Prescriptie. Data la care se naste dreptul la prescriptie
(Sentinta comerciala nr. 7703 din data de 24.05.2005 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)Prescriptie. Data la care se naste dreptul la prescriptie
In conditiile in care insusi dreptul principal la actiune s-a prescris rezulta ca opereaza si prescriptia dreptului accesoriu conform dispozitiilor art.12 din Decretul nr.167/1958.
Dreptul la actiune in transformarea daunelor cominatorii in daune compensatorii trebuie privit ca un intreg, independent de faptul ca daunele cominatorii curg pentru fiecare zi de intarziere, deoarece stabilirea unui anumit cuantum si indicarea unitatii de timp pentru care se calculeaza au doar rolul dea putea stabili cuantumul total datorat, fara a transforma obligatia intr-una cu executare succesiva.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala la data de 24.05.2005, reclamanta SC Mentora Invest SRL a chemat in judecata pe parata SC Simtex SA solicitand instantei ca prin hotararea care se va pronunta sa se transforme daunele interese cominatorii acordate prin sentinta 1080/2001 a Tribunalului Bucuresti Sectia Comerciala, pronuntata in dosarul nr.7703/2000 in daune interese compensatorii ; sa fie obligata parata la plata sumei reprezentand echivalentul daunelor interese compensatorii de la data ramanerii definitive a sentintei 1080/2001 si pana la data ramanerii definitive a hotararii pronuntate in prezenta cauza sa fie obligata parata la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii sale, reclamanta arata ca parata a scos la vanzare prin licitatie imobilul format din constructie P+trei si terenul aferent, situat in Bucuresti, B-dul Basarabia nr.250, sector 3, la licitatia din 22.03.2000 castigand Simon Emil, la pretul de adjudecare de 2.625.000.000 lei. Parata a amanat insa succesiv incheierea contractului de vanzare-cumparare subsecvent licitatiei, astfel ca Simon Emil a formulat actiune in justitie, iar prin sentinta civila nr.1080/2001, irevocabila prin decizia nr.2884/2002 a Curtii Supreme de Justitie, a fost admisa actiunea si obligata parata sa incheie contractul de vanzare-cumparare, precum si la plata de daune cominatorii de 10.000.000 lei pe fiecare zi de intarziere pana la executarea obligatiei de a face, respectiv de a incheia contractul de vanzare-cumparare in forma autentica a imobilului ce a facut obiectul licitatiei.
Mai arata ca Simon Emil a incercat in cateva randuri sa puna in executare titlul sau, insa instanta de executare a refuzat sa incuviinteze executarea in ceea ce priveste obligarea la plata daunelor, motivat de faptul ca acea creanta nu este certa, lichida si exigibila, daunele cominatorii nefiind decat o sanctiune civila. Se mai arata ca prin contractul de cesiune de creanta autentificat sub nr.1773/5.08.2004 la BNP Maria Gabura, reclamanta a dobandit, de la cedentul Simon Emil, creanta in suma de 11.580.000.000 lei, precum si dreptul asupra daunelor cominatorii care vor curge de la 5.08.2004 si pana la data executarii obligatiei.
In temeiul dispozitiilor art.1, 3 si 7 din Decretul nr.167/1958, tribunalul a apreciat ca intemeiata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si a admis-o, respingand cererea, ca fiind prescris dreptul material la actiune.
Potrivit dispozitiilor art.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege, termen care este de 3 ani, potrivit dispozitiilor art.3 din acelasi act normativ.
In conformitate cu dispozitiile art.7 din Decretul nr.167/1958, prescriptia incepe sa curga de la data la care se naste dreptul la actiune.
In cauza, obiectul cererii il reprezinta transformarea unor daune cominatorii in daune compensatorii si obligarea paratului la plata acestora.
Daunele cominatorii in discutie au fost stabilite prin sentinta civila nr.1080/15.02.2001, pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia Comerciala, in dosarul nr.7703/2000.
