PENAL.Liberarea sub control judiciar

     Asupra prezentului recurs penal:
     Recurentul-inculpat AM, prin cererea formulata de aparatorul ales si depusa la termenul de judecata din data de 14.12.2010 in dosarul nr. 15318/200/2010 al Judecatoriei Buzau, a solicitat sa se dispuna liberarea sa sub control judiciar, aratand ca la dosarul cauzei nu exista date din care sa rezulte necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni sau ca acesta va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea sau distrugerea mijloacelor de proba.
        A mai aratat recurentul-inculpat ca liberarea provizorie nu poate fi privita doar cu referire la existenta si mentinerea temeiurilor care au justificat arestarea preventiva a inculpatului, deoarece dispozitiile legale de la institutia liberarii provizorii nu sunt conditionate de existenta in continuare sau inexistenta temeiurilor arestarii preventive, pe cand liberarea provizorie sub control judiciar impune tocmai un control judiciar care prin continutul sau impus de judecator reprezinta o alternativa legala a masurii arestarii preventive.
        A mai precizat faptul ca la acest moment procesual, cand a fost audiata majoritatea martorilor ce a facut obiectul solicitarii procurorului pentru prelungirea masurii arestarii preventive, scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea sub control judiciar.   
      Instanta de fond, prin incheierea de sedinta din data de 15.12.2010, in baza art.1608a al.6 C.pr.pen. a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulata de inculpatul AM, ca neintemeiata iar in baza art.3002 C.pr.pen. cu referire la art. 160b alin.3 C.pr.pen. a constatat ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva a inculpatului, respectiv faptul ca exista indicii din care rezulta ca ar fi savarsit fapte care intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor  prevazute de art.8 din Legea nr.39/2003, art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 al. 2 C.pen. si cu referire la art.270 alin. 3 C.pen. din Legea nr.86/2006 si  art. 296 1 al.1, lit.i din  Legea nr.571/2003 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. iar din modalitatea de savarsire retinuta in actul de sesizare a instantei rezulta un pericol concret pentru ordinea publica, toate acestea impun in continuare privarea de libertate si in consecinta a mentinut starea de arest a inculpatului.
     Pentru a pronunta aceasta incheiere, instanta de fond a retinut urmatoarele considerente:
     Fata de motivele invocate de inculpat, instanta de fond a constatat ca este indeplinita conditia  cu privire la cuantumul pedepsei prevazut de lege pentru infractiune, dar nu sunt indeplinite in totalitate conditiile prevazute de art.1602 alin.2 C.pr.pen., in sensul ca exista posibilitatea ca acesta sa  incerce sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea   unor martori.
          S-a mai retinut ca art.1602 alin.1 C.pr.pen. nu instituie obligativitatea instantei in a admite o astfel de cerere in conditiile in care sunt indeplinite cerintele cerute in textul legal, ci da posibilitatea respingerii acesteia conform art.1602 alin.2 C.pr.pen., pozitia procesuala pe care inculpatul a adoptat-o in prezenta cauza (negand orice implicare a sa in savarsirea faptelor ce i se imputa ) coroborata cu celelalte probe ducand la concluzia ca  se poate afirma in mod justificat, ca exista o temere ca, in conditiile in care ar fi lasat in libertate, ar incerca sa influenteze cursul cercetarilor, un argument in acest sens fiind si faptul ca cei cinci martori care au fost audiati la termenul de judecata din 14.12.2010 si-au retractat declaratiile date in cursul urmaririi penale, in cauza urmand a  fi audiati mai multi  martori, dispunandu-se audierea a inca  sase martori pentru urmatorul termen de judecata.
          De asemenea s-a mai retinut ca faptul ca inculpatul este bolnav nu instituie obligativitatea  admiterii plangerii, instanta dispunand masuri in ceea ce-l priveste pe inculpat si starea sa de sanatate, existand dovezi clare ca inculpatul poate fi tratat si in sistemul medical al penitenciarelor (acesta fiind internat cateva zile in Spitalul Penitenciar Jilava), cel putin pana la formularea concluziilor comisiei medico-legale care il va examina pe inculpat, existand indicii suficiente ca prin atitudinea inculpatului, aflat in libertate, se poate zadarnici aflarea adevarului raportat la intervalul de timp pe parcursul caruia s-a derulat activitatea infractionala ce i s-a retinut in sarcina in aceasta cauza, neputandu-se invoca starea de sanatate a acestuia in sensul ca inculpatul n-ar putea sa savarseasca presupuse actiuni infractionale daca s-ar afla in stare de libertate, in conditiile in care, starea de sanatate a inculpatului era la fel si inainte de savarsirea faptelor pentru care a fost trimis in judecata in prezenta cauza, problemele medicale ale acestuia datand cel putin din anul 2002, asa cum rezulta din actele medicale depuse la dosarul cauzei.
