Condamnat aflat in executarea unei pedepse cu inchisoarea aplicate printr-o hotarare penala straina recunoscuta in Romania. Includerea in fractia de pedeapsa a duratei detentiei executate in strainatate

     Liberare conditionata. Condamnat aflat in executarea unei pedepse cu inchisoarea aplicate printr-o hotarare penala straina recunoscuta in Romania. Includerea in fractia de pedeapsa a duratei detentiei executate in strainatate. 
     
     Luarea in considerare a perioadei executate in strainatate la stabilirea fractiei de pedeapsa reprezinta unul din efectele recunoasterii hotararii penale straine, fiind o consecinta subinteleasa si constituind una dintre conditiile de admisibilitate ale recunoasterii hotararii, conform art.116 lit.e din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciara internationala in materie penala.
     Solutia contrara ar face ca hotararea penala straina, astfel recunoscuta, sa fie lipsita de orice finalitate in faza de executare a pedepsei si ea ar da nastere unei situatii profund inechitabile, in raport cu persoanele aflate intr-o situatie asemanatoare, carora si l-ar recunoaste posibilitatea liberarii conditionate, ca urmare a deducerii perioadei executate in strainatate, prin aplicarea art.18 din aceeasi lege.
     De asemenea, solutia contrara ar conduce, implicit, la concluzia ca petentul ar executa doua pedepse, pentru aceeasi fapta, ceea ce ar reprezenta o incalcare a principiului "non bis in idem", consacrat si prin dispozitiile art.10 din Legea nr.302/2004.
     De aceea, perioada executata in strainatate trebuie luata in considerare in cadrul tuturor institutiilor juridice specifice fazei de executare, prin urmare, nu doar din perspectiva art.88 Cod penal, ci si din perspectiva altor institutii, cum este liberarea conditionata, pentru identitate de ratiune.
     
     (Tribunalul Constanta, decizia penala nr.927/08.11.2011, definitiva)
     
     Prin sentinta penala nr.1821/23.09.2011 pronuntata de Judecatoria Medgidia in dosarul penal nr.6484/256/2011, in temeiul art.450 alin.1 si alin.2  Cod de procedura penala, a fost respinsa cererea de liberare conditionata formulata de condamnatul D.C., ca nefondata.
     S-a fixat termen pentru reiterarea cererii dupa data implinirii fractiei de doua treimi din pedeapsa de 603 zile inchisoare, in executarea careia se afla condamnatul.
     In baza art.192 alin.2 Cod de procedura penala, a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare catre stat. Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele :
     Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Medgidia sub nr.6484/256/2011, condamnatul D.C. a solicitat liberarea conditionata din executarea pedepsei de 603 zile  inchisoare, stabilita prin sentinta penala nr.344/13.07.2011 a Curtii de Apel Bucuresti, pusa in executare prin mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr.399/26.07.2011.
     In motivarea cererii, petentul arata ca in perioada 22.06.2006 - 27.06.2008 a fost arestat in Regatul Spaniei, in executarea unei pedepse de 4 ani inchisoare aplicata prin "sentinta penala nr.35/2007 a Tribunalului National - Sala pentru cauze penale - provenind de la Judecatoria Centrala de Instructie nr.2 din dosarul nr.54/2005", pentru savarsirea infractiunii de falsificare de moneda, hotarare ce a fost recunoscuta de autoritatile romane, prin sentinta penala nr.225/10.05.2011 a Curtii de Apel Bucuresti.
Mai arata ca din cuprinsul mandatului european de arestare rezulta ca a fost condamnat la o pedeapsa de 1460 zile inchisoare, din care a executat in Spania un numar de 857 zile, ramanand sa execute in Romania un rest de 603 zile, fractia de 2/3 din pedeapsa fiind indeplinita.
La dosar au fost depuse caracterizare de la locul de detinere, informatii in legatura cu situatia petentului, copii de pe mandatul de executare a pedepsei inchisorii si de pe sentinta penala nr.225/10.05.2011 a Curtii de Apel Bucuresti.
     In solutionarea cererii formulate, prima instanta apreciaza ca perioada executata in Spania nu poate fi avuta in vedere la stabilirea fractiei de pedeapsa, intrucat nu s-a dispus executarea in Romania a pedepsei de 4 ani inchisoare aplicata in Spania, din care sa se fi dedus cele 857 zile executate in regim de arest preventiv in aceasta tara, ci executarea a 603 zile inchisoare.
