InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Zimnicea

REZOLUTIUNE CONTRACT SI DAUNE

(Sentinta civila nr. 449 din data de 21.05.2008 pronuntata de Judecatoria Zimnicea)

Domeniu Rezolutiune | Dosare Judecatoria Zimnicea | Jurisprudenta Judecatoria Zimnicea

Prin cererea inregistrata la Judecatoria Zimnicea cu nr. 156/339/28.01.2008, reclamanta S.C. D.C.I. S.R.L., , in contradictoriu cu paratii A.M. si A.F. , a solicitat instantei sa dispuna rezolutiunea antecontractului de vanzare-cumparare din 22.12.2005 si obligarea paratilor la plata sumei de 40.000 lei, cu titlu de daune interese pentru neexecutarea culpabila a obligatiei asumate de parati.
In motivarea cererii sale, reclamanta a aratat ca a incheiat cu paratii o promisiune bilaterala de vanzare-cumparare, la data de 22.12.2005, prin care paratii, in calitate de promitenti-vanzatori, s-au obligat sa vanda, cu pretul de 25.000 lei, un saivan de ovine compus din doua constructii - saivan acoperit si saivan neacoperit si suprafata aferenta de teren in suprafata de 0,20 ha., precum si un gard din caramida, bunuri imobile situate in com. Piatra, jud. Teleorman, cu vecinatatile mentionate in actiune.
A mai aratat ca partile s-au inteles, cu aceeasi ocazie, ca perfectarea actului de vanzare-cumparare la notar sa se efectueze in termen de 60 de zile de la data incheierii promisiunii de vanzare din 22.12.2005 (cel tarziu la 21.02.2006, potrivit pct. 3.1 din contract) si ca a achitat un avans de 20.000 lei la aceeasi data.
A mentionat reclamanta ca ulterior paratii au solicitat amanarea scadentei obligatiei de incheiere a actului in forma autentica pana la 30.03.2006, termen cu care a fost de acord, insa nici pana la data introducerii prezentei cereri paratii nu si-au respectat obligatia asumata, desi a incercat solutionarea litigiului pe cale amiabila, inclusiv pe calea concilierii directe, conform procesului verbal incheiat la 28.09.2007.
Reclamanta si-a intemeiat in drept cererea pe dispozitiile art. 1021, art. 961, art. 1298 si art. 1087 C.civ., a anexat cererii de chemare in judecata contractul intitulat "promisiune de vanzare", procesul verbal intocmit cu ocazia concilierii directe si notificarea emisa in acest sens, precum si cererea paratei A.F. din 21.02.2006 pentru amanarea scadentei definitivarii actelor de proprietate, dovada achitarii avansului din pretul vanzarii si copii ale actelor de identitate ale paratilor.
A timbrat legal actiunea cu 2060 lei taxa judiciara de timbru si 6 lei timbru judiciar.
La termenul din 20.02.2008 paratii au solicitat termen pentru a-si angaja aparator, termen acordat de instanta, iar la 29.02.2008 au depus la dosar intampinare si cerere reconventionala, prin intampinare solicitand respingerea cererii principale ca "netemeinica si nefondata", motivat in principal de faptul ca nu le apartine culpa in obtinerea titlului de proprietate pentru bunurile imobile ce fac obiectul promisiunii de vanzare si ca nu au reusit sa ia legatura cu administratorii reclamantei, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata, iar prin cererea reconventionala au solicitat obligarea reclamantei-parate la plata sumei de 5.000 lei reprezentand diferenta de pret pe care aceasta s-a obligat sa o achite pentru cumpararea imobilelor, precum si pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare pentru imobilele ce fac obiectul promisiunii de vanzare-cumparare.
Paratii-reclamanti si-au intemeiat in drept cererea pe dispozitiile art. 115, 119-120 C.proc.civ. si au timbrat cererea reconventionala cu 384 lei taxa de timbru si 3 lei timbru judiciar.
Au depus la dosarul cauzei incheierea de intabulare nr. 58 pronuntata in dos.nr. 58/06.02.2007 de Oficiul de cadastru si publicitate imobiliara Teleorman - Biroul de cadastru si publicitate imobiliara Zimnicea, prin care s-a admis cererea privind intabularea dreptului de proprietate al paratilor-reclamanti in cartea funciara, cu privire la imobilele ce fac obiectul litigiului din prezenta cauza, insotita de intreaga documentatie cadastrala, sentinta civila nr. 130/20.03.2006 pronuntata de Judecatoria Zimnicea in dos. nr. 103/2006 si copii ale actelor proprii de identitate.
Reclamanta-parata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii reconventionale formulata de paratii-reclamanti.
Fiecare din parti a solicitat administrarea probelor cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei, interogatorii reciproce si un martor pentru reclamanta-parata si doi pentru paratii-reclamanti, probe admise de instanta, care a procedat la administrarea acestora, raspunsurile la interogatorii si declaratiile martorilor fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei.
Deliberand, in urma cercetarii judecatoresti, instanta a retinut urmatoarele :
