Infractiunea de gestiune frauduloasa prev. de art. 214 alin. 1 C.pen. Lipsa relei-credinte in savarsirea infractiunii. Achitarea
(Sentinta penala nr. 1876 din data de 18.04.2006 pronuntata de Judecatoria Craiova)Sub aspectul naturii subiective, infractiunea de gestiune frauduloasa se savarseste numai cu intentie, cerinta ce rezulta, chiat si in situatia in care fapta se realizeaza prin inactiuni, din expresia ,,rea-credinta,, folosita in cuprinsul art. 214 C.pen. In speta, inculpata nu a produs prejudiciu societatii angajatoare cu intentie, ci din culpa, prin neintocmirea actelor de receptie, neinregistrarea medicamentelor in evidente, necontrolarea marfurilor la primirea acestora si neevidentierea marfurilor cu ajutorul Registrului Jurnal de gestiune, inculpata neprevazand rezultatele pagubitoare ale faptelor sale, desi putea si trebuia sa le prevada.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Craiova, inregistrat pe rolul instantei la 8.04.2005 a fost trimisa in judecata in stare de libertate inculpata B. M., acuzata sub aspectul savarsirii infractiunii de gestiune frauduloasa prev. de art. 214 alin.1 C.p.
In expozitivul rechizitoriului a fost retinuta urmatoarea situatie de fapt:
La data de 20.02.2003, SC “Farmacia X" SRL Craiova prin reprezentant legal a depus plangere cu privire la inculpata B. M. din jud. Dolj pentru savarsirea infractiunii de delapidare, fapta prev. de art. 215 ind. 1 C.p. In motivarea plangerii s-a aratat faptul ca la data de 30.12.2002 inculpatei B. M. in calitate de gestionar la punctul farmaceutic deschis de SC “Farmacia X" SRL Craiova in com. Y, jud. Dolj, i s-a efectuat un inventar privind situatia financiara, iar in urma verificarilor efectuate s-a constatat o lipsa in gestiune de 27.254,7302 lei, lipsa in gestiune pe care inculpata nu a putut sa o justifice. Tototada din plangere rezulta ca la mijlocul lunii februarie 2003 s-a efectuat un nou inventar si s-a constatat ca prejudiciul era in realitate de 32.000 lei.
S-a retinut ca, in luna aprilie 2001 SC “Farmacia X" SRL Craiova a deschis un punct de lucru in jud. Dolj ocazie cu care inculpata B. M. a fost angajata in functia de asistent de farmacie. Potrivit fisei postului, inculpata avea obligatia sa administreze gestiunea punctului farmaceutic, sa comande medicamente, sa receptioneze marfa, sa le depeziteze corect, sa mentina starea de curatenie etc.
Din materialul probator atasat la dosar rezulta ca inculpata, in calitatea pe care o avea, trebuia sa asigure desfasurarea in conditii optime a punctului farmaceutic din jud. Dolj, atat din punct de vedere al vanzarii medicamentelor, cat si din punct de vedere al aprovizionarii cu medicamente pe baza comenzilor sale.
Activitatea de urmarire penala stabileste ca din punctul de vedere al activitatii de serviciu, inculpata B. M. se aproviziona cu marfa de la Depozitul O.L.T.D.E.P. si de la Farmacia X din centrul mun. Craiova unde, conform declaratiei inculpatei "mi se strangea marfa cu factura". Totodata din declaratia inculpatei rezulta ca aceasta nu verifica daca ceea ce era dat de depozit pe baza solicitarii ei corespundea cu ceea ce era trecut pe factura sau pe avize. De asemenea, tot din declaratia inculpatei se constata ca aprovizionarea cu marfa de catre inculpata pentru punctul farmaceutic din com. Y se facea si prin alte persoane cum este mentionat faptul ca un cumnat al acesteia care venea in Craiova cu probleme personale ii mai lua si ei marfa pentru punctul farmaceutic.
