Condamnat politic. Cerere de obligare a Statului roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata daunelor morale, in temeiul Legii nr. 221/2009. Intervenirea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1358/2010. Respingere
(Decizie nr. 940 din data de 11.03.2011 pronuntata de Curtea de Apel Cluj)Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 940 din 11 martie 2011
Prin sentinta civila nr. 30 din data de 06.01.2011 pronuntata de Tribunalul Cluj, s-a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta N.R., impotriva paratului STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la sediul DIRECTIEI GENERALE A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, avand ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 90.000 euro, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca reclamanta a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 90.000 euro, cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea nedreapta a defunctului sau sot N.T. si si-a intemeiat in drept actiunea pe dispozitiile art.5 alin.1 lit. a si b din Legea nr.221/2009.
Potrivit art.5 alin.1 lit. a si b din Legea nr.221/2009, in vigoare la data introducerii actiunii, "orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare".
Ulterior, prin OUG nr.62/2010 dispozitiile art.5 alin.1 lit. a din lege au fost modificate, avand urmatorul cuprins: "acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de pana la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic;
2. 2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;
3. 3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al II-lea".
Tribunalul a constatat ca, desi in cererea de chemare in judecata a fost invocat si art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009 privind despagubirile reprezentand echivalentul bunurilor confiscate, obiectul cererii il constituie doar acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, astfel incat in cauza sunt incidente doar dispozitiile art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009.
Prin decizia nr.1358/2010 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010, s-a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generala a Finantelor Publice Constanta si s-a constatat ca prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza intai din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale.
Potrivit art.147 alin.(1) din Constitutie, dispozitiile din legile constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
In consecinta, instanta de fond a constatat ca, in conditiile in care de la data publicarii deciziei mentionate au trecut 45 de zile, fara sa intervina nici o modificare a dispozitiilor art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, aceste dispozitii si-au incetat efectele juridice, astfel incat actiunea reclamantei a fost apreciata ca fiind lipsita de temei legal.
Pentru motivele expuse mai sus, instanta de fond a considerat ca actiunea reclamantei este neintemeiata, motiv pentru care a respins-o ca atare.
Impotriva acestei sentinte, reclamanta N.R. a declarat recurs in termen legal, solicitand instantei admiterea acestuia, in principal, casarea hotarari atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de fond, iar in subsidiar, modificarea in parte a hotararii recurate in sensul obligarii paratului la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea recursului, reclamanta a invederat instantei ca potrivit art. 2 din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare politica, printre altele, condamnarile pronuntate pentru faptele prevazute in art. 315 Cod penal din 1936.
Dupa anul 1990, defunctul sot al reclamantei care a fost condamnat pentru infractiunea mai sus aratata a beneficiat de drepturile conferite de Decretul-Lege nr. 118/1990, astfel cum rezulta din hotararea nr. 915/23.06.1995.
Reclamanta are calitatea de persoana indreptatita pentru a solicita despagubiri pentru daunele morale provocate prin arestarea nedreapta a defunctului ei sot.
In mod constant, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat referitor la art. 5 par. 1 lit. a din Conventie ca dreptul la libertate are in vedere faptul ca orice persoana are dreptul la libertate si siguranta, iar libertatea individuala, in acceptiunea ei clasica, adica libertatea fizica a persoanei, se refera la necesitatea ca nicio persoana sa nu fie privata de libertatea sa in mod arbitrar.
Acordarea daunelor morale se justifica prin aceea ca defunctul ei sot a executat o condamnare penala pe nedrept, respectiv pentru o vina neexistenta, inventata de regimul politic de la acea vreme, motiv pentru care dupa 10 luni de procese acesta a fost achitat.
Avand in vedere perioada mare de timp, regimul crunt de executare a pedepsei care avea ca scop declarat exterminarea asa-zisilor dusmani ai poporului si ai clasei muncitoare, consecintele negative avute in plan familial, social, precum si intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinte, se justifica acordarea daunelor morale de 90.000 euro, respectiv 300 euro pentru fiecare zi din cele 300 de zile de detentie.
Hotararea atacata este nelegala deoarece instanta de fond in temeiul art. 129 alin. 1 si alin. 4 C.pr.civ. nu a acordat reclamantei un termen in vederea precizarii noului temei de drept al actiunii, ca urmare a declararii neconstitutionale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Pe langa temeiul declarat neconstitutional, reclamanta a facut referire la art. 5 par. 1 lit. a din Conventie, astfel incat instanta nu s-a pronuntat cu privire la acest temei legal si nu a solutionat practic fondul pricinii.
In subsidiar, reclamanta arata ca nu are nici o culpa procesuala in respingerea cererii introductive de instanta, motiv pentru care solicita obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
Paratul intimat STATUL ROMAN, prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, reprezentat prin DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUD. CLUJ a solicitat, prin intampinare, respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Analizand sentinta criticata prin prisma motivelor de recurs invocate si a apararilor formulate Curtea, in temeiul art. 3041 C.pr.civ., retine urmatoarele:
Astfel, prin sentinta nr.9/13.01.1955 a Tribunalului Militar Teritorial Oradea pronuntata in dosarul nr.589/1954 s-a dispus condamnarea numitului N.T. la 3 ani inchisoare corectionala pentru delictul de asociere contra linistei publice prevazut de art.315 C.pen., art.304 si 463 C.J.M, inculpatul fiind arestat de la data de 30.08.1954.
Recursul declarat de condamnat a fost admis prin deciziunea nr.477/04.03.1955 a Tribunalului Militar pentru Unitatile MAI, sentinta mai sus aratata a fost casata iar cauza a fost trimisa spre rejudecare aceluiasi tribunal.
In rejudecare, prin sentinta nr.199/25.06.1955 a Tribunalului Militar Teritorial Oradea pronuntata in dosarul nr.159/1955, s-a dispus achitarea numitului N.T. de sub invinuirea delictului de asociatie contra linistei publice prevazut de art.315 C.pen.
Din adresa nr.208/27.06.1955 emisa de Penitenciarul Cluj reiese ca numitul N.T. a fost pus in libertate la data de 27.06.1955.
Asa cum reiese din actele de stare civila, N.T. a decedat la data de 25.08.1999 iar reclamanta este sotia supravietuitoare a acestuia.
Curtea constata ca reclamanta si-a intemeiat in drept cererea de chemare in judecata pe dispozitiile art.1 alin.1 si 2, art.4, art. 5 alin.1 lit. a si b din Legea nr.221/2009, fara a solicita insa constatarea caracterului politic al condamnarii sau constatarea caracterului politic al masurii administrative a arestarii fostului ei sot, precum si fara a cere acordarea despagubirile reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate astfel incat obiectul cererii introductive il constituie doar acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar in cauza sunt incidente doar dispozitiile art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, asa cum legal a stabilit instanta de fond.
