Recurs. Trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante. Incidenta cazului de casare prevazut de art.3859 pct.10 Cod de procedura penala. Omisiune esentiala

Recurs. Trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante. Incidenta cazului de casare prevazut de art.3859 pct.10 Cod de procedura penala. Omisiune esentiala.      Potrivit art.62 Cod de procedura penala, in vederea aflarii adevarului, organul de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele pe baza de probe.
     De asemenea, sub forma unei reguli generale, principiul aflarii adevarului este consacrat prin dispozitiile art.3 din Codul de procedura penala, sens in care, pentru aducerea efectiva la indeplinire a acestui obiectiv, organele de urmarire penala si instantele de judecata sunt obligate sa aiba rol activ in desfasurarea procesului penal.
     De aceea, omisiunea primei instante de a se pronunta asupra unor probe esentiale, asa cum sunt declaratiile de martori, de natura sa garanteze dreptul la aparare al inculpatilor si sa influenteze solutia procesului atrage incidenta temeiul de casare prevazut de art.3859 pct.10 din Codul de procedura penala, declaratiile inculpatului si cele ale partii vatamate putand servi ca mijloc de proba numai in masura in care se coroboreaza cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor aflate la dosar, conform art.69 si art.75 din Codul de procedura penala.
 

(Tribunalul Constanta, decizia penala nr.219/16.03.2010)      Prin sentinta penala nr.84/02.06.2009 pronuntata de Judecatoria Harsova in dosarul penal nr.4/842/2009, in baza art.213 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 si art.74 lit.c Cod penal, in referire la art.76 lit.e Cod penal, a fost condamnat inculpatul I.D. la pedeapsa de 1.500 lei amenda penala.
S-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art.631 Cod penal.
     In baza art.213 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal si art.41 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul I.S. la pedeapsa de 6 luni inchisoare.
In baza dispozitiilor art.71 alin.2 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua si b Cod penal.
In baza art.14 si art. 346 Cod de procedura penala, a fost respinsa actiunea civila formulata de partea civila V.D., ca neintemeiata.
     In baza art.191 Cod de procedura penala, au fost obligati inculpatii la plata a cate 370 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului.
     Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt :
     Partea civila V.D. detine pe raza comunei Garliciu, judetul Constanta, o microferma zootehnica in care creste diverse animale (bovine, ovine, cabaline, caprine, porci si pasari domestice).
     De administrarea fermei se ocupa numitul V.M., fiul partii civile. De conducerea si coordonarea zilnica a  fermei se ocupau terte persoane, carora le era incredintat spre paza, ingrijire si exploatare septelul din ferta, pe baza de proces verbal, cat si in mod consensual si fara evidentiere scriptica, intreaga dotare imobiliara, de echipamente si produse auxiliare fermei.
     Incepand cu luna august 2005, intregul efectiv de animale a fost incredintat, pe baza de proces verbal, numitului I.Gh., care avea obligatia sa ingrijeasca si sa exploateze animalele respective, dand socoteala partii civile despre evolutia efectivelor si mortalitatii, a productiei de oua, lactate, piei, carne etc.
     Ulterior, numitul I.Gh. a solicitat partii civile sa fie ajutat in activitatea de administrare a fermei de fiul sau, in persoana inculpatului I.S. Partea civila a fost de acord, intre cele doua parti luand nastere un raport juridic consensual, care permitea inculpatului sa se se ocupe de ingrijirea si exploatarea animalelor din ferma, alaturi de tatal sau.
Inculpatul I.D.T. a lucrat temporar la aceasta ferma, ca cioban, in perioada mai - octombrie 2006. In aceasta calitate, a instrainat un numar de 36 oi din turma pe care o avea in paza, catre diverse persoane de pe raza comunei Garliciu.
     Inculpatul I.S. a sustras si vandut un numar de 50 de oi din turma pe care o avea in paza inculpatul I.D.T., iar la solicitarea acestuia de a-i spune cum justifica lipsa animalelor, a precizat ca le va trece la capitolul  "mortaciuni".
Desi martorii audiati in cursul urmaririi penale au declarat ca au cunostinta, din zvon public, ca cei doi inculpati si, in special inculpatul I.S., au sustras si alte animale si pasari din ferma, precum si produse animaliere, aceste declaratii nu sunt sustinute de celelalte probe administrate in cauza.
Nu s-a putut stabili, cu certitudine, evolutia efectivelor de animale din cadrul fermei, neexistand o evidenta riguroasa a nasterilor, deceselor si instrainarilor, a persoanelor care au facut aceste instrainari si in ce perioada, inventarele efectutate de partea civila in cursul anilor  2005 - 2006 fiind neconcludente din acest punct de vedere.
