Cerere pentru despagubiri formulata in temeiul Legii nr. 221/2009. Adept al cultului "Martorii lui Iehova". Condamnare pentru savarsirea infractiunii de neprezentare la incorporare. Lipsa caracterului politic al condamnarii

Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 27/A din 17 februarie 2010

Prin actiunea civila inregistrata la 27 iulie 2009 la Tribunalul Cluj, reclamantul S.C. l-a chemat in judecata pe paratul STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta, sa constate caracterul politic al condamnarii penale dispuse prin sentinta penala nr.177 din 15.11.1984 a Tribunalului Militar Cluj si obligarea paratului la plata sumei de 45.000 euro, echivalentul ei in lei, cu titlu de despagubiri pentru  prejudiciul moral suferit prin condamnarea la executarea pedepsei in loc de detinere.
In drept, reclamantul si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art.5 alin. (1) lit.a) din Legea nr.221/2009.
Prin sentinta civila nr.653 din 23 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins actiunea civila intentata de reclamantul S.C. in contradictoriu cu paratul STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, avand ca obiect pretentii in baza Legii nr.221/2009.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca prin sentinta penala nr.177 din 15.11.1984 a Tribunalului Militar Cluj, reclamantul a fost condamnat la 3 ani inchisoare corectionala, pentru savarsirea infractiunii de neprezentare la incorporare, avand in vedere ca inculpatul a refuzat sa fie incorporat pe motiv ca apartine organizatiei "Martorii lui Iehova", ale carei precepte ii interzic sa satisfaca serviciul militar.
Fapta savarsita de reclamant, pentru care a fost condamnat penal, nu se incadreaza in prevederile art.1 alin. (3) din Legea nr.221/2009 si ale art.2 alin. (1) si (2) din OUG nr.214/2009.
Constitutia Romaniei din anul 1965, a garantat in cuprinsul art.30, libertatea constiintei si libertatea cultului religios, iar in art.40 a instituit obligatia pentru toti cetatenii, de a indeplini serviciul militar.
Infractiunea pentru care reclamantul a fost condamnat, exista si in prezent in Codul penal, nefiind abrogata expres. Chiar actuala Constitutie prevede printre putinele obligatii ale cetatenilor romani, si pe aceea de aparare a tarii.
Forma prin care se realizeaza aceasta obligatie, cuprinde si necesitatea de a desavarsi pregatirea militara, iar in cazul unui conflict armat, de participare la fortele armate ale statului, ceea ce presupune inclusiv obligatia de a primi o arma si de a o folosi. A interpreta in alt mod aceasta obligatie,  s-ar ajunge la golirea de continut a acestei obligatii, respectiv la o negare a sa.
Nu se poate aprecia ca refuzul de a primi arma din cauza convingerilor religioase, ar echivala cu o oponenta fara echivoc impotriva principiilor statului comunist, cata vreme aceste infractiuni mai sus sunt inca incriminate de Codul penal, iar condamnari pentru savarsirea lor au fost dispuse si dupa 22 decembrie 1989, cand nu se mai poate sustine ca regimul politic din Romania are caracter totalitar.
Aspectele legate de modalitatea de executare a pedepsei invocate de reclamant, chiar daca ar fi reale, nu schimba caracterul de drept comun al condamnarii.
Impotriva acestei sentinte, a declarat apel reclamantul, solicitand schimbarea ei si rejudecand cauza, admiterea ei in sensul constatarii caracterului politic al condamnarii si in consecinta obligarea Statului Roman la plata daunelor morale in cuantum de  45.000 euro, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea apelului, reclamantul a sustinut ca sentinta apelata este nelegala, deoarece a fost data cu incalcarea dreptului fundamental la aparare, garantat de art.24 alin. (1) din Constitutie.
La primul termen de judecata, pe baza inscrisurilor depuse la dosar, prima instanta s-a considerat lamurita si a respins cererea de incuviintare a probei cu inscrisuri si a probei testimoniale, cu toate ca ii revenea rolul de a constata caracterul politic al condamnarii, in conditiile art.4 din Legea nr.221/2009.
De asemenea, instanta nu a facut demersuri in vederea reconstituirii dosarului de condamnare si nici nu s-a cerut punctul de vedere scris al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici.
Judecatorul fondului si-a fundamentat intreaga motivare pe sustinerile paratei din intampinare, care a calificat condamnarea suferita de reclamant ca fiind una de drept comun, precum si pe decizia nr.7724/2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
In realitate, reclamantul a refuzat sa se prezinte la incorporare, din cauza convingerilor sale religioase, intrucat era membru al cultului "Martorii lui Iehova", care nu-i permiteau satisfacerea serviciului militar.
Desi formal a existat libertatea convingerilor religioase, statul comunist a sanctionat neindeplinirea serviciului militar obligatoriu, fara a le da posibilitatea adeptilor acestui cult, la o alternativa fata de prestarea serviciului militar, dandu-se astfel expresie politica regimului comunist, de a nu se accepta decat doctrina partidului comunist, de natura ateista. Refuzul de a primi arma, din cauza convingerilor religioase, a echivalat cu o oponenta neechivoca impotriva principiilor statului comunist totalitar. In acele imprejurari, condamnarile suportate de credinciosii diverselor culte religioase care si-au exprimat in mod fatis convingerile lor si au suportat rigorile legii penale, au avut un evident caracter politic.