Conform art.1 alin.1 si alin.2 din Legea nr.221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, pronuntata in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte savarsite inainte de data de 6 martie 1945 sau dupa aceasta data si care au avut drept scop impotrivirea fata de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnari cu caracter politic condamnarile pronuntate pentru faptele prevazute in: a) art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197, 207-209, 209^1-209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 si 578^6 din Codul penal din 1936, republicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificarile si completarile ulterioare.
Contrar sustinerilor reclamantei recurente, textele legale mai sus citate stabilesc care sunt condamnarile de drept avute in vedere de legiuitor, insa acestea nu sunt aplicabile in speta deoarece, pe de-o parte, condamnarea fostului sot al reclamantei nu a fost dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva ci, asa cum s-a aratat, sentinta de condamnare a fost casata iar in rejudecare acesta a fost achitat, iar pe de alta aparte, faptele prevazute de art.315 din Codul penal din 1936, cu modificarile si completarile ulterioare, nu sunt enumerate printre cele prevazute expres de art.1 alin.2 din Legea nr.221/2009.
Critica reclamantei recurente referitoare la faptul ca a invocat art.5 par.1 lit.a din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale iar instanta nu s-a pronuntat asupra acestui aspect nu este intemeiata.
Este adevarat ca reclamanta, in cuprinsul cererii introductive a mentionat ca in mod constant, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat referitor la art. 5 par. 1 lit. a din Conventie ca dreptul la libertate are in vedere faptul ca orice persoana are dreptul la libertate si siguranta, iar libertatea individuala, in acceptiunea ei clasica, adica libertatea fizica a persoanei, se refera la necesitatea ca nicio persoana sa nu fie privata de libertatea sa in mod arbitrar.
Art.5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, ratificat de Romania prin Legea nr.30/1994, defineste dreptul la libertate si la siguranta, iar par.1 lit.a stabileste ca, orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale: daca este detinut legal pe baza condamnarii pronuntate de catre un tribunal competent.
In conditiile in care reclamanta a solicitat numai acordarea de daune morale in cuantum de 90000 euro, cate 300 euro pentru fiecare zi de inchisoare, fara a cere in prealabil constatarea caracterului politic al condamnarii potrivit art.1 alin.3 si alin.4 coroborat cu art.4 alin.1 din Legea nr.221/2009, fara a cere constatarea caracterului politic al masurii administrative a arestarii potrivit art.4 alin.2 din acelasi act normativ si, de asemenea, fara a cere acordarea de reparatii in temeiul art.5 par.5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale in mod legal, cu respectarea prevederilor art.129 alin.6 C.pr.civ., tribunalul s-a pronuntat numai asupra obiectului cererii dedusa judecatii.
Motivul de recurs privitor la incalcarea rolului activ de catre instanta de fond constand in acela ca nu a cordat reclamantei un termen de judecata in vedere precizarii noului temei al actiunii nu este fondat.
Curtea constata ca pentru ultimul termen de judecata din 06.01.2011 reclamanta, prin avocat Giurgiu Nicolae, a expediat prin fax o cerere prin care a aratat ca solicita judecarea cauzei in lipsa sa de la dezbateri, instanta de fond a consemnat aceasta cerere in practicaua hotararii pronuntate.
La acest termen de judecata, la care reclamanta nu s-a prezentat nici personal si nici prin reprezentant, tribunalul a pus in discutie decizia nr.1358/2010 a Curtii Constitutionale.
Avand in vedere ca aceasta decizie a fost publicata in M.O nr.761/15.11.2010, in lipsa unei cereri a reclamantei prin care aceasta sa solicite schimbarea cauzei juridice a cererii introductive de instanta, Curtea apreciaza ca tribunalul a respectat intru-totul prevederile art.129 C.pr.civ., iar reclamanta nu isi poate invoca in recurs propria culpa in neexercitarea dreptului de a modifica actiune initiala.
Reclamanta si-a fundamentat cererea de chemare in judecata pe dispozitiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizarii instantei de judecata, aveau urmatoarea redactare: "(1) Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;".
Ulterior sesizarii instantei de judecata, dispozitiile art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009 au fost modificate prin art.I pct.1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozitiile modificatoare avand urmatoarea redactare:
"Art.I Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
«a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de pana la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al II-lea;»".
Art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009, astfel cum a fost modificat si completat prin art.I pct.1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.62/2010 - adica pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despagubiri -, a fost declarat neconstitutional prin Decizia nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicata in M. Of. nr. 761/15.11.2010, prin care Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata direct de Avocatul Poporului si a constatat ca dispozitiile art.I pct.1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.62/2010 - prin care se plafoneaza despagubirile prevazute de art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009 - sunt neconstitutionale, in raport cu criticile formulate.
Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1358/21.10.2010, publicata in M. Of. nr. 761/15.11.2010 si prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1360/21.10.2010, publicata in M. Of. nr. 761/15.11.2010, s-a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice - D.G.F.P. Constanta si, in consecinta, s-a constatat ca prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale, pe motiv ca acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 si 5 din Legea fundamentata, respectiv, incalca normele de tehnica legislativa, prin crearea unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, retinandu-se in considerentele deciziei si faptul ca Legea nr. 221/2009, privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptata de Parlament cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutie, insa, asa cum a statuat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 1358/2010, aceasta nu a fost supusa controlului de constitutionalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constitutie.
Art. 147 din Constitutia Romaniei prevede urmatoarele:
"(1) Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
(2) In cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile, inainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale.
(3) In cazul in care constitutionalitatea tratatului sau acordului international a fost constatata potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate. Tratatul sau acordul international constatat ca fiind neconstitutional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor".
Art. 31 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale (republicata in temeiul dispozitiilor art. V din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dandu-se textelor o noua numerotare), stabileste urmatoarele :
"(1) Decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie.
(2) In caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate in sesizare.
(3) Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronuntate in conditiile alin. (1) se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantei care a sesizat Curtea Constitutionala.
(5) In cazul in care la data comunicarii deciziei Curtii Constitutionale potrivit alin. (4) cauza se afla pe rolul altui organ judiciar, instanta comunica acestuia decizia."
Din interpretarea art. 147 din Constitutia Romaniei cu art. 31 alin. 1 si 3 din Legea nr. 47/1992 republicata, se desprinde cu evidenta faptul ca, pe de o parte, deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii, nu doar in cauza in care a fost invocata respectiva exceptie de neconstitutionalitate, iar pe de alta parte ca, acele dispozitii din legile si ordonantele in vigoare, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.
Asadar, Deciziile Curtii Constitutionale pronuntate in cadrul solutionarii exceptiilor de neconstitutionalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, in cadrul procesului in care a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, in vederea asigurarii suprematiei Constitutiei, inclusiv pentru instantele judecatoresti si au putere numai pentru viitor, ceea ce inseamna ca dupa publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate in curs de solutionare sau care se vor solutiona in viitor.
De altfel, Curtea Constitutionala prin Decizia nr.169/02.11.1999, publicata in M. Of. nr.151/12.04.2000 si prin Decizia nr.186/18.11.1999, publicata in M. Of. nr.213/16.05.2000 a statuat obligativitatea deciziilor Curtii Constitutionale pentru instantele judecatoresti, dar si pentru celelalte persoane fizice sau juridice.
