Cerere de angajare a raspunderii patrimoniale a administratorului statutar. Neindeplinirea conditiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006

Curtea de Apel Cluj, Sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 86 din 18 ianuarie 2010

Prin sentinta comerciala nr.696 din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Bistrita Nasaud, s-a respins ca neintemeiata actiunea intentata de creditorul AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, impotriva paratului B.T., in calitate de administrator statutar al debitorului SC T.P. SRL Bistrita - in faliment, reprezentata de lichidatorul judiciar L.E. SPRL.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca prin cererea depusa initial prin fax, din data de l5.04.2009 si apoi in original, creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), autorizat anterior de judecatorul sindic in baza prev.art. l38 alin.3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, a solicitat "atragerea raspunderii patrimoniale" a paratului B.T. in calitate de administrator statutar al debitorului in faliment, SC T.P. SRL Bistrita.
In motivarea in fapt s-a aratat, in esenta, ca debitorul SC T.P. SRL a avut o creanta certa, lichid si exigibila de l30.40l,9 USD din care s-a incasat suma de 27.6l3,22 USD din valorificarea partiala a unor garantii, ramanand o datorie de l02.788,68 lei, la care se adauga suma de 8.889,47 lei cheltuieli de valorificare, precum si o creanta preluata de AVAS de la Casa de Asigurari de Sanatate Bistrita, in valoare de ll86,43 lei .
Creditorul petent a sustinut ca din lecturarea actelor dosarului de insolventa, rezulta ca sunt incidente dispozitiile art.l38 lit.c din L.nr. 85/2006 privind procedura insolventei pentru ca a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in mod vadit societatea la incetare de plati, precum este raspunzator si pentru incalcarea prev.art.27 din L.85/2006.
S-a concluzionat ca sunt indeplinite, in cauza, elementele raspunderii civile delictuale si s-a mai aratat ca una dintre cauzele care au condus la starea de insolventa este lipsa de interes manifestata de paratul B.T. rezultata din nevirarea contributiei lunare a angajatilor catre Fondul unic de asigurari sociale de sanatate, astfel ca paratul se face vinovat de deturnarea sau ascunderea unei parti din activul persoanei juridice, fapta prevazuta de art.l38 lit.e din L.85/2006 , utilizand aceste sume in alte scopuri, este cert ca s-au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura fonduri banesti , aparent disponibile, in scopul intarzierii incetarii de plati iar prin schimbarea destinatiei acestor sume este dovedita si savarsirea faptei prevazute de art.l38 lit.f, in aceasta modalitate, care intruneste elementele constitutive ale infractiunii de deturnare de fonduri.
Paratul B.T. a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neintemeiata, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
La solicitarea reclamantei, paratul a fost citat si cu mentiunea " la interogator", dar nu s-a prezentat in instanta, insa a mai depus la dosar un script intitulat "Note de sedinta", in completarea intampinarii.
Examinandu-se actele si lucrarile dosarului, s-au retinut urmatoarele:
Prin sentinta comerciala nr. 644/02.11.2007 pronuntata de Tribunalul Bistrita-Nasaud, a fost deschisa procedura insolventei impotriva debitorului SC T.P. SRL Bistrita, la solicitarea creditorului AVAS Bucuresti iar ulterior, prin Incheierea comerciala nr. 720/20 dec.2007 pronuntata de judecatorul sindic, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, potrivit disp.L.85/2006 privind procedura insolventei.
Din primul raport intocmit de administratorul judiciar privind cauzele si imprejurarile care au determinat incetarea de plati, rezulta ca societatea debitoare a fost infiintata in anul 1993 avand ca obiect de activitate " activitati de servicii anexe agriculturii cu exceptia activitatilor veterinare, gradinarit si peisagistic", avand un profit net de 2344 lei in anul 2005 si de 4987 in anul 2006, retinandu-se si o scadere a datoriilor totale de la 316.755 lei in anul 2005 la 109.352 lei in anul 2006.
