Pretentii
(Hotarare nr. 406 din data de 15.04.2011 pronuntata de Judecatoria Gura Hont)ROMANIA
JUDECATORIA GURAHONT OPERATOR 3078/2868 JUDETUL ARAD
DOSAR NR. (_)
SENTINTA CIVILA NR. (_)
Sedinta publica din data de (_)
Judecator : (_)
Grefier : (_)
S-a luat in pronuntare actiunea civila inaintata de reclamantul P.G. contra paratei D.D. pentru pretentii .
La apelul nominal nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare legal indeplinita.
Actiunea legal timbrata cu suma de 1214 lei RON taxa judiciara de timbru si 5,60 lei RON taxa judiciara de timbru.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care se constata ca dezbaterea cauzei in fond a avut loc in sedinta publica din (_) cand partile au pus concluzii pe fond si s-a amanat pronuntarea cauzei la termenul de astazi in vederea depunerii de concluzii scrise . Se constata ca s-a depus la dosar chitanta de plata a onorariului de expert in suma de 100 lei RON de catre partea reclamanta.
Pe marginea probelor de la dosar, a concluziilor orale si scrise , instanta a trecut la judecata in fond a actiunii.
J U D E C A T A
Constata ca prin cererea de chemare in judecata, inregistrata la aceasta instanta la data de 15 aprilie 2009, timbrata cu suma de 1214 lei RON taxa judiciara de timbru si 5,6 lei RON taxa judiciara de timbru, reclamantul P.G. domiciliat in (_) a solicitat in contradictoriu cu parata D.D. domiciliata in (_), ca prin sentinta judecatoreasca sa fie obligata parata sa ii plateasca suma de 6500 lei RON, suma reprezentand contributia reclamantului ( in cota de ? parti) la imbunatatirile aduse imobilului identificat in CF nr.(_), cu nr. top. (_) apartament etaj in suprafata de 91 mp , imobil proprietatea paratei ;sa se constate ca prin munca comuna si contributie egala partile au dobandit in proprietate ( in urma relatiei de concubinaj ) urmatoarele bunuri mobile:1 buc. coltar in valoare de 1500 lei;1 buc. masa pentru 8 pers. cu 8 scaune in valoare de 1500 lei;1 buc. mobila de dormitor in valoare de 3400 lei;4 buc. televizor x 300 lei/buc. in valoare de 1200 lei; 4 buc. covoare x 200 lei/buc. in valoare de 800 lei;1 buc. combina frigorifica in valoare de 1000 lei; 1 buc. cuptor cu microunde in valoare de 300 lei;4 buc. candelabre x 250 lei/buc. in valoare de 1000 lei;1 buc autoturism Dacia in valoare de 1000 lei;sa se dispuna partajul asupra bunurilor aratate mai sus in natura , prin formarea a 2 loturi , cu plata unor eventuale sulte in cazul in care loturile nu sunt echivalente valoric; sa se constate ca barul din lemn amplasat pe terenul evidentiat in CF nr. (_) cu nr. top. (_) cladire la nr. (_) in str. (_) si teren in suprafata de 76 mp este bun propriu al reclamantului, fiind cumparat si refacut de catre reclamant si sa fie obligata parata sa ii permita ridicarea acestuia , sau in caz contrar sa ii plateasca contravaloarea acestuia. A solicitat cheltuielile de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca pe parcursul relatiei de concubinaj, relatie care dateaza incepand cu anul 1997, partile au facut mai multe imbunatatiri la imobilul apartament etaj in suprafata de 91 mp , evidentiat in CF nr. (_) , cu nr. top. (_) , imobil proprietatea paratei , apreciind cota de contributie a fiecaruia la aceste imbunatatiri ca fiind egala. Astfel prin munca comuna si contributie egala s-au realizat urmatoarele investitii: o camera de baie ( gresie , faianta , obiecte sanitare si instalatii) in valoare de 5000 lei ; o debara in valoare de 400 lei, renovat 4 camere in valoare de 1600 lei ;pardoseala de scandura in hol in valoare de 800 lei ;2 sobe de teracota in valoare de 2000 lei ;copertina la o terasa in valoare de 1000 lei ,confectii metalice la o terasa in valoare de 700 lei ; rolete la geamuri ( 7 buc x 150 lei/buc si 1 buc x 120 lei ) in valoare de 1170 lei;turnat pardoseala de beton intr-o camera in valoare de 600 lei .
