InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Prahova

liberare conditionata-lipsa unor mentiuni din procesul-verbal intocmit de comisia de propuneri pentru liberarea conditionata din penitenciar

(Decizie nr. 220 din data de 01.04.2009 pronuntata de Tribunalul Prahova)

Domeniu Liberare conditionata | Dosare Tribunalul Prahova | Jurisprudenta Tribunalul Prahova

     Pe rol fiind judecarea recursului formulat de condamnatul P. G., aflat in Penitenciarul Ploiesti, impotriva sentintei penale nr.408/03.03.2009, pronuntata de Judecatoria Ploiesti, prin care in baza art. 450c.p.p. a fost respinsa ca neintemeiata contestatia formulata de condamnat, impotriva procesului verbal nr.87/23.02.2009 al Comisiei de Propuneri pentru punerea in libertate conditionata din cadrul Penitenciarului Ploiesti.
     S-a fixat termen de reiterare la data de 27.04.2009.
          In baza art.192 alin.2 c.p.p. a fost obligat condamnatul la 60 lei, cheltuieli judiciare catre stat.
     La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns recurentul condamnat P.G, in stare de detinere, asistat de avocat Popina Cristian, potrivit imputernicirii avocatiale aflata la dosar.
     Procedura legal indeplinita.
     S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
     Avocat Popina Cristian, cu permisiunea instantei a luat legatura cu recurentul petent, dupa care invedereaza instantei ca isi mentine recursul formulat.
     Reprezentantul Ministerului Public si avocat Popina Cristian, pe rand avand cuvantul, arata ca nu mai au cereri de formulat in cauza.
     Nemaifiind alte cereri de formulat sau exceptii de invocat, tribunalul analizand actele si lucrarile dosarului, considera cercetarea judecatoreasca incheiata si acorda cuvantul in dezbateri.
     Avocat Popina Cristian, avand cuvantul, arata ca a formulat recurs impotriva sentintei penale a Judecatoriei Ploiesti, prin care a fost respinsa ca neintemeiata cererea de liberare conditionata formulata de condamnat.
     Critica sentinta penala atacata pentru nelegalitate si netemeinicie, intrucat inculpatul intruneste conditiile prev. de lege, respectiv de art.59 c.p.
     Acesta aflandu-se in perioada de amanare de catre comisie, a solicitat sa participe la diferite activitati, insa raspunsul a fost negativ.
     Potrivit raportului intocmit de penitenciar inculpatul, in perioada amanarii de catre comisie, nu a primit nici o sanctiune, a avut o atitudine corespunzatoare cu celelalte persoane private de libertate, a mentinut legatura cu familia si se retine doar ca nu a facut eforturi sustinute pentru reintegrare sociala.
     Solicita admiterea recursului, casarea sentintei penale recurate si stabilirea unui termen de reiterare mai scurt, avand in vedere ca a indeplinit fractia ceruta de lege, a avut un comportament corespunzator, a mentinut relatiile cu familia, si nu a avut posibilitatea de a participa la diferite programe si diferite activitati educative.  In subsidiar solicita admiterea cererii de liberare conditionata formulata de condamnat.
     Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat , mentinerea ca legala si temeinica a hotararii pronuntata de prima instanta care in mod judicios a apreciat ca in cauza nu sunt intrunite cumulativ conditiile prev. de lege pentru a dispune punerea in libertate conditionata a condamnatului, avand in vedere ca acesta nu a facut eforturi sustinute de reintegrare sociala.
     Recurentul condamnat P. G, avand ultimul cuvant, arata ca a formulat cerere pentru a iesi la munca, pe data de 5 martie, cerere care i-a fost respinsa. Totodata arata ca achieseaza la sustinerile aparatorului sau.