In speta, in termenul de 45 de zile prevazut de art. 147 alin. 1 din Constitutie, nu au fost puse de acord prevederile neconstitutionale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 cu dispozitiile constitutionale, astfel incat textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 si-a incetat efectele juridice.
Drept urmare, in prezent nu exista un temei juridic in legea speciala, care sa fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare in judecata promovate in baza Legii nr. 221/2009, avand ca obiect acordarea de despagubiri morale.
Legiuitorul roman a acordat o atentie deosebita reglementarilor referitoare la reparatiile pentru suferintele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, avand in vedere vointa noului stat democratic instaurat in decembrie 1989 de a recunoaste si de a condamna aceste fapte. In acest sens au fost initiate si adoptate reglementari privind: 1. restituirea bunurilor mobile si imobile preluate abuziv si, in masura in care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensatii pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnati din motive politice; 3. acordarea de indemnizatii, de despagubiri pentru daunele morale suferite si de alte drepturi.
In ceea ce priveste reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice, persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor masuri administrative abuzive in perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista putand fi folosita ca proba in fata institutiilor abilitate, in ceea ce priveste aprecierea caracterului politic al infractiunilor a caror savarsire a atras masura confiscarii bunurilor. Totodata, potrivit acestui act normativ, hotararile de condamnare pentru infractiuni savarsite din motive politice nu pot fi invocate impotriva persoanelor care au dobandit calitatea de luptator in rezistenta anticomunista.
In ceea ce priveste persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, Curtea constata ca, in materia acordarii altor drepturi acestor categorii de persoane, exista o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atat din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse in regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice. Edificatoare in acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei pentru fiecare an de detentie, stramutare in alte localitati, deportare in strainatate sau prizonierat; dreptul la o indemnizatie lunara de 100 lei pentru fiecare an de internare abuziva in spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente, in mod gratuit si prioritar, atat in tratament ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizarilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport in comun apartinand societatilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douasprezece calatorii gratuite, anual, pe calea ferata romana, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor disparuti sau exterminati in timpul detentiei, internati abuziv in spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau carora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul (sotia) celui decedat dupa iesirea din inchisoare, din spitalul de psihiatrie, dupa intoarcerea din stramutare, din deportare, din prizonierat sau dupa incetarea masurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei, neimpozabila, daca ulterior nu s-au recasatorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotararea judecatoreasca de condamnare s-a dispus decaderea din drepturi sau degradarea militara [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009].
Asa cum a statuat in mod obligatoriu si Curtea Constitutionala, scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atat repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate intr-o situatie similara cu cea avuta anterior - ceea ce este si imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin insesi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind in deplina concordanta cu recomandarile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea Constitutionala apreciaza ca nu poate exista decat o obligatie "morala" a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada comunista.
De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotararea din 12 mai 2009 in Cauza Ernewein si altii impotriva Germaniei si prin Hotararea din 2 februarie 2010 in Cauza Klaus si Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Totodata, instanta de la Strasbourg are o jurisprudenta constanta in sensul ca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu garanteaza dreptul de a dobandi un bun (Hotararea din 23 noiembrie 1983 in Cauza Van der Mussele contra Belgiei, Hotararea din 9 octombrie 2003 in Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotararea din 18 februarie 2009 in Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de catre stat, aceeasi Curte a stabilit ca nu se poate interpreta ca ar exista vreo obligatie generala a statului de a restitui proprietati care au fost expropriate inainte de ratificarea Conventiei ori ca ar exista posibilitatea impunerii unor restrictii asupra libertatii statelor de a stabili scopul si conditiile oricarei restituiri catre fostii proprietari. (Hotararea din 28 septembrie 2004 in Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotararea din 4 martie 2003 in Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilitatii din 13 decembrie 2005 in Cauza Bergauer si altii contra Cehiei).
In materia reglementarilor privind reabilitarea, restituirea proprietatilor confiscate sau acordarea de compensatii pentru acestea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca statele contractante au o larga marja de apreciere in stabilirea masurilor specifice de implementare a politicilor sociale si economice, a conditiilor de acordare a despagubirilor (Hotararea din 23 noiembrie 2000 in Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei).
In acelasi sens, s-a pronuntat si Curtea Constitutionala a Ungariei, prin Hotararea nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind ca masura compensarii prevazuta de Actul nr. XXXII din 1992, care reglementa acordarea de despagubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic in perioada comunista, nu este luata pe baza existentei unei obligatii legale care isi are izvorul in trecut, ci statul a acordat aceste compensatii in echitate, astfel incat nicio persoana nu poate avea un drept substantial la despagubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constitutionala constata, in deplin acord cu jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene ca, a fortiori, nu se poate concluziona ca in materia despagubirilor pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici in perioada comunista ar exista vreo obligatie a statului de a le acorda si, cu toate acestea, legiuitorul roman de dupa 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 si Legea nr. 221/2009, avand acest scop, contravenind astfel dispozitiilor Legii nr. 24/2000.
Este adevarat ca acordarea de despagubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - in temeiul art.61 din Legea fundamentala, potrivit caruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii"- este competent sa stabileasca conditiile si criteriile de acordare a acestui drept. Insa, Parlamentul, elaborand politica legislativa a tarii, este in masura sa opteze pentru adoptarea oricarei solutii legislative de acordare a unor masuri reparatorii celor indreptatiti pentru daunele suferite in perioada comunista, dar cu respectarea prevederilor si principiilor Constitutiei.
Curtea retine, de asemenea, ca despagubirile pentru daunele morale suferite in perioada comunista trebuie sa fie drepte, echitabile, rezonabile si proportionale cu gravitatea si suferintele produse prin aceste condamnari sau masuri administrative.
Or, despagubirile prevazute de dispozitiile de lege criticate, avand acelasi scop ca si indemnizatia prevazuta de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile.
Pe de alta parte - asa cum a statuat si Curtea Constitutionala - , prin introducerea posibilitatii mostenitorilor de gradul II de a beneficia de despagubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a indepartat de la principiile care guverneaza acordarea acestor despagubiri, si anume cel al echitatii si dreptatii.
Astfel, prin prevederea de lege criticata se dilueaza scopul pentru care au fost introduse aceste despagubiri, intrucat nu se poate considera ca mostenitorii de gradul II au aceeasi indreptatire la despagubiri pentru daune morale suferite in perioada comunista de predecesorul lor, ca si acesta din urma.
Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit conditiile si cuantumul indemnizatiilor lunare, astfel incat interventia sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dupa 20 ani de la adoptarea primei reglementari cu acelasi obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esentiale ale statului de drept, astfel cum este proclamata in prevederile art. 1 alin. (3) din Constitutie.
