asemenea, s-au respins ca neintemeiate cererile de atragere a raspunderii formulate de creditoarele AFP S 1 Bucuresti si D.I.T.L. S.1 Bucuresti.
     Prin sentinta comerciala nr.1628/20.10.2003 s-a dispus deschiderea procedurii reorganizarii si lichidarii judiciare a debitoarei S.C. "C" S.A. potrivit prevederilor Legii nr.64/1995 iar prin incheierea din data de 27.06.2005 s-a dispus trecerea la faliment.
     Creditoarele AFP S.1 Bucuresti si D.I.T.L. S.1 Bucuresti au formulat cereri de atragere a raspunderii paratilor Sarbu Gheorghe, S.D., I.R. in calitate de administratori si S.E.C., F.L. si R.G. in calitate de  cenzor, pentru pasivul debitoarei in temeiul art.137 lit.c, respectiv, lit.a din Legea nr.64/1995.
     Paratii au formulat intampinari invocand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive iar, pe fond, arata in esenta ca, nu li se pot antrena raspunderea intrucat, cauzele care au condus la  incetarea de plati nu le sunt imputabile, peste 95% din datorii provenind din perioada 1993 - 1995 cand acestia nu erau angajati ai societatii, la data nasterii societatii din care ei au facut parte, actionar fiind statul care a privatizat o societate falimentara.
     Instanta de fond prin judecatorul sindic a motivat respingerea exceptiei precitate aratand in esenta ca raspunderea prevazuta de art.137 din Legea nr.64/1995 (art.138 din Legea nr.85/2006) vizeaza orice persoana care pe parcursul functionarii societatii s-a aflat in pozitia de administrator, numai savarsirea faptelor prevazute de lege urmand a fi stabilite cu prilejul solutionarii in fond a cauzei.
     Pe fond s-a aratat ca, raspunderea  reglementata de art.137 din Legea nr.64/1995 are o natura juridica delictuala cu un caracter special si care trebuie sa cuprinda elementele prevazut de art.998-999 Cod civil si anume, fapta ilicita, prejudiciu, legatura de cauzalitate dintre acestea si vinovatia.
     Se mai arata ca, creditoarea D.I.T.L. S.1 Bucuresti desi invoca fapta prevazuta de art.137 lit.a din Legea nr.64/1995 republicata nu a indicat nici o fapta pe care s-o fi savarsit paratii din care sa rezulte o utilizare a bunurilor sau creditelor societatii in interesul unei alte persoane, neputand fi retinut indeplinirea cerintelor legii sub acest aspect.
     Creditoarea AFP S.1 Bucuresti desi sustine continuarea in interes personal a unei activitati care ducea in mod vadit la incetare de plati, s-a limitat la aprecieri de ordin general cu privire la natura juridica a raspunderii  administratorului fata de societate, fara a indica nici o fapta sau imprejurare concreta de natura a duce la aceasta concluzie si fara a indica care era contributia fiecarui parat la savarsirea faptei respective, in conditiile in care o parte din ei aveau functia de cenzor.
     Se mai arata ca nici incidenta a art.137 lit.c din Legea nr.64/1995 nu a fost probata.
     Impotriva sentintei precitate au formulat recurs creditoarele AFP S.1 Bucuresti si D.I.T.L. S.1 Bucuresti.
     1. Recurenta AFP S.1 Bucuresti considera ca hotararea atacata este casabila in temeiul dispozitiilor art.304 pct.9 Cod procedura civila sustinand in esenta ca:
     In speta probele fac dovada incidentei prevederilor art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 care  reglementeaza raspunderea administratorilor care au dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vadit societatea la incetare de plati.
     Altfel, fata de dispozitiile art.72 din Legea nr.31/1990 republicata coroborat cu art.1540 Cod civil acestia raspund inclusiv pentru culpa in exercitarea mandatului.
     Prin urmare, avand in vedere caracterul oneros al mandatului comercial reglementat de art.374 Cod comercial si fata de dispozitiile art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006, intimatii ar fi fost obligati prin lege sa solicite ei insisi in maxim de 30 de zile (de la data la care societatea debitoare se afla in stare de insolventa) intrarea in stare de faliment a debitoarei, altfel acestia au omis sa ia o masura impusa cu titlu imperativ de legiuitor, intrand in domeniul raspunderii civile contractuale (art.1082 Cod civil).