Cu privire la modalitatea in care inculpata B. M. tinea evidenta referitoare la vanzarea produselor, stocul ramas si notele de receptie, din declaratia inculpatei rezulta ca "desi cunosc ca ar fi trebuit sa tin si evidenta cu privire la vanzarea produselor, la stocul ramas si notele de receptie nu am facut acest lucru, considerand ca acesta trebuia facut de catre contabilitatea sediului central din Craiova deoarece asa mi s-a spus". Mai mult, inculpata nu avea nici un fel de evidente cu privire la retetele compensate sau gratuite, precizand ca sumele de bani rezultate in urma vanzarii medicamentelor le evidentia in monetare zilnice, iar in zilele de 15 si 30 ale lunii le preda la sediul farmaciei pe baza unui registru de casa. Activitatea defectuoasa desfasurata de inculpata B. M. la punctul farmaceutic a fost generata si de modalitatea in care se dadeau medicamente Spitalului Brabova, intrucat inculpata livra medicamentele de baza unui registru in care se evidentiau medicamentele si valoarea lor dar nimeni nu semna acest registru.
La sfarsitul anului 2002 inculpatei B. M. i s-a efectuat un inventar la punctul farmaceutic din com. Y stabilindu-se o lipsa in gestiune de 27.254,7302 lei, iar in cursul lunii februarie 2003 s-a efectuat un nou inventar, constatandu-se ca prejudiciul se ridica la valoarea de 32.000 lei. In aceste conditii s-a depus plangere pentru infractiunea de delapidare prev. de art. 215 ind. 1 C.p.
Cercetarile efectuate ulterior in cauza de catre lucratorii Politiei Municipiului Craiova - Biroul Cercetari Penale, au stabilit ca fapta inculpatei s-a comis in situatia prezentata anterior si intruneste elementele constitutive ale infractiunii de gestiune frauduloasa prev. de art. 214 alin.1 C.p.
In timpul urmaririi penale la dosarul cauzei a fost atasata nota de constatare cu privire la activitatea desfasurata de punctul farmaceutic din com. Y in perioada aprilie 2001-februarie 2003, precum si facturile fiscale si avizele de insotire a marfii in fotocopii.
Pe baza actelor contabile care au caracterizat activitatea economica a punctului farmaceutic din com. Y, in cauza s-a dispus efectuarea unei expertize contabile avand ca obiective lipsa in gestiunea punctului farmaceutic din com. Y, modalitatea in care s-a produs prejudiciul, modalitatea de tinere a gestiunii si daca aceasta s-a facut conform normelor legale, precum si normele legal incalcate si persoana care a incalcat normele respective din punct de vedere contabil.
Conform raportului de expertiza contabila nr. 289/5.10.2004 a Corpului Expertilor Contabili din Romania "punctul farmaceutic din com. Y, jud. Dolj apartinand SC “Farmacia X" SRL Craiova infiintat in luna aprilie 2001 a desfasurat activitatea de la 1.05.2001 pana la 10.02.2003 si a fost gestionat de asistenta de farmacie B. M. - cu contractul individual de munca inregistrat sub nr.16643/4.06.2001 si prin fisa postului avea prevazuta si obligatia sa administreze gestiunea punctului farmaceutic plus o serie de 9 operatiuni, atributii si sarcini de indeplinit - toate fiind specifice activitatii de asistent de farmacie". Totodata din concluziile raportului de expertiza contabila efectuat se stabileste un minus de inventar de 31.048,5056 lei care constituie prejudiciul adus de inculpata la SC “Farmacia X" SRL Craiova .
De asemenea, cu ocazia expertizei sunt mentionate si nerespectarea de catre inculpata a normelor cu privire la formele de evidenta contabila precizand faptul ca "datorita neconducerii registrului jurnal de gestiune si nici alta forma de evidenta tehnico-operativa, gestionara B. M. nu a cunoscut situatia valorii si starea integritatii stocurilor de marfuri, nu a facut confruntari ale gestiunii de care raspundea cu evidenta contabila a SC “Farmacia X" SRL Craiova incalcand atat regulamentul privind aplicarea legii contabilitatii cat si HCM 2230/1969". Se mentioneaza ca asistenta de farmacie B. M. nu a condus evidenta gestiunii cu ajutorul registrului jurnal de gestiune si nici cu ajutorul nici altei forme de evidenta tehnico-operativa, nu a verificat continutul cutiilor de medicamente livrate de Depozitul OLDEP si de SC “Farmacia X" SRL Craiova sub aspectul cantitatii inscrise in facturi si in avizele de insotire a marfii facandu-se referire si la faptul ca efectuarea de activitati de transport a medicamentelor de catre alte persoane erau anormale in raport cu sarcinile sale de serviciu.