Reclamantul a aratat ca in ceea ce priveste barul , aceasta este o constructie din lemn fara fundatie , care poate fi mutata , si care a fost cumparata de catre reclamant de la numita T.M. si amplasata pe terenul evidentiat in CF nr. (_) . Deoarece acest bar a fost cumparat exclusiv din banii reclamantului, a solicitat ca prin sentinta sa se constate ca este bun propriu , cu obligarea paratei sa ii permita ridicarea acestuia sau sa ii plateasca contravaloarea acestuia. Reclamantul a aratat ca in perioada in care s-au realizat aceste investitii si s-au dobandit in proprietate bunurile mobile , reclamantul realiza venituri din munca. De asemenea realiza venituri si din vanzarea animalelor pe care le crestea in gospodarie .
Cererea a fost motivata in drept pe prev. art. 36 C fam , art 480 C civil.
Prin precizarea de actiune la f 15 , reclamantul a solicitat instituirea unui drept de retentie in favoarea sa asupra imobilului , apartament la etaj in suprafata de 91 mp , identificat in CF (_) , cu nr. top. (_) , pana in momentul in care parata va plati sulta ce va fi stabilita de catre instanta si sa se autorizeze inscrierea acestui drept de retentie in coala de CF nr. (_) , in favoarea reclamantului.
Prin intampinarea de la f 17-18 , parata a aratat ca se opune actiunii promovate de reclamant .Pe cale de exceptie a aratat ca actiunea intemeiata pe prevederile art. 36 din Cod fam. este inadmisibila deoarece intre parata si reclamant nu a existat o casatorie A invocat in acest sens prevederile art. 3 Cod fam. potrivit carora " Numai casatoria incheiata in fata ofiterului de stare civila da nastere drepturilor si obligatiilor de soti prevazute in prezentul cod." Cu privire la primul capat de cerere privind despagubirea reclamantului cu suma de 6500 lei potrivit sustinerilor acestuia ca ar fi contribuit la imbunatatirile aduse imobilului identificat in CF nr. (_) suprafata de 91 mp parata a aratat ca este inadmisibila cu motivarea ca este de principiu ca orice obligatie civila trebuie sa aiba un izvor, iar prin izvor al obligatiilor se intelege acel fapt juridic ( lato sensul ) care da nastere unui raport juridic obligational. Potrivit Codului civil sunt izvoare de obligatii civile : contractul , cvasicontractul , delictul , cvasidelictul si legea. Reclamantul nu a aratat care ar fi izvorul obligatiei paratei de a-l despagubi cu suma de 6500 lei si a aratat ca simplul fapt de a imbunatati lucrul altuia nu naste ad-hoc un drept de creanta. Pe perioada cat au locuit impreuna partile au efectuat unele mici lucrari de intretinere si modernizare a apartamentului , aproape toate din veniturile obtinute de parata. Reclamantul a locuit in apartament si l-a folosit insa nu numai cu acordul paratei , intrucat ca nud proprietar are doar dispozitia juridica , ci mai ales cu acordul parintilor paratei care au un drept de uzufruct. Propriu-zis , parintii paratei au cedat fara nici o contraprestatie emolumentul uzufructului catre reclamant , fata de care nu aveau nici o obligatie , astfel reclamantul exercitand impreuna cu parata posesia bunului. In urma cu 2 ani parata a parasit locuinta , moment din care reclamantul a locuit singur in apartamentul in cauza. Situatia de fapt trebuie raportata la prevederile art. 490-494 Cod civil si nu la cele ale art. 480 Cod civil sau art. 36 Cod Fam. la care face referire reclamantul si care nu au legatura cu speta. Potrivit acestora materialele care au fost incorporate in bunul altuia se unesc cu acesta din urma conform regulei ca accesoriul urmeaza soarta juridica a principalului. De asemenea potrivit acelorasi dispozitii celui care construieste cunoscand ca bunul este al altei persoane nu i se cuvin despagubiri decat daca proprietarul alege sa-l despagubeasca pentru munca si materialele depuse. Proprietarul are insa alegerea intre a-l despagubi si a-l obliga sa ridice materialele care-i apartin putand solicita, dupa caz, obligarea la plata de daune -interese. Concluzia este ca reclamantul nu are un drept de creanta si pe cale de consecinta nu exista nici o obligatie a paratei