In ceea ce priveste produsele de origine animala, care se presupune ca au fost sustrase de inculpati, nici pentru acestea nu a existat o evidenta clara, prejudiciul efectiv suferit de partea civila fiind calculat de mandatarul acesteia.
De altfel, procura judiciara depusa de mandatarul partii civile l-a imputernicit pe acesta de a se constitui parte civila, in numele partii vatamate V.D., doar pentru pagubele provocate de inculpatul I.S.
Desi instanta a apreciat ca se impune a fi efectuata o expertiza in cauza, pentru stabilirea prejudiciului suferit de partea civila, mandatarul acestuia nu a fost de acord sa achite onorariul stabilit, desi a consimitit la administrarea acestei probe.
     In aceasta situatie, instanta nu a avut o alta posibilitate, decat aceea de a aprecia prejudiciul suferit de partea civila pe baza inscrisurilor depuse in cursul urmaririi penale.
     Situatia de fapt retinuta si vinovatia inculpatilor au fost retinute pe baza probelor administrate in cauza, respectiv plangerea penala si declaratia partii vatamate, declaratiile inculpatilor, declaratiile martorilor audiati in cauza, procesele verbale de prezentare a materialului de urmarire penala etc.
     Asa cum s-a retinut, probatoriul administrat pentru dovedirea pretentiilor civile a fost considerat ca insuficient pentru a permite instantei sa evalueze acest prejudiciu.
     Astfel, proba cu expertiza dispusa pentru dovedirea pretentiilor civile nu a fost administrata, deoarece partea civila a refuzat sa achite onorariul provizoriu de expert, astfel ca instanta a decazut partea din administrarea acestei probe.
     Pentru aceste considerente, instanta a respins cererea de acordare a despagubirilor materiale ca neintemeiata.
     
     Impotriva acestei sentinte penale au declarat recurs in termen legal, inculpatul I.S., solicitand achitarea, intrucat nu se face vinovat de savarsirea faptei, precum si Parchetul de pe langa Judecatoria Harsova, cu motivarea ca prima instanta nu s-a pronuntat asupra restului neexecutat de 640 de zile din pedeapsa aplicata inculpatului I.S. prin sentinta penala nr.15/2002 a Judecatoriei Macin, potrivit art.61 Cod penal, si nici asupra contopirii pedepsei aplicate prin sentinta recurata cu pedeapsa stabilita prin sentinta penala nr.639/2007 a Judecatoriei Tulcea, potrivit art.36 Cod penal.
     Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata recursurile ca fiind intemeiate, insa pentru alte motive decat cele invocate, in urma verificarilor efectuate din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 si art.3859 alin.3 Cod de procedura penala, constatandu-se ca in speta este incident cazul de casare prevazut de art.3859 pct.10.
     Astfel, potrivit art.62 Cod de procedura penala, in vederea aflarii adevarului, organul de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele pe baza de probe.
     De asemenea, sub forma unei reguli generale, principiul aflarii adevarului este consacrat prin dispozitiile art.3 din Codul de procedura penala, sens in care, pentru aducerea efectiva la indeplinire a acestui obiectiv, organele de urmarire penala si instantele de judecata sunt obligate sa aiba rol activ in desfasurarea procesului penal.
     Pornind de la dispozitiile legale enuntate, tribunalul constata ca in desfasurarea procesului penal prima instanta nu a staruit in aflarea adevarului, probele administrate in cauza fiind nelamuritoare in stabilirea faptelor deduse judecatii si, implicit, in stabilirea vinovatiei inculpatilor, aspect ce se reflecta si in motivarea contradictorie a sentintei pronuntate.
     Potrivit actului de sesizare, inculpatii I.D.T. si I.S. au fost trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere, fapta care consta in insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu, sau in dispunerea de acel bun pe nedrept ori in refuzul de a-l restitui, potrivit art.213 Cod penal. 
     Desi prima instanta retine ca ambii inculpati se fac vinovati de comiterea acestei infractiuni, sub forma instrainarii unui numar de animale din septelul incredintat, in continutul sentintei atacate nu se arata motivele care au format convingerea judecatorului, desi orice solutie de condamnare se pronunta in cazul in care fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita cu vinovatie de catre inculpat, conform art.345 alin.2 Cod de procedura penala.
     In conditiile in care declaratiile inculpatului si cele ale partii vatamate pot servi ca mijloc de proba numai in masura in care se coroboreaza cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor aflate la dosar, conform art.69 si art.75 din Codul de procedura penala, prima instanta era obligata sa procedeze la o minima analiza a declaratiilor de martori care au fundamentat solutia de condamnare, cu atat mai mult cu cat inculpatul I.S. nu a recunoscut comiterea faptei, iar o parte din martorii audiati in cursul cercetarii judecatoresti nu au exprimat o pozitie certa asupra modului de savarsire a faptelor.