Raportul de expertiza contabila prezinta punctual modalitatea defectuoasa in care inculpata tinea evidenta banilor incasati pe vanzarea medicamentelor precizand si faptul ca datorita incalcarii normelor legale gestionara B. M.nici nu a sesizat conducerea SC “Farmacia X" SRL Craiova daca are diferente in plus sau minus sau cazuri de sustragere din gestiune.
La raportul de expertiza contabila este atasata situatia intrarilor de medicamente la punctul farmaceutic din com. Y, jud. Dolj in perioada aprilie 2001-10.02.2003.
Pe parcursul cercetarilor lucratorii Politiei Municipiului Craiova au atasat la dosar fisa postului inculpatei B. M. si au administrat probe testimoniale care confirma aspecte cu privire la activitatea Farmaciei X Craiova.
Pentru dovedirea acestei situatii de fapt, au fost propuse prin rechizitoriu urmatoarele mijloace de proba: plangerea si declaratia reprezentantului legal al SC “Farmacia X" SRL Craiova procese verbale, raport de expertiza contabila nr. 289/5.10.2004; fotocopii facturi fiscale si avize de insotire a marfii; declaratiile martorilor, declaratiile inculpatului.
In faza de cercetare judecatoreasca, la termenul de judecata din data de 06.09.2005, au fost audiati inculpatul si partea vatamata, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar. In declaratia data in fata instantei, inculpata nu a recunoscut savarsirea faptei pentru care a fost trimisa in judecata, precizand ca nu si-a insusit bunuri sau bani din gestiune si nu isi poate explica lipsa din gestiune descoperita de organele de control.
In conformitate cu dispozitiile art. 327 C.p.p. a fost audiata martora din rechizitoriu: D. F., declaratiile acesteia fiind consemnata si atasata la dosar.
Instanta a incuviintat inculpatului, in aparare, proba testimoniala trei martori: S.I., M.F., C.I. Martorii incuviintati au fost audiati sub prestare de juramant religios, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar.
La dosar au fost depuse un referat de evaluare a inculpatei, intocmit de S.P.V.R.S.I. de pe langa Tribunalul Dolj, precum si fisa de cazier a acesteia.
A fost efectuata o adresa catre CAS Dolj pentru a comunica data la care a devenit obligatorie evidenta cantitativ valorica de catre unitatiel farmaceutice si modul in care s-a adus aceasta la cunostinta, raspunsul primit fiind atasat la dosar.
Partea civila a depus la dosar o nota de constatare incheiata la data de 30.11.2001 de catre CAS Dolj si un contract de prestari servicii.
Analizand intregul material probator administrat atat in faza de urmarire penala cat si in faza de cercetare judecatoreasca, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
In luna aprilie 2001 SC Farmacia X Craiova a deschis un punct farmaceutic de lucru in comuna X judetul Dolj, care si-a inceput activitatea la data de 01.05.2001.
In vederea desfasurarii activitatii acestui punct farmaceutic a fost angajata in functia de asistenta de farmacie, cu contractul individual de munca, inculpata. Aceasta si-a inceput activitatea la data de 01.05.2001 si avea, potrivit fisei postului, obligatia sa administreze gestiunea punctului farmaceutic, la care se adauga un numar de 9 operatiuni, atributii si sarcini specifice unui asistent de farmacie si gestionar.
Inculpata B.M. se aproviziona cu marfa de la depozitul OLTDEP si de la Farmacia X Craiova, pe baza de facturi si avize de insotire a marfii.