pentru a-l plati. Pe de alta parte, pretentiile exprimate de reclamant sunt supuse termenului general de prescriptie de 3 ani, termen ce poate fi verificat numai dupa ce reclamantul va arata data cand a efectuat fiecare lucrare. Cu privire la capatul II de cerere , parata a aratat ca mobila de dormitor evaluata de reclamant la suma de 3.800 lei a fost achizitionata de parintii paratei si nu a fost achizitionata impreuna cu reclamantul. Datorita acestui fapt impartirea acestui bun cu reclamantul este lipsita de temei. Pentru celelalte bunuri enumerate de reclamant a aratat ca este de acord cu impartirea acestora prin formarea a doua loturi astfel: Lotul I format din coltar in valoare de 1500 lei, 2 televizoare in valoare de 600 lei, 2 covoare in valoare de 400 lei, 4 candelabre in valoare de 1.000 lei si 1 autoturism Dacia in valoare de 1000 lei, bunuri in valoare totala de 4500 lei , sa-i fie atribuit paratei , iar Lotul II format din masa 8 persoane cu scaune in valoare de 1500 lei, 2 televizoare in valoare de 600 lei, 2 covoare in valoare de 400 lei, combina frigorifica in valoare de 1.000 lei, cuptor microunde in valoare de 300 lei si o sulta de 700 lei, bunuri in valoare de 4500 lei, sa-i fie atribuit reclamantului.
Cu privire la capatul de cerere prin care reclamantul invoca un drept de proprietate asupra constructiei din lemn cu destinatia bar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Parata a aratat ca materialele de constructie au fost cumparate de ea fara ca reclamantul sa contribuie la aceasta. Constructia propriu-zisa a fost demontata de la locul unde a fost cumparata si ridicata pe terenul parintilor paratei de catre tatal paratei, acesta fiind de meserie tamplar. Si cu privire la acest capat de cerere parata a aratat ca se pune problema prescriptiei dreptului la actiune reglementata de art. 1 si art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Intampinarea a fost motivata in drept pe prev. art. 490-494 Cod civil, art.115 Cod procedura civila, art. 1 si art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
In vederea solutionarii cauzei s-au depus la dosar : (_)
Din coroborarea probelor administrate, instanta retine in fapt urmatoarele :
Proprietara tabulara asupra imobilului din CF nr. (_) ,nr. top. (_), figureaza ca fiind parata D.D. in cota de 1/1 parti pe titlu de intretinere,drept intabulat in baza Incheierii de c.f. nr. (_).
Imobilul a apartinut parintilor paratei, numitii D.I. si D.V. si dupa cum sustine martorul M.V., imobilul a fost ridicat in perioada anilor 1980, martorul efectuand lucrarile de tamplarie.
Martora S.M.E. declara ca partile s-au raliat in concubinaj in anul 1994, iar din anul 1995 au locuit impreuna cu parintii paratei dar intr-un corp de cladire separat, in apartamentul de la etaj. La vremea respectiva, partile erau angajate in munca, reclamantul la I.J.I.L. (_), iar parata la o societate comerciala. Si martorul H.V. declara ca lucrarile de la apartamentul de la etaj au fost finalizate dupa venirea reclamantului in casa paratei. Martorii sustin ca pe durata relatiei de concubinaj, partile au cumparat o mobila dormitor in valoare de 3.000 lei RON, o lada frigorifica, o masina de spalat in valoare de 600-700 lei RON, un coltar in valoare de 1.500 lei RON, o masa extensibila cu 8 scaune in valoare de 1.500 lei RON, 3 televizoare in valoare de 1200-1500 lei RON, un cuptor cu microunde in valoare de 300 lei RON, candelabre, covoare in fiecare camera, vase de bucatarie,au finalizat lucrarile de investitie la apartamentul de la etaj, s-au montat rolete de lemn la geamuri, s-a construit o terasa, s-au finalizat lucrarile la baie , s-au construit doua sobe de teracota, valoarea investitiei ridicandu-se la suma de 3.000-4.000 lei RON ( declaratie martor H.V.). Tot pe durata relatiei, partile au achizitionat o constructie tip BAR din lemn cu suma de 5.000.000 lei ROL, parte din pret a fost imprumutata si restituita de catre reclamant, iar pentru diferenta i s-au predat vanzatoarei un porc gras si 3 porcine tineret (declaratia martorei S.E.).