Prin aceasta hotarare, definitiva prin decizia nr.886/4.06.2001 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala si irevocabila prin decizia nr.2834/18.04.2002, pronuntata de Curtea Suprema de Justitie Sectia Comerciala in dosarul nr.7295/2002 (filele 13-15 si 62-67 dosar), a fost admisa cererea reclamantului Simon Emil si s-a dispus obligarea paratei SC Simtex SA sa incheie cu acesta contractul de vanzare-cumparare a imobilului P+3, situat in Bucuresti, B-dul Basarabia nr.250, sector 3, conform rezultatului licitatiei din 22.03.2000. De asemenea, parata a fost obligata la plata sumei de 10.000.000 lei/zi de intarziere, cu titlu de daune cominatorii, care se vor calcula de la data ramanerii definitive a sentintei.
In conformitate cu dispozitiile art.374, 376 si 377 Cpc, sentinta civila nr.1080/15.02.2001 a ramas definitiva la data de 4.06.2001 (data pronuntarii deciziei in calea de atac a apelului), data de la care putea fi pusa in executare silita si de la care, conform art.7 din Decretul nr.167/1958, s-a nascut dreptul la actiune, inclusiv in a solicita transformarea daunelor cominatorii in daune compensatorii.
Ca atare, in temeiul art.1, 3 si 7 din Decretul nr.167/1958 (anterior expuse), termenul de prescriptie s-a implinit la data de 4.06.2004, situatie in care formularea prezentei cereri la data de 24.05.2005 apare ca fiind efectuata cu depasirea termenului de prescriptie.
Intr-adevar, in conformitate cu dispozitiile art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958, introducerea unei cereri de chemare in judecata constituie un act interuptiv al cursului prescriptiei. In cauza, reclamanta a facut dovada introducerii unei actiuni avand ca obiect pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare-cumparare, la data de 1.09.2004, ce a format obiectul dosarului nr.10075/2004, prin sentinta comerciala nr.2652/3.06.2005 actiunea fiind respinsa, ca neintemeiata (filele 89-91 dosar), insa cauza se afla in calea de atac a apelului (dosar nr.4501/2005 aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala fila 94 dosar).
Existenta acestei actiuni nu poate reprezenta insa cazul interuptiv al cursului prescriptiei in actiunea cu a carei judecata a fost sesizata prezenta instanta.
Astfel, obiectul prezentei pricini il reprezinta transformarea daunelor cominatorii in daune compensatorii si obligarea paratei la plata acestora, daune cominatorii acordate prin sentinta civila nr.1080/2001, ca o garantie a executarii in natura a obligatiei principale a paratei SC Simtex SA de a incheia cu Simon Emil contractul de vanzare-cumparare a imobilului licitat la data de 22.03.2000.
O noua actiune, avand ca obiect pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare este total diferita de o cerere privind obligarea la incheierea contractului de vanzare-cumparare (care apare ca o obligatie de a face) si cu atat mai mult nu are nici o legatura cu obligatia la plata daunelor cominatorii (instituita ca o garantie a executarii in natura a obligatiei de a incheia contractul de vanzare-cumparare). In aceste conditii, aceasta noua actiune nu poate reprezenta un caz interuptiv al cursului prescriptiei dreptului la actiune in transformarea daunelor cominatorii in daune compensatorii (cele doua actiuni avand un obiect si o cauza esential diferite) si, ca atare, nu poate fi retinuta incidenta dispozitiilor art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958.
Instanta nu poate retine nici sustinerile paratei in sensul ca nu opereaza prescriptia datorita caracterului accesoriu al dreptului pretins, in temeiul art.12 din Decretul nr.167/1958.
In acest sens, tribunalul retine ca, intr-adevar, daunele cominatorii acordate prin sentinta civila nr.1080/2001 au un caracter accesoriu, de pedeapsa civila, in vederea garantarii executarii in natura a obligatiei principale. Contrar sustinerilor reclamantei, tribunalul subliniaza insa ca dreptul principal (si, totodata, obligatia principala corelativa) vizeaza incheierea contractului de vanzare-cumparare al imobilului adjudecat la licitatie, astfel cum rezulta din sentinta civila nr.1080/2001, fata de aceasta fiind accesorie plata daunelor cominatorii. Caracterul accesoriu al acestora nu este, cum sustine reclamanta, fata de noua actiune formulata (avand ca obiect pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare), ci fata de obligatia instituita prin sentinta civila nr. 1080/2001.
Ca atare, in conditiile in care insusi dreptul principal la actiune s-a prescris (la data de 4.06.2004, astfel cum s-a expus anterior), rezulta ca opereaza si prescriptia dreptului accesoriu, in conformitate cu dispozitiile art.12 din Decretul nr.167/1958.
