InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Mures

Reducerea pedepsei, reparatie pentru depasirea termenului rezonabil al solutionarii procesului.

(Hotarare nr. 231/A din data de 09.11.2011 pronuntata de Tribunalul Mures)

Domeniu Individualizare | Dosare Tribunalul Mures | Jurisprudenta Tribunalul Mures

RO M A N I A
TRIBUNALUL MURES
SECTIA PENALA
Dosar nr. 906..01/102/2007 (Numar in format vechi 5769/2011)
Operator de date cu caracter personal inregistrat sub nr. 2991

DECIZIA PENALA NR.231/A
Sedinta publica din 09 noiembrie  2011

Completul compus din:
PRESEDINTE:  I.B.
JUDECATOR:   S.B.  
GREFIER:          S.C.G.
         
Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror R.N., de la Parchetul de pe langa Tribunalul Mures.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul M.J., impotriva sentintei penale nr.1183 din 29.10.2010 pronuntata de Judecatoria Tg.Mures, in dosarul nr. 906..01/102/2007.
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa d-lui.av.But Teodor, a inculpatului M.J. si a partilor civile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care:
Mersul dezbaterilor si sustinerile in fond ale reprezentantei Ministerului Public si ale partilor sunt consemnate in incheierea de sedinta publica din data de 04 noiembrie 2011, care face parte integranta din prezenta decizie si cand pronuntarea s-a amanat pentru data de azi.

INSTANTA Prin sentinta penala nr. 1183/29.10.2010, Judecatoria Tg Mures dispune urmatoarele:
In baza art. 334 C.p.p. schimba incadrarea juridica a faptei retinute in sarcina inculpatului M.J. din infractiunea de complicitate la inselaciune prevazuta de art. 26 raportat la art. 215 alin. 4 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 si art. 37 alin. 1 lit. b C.p., in infractiunea de autorat la inselaciune in forma continuata si in stare de recidiva postexecutorie prevazuta de art. 215 alin. 1 si alin. 3 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 si art. 37 alin. 1 lit. b C.p.
In baza art. 345 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 215 alin. 1 si alin. 3 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 si art. 37 alin. 1 lit. b C.p. condamna pe inculpatul M.J. la pedeapsa inchisorii in cuantum de 5 ani pentru savarsirea infractiunii de inselaciune in forma continuata si in stare de recidiva postexecutorie.
In baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa aplicata durata retinerii si a arestarii preventive cuprinsa intre 6.2.2oo1 - 14.11.2oo2.
In baza art. 357 alin. 3 C.p.p. raportat la art. 71 C.p. interzice inculpatului M.J. exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 si lit. b C.p. ca pedeapsa accesorie, din momentul ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la terminarea executarii pedepsei principale, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei.
In baza art. 346 alin. 1 C.p.p. raportat la art. 14 C.p.p. si art. 998 C.civ. obliga inculpatul M.J. sa plateasca partii civile SC L.C. SRL suma de 8275 lei cu titlu de despagubiri civile, reprezentand contravaloarea prejudiciului material cauzat.
In baza art. 346 alin. 1 C.p.p. raportat la art. 14 C.p.p. si art. 998 C.civ. obliga inculpatul M.J. sa plateasca partii civile SC T.E. SRL suma de 2537 lei cu titlu de despagubiri civile, reprezentand contravaloarea prejudiciului material cauzat.
In baza art. 349 raportat la art. 189 si art. 191 alin. 1 C.p.p., obliga inculpatul M.J. la plata sumei de 5oo lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de catre stat.  
In motivare, prima instanta se refera, mai intai, la cursul procesului:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Mures din data de 25.4.2oo1, emis in dosarul nr. l/P/2oo1 si inregistrat la Judecatoria Targu Mures sub nr. 3857 din 26.4.2oo1, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor: S.L.D., pentru savarsirea unor infractiuni de inselaciune, prevazute si pedepsite de art. 215 alin. 4 C.p. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.p. si a art. 33 lit. a C.p., M.J., pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la inselaciune, prevazuta si pedepsita de art. 26 C.p. raportat la art. 215 alin. 4 C.p. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.p. si a art. 33 lit. a C.p. si P.N., pentru savarsirea unor infractiuni de complicitate la infractiunile de inselaciune, prevazute si pedepsite de art. 26 C.p. raportat la art. 215 alin. 4 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.
In partea expozitiva a rechizitoriului s-a retinut faptul ca la datele de 28.11.2ooo, 5.12.2ooo, 15.12.2ooo, 16.12.2ooo si 18.12.2ooo, inculpatul S.L. a emis file cec care nu aveau acoperirea necesara in banca, in vederea achitarii contravalorii marfurilor achizitionate de la SC L. SRL Targu Mures, SC RIB TRADE SRL Bucuresti, SC I.L. MURES SA Targu Mures, SC V.I. SRL Satu Mare si SC T.E. SRL Targu Mures, inducand astfel in eroare pe reprezentantii legali ai firmelor respective si cauzandu-le un prejudiciu total de 58o.369.715 lei vechi.