     In consecinta, ordinul de incarcerare priveste aceasta perioada, iar fractia pe care trebuie sa o execute petentul, de doua treimi, se raporteaza in mod exclusiv la aceste 603 zile de inchisoare.
     Prima instanta retine ca, potrivit art.59 alin.1 Cod penal, "Dupa ce a executat cel putin doua treimi din durata pedepsei in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani sau cel putin trei patrimi in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este staruitor in munca, disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare, tinandu-se seama si de antecedentele sale penale, poate fi liberat conditionat inainte de executarea in intregime a pedepsei."
De asemenea, potrivit art.59 alin.2 Cod penal "in calculul fractiunilor de pedeapsa prevazute in alin.1, se tine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerata, potrivit legii,  ca executata pe baza muncii prestate. In acest caz liberarea conditionata nu poate fi acordata inainte de executarea efectiva a cel putin ? din durata pedepsei cand aceasta nu depaseste 10 ani_.".
     Intrucat executarea pedepsei a inceput la data de 08.04.2011, instanta retine ca petentul condamnat a executat, la data judecarii cererii, mai putin de 2/3 din pedeapsa, astfel ca, potrivit art.59 alin.1 Cod penal, acesta dobandeste vocatia de fi liberat conditionat la data 11.05.2012 sau chiar mai devreme de aceasta data, luand in calcul si o eventuala parte din pedeapsa, considerata ca executata pe baza muncii prestate.
     Impotriva sentintei penale de mai sus a declarat recurs, in termen legal, condamnatul, reiterand motivele ce au stat la baza formularii cererii, cu precizarea ca, deosebit de indeplinirea conditiilor de fond prevazute de art.59 Cod penal, acesta a executat fractia de doua treimi din pedeapsa, hotararea penala straina fiind recunoscuta in integralitate, iar noul mandat de executare privind doar restul neexecutat de pedeapsa.
     Prin urmare, se apreciaza ca perioada deja executata trebuie avuta in vedere la stabilirea fractiei obligatorii de pedeapsa, acesta fiind si unul din efectele hotararii recunoscute de instanta romana, conditia premisa a fractiei fiind indeplinita inca de la momentul introducerii cererii.
     Recursul este intemeiat.
     In mod eronat, atat Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor din cadrul Penitenciarului Poarta, cat si Judecatoria Medgidia, in stabilirea fractiei de pedeapsa, s-au raportat numai de cele 603 zile ramase de executat din pedeapsa de 4 ani inchisoare aplicata de autoritatile spaniole, desi in cuprinsul mandatului de executare emis de instanta romana se face, in mod evident, vorbire despre un rest de pedeapsa ramas neexecutat.
     Asadar, acest rest de pedeapsa nu reprezinta o noua pedeapsa, in acceptiunea legii romane, ci in executarea acestuia, condamnatul este considerat a se afla in continuarea pedepsei initiale, fapt ce implica luarea in considerare a perioadei deja executate.
     Luarea in considerare a acestei perioade reprezinta unul din efectele recunoasterii hotararii penale straine, fiind o consecinta subinteleasa si constituind una dintre conditiile de admisibilitate ale recunoasterii hotararii, conform art.116 lit.e din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciara internationala in materie penala.
     Solutia contrara ar face ca hotararea penala straina, astfel recunoscuta, sa fie lipsita de orice finalitate in faza de executare a pedepsei si ea ar da nastere unei situatii profund inechitabile, in raport cu persoanele aflate intr-o situatie asemanatoare, carora si l-ar recunoaste posibilitatea liberarii conditionate, ca urmare a deducerii perioadei executate in strainatate, prin aplicarea art.18 din aceeasi lege.
     In mod evident, Curtea de Apel Bucuresti nu putea emite un mandat de executare pentru intreaga pedeapsa de 4 ani inchisoare, cu deducerea perioadei executate in strainatate, intrucat prevederile art.18 din Legea nr.302/2004 reglementeaza o cu totul alta situatie si anume aceea in care pedeapsa este aplicata de instantele romane.
     Or, o astfel de pedeapsa nefiind aplicata de instantele romane, din punct de vedere tehnic, nu se putea proceda la emiterea mandatului de executare pentru pedeapsa de 4 ani inchisoare, ci numai la emiterea mandatului pentru restul de pedeapsa neexecutat.