S-a consemnat in acest raport al administratorului judiciar ca societatea a ajuns in incetare de plati intrucat nu au fost platite restantele la creditele contractate de la banci pentru procurarea de utilaje agricole, fapt pentru care aceste utilaje au fost valorificate de banci si de catre AVAS.
S-a mai consemnat in acest raport ca "vinovat de ajungerea societatii in incetare de plati se datoreaza administratorului societatii B.T." fara a se indica in ce consta aceasta vinovatie.
In urmatorul raport intocmit de lichidatorul judiciar, dupa intrarea in faliment, lichidatorul judiciar a mentionat sa administratorului societatii nu ii sunt aplicabile prevederile art.l38 alin.l lit. a-g din Legea nr. 85/2006 intrucat nu sunt intrunite cumulativ conditiile raspunderii.
Creditoarea AVAS Bucuresti a sustinut ca paratului B.T. ii sunt imputabile faptele prev.de art. 138 alin.1 lit.c,e si f din L.85/2006, insa in cauza nu este dovedita niciuna dintre faptele invocate, care ar putea atrage raspunderea patrimoniala.
Astfel, fapta prev.de art. 138 (1) lit.c, respectiv aceea ca ar fi dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit la incetarea de plati, nu poate fi retinuta intrucat nu a fost dovedit " interesul personal", ca o conditie esentiala a raspunderii in aceasta varianta. Din actele dosarului rezulta ca societatea a mai avut activitate pana in luna martie 2007 iar la inceputul lunii mai a fost inregistrata cererea creditoarei AVAS pentru deschiderea procedurii insolventei.
Pe de alta parte, potrivit dispozitiilor legale aplicabile din L.3l/l990 privind societatile comerciale, administratorul care este aceeasi persoana cu asociatul unic nu putea incasa salariu si,oricum, datoriile societatii nu putea fi achitate dintr-un salariu.
Mai mult, potrivit disp.art. 27 alin.2 din L.85/2006, nu este obligat administratorul unei societati care este in iminenta de insolventa sa introduca o cerere de intrare in insolventa, o astfel de cerere fiind facultativa.
La fel, s-a constatat ca nu sunt dovedite nici faptele imputabile prev.de art. 138 (1) lit.e si f, respectiv acelea de a fi deturnat sau ascuns o parte din activul societatii sau de a fi folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati.
S-a retinut ca suma de 1.186,43 lei reprezentand creanta preluata de AVAS de la Casa de Asigurari de Sanatate, nu era de natura sa conduca la insuficienta fondurilor banesti disponibile, si pe cale de consecinta la prejudicierea creditorilor, daca s-ar fi retinut cu titlu de contributie la asigurarile de sanatate si nu s-ar fi virat la fondul unic de asigurari de sanatate . De altfel, din protocolul prin care s-a preluat creanta de la Casa de asigurari de sanatate, rezulta ca aceasta creanta era constituita din contributie angajator cu dobanzi si penalitati in suma totala de 1035,7 lei si doar dobanzi si penalitati de 89 si respectiv 61,7 lei la contributia pentru asigurati, aceasta contributie fiind zero la data preluarii.
Aceasta suma este doar modica si oricum nu s-a dovedit ca ar fi retinuta si deturnata ori folosita cu un "mijloc ruinator" in sensul disp.art. 138 (1) lit.f.
De altfel, cauzele ajungerii in stare de insolventa sunt obiective, rezultand cu evidenta din actele dosarului si din rapoartele lichidatorului judiciar ca incepand cu anul 2004, creditorul AVAS a inceput executarea silita a bunurilor societatii care au fost sechestrate si vandute la preturi mult mai mici decat cele la care au fost evaluate ca de ex: combina evaluata la 150.000 USD a fost valorificata de AVAS la pretul de l5.000 USD. Creditorul AVAS care avea cea mai mare creanta, preluata de la fosta Banca Agricola in anul 1999, stabilita la suma de 130.401,9 USD prin hotarare judecatoreasca din anul 2004, a vandut prin executare silita majoritatea bunurilor debitoarei (in special utilajele achizitionate cu credite bancare), ramanand neachitata suma de l02.6788,68 USD, asa cum rezulta din cererea de creanta actualizata a AVAS.