Referitor la inculpatul M.J. s-a retinut faptul ca acesta a participat activ la achizitionarea marfurilor in numele societatii comerciale conduse de inculpatul S.L., cunoscand faptul ca plata marfurilor se face cu file cec fara acoperire, iar in schimbul serviciilor prestate a primit diverse sume de bani.
Referitor la inculpatul P.N. s-a retinut ca acesta l-a ajutat pe inculpatul S.L. la savarsirea faptelor, promitandu-i acestuia din urma ca-i va tainui marfurile achizitionate pe baza filelor cec fara acoperire, activitate pe care a si desfasurat-o in fapt.
Prin sentinta penala nr. 1897 din data de 22.1o.2oo1 a Judecatoriei Targu Mures, pronuntata in dosarul nr. 3857/2oo1, s-a dispus, in temeiul art. 332 C.p.p., restituirea cauzei la Parchetul de pe langa Tribunalul Mures, pentru refacerea urmaririi penale.
Dupa refacerea urmaririi penale, Parchetul de pe langa Tribunalul Mures, a emis rechizitoriul din data de 2o.5.2oo2, in dosarul nr. l/P/2oo1, inregistrat la Judecatoria Targu Mures sub numarul 3561 din 21.o5.2oo2, prin care a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatilor S.L., pentru savarsirea infractiunii de inselaciune in forma continuata, prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 4 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. si a art. 37 alin. 1 lit. a C.p., M.J., pentru savarsirea infractiunii de complicitate la inselaciune in forma continuata, prevazuta si pedepsita de art. 26 C.p. raportat la art. 215 alin. 4 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2. C.p. si a art. 37 alin. 1 lit. b C.p. si P.N., pentru savarsirea infractiunii de complicitate la inselaciune in forma continuata, prevazute si pedepsite de art. 26 C.p. raportat la art. 215 alin. 4 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.
In partea expozitiva a rechizitoriului s-a retinut aceeasi stare de fapt ca si cea din rechizitoriul precedent, din data de 25.4.2oo1, cu mentiunea ca cei trei inculpatii ar fi comis actiunile lor, fiecare in baza aceleiasi rezolutii infractionale.
Prin sentinta penala nr. 63o din data de 5.4.2oo4, pronuntata in dosarul nr. 3561/2oo2, Judecatoria Targu Mures a dispus condamnarea inculpatilor la pedepse cu inchisoarea, respectiv pe inculpatul S.L. pentru savarsirea infractiunii de inselaciune in forma continuata, prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1 si 3 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. si a art. 37 lit. a C.p. si a infractiunii prevazute de art. 84 alin. 1, punctul 3 din Legea nr. 59/1934, asupra cecului, in forma continuata, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. si a art. 37 lit. a C.p.; pe inculpatul M.J. pentru savarsirea infractiunii de inselaciune in forma continuata, prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1 si 3 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. si a art. 37 alin. 1 lit. b C.p. si complicitate la savarsirea infractiunii prevazute de art. 26 C.p. raportat la art. 84, alin. 1, punctul 3 din Legea nr. 59/1934, asupra cecului, in forma continuata, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. si a art. 37 alin. 1 lit. b C.p.; pe inculpatul P.N. pentru savarsirea infractiunii de complicitate la inselaciune in forma continuata, prevazuta si pedepsita de art. 26 C.p. raportat la art. 215 alin. 1 si 3 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.
Dupa cum se observa, inculpatii au fost condamnati pentru comiterea unor infractiuni cu incadrari juridice diferite fata de cele retinute prin rechizitoriul din data de 2o.5.2oo2, deoarece in cursul judecatii, in primul ciclu procesual, printr-o incheiere de sedinta, a fost schimbata incadrarea juridica a faptelor, asa cum s-a mentionat mai sus.
Prin aceeasi sentinta penala au fost admise si actiunile civile ale celor cinci parti civile, adica societatile comerciale in beneficiul carora au fost emise filele cec fara acoperire.
Prin decizia penala nr. 7o din data de 7.3.2oo4, pronuntata in dosarul nr. 2518/2oo4, Tribunalul Mures a admis apelurile declarate de inculpatii M.J., P.N. si partea civila SC T.E. SRL Singeorgiu de Mures, impotriva sentintei penale nr. 63o/2oo4 a Judecatoriei Targu Mures, a extins efectele apelurilor declarate de cei doi inculpati si in privinta inculpatului S.L.D., a dispus desfiintarea integrala a hotararii atacate si rejudecarea cauzei de catre prima instanta.
In temeiul art. 383 alin. 3 C.p.p. instanta de control judiciar a stabilit ca ultimul act procedural ramas valabil de la care procesul trebuie sa-si reia cursul, este incheierea de sedinta din data de 26.1.2oo4.
Motivul desfiintarii sentintei penale nr. 63o/2oo4 a fost acela ca acelasi judecator care a pronuntat sentinta penala nr. 63o/2oo4, prin incheierea de sedinta din data de 23.o2.2oo4, a respins cererea de schimbare a incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatului P.N., la solicitarea aparatorului acestuia, si a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatilor prin rechizitoriu, in sensul celor puse in discutie din oficiu.