Tribunalul mai apreciaza ca prescriptia opereaza chiar si pentru daunele cu scadenta in ultimii trei ani. Aceasta deoarece dreptul la actiune in transformarea daunelor cominatorii in daune compensatorii trebuie privit ca un intreg, independent de faptul ca daunele cominatorii curg pentru fiecare zi de intarziere, deoarece stabilirea unui anumit cuantum si indicarea unitatii la timp pentru care se calculeaza au doar rolul de a se putea stabili cuantumul total datorat, fara a transforma obligatia intr-una cu executare succesiva. O obligatie cu executare succesiva (care ar prescrie in mod diferit dreptul la actiune pentru fiecare prestatie) presupune executari diferite, la intervale succesive de timp, ceea ce nu este cazul in speta, deoarece debitorul avea doar obligatia de plata a daunelor cominatorii, numai cuantumul acestora stabilindu-se in functie de numarul de zile trecator de la data scadentei: 4.06.2001 (data nasterii dreptului la actiune, astfel cum s-a retinut anterior).
Tribunalul nu poate retine nici sustinerea reclamantei in sensul ca data nasterii dreptului la actiune o reprezinta momentul cand s-a refuzat executarea hotararii definitive si irevocabile. Aceasta deoarece dreptul la actiune curge de la data ramanerii definitive a sentintei 1080/2001 care a stabilit dreptul la daunele cominatorii, introducerea unei cereri de executare silita putand constitui un eventual caz de intrerupere a cursului prescriptiei (situatie care nu poate fi retinuta insa in cauza, fata de dispozitiile art.16 alin.1 lit.c coroborate cu art.16 alin.2 din Decretul nr.167/1958, in conditiile in care cererea de incuviintare a executarii silite a fost respinsa, prin decizia comerciala nr.278/8.06.2004 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a V-a Comerciala fila 72 dosar).
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Prescriptii
Autoritate de lucru judecat .Inadmisibilitatea formularii plangerii penale pentru aceleasi fapte .Neintreruperea termenului de prescriptie a raspunderii penale - Decizie nr. 140 din data de 19.04.2010Prescriptie. Stingerea dreptului de a pretinde creanta stabilita cu titlu de sulta. Radierea ipotecii. - Sentinta civila nr. 46/S din data de 07.02.2012
STINGEREA IPOTECII PRIN PRESCRIPTIE; EXCEPTIA PRESCRIPTIEI DREPTULUI LA ACTIUNE - Decizie nr. 40/Ap din data de 12.02.2009
Prescrip?ia ac?iunii in raspunderea membrilor organului de conducere in contextul art.139 din Legea nr.85/2006. - Decizie nr. 291 din data de 10.06.2014
Prescriptie. Legea aplicabila. - Decizie nr. 1086 din data de 10.06.2013
Aplicarea legii civile in timp. Prescriptia dreptului la actiune. Analizarea exceptiei in raport de legea sub imperiul careia s-a nascut. - Decizie nr. 70 din data de 29.11.2012
Legea nr. 247/2005: Prescriptia dreptului la actiune - Decizie nr. 66/A din data de 28.03.2008
Contencios administrativ fiscal. Termen de prescriptie - Decizie nr. 507 din data de 27.02.2006
Prescriptia executarii pedepselor - Decizie nr. 184 din data de 14.03.2006
SCHIMB DE FOLOSINTA TEREN. PRESCRIPTIE ACHIZITIVA - Decizie nr. 985 din data de 17.11.2004
prescriptie drept material - Sentinta civila nr. 4759 din data de 17.04.2009
BANCI - Sentinta civila nr. **** din data de 05.12.2017
Fond funciar - Hotarare nr. **** din data de 27.07.2017
Obligarea la virarea soldului disponibil in contul unic de lichidare - Sentinta civila nr. **** din data de 03.07.2017
Obligare emitere act administrativ - Sentinta civila nr. **** din data de 14.10.2015
Anulare act administrativ - Sentinta civila nr. **** din data de 18.11.2016
Actiune in raspundere delictuala - Hotarare nr. **** din data de 19.05.2017
Uzucapiune - Hotarare nr. **** din data de 29.06.2017
Uzucapiune - Decizie nr. **** din data de 15.06.2017
Pretentii - Sentinta civila nr. **** din data de 18.05.2017