In cauza, fostul sot al reclamantei a beneficiat de masurile reparatorii prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990, drepturile cuvenite in temeiul acestui act normativ fiind stabilite prin Hotararea nr. 915/23.06.1995 (f. 10 dosar fond).
Totodata, astfel cum a statuat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, tot in domeniul masurilor reparatorii, insa in ceea ce priveste restituirile de bunuri, este necesar a se face in asa fel incat atenuarea vechilor violari sa nu creeze noi nedreptati (Hotararea din 5 noiembrie 2002 in Cauza Pincova si Pinc contra Cehiei, Hotararea din 7 octombrie 2009 in Cauza Padalevicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea sustine ca prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele in cauza ar putea avea o "speranta legitima" (astfel cum este consacrata in jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despagubirilor morale, intrucat, asa cum a statuat instanta de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotararea din 28 septembrie 2004 in Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci cand exista o disputa asupra corectei aplicari a legii interne si atunci cand cererile reclamantilor sunt respinse in mod irevocabil de instantele nationale, nu se poate vorbi despre o "speranta legitima" in dobandirea proprietatii.
Totodata, prin Decizia asupra admisibilitatii din 2 decembrie 2008 in Cauza Slavov si altii contra Bulgariei, instanta de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanta deosebita faptului ca dispozitia de lege referitoare la obtinerea compensatiilor a fost anulata nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operatiuni normale, pe calea exercitarii controlului de constitutionalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curtii in sensul ca reclamantii nu au putut dobandi o "speranta legitima" in obtinerea compensatiilor respective.
Avand in vedere toate aceste considerente, Curtea Constitutionala a constatat ca acordarea de despagubiri pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici, astfel cum a fost reglementata prin art.5 alin.(1) lit.a) teza intai din Legea nr.221/2009, contravine art.1 alin.(3) din Legea fundamentala privind statul de drept, democratic si social, in care dreptatea este valoare suprema.
Curtea Constitutionala a statuat ca - in domeniul acordarii de despagubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice in perioada comunista - exista reglementari paralele, si anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, iar, pe de alta parte, Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Asa cum a aratat Curtea Constitutionala, aceste despagubiri sunt menite a produce satisfactia morala a recunoasterii faptelor nelegale, a incalcarilor drepturilor omului, comise in perioada comunista, iar nu a compensa in bani suferinta persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticata nu a fost temeinic fundamentata.
Totodata, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, incalca si regulile referitoare la precizia si claritatea normei juridice. Astfel, lipsa de claritate si previzibilitatea dispozitiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despagubirilor din Legea nr.221/2009 a condus la aplicarea incoerenta a acestora, instantele de judecata acordand despagubiri in valoare de pana la 600.000 euro, ceea ce reprezinta o aplicare excesiva si nerezonabila. Chiar daca prin art.I pct.2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.62/2010 s-au introdus niste criterii minime de acordare a despagubirilor, si anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursa de la condamnare si consecintele negative produse in plan fizic, psihic si social, precum si masurile reparatorii deja acordate in temeiul Decretului-lege nr.118/1990 si Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, Curtea constata ca acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legala ca fiind clara si previzibila. Principiul legalitatii presupune, de asemenea, existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor, astfel cum reiese si din jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului (Hotararea din 5 ianuarie 2000 in Cauza Beyeler contra Italiei, Hotararea din 23 noiembrie 2000 in Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei, Hotararea din 8 iulie 2008 in Cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).
Curtea observa ca in materia reparatiilor trebuie sa existe o legislatie clara, precisa, adecvata, proportionala, care sa nu dea nastere la interpretari si aplicari diferite ale instantelor de judecata, ceea ce ar putea conduce la constatari ale violarii drepturilor omului de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Aceasta problema a legislatiei incoerente si ineficiente a Romaniei in materia restituirilor a fost mentionata si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotararea din 9 decembrie 2008, in Cauza Viasu impotriva Romaniei.
Or, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despagubirilor din Legea nr. 221/2009 sunt lipsite de claritate si previzibilitate, conducand la aplicarea incoerenta a acestora, instantele de judecata acordand despagubiri in valori foarte mari, ceea ce reprezinta o aplicare excesiva si nerezonabila a normei juridice si o incalcare, totodata, a principiului legalitatii.
Critica reclamantei recurente referitoare la faptul ca nu este in culpa procesuala astfel incat se impune obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata nu este fondata.
Astfel, desi este real faptul ca respingerea actiunii civile nu se datoreaza culpei procesuale a reclamantei, ci datorita declararii ca fiind neconstitutionale a prevederilor art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, care au constituit fundamentul juridic al actiunii astfel incat, in aceste conditii, paratul este in culpa procesuala, cheltuielile de judecata solicitate de reclamanta prin cererea de chemare in judecata constand in onorariul avocatial nu pot fi puse in sarcina paratului intrucat acestea nu au fost dovedite in conformitate cu prevederile art.1169 C.civ. prin depunerea unui inscris care sa ateste plata acestuia.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept si avand in vedere ca in prezent nu exista o norma juridica in Legea nr. 221/2009, legea speciala, care sa serveasca drept temei juridic al cererii reclamantei de acordare a despagubirilor morale Curtea, in temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041 C.pr.civ, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.R. impotriva sentintei civile nr. 30 din 06 ianuarie 2011 a Tribunalului Cluj, pe care o mentine, in speta nefiind incidente cerintele art.304 si art.312 alin.3 si 5 C.pr.civ.
Prin sentinta civila nr. 30 din data de 06.01.2011 pronuntata de Tribunalul Cluj, s-a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta N.R., impotriva paratului STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la sediul DIRECTIEI GENERALE A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, avand ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 90.000 euro, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca reclamanta a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 90.000 euro, cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea nedreapta a defunctului sau sot N.T. si si-a intemeiat in drept actiunea pe dispozitiile art.5 alin.1 lit. a si b din Legea nr.221/2009.
Potrivit art.5 alin.1 lit. a si b din Legea nr.221/2009, in vigoare la data introducerii actiunii, "orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare".
Ulterior, prin OUG nr.62/2010 dispozitiile art.5 alin.1 lit. a din lege au fost modificate, avand urmatorul cuprins: "acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de pana la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic;
2. 2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;
3. 3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al II-lea".
Tribunalul a constatat ca, desi in cererea de chemare in judecata a fost invocat si art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009 privind despagubirile reprezentand echivalentul bunurilor confiscate, obiectul cererii il constituie doar acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, astfel incat in cauza sunt incidente doar dispozitiile art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009.
Prin decizia nr.1358/2010 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010, s-a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generala a Finantelor Publice Constanta si s-a constatat ca prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza intai din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale.
Potrivit art.147 alin.(1) din Constitutie, dispozitiile din legile constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
In consecinta, instanta de fond a constatat ca, in conditiile in care de la data publicarii deciziei mentionate au trecut 45 de zile, fara sa intervina nici o modificare a dispozitiilor art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, aceste dispozitii si-au incetat efectele juridice, astfel incat actiunea reclamantei a fost apreciata ca fiind lipsita de temei legal.
