Natura juridica a actunii in declararea falsului pe cale principala. Distinctie fata de actiunea in nulitate. Prescriptie. Competenta instantelor romane Inadmisibilitate.

Natura juridica a actunii in declararea falsului pe cale principala. Distinctie fata de actiunea in nulitate. Prescriptie. Competenta instantelor romane Inadmisibilitate.

Actiunea in declararea falsului nu este echivalenta cu actiunea in declararea nulitatii absolute, deoarece prima vizeaza constatarea inexistentei insasi a actului juridic privind ca negotium iuris, iar cea de-a doua valorifica neindeplinirea conditiilor prevazute de lege, de fond sau de forma pentru indeplinirea unui act juridic care a avut la baza manifestara de vointa a partilor emitente.

Din acest motiv, actiunea nu este supusa regimului juridic al prescriptiei extinctive, deoarece poate fi valorificata principal numai pe calea prevazuta de art. 111 din C.p.c., iar dreptul a carei inexistenta se solicita a fi constatata va fi retinut de instanta in starea in care se gaseste la orice moment al formularii cererii.

Admiterea ipotetica a exceptiei necompetentei instantelor romane nu atrage respingerea cererii ca inadmisibila, ci ca nefiind de competenta instantelor romane.

In cazul in care inscrisul a carei falsitate se solicita a fi constatata a fost retinut ca proba intr-un proces finalizat cu o hotarare definitiva, actiunea intentata pe cale principala devine inadmisibila, partea avand la indemana revizuirea. Pe de-o parte, o  hotarare definitiva si intrata in puterea lucrului judecat nu mai poate fi retractata decat in urma exercitarii cailor extraordinare de atac, iar nu prin constatarea ca falsa a unei probe facuta intr-un proces ulterior distinct, cu caracter principal. Deci partea are la indemana  “actiune in realizare" conform art. 111 din C.p.c.