Cauza a fost inregistrata pe rolul acestei instante sub numarul 4766/R din data de 25.5.2oo5.
Dupa inregistrarea cauzei sub acest numar de dosar, prima instanta de judecata a procedat la efectuarea actelor de cercetare judecatoreasca care se impuneau si a rejudecat in fond cauza, pronuntand cu aceasta ocazie sentinta penala nr. 215 din 13 februarie 2oo7.
Impotriva acestei sentinte penale s-a exercitat calea de atac a apelului de catre inculpatul M.J..
Astfel cum s-a si aratat prin cuprinsul incheierii de sedinta de la termenul de judecata din data de 2o.1o.2o1o, apelul exercitat a fost admis prin decizia penala nr. 181/A/1.1o.2oo8 pronuntata de Tribunalul Mures. A fost admis apelul declarat de catre apelantul M.J., a fost desfiintata sentinta penala atacata, dar au fost mentinute restul actelor procesuale efectuate de prima instanta, anterior termenului din 6.2.2oo7, considerandu-se ca actele procesuale au fost valabil intocmite.
In considerentele deciziei penale mai sus mentionate s-a aratat ca motivul de nulitate il constituie acela ca judecatorul care a pronuntat sentinta atacata dispusese, la termenul de judecata la care a retinut cauza in pronuntare, si extinderea actiunii penale fata de inculpatul M.J. si in ceea ce priveste actul material savarsit in dauna partii vatamate SC T.E. SRL Targu Mures.
Or, s-a apreciat de catre instanta de control judiciar in lumina jurisprudentei obligatorii a Curtii de la Strasburg ca din momentul in care judecatorul extinde actiunea penala el preia atributiile specifice organului judiciar cu atributii de urmarire penala, iar cel ce urmareste nu poate judeca.
Pentru acest motiv instanta de control judiciar a apreciat cu valoare de dezlegare obligatorie a problemei de drept supuse analizei ca judecatorul care extinde actiunea penala devine incompatibil pentru acest motiv sa solutioneze fondul cauzei.
Decizia instantei de apel a mai retinut in considerentele sale si faptul ca motivul de nulitate se extinde si asupra celorlalti doi inculpati, dar a considerat ca nu se impune sa se dea eficienta efectului extensiv al apelului, pentru mai multe considerente.
Prima instanta arata urmatoarele, cu privire la starea de fapt:
In cursul lunii septembrie 2ooo, inculpatul S.L.D. a primit o propunere din partea numitul B.L. si a inculpatul P.N. de a cumpara pe numele sau o societate comerciala, urmand ca in numele acestei societati sa fie achizitionate marfuri de la diversi agenti economici, marfuri care sa fie achitate cu file cec fara acoperire bancara, existand in acest fel posibilitatea realizarii unor mari castiguri, intr-o perioada scurta de timp.
Conform propunerii, numitul B.L. si inculpatul P.N. trebuiau sa se ocupe de distribuirea rapida a marfurilor achizitionate in conditiile mentionate mai sus.
Inculpatul S.L. a acceptat propunerea celor doi, iar la inceputul lunii octombrie 2ooo, a fost anuntat de catre inculpatul P.N. si de catre numitul K.A. ca au gasit o firma potrivita scopului lor, respectiv SC O. SRL Brasov, administrata de numitul Sulica Octavian.
La data de 5.1o.2ooo au fost perfectate formele autentice de cesionare a SC O. SRL catre inculpatul S.L., taxele aferente acestei operatiuni fiind suportate de catre inculpatul P.N. si numitul K.A..
La aceeasi data, inculpatul S.L. a ridicat de la Banca Romana de Dezvoltare un carnet cu file cec, avand seria BK si numerele de la 3o3oo14535o la 3o3oo1454oo, ocazie cu care a depus la banca specimenul de semnatura in calitate de administrator al firmei mentionate anterior.
La data de 6.1o.2ooo, la barul Turkman din municipiul Brasov a avut loc o intalnire intre inculpatii S.L., M.J., P.N. si numitul O.B., "Piticu" si "Ionel", cu mentiunea ca ultimii doi nu au putut fi identificati.
In urma discutiilor purtate de persoanele prezente la intalnire s-a stabilit ca numitii O.B., "Piticu" si "Ionel" sa contacteze clienti, iar ceilalti sa se ocupe de ridicarea si distribuirea marfurilor achizitionate in numele SC O. SRL Brasov, cu plata prin file cec emise de inculpatul S.L..
Pentru aceasta, inculpatul S.L. a semnat filele carnetului de cecuri, un top de facturi fiscale si chitante.
In continuare, faptele s-au derulat dupa cum urmeaza:
1. In cursul lunii noiembrie 2ooo, numitul O.B. a contactat telefonic pe reprezentantul legal al SC L. SRL Targu Mures, prezentandu-se cu datele de stare civila ale inculpatului S.L., si a solicitat lista de preturi la bateriile de acumulatori marca Centra, manifestandu-si intentia de a cumpara astfel de produse, cu plata prin file cec, dand totodata asigurari asupra seriozitatii firmei pe care o administra si asupra platii marfurilor.
