Plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art. 278 ind.1 C.p.p.). Tardivitatea plangerii petentei in raport de prescrierea raspunderii penale a faptuitorilor.

Prin Sentinta penala  Nr. 2701 din 08.12.2006 pronuntata de JUDECATORIA SECTORUL 1 BUCURESTI in dosarul nr. 31660/299/2006, in baza art. IX pct. 5 Lg.281/2003 a fost respinsa ca tardiva plangerea  petentei F.N.S.L.C. Romania in contradictoriu cu intimatii  D.D.,  P.C. si T.D. fata de solutia procurorului in dosarul nr. 1430/P/1998 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.
Conform art. 192 al. 2 Cpp obliga petenta la 100 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta, la termenul de la 08.12.2006 a pus in discutia partilor incidenta dispozitiilor art. IX pct. 5 Legea nr. 281/ 2003 privind tardivitatea plangerii petentei, in raport de prescrierea raspunderii penale a faptuitorilor.
In baza art. 301 Cpp retinand cauza pentru a se pronunta prioritar asupra acestui aspect instanta constata urmatoarele:
Calea de atac folosita de petent impotriva solutiei de netrimitere in judecata respectiv  plangerea adresata instantei a fost introdusa in Codul de Procedura Penala in temeiul art. 168 din Legea nr. 281/2003.
Aplicabilitatea  in timp a dispozitiilor art. 278/1 Cpp in ceea ce priveste situatia solutiilor  de netrimitere in judecata anterioare intrarii in vigoare a acestei legi este stabilita chiar in cuprinsul legii, prin dispozitiile art. IX pct. 5 in conformitate cu care, in cazul rezolutiilor de neincepere a urmaririi penale date de procuror pana la intrarea in vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plangerii prevazute de art. 278/1 Cpp  este de un an si curge de la intrarea in vigoare a prezentei legi, daca nu s-a indeplinit termenul de prescriptie a raspunderii penale.
Instanta retine ca potrivit art. 121 Cp prescriptia inlatura raspunderea penala, iar dupa implinirea acestui termen statul (prin organele judiciare) pierde dreptul de a exercita actiunea penala impotriva faptuitorilor.
De la acest moment, orice demers al statului in vederea exercitarii actiunii penale apare ca neavand temei legal si contravine principiului legalitatii procesului penal, consacrat de art.2 Cpp si in conformitate cu care procesul penal se desfasoara potrivit dispozitiilor prevazute de lege.
Instanta constata ca in speta acest termen de prescriptie a raspunderii penale s-a implinit, astfel incat plangerea petentei apare ca tardiva din perspectiva art. IX pct. 5 Lg. 281/2003, iar orice demers pentru exercitarea actiunii penale nu mai poate fi continuat.
Astfel, fapta sesizata de partea vatamata consta in aceea ca faptuitorii D.D., P.C., F.I. si D.T., in calitate de membrii ai Biroului Executiv al UCECOM au emis  la data de 22.12.1992, Decizia nr.284 prin care s-a dispus transferarea, cu plata la UCECOM a celei mai mari parti  din patrimoniul CASCOM, valoarea bunurilor transferate, fiind cea din evidentele contabile inainte de anul 1990.
Ulterior, prin Decizia nr.106/14.05.1993, au fost stransferate si alte bunuri tot la preturi neactualizate, creindu-se astfel un prejudiciu total evaluat de Curtea de Conturi la suma de 10.169.199.714 lei.
Prescriptia raspunderii penale pentru aceasta fapta se calculeaza potrivit art. 121 Cp avandu-se in vedere pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, astfel incat prealabil calcularii acestui termen e necesar a se stabili incadrarea juridica a faptei.
Faptele sesizate corespund continutului constitutiv al infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C.p.
Potrivit acestui text de lege constituie abuz in serviciu contra intereselor persoanelor fapta functionarului public care in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o vatamare intereselor legale ale unei persoane.
Va fi inlaturata sustinerea petentului in sensul ca vatamarea a fost produsa  in paguba avutului obstesc, ceea ce ar duce stabilirea incadrarii juridice ca abuz in serviciu  contra intereselor obstesti.
Pentru a inlatura aceasta sustinere instanta are in vedere urmatoarele argumente:
- prin decizia nr. 36/27.04.1994 Curtea Constitutionala a stabilit ca dispozitiile art. 248 Cp au fost  abrogate partial, conform art. 150 al. 1 din Constitutie, urmand a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute in art. 135 al. 4 din Constitutie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
- conform principiului legalitatii procesului penal consacrat de art. 3 Cpp tragerea la raspundere penala nu poate avea ca temei un text de lege abrogat.
- in aceste imprejurari, cand prin fapta savarsita s-a adus atingere patrimoniului unei persoane juridice care nu este de interes public in sensul art. 145 Cp, incadrarea juridica a faptei este cea prevazuta de art. 246 Cp.
- daca s-ar fi adus atingere bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 Cp, sau o paguba patrimoniului acesteia, incadrarea juridica data faptei ar fi fost cea prev. de art. 248 Cp privind abuzul in serviciu contra intereselor publice.
- in speta, aducandu-se atingere patrimoniului CASCOM nu se poate retine ca s-ar fi adus atingere intereselor publice, deoarece notiunea de „public” este strict definita de art.145 Cp si nu cuprinde interesele de orice fel ale unei cooperatii mestesugaresti.
- astfel, art.145 Cp defineste fara echivoc ca fiind „public” tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel care potrivit legii sunt de interes  public.
- Cooperatia Mestesugareasca, prin natura ei promoveaza si sustine interesele private ale membrilor ei, fiind asadar exclus a fi considerate de „interes public”.
- in aceste imprejurari incadrarea juridica pe care o va da instanta faptei pentru care faptuitorii sunt cercetati este cea prevazuta de art. 246 Cp.
- avandu-se in vedere aceasta incadrare juridica a faptelor termenul de prescriere a  raspunderii penale este indeplinit.
Astfel, potrivit art. 246 Cp  aceasta infractiune se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Conform art. 122 lit. d Cp termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 5 ani cand legea prevedea pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an dar care nu depasete 5 ani.
Potrivit art. 122 al. ultim Cp curgerea termenului se calculeaza de la data savarsirii infractiunii.
Cum una dintre fapte a fost savarsita la 22.XII.1992, iar cea de a doua la 14.05.1993 rezulta ca termenele de prescriere a raspunderii penale s-au indeplinit la 22.XII.1997, respectiv 14.05.1998.
Pana la aceste date neincepandu-se urmarirea penala nu isi gaseste aplicarea  nici eventuala intrerupere a  cursului prescriptiei, deoarece, conform art. 123 Cp cursul prescriptiei se intrerupe prin indeplinirea oricarui act ce trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului.
Calitatea de invinuit a fost dobandita de faptuitori abia la 09.03.1999 prin inceperea urmaririi penale (proces verbal  fila 6), asadar dupa implinirea termenului de prescriptie.
In consecinta, fata de implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale a faptuitorilor plangerea petentului apare ca fiind tardiv introdusa, in sensul art. IX pct. 5 Lg. 281/2003 si urmeaza a fi respinsa in consecinta.