Prin cererea, inregistrata pe rolul Judecatoriei Rm. Valcea la data de 15.10.2008, sub nr. 7805/288/2008, reclamantii DL, PME si PI, solicitat sa se constate nulitatea absoluta a urmatoarelor documente: certificatele de deces ale IT, certificatul de mostenitor al lui GHT, procurile de reprezentare a lui GHT de catre CD, scrisoarea intitulata Sehr gechrter her prosident, cesiunea de drepturi nesuccesorale intitulata Abtretung von Erbrechten.
In motivarea in fapt, a cererii, reclamantii au aratat ca aceste inscrisuri nu indeplinesc conditiile de forma si de fond pentru a putea fi luate in considerare ca probe in justitie, intrucat nu sunt semnate de GHT, semnaturile persoanelor care pretind ca au semnat nu exista si nu exista nici certificarile acestor semnaturi de catre autoritati, pe niciunul dintre documente nu este nicio parafa de autoritate, acestea nefiind nici apostilate, acestea prezinta modificari flagrante in ceea ce priveste pozitia parafelor si a semnaturilor, precum si a celorlalte documente de definire, nu au numere de inregistrare si lipsesc imputernicirile legale ale persoanelor care pretind ca le-au semnat.
Reclamantii mai precizeaza ca documentele mai sus mentionate au fost si sunt, in prezent, utilizate de CD si mostenitorii sai in dosarul civil nr. ------, aflat pe rolul Curtii de Apel Pitesti.
     In drept, reclamantii s-au intemeiat pe dispozitiile art. 111 din C.p.c.
     Ulterior, reclamantii si-au modificat cererea, in sensul ca au indicat, ca parat pe CE. De asemenea, au aratat ca solicita ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna desfiintarea inscrisurilor falsificate mentionate, respectiv certificatele de deces ale IT, certificatul de mostenitor al lui GHT, procurile de reprezentare a lui GHT de catre CD, scrisoarea intitulata Sehr gechrter her prosident, cesiunea de drepturi succesorale intitulata Abtretung von Erbrechten.
     La data de 9 ianuarie 2009, parata CE a formulat intampinare, prin care a aratat ca nici prin cererea principala, nici prin cea modificatoare, nu se indica numerele actelor a caror desfiintare se solicita.
     Prin intampinare, parata CE arata ca certificatul de mostenitor si cesiunea de drepturi succesorale sunt evaluabile in bani, astfel ca reclamantii trebuie sa timbreze la valoare.
     De asemenea, considera ca actele de la punctele 1-4 sunt emise de autoritati germane, ridicandu-se problema daca judecatoria Rm. Valcea este competenta sa solutioneze cererea, impunandu-se respingerea sa ca inadmisibila.
     Parata considera ca actiunea este prescrisa, deoarece este una in declararea nulitatii relative.
     In fine, apreciaza ca actiunea este si neintemeiata, deoarece anterior s-a retinut ca autorul sau nu a comis infractiunile de fals si uz de fals, astfel cum reiese din cercetarile efectuate de organele de cercetare penala.
     La termenul din data de 24.02.2008, reclamantii PME, PI si DL au declarat ca renunta la capatul de cerere privind desfiintarea certificatelor de deces, imprejurare de care, in temeiul art. 246 C.p.c, instanta a luat act prin incheierea termenului din data de 24.02.2008.
     Prin aceeasi incheiere, aparatorul reclamantilor a aratat ca solicita anularea inscrisurilor ca urmare a imprejurarii ca acestea sunt false.
     Analizand inscrisurile atasate dosarului cauzei in raport de obiectul precizat  al cererii de chemare in judecata, instanta retine ca reclamantii solicita desfiintarea inscrisurilor intrucat acestea sunt false.
     Altfel spus, dupa cum a precizat si aparatorul acestora, se inscriu in fals pe cale principala.
     Potrivit art. 138 alin. 2 din C.p.c., instanta solutioneaza cu precadere exceptiile procesuale, precum si pe cele de fond, care fac de prisos analizarea fondului cererii.
     Astfel, in primul rand, instanta apreciaza ca exceptia necompetentei instantelor romane este neintemeiata, deoarece reclamantii si-au restrans pretentiile, renuntand la contestarea, pe aceasta cale, a actelor de stare civila.
     In consecinta, instanta ramane investita numai celelalte 4 inscrisuri.
In acest sens, instanta retine ca art. 149 pct. 5 din Legea 105/1992 atribuie competenta instantelor romane in litigii cu element de extraneitate, daca locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligatii extracontractuale sau efectele sale se afla in Romania.
     Invocandu-se faptul falsificarii, ca fapt delictual, extracontractual, iar efectele actelor a caror desfiintare se cere se produc in Romania, textul legal citat este aplicabil. De altfel, competenta instantei romane este data si de art. 149 pct. 8, deoarece litigiul este urmarea succesiunii lasate de autoarea TI, care cuprinde si imobile pe teritoriul Romaniei. Aplicabilitatea sa priveste deopotriva certificatul  de mostenitor al lui GHT, precum si cesiunea de drepturi succesorale, ambele decurgand din succesiune. Iar scrisoarea si procurile sunt acte premergatoare cesiunii, astfel incat si in prezenta lor ramane competenta instanta romana.