Pentru motivele expuse mai sus, instanta de fond a considerat ca actiunea reclamantei este neintemeiata, motiv pentru care a respins-o ca atare.
Impotriva acestei sentinte, reclamanta N.R. a declarat recurs in termen legal, solicitand instantei admiterea acestuia, in principal, casarea hotarari atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante de fond, iar in subsidiar, modificarea in parte a hotararii recurate in sensul obligarii paratului la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea recursului, reclamanta a invederat instantei ca potrivit art. 2 din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare politica, printre altele, condamnarile pronuntate pentru faptele prevazute in art. 315 Cod penal din 1936.
Dupa anul 1990, defunctul sot al reclamantei care a fost condamnat pentru infractiunea mai sus aratata a beneficiat de drepturile conferite de Decretul-Lege nr. 118/1990, astfel cum rezulta din hotararea nr. 915/23.06.1995.
Reclamanta are calitatea de persoana indreptatita pentru a solicita despagubiri pentru daunele morale provocate prin arestarea nedreapta a defunctului ei sot.
In mod constant, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat referitor la art. 5 par. 1 lit. a din Conventie ca dreptul la libertate are in vedere faptul ca orice persoana are dreptul la libertate si siguranta, iar libertatea individuala, in acceptiunea ei clasica, adica libertatea fizica a persoanei, se refera la necesitatea ca nicio persoana sa nu fie privata de libertatea sa in mod arbitrar.
Acordarea daunelor morale se justifica prin aceea ca defunctul ei sot a executat o condamnare penala pe nedrept, respectiv pentru o vina neexistenta, inventata de regimul politic de la acea vreme, motiv pentru care dupa 10 luni de procese acesta a fost achitat.
Avand in vedere perioada mare de timp, regimul crunt de executare a pedepsei care avea ca scop declarat exterminarea asa-zisilor dusmani ai poporului si ai clasei muncitoare, consecintele negative avute in plan familial, social, precum si intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinte, se justifica acordarea daunelor morale de 90.000 euro, respectiv 300 euro pentru fiecare zi din cele 300 de zile de detentie.
Hotararea atacata este nelegala deoarece instanta de fond in temeiul art. 129 alin. 1 si alin. 4 C.pr.civ. nu a acordat reclamantei un termen in vederea precizarii noului temei de drept al actiunii, ca urmare a declararii neconstitutionale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Pe langa temeiul declarat neconstitutional, reclamanta a facut referire la art. 5 par. 1 lit. a din Conventie, astfel incat instanta nu s-a pronuntat cu privire la acest temei legal si nu a solutionat practic fondul pricinii.
In subsidiar, reclamanta arata ca nu are nici o culpa procesuala in respingerea cererii introductive de instanta, motiv pentru care solicita obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
Paratul intimat STATUL ROMAN, prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, reprezentat prin DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUD. CLUJ a solicitat, prin intampinare, respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Analizand sentinta criticata prin prisma motivelor de recurs invocate si a apararilor formulate Curtea, in temeiul art. 3041 C.pr.civ., retine urmatoarele:
Astfel, prin sentinta nr.9/13.01.1955 a Tribunalului Militar Teritorial Oradea pronuntata in dosarul nr.589/1954 s-a dispus condamnarea numitului N.T. la 3 ani inchisoare corectionala pentru delictul de asociere contra linistei publice prevazut de art.315 C.pen., art.304 si 463 C.J.M, inculpatul fiind arestat de la data de 30.08.1954.
Recursul declarat de condamnat a fost admis prin deciziunea nr.477/04.03.1955 a Tribunalului Militar pentru Unitatile MAI, sentinta mai sus aratata a fost casata iar cauza a fost trimisa spre rejudecare aceluiasi tribunal.
In rejudecare, prin sentinta nr.199/25.06.1955 a Tribunalului Militar Teritorial Oradea pronuntata in dosarul nr.159/1955, s-a dispus achitarea numitului N.T. de sub invinuirea delictului de asociatie contra linistei publice prevazut de art.315 C.pen.
Din adresa nr.208/27.06.1955 emisa de Penitenciarul Cluj reiese ca numitul N.T. a fost pus in libertate la data de 27.06.1955.
Asa cum reiese din actele de stare civila, N.T. a decedat la data de 25.08.1999 iar reclamanta este sotia supravietuitoare a acestuia.
Curtea constata ca reclamanta si-a intemeiat in drept cererea de chemare in judecata pe dispozitiile art.1 alin.1 si 2, art.4, art. 5 alin.1 lit. a si b din Legea nr.221/2009, fara a solicita insa constatarea caracterului politic al condamnarii sau constatarea caracterului politic al masurii administrative a arestarii fostului ei sot, precum si fara a cere acordarea despagubirile reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate astfel incat obiectul cererii introductive il constituie doar acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar in cauza sunt incidente doar dispozitiile art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, asa cum legal a stabilit instanta de fond.
Conform art.1 alin.1 si alin.2 din Legea nr.221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, pronuntata in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte savarsite inainte de data de 6 martie 1945 sau dupa aceasta data si care au avut drept scop impotrivirea fata de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnari cu caracter politic condamnarile pronuntate pentru faptele prevazute in: a) art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197, 207-209, 209^1-209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 si 578^6 din Codul penal din 1936, republicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificarile si completarile ulterioare.
Contrar sustinerilor reclamantei recurente, textele legale mai sus citate stabilesc care sunt condamnarile de drept avute in vedere de legiuitor, insa acestea nu sunt aplicabile in speta deoarece, pe de-o parte, condamnarea fostului sot al reclamantei nu a fost dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva ci, asa cum s-a aratat, sentinta de condamnare a fost casata iar in rejudecare acesta a fost achitat, iar pe de alta aparte, faptele prevazute de art.315 din Codul penal din 1936, cu modificarile si completarile ulterioare, nu sunt enumerate printre cele prevazute expres de art.1 alin.2 din Legea nr.221/2009.
Critica reclamantei recurente referitoare la faptul ca a invocat art.5 par.1 lit.a din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale iar instanta nu s-a pronuntat asupra acestui aspect nu este intemeiata.
Este adevarat ca reclamanta, in cuprinsul cererii introductive a mentionat ca in mod constant, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat referitor la art. 5 par. 1 lit. a din Conventie ca dreptul la libertate are in vedere faptul ca orice persoana are dreptul la libertate si siguranta, iar libertatea individuala, in acceptiunea ei clasica, adica libertatea fizica a persoanei, se refera la necesitatea ca nicio persoana sa nu fie privata de libertatea sa in mod arbitrar.
Art.5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, ratificat de Romania prin Legea nr.30/1994, defineste dreptul la libertate si la siguranta, iar par.1 lit.a stabileste ca, orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale: daca este detinut legal pe baza condamnarii pronuntate de catre un tribunal competent.
