Legea nr. 221/2009. Persoana condamnata pentru o infractiune ce constituie de drept o condamnare cu caracter politic. Respingerea cererii de constatare a caracterului politic al condamnarii

Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 1776 din 19 mai 2011

Prin sentinta civila nr. 222 din 3 februarie 2011 a Tribunalului Maramures a fost respinsa actiunea civila formulata de reclamantul M.I., in contradictoriu cu paratul Statul Roman reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut ca prin sentinta penala nr. 431/1959 pronuntata de Tribunalul Militar Cluj reclamantul M.I. a fost condamnat la 8 ani munca silnica pentru savarsirea infractiunii de crima de uneltire contra ordinii sociale si pentru delictul de detinere si raspandire de publicatii interzise, fapte prevazute si pedepsite de art. 209  si art. 325 lit. c Cod penal, pedeapsa din care a  executat 5 ani  in regim de detentie.
In prezent exista o categorie de persoane care s-au impotrivit fatis, chiar prin actiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de catre acesta ca urmare a exercitarii unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenintari la adresa sistemului politic totalitar, si care nu au beneficiat pana acum de o minima reparatie morala constand in stergerea consecintelor penale ale condamnarilor lor.
    In speta infractiunea pentru care a fost condamnat reclamantul se regaseste printre cele enumerate in art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009.
 Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale s-a constatat ca prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 06.03.1945-22 decembrie 1989 cu modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutional si contravin prevederilor art. 1 alin. (3) si (5) din Legea fundamentala.
Avand in vedere ca dispozitiile art. 5 alin. 1 indice 1 din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. 1 pct. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010, fac trimitere in mod expres la prevederile alin. (1) din acelasi articol. Curtea constanta ca trimiterile la lit. a) a alin.(1) al art. 5 din lege raman fara obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstitutional."
Tinand cont de faptul ca reclamantul a solicitat acordarea doar de despagubiri morale, despagubiri care asa cum s-a aratat mai sus au fost declarate neconstitutionale, in prezent nemaiexistand nici un temei legal reglementat de Legea nr. 221/2009 care sa permita acordarea acestor daune, instanta a respins actiunea ca nefondata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termenul legal reclamantul, solicitand  modificarea sentintei atacate in sensul admiterii actiunii.
In  motivarea recursului recurentul a aratat ca prin cererea de chemare in judecata a solicitat  instantei sa constate caracterul politic al condamnarii penale dispusa prin sentinta penala nr. 431/1959 si sa oblige Statul Roman la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin solutia pronuntata instanta de fond a facut o gresita aplicare a deciziei nr. 1358/2010 a  Curtii Constitutionale, avand in vedere ca aceasta decizie  incalca principiul neretroactivitatii consacrat de art. 15 alin, 2  din Constitutie. Astfel, la data introducerii cererii de chemare in judecata sub imperiul Legii nr. 221/2009 nemodificata s-a nascut dreptul la actiune pentru a  solicita despagubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnarii politice.
Recurentul a mai invocat in sprijinul cererii sale si jurisprudenta  Curtii  Europene a Drepturilor Omului  si faptul ca, aplicand direct  conventia potrivit principiului preeminentei sale, consacrat in art. 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei, cererea sa trebuia admisa.
Prin intampinarea depusa paratul s-a opus admiterii recursului, aratand ca fapta pentru care a  fost  condamnat reclamantul este aceea de neprezentare la incorporare si, prin urmare, condamnarea nu are caracter politic.
 Examinand  recursul declarat, prin prisma motivelor  invocate, curtea  apreciaza ca este nefondat si in baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmeaza sa-l respinga pentru urmatoarele considerente:
Examinand cererea de chemare in judecata formulata de reclamant,  instanta constata ca acesta a solicitat "in temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.  221/2009 sa fie obligat paratul Statul Roman prin MFP la plata sumei de 250.000 euro (echivalentul in lei) cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea pronuntata de Tribunalul Militar Cluj prin sentinta penala nr. 431/1959 prin care a fost  condamnat la 8 ani munca silnica pentru savarsirea  infractiunii de  uneltire prev. de art. 209 C. penal din 1936".
Ulterior, reclamantul si-a  completat actiunea in sensul de a se constata caracterul politic al condamnarii pronuntate prin sentinta penala nr. 431/1959 a tribunalului Militar Cluj.
Cu privire la acest capat de actiune, instanta de fond in mod legal retine ca infractiunea pentru care a fost condamnat reclamantul se regaseste in cel enumerat de art. 1 alin. 2 din Legea nr.  221/2009, astfel ca nu mai este necesara constatarea caracterului politic al condamnarii de catre instanta de  judecata.
Interventia  instantei de judecata in sensul constatarii caracterului politic al condamnarii se poate realiza doar  in situatii prevazute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 221/2009.