In contradictoriu cu aceasta declaratie, martora T.M.C. declara ca este persoana care le-a vandut partilor in anul 2000 o constructie din lemn de brad (BAR) cu suma de 9.000.000 lei ROL, banii fiindu-i predati in doua rate, in prima rata suma de 7.500.000 lei ROL, iar pentru diferenta i-au fost predate animale. Martora sustine ca banii si animalele i-au fost predate de catre reclamant de la alt domiciliu decat cel comun cu parata. Constructia a fost montata ulterior pe imobilul din CF nr. (_), nr. top. (_), proprietatea paratei. Cu privire la sursa financiara, martora declara ca parata a sustinut de fata cu martora ca nu are bani pentru achizitionarea barului, situatie in care reclamantul s-a obligat sa se imprumute pentru a-l cumpara, iar intelegerea a fost ca in actul de vanzare-cumparare , reclamantul sa fie trecut la pozitia martor pentru ca bunul sa nu faca obiect al litigiului dintre reclamant si fosta sa sotie. Constructia a fost ulterior modernizata , aducandu-i-se imbunatatiri substantiale(declaratia martorului U.I.).
Cu privire la cota de contributie a partilor, instanta urmeaza a retine din declaratiile martorilor ca reclamantul a fost angajat intr-o activitate salariala , fapt ce rezulta si din xerocopia carnetului de munca depus la dosar la f 25-41 si adeverinta nr. 8/09 ianuarie 2009 (f 51).
Parata a prestat activitati in domeniul comertului, respectiv a fost vanzatoare la un bar unde obtinea un venit lunar de 400-500 lei RON. Martorul H. sustine ca dupa detragerea cheltuielilor personale , parata ramanea cu bani putini care sa fi fost folositi in comun. In concluzie, martorul a apreciat ca parata ar avea o cota de contributie de ? parti la dobandirea bunurilor si a investitiilor efectuate.
Din adeverinta nr. 934/24 august 2009 (f 58) eliberata de Banca Cooperatista (_), rezulta ca in perioada 1995-2005 parata a beneficiat de imprumuturi in bani de la aceasta unitate bancara.
Din actiunea introductiva si intampinare, instanta va retine ca partile si-au recunoscut reciproc o cota de contributie de ? parte la dobandirea bunurilor si a investitiilor la imobil, mai putin in privinta constructiei BAR, fiecare dintre parti invocand caracterul de bun propriu.
Parata a invocat prin intampinare exceptia prescriptiei extinctive de 3 ani, apreciind ca acest termen curge , in cazul fiecarui bun, de la data achizitionarii bunului.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, instanta vazand in drept prev. art. 137 Cod procedura civila, art.1 , art. 3 din Decret nr. 167/1958 , apreciaza ca termenul de prescriptie nu s-a implinit, acesta curge de la momentul incetarii relatiei de concubinaj si nu de la momentul dobandirii bunului s-au efectuarii lucrarilor.
Fata de recunoasterea partilor , instanta va retine ca bunurile mobile si investitiile la imobilul identificat in CF nr. (_) s-au efectuat in cota indiviza de ? parte pentru fiecare , prin buna-credinta.
Pentru identificarea bunurilor mobile si a investitiilor , a stabilirii valorii tehnice si de circulatie s-a administrat in cauza proba cu expertiza tehnica in domeniul evaluari bunuri mobile si expertiza tehnica in domeniul constructii.
