Autoritate de lucru judecat .Inadmisibilitatea formularii plangerii penale pentru aceleasi fapte .Neintreruperea termenului de prescriptie a raspunderii penale

Prin sentinta penala nr. 29/19.01.2010 a Judecatoriei Sibiu s-a respins plangerea formulata de petentul G I,  in contradictoriu cu intimatii R D ,   V M,  si P M, plangere formulata impotriva rezolutiei procurorului data la 20.08.2009 in dosarul Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu, rezolutie pe care o mentine.
           In baza art.192 alin.2 C.proc.pen. a fost obligat petentul sa plateasca suma de 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat in cauza.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut in esenta urmatoarele :
In fapt, petentul G I  a fost angajat la DSP Sibiu pana in toamna anului 2003, cand s-a dispus desfacerea contractului individual de munca, ca urmare a reducerii numarului de posturi din cadrul directiei.
Astfel, initial a fost emisa decizia nr.66/1.08.2003 prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de munca al petentului incepand cu data de 22.08.2003, insa ulterior, intrucat conducerea institutiei si-a dat seama ca petentul se afla in concediu legal de odihna si contractul de munca nu putea inceta, la data de 25.08.2003 s-a emis o noua decizie cu nr.75 prin care s-a abrogat decizia nr.66 si s-a dispus incetarea  contractului individual de munca al petentului incepand cu data de 18.09.2003.
Deciziile nr.66 si 75 au fost emise de directorul executiv E B, seful serviciului RD si vizate de juristul M V
Mentiunile din carnetul de munca al petentului au fost efectuate de numita PM, in calitate de referent la Serviciul RUNOS.
Prin sentinta penala nr.124/22.02.2007 pronuntata, ramasa definitiva prin decizia penala nr.146/6.06.2007 a Tribunalului Sibiu s-a dispus, in baza art.11 pct.2 lit. a C.pr.pen. rap. la art.10 lit.a C.pr.pen., achitarea  inculpatilor B E,  R D si V M, pentru savarsirea infractiunilor de fals intelectual prevazuta de art.289 C.penal si uz de fals prevazuta de art.291 C.penal, cu privire la imprejurarile emiterii celor doua decizii cu nr.66/1.08.2003  si 75/25.08.2003. 
Fata de acestea si de considerentele sentintei penale nr.124/22.02.2007, instanta a apreciat ca in cauza exista autoritate de lucru judecat, indiferent de noua incadrare juridica pe care petentul o invoca in prezenta plangere.
Prima instanta a analizat imprejurarile in care au fost emise cele doua decizii retinand ca infractiunea de fals nu exista, dar nici o alta infractiune din moment ce  a dispus achitarea inculpatilor fara a aprecia, raportat la aceeasi stare de fapt, ca ar exista infractiunea prev. de art.246 C.penal.
Insusi petentul in plangerea formulata in prezenta cauza a aratat ca plangerea sa  se refera la aceleasi fapte, la aceleasi persoane si la aceleasi imprejurari.
In ceea ce o priveste pe intimata P M, aceasta nu a figurat ca parte in dosarul nr.186/306/2005 si prin urmare, fata de aceasta s-a formulat plangere abia la data de 15.12.2008, dupa implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale, termen care, potrivit dispozitiilor art. 122 alin.1 lit. d. C.penal este de 5 ani.
In virtutea dispozitiilor art. art.123 alin.1 C.proc.pen., cursul termenului de prescriptie se intrerupe prin indeplinirea oricarui act care, potrivit legii, trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului in desfasurarea procesului penal.
Intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale intervine doar prin indeplinirea unui act care potrivit legii, trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului in desfasurarea procesului penal, ceea ce implica in mod evident inceperea urmaririi penale sau punerea in miscare a actiunii penale, masuri procesuale care  nu au fost dispuse fata de intimata PM in prezenta cauza penala.
Nu se pot interpreta in alt mod dispozitiile art. 123 din Codul penal intrucat s-ar folosi o interpretare prin extindere sau analogie, ceea ce nu este  permis in cazul interpretarii si aplicarii legii penale.
In ceea ce ii priveste pe intimatii V M si R D, chiar daca s-ar aprecia ca in cauza nu exista autoritate de lucru judecat, ar fi aplicabile aceleasi dispozitii ale articolului 122 C.penal din aceleasi considerente, intrucat cu privire la aceasta infractiune nu a fost niciodata inceputa urmarirea penala iar plangerea penala a fost formulata dupa implinirea termenului de 5 ani.
Pentru  toate aceste aspecte, instanta a apreciat ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.10 lit.j (si g) C.proc.pen.  in ceea ce ii priveste pe intimatii V M si R D si ale art.10 lit.g C.proc.pen. in ceea ce o priveste pe intimata P M
Chiar daca procurorul a retinut doar dispozitiile art.10 lit.g C.proc.pen., fata de considerentele retinute in solutia data, instanta a apreciat ca rezolutia este corecta, si a respins plangerea formulata de petentul G I, in contradictoriu cu intimatii R D, V M, si P M, impotriva rezolutiei procurorului data la 20.08.2009 in dosarul  Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu, rezolutie pe care a mentinut-o.
