Decizie de incetare a contractului de munca. Lipsa preavizului. Sanctiunea nulitatii
(Decizie nr. 681/R/2010 din data de 01.04.2010 pronuntata de Curtea de Apel Cluj)Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 681/R din 1 aprilie 2010
Prin sentinta civila nr. 2608 din 05.10.2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins actiunea formulata de reclamantul S.I. in contradictoriu cu parata A.B.R. S.A.. Bucuresti.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca prin decizia 14/16.02.2008 A.B.R. S.A. a decis incetarea contractului individual de munca inregistrat cu nr.2076/7.11.2002 al contestatorului S.I. avand functia de director la Sucursala Cluj-Napoca, urmand a-si produce efectele la data de 20.02.2009. Motivele specificate in decizie sunt neindeplinirea obiectivelor stabilite pentru 31.12.2008 in activitatea de retail a Sucursalei Cluj-Napoca care a realizat 2% din numarul de contracte programate, 4,68% din valoarea creditelor, 2,05 % din volumul depozitelor, 20% din numarul de asigurari, pozitionand sucursala pe ultimul loc; decizia 1/15.01.2009 privind constituirea comisiei de evaluare; convocarea 481/2009; rezultatele slabe la testul din 2.02.2009, fiind considerat necorespunzator profesional, cu respectarea termenului de aplicare a concedierii conform art.64 alin.1,4 si in temeiul art. 61 lit.d Codul muncii.
Referitor la motivele de nulitate invocate de catre contestator, prevederile art.64 Codul muncii stipuleaza obligativitatea angajatorului de a propune salariatului alte locuri de munca vacante avand la dispozitie trei zile lucratoare de la comunicarea propunerii privitor la noul loc de munca pentru a-si manifesta consimtamantul.
Potrivit adresei 1307 din 16.02.2009, parata a propus contestatorului functia de administrator bancar la Sucursala Cluj-Napoca, functie care este compatibila cu pregatirea sa profesionala. Este adevarat ca atat adresa 1307/2009 cat si decizia 14/2009 au fost emise si comunicate reclamantului in aceeasi zi, insa in decizie se specifica faptul ca incetarea activitatii va avea loc doar din data de 20.02.2009, tocmai in vederea respectarii intervalului de timp acordat salariatului pentru a-si manifesta consimtamantul. Ca atare, desi decizia a fost emisa in aceeasi zi cu adresa, ea a intrat in vigoare doar in data de 20.02.2009, data pana la care reclamantul contestator nu si-a exprimat acordul pentru noua functie propusa.
Privitor la nulitatea deciziei ca urmare a nerespectarii dreptului de preaviz acesta este stabilit atat de art. 73 alin.1 C. Muncii cat si de contractul colectiv de munca la nivel de unitate. Este un drept al salariatului si o obligatie a angajatorului care nu a fost respectata in cazul de fata insa care nu intra in procedura prevazuta de lege pentru concediere pentru a fi sanctionata cu nulitatea conf. art.76 C. Muncii. Mai mult, in cazul neacordarii acestui preaviz contractul colectiv de munca la nivel national pe anul 2005-2006 specifica faptul ca in cazul in care desfacerea contractului de munca s-a facut fara acordarea preavizului prevazut de Codul Muncii, fostul angajat are dreptul la o indemnizatie egala cu salariul de baza pe o luna. Aceasta indemnizatie a fost achitata reclamantului de catre parata, astfel ca tribunalul a apreciat ca neacordarea preavizului nu atrage sanctiunea nulitatii atat pentru ca nu intra in procedura prevazuta de la art.62, 64 C. Muncii, cat si pentru ca se prevede plata unei indemnizatii iar in conditiile in care, in acest caz, decizia ar fi lovita de nulitatea absoluta, ea nu ar fi putut fi acoperita.
In ceea ce priveste fondul cauzei, procedura de evaluare profesionala este inclusa in contractul colectiv de munca art.30 pct.4 al A.B.R.S.A. si in Regulamentul intern al bancii, care sunt in concordanta cu art.63 C. Muncii, astfel, concedierea salariatului pentru motivul prevazut de art. 61 lit.b a fost dispusa dupa evaluarea conform procedurii de evaluare stabilite de contractul colectiv si de regulamentul intern, apreciindu-se ca in mod repetat contestatorul a obtinut calificativul slab, foarte slab si respectiv declarat necorespunzator profesional de catre comisia de evaluare. Aspectele economico-financiare ale sucursalei si nivelul profesional al reclamantului asa cum au fost ele stabilite de catre parata nu au putut fi combatute de reclamant.
Mai mult, aspectele referitor la rezultatele economice financiare si la aspectele trasate de catre Consiliul de Administratie al Bancii nu pot fi discutate de instanta pentru ca singura in masura sa aprecieze in ce modalitate isi desfasoara activitatea pentru realizarea scopului statutar este parata.
De asemenea, aprecierile facute de reclamant care considera ca i s-a inscenat toata aceasta procedura si au fost inventati termeni anume pentru el, nefiind dorit de conducerea bancii, au fost inlaturate de instanta pentru ca procedura interna a bancii nu a fost facuta pentru o persoana anume, fiind aplicabila ori de cate ori parata prin persoanele ei de conducere apreciaza ca este necesara concedierea unor salariati.
Asa fiind, in conformitate cu prevederile art.281 Codul muncii si art.68 alin.1 lit.c si 78 din Legea nr.168/1999, tribunalul a respins actiunea reclamantului.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamantul S.I., solicitand modificarea sentintei in sensul admiterii cererii de chemare in judecata, deoarece sentinta este nelegala raportat la incalcarea dispozitiilor art.64 alin.4 si ale art.73 alin.1 din Codul muncii si netemeinica pentru ca a interpretat gresit probele dosarului.
In dezvoltarea motivelor se arata ca obligatiile angajatorului cu privire la oferirea unui loc vacant disponibil si cu privire la acordarea preavizului in durata prevazuta de lege sunt in mod explicit prevazute sa fie executate inainte de luarea masurii desfacerii contractului de munca. Ratiunea ofertei altui loc de munca la care este obligat angajatorul este salvarea raportului juridic de munca, in locul desfiintarii acestui raport, pentru asigurarea dreptului salariatului la stabilitate.
Conform dispozitiilor art.76 din Codul muncii, "concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazuta de lege este lovita de nulitate absoluta".
Procedura la care se refera textul citat cuprinde atat obligatia oferirii unui loc vacant disponibil, prevazuta de art.64 din Codul muncii, cat si oferirea unui termen de preaviz, prevazuta de art.73 din Codul muncii, pentru ca ambele texte se afla sub incidenta art.76, care prevede sanctiunea nerespectarii lor.
Referitor la acest aspect, prima instanta s-a rezumat la copierea intampinarii angajatorului.
In fapt, angajatorul se plaseaza pe o pozitie contrara legii si crede ca sunt asanabile prin plati banesti toate nulitatile absolute prevazute de lege.
Textul alin.3 al art.64 din Codul muncii mentioneaza cu claritate si fara posibilitate de interpretare contrara, ca dupa primirea comunicarii ofertei, salariatul are la dispozitie trei zile lucratoare pentru a-si manifesta in scris consimtamantul la oferta, iar alin.4 al aceluiasi articol prevede ca numai in situatia in care, dupa ce au trecut cele trei zile lucratoare, se constata ca salariatul nu si-a manifestat consimtamantul la oferta, angajatorul poate dispune concedierea.
In speta, in aceeasi zi, angajatorul a emis trei acte: 1) concedierea; 2) oferta si 3) numirea altui director. Primele doua i-au fost comunicate simultan si, astfel, i s-a suprimat dreptul la un termen de gandire pentru acceptarea ofertei.
Incercand sa salveze nulitatea dispozitiei, angajatorul sustine ca este suficienta mentiunea conform careia contractul se desface pe data de 20.02.2009. In realitate, fiind emisa si comunicata concomitent cu dispozitia de desfacere a contractului, oferta a fost considerata de angajator, in mod abuziv si nelegal, din chiar clipa emiterii ei, ca fiind refuzata de salariat si ca avand angajatorul motiv sa dispuna concedierea. Acest abuz a rapit contestatorului posibilitatea de a-si manifesta vointa si, totodata, a incalcat normele de procedura a concedierii, provocand aplicarea sanctiunii nulitatii absolute acestei masuri, conform art.76.
