Litigiu de munca

4. Prin sentinta civila nr. 242 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Arad s-a respins actiunea formulata de reclamantii persoane fizice salariate, impotriva paratului angajator - unitate de invatamant, pentru prime de vacanta, actualizare si efectuare mentiuni in carnetele de munca si evidentele salariale.
In motivare s-a retinut ca prin actiunea formulata, reclamantii au solicitat obligarea paratului la calcularea si acordarea primelor de vacanta aferente concediului de odihna, cuvenite si neacordate, in perioada 2004 - 2008; obligarea paratului sa actualizeze drepturile salariale enuntate mai sus la data platii efective a acestora; obligarea paratului sa consemneze in carnetele de munca si in celelalte evidente salariale si de munca a modificarilor salariale solicitate si acordate de catre instanta de judecata, in vederea luarii lor in seama la recalcularea punctelor de pensie.
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat ca, este neindoielnic si, de altfel, necontestat nici de catre reclamanti ca salariile personalului din invatamant se suporta din fondurile alocate special de la bugetul de stat, in principal si de la bugetul local, iar dispozitiile legale in materia salarizarii acestui personal, sunt dispozitii speciale cu caracter imperativ care deroga de la dispozitiile generale, sunt de stricta interpretare si aplicare si nu pot face obiectul negocierilor la incheierea contractelor colective de munca, decat in masura in care nu contravin legilor speciale de salarizare ale acestui personal, in contextul in care Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic se aplica personalului didactic de predare, didactic auxiliar, precum si celorlalte categorii de personal didactic nominalizate in statut.
Este adevarat ca art. 50 alin. 12) din Legea nr. 128/1997 stabileste cu valoare de principiu ca personalul didactic beneficiaza si de alte drepturi banesti prevazute de lege si de Contractul Colectiv de Munca, putandu-se,  asadar, concluziona, prin interpretarea logica si teleologica a acestui text, ca prima de vacanta nu contravine dispozitiilor speciale in materia salarizarii personalului din invatamant, dar este indeniabil ca, in lipsa unor stipulatii exprese ale acestor dispozitii, aceasta poate fi acordata numai in conditiile precis determinate de art. 35 lit.g) din Contractul Colectiv de Munca  Unic la Nivel Judetean, care, de altfel, sta la baza actiunii de fata.
Or, prevederea contractuala invocata de reclamanti (ce se regaseste identic si la art. 37 lit.g) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Invatamant) stabileste fara nici un echivoc ca partile contractante convin ca personalul din invatamant sa beneficieze de o prima de vacanta din venituri proprii , in conditiile legii, cu alte cuvinte aceasta poate fi platita in masura in care fiecare angajator in parte identifica si dispune de atare resurse fara ca in acest scop, sa poata fi grevate fondurile alocate special de la bugetul de stat, in principal, si de la bugetul local destinate pentru plata salariilor si altor drepturi banesti ale personalului din invatamant care sunt prevazute de lege.
In cauza, insa, reclamantii nu au invocat si nici nu au dovedit ca angajatorul lor ar dispune de atare venituri proprii care sa poata acoperi plata primelor de vacanta si nici reprezentantul lor nu a facut vreo atare sustinere in fata instantei, dupa cum nici  paratul angajator nu a facut vreo aparare sub acest aspect, iar din lucrarile dosarului si, indeosebi, documentatia depusa la dosar de sindicatul reprezentativ nu rezida nici un element in acest sens, astfel incat se impune cu necesitate concluzia ca pretentiile reclamantilor sunt nefondate.