Deschidere a procedurii insolventei. Recurs. Respingere. Stare de insolventa. Inteles

Curtea de Apel Cluj, Sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 91 din 18 ianuarie 2010

Prin sentinta civila nr. 2466 din 8 iulie 2009 a Tribunalului Maramures s-a admis cererea formulata de creditoarea SC G.D. SRL pentru deschiderea procedurii generale de insolventa impotriva debitoarei SC L. SRL, in temeiul art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolventa impotriva debitoarei.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca prin cererea inregistrata la data de 13.04.2009 creditoarea SC G.D. SRL a solicitat declansarea procedurii de insolventa pentru debitoarea SC SRL pentru neplata la scadenta a sumei de 92.488,70 lei debit, ca actiunea a fost comunicata la data de 15.04.2009, iar, desi a fost legal citata, debitoarea nu a contestat insolventa in termen de 10 zile de la comunicare in conformitate cu prevederile art. 33(2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, astfel ca judecatorul sindic a apreciat ca se impune deschiderea procedurii generale intemeiata pe dispozitiile art. 33(6) din lege.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs debitoarea SC L. SRL BAIA-MARE solicitand admiterea acestuia, in principal, casarea hotararii atacate cu consecinta trimiterii cauzei la instanta de fond pentru a se pronunta asupra apararii formulate de recurenta; iar in subsidiar, solicita admiterea recursului, cu consecinta respingerii cererii creditoarei in temeiul art. 3 pct 12 privind valoarea prag, cu cheltuieli de judecata.
In dezvoltarea motivelor de recurs se arata ca, pentru debitoarea SC L. SRL nu s-a prezentat nimeni la termenul din 8 iulie 2009, desi a fost legal citata, situatie in care s-a retinut doar faptul ca societatea recurenta nu a formulat contestatie, ca apoi sa fie ignorate toate apararile sale din intampinare precum si actele depuse de aceasta prin care a demonstrat ca debitul invocat de creditoare este sub valoarea-prag prevazuta de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, aspect pe care l-a confirmat chiar creditoarea prin extrasul de cont semnat si parafat de aceasta.
Se sustine ca penalitatile invocate de creditoare nu au fost calculate, pentru a verifica modul de calcul, nu au fost facturate catre societatea recurenta si nici nu le-au fost solicitate la plata la o data anterioara formularii cererii de deschidere a procedurii de insolventa.
Intimata SC G.D. SRL prin concluziile scrise depuse la data de 23 noiembrie 2009 solicita respingerea recursului formulat de SC L. SRL cu mentinerea hotararii atacate ca fiind legala si temeinica.
In dezvoltarea motivelor intampinarii se arata ca, are o creanta certa, lichida si exigibila in cuantum de 32.887,11 lei, aceasta fiind mai veche de 30 de zile si avand un cuantum superior pragului minim de 10.000 lei prevazut de lege.
Creanta intimatei este certa, lichida si exigibila si se intemeiaza atat pe biletele la ordin mentionate la fond cat si pe hotararile judecatoresti-definitive si irevocabile- hotarari ce se bucura de autoritate de lucru judecat.
Actele de executare intocmite de executorul judecatoresc-cu precadere procesele verbale de stabilire a cheltuielilor, sunt titluri executorii - ce nu mai pot fi contestate pe aceasta cale.
Analizand recursul declarat de catre debitoarei SC L. SRL prin prisma motivelor de recurs si a dispozitiilor art.304 si 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru urmatoarele considerente:
Demersul judiciar al creditoarei SC G.D. SRL vizeaza deschiderea procedurii insolventei debitoarei SC L. SRL pentru recuperarea unei creante in cuantum de 26.835,91 lei.