     In fine, potrivit art.370 Cod comercial mandatul comercial se prezuma a fi oneros, intimatii neproducand nici o dovada in rasturnarea acestei prezumtii.
     In concluzie, desi societatea era in stare de incetare de plati, intimatii au continuat sa conduca societatea debitoare impunandu-se  antrenarea raspunderii acestora, intre conduita mandatarilor si starea de insolventa a societatii existand o legatura de cauzalitate prin crearea unui prejudiciu bugetului de stat.
     Invocand prevederile art.72 si 73 din Legea nr.31/1990 republicata recurenta sustine ca in discutie ar fi o raspundere civila contractuala guvernata de regulile mandatului, redand prevederile art.72 din Legea nr.31/1990 republicata si ale art.1540 Cod civil. Se concluzioneaza ca raspunderea intimatilor ar fi angajata in baza prezumtiei ca acestia au actionat in temeiul unui mandat comercial oneros.
     Recurenta solicita admiterea recursului cum a fost formulat.
     In drept se invoca art.299 si urmatoarele coroborat cu cele ale art.3041 Cod procedura civila.
     S-a propus proba cu inscrisuri.
     Potrivit art.242 alin.2 Cod procedura civila s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
     Recurenta invoca prevederile art.26 alin.2 din OMJ nr.760/1999 si ale art.197 Cod procedura fiscala pentru sustinerea scutirii de plata timbrajului.
     2. Recurenta D.I.T.L. S.1 Bucuresti considera ca paratii in calitate de administratori ai debitoarei nu au dus o activitate in concordanta cu atributiile pe care le aveau.
     Altfel creantele cu care recurenta s-a inscris la masa credala vizeaza perioada 15.03.2003 - 15.03.2005 cand administratori erau intimatii S.G., I.R. si S.D.
     In fine faptele care au condus la starea de insolventa a societati debitoare pot fi calificate in mod neechivoc de natura sa atraga raspunderea patrimoniala a administratorilor acesteia.
     In drept se invoca dispozitiile art.299 Cod procedura civila precum si dispozitiile Legii nr.85/2006 privind procedura insolventei.
     Ca probe s-au propus inscrisuri.
     Potrivit art.242 alin.2 Cod procedura civila s-a solicitat judecarea in lipsa.
     Intimatii SG., F.L., I.R. si S.D. au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
     Intimatul S.G. arata in esenta ca, recurenta AFP S.1 Bucuresti nu probeaza culpa sa, bazandu-se pe prezumtii si nu pe dovezi concludente.
     Intimatul a dezvoltat amplu aceasta aparare si a definit notiunea de prezumtie cu redarea unor texte de lege, respectiv, art.1199, 1203, 953, 960, 1014, 1130, 1191, 1175 Cod civil.
     Intimatii F.L., I.R. si S.D. au invocat aparari comune pe cale de exceptie si pe fond.
     Pe cale de exceptie intimatii invoca lipsa calitatii procesuale active a creditoarei in promovarea recursului in raport de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 care releva ca promovarea actiunii in raspundere revine administratorului sau lichidatorului iar, in subsidiar comitetului creditorilor.
     Asadar, creditorii nu puteau formula cererile in temeiul art.137 din Legea nr.64/1995 (art.138 din Legea nr.85/2006 in prezent) in mod in individual, solicitandu-se admiterea acestei exceptii in privinta recurentei AFP S.1 Bucuresti.
     Pe fond, intimatii arata in esenta ca potrivit literaturii de specialitate raspunderea civila in temeiul art.138 presupune indeplinirea cumulativa a elementelor raspunderii civile delictuale de drept comun si a conditiilor speciale instituite de textul precitat si anume: savarsirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege la art.138 (1), existenta si intinderea prejudiciului, existenta legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia. Se mai arata ca, nici unul din elementele precitate nu a fost dovedit.
     Intimatii dezvolta aceste aparari si reda cazuri din jurisprudenta in materie.
     Intimata S.E.C. a depus concluzii scrise.