     Asa fiind, exceptia necompetentei instantei romane este neintemeiata si urmeaza a fi respinsa.
     Mai trebuie precizat ca daca aceasta exceptie s-ar fi dovedit intemeiata, solutia nu ar fi fost de respingere a cererii ca inadmisibila, ci ca nefiind de competenta instantelor romane, astfel cum textul art. 157 din Legea 105/1992 dispune expres.
     In al doilea rand, cu privire la exceptia prescriptiei, instanta considera ca aceasta este neintemeiata, insa nu ca urmare a calificarii acestei actiuni ca fiind una in nulitate absoluta. Decizia Inaltei Curti atasata de reclamanta dosarului (fila 97) nu se poate opune cu autoritate pentru aceasta instanta, deoarece practica judiciara nu este izvor de drept. Ea se poate impune, ce-i drept, prin forta argumentelor.
     Aceasta instanta considera ca nu exista echivalenta de notiuni de drept intre actiunea in nulitate absoluta (de altfel, o actiune in realizare si nu in constatare) si actiunea in declararea falsului, pentru argumentele ce vor succede.
     Astfel, prezenta actiune este una in declararea falsului pe cale principala, iar nu in nulitate absoluta.
     Nulitatea, ca sanctiune de drept civil material, lipseste de efecte juridice actul juridic civil incheiat cu nesocotirea dispozitiilor de fond sau de forma, prevazute de lege la momentul incheierii actului.
     Prin urmare, nulitatea vizeaza actul juridic ca negotium, atunci cand nu sunt intrunite cerintele de fond (spre exemplu art. 948, cand s-a fraudat legea, art. 969 etc.) sau cand forma ceruta de lege ad validitatem nu este respectata. Dar si in acest din urma caz lipsa de efecte nu vizeaza aspectul formal (instrumentum) ci tot aspectul material, deoarece acordul de vointa al partilor nu a imbracat forma ceruta de lege si deci nu poate produce efectele firesti.
     Asadar, nulitatea lipseste de efecte actul juridic, manifestarea de vointa, negotium iuris. Premisa esentiala este existenta unui acord de vointa ce urmeaza a fi lipsit de vointa, a fi constata ca nevalabil.
     In cauza, se solicita a se constata ca inscrisurile nu pot fi folosite ca proba in procesul in curs, altul decat prezentul, insa cu ca urmare a neindeplinirii unei conditii de fond sau de forma, ci ca urmare a falsitatii acestora.
     Or, in materia falsului, acordul de vointe nu a existat niciodata. Existenta sa a fost pretinsa printr-un act care nu provine de la autor, altul fiind semnatarul, sau cuprinde mentiuni care nu au fost niciodata insusite de autor, in cazul actului unilateral sau niciodata convenite de parti in cazul celui bi sau multilateral.
     Altfel spus, in materia falsului nu a existat niciodata o manifestare de vointa care sa poate fi lipsita de efecte juridice. Prin declararea falsului, situatia pretinsa prin actul fals este confirmata ca inexistenta (negotium neexistand, niciodata, in realitate, indiferent daca actul pretins a fi fost incheiat, dar, in realitate nu a fost, ar produce efecte dintr-o data sau succesiv). Or, in materia nulitatii, desi efectele sunt, in principiu, identice in materia actelor cu executare prompta - uno ictu, actul-negotium desi existent, este nevalabil retroactiv; iar in materia celor cu executare succesiva, efectele se produc numai pentru viitor, deci actul nul a produs efecte pana la declararea sa ca atare, aptitudine pe care inscrisul fals nu o poate avea, deoarece nu a existat vreun aspect material in ceea ce-l priveste.
     Calificand actiunea ca fiind una in declararea falsului (calificarea cererii o face instanta in raport de motivele de fapt si de drept expuse de parte, aceasta fiind pusa in discutie la termenul din 24.02.2008, insusita fiind de reclamanta), prescriptia nici macar nu poate opera, deoarece aceasta institutie de drept material stinge dreptul la actiune in sens material (sau insusi dreptul real principal prescriptibil sau real accesoriu), daca nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege.
     Or, in materia falsului, nu exista un drept la actiune in sens material ci doar unul in sens procesual. Actul juridic neexistand, nu se poate pretinde ca executarea unei conduite decurgand din aparenta existentei sale (prin instrumentum falsificat) sa se faca intr-un anume termen, deoarece insusi negotium, izvorul obligatiilor de executat nu a existat niciodata.
     In materia falsului nu exista decat un drept la actiune in sens procedural. Din acest motiv procedura falsului este reglementata exclusiv de norme procesuale, iar nu de drept material. Acest drept la actiune in sens procedural este supus termenului de decadere anume prevazut de lege, insa numai atunci cand inscrisul este infatisat si numai atunci cand se deruleaza procedura falsului (art. 184 C.p.c.) pe cale incidentala, in sensul ca partea trebuie sa se inscrie  dupa ce i se opune inscrisul fals sau in materia revizuirii.
     Cand procedura falsului este admisibila pe cale principala, astfel cum se va arata in cele ce succed, nu exista un termen defipt de lege pentru exercitiul sau, deoarece, in acest caz, actiunea are caracterul uneia in confirmarea unei situatii trecute continue (inexistenta actului-negotium), deci una in constatare, care nu este afectata de prescriptie sau decadere.