In continuare, firmei furnizoare i s-a transmis o comanda prin fax, iar aceasta a emis factura fiscala nr. 21o367o din data de 28.11.2ooo, in valoare de 8o.615.2o8 lei vechi [fila 11o d.u.p.]. Marfa solicitata a fost transportata la Brasov, la data de 29.11.2ooo, cu autovehiculul cu numarul de inmatriculare MS o4 ETL, de catre delegatul firmei furnizoare, martorul S.C.O..
Intre timp, numitul K.A. i-a contactat pe inculpatii S.L. si P.N., informandu-i ca urmeaza sa soseasca un transport de acumulatori auto de la partea vatamata SC L.D SRL Targu Mures. La sosirea transportului bateriile au fost descarcate in spatele localului Micsunica din municipiul Brasov, de catre cei doi inculpati si de catre numitul K.A..
Inculpatul S.L. a predat reprezentantului firmei furnizoare, martorul S.C.O., fila cec seria BK oo145354 [aflata in copie la fila 1o2 a d.u.p. si in original la fila 384 din dosarul 3561/2oo2 al Judecatoriei Targu Mures], semnata de inculpat si stampilata cu stampila SC O. SRL, in care s-au completat ulterior rubricile destinate "sumei", cu valoarea de 8o.615.2o8 lei vechi, identica cu cea inscrisa in factura, si "data emiterii" cu data de 19.12.2ooo si nu cu data respectiva, a eliberarii, adica 29.11.2ooo.
La data de 21.12.2ooo, reprezentantii firmei furnizoare au depus la Banca Romana pentru Dezvoltare fila cec pentru decontare, insa plata a fost refuzata din lipsa disponibilului necesar in cont [filele 1o2 - 1o4 d.u.p.].
2. La data de o5.12.2ooo, in urma unei alte solicitari telefonice, SC L. SRL Targu Mures a emis factura fiscala nr. 21o3792 [fila 111], iar in ziua urmatoare, prin intermediul aceluiasi delegat, martorul S.C.O., a livrat efectiv alti acumulatori auto in valoare de 69.477.24o lei vechi.
Marfa a fost descarcata in acelasi loc din municipiul Brasov, de aceasta data de catre cei trei inculpati, S.L., M.J. si P.N. impreuna cu numitul K.A..
Inculpatul S.L. a predat delegatului firmei furnizoare fila cec BK oo1455355 [aflata in copie la fila 1o5 d.u.p. si in original la fila 388 a dosarului 3561/2oo2 al Judecatoriei  Targu Mures], semnata si stampilata cu stampila SC O. SRL, dupa ce la rubrica privind "data emiterii" s-a inscris data de 26.12.2ooo si nu cea a eliberarii, 6.12.2ooo.
La data de 27.12.2ooo, reprezentantii partii vatamate SC L. SRL Targu Mures au depus fila cec la Banca Romana pentru Dezvoltare, insa plata a fost refuzata din lipsa disponibilului necesar in cont [filele 1o5 - 1o7 d.u.p.].
3. La data de 4.12.2ooo cei trei inculpati s-au intalnit cu numitul K.A. intr-un bar din municipiul Brasov, ocazie cu care au hotarat trimiterea inculpatului M.J. la Bucuresti, pentru a ridica marfa de la SC RIB TRADE SA, dupa ce, anterior, comandasera telefonic produse.
La data de 5.12.2ooo, inculpatul M.J. s-a prezentat la sediul persoanei juridice vatamate mentionate mai sus, unde si-a declinat calitatea de delegat al SC O. SRL, si a ridicat marfa [servicii de farfurii, cesti si pahare] in valoare de 46.469.5oo lei vechi, fiind intocmita factura fiscala nr. 676o77o din data de 5.12.2ooo, semnata de inculpatul M.J. de primirea marfurilor [fila 155 d.u.p.].
Cu acea ocazie, inculpatul M.J. a inmanat reprezentantilor firmei furnizoare fila cec BK 3o3 oo145352 [aflata in original la fila 157 din d.u.p.], pe care o primise cu o zi inainte de la inculpatul S.L., fila cec care era semnata de S.L. si stampilata cu stampila SC O. SRL. Fila cec nu avea completate celelalte rubrici.
Ulterior, pe fila cec respectiva a fost inscrisa suma de 46.469.5oo lei vechi iar ca data a emiterii 26.12.2ooo, insa la data de 4.1.2oo1, fila cec a fost refuzata la plata din lipsa disponibilului in cont si din cauza ca clientul se afla in interdictie bancara [fila 158 d.u.p.].
Marfa ridicata de inculpatul M.J. a fost transportata si descarcata in municipiul Brasov, in depozitul situat in spatele localului Micsunica, de unde, o parte, a fost distribuita altor firme, iar o alta parte a fost transportata la domiciliul inculpatului P.N. si apoi impartita intre inculpati si numitul K.A..