Rezulta din tabelul de creanta si natura acestora ca debitorul isi achitase aproape integral datoriile la bugetul consolidat al statului, ramanand de achitate unele accesorii si ca doar ratele la creditul angajat de la fosta Banca Agricola nu au fost achitate decat partial pana la deschiderea procedurii insolventei, insa creditorul AVAS, care a preluat prin cesiune creanta de la fosta Banca Agricola, a avut garantat creditul acordat cu masinile si utilajele agricole pe care le-a valorificat in cadrul executarii silite.
Avand in vedere ca in cauza nu s-a facut dovada comiterii uneia sau mai multor fapte dintre cele prev.de art.138 (1) din L.85/2006 privind procedura insolventei, s-a respins ca neintemeiata cererea creditoarei AVAS.
In speta, neprezentarea paratului la interogator nu poate fi interpretata ca o recunoastere a pretentiilor reclamantei, potrivit disp.art.225 C.pr.civ, (aprecierea este, oricum, facultativa), intrucat prin intampinare si notele de sedinta ulterioare paratul a dat raspunsurile la intrebarile formulate prin interogatoriul propus.
Impotriva hotararii a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului solicitand admiterea acestuia, casarea hotararii atacate, pentru urmatoarele motive :
Din lecturarea actelor depuse la dosarul de insolventa al falitei SC T.P. SRL, rezulta indubitabil ca sunt incidente disp. art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei si astfel, administratorul debitorului ar trebui sa raspunda patrimonial pentru prejudiciile pricinuite creditorilor prin incalcarea dispozitiilor, in primul rand a dispozitiilor art. 27 din Legea nr. 85/2006 si pentru savarsirea faptelor prevazute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006: - a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in mod vadit socitatea la incetare de plati.
Administratorul statutar al debitoarei nu a luat masuri pentru limitarea cresterii pasivului, preferand sa dispuna continuarea activitatii, sa incaseze in continuare indemnizatie, indiferent de consecintele previzibile ale continuarii activitatii vadit nerentabile.
Creditoarea considera, de asemenea, ca instanta de fond in mod eronat a interpretat dispozitiile art.225 Cod procedura civila, in sensul ca neprezentarea paratului la interogator nu poate fi interpretata ca o recunoastere a pretentiilor reclamantei. In speta de fata, instanta de fond a trecut foarte usor peste aceste aspecte reglementate de art.225 C.pr.civ., desi, in practica formata, cat si in opinia creditoarei, era obligata sa staruie prin toate mijloacele pentru a descoperi adevarul, caci, in principiu, ea nu ar trebui sa respinga o actiune motivand ca recunoasterea este facultativa.
S-a considerat ca instanta este indatorata sa-si motiveze temeinic hotararea prin care admite sau respinge cererea bazata pe efectele lipsei la interogatoriu a unei parti, aratand elementele concrete care au stat la baza convingerii pe care si-a facut-o in legatura cu luarea in considerare a lipsei la interogator, lucru insa inexistent in speta, fapt pentru care considera ca se impune casarea hotararii recurate. De asemenea, a solicitat prin cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale, administrarea probei cu expertiza contabila, pe care instanta era datoare sa o admita si sa dispuna administrarea ei, si astfel, coroborat cu interogatoriul, puteau convinge la luarea unei hotarari temeinice si fara posibilitati de interpretare.
In sustinerea recursului, au fost invocate si prev. art. 72 din Legea nr. 31/1990 si art. 374 C. com.