In conditiile in care reclamanta a solicitat numai acordarea de daune morale in cuantum de 90000 euro, cate 300 euro pentru fiecare zi de inchisoare, fara a cere in prealabil constatarea caracterului politic al condamnarii potrivit art.1 alin.3 si alin.4 coroborat cu art.4 alin.1 din Legea nr.221/2009, fara a cere constatarea caracterului politic al masurii administrative a arestarii potrivit art.4 alin.2 din acelasi act normativ si, de asemenea, fara a cere acordarea de reparatii in temeiul art.5 par.5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale in mod legal, cu respectarea prevederilor art.129 alin.6 C.pr.civ., tribunalul s-a pronuntat numai asupra obiectului cererii dedusa judecatii.
Motivul de recurs privitor la incalcarea rolului activ de catre instanta de fond constand in acela ca nu a cordat reclamantei un termen de judecata in vedere precizarii noului temei al actiunii nu este fondat.
Curtea constata ca pentru ultimul termen de judecata din 06.01.2011 reclamanta, prin avocat Giurgiu Nicolae, a expediat prin fax o cerere prin care a aratat ca solicita judecarea cauzei in lipsa sa de la dezbateri, instanta de fond a consemnat aceasta cerere in practicaua hotararii pronuntate.
La acest termen de judecata, la care reclamanta nu s-a prezentat nici personal si nici prin reprezentant, tribunalul a pus in discutie decizia nr.1358/2010 a Curtii Constitutionale.
Avand in vedere ca aceasta decizie a fost publicata in M.O nr.761/15.11.2010, in lipsa unei cereri a reclamantei prin care aceasta sa solicite schimbarea cauzei juridice a cererii introductive de instanta, Curtea apreciaza ca tribunalul a respectat intru-totul prevederile art.129 C.pr.civ., iar reclamanta nu isi poate invoca in recurs propria culpa in neexercitarea dreptului de a modifica actiune initiala.
Reclamanta si-a fundamentat cererea de chemare in judecata pe dispozitiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizarii instantei de judecata, aveau urmatoarea redactare: "(1) Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;".
Ulterior sesizarii instantei de judecata, dispozitiile art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009 au fost modificate prin art.I pct.1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozitiile modificatoare avand urmatoarea redactare:
"Art.I Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
«a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de pana la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al II-lea;»".
Art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009, astfel cum a fost modificat si completat prin art.I pct.1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.62/2010 - adica pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despagubiri -, a fost declarat neconstitutional prin Decizia nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicata in M. Of. nr. 761/15.11.2010, prin care Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata direct de Avocatul Poporului si a constatat ca dispozitiile art.I pct.1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.62/2010 - prin care se plafoneaza despagubirile prevazute de art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009 - sunt neconstitutionale, in raport cu criticile formulate.
Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1358/21.10.2010, publicata in M. Of. nr. 761/15.11.2010 si prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1360/21.10.2010, publicata in M. Of. nr. 761/15.11.2010, s-a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice - D.G.F.P. Constanta si, in consecinta, s-a constatat ca prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale, pe motiv ca acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 si 5 din Legea fundamentata, respectiv, incalca normele de tehnica legislativa, prin crearea unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, retinandu-se in considerentele deciziei si faptul ca Legea nr. 221/2009, privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptata de Parlament cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutie, insa, asa cum a statuat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 1358/2010, aceasta nu a fost supusa controlului de constitutionalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constitutie.
Art. 147 din Constitutia Romaniei prevede urmatoarele:
"(1) Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
(2) In cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile, inainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale.
(3) In cazul in care constitutionalitatea tratatului sau acordului international a fost constatata potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate. Tratatul sau acordul international constatat ca fiind neconstitutional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor".
Art. 31 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale (republicata in temeiul dispozitiilor art. V din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dandu-se textelor o noua numerotare), stabileste urmatoarele :
"(1) Decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie.
(2) In caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate in sesizare.
(3) Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronuntate in conditiile alin. (1) se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantei care a sesizat Curtea Constitutionala.
(5) In cazul in care la data comunicarii deciziei Curtii Constitutionale potrivit alin. (4) cauza se afla pe rolul altui organ judiciar, instanta comunica acestuia decizia."
Din interpretarea art. 147 din Constitutia Romaniei cu art. 31 alin. 1 si 3 din Legea nr. 47/1992 republicata, se desprinde cu evidenta faptul ca, pe de o parte, deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii, nu doar in cauza in care a fost invocata respectiva exceptie de neconstitutionalitate, iar pe de alta parte ca, acele dispozitii din legile si ordonantele in vigoare, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.
Asadar, Deciziile Curtii Constitutionale pronuntate in cadrul solutionarii exceptiilor de neconstitutionalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, in cadrul procesului in care a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, in vederea asigurarii suprematiei Constitutiei, inclusiv pentru instantele judecatoresti si au putere numai pentru viitor, ceea ce inseamna ca dupa publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate in curs de solutionare sau care se vor solutiona in viitor.
De altfel, Curtea Constitutionala prin Decizia nr.169/02.11.1999, publicata in M. Of. nr.151/12.04.2000 si prin Decizia nr.186/18.11.1999, publicata in M. Of. nr.213/16.05.2000 a statuat obligativitatea deciziilor Curtii Constitutionale pentru instantele judecatoresti, dar si pentru celelalte persoane fizice sau juridice.
In speta, in termenul de 45 de zile prevazut de art. 147 alin. 1 din Constitutie, nu au fost puse de acord prevederile neconstitutionale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 cu dispozitiile constitutionale, astfel incat textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 si-a incetat efectele juridice.
Drept urmare, in prezent nu exista un temei juridic in legea speciala, care sa fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare in judecata promovate in baza Legii nr. 221/2009, avand ca obiect acordarea de despagubiri morale.
Legiuitorul roman a acordat o atentie deosebita reglementarilor referitoare la reparatiile pentru suferintele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, avand in vedere vointa noului stat democratic instaurat in decembrie 1989 de a recunoaste si de a condamna aceste fapte. In acest sens au fost initiate si adoptate reglementari privind: 1. restituirea bunurilor mobile si imobile preluate abuziv si, in masura in care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensatii pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnati din motive politice; 3. acordarea de indemnizatii, de despagubiri pentru daunele morale suferite si de alte drepturi.
In ceea ce priveste reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice, persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor masuri administrative abuzive in perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista putand fi folosita ca proba in fata institutiilor abilitate, in ceea ce priveste aprecierea caracterului politic al infractiunilor a caror savarsire a atras masura confiscarii bunurilor. Totodata, potrivit acestui act normativ, hotararile de condamnare pentru infractiuni savarsite din motive politice nu pot fi invocate impotriva persoanelor care au dobandit calitatea de luptator in rezistenta anticomunista.