     Pe de alta parte, mandatul de executare privind pedeapsa de 4 ani inchisoare a fost deja emis de catre autoritatile competente spaniole, in indeplinirea acestuia fiind emis si mandatul european de arestare, astfel incat instanta romana nu se putea substitui instantei straine, procedand la emiterea unui nou mandat, cu privire la o pedeapsa de 4 ani inchisoare, partial executata.
     Pe cale de consecinta, in mod corect instanta romana, nefiind instanta de executare, a procedat la emiterea unui mandat numai cu privire la restul de 603 zile ramas neexecutat, cu precizarea ca acest rest nu reprezinta o noua pedeapsa, perioada deja executata facand parte din pedeapsa initiala si neputand fi disociata de restul perioadei ce urma a fi executata in Romania.
     Solutia contrara ar conduce, implicit, la concluzia ca petentul ar executa doua pedepse, pentru aceeasi fapta, ceea ce ar reprezenta o incalcare a principiului "non bis in idem", consacrat si prin dispozitiile art.10 din Legea nr.302/2004.
     Nici imprejurarea ca in dispozitivul hotararii de recunoastere se face referire la anularea mandatului emis de autoritatile spaniole si emiterea unui nou mandat, nu poate conduce la o alta concluzie, intrucat mandatul de executare initial nu putea servi ca baza de detinere pe teritoriul Romaniei, executarea pedepsei avand loc cu respectarea principiului teritorialitatii normelor de procedura.
     Acesta fiind contextul situatiei condamnatului, perioada executata in strainatate trebuie luata in considerare in cadrul tuturor institutiilor juridice specifice fazei de executare, prin urmare, nu doar din perspectiva art.88 Cod penal, ci si din perspectiva altor institutii, cum este liberarea conditionata, pentru identitate de ratiune.
     De altfel, odata recunoscuta hotararea penala straina, executarea acesteia are loc conform legii statului de executare, aceasta concluzie fiind intarita si de prevederile art.144 alin.3 din Legea nr.302/2004, care, in referire la institutia transferului persoanelor condamnate, prevede ca in ipoteza executarii hotararii straine pe teritoriul Romaniei, executarea pedepsei are loc potrivit legii romane.
     Cum transferul persoanelor condamnate implica recunoasterea hotararii penale straine, conform art.149 alin.4 din Legea nr.302/2004, si atunci cand recunoasterea hotararii straine s-ar desfasura intr-un alt cadru procesual, executarea acestei hotarari este guvernata de legea statului de executare.
     Cum institutia liberarii conditionate priveste faza de punere in executare a hotararii, in mod evident, la stabilirea fractiei de pedeapsa trebuie avuta in vedere si perioada executata in strainatate, condamnatul executand o unica pedeapsa, pe teritoriul a doua state diferite.
     In speta, conditia fractiei de pedeapsa este in mod cert indeplinita, pedeapsa de 4 ani inchisoare, transformata in zile, insumand 1460 de zile, fractia de doua treimi, prevazuta de art.59 alin.1 Cod penal, reprezentand 973 de zile, iar condamnatul executand in Spania 857 de zile, la care se adauga perioada executata intr-un penitenciar din Romania, incepand cu data de 08.04.2011, in care se include si timpul retinerii si arestarii preventive din cauza ce a avut ca obiect recunoasterea hotararii penale straine.
     Fiind indeplinita conditia premisa impusa de legea penala romana, tribunalul constata a fi intrunite in cauza si celelalte conditii prevazute de art.59 Cod penal, pe perioada detentiei, condamnatul, necunoscut cu antecedente penale, nefiind sanctionat disciplinar, avand o conduita conforma normelor carcerale, participand la activitatile socio-educative, fiind vizitat de membrii familiei si manifestand o conduita echilibrata in relatia cu cadrele unitatii si ceilalti detinuti.
     Simpla imprejurare ca pe perioada detentiei condamnatul nu a fost folosit in munca si nici in cadrul activitatilor gospodaresti specifice locului de detinere, nu poate atrage respingerea cererii de liberare conditionata, avand in vedere ca lipsa implicarii petentului in activitatile de acest gen nu se datoreaza relei sale credinte, ci a faptului ca nu a fost planificat si folosit in munca.
     Pentru toate aceste considerente, tribunalul, in baza art.38515 pct.2 lit.d Cod de procedura penala, a admis recursul declarat de recurentul condamnat, a casat sentinta penala atacata si, in urma rejudecarii, a admis cererea de liberare conditionata, conform art.450 Cod de procedura penala, raportat la art.59 Cod penal.