Sentinta preia afirmatia angajatorului vadit contrara legii, in sensul ca obligatia de acordare a preavizului nu este cuprinsa in procedura prevazuta de Codul muncii si sanctionata cu nulitatea absoluta, prevazuta de art.76 din Codul muncii.
A sustine ca art.73 nu este cuprins in procedura a carei nerespectare este sanctionata de art.76 din Codul muncii este o grava eroare.
In raspunsurile la intrebarile nr.1 si 2 din interogatoriul angajatorului se fac afirmatii total mincinoase, pentru a incerca sa justifice nelegalitatea deciziei de desfacere a contractului de munca. Astfel se afirma ca a parasit imediat banca, fara a se preciza data, aceasta plecare fiind motivul pentru care nu i s-a acordat nici preaviz, nici termen de gandire.
Afirmatiile sunt usor de combatut pentru ca reclamantul a lucrat in zilele de 16-20 februarie 2009, adica toate zilele lucratoare din acea saptamana.
In ce priveste fondul litigiului, necorespunderea profesionala a reclamantului, se arata ca sentinta primei instante este vadit partinitoare intrucat copiaza intampinarea.
Se reitereaza motivele privind gresita modalitate de a considera, de catre prima instanta, ca aceasta ar fi incapabila sa descifreze intelesul specific al necorespunderii in functia de director de sucursala bancara.
Se reiau motivele din contestatie, privitoare la locul fruntas pe care sucursala Cluj l-a detinut in ultimii trei ani intre sucursalele bancii, avand o contributie decisiva la atenuarea efectelor deficitului marcat de activitatea altor sucursale, inclusiv de activitatea centralei.
Se concluzioneaza ca nu se poate aplica un calificativ de necorespunzator profesional, celui care obtine profit si acopera cu acest profit pierderile altor sucursale.
In acest sens, se subliniaza ca in fisa postului de director de sucursala este prevazuta sarcina de a asigura portofoliul de clienti necesari pentru desfasurarea activitatii sucursalei in conditii de profitabilitate si prudenta bancara.
O alta prevedere din fisa postului este asigurarea portofoliului de credite, in conditii de garantare care sa acopere in mod rezonabil riscul de credit.
Sarcina de a actiona pentru cresterea cotei de piata in profil teritorial a fost conceputa de directorul general fara un studiu de piata corect si obiectiv. Cresterea cotei, nu poate avea decat consecinte dezastruoase. Cantitatea fara calitate se poate intalni numai intr-o economie socialista bazata pe conducerea politica.
Raportat la constatarile auditului, se arata ca a fost copiat de pe calculator auditul Sucursalei Bucuresti, fara ca vreunul dintre cei trei membri semnatari ai inscrisului sa sesizeze eroarea. Unele dintre constatari se refera la expunerea bancii la "riscul reputational".
Legislatia bancara in vigoare, mai precis O.U.G. nr.99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului aprobata prin Legea nr.227/2007 nu contine nici o referire la asa-zisul "risc reputational". Nici statutul bancii nu reglementeaza "riscul reputational".
In ce priveste testul la care a fost supus in ziua de 2 februarie 2009, comisia de evaluare avea o sarcina precis trasata de directorul general. Cifrele pe care trebuia sa le retina se gaseau in programele informatice ale bancii si nu avea rost sa fie memorate.
In concluzie, chiar daca ar fi posibila examinarea fondului, a temeiniciei dispozitiei atacate, dispozitia de concediere este nefondata si cererea de chemare in judecata este admisibila in intregime, cu exceptia daunelor morale, cu privire la care a renuntat la judecata.
Prin intampinarea inregistrata la data de 29 decembrie 2009, parata A.B.R. Bucuresti a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea hotararii instantei de fond ca fiind legala si temeinica.
In dezvoltarea motivelor, parata arata ca recurentul nu aduce critici hotararii recurate, prin prisma unor presupuse incalcari ale legii ci, mai degraba, a reiterat motivele contestatiei.
Cu privire la primul motiv de recurs, se arata ca este de observat acuratetea si profunzimea analizei fiecarui temei juridic.
Recurentul nu precizeaza care este legatura presupusului act privind numirea altui director, cu obiectul prezentei pricini.
Din adresa bancii centrale nr.1307/16.02.2009, rezulta ca, in aplicarea dispozitiilor art.64 alin.1 Codul muncii, banca i-a oferit contestatorului functia de administrator de bancar la Sucursala Cluj-Napoca, functie care este compatibila cu pregatirea sa profesionala.
Prin interogatoriu, recurentul a recunoscut ca i s-a pus la dispozitie un post corespunzator pregatirii sale profesionale si a refuzat postul respectiv, prin nemanifestarea in scris a consimtamantului sau cu privire la noul loc de munca oferit.
Banca a asteptat 3 zile pentru ca acesta sa-si manifeste consimtamantul, dupa care s-a trecut la punerea in aplicare a deciziei nr.14/16.02.2009.
In concluzie, in aprecierea bancii, la concedierea contestatorului au fost respectate intocmai prevederile art.64 (4) din Codul muncii.
Reclamantul recunoaste ca i s-a inmanat in ziua de 16.02.2009 oferta cu privire la postul de administrator bancar propus acestuia, dar din cauza faptului ca in acelasi timp i s-a comunicat si decizia de concediere i s-a "suprimat dreptul la un termen de gandire pentru acceptarea postului".
Pe de alta parte, afirma ca a lucrat in banca pana la data de 20.02.2009 cand s-au produs efectele deciziei de concediere, dupa care a parasit definitiv institutia.
Se observa ca din 16.02.2009 cand contestatorul a primit oferta si pana la 20.02.2009 acesta si-a desfasurat normal activitatea astfel ca a avut la dispozitie cele 3 zile oferite de dispozitiile art.64 (4) din Codul muncii pentru a se "gandi" suficient daca accepta postul oferit, imprejurare care inlatura afirmatia acestuia ca i-a fost "suprimat acest drept".
De asemenea, daca la incetarea contractului de munca, recurentul a parasit institutia imediat si nu s-a mai intors niciodata, in ce conditii i s-ar fi putut acorda preavizul afirmat, recurentul nu o spune.
In sistemul Codului muncii, legiuitorul a inteles sa sanctioneze cu nulitatea absoluta numai incalcarea obligatiilor angajatorului, prevazute in mod expres sub sanctiunea nulitatii.
Or, potrivit dispozitiilor art.73 (1) din Codul muncii "Persoanele concediate in temeiul art.61 lit.c si d al art.65 si 66 beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucratoare".
Asadar, preavizul este un drept al salariatului si nu o obligatie a angajatorului si drept urmare, nu poate fi asimilat nici unei obligatii, care sa fie prevazuta de lege sub sanctiunea nulitatii.
De asemenea, este de observat ca in contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2005-2006, care are caracter normativ, s-a prevazut in mod expres in art.74 alin.4 ca "in cazul in care unei persoane i se desface contractul de munca fara sa i se acorde preavizul prevazut la alin.2 (20 de zile n.ns.) acesta are dreptul la o indemnizatie egala cu salariul de baza pe o luna, avut la data desfacerii contractului de munca".
Din inscrisurile depuse la dosar, rezulta ca banca si-a indeplinit obligatia de plata a indemnizatiei cuvenite contestatorului, astfel ca a fost respectata prevederea potrivit careia salariatul beneficiaza de dreptul la un preaviz care nu poate fi mai mic de 15 zile si ca o consecinta, nici sub acest aspect recursul nu este fondat.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, se arata ca in speta, calificativele obtinute definesc cel mai bine "pregatirea profesionala" pe care o avea recurentul.