Din concluziile raportului de expertiza intocmit de expert judiciar I.A., rezulta ca au fost identificate la domiciliul paratei si au fost evaluate urmatoarele bunuri mobile: coltar cu parte extensibila pe fond maro cu modele crem in valoare de 1.600 lei RON, masa fixa cu 8 scaune in valoare de 1.200 lei RON; mobila dormitor in valoare de 2.000 lei RON; 1 TV Daewoo in valoare de 200 lei RON; 1 TV Philips in valoare de 150 lei RON , 1 TV Telefunken in valoare de 150 lei RON, 1 alt TV in valoare de 150 lei RON , 2 buc. covoare persane identice , de 1,80 m/4m pe fond visiniu in valoare de 300 lei RON, 1 buc, covor persan 1,8m/4 m fond rosu in valoare de 150 lei RON, 1 buc. covor tip mocheta 3/5 m fond maro in valoare de 150 lei RON; 1 buc. combina frigorifica in valoare de 800 lei RON, 1 buc cuptor cu microunde in valoare de 200 lei RON, 4 candelabre in valoare totala de 750 lei RON ( 1 buc cu 6 brate in valoare de 250 lei RON , 1 buc cu 4 brate in valoare de 250 lei RON ,1 buc cu 4 globuri si cu palete rotative in valoare de 150 lei RON, 1 buc cu un glob si palete rotative in valoare de 100 lei RON); 1 autoturism marca Dacia fabricat in anul 1971 in valoare de 700 lei RON.
Expertul a propus lotizarea bunurilor prin crearea a doua loturi , lotul nr. I pentru reclamant compus din : masa si 8 scaune in valoare de 1200 lei RON , autoturismul in valoare de 700 lei RON , 2 covoare persane identice , de 1,80 m/4m pe fond visiniu in valoare de 300 lei RON, 1 TV Daewoo in valoare de 200 lei RON; 1 TV Philips in valoare de 150 lei RON, 1 buc. combina frigorifica in valoare de 800 lei RON, 1 buc cuptor cu microunde in valoare de 200 lei RON si o sulta in valoare de 1.400 lei RON , valoarea lotului fiind de 4950 lei RON si lotul nr. II pentru parata compus din : 1coltar cu parte extensibila pe fond maro cu modele crem in valoare de 1.600 lei RON, mobila dormitor in valoare de 2.000 lei RON, 1 TV Telefunken in valoare de 150 lei RON, 1 alt TV in valoare de 150 lei RON, 2 covoare pe fond rosu si maro in valoare de 300 lei RON si 4 candelabre in valoare totala de 750 lei RON , deci bunuri in valoare de 4.950 lei RON.
Din bunurile propuse a fi atribuite reclamantului, potrivit marturisirii acestuia in sedinta publica din 08 decembrie 2009 (f 166) , reclamantul a luat un televizor marca Daewoo, apreciat la valoarea de 200 lei RON.
Partile nu au formulat obiectiuni, achiesand la concluziile expertului judiciar.
Cu privire la valoarea investitiilor, in concluziile raportului de expertiza de la f 93, expertul judiciar M.F. a statuat ca valoarea de circulatie a imbunatatirilor aduse apartamentului de la etajul imobilului situat in (_), strada (_), nr. (_), evidentiat in CF nr. (_), se ridica la suma de 11.314 lei RON.
Prezumtia de comunitate a bunurilor inscrisa in art. 30 Cod Fam, este instituita numai in favoarea sotilor si nu poate profita concubinilor, care au obligatia sa faca dovada contributiei proprii la dobandirea fiecarui bun in parte si sa probeze intentia de a-l achizitiona in comun, in calitate de coproprietar.
Indiferent de durata convietuirii, concubinii nu pot fi considerati in baza legii proprietari in devalmasie a bunurilor dobandite , dar munca in comun poate sa duca la constatarea existentei dreptului de proprietate in indiviziune asupra bunurilor dobandite , in raport de contributia fiecaruia in parte.