In ceea ce priveste persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, Curtea constata ca, in materia acordarii altor drepturi acestor categorii de persoane, exista o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atat din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse in regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice. Edificatoare in acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei pentru fiecare an de detentie, stramutare in alte localitati, deportare in strainatate sau prizonierat; dreptul la o indemnizatie lunara de 100 lei pentru fiecare an de internare abuziva in spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente, in mod gratuit si prioritar, atat in tratament ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizarilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport in comun apartinand societatilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douasprezece calatorii gratuite, anual, pe calea ferata romana, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor disparuti sau exterminati in timpul detentiei, internati abuziv in spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau carora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul (sotia) celui decedat dupa iesirea din inchisoare, din spitalul de psihiatrie, dupa intoarcerea din stramutare, din deportare, din prizonierat sau dupa incetarea masurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei, neimpozabila, daca ulterior nu s-au recasatorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotararea judecatoreasca de condamnare s-a dispus decaderea din drepturi sau degradarea militara [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009].
Asa cum a statuat in mod obligatoriu si Curtea Constitutionala, scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atat repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate intr-o situatie similara cu cea avuta anterior - ceea ce este si imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin insesi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind in deplina concordanta cu recomandarile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea Constitutionala apreciaza ca nu poate exista decat o obligatie "morala" a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada comunista.
De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotararea din 12 mai 2009 in Cauza Ernewein si altii impotriva Germaniei si prin Hotararea din 2 februarie 2010 in Cauza Klaus si Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Totodata, instanta de la Strasbourg are o jurisprudenta constanta in sensul ca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu garanteaza dreptul de a dobandi un bun (Hotararea din 23 noiembrie 1983 in Cauza Van der Mussele contra Belgiei, Hotararea din 9 octombrie 2003 in Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotararea din 18 februarie 2009 in Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de catre stat, aceeasi Curte a stabilit ca nu se poate interpreta ca ar exista vreo obligatie generala a statului de a restitui proprietati care au fost expropriate inainte de ratificarea Conventiei ori ca ar exista posibilitatea impunerii unor restrictii asupra libertatii statelor de a stabili scopul si conditiile oricarei restituiri catre fostii proprietari. (Hotararea din 28 septembrie 2004 in Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotararea din 4 martie 2003 in Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilitatii din 13 decembrie 2005 in Cauza Bergauer si altii contra Cehiei).
In materia reglementarilor privind reabilitarea, restituirea proprietatilor confiscate sau acordarea de compensatii pentru acestea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca statele contractante au o larga marja de apreciere in stabilirea masurilor specifice de implementare a politicilor sociale si economice, a conditiilor de acordare a despagubirilor (Hotararea din 23 noiembrie 2000 in Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei).
In acelasi sens, s-a pronuntat si Curtea Constitutionala a Ungariei, prin Hotararea nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind ca masura compensarii prevazuta de Actul nr. XXXII din 1992, care reglementa acordarea de despagubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic in perioada comunista, nu este luata pe baza existentei unei obligatii legale care isi are izvorul in trecut, ci statul a acordat aceste compensatii in echitate, astfel incat nicio persoana nu poate avea un drept substantial la despagubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constitutionala constata, in deplin acord cu jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene ca, a fortiori, nu se poate concluziona ca in materia despagubirilor pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici in perioada comunista ar exista vreo obligatie a statului de a le acorda si, cu toate acestea, legiuitorul roman de dupa 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 si Legea nr. 221/2009, avand acest scop, contravenind astfel dispozitiilor Legii nr. 24/2000.
Este adevarat ca acordarea de despagubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - in temeiul art.61 din Legea fundamentala, potrivit caruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii"- este competent sa stabileasca conditiile si criteriile de acordare a acestui drept. Insa, Parlamentul, elaborand politica legislativa a tarii, este in masura sa opteze pentru adoptarea oricarei solutii legislative de acordare a unor masuri reparatorii celor indreptatiti pentru daunele suferite in perioada comunista, dar cu respectarea prevederilor si principiilor Constitutiei.
Curtea retine, de asemenea, ca despagubirile pentru daunele morale suferite in perioada comunista trebuie sa fie drepte, echitabile, rezonabile si proportionale cu gravitatea si suferintele produse prin aceste condamnari sau masuri administrative.
Or, despagubirile prevazute de dispozitiile de lege criticate, avand acelasi scop ca si indemnizatia prevazuta de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile.
Pe de alta parte - asa cum a statuat si Curtea Constitutionala - , prin introducerea posibilitatii mostenitorilor de gradul II de a beneficia de despagubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a indepartat de la principiile care guverneaza acordarea acestor despagubiri, si anume cel al echitatii si dreptatii.
Astfel, prin prevederea de lege criticata se dilueaza scopul pentru care au fost introduse aceste despagubiri, intrucat nu se poate considera ca mostenitorii de gradul II au aceeasi indreptatire la despagubiri pentru daune morale suferite in perioada comunista de predecesorul lor, ca si acesta din urma.
Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit conditiile si cuantumul indemnizatiilor lunare, astfel incat interventia sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dupa 20 ani de la adoptarea primei reglementari cu acelasi obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esentiale ale statului de drept, astfel cum este proclamata in prevederile art. 1 alin. (3) din Constitutie.
In cauza, fostul sot al reclamantei a beneficiat de masurile reparatorii prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990, drepturile cuvenite in temeiul acestui act normativ fiind stabilite prin Hotararea nr. 915/23.06.1995 (f. 10 dosar fond).
Totodata, astfel cum a statuat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, tot in domeniul masurilor reparatorii, insa in ceea ce priveste restituirile de bunuri, este necesar a se face in asa fel incat atenuarea vechilor violari sa nu creeze noi nedreptati (Hotararea din 5 noiembrie 2002 in Cauza Pincova si Pinc contra Cehiei, Hotararea din 7 octombrie 2009 in Cauza Padalevicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea sustine ca prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele in cauza ar putea avea o "speranta legitima" (astfel cum este consacrata in jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despagubirilor morale, intrucat, asa cum a statuat instanta de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotararea din 28 septembrie 2004 in Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci cand exista o disputa asupra corectei aplicari a legii interne si atunci cand cererile reclamantilor sunt respinse in mod irevocabil de instantele nationale, nu se poate vorbi despre o "speranta legitima" in dobandirea proprietatii.
Totodata, prin Decizia asupra admisibilitatii din 2 decembrie 2008 in Cauza Slavov si altii contra Bulgariei, instanta de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanta deosebita faptului ca dispozitia de lege referitoare la obtinerea compensatiilor a fost anulata nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operatiuni normale, pe calea exercitarii controlului de constitutionalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curtii in sensul ca reclamantii nu au putut dobandi o "speranta legitima" in obtinerea compensatiilor respective.
Avand in vedere toate aceste considerente, Curtea Constitutionala a constatat ca acordarea de despagubiri pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici, astfel cum a fost reglementata prin art.5 alin.(1) lit.a) teza intai din Legea nr.221/2009, contravine art.1 alin.(3) din Legea fundamentala privind statul de drept, democratic si social, in care dreptatea este valoare suprema.