Nu pot fi retinute apararile conform carora paratul nu putea sa adreseze vreo cerere instantei de declansare a procedurii de insolventa, intrucat nu cunostea finalitatea unui proces purtat cu AVAS, perioada invocata fiind intre anii 2001-2005, intrucat cererea de deschidere a procedurii a fost formulata la data de 26.04.2007, la mai mult de 2 ani de la solutionarea litigiului invocat. Ori in aceasta perioada, starea de insolventa era dovedita, nu iminenta, societatea debitoare nemaiefectuand plati in contul datoriei AVAS.
Faptul ca paratul B.T. avea obligatia sa ceara deschiderea procedurii este intarit chiar de dispozitiile art.143 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei.
S-a considerat ca administrarea unei expertize contabile care sa dovedeasca starea de insolventa existenta anterior formularii cererii de catre AVAS este imperios necesara in speta.
Totodata mai trebuie precizat faptul ca raportul de cauzalitate dintre fapta administratorului si prejudiciul suferit de A.V.AS., alaturi de ceilalti creditori este evident, rezultand din faptul ca, desi societatea se afla in incetare de plati, acesta a continuat activitatea, ceea ce a condus la cresterea datoriilor existente (prin calcularea de dobanzi si penalitati de intarziere) si la aparitia altora noi, respectiv la nerecuperarea creantelor pe care A.V.A.S. si ceilalti creditori le aveau fata de debitor.
Indiferent de gravitatea vinovatiei, obligatia de reparare a prejudiciului cauzat este integrala, in sensul ca cuantumul despagubirii depinde de intinderea prejudiciului si nu de gravitatea vinovatiei.
Atata timp cat prezumtia legala relativa instituita prin art.138 din Legea 85/2006 privind legatura de cauzalitate dintre savarsirea uneia din faptele enumerate la acest articol si starea de insolventa a debitoarei, nu este inlaturata de catre administratori prin probe sau alte sustineri, instanta de fond este obligata sa constate intemeiate cererile creditorilor privind antrenarea raspunderii materiale a acestora.
S-a mai invederat totodata instantei de judecata faptul ca parte din debitele societatii falite reprezinta contributia personala a angajatilor societatii, in calitate de asigurati, pe care, potrivit prevederilor legislatiei in materie, parata avea obligatia sa o vireze lunar catre Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, pe perioada de desfasurare a activitatii.
Prin neplata la termen a contributiei la Fondul national unic de asigurari de sanatate si folosirea sumelor de bani respective pentru sustinerea activitatii curente a societatii, s-a apreciat ca fostii administratorul se face vinovat de deturnarea sau ascunderea a unei parti din activul persoanei juridice, fapta prevazuta de art. 138 lit. e) din Legea nr. 85/2006.
In conditiile in care aceste sume retinute din salarii nu apartineau debitoarei insolvente, ele reprezentand contributia personala a asiguratilor la acest fond, este evident ca aceste sume au fost utilizate in alte scopuri, determinand, pe aceasta cale, majorarea datoriilor debitorului si contribuind la aparitia insuficientei fondurilor banesti disponibile si, pe cale de consecinta, la prejudicierea creditorilor.
Astfel, prin utilizarea acestor sume, care aveau o anumita destinatie, in alte scopuri, este cert ca s-au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura fonduri banesti, aparent disponibile, in scopul intarzierii incetarii de plati. Prin schimbarea destinatiei acestor sume, este dovedit ca savarsirea faptei prevazute de art.138 litera f), in aceasta modalitate, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de deturnare de fonduri.
Prin aceste fapte, debitoarea a fost lipsita de lichiditati, tocmai pentru ca a fost administrata cu rea-credinta sau cu neglijenta, creditorii nemaiputandu-si recupera creantele, scopul acestei dispozitii legale fiind tocmai punerea la indemana creditorilor a unor proceduri speciale, prin care sa poata sa-si acopere creantele de la persoanele vinovate de ajungerea societatii in incapacitate de plata, atat in ceea ce priveste judecarea acestora, cat si in ceea ce priveste probatiunea, legea instituind prezumtii de culpa si de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.