4-5. La data de 14.12.2ooo, inculpatii M.J. si P.N. s-au intalnit la barul "Ardealul" din municipiul Brasov cu numiti K.A. si "Piticu", ocazie cu care s-a hotarat trimiterea inculpatului M.J. la Targu Mures pentru a ridica marfuri de la SC I.L. SA si SC L.C. SRL.
Pentru aceasta, a doua zi, inculpatul M.J. a primit de la numitul K.A. si de la numitul "Piticu" doua file cec semnate de inculpatul S.L. si stampilate cu stampila SC O. SRL.
In continuare, in aceeasi zi, inculpatul M.J. s-a prezentat la sediile societatilor comerciale indicate, a prezentat comenzile si a preluat marfa, lasand in schimb cate o fila cec purtand doar semnatura si stampila SC O. SRL.
Astfel, la SC I.L. SA Mures a prezentat comanda nr. 16 din data de 15.12.2ooo [fila 147 d.u.p.], a ridicat marfa in valoare de 73.821.83o lei vechi, in baza facturii nr. 73o839o din 15.12.ooo [fila 148 d.u.p.], pentru care a inmanat reprezentantului societatii furnizoare fila cec BK 3o3 oo14536o [aflata in original la fila 142 d.u.p.], doar semnata si stampilata.
De la SC L.C. SRL Targu Mures inculpatul a preluat marfa in valoare de 98.161.1o6 lei vechi, in baza facturii nr. 3o79 din data de 15.12.2ooo [fila 112 din d.u.p.], pentru care a inmanat reprezentantilor acesteia fila cec BK 3o3 oo145359 [aflata in copie la fila 1o8 d.u.p. si in original la fila 393 a dosarului 3561/2oo2 a Judecatoriei Targu Mures].
Dupa ce cele doua file cec au fost completate la rubricile referitoare la sume si la data emiterii, respectiv 2o.12.2ooo in cazul filei cec lasate la SC I.L. SA Mures si 5.1.2oo1 in cazul filei cec lasate la SC L.C. SRL, acestea au fost depuse la banca pentru decontare, fiind refuzate la plata din cauza lipsei partiale a disponibilului, in primul caz, si lipsa disponibil in cont si client in interdictie bancara, in cel deal doilea caz.
Produsele astfel achizitionate de inculpati de la cele doua societati comerciale de pe raza municipiului Targu Mures, au fost transportate in municipiul Brasov si descarcate in acelasi depozit mentionat anterior, de catre cei trei inculpati si numiti K.A., "Piticu" si "Ionel", dupa care, o parte din marfuri a fost livrata catre SC DAMART SRL Comanesti, iar o alta parte impartita intre cele sase persoane.
6. La data de 15.12.2ooo, inculpatul M.J. s-a intalnit cu inculpatul P.N. si cu numitul K.A., acestia informandu-l ca a doua zi urmeaza sa se deplaseze in Bucuresti la punctul de lucru al persoanei juridice vatamate SC VANO LUX IMPEX SRL Satu Mare, de unde urmeaza a ridica marfa.
Pentru aceasta, la data de 16.12.2ooo, inculpatul M.J. a primit fila cec BK 3o3 oo145365 [aflata in original la fila 18o d.u.p.], fila cec care a fost semnata inainte de inculpatul S.L. si stampilata cu stampila SC O. SRL, fara a-i fi completate celelalte rubrici.
Inculpatul M.J. a preluat de la societatea furnizoare produse in valoare de 6o.464.8o3 lei vechi, in baza facturii nr. 3o1846o din data de 16.12.2ooo [fila 184 d.u.p.], semnata de inculpat pentru primirea marfurilor, iar pentru plata contravalorii marfurilor ridicate, a lasat reprezentantului legal al societatii furnizoare fila cec mentionata mai sus.
Ulterior, fila cec fiind completata cu suma de 6o.464.8o3 lei vechi si cu data emiterii 8.1.2oo1, a fost prezentata la banca pentru decontare, insa a fost refuzata la plata din cauza lipsei disponibilului in cont si pentru ca clientul se afla in interdictie bancara [fila 182 d.u.p.].
Marfa achizitionata in acest caz a fost transportata la locuinta inculpatului P.N. din Brasov.
7-8. La data de 18.12.2ooo, inculpatul M.J. s-a prezentat ca delegat al aceleiasi firme, SC O. SRL, la sediul SC T.E. SRL Singeorgiu de Mures, jud. Mures si la SC I.L. SA Targu Mures, de unde a achizitionat marfuri in valoare de 42.686.638 lei vechi in baza facturii nr. 33736o9 din data de 18.12.2ooo [fila 134 din d.u.p.] si respectiv in valoare de 1o8.673.384 lei vechi in baza facturii nr. 73o8438 din data de 18.12.2ooo [fila 149 d.u.p.], pentru plata carora a predat reprezentantilor legali ai societatilor comerciale respective filele cec BK 3o3 oo145368 [aflata in original la fila 131 d.u.p.] si BK 3o3 oo145369, file cec care purtau doar semnatura inculpatului S.L. si stampila SC O. SRL
Dupa ce au fost completate cu sumele mentionate mai sus si cu o data ulterioara a emiterii, fiind depuse la banca pentru decontare, plata acestor file cec a fost refuzata din cauza lipsei disponibilului in cont si a faptului ca clientul se afla in interdictie bancara.