Din evaluarile facute de comisia de evaluare, pe baza rezultatelor economico-financiare ale Sucursalei Cluj-Napoca, puse in concordanta cu obligatiile din fisa postului, rezulta o situatie total diferita de cea pe care incearca contestatorul sa o explice, anume, obtinerea unui profit sub media aritmetica pe Unitatea A.B.R.in anii 2007-2008, ca si faptul ca activitatea din anul 2008 a fost necorespunzatoare si neconforma cu conditiile concurentiale si cu strategia bancii in special legata de activitatea de retail.
La evaluarea profesionala, dintr-un total de 16 puncte acordate celor 16 intrebari, contestatorul a obtinut 2,5 puncte si anume o proportie de 15,6%, rezultat considerat nesatisfacator de catre comisie.
Din acelasi chestionar, sub semnatura sa, se poate observa faptul ca recurentul si-a justificat lipsa oricaror cunostinte din domeniul bancar deoarece circularele bancii, care au facut obiectul evaluarii au aparut in perioada 20 decembrie 2008 si 2 februarie 2009 cand acesta a fost "in concediu de odihna".
Cu privire la faptul ca "acuzatiile nu corespund atributiilor din fisa postului", se subliniaza absurdul acestor afirmatii.
Cat despre "riscul reputational", acesta este prevazut in regulamentele BNR nr.18, 20, 21/2009, 9/2008, Normele BNR nr.10/2004, 18/2006, O.U.G. nr.182/2008, O.U.G. nr.25/2009, fiind definite ca fiind "riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de incredere a publicului in integritatea bancilor".
Reclamantul S.I. a formulat un raspuns la intampinare.
In cuprinsul acesteia se arata ca a fost depusa la dosar decizia de investire a noului director, care poarta aceeasi data ca si dispozitia de concediere si oferta altui post.
Tot raportat la oferirea unui alt post, se arata ca daca salariatul accepta postul nu se mai emite dispozitia de desfacere a contractului de munca pentru necorespundere profesionala, ci se da dispozitie de trecere pe alt post, cu consimtamantul salariatului.
Aceasta idee este esentiala pentru solutionarea litigiului, pentru ca previne desfacerea contractului de munca si asigura dreptul salariatului la stabilitate in munca.
In acest sens este si jurisprudenta altor instante, sens in care se citeaza decizia nr.605, 518, 1973 a Curtii de Apel Bucuresti.
Nicaieri angajatorul nu afirma ca in ipoteza acceptarii ofertei in ziua a treia si-ar fi revocat dispozitia de concediere.
In plus, in speta, preavizul este post factum si devine astfel, postaviz.
In ce priveste referirea la prevederile contractului colectiv de munca, este inacceptabil sa se interpreteze o norma legala de acest rang ca fiind superioara puterii legale a Codului muncii si sa se acrediteze ideea ca unele nulitati absolute ar fi, totusi, asanabile.
In fapt, dupa opt luni de la desfacerea contractului de munca, angajatorul a acceptat sugestia de a se prevala de un preaviz ulterior si a creditat contul contestatorului cu o suma pe care a apreciat-o.
Raportat la textele invocate ca reglementand riscul reputational, se arata ca Regulamentele BNR nr.18, 20, 21/2009 si Normele BNR nr.10/2004 au fost abrogate prin Regulamentul nr.11 din 13 noiembrie 2007, Normele BNR nr.18/2006 din 5 septembrie 2006 sunt aplicabile exclusiv institutiilor financiare nebancare, O.U.G. nr.182 din 25 noiembrie 2008 are ca obiect ratificarea contractului de credit in cadrul Facilitatii de Cofinantare CSNR dintre Romania si Banca Europeana de Investitii, fiind deci straina de obiectul procesului, iar O.U.G. nr.25/2009 a intrat in vigoare la 23 martie 2009, dupa concedierea reclamantului.
Asadar, nici unul dintre actele normative pe care le-a insirat angajatorul nu este aplicabil in speta.
Definitia riscului reputational nu poate fi aplicabila recurentului, deoarece se refera la inregistrarea de pierderi sau la nerealizarea profiturilor estimate, in timp ce balantele Sucursalei Cluj, in perioada in care a fost condusa de acesta nu au indicat niciodata pierderi si au indicat in permanenta profituri din care s-au acoperit inclusiv pierderile centralei.
La data de 8 februarie 2010, reclamantul S.I. a inregistrat memoriu prin care isi mentine toate motivele recursului si toate obiectiunile la intampinarea bancii.
Raportat la incalcarea prevederilor art.73 alin.1 din Codul muncii, referitor la preavizul obligatoriu, se mai arata ca nu poate avea nici o relevanta contractul colectiv de munca corespunzator anilor 2005-2006, asupra concedierii dispusa in anul 2009.
Afirmatia ca art.73, cu care debuteaza sectiunea a 6-a din capitolul 5 nu face parte din procedura obligatorie a concedierii, intre care si sectiunea a 7-a din acelasi capitol, inseamna sa alegi selectiv un articol si sa ignori altul pentru a face o nedreptate. Numai cu rea-credinta vadita poate sa se ignore ca art. 73, ca si art. 58-75, alcatuiesc procedura concedierii, iar art.76 sanctioneaza cu nulitatea nerespectarea prevederilor imperative din art.73.
Contractul colectiv de munca, indiferent de nivelul acestuia, nu poate sa contrazica flagrant un articol din Codul muncii cu caracter imperativ, asa cum sunt textele din art.73 si 76 din Codul muncii. Daca exista discordanta intre o norma imperativa din Codul muncii si o alta norma din contractul colectiv de munca, nu va fi inlaturata norma din Codul muncii, pentru ca ea a fost incalcata de norma din actul normativ subordonat legii. Codul muncii este lege si anume, Legea nr.53/2003, iar contractul de munca la nivel national nu poate sa infranga forta superioara a legii.
Recurentul invedereaza ca intre durata preavizului din Codul muncii si durata preavizului din contractul de munca la nivel national pe anii 2005-2006 apare o discordanta. Contractul colectiv prevede o durata de 1 luna, pe care o preia fara nici un discernamant critic sentinta tribunalului, pe cand Procedura 55/2009 prevede un preaviz de numai 20 de zile. Preavizul se acorda numai sub forma unei durate de timp, inainte de a se lua masura concedierii si in acest timp salariatul poate chiar sa absenteze 4 ore din program pentru a-si cauta un alt loc de munca.
In ambele situatii, obligatia oferirii altui post, ca si obligatia oferirii preavizului, au menirea sa garanteze stabilitatea in munca, evitandu-se incetarea contractului de munca si inlocuirea acestor masuri distructive cu modificarea raportului juridic de munca, in primul caz prin schimbarea locului muncii in aceeasi unitate, iar in al doilea caz, prin acordarea transferului.
Analizand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate si a apararilor formulate, Curtea retine urmatoarele:
Nu poate fi retinuta apararea formulata de intimata, prin care se arata ca recursul ar contine doar reiterarea motivelor contestatiei, fara a aduce practic critici hotararii recurate. Critica sentintei este facuta atat prin trimitere la dispozitiile art. 304 pct. 9 si art. 304 ind. 1 Cod proc.civ., cat si prin dezvoltarea motivelor de nelegalitate si netemeinicie a acesteia, in modalitatea prezentarii argumentelor si teoriilor juridice care contracareaza retinerile primei instante.
Recursul este fondat si urmeaza a fi admis ca atare, raportat la modul de solutionare a cauzei in prima instanta in ceea ce priveste nelegalitatea procedurii de desfacere a contractului de munca prin incalcarea obligatiilor imperative stabilite prin dispozitiile art.73 alin.1 din Codul muncii.
Chiar daca in primul rand a fost invocata nelegalitatea deciziei de desfacere a contractului individual de munca raportat la incalcarea prevederilor art. 64 alin. 4 Codul muncii (propunerea altui loc de munca vacant), Curtea va analiza cu precadere motivul de nelegalitate invocat prin raportare la dispozitiile art. 73 alin. 1 Codul muncii, motiv ce sta la baza deciziei pronuntate.
Se constata, din acest punct de vedere, netemeinicia retinerilor primei instante cu privire la faptul ca nu intra in procedura prevazuta de lege pentru concediere obligatia de acordare a preavizului, pentru a fi sanctionata cu nulitatea conf. art.76 C. Muncii.