Din probele administrate rezulta ca pe durata convietuirii, partile au
dobandit in comun urmatoarele bunuri mobile: coltar cu parte extensibila pe fond maro cu modele crem in valoare de 1.600 lei RON, masa fixa cu 8 scaune in valoare de 1.200 lei RON; mobila dormitor in valoare de 2.000 lei RON; 1 TV Daewoo in valoare de 200 lei RON; 1 TV Philips in valoare de 150 lei RON , 1 TV Telefunken in valoare de 150 lei RON, 1 alt TV in valoare de 150 lei RON , 2 buc. covoare persane identice , de 1,80 m/4m pe fond visiniu in valoare de 300 lei RON, 1 buc, covor persan 1,8m/4 m fond rosu in valoare de 150 lei RON, 1 buc. covor tip mocheta 3/5 m fond maro in valoare de 150 lei RON; 1 buc. combina frigorifica in valoare de 800 lei RON, 1 buc cuptor cu microunde in valoare de 200 lei RON, 4 candelabre in valoare totala de 750 lei RON ( 1 buc cu 6 brate in valoare de 250 lei RON , 1 buc cu 4 brate in valoare de 250 lei RON ,1 buc cu 4 globuri si cu palete rotative in valoare de 150 lei RON, 1 buc cu un glob si palete rotative in valoare de 100 lei RON); 1 autoturism marca Dacia fabricat in anul 1971 in valoare de 700 lei RON, investitii la imobilul evidentiat in CF nr. (_) ,nr. top. (_), proprietatea paratei , cu o valoare de circulatie de 11.314 lei RON , fiecare dintre parti avand o cota de contributie de ? parte, motiv pentru care in baza prev. art. 480 Cod civil, instanta va admite capatul de cerere.
In baza prev. art. 728 Cod civil va dispune iesirea din indiviziune asupra bunurilor mobile prin atribuirea lotului I catre reclamant, cu plata unei sulte in suma de 1.400 lei RON si a lotului II catre parata, iar in privinta investitiilor, acestea urmeaza a fi atribuite paratei , cu obligarea acesteia la plata unei sulte in suma de 5.657 lei RON catre reclamant, corespunzator cotei de ? parte din valoarea de circulatie de 11.314 lei RON.
In ceea ce priveste constructia cu destinatie BAR, evidentiata pe imobilul din CF nr. (_), nr. top. (_), proprietatea paratei, cu o valoare de circulatie de 70.000 lei RON , instanta va retine ca bunul a fost dobandit pe durata convietuirii partilor, prin buna-credinta.
Din inscrisul sub semnatura privata (f 42) reiese ca bunul a fost cumparat de parata cu suma de 9.000.000 lei ROL, reclamantul figurand la pozitia martor .
Martora T.M. , vanzatoarea bunului, sustine ca suma de bani ar fi provenit dintr-un imprumut pe care reclamantul l-ar fi facut, reclamantul nu figureaza la pozitia cumparator pentru a evita impartirea bunului intr-un eventual litigiu cu fosta sa sotie si ca parata ar fi declarat ca nu are bani sa cumpere bunul. Dupa achizitionarea constructiei, partile au facut modificari substantiale , fapt ce rezulta din declaratia martorului U.I., diferenta de valoare fiind de 69.100 lei RON fata de momentul achizitiei ( valoarea de circulatie de 70.000 lei RON potrivit expertizei).
Potrivit practicii judiciare (Revista Dreptul nr. 3/1992, pag. 64), in cazul in care unul dintre concubini nu a figurat ca parte in actul de dobandire a unui imobil, el nu devine coproprietar al bunului achizitionat in timpul concubinajului, indiferent de durata convietuirii, ci eventual creditor, ca titular al unui drept de creanta, in cazul in care a contribuit la achizitionarea bunului.
Suma de bani pe care reclamantul a investit-o la cumpararea bunului nu-i da decat un drept de creanta impotriva paratei (pe numele careia s-a incheiat actul) neputand pretinde un drept de proprietate asupra bunului,deoarece nu poate invoca in beneficiul sau nici un act translativ de proprietate.
Declaratiile martorilor sunt in sensul ca reclamantul a contribuit la achizitionarea bunului, la imbunatatirile aduse ulterior , dar nu poate fi exclusa nici contributia paratei atat la achizitionare cat si la imbunatatiri, motiv pentru care instanta va retine o cota de participatie de ? parte pentru fiecare, recunoscand in favoarea reclamantului un drept de creanta.
Pentru considerentele expuse, instanta avand in vedere prev. art. 494 alin. 3 Cod civil, va admite in parte capatul de cerere si va dispune obligarea paratei la plata unei sulte in suma de 35.000 lei RON catre reclamant.
Prin urmare, va fi obligata parata la plata unei sulte in suma totala de 42.057 lei RON constituita din: suma de 1.400 lei RON sulta datorata pentru compensarea loturilor bunurilor mobile , suma de 5.657 lei RON reprezentand cota de ? parte din valoarea investitiilor aduse la imobilul din CF nr. (_) si suma de 35.000 lei RON reprezentand drept de creanta din valoarea constructiei BAR.