           S-a mai retinut ca existenta inregistrarilor convorbirilor telefonice efectuate de inculpat in ziua de 30.07.2010 cand au fost prinse in trafic martorele C, V  si S (din care rezulta ca acesta intelegea sa-si protejeze si sa-si ascunda activitatea),  este menita sa formeze convingerea instantei in sensul de a nu admite cererea formulata de inculpat , intrucat odata  pus in libertate, inculpatul ar avea interesul si posibilitatea  sa determine zadarnicirea aflarii adevarului, prin influentarea unor persoane, motivatia inculpatului cum ca, daca s-ar afla in stare de libertate nu ar incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului neputand conduce prin ea insasi la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv la punerea in libertate a inculpatului, in conditiile in care intreaga atitudine a inculpatului pe parcursul desfasurarii procesului , inclusiv cea din fata instantei, conduce la o cu totul alta concluzie.
     In ceea ce priveste mentinerea starii de arest a inculpatului instanta de fond a constatat ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva a inculpatului Arhire Mihai, respectiv faptul ca exista indicii din care rezulta ca ar fi savarsit fapte care intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de asociere in vederea  comiterii de infractiuni, contrabanda calificata  si detinere si vanzare  de tigarete  in afara unui antrepozit fiscal autorizat prevazute de art.8 din Legea nr.39/2003, art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 al. 2 C.pen. si cu referire la art.270 alin. 3 C.pen. din Legea nr.86/2006 si  art. 296 1 al.1, lit.i din  Legea nr.571/2003 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen., iar din modalitatea de savarsire retinuta in actul de sesizare (asociere prin intelegeri separate cu mai multe persoane neidentificate pe linia aprovizionarii cu tigarete de contrabanda, prin acte repetate in decursul perioadei 12.07-26.08.2010, punerea in circulatie in vanzare a unor astfel de tigarete in afara unui antrepozit fiscal autorizat ) rezulta un pericol concret pentru ordinea publica, impun in continuare privarea lui de libertate si in consecinta a mentinut starea de arest a acestuia.
     Impotriva acestei incheieri a declarat recurs inculpatul AM care a criticat, prin aparatorul sau, faptul ca instanta de fond nu s-a pronuntat pe cererea de inlocuire a masurii preventive intemeiata pe dispozitiile art.139 C.pr.pen.; a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de acesta analizand pozitia procesuala a inculpatului, ceea ce nu este permis; a aplicat un tratament judiciar inegal inculpatilor prin punerea in libertate a inculpatului FF datorita pozitiei sincere a acestuia; a facut confuzie intre temeiurile care se au in vedere la luarea masurii arestarii preventive si temeiurile care se analizeaza la solutionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar; a retinut in mod nelegal si fara a exista vreo proba la dosar faptul ca inculpatul i-ar fi influentat pe martorii audiati la termenul de judecata din data de 14.12.2010; nu a facut nicio referire la practica CEDO si la cea nationala desi au fost depuse la dosar hotarari judecatoresti in acest sens.
     Tribunalul, examinand sentinta recurata, in raport de criticile formulate, de actele si lucrarile dosarului, dar si din oficiu in limitele motivelor de casare prevazute de art.3859 alin.3 C.pr.penala, constata ca recursul este nefondat, dupa cum se va arata in continuare:
     Cu privire la critica referitoare la nepronuntarea instantei de fond asupra cererii de inlocuire a masurii preventive intemeiata pe dispozitiile art.139 C.pr.pen, aceasta este nefondata intrucat din examinarea practicalei incheierii de sedinta recurate rezulta cu certitudine faptul ca la termenul de judecata din data de 14.12.2010, la instanta de fond, inculpatul, prin aparatorul sau nu a formulat o astfel de cerere ci doar a mentionat in cadrul examinarii legalitatii si temeiniciei masurii arestarii preventive a inculpatului, posibilitatea instantei de a inlocui aceasta masura cu masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea.
     In ceea ce priveste critica referitoare la respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpat prin analizarea de catre instanta de fond a pozitiei procesuale a acestuia si aceasta este nefondata in conditiile in care pozitia procesuala a inculpatului coroborata cu alte elemente (schimbarea in mod nejustificat a declaratiilor de catre martori), poate constitui un indiciu pentru instanta de fond de natura a conduce la concluzia ca inculpatul, in mod indirect, ar putea sa incerce sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti.
     Cu privire la critica referitoare la aplicarea unui tratament judiciar inegal inculpatilor prin punerea in libertate a inculpatului FF datorita pozitiei sincere a acestuia si aceasta este nefondata intrucat inculpatul FF este trimis in judecata pentru o activitate infractionala diferita de cea pentru care este acuzat recurentul, fiind vorba si de prejudicii diferite.
     In ceea ce priveste critica referitoare la confuzia facuta de instanta de fond intre temeiurile care se au in vedere la luarea masurii arestarii preventive si temeiurile care se analizeaza la solutionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar si aceasta este nefondata in conditiile in care instanta de fond, in momentul in care a analizat cererea de liberare provizorie sub control judiciar, s-a raportat in permanenta la dispozitiile art.1602 alin.1,2 C.pr.pen., analizand conditiile mentionate de acest text legal.