Potrivit declaratiilor inculpatei, aceasta nu a verificat niciodata daca continutul cutiilor in care primea medicamentele de la cele doua unitati amintite anterior corespundea cu datele inscrise in documente (facturi si avize de insotire), nu intocmea nici un act de receptie si nu inregistra valoarea marfurilor intrate, desi pe baza facturilor sau avizelor de insotire se stabilesc preturile medicamentelor la nivelul punczului farmaceutic.
Aprovizionarea cu marfa de catre inculpata pentru punctul de lucru se facea si prin alte persoane, cum ar fi cumnatul acesteia.
La sfarsitul anului 2002, inculpatei B.M. i s-a efectuat un inventar la punctul farmaceutic, stabilindu-se o lipsa in gestiune de 27.254,7302 lei, iar in cursul lunii februarie 2003 s-a efectuat un nou inventar, constatndu-se ca prejudiciul se ridica la valoarea de 32.000,00 lei.
Potrivit expertizei contabile dispuse in cauza, prin compararea stocului scriptic existent la data inventarierii cu valoarea totala a medicamentelor si produselor farmaceutice existente faptic la inventarierea din 11.02.2003 s-a stabilit un minus de inventar in suma de 31.048,5056 lei care constituie prejudiciul cauzat partii civile SC Farmacia X Craiova.
Punctul farmaceutic din comuna X jud. Dolj este definit ca ,,unitate comerciala de vanzare cu amanuntul,, cu gestiune valorica si conducerea evidentei stocurilor de marfuri si ambalaje cu ajutorul metodei global-valorice, conform prev. art. 2 din Legea nr. 22/1969, pct. 66 lit. a si art. 72 lit.c din regulamnetul privind aplicarea legii contabilitatii, aprobat prin HG nr. 704/1993.
De asemenea, potrivit raspunsului primit de la CAS Dolj prin dispozitiile Ordinului Comun CNAS/Colegiul Medicilor din Romania nr. 269/79/2001 pentru aporbarea Normelor Metodologice de aplicare a Contractului Cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2001, a fost introdusa obligatia furnizorului de medicamente de a practica o evidenta de gestiune cantitativ-valorica, iar pe cale de consecinta, contractele incheiate, in anul 2001, intre CAS Dolj si farmacii, a cuprins o clauza contractuala in acest sens.
La punctul farmaceutic din com. X, jud. Dolj nu s-a condus Registrul jurnal de gestiune prevazut pentru unitatile care folosesc metoda global-valorica, incalcandu-se astfel prevederile mentionate anterior. Singura evidenta care s-a tinut a fost reprezentata de un registru de casa, in care inculpata a inregistrat monetarele intocmite zilnic privind incasarile de numerar din vanzarea marfurilor.
Potrivit raportului de expertiza, dataorita neconducerii Registrului jurnal de gestiune si nici unei alte evidente tehnico-operative, inculpata nu a cunoscut situatia valorii si integritatii stocurilor de marfuri, nu a facut confruntari ale gestiunii de care raspundea cu evidenta condusa de contabilitatea partii civile, incalcandu-se astfel prevederile pct. 72 lit. c din Regulamentul de aplicare a legii contabilitatii si prev. art. 5,7,8 si 9 din HCM nr. 2230/1969 care reglementeaza aceste obligatii ale gestionarilor.
Iesirile din gestiune a medicamentelor si produselor farmaceutice s-au efectuat prin vanzarea in numerar (pentru care s-au intocmit monetare zilnice inscrise in registrul de casa al punctului farmaceutic) pe baza retetelor gratuite si retetelor compensate prezentate de cumparatori, precum si pe baza condicilor de eliberare catre Spitalul Brabova, jud. Dolj.
De doua ori pe luna, numerarul incasat cu filele din registrul de casa si cu monetarele zilnice inregistrate, toate retetele gratuite si cele compensate (fara nici o situatie sau borderou) si condica privind medicamentele eliberate Spitalului Brabova se depuneau la sediul partii civile, fara nici o confirmare scrisa de primire a documentelor si fara chitanta de incasare a numerarului.