Aceasta teorie nu este sustinuta de modul in care legiuitorul a organizat textele de lege relevante in cuprinsul Codului muncii, astfel incat interpretarea sistematica a acestor dispozitii conduce la concluzia contrara:
Astfel, se constata ca Sectiunea a 7-a a capitolului V din Titlul II al Codului muncii, cea care reglementeaza controlul si sanctionarea concedierilor nelegale, se situeaza, din punctul de vedere al structurii interne a Codului, dupa o serie intreaga de sectiuni ale aceluiasi capitol, de la a 2-a pana la a 6-a, ce cuprind reglementari ale concedierii, dreptul la preaviz fiind cuprins in sectiunea a 6-a, la art. 73.
Ca atare, singura interpretare convingatoare este in sensul ca inclusiv nerespectarea dreptului la preaviz, prin neacordarea acestuia, se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a concedierii, conform prevederilor art. 76 Codul muncii.
Privind problema din alta perspectiva, ce permite interpretarea teleologica a textelor, se constata ca scopul urmarit de legiuitor, acela de a proteja angajatii de abuz prin instituirea unei proceduri imperative in cazul desfacerii contractului individual de munca prin concediere, se verifica si in ceea ce priveste obligatia de acordare a preavizului.
Preavizul are scopul de a nu permite surprinderea angajatului printr-o masura intempestiva, care sa nu ii permita a se replia in organizarea existentei sale, ce adesea depinde sub aspect financiar de detinerea locului de munca. Totusi, asa cum s-a aratat si de recurent, chestiunea nu se reduce la aspectul financiar, ci include totodata manifestarea interesului legiuitorului de a se asigura derularea raporturilor de munca in afara oricaror manifestari abuzive din partea angajatorului, ca fiind partea ce detine superioritatea in cadrul raportului juridic ivit prin incheierea contractului individual de munca si deci susceptibila de a manifesta astfel de comportamente in cadrul acestui raport juridic. Or, legiuitorul a intervenit prin textele legale invocate in cele ce preced inclusiv sub acest aspect, impunand in acest mod o egalizare a pozitiei juridice a partilor si prin aceasta, asigurand un minim de respect reciproc in derularea acestor raporturi juridice. Desigur, pot exista o serie de alte consecinte ale nerespectarii dreptului de preaviz, date de faptul ca angajatul poate sa isi gaseasca un alt loc de munca in perioada de preaviz, astfel incat sa nu mai apara in raporturile sociale marcat de stigmatul de a fi ramas fara loc de munca, evitandu-se astfel prabusirea imaginii sociale a individului si in primul rand a respectului de sine.
Or, intimata a incalcat aceste obligatii ce ii reveneau in cadrul raportului juridic incheiat cu recurentul, situatie ce atrage aplicarea sanctiunii prevazuta de art. 76 Codul muncii.
Este nejuridica, si nu se poate sa nu fie combatuta, sustinerea intimatei ca preavizul este un drept al salariatului si nu o obligatie a angajatorului. Avand in vedere ca orice contract individual de munca este un contract sinalagmatic, obligatiile si drepturile la care da nastere incheierea acestuia sunt interdependente, in sensul ca fiecarui drept al unuia dintre cocontractanti ii corespunde o obligatie corelativa in sarcina celuilalt cocontractant, astfel incat, chiar in lipsa unei stipulatii exprese, stabilirea unui drept presupune obligatia corelativa a celeilalte parti la a avea comportamentul adecvat care sa asigure complinirea acestui drept, o adevarata obligatie deci in sarcina acestuia din urma.
Nu este convingator nici argumentul tras de intimata din stipulatiile contractului colectiv de munca la nivel national pe anii 2005-2006, care prevede in art.74 alin.4 ca "in cazul in care unei persoane i se desface contractul de munca fara sa i se acorde preavizul prevazut la alin.2 (20 de zile n.intimatei) acesta are dreptul la o indemnizatie egala cu salariul de baza pe o luna, avut la data desfacerii contractului de munca".
Asa cum sustine si recurentul, chiar daca aceasta stipulatie a contractului colectiv de munca ar putea fi interpretata ca o "abolire" a sanctiunii nulitatii absolute pentru cazul neacordarii preavizului si o inlocuire a acestei sanctiuni cu o compensatie baneasca, ierarhia actelor juridice nu permite o atare interpretare, pentru ca ar semnifica modificarea unei norme imperative instituite de legiuitor in cuprinsul unei legi organice printr-un contract colectiv de munca, fapt neingaduit de dispozitiile art. 8 alin. 4 din Legea nr. 130/1996, ce stipuleaza ca la incheierea contractului colectiv de munca, prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.
Un alt argument in favoarea solutiei pronuntate de Curte este cel dedus din interpretarea semantica a textelor legale incidente: semnificativa din acest punct de vedere este stabilirea intelesului termenului de "procedura" folosit in cuprinsul art. 76 alin. 1 Codul muncii, mai precis, stabilirea daca in intelesul termenului de procedura a concedierii intra sau nu si acordarea preavizului.
Conform Dictionarului explicativ al limbii romane editat de Editura Academiei in anul 1975, procedura este "totalitatea actelor si a formelor indeplinite in cadrul activitatii desfasurate de un organ de jurisdictie, de executare sau de un alt organ de stat"
Mutatis mutandis, in mod necesar, trebuie sa acceptam ca si acordarea preavizului este o formalitate ce se subinscrie categoriei descrise, intrand cu necesitate in seria formalitatilor ce trebuie sa premearga momentului final al concedierii, astfel incat si din acest punct de vedere, apare ca lovita de nulitate absoluta decizia emisa de intimata, pentru nerespectarea procedurii concedierii.
Faptul incalcarii dispozitiilor art. 73 alin. 1 este suficient pentru a atrage deci sanctiunea nulitatii deciziei de concediere emise, astfel incat apare ca superfluu a se mai cerceta temeinicia celorlalte motive de recurs invocate, ca si a apararilor aferente acestora.
Fata de considerentele ce preced, urmeaza a fi admis recursul prin raportare la prevederile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., cu consecinta modificarii sentintei atacate, in sensul admiterii in parte a contestatiei formulate de reclamantul S.I. impotriva deciziei nr. 14/16.02.2009 emise de parata A.B.R. S.A. Bucuresti si a anularii deciziei nr. 14/16.02.2009 emisa de parata. Totodata, raportat la dispozitiile art. 78 Codul muncii, se va dispune reintegrarea reclamantului pe functia detinuta anterior, respectiv aceea de director general si obligarea paratei la plata de despagubiri egale cu salariile majorate, indexate si reactualizate si celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat in calitate de salariat.
Va fi respins petitul privitor la acordarea daunelor morale, raportat la precizarea pozitiei procesuale a reclamantului formulata la ultimul termen de judecata la fond.
Prin sentinta civila nr. 2608 din 05.10.2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins actiunea formulata de reclamantul S.I. in contradictoriu cu parata A.B.R. S.A.. Bucuresti.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca prin decizia 14/16.02.2008 A.B.R. S.A. a decis incetarea contractului individual de munca inregistrat cu nr.2076/7.11.2002 al contestatorului S.I. avand functia de director la Sucursala Cluj-Napoca, urmand a-si produce efectele la data de 20.02.2009. Motivele specificate in decizie sunt neindeplinirea obiectivelor stabilite pentru 31.12.2008 in activitatea de retail a Sucursalei Cluj-Napoca care a realizat 2% din numarul de contracte programate, 4,68% din valoarea creditelor, 2,05 % din volumul depozitelor, 20% din numarul de asigurari, pozitionand sucursala pe ultimul loc; decizia 1/15.01.2009 privind constituirea comisiei de evaluare; convocarea 481/2009; rezultatele slabe la testul din 2.02.2009, fiind considerat necorespunzator profesional, cu respectarea termenului de aplicare a concedierii conform art.64 alin.1,4 si in temeiul art. 61 lit.d Codul muncii.