Impotriva acestei hotarari, in termen, a declarat recurs petentul in dezvoltarea motivelor de recurs, aratand urmatoarele :
Prin Decizia D.S.P. Sibiu nr. 75/25.08.2003 a fost incunostintat ca incepand cu data de 18.09.2003 inceteaza contractul individual de munca al petentului, beneficiind de un preaviz de 15 zile lucratoare potrivit art. 73 din Codul Muncii, incepand cu 26.08.2003. Petentul arata ca perioada 22.08.2009 – 25.08.2003 nu este cuprinsa in decizia emisa de D.D.P. Sibiu si aceasta omisiune constituie infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C.p.
Intentia ca forma a vinovatiei in comiterea acestei fapte, este in opinia petentului evidenta, deoarece autorii au cunoscut faptul ca nu a beneficiat de preaviz, ca nu a fost prezent la locul de munca pana la 19.09.2003 si nu a fost retribuit pentru aceasta perioada.
Solutia neinceperii urmaririi penale data de Parchet cu motivarea ca s-a implinit termenul de prescriptie al raspunderii penale este, in aprecierea recurentului, nelegala.
In acest sens acesta enumara sesizarile facute si solutiile date sau pronuntate de organele judiciare :
La data de 3.02.2005 a mai fost sesizat organul de urmarire penala pentru fals si uz de fals, la data respectiva considerand ca faptele reclamate reprezentau savarsirea acelei infractiuni. Ca raspuns la cele reclamate i s-a comunicat rezolutia procurorului din 28.09.2005 de neinceperea urmaririi penale pentru aceste infractiuni.
Impotriva acestei rezolutii a facut plangere la prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu, care prin rezolutia din 8.11.2005 a respins plangerea formulata impotriva rezolutiei procurorului, care i-a fost comunicata si petentului si faptuitorilor.
Impotriva acestei solutii a formulat plangere la Judecatoria Sibiu, pronuntandu-se sentinta penala nr. 124/22.02.2007 . Impotriva acestei sentinte s-a declarat apel pronuntandu-se decizia penala nr. 146/6.06.2007 a Tribunalului Sibiu, ambele hotarari fiind comunicate si faptuitorilor si ulterior s-a declarat recurs pronuntandu-se decizia penala nr. 680/18.10.2007 de catre Curtea de Apel Alba Iulia.
Petentul a aratat aceste aspecte pentru a scoate in evidenta faptul ca termenul de prescriptie a raspunderii penale prevazut de art. 122 lit. d C.p., la care face referire rezolutia procurorului a fost intrerupt.
Daca pentru faptele savarsite, initial a crezut ca este vorba despre infractiunea de fals si uz de fals, organele competente s-au pronuntat prin rezolutia din 28.09.2005, prin rezolutia prim procurorului din 8.11.2005, prin sentinta penala nr. 124/22.02.2007 a Judecatoriei Sibiu si prin decizia penala nr. 146/6.06.2007, toate aceste fiind comunicate faptuitorilor. Petentul recurent sustine ca oricare din aceste date ar fi luate in considerare, scot in evidenta faptul ca a inceput sa curga un alt termen de prescriptie de 5 ani prev. de art. 122 lit. d c.p. si ca atare, nu se pune problema implinirii termenului de prescriptie pana la data inregistrarii ultimei plangeri, 15.12.2008.
Impotriva rezolutiei procurorului din 20.08.2009 dispusa in dosarul nr. 5839/P/2008 a facut plangere la prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu.
Prin rezolutia din 2.10.2009 dispusa in dosarul nr. 879/II/2/2009, s-a respins plangerea petentului, mentinandu-se rezolutia procurorului din 2.08.2009 data in dosarul nr. 5839/P/2008 ca temeinica si legala. In sprijinul acestei solutii se motiveaza ca cele sustinute de petent se refera la un alt dosar penal, cu alt obiect, dar care vizeaza aceleasi persoane, si ca atare nu ne aflam in cadrul aceluiasi proces penal.
Analizand recursul declarat prin prisma motivelor invocate, dar si din oficiu, potrivit art. 3856 alin. 3 C.p.p., tribunalul constata ca acesta este nefondat.
Prima instanta a retinut in mod corect faptul ca prin sentinta penala nr. 124/22 februarie 2007 a Judecatoriei Sibiu ramasa definitiva,  au fost achitati inculpatii B E,, R D si V M pentru savarsirea infractiunilor de fals intelectual si uz de fals, fapte prev. de art. 289 si 291 C.p., din considerentele sentintei rezultand ca in cauza exista autoritate de lucru judecat, chiar daca petentul recurent a dat in prezenta cauza faptelor o alta incadrare juridica (art. 246 C.p.).
Tot corect a retinut instanta de fond ca fata de intimata P M (persoana care nu a figurat ca parte in dosarul aratat mai sus), opereaza prescriptia raspunderii penale. Aceasta deoarece plangerea impotriva acesteia s-a formulat la 15.12.2008, dupa implinirea termenului de prescriptie de 5 ani, prev. de art. 122 alin. 1 lit. d c.p.
Cursul prescriptiei nu a fost intrerupt, asa cum sustine petentul in recursul formulat, deoarece fata de numita P M nu a fost inceputa urmarirea penala sau pusa in miscare actiunea penala (situatie in care ar fi avut calitatea de invinuit sau de inculpat), iar art. 123 alin. 1 C.p.p. vorbeste de indeplinirea oricarui act care trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului in desfasurarea procesului penal.
Fata de aceste considerente, recursul formulat a fost respins, in temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., iar sentinta atacata a fost mentinuta in totalitate.
Ca urmare a respingerii recursului, recurentul a fost obligat sa plateasca statului 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat in recurs.