Pentru prejudiciul de 31.048,5056 lei produs partii civile si pentru incalcarile actelor normative aratae anterior, raspunderea revine inculpatei care a indeplinit functia de gestionara a punctului farmaceutic din comuna X jud. Dolj.
Insa, pentru neorganizarea si neefectuarea nuci unei inventarieri a gestiunii punctului farmaceutic in perioada 01.05.2001 pana la 11.02.2003 s-au incalcat prev. art. 8 alin. 1 din legea contabilitatii, iar raspunderea revine conducerii SC Farmacia X Craiova.
Potrivit art. 214 alin. 1 din C.pen. constituie infractiunea de gestiune frauduloasa ,,pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinta, cu ocazia administrarii sau conservarii bunurilor acesteia, de catre cel care are ori trebuie sa aiba grija administrarii sau conservarii acelor bunuri,,.
Sub aspectul laturii subiective, infractiunea de gestiune frauduloasa se savarseste numai cu intentie, cerinta ce rezulta, chiar si in situatia in care fapta se realizeaza prin inactiuni, din expresia ,,rea-credinta,, folosita in cuprinsul art. 214 C.pen.
Intentia presupune ca faptuitorul sa prevada ca pricinuieste, prin actiunile si inactiunile sale, pagube persoanei ale carei bunuri le administreaza, rezultat pe care fie il urmareste, fie accepta posibilitatea producerii lui.
Desi constata in atitudinea psihica a persoanei si se manifesta prin anumite procese psihice-intelective si volitive - vinovatia are existenta obiectiva si trebuie dovedita pentru a stabili existenta infractiunii. Proba vinovatiei este posibila deoarece atitudinea psihica a persoanei se exteriorizeaza prin comportamentul sau, prin modul si mijloacele de savarsire, prin conduita faptuitorului anterior, concomitent si posterior savarsirii faptei.
In mod cert, prejudiciul de 31.048,5056 lei suferit de partea civila a fost cauzat de catre inculpata B.M., care a incalcat mai multe norme legale ce reglementeaza desfasurarea activitatii de gestinar. Astfel:
- nu a controlat la primirea marfurilor daca acestea corespund datelor inscrise in facturile, procesele verbale si avizele de insotire a marfurilor emise de depozitul OLTDEP si Farmacia X Craiova;
- nu a intocmit actele de receptie si nu a inregistrat medicamentele si produsele farmaceutice in evidenta tehnico-operativa a locului de depozitare;
- nu a condus evidenta cu ajutorul Registrului jurnal de gestiune si nu a efectuat nici un control asupra concordantei inregistrarilor din evidenta gestiunii (care nu s-a condus) cu cea din contabilitate.
Insa acest prejudiciu nu a fost produs de inculpata cu intentie (rea-credinta), ci din culpa, intrucat inculpata nu a prevazut rezultatele pagubitoare ale faptelor sale, desi putea si trebuia sa le prevada.
Potrivit regulamentului de ordine interioara la punctul de lucru din comuna X jud. Dolj trebuiau sa se deplaseze dupa un anumit program (cate o zi pe saptamana) trei farmacisti, si anume D.E, B.D, M.F.
In realitate insa, pe intraga perioada cat inculpata si-a desfasurat activitatea, desi nu avea suficienta experienta, la punctul de lucru nu s-a deplasat nici un farmacist. Inculpata primea sfaturi prin telefon de la acesti farmacisti sau in momentul in care se deplasa la Craiova.
Pe de alta parte, reprezentantii SC Farmacia X Craiova aveau cunostinta de faptul ca la punctul farmaceutic nu se tinea nici o evidenta.
Din cauza neconducerii niciunui fel de evidenta gestionara si modului cum a predat documentele justificative la sediul partii civile, fara nici o confirmare scrisa de primirea documentele si numerarului, inculpata nu a cunoscut situatia gestiunii si nua sesizat niciodata conducerea SC Farmacia X Craiova daca are diferente in plus sau in minus, sau cazuri de sustrageri din gestiune.