Referitor la motivele de nulitate invocate de catre contestator, prevederile art.64 Codul muncii stipuleaza obligativitatea angajatorului de a propune salariatului alte locuri de munca vacante avand la dispozitie trei zile lucratoare de la comunicarea propunerii privitor la noul loc de munca pentru a-si manifesta consimtamantul.
Potrivit adresei 1307 din 16.02.2009, parata a propus contestatorului functia de administrator bancar la Sucursala Cluj-Napoca, functie care este compatibila cu pregatirea sa profesionala. Este adevarat ca atat adresa 1307/2009 cat si decizia 14/2009 au fost emise si comunicate reclamantului in aceeasi zi, insa in decizie se specifica faptul ca incetarea activitatii va avea loc doar din data de 20.02.2009, tocmai in vederea respectarii intervalului de timp acordat salariatului pentru a-si manifesta consimtamantul. Ca atare, desi decizia a fost emisa in aceeasi zi cu adresa, ea a intrat in vigoare doar in data de 20.02.2009, data pana la care reclamantul contestator nu si-a exprimat acordul pentru noua functie propusa.
Privitor la nulitatea deciziei ca urmare a nerespectarii dreptului de preaviz acesta este stabilit atat de art. 73 alin.1 C. Muncii cat si de contractul colectiv de munca la nivel de unitate. Este un drept al salariatului si o obligatie a angajatorului care nu a fost respectata in cazul de fata insa care nu intra in procedura prevazuta de lege pentru concediere pentru a fi sanctionata cu nulitatea conf. art.76 C. Muncii. Mai mult, in cazul neacordarii acestui preaviz contractul colectiv de munca la nivel national pe anul 2005-2006 specifica faptul ca in cazul in care desfacerea contractului de munca s-a facut fara acordarea preavizului prevazut de Codul Muncii, fostul angajat are dreptul la o indemnizatie egala cu salariul de baza pe o luna. Aceasta indemnizatie a fost achitata reclamantului de catre parata, astfel ca tribunalul a apreciat ca neacordarea preavizului nu atrage sanctiunea nulitatii atat pentru ca nu intra in procedura prevazuta de la art.62, 64 C. Muncii, cat si pentru ca se prevede plata unei indemnizatii iar in conditiile in care, in acest caz, decizia ar fi lovita de nulitatea absoluta, ea nu ar fi putut fi acoperita.
In ceea ce priveste fondul cauzei, procedura de evaluare profesionala este inclusa in contractul colectiv de munca art.30 pct.4 al A.B.R.S.A. si in Regulamentul intern al bancii, care sunt in concordanta cu art.63 C. Muncii, astfel, concedierea salariatului pentru motivul prevazut de art. 61 lit.b a fost dispusa dupa evaluarea conform procedurii de evaluare stabilite de contractul colectiv si de regulamentul intern, apreciindu-se ca in mod repetat contestatorul a obtinut calificativul slab, foarte slab si respectiv declarat necorespunzator profesional de catre comisia de evaluare. Aspectele economico-financiare ale sucursalei si nivelul profesional al reclamantului asa cum au fost ele stabilite de catre parata nu au putut fi combatute de reclamant.
Mai mult, aspectele referitor la rezultatele economice financiare si la aspectele trasate de catre Consiliul de Administratie al Bancii nu pot fi discutate de instanta pentru ca singura in masura sa aprecieze in ce modalitate isi desfasoara activitatea pentru realizarea scopului statutar este parata.
De asemenea, aprecierile facute de reclamant care considera ca i s-a inscenat toata aceasta procedura si au fost inventati termeni anume pentru el, nefiind dorit de conducerea bancii, au fost inlaturate de instanta pentru ca procedura interna a bancii nu a fost facuta pentru o persoana anume, fiind aplicabila ori de cate ori parata prin persoanele ei de conducere apreciaza ca este necesara concedierea unor salariati.
Asa fiind, in conformitate cu prevederile art.281 Codul muncii si art.68 alin.1 lit.c si 78 din Legea nr.168/1999, tribunalul a respins actiunea reclamantului.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamantul S.I., solicitand modificarea sentintei in sensul admiterii cererii de chemare in judecata, deoarece sentinta este nelegala raportat la incalcarea dispozitiilor art.64 alin.4 si ale art.73 alin.1 din Codul muncii si netemeinica pentru ca a interpretat gresit probele dosarului.
In dezvoltarea motivelor se arata ca obligatiile angajatorului cu privire la oferirea unui loc vacant disponibil si cu privire la acordarea preavizului in durata prevazuta de lege sunt in mod explicit prevazute sa fie executate inainte de luarea masurii desfacerii contractului de munca. Ratiunea ofertei altui loc de munca la care este obligat angajatorul este salvarea raportului juridic de munca, in locul desfiintarii acestui raport, pentru asigurarea dreptului salariatului la stabilitate.
Conform dispozitiilor art.76 din Codul muncii, "concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazuta de lege este lovita de nulitate absoluta".
Procedura la care se refera textul citat cuprinde atat obligatia oferirii unui loc vacant disponibil, prevazuta de art.64 din Codul muncii, cat si oferirea unui termen de preaviz, prevazuta de art.73 din Codul muncii, pentru ca ambele texte se afla sub incidenta art.76, care prevede sanctiunea nerespectarii lor.
Referitor la acest aspect, prima instanta s-a rezumat la copierea intampinarii angajatorului.
In fapt, angajatorul se plaseaza pe o pozitie contrara legii si crede ca sunt asanabile prin plati banesti toate nulitatile absolute prevazute de lege.
Textul alin.3 al art.64 din Codul muncii mentioneaza cu claritate si fara posibilitate de interpretare contrara, ca dupa primirea comunicarii ofertei, salariatul are la dispozitie trei zile lucratoare pentru a-si manifesta in scris consimtamantul la oferta, iar alin.4 al aceluiasi articol prevede ca numai in situatia in care, dupa ce au trecut cele trei zile lucratoare, se constata ca salariatul nu si-a manifestat consimtamantul la oferta, angajatorul poate dispune concedierea.
In speta, in aceeasi zi, angajatorul a emis trei acte: 1) concedierea; 2) oferta si 3) numirea altui director. Primele doua i-au fost comunicate simultan si, astfel, i s-a suprimat dreptul la un termen de gandire pentru acceptarea ofertei.
Incercand sa salveze nulitatea dispozitiei, angajatorul sustine ca este suficienta mentiunea conform careia contractul se desface pe data de 20.02.2009. In realitate, fiind emisa si comunicata concomitent cu dispozitia de desfacere a contractului, oferta a fost considerata de angajator, in mod abuziv si nelegal, din chiar clipa emiterii ei, ca fiind refuzata de salariat si ca avand angajatorul motiv sa dispuna concedierea. Acest abuz a rapit contestatorului posibilitatea de a-si manifesta vointa si, totodata, a incalcat normele de procedura a concedierii, provocand aplicarea sanctiunii nulitatii absolute acestei masuri, conform art.76.
Sentinta preia afirmatia angajatorului vadit contrara legii, in sensul ca obligatia de acordare a preavizului nu este cuprinsa in procedura prevazuta de Codul muncii si sanctionata cu nulitatea absoluta, prevazuta de art.76 din Codul muncii.
A sustine ca art.73 nu este cuprins in procedura a carei nerespectare este sanctionata de art.76 din Codul muncii este o grava eroare.
In raspunsurile la intrebarile nr.1 si 2 din interogatoriul angajatorului se fac afirmatii total mincinoase, pentru a incerca sa justifice nelegalitatea deciziei de desfacere a contractului de munca. Astfel se afirma ca a parasit imediat banca, fara a se preciza data, aceasta plecare fiind motivul pentru care nu i s-a acordat nici preaviz, nici termen de gandire.
Afirmatiile sunt usor de combatut pentru ca reclamantul a lucrat in zilele de 16-20 februarie 2009, adica toate zilele lucratoare din acea saptamana.
In ce priveste fondul litigiului, necorespunderea profesionala a reclamantului, se arata ca sentinta primei instante este vadit partinitoare intrucat copiaza intampinarea.
