Aplicarea legii civile in timp. Prescriptia dreptului la actiune. Analizarea exceptiei in raport de legea sub imperiul careia s-a nascut.

Aplicarea legii civile in timp. Prescriptia dreptului la actiune. Analizarea exceptiei in raport de legea sub imperiul careia s-a nascut.

Potrivit art. 1 din vechiul C. civ., legea dispune numai pentru viitor, neavand putere retroactiva, iar la art. 6 alin. 1 din noul C.civ. se statueaza ca legea civila este aplicabila cat timp este in vigoare, ea neavand putere retroactiva.

Sectia I civila - Decizia civila nr. 70/29 noiembrie 2012

Prin actiunea inregistrata la Tribunalul Hunedoara sub nr. 7467/97/2011  reclamantul MM a solicitat in contradictoriu cu paratul Statul  Roman, prin Ministerul Finantelor Publice ca prin hotararea ce se va pronunta, tribunalul:
-sa constate caracterul ilicit al atingerilor aduse vietii, sanatatii, integritatii personalitatii reclamantului si parintilor sai MA si MA, respectiv valorilor lor fundamentale  constand in dreptul la viata, sanatate, libertate, integritate fizica si psihica,
-sa se dispuna obligarea paratului la daune morale in cuantum de 500.000 euro sau echivalentul in lei la data platii;
In motivele actiunii, reclamantul a aratat ca la data de 6.09.1952 a fost ridicat impreuna cu parintii, pe considerentul ca erau producatori si comercianti. Pe timpul anilor petrecuti la domiciliul fortat din Moldovita, au suferit atat fizic cat si psihic, neavand conditii minime de trai decent, hrana, medicamente, asistenta medicala, nu li s-a permis sa ia legatura cu restul familiei, au fost supusi la munci epuizante, fara cele mai elementare masuri de protectie a vietii sau integritatii corporale, au locuit in conditii greu de imaginat si nu au avut niciun drept. Reclamantul sustine ca din cauza acestor conditii, tatal sau a decedat, iar mama sa si dansul personal s-au imbolnavit.
In drept s-au invocat dispozitiile Noului Cod Civil – art. 1359, 1391, 256. Pentru prejudiciul suferit de reclamant se invoca art. 6 al. 6 din Noul Cod Civil, art. 61, 69, 252-253, 1349, 1359, 1381, 1391, 1531, 1385, 1386, 1366; art. 13 din Legea nr. 71/2011.
Paratul prin intampinare a invocat prescriptia dreptului la actiune.
Prin sentinta civila nr. 277/2012 pronuntata de Tribunalul Hunedoara a fost respinsa cererea de chemare in judecata formulata si completata de reclamantul MM in contradictoriu cu paratul Statul Roman, prin M.F.P.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut cu privire la prescriptia dreptului la actiune:
Prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea (art. 8 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 167/1958).
Reclamantul era in imposibilitatea obiectiva sa formuleze mai inainte de anul 1990 o astfel de actiune cu un asemenea obiect. Ca urmare a acestei situatii, instanta  a apreciat ca a operat suspendarea cursului prescriptiei potrivit art. 13 lit. a din decret.
Incepand insa cu anul 1990, s-a instaurat un nou regim democratic, care a recunoscut activitatea de reprimare realizata de stat prin structurile sale, motiv pentru care s-au emis o serie de acte normative speciale pentru categorii de persoane afectate de regimul totalitar. In aceasta situatie, se pune intrebarea pana cand a durat suspendarea cursului prescriptiei si care este momentul de la care (cel mai devreme) si pana la care (cel mai tarziu), se putea formula o astfel de actiune fundamentata pe dreptul comun.
    Legea nr. 586/2002 prevede ca cererile prevazute la art. 7 alin. 2 din OG nr. 105/1999 se depun pana la 31 decembrie 2003, iar ulterior, prin art. II din Legea nr. 323/2004, s-a statuat ca cererile prevazute la art. 7 alin 2 din OG nr. 105/1999 se depun pana la 31 decembrie 2006.
     Coroborand dispozitiile legale cu situatia deportatilor, instanta a apreciat ca perioada in care reclamantul era tinut sa dovedeasca abuzurile regimului Antonescu s-a incheiat la data de 31.12.2006, iar actiunea a formulat-o la data de 26.10.2011, dupa aproximativ cinci ani de zile. Pana la aparitia acestui act normativ, se poate sustine in mod intemeiat ca prescriptia extinctiva a fost suspendata, in conformitate cu dispozitiile art. 13 lit. a din acelasi act normativ, intrucat cel impotriva caruia ea curge, a fost impiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de intrerupere, dar, dupa aparitia acestui act normativ, nu se poate afirma acelasi lucru, intrucat prin lege se reglementeaza dreptul persoanei de a solicita unele drepturi ca urmare a persecutiei la care a fost supusa.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul solicitand schimbarea in tot a sentintei atacate si admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
In motivarea apelului, reclamantul sustine ca instanta de fond in mod gresit a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pe temeiul art. 8 din Decretul 167/1958 contrar principiului actiunii legii in timp si spatiu. Nu s-a facut o raportare la textele invocate de reclamant, ci au fost aplicate norme legale abrogate.
Apreciaza ca se aplica art. 2502 alin. 2 NCC privind imprescriptibilitatea actiunii pentru apararea unui drept nepatrimonial, desi instanta a retinut in mod gresit ca a operat o suspendare a termenului de prescriptie a acestei actiuni pana in anul 1990, fapt irelevant cat timp cererile reclamantului se intemeiaza pe o lege care a intrat in vigoarea la 1.10.2011. Motivarea instantei de fond o considera straina de cauza, astfel ca solicita constatarea nulitatii hotararii in temeiul art. 261 cod procedura civila si art. 105 alin. 2 Cod procedura civila.
