Contract de transport de marfuri pe sosele. Plata prestatiei. Termen de prescriptie.
(Sentinta civila nr. 61 COM din data de 16.01.2001 pronuntata de Tribunalul Constanta)Contract de transport de marfuri pe sosele. Plata prestatiei. Termen de prescriptie.
Termenul de prescriptie de un an, reglementat de art. 32 alin. 1 al Conventiei CMR referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele - Geneva, 1956, nu opereaza daca a intervenit un caz legal de intrerupere, in raport de prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Recunoasterea dreptului prin efectuarea unei plati partiale determina, astfel, curgerea unei noi prescriptii de un an, in favoarea creditorului, de la data platii.
Reclamanta S.C. TA S.A. Constanta a solicitat obligarea paratei S.C. RT S.A. la plata sumei de 1847 dolari SUA, reprezentand contravaloarea prestatiei de transport efectuate in beneficiul acesteia, conform comenzii din 01.03.1999.
S-a sustinut ca tariful convenit de parti a fost de 3000 dolari SUA, din care parata a platit doar 1154 dolari SUA, la 20.11.1999. Diferenta nu a fost achitata, cu toate ca societatea beneficiara a fost notificata in acest sens.
Parata a invocat, pe cale de exceptie, prescriptia dreptului la actiune, in raport de prevederile Conventiei CMR referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele - Geneva, 1956, modificata prin Protocolul din 1979, la care Romania a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 451/1972 si respectiv, Decretul nr. 66/1981.
Art. 32 alin. 1 din Conventie reglementeaza termenul special de prescriptie de un an, stabilind totodata si momentul la care acesta incepe sa curga, anume, prin trecerea a trei luni de la incheierea contractului. Asa fiind, actiunea este, in opinia paratei, prescrisa prin formularea ei cu depasirea termenului prevazut de actul normativ special.
Instanta a retinut aplicabilitatea prevederilor Conventiei referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele, intrucat potrivit art. 1, primirea marfii pentru transport si eliberarea ei la destinatie s-a realizat pe teritoriul a doua state, dintre care unul este Romania.
Sub aspectul prescrierii dreptului la actiune, s-a retinut insa ca termenul special - reglementat de actul normativ - este supus acelorasi cazuri de intrerupere a cursului prescriptiei prevazute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958. In cauza, parata a efectuat o plata in contul acestei prestatii, ceea ce echivaleaza cu recunoasterea dreptului a carui actiune este supusa prescriptiei.
Pe cale de consecinta, prescriptia nu opereaza in cauza, de la data efectuarii platii partiale incepand sa curga o noua prescriptie in favoarea creditorului.
(sentinta civila nr.61 COM/ 16.01.2001, irevocabila prin decizia civila nr. 394/2001 a Curtii de Apel Constanta-sectia comerciala)

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Transport
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 5836 din data de 02.12.2010Contract de transport international de marfuri. - Decizie nr. 299 din data de 29.06.2011
Obligatia achitarii taxei de poluare instituita de O.U.G. nr.50/2008. Potrivit art. IV (3) din OUG nr.218/2008 procedura de inmatriculare a autovehiculelor se considera initiata la data depunerii documentelor prevazute la art.5 din OUG nr.50/2008 - Sentinta civila nr. 113/CA din data de 17.03.2009
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 5836 din data de 02.12.2010
pretentii - Sentinta civila nr. 10412/2013 din data de 20.09.2013
pretentii - Sentinta civila nr. 10802/2013 din data de 10.10.2013
Prevederile art 3 lit h din Regulamentul nr. 561/2006 Parlamentului European si al Consiliului, nu se aplica transporturilor rutiere efectuate de vehicule sau un ansamblu de vehicule cu o masa maxima autorizata care sa nu depaseasca 7,5 tone utilizat... - Sentinta civila nr. 907 din data de 06.05.2011
Drept civil. Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 1684 din data de 17.10.2010
PLANGERE CONTRAVENTIONALA - Sentinta civila nr. 4339 din data de 05.10.2011
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 852 din data de 06.06.2013
Incuviintarea adoptie major - Sentinta civila nr. 39 din data de 06.05.2015
Contestatie in temeiul Legii nr.10/2001 - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.04.2015
Contestatie deciziei de concediere - Sentinta civila nr. 2283 din data de 03.10.2014
Contestatie privind acordarea pensiei pentru limita de varsta, indicele de corectie prevazut prin OUG nr.1/2013 - Sentinta civila nr. 1329 din data de 24.05.2014
Contestatie decizie privind acordarea pensiei anticipate partiale - Sentinta civila nr. 217 din data de 31.01.2014
Contestatie - decizie privind acordarea pensiei pentru limita de varsta - Sentinta civila nr. 512 din data de 06.03.2014
Incuviintare adoptie minor - Sentinta civila nr. 5 din data de 22.01.2014
Autoritate de lucru judecat, renuntare la judecata - Sentinta civila nr. 284 din data de 10.04.2014
Nulitate absoluta pentru lipsa titlului asupra imobilului instrainat - Sentinta civila nr. 2304 din data de 03.10.2014
Absenta posibilitatii unitatii detinatoare de a solicita de la fostul proprietar caruia i s-a restituit imobilul, alte despagubiri decat acelea care au fost acordate prin hotararea judecatoreasca de restituire - Sentinta civila nr. 265 din data de 06.03.2015