     In cauza, actiunea in constatarea (declararea) falsului pe cale principala nu face parte din domeniul prescriptiei extinctive, motiv pentru care exceptia prescriptiei este neintemeiata, urmand a fi respinsa.
     In fine, referitor la exceptia inadmisibilitatii, invocata din oficiu, instanta, reluand argumentele de calificare a prezentei actiuni ca fiind una in declararea falsului pe cale principala, retine ca promovarea unei astfel de actiuni nu este, de plano, inadmisibila, chiar daca legea nu reglementeaza in terminis o astfel de actiune.
     Astfel cum se arata in mod unitar in doctrina, nimic nu se opune ca o parte sa solicite instantei declararea unui inscris ca fals, atat timp cat prin aceasta conduita poate preveni imprejurarea ca, intr-un proces viitor, sa i se opuna acel inscris.
     Concluzia doctrinei, pe care instanta si-o insuseste, in sensul ca actiunea in declararea falsului - ca natura juridica - o actiune in constatare (o actiune in constatarea inexistentei unui drept al adversarului, decurgand din aparenta creata de actul-instrumentum fals,- art. 111 C.p.c)- este admisibila numai daca nu este sau nu a fost un proces pe rol in care sa se fi opus un inscris, este justa.
     Astfel, in cazul in care exista un proces pe rol, care nu este finalizat printr-o hotarare definitiva, partea poate defaima inscrisul ca fals pe cale incidentala, conform regulilor prevazute de art. 180 si urm. din C.p.c., astfel ca nu mai are la indemana o actiune de sine statatoare, cu caracter principal, legea (art. 177 din C.p.c.) impunandu-i sa precizeze pozitia sa.
     Dimpotriva, daca s-a desfasurat un proces, finalizat printr-o hotarare definitiva, in care s-a opus inscrisul fals, insa partea in drept nu l-a defaimat, considerand, spre exemplu, din eroare, ca este valabil, aceasta are la indemana revizuirea, intemeiata pe dispozitiile art. 322 pct. 4 din C.p.c. Din nou, aceasta cale de urmat este obligatorie, deoarece hotararea pronuntata a intrat in puterea lucrului judecat care poate fi sfaramata numai prin retractarea hotararii definitive, iar nu prin pronuntarea alteia (sub sanctiunea aplicarii art. 322 pct. 7 din C.p.c.).
     Prin urmare, calea principala a declararii falsului ramane deschisa, in conditiile art. 111 din C.p.c., numai in cazul inexistentei unui proces pe rol in care sa se opuna sau sa se fi opus un inscris hotarator.
     Din aceasta perspectiva, in cauza, instanta constata ca partile se judeca intr-o actiune separata, care se afla pe rolul Curtii de Apel Pitesti, sub nr. de dosar 5330/90/2006.
     Aceasta actiune a fost solutionata in fond si apel, iar in cadrul acesteia s-au opus inscrisurile contestate de reclamanti. De altfel, astfel cum reiese din incheierea data la termenul din 2 martie 2007, de catre Curtea de Apel, reclamantii s-au inscris in fals impotriva procurii (nu si impotriva celorlalte inscrisuri) abia in fata acestei instante. Ca urmare a inscrierii in fals si sesizarii organelor de cercetare penala, Curtea a suspendat judecata recursului, conform art. 244 pct. 2 din C.p.c., prin incheierea din 30 martie 2007.
     Rezulta, asadar, ca, pronuntandu-se o hotarare definitiva (decizia 561/A/2.11.2006, pronuntata in apel de Tribunalul Valcea, in dosarul 5330/90/2006, reclamantii nu mai au la indemana calea actiunii principale de declarare  a falsului, ci numai calea revizuirii, conform art. 322 pct. 4. imprejurarea prevazuta de art. 184 C.p.c.,  respectiv posibilitatea instantei civile de a cerceta falsul ea insasi, este  aplicabila in cursul revizuirii, conform art. 326 alin. 1 din C.p.c.
     Asa fiind, alegatiile reclamantei, prin avocat, in sensul ingradirii accesului la justitie sunt lipsite de orice suport real, deoarece legea prevede posibilitatea verificarii fondului sustinerilor sale, actiunea insasi fiind incorect aleasa, iar revizuirea - prevazuta de lege cu toate conditiile de accesibilitate si previzibilitate.
     Art. 6 din CEDO nu presupune infrangerea oricarei discipline procesuale in materia alegerii actiunii care sa permita verificarea fondului dreptului cu caracter civil, atat timp cat aceasta este edictata de legea interna cu suficienta claritate. Or, art. 322 pct. 4 este expus astfel, iar partea - asistata de avocat. Respingerea actiunii reclamantei ca inadmisibila nu reprezinta o suprimare a accesului sau la justitie, avandu-l deschis in lumina celor aratate, iar nimeni nu poate invoca necunoasterea legii. Disciplina procesuala in materia alegerii caii de acces potrivite nu este o sarcina disproportionata si corespunde unui scop legitim urmarit-siguranta circuitului civil.
     In consecinta, exceptia inadmisibilitatii se dovedeste a fi intemeiata, urmand a fi admisa, iar actiunea reclamante-respinsa ca inadmisibila.

Judecatoria Rm- Valcea, Sectia civila, s.c. nr. 3847/2009

            

~  6  ~