Nulitate testament. Lipsa discernamant. Dol.

Nulitate testament. Lipsa discernamant. Dol. Nerespectarea dispozitiilor art. 59 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarilor publici. Simpla nerespectare a acestei prevederi nu atrage in mod automat nulitatea actului juridic, sanctiunea fiind aplicabila doar in situatia in care s-ar fi facut dovada ca mentiunile din certificat nu corespund adevarului, or instanta observa ca acestea concorda cu concluziile raportului de expertiza psihiatrica intocmit in cauza

Sentinta civila nr. 2604   din 18 martie 2014

In fapt, Judecatoria Galati a retinut ca la data de 27.10.2010, defuncta T.N.  s-a deplasat la biroul notarului si a intocmit un testament autentificat sub nr. 3276/A.3 la BNP _. in favoarea paratei I.G.
La data de 01.01.2011 a survenit decesul lui T.M., iar la data de 06.08.2013 a intervenit decesul lui T.N..
Din raportul de expertiza psihiatrica intocmit in ceea ce o priveste pe T.N. , a rezultat ca la data de 27.10.2010, aceasta nu avea discernamant, datorita dependentei vasculare instalate dupa accidentul cerebral din martie 2009.
Concluzia raportului de expertiza psihiatrica intocmit in ceea ce-l priveste pe T.M. pe baza inscrisurilor medicale depuse la dosar si care dateaza dintr-o perioada destul de indelungata, inclusiv din perioada redactarii testamentului, este ca acesta avea, cel mai  probabil competenta psihica pentru semnarea de acte civile la data de 26.10.2010.
Este neindoielnic ca tulburarile psihiatrice ale defunctei se manifestau episodic si e posibil ca ele sa nu fi fost evidente la data intocmirii testamentului, insa nu rezulta dincolo de orice indoiala ca T.N. a inteles consecintele juridice ale actului incheiat la data de 27.10.2010, motiv pentru care instanta va anula testamentul intocmit de aceasta pentru lipsa discernamant.
In ceea ce-l priveste pe defunctul T.M., instanta va retine ca reclamantele nu au facut dovada cu ansamblul probelor administrate ca la momentul intocmirii testamentului din 26.10.2010 era lipsit de discernamant.
Astfel, instanta va retine ca dovedit faptul ca T.M. suferea de mai multe boli de natura fizica, boli ce au determinat deteriorarea posibilitatii lui de a se deplasa, la data de 26.10.2010 nefiind deplasabil. S-a mai facut dovada faptului ca aceste boli i-au afectat abilitatile motorii, nefiind capabil sa mai scrie cu usurinta, in acest sens partile recunoscand ca parata a fost cea care a continuat sa scrie acele consemnari cu evidentele cu privire la salariul acesteia depuse la dosar in toamna anului 2010. Insa reclamantele nu au administrat dovezi in sensul ca varsta defunctului a determinat si deteriorarea psihicului sau intr-o asemenea masura incat sa nu mai realizeze ce face.
Instanta va retine si imprejurarea ca, datorita deselor internari ale defunctului in spital, daca acesta ar fi avut si probleme de natura psihiatrica, acestea ar fi fost depistate si consemnate in inscrisurile medicale intocmite ca urmare a investigatiilor ample pe care le-a suferit, inclusiv in luna octombrie 2010. Or, in lipsa unor astfel de mentiuni, instanta constata ca nu s-a facut dovada ca niciun mijloc de proba ca la data de 26.10.2010 defunctul T.M. nu avea capacitatea de a intelege consecintele juridice ale testamentului intocmit.
Cu privire la motivul invocat de reclamante in sensul ca ar fi existat din partea paratei o serie de manevre dolosive pentru a-l determina pe defunct sa incheie testamentul, instanta va retine ca, potrivit art. 1169 Cod civil 1864, cel ce face o afirmatie in fata instantei trebuie sa o dovedeasca, or reclamantele.
Dolul (numit si viclenie) este acel viciu de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa incheie un act juridic.
Potrivit art. 960 Cod Civil 1864, dolul este o cauza de nulitate a conventiei cand mijloacele viclene, intrebuintate de una din parti sunt astfel, incat este evident ca, fara aceste masinatii, cealalta parte n-ar fi contractat. Dolul nu se presupune si trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ urmatoarele conditii: sa fie determinant pentru incheierea actului juridic si sa provina de la cealalta parte.
Totodata, potrivit art. 1899 alin. 2 Cod civil 1864, buna credinta se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce aleaga rea-credinta. Or, in prezenta speta, reclamantele nu au facut dovada unei rele credinte din partea paratei, respectiv a unor manevre de natura a influenta manifestarea de vointa a defunctului T.M. la intocmirea testamentului din 26.10.2010.
In ceea ce priveste motivul de nulitate privind neincalcarea prevederilor art. 59 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarilor publici, in ceea ce priveste testamentul intocmit de d-l T.M. la 26.10.2010, instanta observa ca nici acest motiv nu este intemeiat.
Potrivit art. 59 din Legea nr. 36/1995, cand notarul public are indoieli cu privire la deplinatatea facultatilor mintale ale vreuneia dintre parti, procedeaza la autentificare numai daca un medic specialist atesta in scris ca partea poate sa-si exprime in mod valabil consimtamantul in momentul incheierii actului. Din toate inscrisurile din dosarul notarului public, nu rezulta ca in speta ar fi fost incidente prevederile acestui articol, respectiv nu rezulta ca notarul public a avut indoieli cu privire la deplinatatea facultatilor mintale ale testatorului.
Instanta va retine ca notarul public a solicitat si obtinut opinia medicului in evidentele caruia era inscris testatorul, conform certificatului medical existent la fila 92, ca atare si-a indeplinit obligatia stabilita de art. 59 din lege. Pe de alta parte, simpla nerespectare a acestei prevederi nu atrage in mod automat nulitatea actului juridic, sanctiunea fiind aplicabila doar in situatia in care s-ar fi facut dovada ca mentiunile din certificat nu corespund adevarului, or instanta observa ca acestea concorda cu concluziile raportului de expertiza psihiatrica intocmit in cauza.
Ca atare, instanta a constatat ca testamentul intocmit de T.M. este valabil, motiv pentru care nu se impune constatarea nulitatii sale.