Se reitereaza motivele privind gresita modalitate de a considera, de catre prima instanta, ca aceasta ar fi incapabila sa descifreze intelesul specific al necorespunderii in functia de director de sucursala bancara.
Se reiau motivele din contestatie, privitoare la locul fruntas pe care sucursala Cluj l-a detinut in ultimii trei ani intre sucursalele bancii, avand o contributie decisiva la atenuarea efectelor deficitului marcat de activitatea altor sucursale, inclusiv de activitatea centralei.
Se concluzioneaza ca nu se poate aplica un calificativ de necorespunzator profesional, celui care obtine profit si acopera cu acest profit pierderile altor sucursale.
In acest sens, se subliniaza ca in fisa postului de director de sucursala este prevazuta sarcina de a asigura portofoliul de clienti necesari pentru desfasurarea activitatii sucursalei in conditii de profitabilitate si prudenta bancara.
O alta prevedere din fisa postului este asigurarea portofoliului de credite, in conditii de garantare care sa acopere in mod rezonabil riscul de credit.
Sarcina de a actiona pentru cresterea cotei de piata in profil teritorial a fost conceputa de directorul general fara un studiu de piata corect si obiectiv. Cresterea cotei, nu poate avea decat consecinte dezastruoase. Cantitatea fara calitate se poate intalni numai intr-o economie socialista bazata pe conducerea politica.
Raportat la constatarile auditului, se arata ca a fost copiat de pe calculator auditul Sucursalei Bucuresti, fara ca vreunul dintre cei trei membri semnatari ai inscrisului sa sesizeze eroarea. Unele dintre constatari se refera la expunerea bancii la "riscul reputational".
Legislatia bancara in vigoare, mai precis O.U.G. nr.99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului aprobata prin Legea nr.227/2007 nu contine nici o referire la asa-zisul "risc reputational". Nici statutul bancii nu reglementeaza "riscul reputational".
In ce priveste testul la care a fost supus in ziua de 2 februarie 2009, comisia de evaluare avea o sarcina precis trasata de directorul general. Cifrele pe care trebuia sa le retina se gaseau in programele informatice ale bancii si nu avea rost sa fie memorate.
In concluzie, chiar daca ar fi posibila examinarea fondului, a temeiniciei dispozitiei atacate, dispozitia de concediere este nefondata si cererea de chemare in judecata este admisibila in intregime, cu exceptia daunelor morale, cu privire la care a renuntat la judecata.
Prin intampinarea inregistrata la data de 29 decembrie 2009, parata A.B.R. Bucuresti a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea hotararii instantei de fond ca fiind legala si temeinica.
In dezvoltarea motivelor, parata arata ca recurentul nu aduce critici hotararii recurate, prin prisma unor presupuse incalcari ale legii ci, mai degraba, a reiterat motivele contestatiei.
Cu privire la primul motiv de recurs, se arata ca este de observat acuratetea si profunzimea analizei fiecarui temei juridic.
Recurentul nu precizeaza care este legatura presupusului act privind numirea altui director, cu obiectul prezentei pricini.
Din adresa bancii centrale nr.1307/16.02.2009, rezulta ca, in aplicarea dispozitiilor art.64 alin.1 Codul muncii, banca i-a oferit contestatorului functia de administrator de bancar la Sucursala Cluj-Napoca, functie care este compatibila cu pregatirea sa profesionala.
Prin interogatoriu, recurentul a recunoscut ca i s-a pus la dispozitie un post corespunzator pregatirii sale profesionale si a refuzat postul respectiv, prin nemanifestarea in scris a consimtamantului sau cu privire la noul loc de munca oferit.
Banca a asteptat 3 zile pentru ca acesta sa-si manifeste consimtamantul, dupa care s-a trecut la punerea in aplicare a deciziei nr.14/16.02.2009.
In concluzie, in aprecierea bancii, la concedierea contestatorului au fost respectate intocmai prevederile art.64 (4) din Codul muncii.
Reclamantul recunoaste ca i s-a inmanat in ziua de 16.02.2009 oferta cu privire la postul de administrator bancar propus acestuia, dar din cauza faptului ca in acelasi timp i s-a comunicat si decizia de concediere i s-a "suprimat dreptul la un termen de gandire pentru acceptarea postului".
Pe de alta parte, afirma ca a lucrat in banca pana la data de 20.02.2009 cand s-au produs efectele deciziei de concediere, dupa care a parasit definitiv institutia.
Se observa ca din 16.02.2009 cand contestatorul a primit oferta si pana la 20.02.2009 acesta si-a desfasurat normal activitatea astfel ca a avut la dispozitie cele 3 zile oferite de dispozitiile art.64 (4) din Codul muncii pentru a se "gandi" suficient daca accepta postul oferit, imprejurare care inlatura afirmatia acestuia ca i-a fost "suprimat acest drept".
De asemenea, daca la incetarea contractului de munca, recurentul a parasit institutia imediat si nu s-a mai intors niciodata, in ce conditii i s-ar fi putut acorda preavizul afirmat, recurentul nu o spune.
In sistemul Codului muncii, legiuitorul a inteles sa sanctioneze cu nulitatea absoluta numai incalcarea obligatiilor angajatorului, prevazute in mod expres sub sanctiunea nulitatii.
Or, potrivit dispozitiilor art.73 (1) din Codul muncii "Persoanele concediate in temeiul art.61 lit.c si d al art.65 si 66 beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucratoare".
Asadar, preavizul este un drept al salariatului si nu o obligatie a angajatorului si drept urmare, nu poate fi asimilat nici unei obligatii, care sa fie prevazuta de lege sub sanctiunea nulitatii.
De asemenea, este de observat ca in contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2005-2006, care are caracter normativ, s-a prevazut in mod expres in art.74 alin.4 ca "in cazul in care unei persoane i se desface contractul de munca fara sa i se acorde preavizul prevazut la alin.2 (20 de zile n.ns.) acesta are dreptul la o indemnizatie egala cu salariul de baza pe o luna, avut la data desfacerii contractului de munca".
Din inscrisurile depuse la dosar, rezulta ca banca si-a indeplinit obligatia de plata a indemnizatiei cuvenite contestatorului, astfel ca a fost respectata prevederea potrivit careia salariatul beneficiaza de dreptul la un preaviz care nu poate fi mai mic de 15 zile si ca o consecinta, nici sub acest aspect recursul nu este fondat.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, se arata ca in speta, calificativele obtinute definesc cel mai bine "pregatirea profesionala" pe care o avea recurentul.
Din evaluarile facute de comisia de evaluare, pe baza rezultatelor economico-financiare ale Sucursalei Cluj-Napoca, puse in concordanta cu obligatiile din fisa postului, rezulta o situatie total diferita de cea pe care incearca contestatorul sa o explice, anume, obtinerea unui profit sub media aritmetica pe Unitatea A.B.R.in anii 2007-2008, ca si faptul ca activitatea din anul 2008 a fost necorespunzatoare si neconforma cu conditiile concurentiale si cu strategia bancii in special legata de activitatea de retail.
La evaluarea profesionala, dintr-un total de 16 puncte acordate celor 16 intrebari, contestatorul a obtinut 2,5 puncte si anume o proportie de 15,6%, rezultat considerat nesatisfacator de catre comisie.
Din acelasi chestionar, sub semnatura sa, se poate observa faptul ca recurentul si-a justificat lipsa oricaror cunostinte din domeniul bancar deoarece circularele bancii, care au facut obiectul evaluarii au aparut in perioada 20 decembrie 2008 si 2 februarie 2009 cand acesta a fost "in concediu de odihna".
Cu privire la faptul ca "acuzatiile nu corespund atributiilor din fisa postului", se subliniaza absurdul acestor afirmatii.
Cat despre "riscul reputational", acesta este prevazut in regulamentele BNR nr.18, 20, 21/2009, 9/2008, Normele BNR nr.10/2004, 18/2006, O.U.G. nr.182/2008, O.U.G. nr.25/2009, fiind definite ca fiind "riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de incredere a publicului in integritatea bancilor".
Reclamantul S.I. a formulat un raspuns la intampinare.