Analizand recursul declarat, Curtea constata ca el este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Cererea formulata de catre creditoarea AVAS Bucuresti, solutionata prin sentinta recurata, a avut ca obiect obligarea fostului administrator statutar al debitoarei SC"T.P."SRL Bistrita Nasaud, paratul B.T., la plata pasivului neacoperit in cadrul procedurii de insolventa, relevandu-se ca detine o creanta certa, lichida si exigibila, in cuantum de 102.788,68 lei, rezultata din contractele de credit incheiate cu Banca Agricola SA, la care se adauga suma de 8.889,47 lei, cheltuieli de valorificare, precum si o creanta preluata de la CAS Bistrita, in valoare de 1.186,43 lei.
In sustinerea actiunii, au fost invocate prevederile art.138 lit.c si 27 din Legea nr.85/2006, relevandu-se ca paratul nu a luat masuri pentru cresterea limitarii pasivului, preferand sa dispuna continuarea activitatii, cu consecinta incasarii indemnizatiei cuvenite in calitate de administrator.
De asemenea, s-a aratat ca paratul era obligat sa solicite deschiderea procedurii de reorganizare judiciara sau faliment, avand reprezentarea starii de insolventa a debitoarei, dovedita prin masurile de executare silita intreprinse in baza contractelor de credit, a caror scadenta nu a fost respectata.
Totodata, s-a aratat ca sunt incidente prev.art.138 lit.e si f din Legea nr.85/2006, intrucat paratul nu a virat contributia lunara a angajatilor catre Fondul unic de asigurari sociale de sanatate, folosind mijloace ruinatoare pentru procurarea fondurilor banesti.
Judecatorul sindic a respins cererea formulata, considerand ca nu este incident nici unul din textele legale mai sus aratate, iar ajungerea societatii in stare de insolventa s-a datorat imposibilitatii platii restantelor la creditele contractate de la banci pentru procurarea de utilaje agricole, acestea fiind ulterior valorificate, pentru sume mult mai mici decat cele inscrise in rapoartele de evaluare, de catre banci si de catre reclamanta AVAS.
Recursul declarat de catre creditoare se intemeiaza pe prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ., relevandu-se ca s-a realizat o gresita aplicare a prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006.
In motivarea recursului au fost reiterate afirmatiile din cererea introductiva, relevandu-se ca faptele ilicite ale paratului sunt urmatoarele : neluarea unor masuri pentru limitarea cresterii pasivului, prin solicitarea deschiderii procedurii de insolventa, precum si nevirarea contributiei personale a angajatilor societatii catre fondul national unic de asigurari sociale de sanatate.
De asemenea, s-a aratat ca judecatorul sindic a facut o gresita aplicare a prevederilor art.225 C.pr.civ. si a procedat nelegal, prin prisma faptului ca nu a dispus efectuarea in cauza a unei expertize contabile.
In legatura cu criticile referitoare la modul in care instanta fondului a instrumentat dosarul, din perspectiva probatiunii, Curtea constata ca acestea sunt nefondate, raportat la imprejurarea ca disp.art.225 C.pr.civ. nu sunt imperative, in sensul indicat de catre recurenta.
Astfel, desi este real ca paratul nu s-a prezentat la interogatoriu, in mod corect judecatorul sindic a apreciat ca, raportat la specificitatea cauzei, aceasta imprejurare nu poate fi considerata ca o marturisire deplina, fiind contrazisa de ansamblul probatiunii efectuate in cauza si de pozitia procesuala adoptata de catre lichidatorul judiciar.
In esenta, in situatia in care toate inscrisurile de la dosar au fost de natura sa contrazica sustinerile din cererea introductiva, simpla imprejurare ca paratul nu s-a prezentat la interogatoriu nu este in masura sa duca la admiterea cererii, cu atat mai mult cu cat, prin apararile formulate in cadrul inscrisurilor depuse la dosar, paratul a raspuns tuturor intrebarilor cuprinse in interogatoriu.