In ce priveste capatul de actiune privind obligarea Statului Roman la plata despagubirilor morale, curtea  retine urmatoarele:
 Prin decizia nr. 1358/21.10.2010, Curtea Constitutionala a declarat art. 5 alin. 1  lit. a  Teza I din Legea nr. 221/2009 ca neconstitutional. La pronuntarea acestei decizii, curtea a retinut urmatoarele: Statul Roman a  initiat si adoptat o serie de reglementari pentru repararea suferintelor cauzate de regimul comunist in perioada 6.03.1945- 22.12.1989, prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar in masura in care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensatii pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnati din motive politice si acordarea de despagubiri pentru daunele morale si materiale suferite, precum si alte drepturi.
Astfel, in materia restituii bunurilor preluate de Statul Roman au fost adoptate Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, Legea nr.  247/2005, OUG nr. 83/1999, iar in ce priveste reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptata OUUG nr. 214/1999. In ce priveste acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral si material ca urmare a persecutiei politice supuse in regimul comunist cum sunt Decretul-Lege nr. 118/1990, OUG nr. 214/1999 si Legea nr.  221/2009.
 Scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este acela de a produce o satisfactie de ordin moral, prin insasi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului.
Procedand la analizarea prevederilor actelor normative  incidente in materia despagubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice in perioada comunista, curtea a constatat  ca exista doua norme juridice - art. 4  din Decretul-Lege nr. 118/1990 si art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 - cu aceeasi finalitate si anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunista, precum si celor deportate ori tinute in prizonierat. Curtea a mai retinut ca despagubirile pentru daunele morale suferite in perioada comunista trebuie sa fie drepte, echitabile, rezonabile si proportionale cu gravitatea si suferintele produse prin aceste condamnari sau masuri administrative. Or, despagubirile prevazute de dispozitiile legale criticate, avand acelasi scop ca si indemnizatia prev. de art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 nu pot fi considerate ca atare, ca recunoasterea dreptului de a beneficia de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist si mostenitorilor de gradul II incalca, de asemenea, principiul echitatii si dreptatii.
Evocand practica C.E.D.O. in materie, precum si decizii din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, curtea retine ca in  baza art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, persoanele in cauza nu au o "speranta legitima" in obtinerea despagubirilor morale si a constatat ca acordarea acestor despagubiri pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici contravine art. 1 alin. 3 din Legea fundamentala privind statul de drept, democratic si social, in care dreptatea este valoarea suprema.
Existenta celor doua reglementari paralele incalca si principiul unicitatii reglementarii in materie prev. de art. 14 din Legea nr. 24/2000 si cel al evitarii paralelismelor instituit prin art. 16 din acelasi act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constitutionala, reiese inca o data incapacitatea Statului Roman de a pune ordine in sistemul sau legislativ (sanctionata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Faimblat impotriva Romaniei), precum si incertitudinea juridica generala generata de lipsa de claritate si de coerenta a legislatiei aplicabile, sanctionata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Paduraru impotriva Romaniei, ceea ce denota culpa exclusiva a Statului Roman in adoptarea textului legal declarat ulterior neconstitutional.
Admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiei pe care  persoanele in cauza si-au fundamentat pretentiile, in timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa interventiei Parlamentului (art. 31 alin. 3  din Legea nr.  47/1992), are ca si consecinta lipsirea de fundament juridic a tuturor actiunilor intemeiate  pe art. 5 alin. 1 lit. a  din Legea nr.  221/2009, aceasta prevedere incetandu-si efectele judiciare, decizia fiind obligatorie si cu efecte "erga omnes", potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr.  47/1992.
Termenul de  45 de zile in care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispozitii legale in prezenta materie, compatibile cu Constitutia este depasit, situatie in care dispozitiile legale declarate  neconstitutionale au ramas fara efecte juridice.
In ce priveste prezenta cauza, instanta va mai analiza daca, avand in vedere dispozitiile Legii nr. 221/2009 pe perioada cat au fost in vigoare pana la declararea lor ca neconstitutionale prin decizia nr. 1358/2010, reclamantul avea un bun sau o speranta legitima la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Aceasta analiza este necesara pentru a stabili daca avand o speranta legitima, reclamantului i s-ar cuveni despagubiri, chiar in conditiile disparitiei suportului legal, apeland la dispozitiile art. 1 din Protocolul 1.
In ipoteza in care  reclamantul ar fi obtinut o hotarare irevocabila anterior declararii ca neconstitutionale a temeiului legal pe care si-au fundamentat actiunea, prin care li s-ar fi acordat despagubiri in temeiul Legii nr. 221/2009, rezulta ca reclamantul avea cel putin o speranta legitima la obtinerea unui bun, anterior pronuntarii deciziei Curtii Constitutionale.
Cu privire la aceasta speranta legitima trebuie constatat ca exista o ingerinta care era legitima din partea statului, ingerinta care consta in chiar declararea ca neconstitutionale a dispozitiilor legale care au oferit insasi speranta legitima, procedura de constatare a neconstitutionalitatii fiind necesara intr-o societate democratica, fiind si predictibila de altfel. (Judecator Ana Ionescu)
In acelasi sens, a se vedea si Decizia nr. 1798 din 20 mai 2011.