In cuprinsul acesteia se arata ca a fost depusa la dosar decizia de investire a noului director, care poarta aceeasi data ca si dispozitia de concediere si oferta altui post.
Tot raportat la oferirea unui alt post, se arata ca daca salariatul accepta postul nu se mai emite dispozitia de desfacere a contractului de munca pentru necorespundere profesionala, ci se da dispozitie de trecere pe alt post, cu consimtamantul salariatului.
Aceasta idee este esentiala pentru solutionarea litigiului, pentru ca previne desfacerea contractului de munca si asigura dreptul salariatului la stabilitate in munca.
In acest sens este si jurisprudenta altor instante, sens in care se citeaza decizia nr.605, 518, 1973 a Curtii de Apel Bucuresti.
Nicaieri angajatorul nu afirma ca in ipoteza acceptarii ofertei in ziua a treia si-ar fi revocat dispozitia de concediere.
In plus, in speta, preavizul este post factum si devine astfel, postaviz.
In ce priveste referirea la prevederile contractului colectiv de munca, este inacceptabil sa se interpreteze o norma legala de acest rang ca fiind superioara puterii legale a Codului muncii si sa se acrediteze ideea ca unele nulitati absolute ar fi, totusi, asanabile.
In fapt, dupa opt luni de la desfacerea contractului de munca, angajatorul a acceptat sugestia de a se prevala de un preaviz ulterior si a creditat contul contestatorului cu o suma pe care a apreciat-o.
Raportat la textele invocate ca reglementand riscul reputational, se arata ca Regulamentele BNR nr.18, 20, 21/2009 si Normele BNR nr.10/2004 au fost abrogate prin Regulamentul nr.11 din 13 noiembrie 2007, Normele BNR nr.18/2006 din 5 septembrie 2006 sunt aplicabile exclusiv institutiilor financiare nebancare, O.U.G. nr.182 din 25 noiembrie 2008 are ca obiect ratificarea contractului de credit in cadrul Facilitatii de Cofinantare CSNR dintre Romania si Banca Europeana de Investitii, fiind deci straina de obiectul procesului, iar O.U.G. nr.25/2009 a intrat in vigoare la 23 martie 2009, dupa concedierea reclamantului.
Asadar, nici unul dintre actele normative pe care le-a insirat angajatorul nu este aplicabil in speta.
Definitia riscului reputational nu poate fi aplicabila recurentului, deoarece se refera la inregistrarea de pierderi sau la nerealizarea profiturilor estimate, in timp ce balantele Sucursalei Cluj, in perioada in care a fost condusa de acesta nu au indicat niciodata pierderi si au indicat in permanenta profituri din care s-au acoperit inclusiv pierderile centralei.
La data de 8 februarie 2010, reclamantul S.I. a inregistrat memoriu prin care isi mentine toate motivele recursului si toate obiectiunile la intampinarea bancii.
Raportat la incalcarea prevederilor art.73 alin.1 din Codul muncii, referitor la preavizul obligatoriu, se mai arata ca nu poate avea nici o relevanta contractul colectiv de munca corespunzator anilor 2005-2006, asupra concedierii dispusa in anul 2009.
Afirmatia ca art.73, cu care debuteaza sectiunea a 6-a din capitolul 5 nu face parte din procedura obligatorie a concedierii, intre care si sectiunea a 7-a din acelasi capitol, inseamna sa alegi selectiv un articol si sa ignori altul pentru a face o nedreptate. Numai cu rea-credinta vadita poate sa se ignore ca art. 73, ca si art. 58-75, alcatuiesc procedura concedierii, iar art.76 sanctioneaza cu nulitatea nerespectarea prevederilor imperative din art.73.
Contractul colectiv de munca, indiferent de nivelul acestuia, nu poate sa contrazica flagrant un articol din Codul muncii cu caracter imperativ, asa cum sunt textele din art.73 si 76 din Codul muncii. Daca exista discordanta intre o norma imperativa din Codul muncii si o alta norma din contractul colectiv de munca, nu va fi inlaturata norma din Codul muncii, pentru ca ea a fost incalcata de norma din actul normativ subordonat legii. Codul muncii este lege si anume, Legea nr.53/2003, iar contractul de munca la nivel national nu poate sa infranga forta superioara a legii.
Recurentul invedereaza ca intre durata preavizului din Codul muncii si durata preavizului din contractul de munca la nivel national pe anii 2005-2006 apare o discordanta. Contractul colectiv prevede o durata de 1 luna, pe care o preia fara nici un discernamant critic sentinta tribunalului, pe cand Procedura 55/2009 prevede un preaviz de numai 20 de zile. Preavizul se acorda numai sub forma unei durate de timp, inainte de a se lua masura concedierii si in acest timp salariatul poate chiar sa absenteze 4 ore din program pentru a-si cauta un alt loc de munca.
In ambele situatii, obligatia oferirii altui post, ca si obligatia oferirii preavizului, au menirea sa garanteze stabilitatea in munca, evitandu-se incetarea contractului de munca si inlocuirea acestor masuri distructive cu modificarea raportului juridic de munca, in primul caz prin schimbarea locului muncii in aceeasi unitate, iar in al doilea caz, prin acordarea transferului.
Analizand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate si a apararilor formulate, Curtea retine urmatoarele:
Nu poate fi retinuta apararea formulata de intimata, prin care se arata ca recursul ar contine doar reiterarea motivelor contestatiei, fara a aduce practic critici hotararii recurate. Critica sentintei este facuta atat prin trimitere la dispozitiile art. 304 pct. 9 si art. 304 ind. 1 Cod proc.civ., cat si prin dezvoltarea motivelor de nelegalitate si netemeinicie a acesteia, in modalitatea prezentarii argumentelor si teoriilor juridice care contracareaza retinerile primei instante.
Recursul este fondat si urmeaza a fi admis ca atare, raportat la modul de solutionare a cauzei in prima instanta in ceea ce priveste nelegalitatea procedurii de desfacere a contractului de munca prin incalcarea obligatiilor imperative stabilite prin dispozitiile art.73 alin.1 din Codul muncii.
Chiar daca in primul rand a fost invocata nelegalitatea deciziei de desfacere a contractului individual de munca raportat la incalcarea prevederilor art. 64 alin. 4 Codul muncii (propunerea altui loc de munca vacant), Curtea va analiza cu precadere motivul de nelegalitate invocat prin raportare la dispozitiile art. 73 alin. 1 Codul muncii, motiv ce sta la baza deciziei pronuntate.
Se constata, din acest punct de vedere, netemeinicia retinerilor primei instante cu privire la faptul ca nu intra in procedura prevazuta de lege pentru concediere obligatia de acordare a preavizului, pentru a fi sanctionata cu nulitatea conf. art.76 C. Muncii.
Aceasta teorie nu este sustinuta de modul in care legiuitorul a organizat textele de lege relevante in cuprinsul Codului muncii, astfel incat interpretarea sistematica a acestor dispozitii conduce la concluzia contrara:
Astfel, se constata ca Sectiunea a 7-a a capitolului V din Titlul II al Codului muncii, cea care reglementeaza controlul si sanctionarea concedierilor nelegale, se situeaza, din punctul de vedere al structurii interne a Codului, dupa o serie intreaga de sectiuni ale aceluiasi capitol, de la a 2-a pana la a 6-a, ce cuprind reglementari ale concedierii, dreptul la preaviz fiind cuprins in sectiunea a 6-a, la art. 73.
Ca atare, singura interpretare convingatoare este in sensul ca inclusiv nerespectarea dreptului la preaviz, prin neacordarea acestuia, se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a concedierii, conform prevederilor art. 76 Codul muncii.
Privind problema din alta perspectiva, ce permite interpretarea teleologica a textelor, se constata ca scopul urmarit de legiuitor, acela de a proteja angajatii de abuz prin instituirea unei proceduri imperative in cazul desfacerii contractului individual de munca prin concediere, se verifica si in ceea ce priveste obligatia de acordare a preavizului.