In baza prev. art. 508 Cod civil, art. 26 pct. 4 lit. c din Legea nr. 7/1996 modificata, urmeaza a dispune instituirea dreptului de retentie asupra imobilului din Cf nr. (_) nr. top. (_) pana la achitarea integrala a sultei in suma de 42.057 lei RON catre reclamant si va autoriza notarea dreptului de retentie in coala de carte funciara in favoarea reclamantului.
In privinta cheltuielilor judiciare, instanta va retine ca prin purtarea procesului i s-au ocazionat reclamantului cheltuieli judiciare in suma de 3.125 lei RON, din care suma de 1225 lei RON taxa timbru proces si suma de 1.900 lei RON, onorarii experti.
Ca urmare a admiterii in parte a actiunii reclamantului,in baza prev. art. 276 Cod procedura civila, instanta urmeaza a o obliga pe parata la plata sumei de 1.562,5 lei RON cheltuieli de judecata partiale catre reclamant (corespunzator cotei de ? parte).
Cu privire la pretentia paratei de plata a cheltuielilor de judecata, instanta va retine ca acestea sunt nedovedite, parata nu a depus la dosar chitanta de plata a onorariului de avocat, motiv pentru care in baza prev. art. 1169 Cod civil, va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune ridicata de parata prin
intampinare.
Admite in parte actiunea reclamantului P.G. domiciliat in (_) contra paratei D.D. domiciliata in (_) si in consecinta :
Constata ca pe durata convietuirii partile au dobandit in cota de ? parte pentru fiecare urmatoarele bunuri mobile: coltar cu parte extensibila pe fond maro cu modele crem in valoare de 1.600 lei RON, masa fixa cu 8 scaune in valoare de 1.200 lei RON; mobila dormitor in valoare de 2.000 lei RON; 1 TV Daewoo in valoare de 200 lei RON; 1 TV Philips in valoare de 150 lei RON , 1 TV Telefunken in valoare de 150 lei RON, 1 alt TV in valoare de 150 lei RON 2 buc. covoare persane identice , de 1,80 m/4m pe fond visiniu in valoare de 300 lei RON, 1 buc, covor persan 1,8m/4 m fond rosu in valoare de 150 lei RON, 1 buc. covor tip mocheta 3/5 m fond maro in valoare de 150 lei RON; 1 buc. combina frigorifica in valoare de 800 lei RON, 1 buc cuptor cu microunde in valoare de 200 lei RON, 4 candelabre in valoare totala de 750 lei RON ( 1 buc cu 6 brate in valoare de 250 lei RON, 1 buc. cu 4 brate in valoare de 250 lei RON ,1 buc cu 4 globuri si cu palete rotative in valoare de 150 lei RON, 1 buc cu un glob si palete rotative in valoare de 100 lei RON); 1 autoturism marca Dacia fabricat in anul 1971 in valoare de 700 lei RON, investitii la imobilul identificat in CF nr. (_) ,nr. top. (_), cu o valoare de circulatie de 11.314 lei RON .
Dispune iesirea din indiviziune, in privinta bunurilor mobile, prin crearea a doua loturi , lotul nr. I format din : masa si 8 scaune in valoare de 1200 lei RON , autoturismul in valoare de 700 lei RON , 2 covoare persane identice , de 1,80 m/4m pe fond visiniu in valoare de 300 lei RON, 1 TV Daewoo in valoare de 200 lei RON; 1 TV Philips in valoare de 150 lei RON, 1 buc. combina frigorifica in valoare de 800 lei RON, 1 buc cuptor cu microunde in valoare de 200 lei RON , bunuri in valoare totala de 3.550 lei RON, pe care il atribuie reclamantului si lotul nr. II compus din : 1coltar cu parte extensibila pe fond maro cu modele crem in valoare de 1.600 lei RON, mobila dormitor in valoare de 2.000 lei RON, 1 TV Telefunken in valoare de 150 lei RON, 1 alt TV in valoare de 150 lei RON, 2 covoare pe fond rosu si maro in valoare de 300 lei RON si 4 candelabre in valoare totala de 750 lei RON, bunuri in valoare totala de 4.950 lei RON, pe care il atribuie paratei, precum si asupra investitiilor aduse la imobilul identificat in CF nr. (_), prin atribuirea acestora catre parata, cu plata unei sulte in suma de 5.657 lei RON catre reclamant.