In scopul solutionarii cererii formulate de catre creditoare, instanta de judecata prin judecatorul-sindic a dispus citarea partilor potrivit art.87 si urm. C.pr.civ., art. 7 lit. b si art. 36 alin (1) din Legea nr. 31/1990, art. 22 si 23 alin (2) din Legea nr. 85/2006; pentru data fixata pentru solutionarea cererii creditoarei s-a constatat ca debitoarea, desi legal citata nu a formulat contestatie, iar prin reprezentantul sau conventional si-a sustinut pozitia procesuala facand trimitere la motivele invocate prin intampinarea depusa.
Din cuprinsul acesteia rezulta ca debitoarea a solicitat respingerea cererii creditoarei ca fiind inadmisibila intrucat creanta acesteia este sub valoarea prag impusa de legiuitor, creanta fiind de 6.818,33 lei.
Hotararea prin care judecatorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolventei debitoarei mentioneaza faptul ca din probele existente la dosar rezulta ca creditoarea detine o creanta peste valoarea prag de 10.000 lei iar de la scadenta datoriei au trecut mai mult de 30 de zile.
Potrivit art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori.
In speta, se poate observa ca debitoarea nu a platit datoria sa fata de creditoarea SC G.D. SRL in cuantum de 32.887,11 lei desi scadenta la plata a acestei sume este depasita astfel ca se poate sustine cu temei ca debitoarea se afla in stare de insolventa, insolventa acesteia fiind vadita.
Intrucat debitoarea nu a demonstrat inexistenta starii sale de insolventa, retinand ca creanta debitoarei intruneste exigentele impuse prin art.31 din Legea nr.85/2006, Curtea va aprecia recursul debitoarei ca fiind nefondat iar in temeiul art.8 din Legea nr.85/2006 raportat la art.312 alin.1 C.pr.civ. il va respinge si va mentine in intregime hotararea recurata.
Apararile debitoarei referitoare la inexistenta creantei si a starii de insolventa nu au fost retinute de catre instanta la solutionarea recursului. Astfel, inscrisurile depuse in probatiune nu dovedesc plata creantei catre creditoare iar incasarile si platile efectuate nu dovedesc inexistenta starii de insolventa a debitoarei. Mai mult, debitoarea nici nu contesta imprejurarea ca biletele la ordin emise creditoarei nu au putut fi incasate din lipsa de disponibil, ca opozitia la executare formulata a fost respinsa irevocabil de catre instanta de judecata iar sumele solicitate au la baza contractele comerciale incheiat anterior.
La adoptarea acestei solutii, Curtea a dat eficienta practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului care statueaza ca autoritatile trebuie sa asigure aplicarea normelor cu claritate si o coerenta rezonabila pentru a evita posibila insecuritate juridica si incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de masurile care insotesc aplicarea acestei solutii.
 De altfel, Curtea a statuat constant ca revine in primul rand instantelor nationale competenta de a interpreta legislatia interna, fiind vorba in special de reguli de natura procedurala, rolul sau limitandu-se la a verifica compatibilitatea cu Conventia a efectelor unei asemenea interpretari (Cauza Tejedor Garcia impotriva Spaniei, Hotararea din 16 decembrie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-VIII, paragraful 31, p. 2.796). Cu toate acestea, avand in vedere ca reglementarea privind formalitatile si termenele ce trebuie respectate este menita sa asigure buna administrare a justitiei si respectul principiului securitatii juridice, cei interesati trebuie sa se poata astepta ca aceste reguli sa fie puse in aplicare (Cauza Stone Court Shipping Company S.A. impotriva Spaniei, Cererea nr. 55.524/2000, paragraful 34, 28 octombrie 2003).
 Cum Conventia nu isi propune sa garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (Cauza Artico impotriva Italiei, Hotararea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decat daca cererile si observatiile partilor sunt intr-adevar "auzite", adica examinate conform normelor de procedura de catre tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligatia de a proceda la o examinare efectiva a motivelor, argumentelor si a cererilor de probatoriu ale partilor, cu exceptia aprecierii pertinentei (Cauza Van de Hurk impotriva Olandei, Hotararea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, si Cauza Dulaurans impotriva Frantei, Hotararea din 21 martie 2000, Cererea nr. 34.553/1997, paragraful 33)