Preavizul are scopul de a nu permite surprinderea angajatului printr-o masura intempestiva, care sa nu ii permita a se replia in organizarea existentei sale, ce adesea depinde sub aspect financiar de detinerea locului de munca. Totusi, asa cum s-a aratat si de recurent, chestiunea nu se reduce la aspectul financiar, ci include totodata manifestarea interesului legiuitorului de a se asigura derularea raporturilor de munca in afara oricaror manifestari abuzive din partea angajatorului, ca fiind partea ce detine superioritatea in cadrul raportului juridic ivit prin incheierea contractului individual de munca si deci susceptibila de a manifesta astfel de comportamente in cadrul acestui raport juridic. Or, legiuitorul a intervenit prin textele legale invocate in cele ce preced inclusiv sub acest aspect, impunand in acest mod o egalizare a pozitiei juridice a partilor si prin aceasta, asigurand un minim de respect reciproc in derularea acestor raporturi juridice. Desigur, pot exista o serie de alte consecinte ale nerespectarii dreptului de preaviz, date de faptul ca angajatul poate sa isi gaseasca un alt loc de munca in perioada de preaviz, astfel incat sa nu mai apara in raporturile sociale marcat de stigmatul de a fi ramas fara loc de munca, evitandu-se astfel prabusirea imaginii sociale a individului si in primul rand a respectului de sine.
Or, intimata a incalcat aceste obligatii ce ii reveneau in cadrul raportului juridic incheiat cu recurentul, situatie ce atrage aplicarea sanctiunii prevazuta de art. 76 Codul muncii.
Este nejuridica, si nu se poate sa nu fie combatuta, sustinerea intimatei ca preavizul este un drept al salariatului si nu o obligatie a angajatorului. Avand in vedere ca orice contract individual de munca este un contract sinalagmatic, obligatiile si drepturile la care da nastere incheierea acestuia sunt interdependente, in sensul ca fiecarui drept al unuia dintre cocontractanti ii corespunde o obligatie corelativa in sarcina celuilalt cocontractant, astfel incat, chiar in lipsa unei stipulatii exprese, stabilirea unui drept presupune obligatia corelativa a celeilalte parti la a avea comportamentul adecvat care sa asigure complinirea acestui drept, o adevarata obligatie deci in sarcina acestuia din urma.
Nu este convingator nici argumentul tras de intimata din stipulatiile contractului colectiv de munca la nivel national pe anii 2005-2006, care prevede in art.74 alin.4 ca "in cazul in care unei persoane i se desface contractul de munca fara sa i se acorde preavizul prevazut la alin.2 (20 de zile n.intimatei) acesta are dreptul la o indemnizatie egala cu salariul de baza pe o luna, avut la data desfacerii contractului de munca".
Asa cum sustine si recurentul, chiar daca aceasta stipulatie a contractului colectiv de munca ar putea fi interpretata ca o "abolire" a sanctiunii nulitatii absolute pentru cazul neacordarii preavizului si o inlocuire a acestei sanctiuni cu o compensatie baneasca, ierarhia actelor juridice nu permite o atare interpretare, pentru ca ar semnifica modificarea unei norme imperative instituite de legiuitor in cuprinsul unei legi organice printr-un contract colectiv de munca, fapt neingaduit de dispozitiile art. 8 alin. 4 din Legea nr. 130/1996, ce stipuleaza ca la incheierea contractului colectiv de munca, prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.
Un alt argument in favoarea solutiei pronuntate de Curte este cel dedus din interpretarea semantica a textelor legale incidente: semnificativa din acest punct de vedere este stabilirea intelesului termenului de "procedura" folosit in cuprinsul art. 76 alin. 1 Codul muncii, mai precis, stabilirea daca in intelesul termenului de procedura a concedierii intra sau nu si acordarea preavizului.
Conform Dictionarului explicativ al limbii romane editat de Editura Academiei in anul 1975, procedura este "totalitatea actelor si a formelor indeplinite in cadrul activitatii desfasurate de un organ de jurisdictie, de executare sau de un alt organ de stat"
Mutatis mutandis, in mod necesar, trebuie sa acceptam ca si acordarea preavizului este o formalitate ce se subinscrie categoriei descrise, intrand cu necesitate in seria formalitatilor ce trebuie sa premearga momentului final al concedierii, astfel incat si din acest punct de vedere, apare ca lovita de nulitate absoluta decizia emisa de intimata, pentru nerespectarea procedurii concedierii.
Faptul incalcarii dispozitiilor art. 73 alin. 1 este suficient pentru a atrage deci sanctiunea nulitatii deciziei de concediere emise, astfel incat apare ca superfluu a se mai cerceta temeinicia celorlalte motive de recurs invocate, ca si a apararilor aferente acestora.
Fata de considerentele ce preced, urmeaza a fi admis recursul prin raportare la prevederile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., cu consecinta modificarii sentintei atacate, in sensul admiterii in parte a contestatiei formulate de reclamantul S.I. impotriva deciziei nr. 14/16.02.2009 emise de parata A.B.R. S.A. Bucuresti si a anularii deciziei nr. 14/16.02.2009 emisa de parata. Totodata, raportat la dispozitiile art. 78 Codul muncii, se va dispune reintegrarea reclamantului pe functia detinuta anterior, respectiv aceea de director general si obligarea paratei la plata de despagubiri egale cu salariile majorate, indexate si reactualizate si celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat in calitate de salariat.
Va fi respins petitul privitor la acordarea daunelor morale, raportat la precizarea pozitiei procesuale a reclamantului formulata la ultimul termen de judecata la fond.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contracte de munca
Litigiu privind functionarii publici - Hotarare nr. 56 din data de 18.01.2018ESFACEREA DISCIPLINARA A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 258/LM/2010 din data de 10.12.2010
DESFACEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 535/LM/2010 din data de 10.12.2010
Contract colectiv de munca. Nelegalitatea unor clauze stipulate cu respectarea dispozitiilor legii 130/1996 privind contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 906/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sindicat.Conditiile legale pentru reprezentativitate. - Decizie nr. 976/R/ din data de 28.11.2005
Raspunderea patrimoniala. Prejudiciu creat societatii de catre angajat. Cerere reconventionala. Restituirea garantiei retinuta de angajator. - Sentinta civila nr. 227 din data de 28.02.2012
Contestatie impotriva deciziei de impunere pentru restituirea unor sume incasate necuvenit de catre angajatul cu contract individual de munca. - Sentinta civila nr. 566 din data de 02.05.2012
Raspunderea patrimoniala a angajatilor pentru pagubele produse datorita nerespectarii atributiilor de serviciu. - Sentinta civila nr. 1216 din data de 11.10.2011
Raspunderea disciplinara. Reducerea salariului cu 10 % pe o perioada de 3 luni. - Sentinta civila nr. 203 din data de 01.03.2010
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 95 din data de 25.01.2011
Obligatii asumate prin act aditional la contractul de munca - Sentinta civila nr. 17 din data de 11.01.2011
Drepturi banesti ce decurg din Contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 419 din data de 15.04.2008
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 979 din data de 19.10.2010
Obligarea angajatului la plata unor despagubiri angajatorului pentru prejudiciul cauzat din vina salariatului - Sentinta civila nr. 94 din data de 01.02.2010
Contestatie impotriva deciziei de sanctionare disciplinara - Sentinta civila nr. 392 din data de 30.04.2009
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 1386 din data de 16.12.2010
Violenta psihica. Viciu de consimtamant la incheierea actului aditional la CIM - Decizie nr. 83/AP din data de 03.03.2014
Modificarea unilaterala a contractului individual de munca - Decizie nr. 240/M din data de 03.03.2014
Litigii de munca – incetarea suspendarii contractului individual de munca, dispuse in temeiul art. 52 alin. 1 lit. b Codul muncii, va genera consecinte diferite in functie de solutia pronuntata prin hotararea judecatoreasca penala definitiva - Decizie nr. 1743/R din data de 02.10.2013
Fisele de evaluare sunt acte administrative ce se bucura de prezumtia legalitatii si veridicitatii in situatia in care au fost emise de o autoritate publica si nu au fost contestate de persoanele indreptatire in termen legal. - Decizie nr. 2076/R din data de 17.04.2013