Toate aceste aspecte relevate anterior, tinand cont si de faptul ca prin nici un mijloc de proba administrat in cauza nu a fost probata in nici un fel reaua-credinta a inculpatei in gestionarea frauduloasa a punctului farmaceutic din comuna X, duc la concluzia ca fapta inculpatei, de a produce o paguba partii civile, cu ocazia administrarii bunurilor acesteia, nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de gestiune frauduloasa prev, de art. 214 alin. 1 C.pen. sub aspectul laturii subiective, forma de vinovatie a savarsirii faptei fiind culpa.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.pr.pen. instanta va dispune achitarea inculpatei B.M. pentru savarsirea infractiunii de gestiune frauduloasa prev. de art. 214 alin. 1 C.pen.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Gestiune frauduloasa
Plangere 278 Cpp - Decizie nr. DP190/R/2008 din data de 31.03.2009Plangere impotriva rezolutiei procurorului de netrimitere in judecata , facuta de o persana fara calitate .Inadmisibilitate art 278” [8] TEZA 1 cod procedura penala - Decizie nr. 36 din data de 12.02.2010
Raspundere patrimoniala. Conditii - Decizie nr. 299 din data de 16.02.2006
utilizare de credite in alte scopuri decat pentru care au fost acordate - Sentinta penala nr. 190 din data de 25.05.2010
Constatare nevalabilitatea titlului statului asupra fondului de comert aferent unei farmacii si obligarea la plata contravalorii actualizate a acestui fond de comert. - Decizie nr. 102A din data de 17.02.2009
Gestiune frauduloasa. Delapidare. Fapta savarsita de administratorul asociatiei de locatari. - Decizie nr. 363/r din data de 27.02.2003
ordonanta de plata - Hotarare nr. 631/2013 din data de 09.10.2013
TERMENUL DE EMITEREA DECIZIEI DE IMPUTARE CONFORM ART. 85 DIN LEGEA NR. 188/1999 - Sentinta civila nr. 747/C din data de 20.06.2017
ordonanta de plata - Hotarare nr. 631/2013 din data de 09.10.2013
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de netrimitere in judecata , facuta de o persana fara calitate .Inadmisibilitate art 278” [8] TEZA 1 cod procedura penala - Decizie nr. 36 din data de 12.02.2010
utilizare de credite in alte scopuri decat pentru care au fost acordate - Sentinta penala nr. 190 din data de 25.05.2010
Deconectarea unui utilizator individual dintr-un condominiu de la SACET. Obligatia de a contribui la cheltuielile asociatiei de proprietari. Imbogatire fara justa cauza. - Sentinta civila nr. 811 din data de 21.01.2014
Incheierea unui contract de vanzare prin reprezentant pentru un vehicul folosit. Mentionarea in contract a numelui vanzatorului si a obligatiilor acestuia. Calificarea actului drept un mandat cu reprezentare. Cerere formulata de cumparator pentru reparare - Sentinta civila nr. 9936 din data de 02.06.2014
revendicare imobiliara. Cerere de interventie prin care se solicita respingerea actiunii reclamantului si partajul imobilului revendicat. Calificarea cererii si procedura de solutionare . - Hotarare nr. - din data de 03.11.2014
cerere de obligare la plata cheltuielilor de intretinere catre asociatia de proprietari. Lipsa calitatii procesuale pasive a uzufructuarului. - Hotarare nr. 5020 din data de 04.04.2014
cerere de reexaminare impotriva incheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar si invocarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 15 art. 15 alin. 3 din OUG nr. 51/2008 sustinandu-se incalcarea art. 24 din Constitutie - Sentinta civila nr. - din data de 20.01.2014
Competenta teritoriala alternativa. Cerere avand ca obiect obligatie de a face constand in efectuarea unor lucrari la un bun al paratului pentru inlaturarea unor prejudicii cauzate reclamantului intemeiata pe raspundere civila delictuala si alegerea insta - Hotarare nr. 14354 din data de 21.11.2014
vatamare corporala(art.194 NCP). - Sentinta penala nr. 5475 din data de 20.11.2014
ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii publice art. 321 C.p. de la 1969 - Sentinta penala nr. 614 din data de 07.02.2014
infractiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). - Sentinta penala nr. 5082 din data de 28.10.2014