Constata ca reclamantul a preluat din lotul atribuit un televizor marca Daewoo in valoare de 200 lei RON.
Compenseaza valoarea loturilor bunurilor mobile si o obliga pe parata la plata unei sulte in suma de 1.400 lei RON catre reclamant.
Constata dreptul de creanta al reclamantului asupra valorii de circulatie de 70.000 lei RON, a constructiei-bar edificata pe imobilul din CF nr. (_),nr. top. (_), proprietatea paratei, corespunzator cotei de ? parte pentru fiecare si o obliga pe parata la plata sumei de 35.000 lei RON catre reclamant.
Instituie dreptul de retentie al reclamantului asupra imobilului din Cf nr. (_) ,nr. top. (_) pana la achitarea integrala a sultei in suma de 42.057 lei RON de catre parata si autorizeaza notarea dreptului de retentie in coala de carte funciara in favoarea reclamantului.
Obliga pe parata la plata sumei de 1.562,5 lei RON cheltuieli de judecata partiale catre reclamant .
Respinge cererea paratei privind plata cheltuielilor de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din (_). Judecator, Grefier,
(_) (...)
Red.(_)
Dact.(_)
4 exp/(_)
Se va comunica cu :
-reclamantul P.G. domiciliat in (_)
- parata D.D. domiciliata in (_)

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Buget
Compensati banesti. - Decizie nr. 1399 din data de 23.06.2011Respingerea cererii de atragere a raspunderii patrimoniale- pasivul debitorului este constituit exclusiv din creante bugetare, iar paratii debitori nu au dispus, in interes personal, direct sau indirect, continuarea unei activitati care ducea, in mod... - Sentinta comerciala nr. 96/F din data de 28.01.2009
Creante bugetare. Prescriptia dreptului de a cere executarea silita. Mod de calcul. - Sentinta civila nr. 1330/RC/2007 din data de 16.10.2007
Contributiile de asigurari sociale de sanatate. Obligatia achitarii cotelor de contributie lunare la fondul de asigurari sociale de sanatate de catre cadrele militare active si politisti. - Decizie nr. 195/C/2006 din data de 18.04.2006
Fond Funciar. Tardivitatea introducerii plangerii - Hotarare nr. 406 din data de 12.05.2014
Inlocuirea amenzii contraventionale cu munca in folosul comunitatii - Hotarare nr. 676 din data de 27.06.2014
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. - din data de 17.04.2013
Actiune in regres a Fondul de Protectie a Victimelor Strazii impotriva autorului unui accident de circulatie - Sentinta civila nr. - din data de 15.10.2012
Divort cu copii - Sentinta civila nr. 440 din data de 26.02.2013
Calitatea procesuale pasiva a paratei Regia Nationala a Padurilor Romsilva, prin Directia Silvica Arad- Ocolul Silvic Sebis Moneasa in litigiile de fond funciar - Sentinta civila nr. - din data de 06.03.2013
Plangere impotriva rezolutiei procurorului ,admisa pentru lipsa vinovatiei faptuitorului - Sentinta penala nr. 499 din data de 08.03.2013
Ordonanta presedintiala prin care s-a solicitat anularea actului prin care s-a dispus infiintarea popririi asupra conturilor detinute de reclamant - Sentinta civila nr. 642 din data de 22.05.2013
Constatare dobandire drept de proprietate asupra unui imobil - Sentinta civila nr. 349 din data de 13.02.2013
Anulare hotarare adunare generala composesorat - Sentinta civila nr. 583 din data de 22.04.2013
Ucidere din culpa, fapta prevazuta si pedepsita de art. 178 alin. 2 Cod penal - Sentinta penala nr. - din data de 22.07.2013
Raspundere contractuala - Sentinta civila nr. 498 din data de 08.03.2013
Legaturi personale cu minorul - Sentinta civila nr. - din data de 11.02.2013
Uzucapiune - Hotarare nr. 297 din data de 12.05.2011
Cerere de restituire a cautiunii - Hotarare nr. 89 din data de 09.02.2012
Obligatie de a face - Hotarare nr. 968 din data de 15.04.2011