     Cu privire la critica referitoare la faptul ca instanta de fond a retinut in mod nelegal si fara a exista vreo proba la dosar ca inculpatul i-ar fi influentat pe martorii audiati la termenul de judecata din data de 14.12.2010 si aceasta este neintemiata intrucat, asa dupa cum s-a mentionat anterior, pozitia procesuala a inculpatului coroborata cu alte elemente (schimbarea in mod nejustificat a declaratiilor de catre martori), poate constitui un indiciu pentru instanta de fond de natura a conduce la presupunerea rezonabila ca inculpatul, in mod indirect, ar putea sa incerce sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti.
     De altfel, la termenul de judecata din data de 14.12.2010 au fost audiati martorii MV, MGM, SFC, VMA si CA, din cuprinsul proceselor-verbale de transcriere a interceptarilor telefonice rezultand indicii conform carora recurentul ar fi incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului, in mod indirect, prin influentarea martorilor MGM, VMA si CA care, in faza de cercetare judecatoreasca, nemotivat, si-au schimbat declaratiile date in faza de urmarire penala, aceasta situatie de fapt constituind un indiciu potrivit caruia inculpatul i-ar fi putut influenta pe o parte din martorii audiati la termenul de judecata din data de 14.12.2010.
     In ceea ce priveste critica referitoare la faptul ca instanta de fond nu a facut nicio referire la practica C.E.D.O. si la cea nationala desi au fost depuse la dosar si invocate mai multe hotarari judecatoresti si aceasta este nefondata intrucat instanta de fond nu avea obligatia de a face referiri la hotarari judecatoresti si cauze solutionate la C.E.D.O. care nu au relevanta in cauza dedusa judecatii.
     Prin cercetarea recurentului in stare de arest preventiv si nu liberat provizoriu sub control judiciar nu se poate sustine ca acesta nu mai beneficiaza de prezumtia de nevinovatie sau ca se anticipeaza aplicarea unei pedepse privative de liberatate (cauza Letellier contra Frantei), comportamentul inculpatului anterior arestarii sale preventive, in sensul de a incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului, conducand la concluzia ca nu sunt suficiente garantiile puse la dispozitia instantei de fond de dispozitiile art.1602 al.3 si 31 C.pr.pen. pentru a se asigura o buna desfasurare a procesului penal.
     Este aproape imposibil ca dupa arestarea preventiva a inculpatului, cu toate restrictiile pe care le impune aceasta masura preventiva, sa existe probe de natura a indica comportamenul procesual viitor al inculpatului in ipoteza in care ar fi cercetat in stare de libertate, sub control judiciar, singurele probe la care se poate raporta instanta de fond fiind cele anterioare arestarii preventive a acestuia.
     Cu privire la cauza Wemhoff  impotriva Germaniei, invocata in aparare de recurent, prin aparatorul sau, aceasta se refera in principal la unul din motivele fundamentale care justifica arestarea preventiva a unui inculpat si anume riscul ca acesta, odata repus in libertate sa impiedice administrarea justitiei, prin considerentele mentionate mai sus demonstrandu-se faptul ca acest risc exista la acest moment in privinta inculpatului AM.
     Tribunalul constata ca instanta de fond, raportat la probele existente in dosarul de urmarire penala si cele administrate pana in prezent in faza de cercetare judecatoreasca, in mod legal si temeinic a apreciat ca la acest moment nu se impune liberarea provizorie a recurentului-inculpat AM, sub control judiciar, in conditiile in care sunt incidente dispozitiile art.1602 al.2 C.pr.pen., existand indicii potrivit carora prin lasarea in libertate a recurentului, acesta ar putea sa incerce sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti.
     De asemenea, tribunalul mai constata ca instanta de fond, raportat la aceleasi elemente mentionate mai sus, in mod legal si temeinic a apreciat ca la acest moment temeiurile care au determinat arestarea preventiva a recurentului, respectiv faptul ca exista indicii din care rezulta ca ar fi savarsit fapte care intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor  prevazute de art.8 din Legea nr.39/2003, art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 al. 2 C.pen. si cu referire la art.270 alin. 3 C.pen. din Legea nr.86/2006 si  art. 296 1 al.1, lit.i din  Legea nr.571/2003 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. iar din modalitatea de savarsire retinuta in actul de sesizare a instantei rezulta un pericol concret pentru ordinea publica, impun in continuare privarea de libertate si in consecinta a mentinut starea de arest a acestuia.
     Avand in vedere cele retinute mai sus, tribunalul, in baza dispozitiilor art.38515 pct.1 lit.b C.pr.pen. urmeaza sa respinga ca nefondat recursul formulat de recurentul AM impotriva incheierii de sedinta din data de 15.12.2010 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr.15318/200/2010 iar in baza art.192 al.2 C.pr.pen. sa-l oblige pe acesta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.