Produsele ridicate de inculpatul M.J. de la cele doua societati comerciale de pe raza municipiului Targu Mures au fost transportate in municipiul Brasov si descarcate de cei trei inculpati impreuna cu numitii K.A., "Piticu" si "Ionel", in acelasi depozit din spatele localului Micsunica, iar apoi distribuite catre alte societati comerciale. Banii obtinuti din vanzarea marfurilor redistribuite au fost impartiti intre cei sase participanti.
9. Prin acelasi mod de operare, la data de o8.12.2ooo, inculpatul M.J. a ridicat de la SC T.E. SRL Sangeorgiu de Mures produse in valoare de 33.423.19o lei vechi, in baza facturii fiscale nr. 2788 din data de o8.12.2ooo, in schimbul carora a lasat reprezentantilor firmei furnizoare fila cec BK 3o3 oo145357 [aflata in original la fila 124 d.u.p.], doar semnata si stampilata cu stampila SC O. SRL.
Dupa ce au fost completate si celelalte rubrici referitoare la suma si datata 22.12.2ooo, a fost depusa la banca pentru decontare. A fost refuzata la plata din lipsa disponibilului in cont.
Avand in vedere starea de fapt descrisa mai sus, instanta apreciaza ca, in functie de modalitatile in care au actionat faptuitorii, respectiv achizitionarea de marfuri de la persoanele juridice vatamate pentru plata carora au emis si folosit file cec doar semnate si stampilate cu stampila SC O. SRL, neavand completate celelalte elemente esentiale, faptele acestora intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune in conventie, prevazute de art. 215 alin. 1 si alin. 3, prin aceea ca au indus in eroare furnizorii in privinta situatiei reale a firmei SC O. SRL si au ascuns faptul ca aceasta firma nu avea disponibil in cont si ca se afla in interdictie bancara, si nu pe acelea ale infractiunii de inselaciune prevazuta de art. 215 alin. 4 C.p., care presupune emiterea unor file cec avand completate toate elementele esentiale.
Pe cale de consecinta, inculpatul Mititelu nu si-a adus contributia in calitate de complice la savarsirea de catre ceilalti faptuitori in calitate de autori ai infractiunii de inselaciune prin emitere de file fara acoperire, ci si-a adus contributia in calitate de coautor la savarsirea infractiunii de inselaciune in conventii.
In ce priveste individualizarea pedepsei, prima instanta a avut in vedere modalitatea prin care au actionat faptuitorii, prin crearea unei aparente neconforme cu realitatea, prin intregul mecanism pus in practica prin care reuseau sa castige increderea reprezentantilor firmelor furnizoare cu privire la seriozitatea propriei lor firme si la bonitatea ei bancara, aspecte care reliefeaza gravitatea deosebita a faptelor lor.
De asemenea, instanta are in vedere si starea de recidiva postexecutorie, pusa in evidenta prin cele mentionate in fisa de cazier judiciar a inculpatului.

Impotriva acestei hotarari a declarat apel inculpatul M.J., fara sa il motiveze.
Analizand apelul declarat prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, in conformitate cu prevederile art. 371 alin. 2 Cod procedura penala, instanta il considera fondat.
Considerentele pe care instanta de apel le are in vedere sunt urmatoarele:
In ce priveste starea de fapt si incadrarea juridica, acestea au fost corect retinute.
Vinovatia inculpatului apelant in comiterea infractiunii de inselaciune sub forma continuata rezulta inclusiv din declaratiile sale din cursul urmaririi penale (filele 38 si urm. dosar u.p.). In cuprinsul acestora, arata ca ridicat marfa de la partile vatamate contra unor file cec fara acoperire. Pretinde ca a facut aceasta in baza "dispozitiei" coinculpatului S.L., si ca a aflat ca filele cec sunt fara acoperire doar "ulterior". Cu toate acestea, intr-o declaratie din data de 6.02.2001 recunoaste ca a cunoscut ca a folosit filele cec stiind ca nu au acoperire si ca tranzactiile incheiate cu reprezentantii furnizorilor marfii sunt "tepe". Precizeaza ca folosul dobandit de el in urma acestor afaceri a totalizat 12.000.000 lei vechi. Declaratiile lui se coroboreaza cu declaratiile reprezentantilor partilor vatamate, cu documentele depuse la dosar si cu restul probatoriului, din care reiese ca marfurile achizitionate au fost platite cu file cec fara acoperire, ca banii rezultati din valorificarea lor au fost insusiti de cumparatori, fara ca acestia sa faca vreun demers pentru onorarea obligatiei contractuale de plata a pretului, ca, in esenta, din modul de derulare a intregii operatiuni a fost evident pentru inculpatul apelant ca pretul marfurilor pe care le achizitiona nu va fi niciodata platit.