     Deliberand asupra recursului penal, tribunalul ,retine urmatoarele :
     Prin sentinta penala nr.408/03.03.2009 pronuntata de Judecatoria Ploiesti, in baza art. 450c.p.p. a fost respinsa ca neintemeiata contestatia formulata de condamnat, impotriva procesului verbal nr.87/23.02.2009 al Comisiei de Propuneri pentru punerea in libertate conditionata din cadrul Penitenciarului Ploiesti.
     S-a fixat termen de reiterare la data de 27.04.2009.
          In baza art.192 alin.2 c.p.p. a fost obligat condamnatul la 60 lei, cheltuieli judiciare catre stat.
     Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca prin sentinta penala nr.472/2006 a Tribunalului Prahova, numitul P. G a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de tentativa la omor prevazuta de art.20 rap. la art.174 cod penal.
     S-a retinut ca, pentru a deveni propozabil in vederea liberarii conditionate, condamnatul trebuie sa execute 2/3 din pedeapsa, respectiv 1217 zile, din care, in cazul in care munceste, 304 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate si 913 zile efectiv executate, pana la data de 26.02.2009 executand 1215 zile, fiindu-i considerate executate, ca urmare a muncii prestate, 41 de zile, in total 1256 zile.
     Din procesul-verbal nr.87/23.02.2009 al Comisiei de Propuneri pentru punerea in libertate conditionata din cadrul Penitenciarului Ploiesti, si din caracterizare, retine prima instanta, ca perioada executata de condamnat a fost apreciata ca fiind insuficienta, acesta nefacand eforturi sustinute pentru reintegrare sociala, dand dovada de toleranta scazuta la frustrare, avand o personalitate imatur structurata, fiind amanat pentru analiza la data de 22.04.2009.
     A mai retinut prima instanta ca, recurentul- condamnat a executat fractia prevazuta de lege pentru a fi liberat conditionat, insa conditiile prev.de art.59 cod penal, trebuie indeplinite cumulativ. Simpla executare a fractiei legale nu creeaza in favoarea condamnatului dreptul de a fi liberat conditionat, ci doar o vocatie in acest sens.
     Instanta de fond a considerat astfel ca petentul nu a dat suficiente dovezi de indreptare, nu a facut suficiente eforturi in vederea resocializarii sale, fiindu-i respinsa cererea ca neintemeiata, fixandu-se termen de reiterare la data de 27.04.2009.
     Impotriva sentintei a declarat recurs condamnatul P. G criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate, sustinand in esenta ca, intruneste conditiile prev. de lege, respectiv de art.59 c.p., aratand ca, aflandu-se in perioada de amanare de catre comisie, a solicitat sa participe la diferite activitati, insa raspunsul a fost negativ.
     Totodata, a mai aratat condamnatul ca potrivit raportului intocmit de penitenciar, in perioada amanarii de catre comisie, nu a primit nici o sanctiune, a avut o atitudine corespunzatoare fata de celelalte persoane private de libertate, a mentinut legatura cu familia si s-a retinut doar ca nu a facut eforturi sustinute pentru reintegrare sociala.
     Fata de aceste considerente, solicita admiterea recursului, casarea sentintei penale recurate si stabilirea unui termen de reiterare mai scurt, avand in vedere ca a indeplinit fractia ceruta de lege, a avut un comportament corespunzator, a mentinut relatiile cu familia, si nu a avut posibilitatea de a participa la diferite programe si diferite activitati educative.
     Examinand sentinta atacata, pe baza actelor si lucrarilor dosarului, a criticilor formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, tribunalul, conform art.385/15 pct.1 lit.b cod pr.penala, constata ca recursul este fondat, pentru urmatoarele considerente:
     La data de 23.02.2009, condamnatul P.G, a fost analizat in comisia de propuneri pentru punerea in libertate conditionata, care a propus amanarea cu doua luni a propunerii de liberare conditionata fixand termen de reiterare 22.04.2009. In motivarea acestei hotarari, se consemneaza in procesul-verbal, ca persoana privata de libertate, nu a facut eforturi sustinute pentru reintegrare sociala.
     Analizand celelalte aspecte din continutul  procesului-verbal, precum si din caracterizarea intocmita de reprezentantii penitenciarului rezulta ca persoana privata de libertate, a executat fractia prevazuta de lege, aspect care a fost avut in vedere si de prima instanta, insa aceasta din urma a trecut cu foarte mare usurinta peste celelalte mentiuni din cuprinsul documentelor depuse la dosarul cauzei.
      Astfel, din continutul caracterizarii rezulta ca persoana privata de libertate, se afla la a doua analiza a comisiei fiind analizat si in data de 19.01.2009, data la care, fara sa se mentioneze motivul s-a propus amanare pentru rediscutare data de 24.02.2009.La data de 23.02.2009, conform procesului-verbal nr.87, condamnatul primeste o noua amanare de doua luni, motivata  la modul general ca persoana privata de libertate nu a facut eforturi sustinute pentru reintegrare sociala. Lipsa mentionarii unor date care sa convinga ca persoana privata de libertate nu a facut eforturi pentru reintegrare sociala, nu conduce la o deductie logica  a inexistentei acestor eforturi fiind necesara consemnarea lor in cuprinsul procesului verbal.
     Tribunalul, urmeaza sa inlature motivarea instantei de fond, care preluand expresia- lipsei eforturilor sustinute pentru reintegrare sociala-  se limiteaza in a prelua din caracterizarea condamnatului doua trasaturi din profilul psihologic, acela al" tolerantei reduse la frustrare" si "personalitate imatur structurata".Profilul psihologic al unei persoane detinute este avut in vedere la cuprinderea sa in programe si activitati pe timpul detentiei, corespunzatoare aptitudinilor si pregatirii sale.Din caracterizarea intocmita rezulta ca cel condamnat a fost selectionat sa execute pedeapsa in regim semideschis, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a fost sanctionat disciplinar, ca urmare a muncii prestate, 41 de zile se considera ca executate, a avut o relatie corespunzatoare cu celelalte persoane private de libertate si a mentinut legatura cu mediul de suport prin intermediul vizitelor periodice ale apartinatorilor, principalul vizitator fiind concubina sa.
     Decizia de a nu libera un condamnat nu trebuie sa se intemeieze pe termeni cu incarcatura afectiva sau termeni cu caracter general.
     C.E.D.O.a hotarat ca o sanctiune impusa unei persoane detinute care consta in lipsirea dreptului de beneficia de o reducere a pedepsei, are consecinte importante care conduce la aplicarea dispozitiilor art.6 din Conventie. Obligatia de a motiva imbraca o importanta deosebita in cazul in care dispozitia legala pe care s-a intemeiat respingerea cererii este foarte generala.( CEDO,H.c. Belgia, hotarare din 30.nov.1987)
Pe cale de consecinta, tribunalul, in baza art.38515pct.2 lit.d,C.p.p va admite recursul, va casa sentinta recurata si pe fond va admite cerea formulata de condamnatul P. G.Urmeaza sa se constate ca sunt indeplinite conditiile disp. art.59 C.p.si sa dispuna liberarea conditionata a condamnatului. Se va atrage atentia acestuia asupra disp. art.61 C.p.,privind efectele liberarii conditionate pentru restul de pedeapsa de 579 zile inchisoare ramase neexecutate. Conform disp. art.192 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Liberare conditionata