     Recurenta D.I.T.L. S.1 Bucuresti a depus note scrise.
     Examinand in ansamblu motivele de recurs in raport de probele administrate in cauza ca si exceptia lipsei calitatii procesuale active a intimatilor, Curtea retine ca atat exceptia cat si recursurile apar nefondate pentru considerentele de mai jos.
     1. Cererile de atragere a raspunderii intimatilor au fost formulate de creditoarele AFP S.1 Bucuresti si D.I.T.L. S.1 Bucuresti inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.85/2006 si anume la 20.02.2006 (AFP S.1 Bucuresti) si la 12.05.2006 (D.I.T.L. S.1 Bucuresti), avand ca temei legal Legea nr.64/1995 republicata si modificata care era atunci in vigoare. Ori fata de aceasta imprejurare, creditoarele au calitate procesuala pasiva in promovarea recursurilor de fata.
     Pentru aceste motive Curtea in baza art.137 Cod procedura civila a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a recurentelor ca nefondata.
     2. Pe fond, criticile recurentei AFP S.1 Bucuresti apar nefondate pentru ca nu se sprijina pe probe concludente ci pe prezumtii.
     Din continutul raportului intocmit de lichidatorul judiciar rezulta ca "singura cauza a starii de insolventa o reprezinta neincasarea chiriei aferente acestui imobil" (inchirierea spatiilor din B-dul Lascar Catargiu, nr.46, sector 1, fiind singurul obiect de activitate din anul 1996). Nu rezulta aplicabilitatea in speta a art.137 si nici persoanele care s-ar fi facut vinovate de savarsirea vreunei fapte din cele prevazute de art.137 din Legea nr.64/1995 republicata.
     In aceste conditii recurenta avea un motiv in plus sa probeze sustinerile sale cu privire la aplicarea dispozitiilor art.137 lit.e din Legea nr.64/1995 republicata.
     In concret, recurenta trebuia sa determine faptele savarsite de fiecare dintre intimati constand in aceea ca ar fi dispus continuarea activitatii in interes personal desi era evidenta incetarea de plati si sa produca dovezi concludente.
     Teoria recurentei construita pe existenta mandatului comercial nu are sprijin in materialul probator, constituind simple prezumtii pe baza carora nu poate fi atrasa raspunderea intimatilor.
     Se mai retine ca, in speta, raportat la momentul cererii introductive de instanta privind reorganizarea judiciara a societatii debitoare erau in vigoare prevederile Legii nr.64/1995 si nu Legea nr.85/2006, invocata de recurenta.
     De aceea in speta nu sunt incidente prevederile art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006.
     In materia raspunderii intemeiata pe dispozitiile Legii nr.64/1995 art.137, literatura de specialitate si jurisprudenta au statuat  ca opereaza raspunderea speciala prevazuta de art.137 precitat coroborata cu elementele raspunderii civile delictuale ale carei elemente constand in fapta ilicita, prejudiciu, legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si vinovatia trebuie dovedite si nu prezumate.
     In fine si daca s-ar admite ca ar fi aplicabila raspunderea civila contractuala trebuie retinut ca numai culpa este prezumata, celelalte elemente trebuind a fi dovedite si nu numai prezumate.
     3. Recurenta D.I.T.L. S.1 Bucuresti nu a aratat in ce au constat faptele savarsite de fiecare intimat cand a sustinut ca acestia nu au dus o activitate in concordanta cu atributiile pe care le aveau in calitate de administratori ai societatii.
     Practic recurenta nu a descris aceste fapte si nu le-a probat facand referiri generice nesustinute de materialul probator administrat in cauza chiar daca sumele cu care s-a inscris la masa credala sunt din perioada 15.03.2003 - 15.03.2005.
     Nici raportul lichidatorului judiciar nu retine incidenta dispozitiilor art.137 lit.a din Legea nr.64/1995 cum nici persoanele vinovate cum de altfel s-a mai aratat.
     Asadar, recurentele in temeiul principiului disponibilitatii nu au propus alte probe in afara celor administrate in cauza si care nu le  sustin afirmatiile.
     Pentru aceste considerente Curtea in baza art.312 (1) Cod procedura civila a respins recursurile ca nefondate.
     Curtea a luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.