Pentru aceste considerente, au fost admise toate cererile formulate in temeiul Ordonantei Guvernului nr.214/1999 de persoane aflate in situatii identice, asa cum rezulta si din raspunsul nr.121951/2009 al Comisiei pentru Constatarea Calitatii de Luptator in Rezistenta Anticomunista, prin care s-a apreciat caracterul politic al condamnarilor penale pentru neprezentare la incorporare.
Instanta suprema prin decizia din 14 mai 2009, verificand legalitatea unui certificat pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista, s-a pronuntat in sensul in care se da expresie politica condamnarilor suferite din motive religioase de catre membrii cultului religios "Martorii lui Iehova".
Intimatul Statul Roman prin intampinare a solicitat respingerea apelului, cu motivarea ca reclamantul a fost condamnat pentru savarsirea unei infractiuni de drept comun, fara sa urmareasca impotrivirea lor fata de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Examinand apelul prin prisma motivelor invocate, curtea retine urmatoarele:
Prin sentinta penala nr.177 din 15 noiembrie 1984 a Tribunalului Militar Cluj, reclamantul S.C. a fost condamnat la pedeapsa de trei ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de neprezentare la incorporare.
Constitutia Romaniei din anul 1965, a garantat in art.30 libertatea constiintei si libertatea cultului religios, dar totodata in art.40 a instituit obligatia tuturor cetatenilor tarii, de a indeplini serviciul militar.
In acel context, condamnarile in temeiul art.334 si art.335 din Codul penal, pentru savarsirea infractiunilor de insubordonare sau de neprezentare la incorporare, nu pot fi intelese ca incalcari ale drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, ori ca negari si nerespectari ale drepturilor civile si politice.
Asemenea condamnari, nu au fost dispuse pe criteriul apartenentei la un anumit cult religios, in speta "Martorii lui Iehova", ci pentru savarsirea unor fapte strict determinate de norme penale, iar problema libertatii de constiinta si de religie in legatura cu obligatia de satisfacere a stagiului militar, nu poate fi considerata ca fiind indisolubil legata de regimul politic existent in acea perioada, deoarece nu are la baza rationamente ce tineau de valorile comuniste, ci de organizarea si legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
Rezulta ca restrangerea libertatii de constiinta, in legatura cu executarea serviciului militar obligatoriu, in fostul regim comunist, nu tinea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul institutional si legal de indeplinire a unei obligatii constitutionale, cadru mentinut si in perioada post-decembrista, pana la reglementarea serviciului militar alternativ si apoi a celui profesionist.
Din perspectiva CEDO, prin Hotararea Comisiei din 14 octombrie 1985 in cauza Johansen contra Norvegiei, s-a decis ca dispozitiile art.4 parag.3 lit.b), nu obliga statele contractante sa prevada un serviciu civil de  substitutie a serviciului militar, pentru cei care nu sunt in masura sa il satisfaca din motive de constiinta, obligatia indeplinirii lui fiind compatibila cu exigentele textului Conventiei.
De asemenea, prin Hotararea din 9 mai 1984 in cauza A contra Elvetiei, prin Hotararea din 12 decembrie 1966 in cauza Grandrath contra Germaniei si prin Hotararea din 11 octombrie 1984 in cauza N contra Suediei, s-a stabilit ca nu constituie o incalcare a art.9 din Conventie, care garanteaza libertatea de gandire, constiinta si de religie, pronuntarea unei pedepse pentru refuzul executarii serviciului militar.
 Practica judiciara prezentata de apelant, nu constituie izvor de drept, astfel ca nu este obligatorie pentru instanta.
Nici decizia nr. XXXII din 13 noiembrie 2009 a Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care s-a decis ca in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art.1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr.118/1990, republicata, persoanele condamnate definitiv pentru infractiunile contra capacitatii de aparare a tarii, prevazute de art.334 si 354 din Codul penal, savarsite din motive de constiinta, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motive politice, nu este obligatorie pentru instante decat de la publicarea ei in "Monitorul Oficial", potrivit art.329 alin.(3) C.pr.civ., dar instantele nu pot face totusi abstractie totala de existenta ei, nici intre data pronuntarii si data publicarii ei, mai ales atunci cand este convingatoare prin forta argumentelor pe care se sprijina si care sunt insusite din convingere de catre instante.
Prin urmare, in speta nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art.1 alin. (4) si de art.4 alin. (1) din Legea nr.221/2009, pentru a se putea constata caracterul politic al infractiunii de drept comun, contra capacitatii de aparare a tarii, astfel incat sa i se poata acorda reclamantului-apelant daunele morale solicitate, in suma de 45.00 euro.
Nu corespunde realitatii ca reclamantului i s-ar fi incalcat dreptul la aparare, cata vreme acesta a fost asistat de avocat; in privinta probelor solicitate de reprezentantul reclamantului, prima instanta le-a respins ca nefiind concludente in raport cu obiectul cererii si a dispozitiilor legale invocate, instanta fiind suverana sa aprecieze in ce masura sunt utile sau nu solutionarii cauzei, ceea ce nu inseamna incalcarea dreptului la aparare, asa cum sustine in mod neintemeiat apelantul.
Atat inscrisurile depuse la prima instanta, cat si cele depuse in apel, nu sunt in masura sa formeze convingerea instantei ca infractiunea de drept comun savarsita de reclamant ca urmare a neprezentarii lui la incorporare pe motiv ca este membru al cultului religios intitulat "Martorii lui Iehova" si respectiv condamnarea acestuia, ar avea caracter politic, raportat la dispozitiile Legii nr.221/2009.
Pentru aceste considerente, in temeiul art.296 C.pr.civ., se va respinge apelul, ca nefondat.