Faptele comise intrunesc elementele constitutive ale infarctiunii de inselaciune in conventii, prevazuta de art. 215 alin. 1 si 3 din Codul penal cu aplicarea art. 37 lit. b si art. 41 alin. 2 din Codul penal, asa cum in mod corect a retinut prima instanta.
Dispozitiile in latura civila sunt de asemenea, intemeiate, avand in vedere actele depuse de partile civile in dovedirea pretentiilor civile formulate (f. 101 si urm., 126 si urm. ds. urm. pen.).
Discutabila ramane doar individualizarea pedepsei pentru infractiunea de inselaciune. Este adevarat ca fapta are un caracter continuat, ca a cauzat mai multor societati prejudicii in sume care, la acel moment, erau de valori relativ ridicate, ca inculpatul are antecedente penale si nu i se pot retine circumstante atenuante: Chiar daca a recunoscut comiterea faptei in cursul urmaririi penale, in cursul judecatii in prima instanta nu si-a mai recunoscut vinovatia (f.98 si urm. ds. 3561/2002), apoi si-a schimbat locuinta fara sa anunte instanta si nu s-a mai prezenta la judecata, fiind plecat in Spania de 8 ani (f35). Atitudinea sa procesuala nu poate fi considerata una de recunoastere si de regret, in sensul art. 74 lit. c Cod penal, si a avut de altfel rolul sau in prelungirea duratei procesului.
Trebuie totusi observat ca el este condamnat pentru o fapta epuizata in anul 2000, in urma unui proces inceput in anul 2001, si finalizat printr-o hotarare care va ramane, prin ipoteza, definitiva in anul 2012. Procesul a cunoscut pana acum o durata de aproape 11 ani, si patru cicluri procesuale!
Or, potrivit art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana a drepturilor omului, orice persoana are dreptul la judecarea intr-un termen rezonabil a cauzei sale. In jurisprudenta sa, Curtea europeana a drepturilor omului a apreciat caracterul rezonabil al duratei procesului prin prisma  circumstantelor cauzei si avand in vedere criteriile consacrate de catre jurisprudenta ale Curtii, in particular complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente ( a se vedea, spre exemplu, hotararea din cauza Pantea contra Romaniei). Este adevarat ca dosarul prezinta o anume complexitate. Trebuie avut in vedere si comportamentul procesual al inculpatului, descris mai sus. Totusi, procesul a cunoscut patru cicluri procesuale si a durat aproape 11 ani. In aceste conditii, este cert ca nu poate fi reprosata numai inculpatului si complexitatii cauzei durata deosebit de mare a procesului. Autoritatile statale pot fi facute raspunzatoare pentru o intarziere globala inregistrata in modul de tratare a acestei cauze. In concluzie, s-a comis violarea art. 6 par. 1 din Conventie (compara, pentru o analiza similara, hotararea Pantea, sus-citata).
Potrivit art. 1 din Conventie, statele semnatare, intre care Romania, recunosc oricarei persoane aflate sub jurisdictia lor drepturile si libertatile definite in titlul I al Conventiei. Potrivit Curtii europene a drepturilor omului, de aici decurge ca responsabilitatea primara pentru garantarea exercitarii efective a drepturilor si libertatilor recunoscute in Conventie revine autoritatilor nationale, inclusiv instantelor judecatoresti, conform principiului subsidiaritatii ( a se vedea hotararea din cauza Scordino contra Italiei, 2006). De asemenea, potrivit Constitutiei Romaniei, tratatele ratificate fac parte din dreptul intern (art. 11) si in caz de neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului si legile interne, au prioritate cele dintai (art. 20 alin. 2).
Ca urmare, chiar daca de lege lata dreptul procesual penal roman nu cunoaste o cale pentru repararea prejudiciului cauzat prin incalcarea termenului rezonabil, instanta de apel considera ca este necesar sa aplice in mod direct Conventia, interpretata in lumina jurisprudentei Curtii.
Are in vedere hotararea Curtii din cauza Beck contra Norvegiei, care, citand si hotararea Eckle contra Germaniei,  statueaza ca reducerea pedepsei pe temeiul duratei excesive a procesului nu inlatura in principiu calitatea de victima a persoanei vizate. Totusi, acest principiu cunoaste o exceptie, atunci cand autoritatile nationale au recunoscut intr-o maniera suficient de clara nerespectarea duratei rezonabile si au acordat o reparatie prin reducerea pedepsei intr-o maniera expresa si masurabila (sublinierea instantei de apel).
In speta, prima instanta a aplicat pedeapsa de 5 ani inchisoare pentru comiterea infractiunii de inselaciune sub forma continuata. Cuantumul este egal cu cel stabilit in celelalte cicluri procesuale si corespundea periculozitatii inculpatului si faptei sale. Instanta de apel reduce, ca reparatie pentru incalcarea termenului rezonabil, pedeapsa cu 1 an inchisoare.
Ca urmare, in baza art 379 pct. 2 lit. a Cod pr. pen. instanta va admite apelul declarat de inculpatul M.J., va desfiinta partial sentinta atacata si in rejudecare va dispune conform celor de mai sus.