Totodata, sunt neavenite si alegatiile privind necesitatea efectuarii in cauza a unei expertize contabile, in conditiile in care prima instanta a realizat o corecta aplicare a principiului disponibilitatii, luand act de faptul ca, in cuprinsul sedintei publice din data de 29.09.2009, reprezentanta creditoarei a declarat ca intelege sa renunte la aceasta proba.
De altfel, raportat la motivele invocate in sustinerea actiunii, relevanta unei asemenea probe in economia cauzei nu a fost sustinuta cu afirmatii pertinente de catre recurenta.
In ceea ce priveste cauzele ajungerii debitoarei in stare de insolventa, Curtea retine ca, desi pozitia administratorului/lichidatorului judiciar a fost oscilanta pe parcursul derularii dosarului de insolventa, in ultimul dintre rapoartele in cadrul carora a fost analizata aceasta chestiune, s-a mentionat ca administratorului statutar nu-i sunt aplicabile prevederile art.138 alin.1 lit.a-g din lege, motiv pentru care a indicat expres ca nu intelege sa formuleze o astfel de cerere.
Acestea au fost si considerentele pentru care judecatorul sindic a autorizat reclamanta sa introduca o actiune in raspundere.
Prin sentinta recurata, judecatorul sindic a aratat si ca societatea a avut activitate pana in luna martie 2007, iar la inceputul lunii mai a fost inregistrata cererea creditoarei AVAS pentru deschiderea procedurii insolventei.
Raportat la specificul activitatii desfasurate de catre debitoare, aceasta a incheiat mai multe contracte de credit bancar in vederea achizitionarii de utilaje agricole, iar in conditiile in care nu a fost in masura sa ramburseze sumele imprumutate, s-a pornit impotriva societatii procedura executarii silite, de catre AVAS, inca din cursul anului 2004.
Aceasta institutie a preluat creanta Bancii Agricole, garantata cu masinile si utilajele agricole pe care le-a valorificat in cadrul executarii silite, introducand cererea de deschidere a procedurii insolventei ulterior vanzarii tuturor bunurilor asupra carora s-a constituit gajul.
De asemenea, s-a retinut ca, in cadrul procedurii de executare silita, aceste bunuri au fost vandute la preturi mult mai mici decat cele din rapoartele de evaluare, fiind data cu titlu de exemplu situatia unei combine, evaluate la 150.000 USD si care a fost valorificate la pretul de 15.000 USD. De altfel, din valorificarea intregului gaj, s-a realizat o suma care reprezinta mai putin de 10% din valoarea totala a garantiilor, iar debitoarea a solicitat, in cursul anului 2000, esalonarea platii debitului contractat de la Banca Agricola, insotita de un program de redresare, cerere ramasa fara raspuns.
In plus, s-a constatat ca rezulta din tabelul de creanta si natura sumelor inscrise ca debitoarea isi achitase aproape integral datoriile la bugetul consolidat al statului, cu exceptia unor accesorii, ramanand restante doar ratele la creditul angajat de la fosta Banca Agricola.
Curtea constata ca aceste statuari, cu privire la cauzele ajungerii debitoarei in stare de insolventa, sunt conforme cu probatiunea administrata la fond si nu au fost combatute in mod pertinent prin recursul declarat.
Or, raportat la imprejurarea ca toate aceste aspecte exclud posibilitatea existentei vreunei fapte ilicite in sarcina paratului, iar faptele prevazute de art.138 alin.1 din lege nu au fost relevate nici in urma analizei evidentei contabile, se apreciaza ca cererea formulata a fost in mod corect respinsa de catre judecatorul sindic.
Antrenarea raspunderii membrilor organelor de conducere, ca forma speciala a raspunderii civile delictuale, presupune constatarea indeplinirii unor conditii, respectiv fapta ilicita a acestora, prejudicierea creditorilor, existenta raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si culpa personala a celui fata de care se antreneaza raspunderea. Prejudiciul creditorilor consta in imposibilitatea incasarii creantelor scadente din cauza ajungerii debitoarei in insolventa. Simpla constatare a starii de insolventa nu constituie insa o conditie suficienta pentru angajarea raspunderii.