Reclamantul cere respingerea exceptiei inadmisibilitatii actiunii, pentru ca nu exista o asemenea exceptie.
Analizand legalitatea si temeinicia sentintei atacate, din oficiu si prin prisma motivelor de apel, Curtea a respins apelul,  constatand urmatoarele:
Reclamantul sustine ca instanta de fond s-a eschivat de la solutionarea actiunii, motivand ca nu sunt aplicabile dispozitiile noului Cod civil. Curtea constata ca instanta de fond a argumentat respingerea Noului cod civil, ca temei de drept al actiunii fata de prevederile art. 103 din Legea 71/2011, insa a analizat indeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale invocate de reclamant in sustinerea pretentiilor sale. Art. 103 din Legea 71/2011 prevede ca obligatiile nascute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozitiilor legii in vigoare la data producerii ori, dupa caz, a savarsirii lor, astfel ca in mod corect a fost solutionata actiunea in temeiul art. 998-999 cod civil. Cu toate acestea instanta a retinut ca aceleasi dispozitii legale se regasesc si in noul cod civil.
In ceea ce priveste prescriptia dreptului la actiune, se constata ca aceasta este implinita, fata de art. 201 din Legea 71/2011 care prevede ca prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit. Or, dreptul la actiune a reclamantului s-a nascut la data cand a cunoscut intinderea prejudiciului si persoana vinovata de producerea lui, potrivit art. 8 din Decretul Lege 167/1958, iar potrivit art. 7 din acelasi decret  prescriptia incepe sa curga de la data la care se naste dreptul la actiune.
Reclamantul poate alege momentul la care sa promoveze o actiune, insa nu legea care guverneaza raportul sau juridic. Norma de drept aplicabila unui act sau fapt juridic este determinata prin lege, si nu prin vointa arbitrara a reclamantului. Afirmatia potrivit careia dreptul sau la actiune s-a nascut odata cu intrarea in vigoare a noului cod civil, care este temeiul de drept pe care intelege sa-l invoce in sustinerea pretentiilor sale, nu este de natura a schimba legea aplicabila, caci faptele pentru care solicita acordarea de despagubiri s-au petrecut incepand cu anul 1952, deci sub incidenta vechiului cod civil si a Decretului 167/1958. Intrarea in vigoarea a unui nou cod civil nu este de natura a deschide un nou drept la actiune, pe temeiuri care existau si anterior insa de care reclamantul nu a uzat.
In ceea ce priveste faptul ca in prezent este abrogat Decretul lege 167/1958: este adevarat ca la data promovarii actiunii era abrogat, insa raportul juridic supus judecatii este guvernat de legea sub care s-a nascut.
 Deci, asa cum corect a motivat si instanta de fond actiunea promovata de reclamant este prescrisa, iar critica reclamantului raportat la acest aspect a fost respinsa.
Pe fondul apelului, se constata ca reclamantul a investit instanta de judecata cu o actiune in raspundere delictuala, fapta ilicita a paratului Statul Roman constand in stramutarea acestuia si a familiei sale incepand cu anul 1952, stramutare care a avut consecinte negative asupra sanatatii membrilor familiei sale.
Aplicarea legii civile in timp este guvernata de principiul neretroactivitatii, ceea ce inseamna ca legea civila se aplica numai pentru viitor, respectiv situatiilor juridice ivite dupa intrarea ei in vigoare, neputandu-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. Aceasta regula este consacrata atat de art. 1 din vechiul C. civ., potrivit caruia legea dispune numai pentru viitor, neavand putere retroactiva, cat si de noul C. civ., care in art. 6 alin. 1 statueaza ca legea civila este aplicabila cat timp este in vigoare, ea neavand putere retroactiva.
Reglementand aplicarea legii civile in timp, legiuitorul a inteles sa expliciteze in noul C. civ. regula mentionata mai sus, precizand in art. 6 alin. 2 si 5 ca faptele juridice savarsite inainte de intrarea in vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data savarsirii lor (alin. 2) si ca dispozitiile legii noi se aplica tuturor faptelor savarsite dupa intrarea sa in vigoare, precum si situatiilor juridice nascute dupa intrarea sa in vigoare (alin. 5).
Exceptiile de la principiul neretroactivitatii sunt reglementate in mod expres si limitativ. Astfel, potrivit art. 6 alin. 6 din noul C. civ., pe care il invoca apelantul, dispozitiile legii noi sunt de asemenea aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a legii noi. Reclamantul sustine ca aceste norme sunt incidente deoarece prin ele se asigura inlaturarea efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a noului C. civ., derivate din starea persoanelor, daca aceste situatii persista dupa intrarea in vigoare a legii noi.
Curtea nu poate primi aceste argumente. In primul rand este de observat ca obiectul actiunii il constituie obligarea paratului la plata de despagubiri morale pentru stramutare incepand cu 1952. Aceasta fapta ilicita nu vizeaza starea persoanelor, asa cum eronat sustine apelantul, ci se refera la o actiune a statului prin care s-a produs un prejudiciu reclamantului si familiei sale.
Analizand aplicarea legii civile in timp in materia raspunderii civile delictuale, Curtea a constatat ca sunt incidente prevederile art. 3 si art. 103 din Legea 71/2011, coroborat cu in art. 1381 alin. 2 si 3 din noul C. civ. Ca urmare, cata vreme stramutarea a avut loc in perioada 1952-1954, raspunderea delictuala pentru savarsirea acestei fapte ilicite nu poate fi guvernata de dispozitiile privind aceasta institutie cuprinse in noul Cod civil, norme adoptate dupa mai bine de 65 de ani.