Va mentine restul dispozitiilor sentintei atacate.
 Avand in vedere si prev. art.  192 alin. 3 Cod procedura penala, PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
               
Admite  apelul  declarat de inculpatul apelant M.J. (fiul lui Constantin si Lucica, nascut la data de 05.08.1973 in XXXXXXXX , jud.Brasov, CNP- XXXXXXXX )impotriva Sentintei penale nr. 1183/29.10.2010 pronuntata de Judecatoria Tg. Mures in dosar nr. 906..01/102/2007, in baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedura penala si in consecinta:
Desfiinteaza partial sentinta atacata si in rejudecare:
Reduce la 4 ani inchisoare pedeapsa aplicata inculpatului M.J. pentru comiterea infractiunii de inselaciune prev. de art. 215 alin. 1, 3, cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 37 lit. b  Cod penal.
Mentine restul  dispozitiilor din sentinta atacata.
In baza art.192 alin.3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat in apel de 290 lei vor ramane in sarcina statului, din care  suma de 200 lei, onorariul avocatei din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei catre Baroul Mures.
Cu drept de recurs in 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din  09 noiembrie 2011

Presedinte,                   Judecator,                                                 
I.B.                             S.B.                                                                                                        
                                                                                 
Grefier,
S.C.G.                                      
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Individualizare

Trafic de droguri - Sentinta penala nr. SP43/2008 din data de 31.03.2009
Lovituri cauzatoare de moarte - Sentinta penala nr. SP230/2007 din data de 31.03.2009
Pericol social al faptei. Aplicarea art.18/1 cod penal. Criterii. - Decizie nr. 12 din data de 20.04.2004
Pericol social al faptei. Aplicarea art. 18/1 cod penal. Criterii de aplicare. - Decizie nr. 855 din data de 04.11.2004
Pericol social. Aplicarea art.18/1 cod penal. Criterii. - Decizie nr. 213/A din data de 08.06.2004
INDIVIDUALIZAREA JUDICIARA A PEDEPSEI. CRITERII - Decizie nr. 548 din data de 23.09.2009
INFRACTIUNEA DE TALHARIE. INCULPAT MINOR. IDIVIDUALIZAREA JUDICIARA GRESITA A MODALITATII DE EXECUTARE A PEDEPSEI - Decizie nr. 310 din data de 27.09.2005
INDIVIDUALIZARE A PEDEPSELOR. CRITERII - Decizie nr. 498/R din data de 08.09.2005
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSEI. CIRCUMSTANTE ATENUANTE - Decizie nr. 25/A din data de 27.01.2004
FURT CALIFICAT.COMPLICITATE LA FURT CALIFICAT.DISTINCTIE.SUSPENDARE SUB SUPRAVEGHERE A EXECUTARII PEDEPSEI.CRITERII DE INDIVIDUALIZARE. - Sentinta penala nr. 535 din data de 23.11.2009
Lege penala mai favorabila. Aplicarea legii penale in timp - Sentinta penala nr. 580/R din data de 19.04.2011
Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere. Instituirea in sarcina inculpatului a obligatiei „de a urma un program de consiliere individuala, focalizat pe dezvoltarea abilitatilor de anticipare a consecintelor propriilor actiuni, de evitare a i... - Sentinta penala nr. 152/A din data de 12.05.2011
Judecata in cazul recunoasterii vinovatiei. Disjungere - Sentinta penala nr. 334 din data de 11.04.2011
INDIVIDUALIZAREA JUDICIARA A PEDEPSEI.CRITERII. - art. 211, 197 c.p. - art. 56, 72 c.p. La individualizarea judiciara a pedepsei, instanta este tinuta a avea in vedere pericolul social al infractiunilor retinute in sarcina inculpatului, respec... - Sentinta penala nr. 1626 din data de 15.08.2007
Recurs. Individualizarea pedepselor, atat in ceea ce priveste durata acestora, cat si in ceea ce priveste modalitatea de executare. - Decizie nr. 2359 din data de 28.11.2011
Recurs. Individualizarea pedepselor, atat in ceea ce priveste durata acestora, cat si in ceea ce priveste modalitatea de executare. - Decizie nr. 2359 din data de 28.11.2011
Recurs privind individualizarea pedepsei din punct de vedere al modalitatii de executare. - Decizie nr. 883 din data de 21.04.2011
Individualizarea pedepselor. Anularea suspendarii pentru infractiunile savarsite anterior. Anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere. Pedeapsa si scopul ei. - Decizie nr. 34 din data de 04.02.2010
Prevederile art. 728 Cod civil, conform carora nimeni nu poate fi obligat a ramane in stare de indiviziune, nu-si au aplicare in ceea ce priveste coproprietatea fortata si perpetua, aflata dincolo de vointa coproprietarilor, are ca obiect bunuri c... - Decizie nr. 1261 din data de 16.10.2009
Exista indivizibilitate atunci cand la savarsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane. - Decizie nr. 67 din data de 20.03.2009