Liberare conditionata - Decizie nr. 247 din data de 15.12.2016
Liberare conditionata - Decizie nr. 237 din data de 08.12.2016
Masura educativa a libertatii supravegheate - Decizie nr. 454/R din data de 19.10.2004
Recurs, liberare conditionata. - Sentinta penala nr. 12/R din data de 14.01.2011
Mentinerea beneficiului liberarii conditionate in cazul condamnarii inculpatului la pedeapsa inchisorii - Decizie nr. 409 din data de 21.08.2008
Revocarea beneficiului liberarii conditionate - Decizie nr. 563 din data de 26.09.2006
Omisiunea instantei de a se pronunta cu privire la liberarea conditionata in temeiul art. 61 cod penal. - Decizie nr. 138/A din data de 11.04.2006
cerere de liberare conditionata - Sentinta penala nr. 1576 din data de 25.08.2010
- Sentinta comerciala nr. 971 din data de 07.05.2010
- Sentinta penala nr. 153 din data de 20.01.2010
- Sentinta penala nr. 1394 din data de 07.07.2010
- Sentinta penala nr. 991 din data de 12.05.2010
- Sentinta penala nr. 53 din data de 11.01.2010
Liberare conditionata - Hotarare nr. 527 din data de 24.03.2009
Liberare conditionata - Hotarare nr. 527 din data de 24.03.2009
Liberare conditionata - Hotarare nr. 527 din data de 24.03.2009
Liberare conditionata - Hotarare nr. 522 din data de 23.03.2009
Liberare conditionata - Hotarare nr. 522 din data de 23.03.2009
Liberare conditionata - Hotarare nr. 523 din data de 23.03.2009
MENTINERE LIBERARE CONDITIONATA. CONTOPIRE PEDEPSE. INDIVIDUALIZARE PEDEAPSA. - Sentinta penala nr. 596 din data de 23.11.2009