     Astfel, in ceea ce il priveste pe inculpatul I.S., prima instanta a retinut ca aceasta a dispus pe nedrept pe un numar de 50 de ovine, solicitand inculpatului I.D.T. ca acestea sa fie trecute la capitolul pierderi, fara a fi examinate apararile inculpatului, fara a fi indicate imprejurarile comiterii faptei si, mai ales, care sunt mijloacele de proba ce fundamenteaza o atare concluzie.
     O concluzie certa cu privire la vinovatia ambilor inculpati nu se poate desprinde in cauza, in conditiile in care evidenta animalelor nu s-a realizat in mod scriptic, exceptie facand procesul verbal de predare a animalelor, ceea ce inseamna ca pentru a se putea exprima o concluzie asupra reducerii efectivului prin dispunerea pe nedrept a animalelor, se impunea nu doar o minutioasa analiza a declaratiilor testimoniale, dar mai ales o suplimentare a probatoriului in acest sens.
     Din acest punct de vedere, martorii M.I. si C.M.,  audiati in cursul cercetarii judecatoresti, au declarat ca nu cunosc amanunte in legatura cu sustragerea unor animale de catre inculpatul I.S, iar inculpatul I.D.T. a declarat ca singurele amanunte in acest sens le cunoaste din zvon public sau din discutiile cu martorii C.I. si P.L., ba mai  mult, in finalul declaratiei precizeaza ca nu l-a vazut niciodata pe inculpatul I.S. instrainand animale.
     Cu toate ca martorii C.I. si P.L. au fost audiati in cursul urmaririi penale, nici parchetul si nici instanta nu au apreciat asupra audierii lor nemijlocite, pentru a se lamuri imprejurarile referitoare la instrainarea catre acestia a unui numar de animale aflate in paza inculpatului I.S., judecatorul fondului concluzionand asupra existentei faptei imputate pe baza unor probe indirecte.
     Intrucat probele testimoniale enumerate, desi se regasesc la dosarul de urmarire penala, nu au fost analizate de prima instanta, se impune ca acestea sa fie administrate in mod nemijlocit, cu respectarea principiilor oralitatii, contradictorialitatii si nemijlocirii, consacrate de art.289 Cod de procedura penala, ele nefiind nici macar examinate ca relevanta probatorie, pentru a permite din partea instantei de recurs exercitarea atributiilor de control judiciar, cu respectarea dublului grad de jurisdictie.
     In egala masura, prima instanta nu a procedat nici la efectuarea unei confruntari intre cei doi inculpati si nici la lamurirea contradictiilor strecurate intre declaratiile date in cursul urmaririi penale si cele din faza de cercetare judecatoreasca, in raport de pozitiile procesuale diferite, legate de imprejurarile disparitiei animalelor, persoanele carora acestea le-au fost instrainate, valoarea lor de inventar, pretul obtinut si alte asemenea elemente, de natura a permite o corecta rezolvare a laturii penale si, in mod corelativ, a actiunii civile.
     Prin urmare, intrucat in cauza se evidentiaza temeiul de casare prevazut de art.3859 pct.10 din Codul de procedura penala, ca urmare a omisiunii primei instante de a se pronunta asupra unor probe esentiale, de natura sa garanteze dreptul la aparare al inculpatilor si sa influenteze solutia procesului, tribunalul va admite ambele recursuri, in baza art.38515 pct.2 lit.c Cod de procedura penala, urmand a casa sentinta atacata si a dispune rejudecarea cauzei de catre prima instanta.
     Cu ocazia rejudecarii fondului cauzei, prima instanta va proceda la lamurirea situatiei de fapt prin efectuarea unei confruntari sau reaudieri a inculpatilor, cu privire la imprejurarile comiterii faptelor, precum si la audierea martorilor C.I. si P.L., in legatura cu eventuala instrainare a animalelor incredintate in paza si administrarea inculpatului I.S.
     De asemenea, se vor administra orice alte probe utile aflarii adevarului, atat pe latura penala, cat si pe latura civila, in scopul determinarii prejudiciului, urmand a fi avute in vedere inclusiv acele motive de nelegalitate invocate prin apelul Ministerului Public, referitoare la mentinerea sau revocarea beneficiului liberarii conditionate si efectuarea operatiunilor de contopire, cu privire la inculpatul I.S., potrivit solutiilor de condamnare aflate la dosarul instantei de recurs.
     Totodata, in rezolvarea corecta a laturii civile a cauzei se va avea in vedere noul cadru procesual, rezultat in urma decesului partii civile V.D., potrivit relatiilor depuse la dosarul de recurs, privind situatia mostenitorilor, urmand a se aprecia si asupra obtinerii de date suplimentare, care sa confirme acceptarea succesiunii, prin reprezentare sau retransmitere, din partea persoanelor deja indicate.
     Vazand si prevederile art.192 alin.3 si art.189 Cod de procedura penala,