Curtea Constitutionala a statuat ca - in domeniul acordarii de despagubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice in perioada comunista - exista reglementari paralele, si anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, iar, pe de alta parte, Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Asa cum a aratat Curtea Constitutionala, aceste despagubiri sunt menite a produce satisfactia morala a recunoasterii faptelor nelegale, a incalcarilor drepturilor omului, comise in perioada comunista, iar nu a compensa in bani suferinta persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticata nu a fost temeinic fundamentata.
Totodata, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, incalca si regulile referitoare la precizia si claritatea normei juridice. Astfel, lipsa de claritate si previzibilitatea dispozitiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despagubirilor din Legea nr.221/2009 a condus la aplicarea incoerenta a acestora, instantele de judecata acordand despagubiri in valoare de pana la 600.000 euro, ceea ce reprezinta o aplicare excesiva si nerezonabila. Chiar daca prin art.I pct.2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.62/2010 s-au introdus niste criterii minime de acordare a despagubirilor, si anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursa de la condamnare si consecintele negative produse in plan fizic, psihic si social, precum si masurile reparatorii deja acordate in temeiul Decretului-lege nr.118/1990 si Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, Curtea constata ca acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legala ca fiind clara si previzibila. Principiul legalitatii presupune, de asemenea, existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor, astfel cum reiese si din jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului (Hotararea din 5 ianuarie 2000 in Cauza Beyeler contra Italiei, Hotararea din 23 noiembrie 2000 in Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei, Hotararea din 8 iulie 2008 in Cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).
Curtea observa ca in materia reparatiilor trebuie sa existe o legislatie clara, precisa, adecvata, proportionala, care sa nu dea nastere la interpretari si aplicari diferite ale instantelor de judecata, ceea ce ar putea conduce la constatari ale violarii drepturilor omului de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Aceasta problema a legislatiei incoerente si ineficiente a Romaniei in materia restituirilor a fost mentionata si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotararea din 9 decembrie 2008, in Cauza Viasu impotriva Romaniei.
Or, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despagubirilor din Legea nr. 221/2009 sunt lipsite de claritate si previzibilitate, conducand la aplicarea incoerenta a acestora, instantele de judecata acordand despagubiri in valori foarte mari, ceea ce reprezinta o aplicare excesiva si nerezonabila a normei juridice si o incalcare, totodata, a principiului legalitatii.
Critica reclamantei recurente referitoare la faptul ca nu este in culpa procesuala astfel incat se impune obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata nu este fondata.
Astfel, desi este real faptul ca respingerea actiunii civile nu se datoreaza culpei procesuale a reclamantei, ci datorita declararii ca fiind neconstitutionale a prevederilor art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, care au constituit fundamentul juridic al actiunii astfel incat, in aceste conditii, paratul este in culpa procesuala, cheltuielile de judecata solicitate de reclamanta prin cererea de chemare in judecata constand in onorariul avocatial nu pot fi puse in sarcina paratului intrucat acestea nu au fost dovedite in conformitate cu prevederile art.1169 C.civ. prin depunerea unui inscris care sa ateste plata acestuia.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept si avand in vedere ca in prezent nu exista o norma juridica in Legea nr. 221/2009, legea speciala, care sa serveasca drept temei juridic al cererii reclamantei de acordare a despagubirilor morale Curtea, in temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.3041 C.pr.civ, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.R. impotriva sentintei civile nr. 30 din 06 ianuarie 2011 a Tribunalului Cluj, pe care o mentine, in speta nefiind incidente cerintele art.304 si art.312 alin.3 si 5 C.pr.civ.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Persoane persecutate din motive politice
Stabilirea calitatii de beneficiar a dl 118/1990 si a OUG 214/1999 - Sentinta civila nr. 250 din data de 24.03.2009Persoane persecutate din motive politice - Sentinta civila nr. 51 din data de 18.02.2011
Decretul lege nr. 119/1990 prvind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate or constituite in prizonieri. Anularea deciziei de... - Sentinta comerciala nr. 4260 din data de 04.09.2007
5. Legea nr. 221/2009. Despagubiri pentru prejudiciul material - Decizie nr. 2438 din data de 28.11.2012
Decretul-Lege nr. 118/1990. Se exclude calitatea de persoana stramutata cu cea de persoana cu domiciliul fortat - Decizie nr. 1023 din data de 24.04.2012
Decretul-Lege nr. 118/1990. Calitatea de persoana persecutata. Vechime in munca - Decizie nr. 1035 din data de 24.04.2012
Prejudiciu moral suferit de sotia si fiica persoanei condamnate politic. Declararea neconstitutionalitatii art. 5 alin. 1 litera a teza I din Legea Nr. 221/2009 dupa pronuntarea instantei de fond - Decizie nr. 21 din data de 18.02.2011
drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990 - Decizie nr. 1189/R din data de 03.12.2009
drepturilor prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990 - Decizie nr. 2281/R din data de 26.11.2009
drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990 - Decizie nr. 1180/R din data de 26.11.2009
drepturi prevazute de Decretul-lege nr.118/1990 - Decizie nr. 1138/R din data de 17.11.2009
drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990 - Decizie nr. 1108/R din data de 12.11.2009
Spor pentru vechime in munca. Cuantum prevazut in contractul colectiv de munca unic la nivel national. Indreptatire. - Decizie nr. 202/R din data de 22.01.2013
Contestarea deciziei de imputare emisa urmare auditului Curtii de Conturi. Obligatia conducatorului unitatii. Act de control necontestat. Drepturi salariale acordate peste limitele legale urmare unui acord colectiv. Respingerea contestatiei - Decizie nr. 3451 din data de 03.05.2012
Actiune in granituire si revendicare. Imobile invecinate. Stabilirea liniei de hotar tinand seama de iesirea din indiviziune a partilor - Decizie nr. 441 din data de 02.02.2012
Actiune confesorie. Servitute de trecere cu piciorul. Teren aflat in coproprietate. Nechemarea in judecata a tuturor coproprietarilor fondului aservit. Respingere - Decizie nr. 440 din data de 02.02.2012
Desfasurator de calcul al penalitatilor si dobanzilor emis de casa de asigurari de sanatate. Cerere de suspendare a executarii. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 4273 din data de 01.11.2011
Contract de antrepriza. Conditii pentru eliminarea oricaror formalitati pentru a asigura executarea intocmai a obligatiilor asumate astfel incat simpla implinire a unor termene contractuale sa duca la desfiintarea contractului sau sa oblige la penali... - Decizie nr. 4197 din data de 31.10.2011
Cerere de suspendare a executarii actului fiscal. Conditii. Lipsa aparentei de legalitate a deciziei de impunere prin care in anul 2011 s-au stabilit obligatii de plata pentru anii 2003 si 2004 - Decizie nr. 4157 din data de 28.10.2011
Societate comerciala radiata urmare inchiderii procedurii falimentului. Litigiu avand ca obiect restituirea unor sume de bani in temeiul Legii nr. 76/2002, aflat in rejudecare. Respingerea actiunii pentru lipsa capacitatii procesuale - Decizie nr. 4138 din data de 28.10.2011