Referitor la raportul de cauzalitate, disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 impun conditia ca fapta membrilor organelor de conducere sa fi cauzat ajungerea societatii in stare de insolventa, prejudiciind astfel societatea si, indirect, creditorii sai.
Cu alte cuvinte, raportat la modificarile legislative intervenite, nu este suficient ca aceasta fapta sa fi contribuit la starea de insolventa, fiind necesara existenta unui raport de cauzalitate direct.
Vinovatia trebuie sa fi existat la data savarsirii faptei. Simpla reprezentare a faptului ca prin savarsirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciaza societatea si creditorii, prin producerea starii de insolventa, este suficienta pentru antrenarea raspunderii.
Raportand aceste consideratii teoretice la specificul cauzei, Curtea constata ca in sarcina paratului nu se pot retine faptele ilicite la care face referire creditoarea, fiind, in consecinta, exclusa si posibilitatea existentei celorlalte conditii cerute pentru antrenarea raspunderii.
Astfel, se releva ca paratul a dispus continuarea activitatii societatii in interes personal, in conditiile in care, desi insolventa era iminenta, nu a formulat o cerere pentru deschiderea procedurii, in baza prev.art.27 din lege, cu scopul de a beneficia in continuare de indemnizatia cuvenita pentru mandatul de administrator, care se prezuma a fi oneros.
Aceste afirmatii nu au suport, intrucat recurenta omite sa aminteasca faptul ca paratul era si asociatul unic al societatii debitoare, iar in conformitate cu prevederile legale si cele statutare, nu exista posibilitatea de a incasa salariul sau orice alta indemnizatie ( art. 196 indice 1 din LSC). Rezulta ca cerinta interesului personal, imperativa din perspectiva prev. art. 138 alin. 1 lit. c din lege, nu este prezenta in cauza.
Mai mult, nu sunt aduse critici pertinente nici in ceea ce priveste modul in care judecatorul sindic a inteles sa interpreteze prevederile art. 27 alin.1 si 2 din Legea nr.85/2006, statuand, in mod corect, ca obligatia formularii unei cereri de deschidere a procedurii exista din partea debitoarei, doar in situatia insolventei vadite, iar nu si acelei iminente.
Or, raportat la situatia financiara a societatii si la litigiile purtate in contradictoriu cu reclamanta, respectiv la realizarea unui profit de 4987 lei, in cursul anului 2006, precum si la reducerea semnificativa a datoriilor totale ale societatii, introducerea unei astfel de cereri apare a fi fost facultativa.
In cauza nu sunt intrunite nici cerintele impuse de prev.art.138 alin.1 lit.e sau f din lege, deoarece, desi se invoca faptul ca nu ar fi fost virata contributia retinuta prin stopaj de la angajati, aceste afirmatii sunt contrazise de insusi continutul declaratiei de creanta formulate de catre creditoarea reclamanta, din care rezulta ca AVAS nu a preluat de la CAS Bistrita creante care ar fi constat in contributia personala a salariatilor, ci doar sume datorate cu titlu de dobanzi si penalitati de intarziere, respectiv 89 si 61,7 lei.
Mai mult, raportat la cuantumul total al creantei preluate in aceasta modalitate, de 1186,43 lei, sunt corecte afirmatiile paratului conform carora el nu era de natura a fi incadrat in categoria "mijloacelor ruinatoare", fapta presupusa a fi fost savarsita de catre parat neputand fi incadrata nici in teza I a textului art. 138 alin. 1 lit. e din lege, intrucat sumele la care se face trimitere constituiau pasiv, iar nu activ al persoanei juridice.
In concluzie, Curtea constata ca in speta nu sunt prezente faptele ilicite invocate in cererea introductiva si reiterate in recurs, motiv pentru care, urmare a respingerii caii de atac declarate, va fi mentinuta in totalitate sentinta pronuntata de judecatorul sindic.