La data de 22.12.2005, partile au incheiat o "promisiune de vanzare", prin care promitentii vanzatori A.M. si A.F. s-au obligat sa vanda beneficiarului-cumparator S.C. D.C.I. S.R.L. urmatoarele bunuri imobile : saivan ovine compus din doua constructii, saivan acoperit si saivan neacoperit si suprafata aferenta de teren de 0,20 ha., transcris sub nr. 360/09.03.1995 la Judecatoria Zimnicea; gard de caramida cele leaga cele doua saivane, bunuri imobile situate in intravilanul comunie Piatra, jud. Teleorman, cu urmatoarele vecinatati : N - Aspra Mitica si Aspra Florica; S - Natarau Adrian; V - izlaz comunal; E - Socol Nita, in schimbul sumei de 25.000 lei
S-a facut mentiunea in inscris ca bunurile erau detinute de promitentii-vanzatori in temeiul procesului verbal nr. 55 din 23.10.1992, transcris la Notariatul de stat Zimnicea sub nr. 360/09.03.1995, Factura nr. 39/23.10.1992 si certificat de grefa eliberat de Judecatoria Zimnicea - Biroul de publicitate imobiliara nr. 363/02.06.1998.
Din pretul stabilit prin invoiala partilor pentru bunurile imobile mentionate in contract, in suma totala de 25.000 lei, beneficiarul-cumparator S.C. D.C.I. S.RL. a achitat la data incheierii conventiei, 22.12.2005, suma de 20.000 lei promitentilor-vanzatori A.M. si A.F. .
S-a mai stipulat in inscris ca se va incheia ulterior contractul de vanzare-cumparare la notarul public, intre A.M. si A.F. , in calitate de vanzatori si S.C. D.C.I. S.R.L., in calitate de cumparator, in termen de 60 de zile (pana la 21.02.2006), interval de timp in care promitentii-vanzatori se obliga sa obtina titlu de proprietate, in caz contrar, daca dupa implinirea termenului contractul de vanzare-cumparare nu este incheiat din culpa promitentilor-vanzatori, acestia datoreaza beneficiarului-cumparator dublul avansului incasat, adica suma de 40.000 lei, precum si faptul ca neexecutarea culpabila a promisiunii de vanzare da dreptul partii care si-a executat obligatiile, sa solicite daune-interese, solutionarea eventualelor neintelegeri fiind stabilita la instanta competenta.
Prin cererea din 21.02.2006, parata-reclamanta A.F. a solicitat S.C. D.C.I. S.R.L. amanarea scadentei indeplinirii obligatiei de a obtine (definitiva) actele de proprietate conform contractului din 22.12.2005, termen ce a fost prelungit prin acordul partilor pana la data de 30.03.2006.
La data de 20.03.2006 a fost pronuntata de catre Judecatoria Zimnicea, sentinta civila nr. 130, prin care s-a constatat ca paratii-reclamanti din prezenta cauza sunt proprietari, printre altele, ai cladirii saivan oi si terenul aferent de 0,20 ha., situate pe teritoriul com. Piatra, jud. Teleorman, bunuri imobile dobandite de la Comisia de lichidare a fostului C.A.P. Piatra.
Din ansamblul probelor administrate in cauza (raspunsurile partilor la interogatorii, declaratiile martorilor, sentinta civila nr. 130/20.03.2006) rezulta fara putinta de tagada ca paratii-reclamanti A.M. si A.F. nu si-au indeplinit in mod culpabil obligatia de a obtine documentatia necesara incheierii contractului in forma autentica si de a se prezenta la notar in acest scop, culpa pentru nerespectarea obligatiei asumate si pentru imposibilitatea definitivarii vanzarii-cumpararii bunurilor imobile ce fac obiectul prezentului litigiu apartinandu-le in exclusivitate.
Astfel, cum recunosc chiar paratii-reclamanti la interogatorii, la data concilierii directe - 28.09.2007 -, se aflau in posesia intregii documentatii necesare in vederea incheierii contractului de vanzare-cumparare in forma autentica, asa cum stabilisera de comun acord prin antecontractul denumit "promisiune de vanzare-cumparare" din 22.12.2005, insa parata-reclamanta A.F. nu le-a prezentat reprezentantului reclamantei-parate, desi le avea asupra sa, motivand la interogatoriu ca i s-ar fi vorbit nepoliticos si nu i se platise diferenta de pret.
Neindeplinirea culpabila a obligatiei de a se prezenta la notar pentru incheierea in forma autentica a contractului de vanzare-cumparare reiese clar si din datele la care a fost intabulat dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 0,20 ha. ce face obiectul promisiunii de vanzare - 06.02.2007 - respectiv la care a fost pronuntata sentinta civila nr. 130/20.03.2006 a Judecatoriei Zimnicea, care a ramas definitiva si irevocabila prin nerecurare la data de 26.04.2006, fiind imposibil de justificat intervalul mare de timp scurs de la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii judecatoresti si pana la intabularea dreptului de proprietate consacrat de aceasta, ceea ce dovedeste reaua-credinta a paratilor-reclamanti in indeplinirea obligatiei asumate.
Este lipsita de relevanta apararea paratilor-reclamanti in sensul ca au refuzat sa se prezinte la notar deoarece nu li se platise diferenta de pret, in suma de 5.000 lei, intrucat din ansamblul probelor administrate in cauza reiese ca plata acestei diferente de pret urma sa se faca in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare in forma autentica, aspect care este si de notorietate publica, anume faptul ca pretul se plateste in momentul definitivarii tranzactiei in forma prevazuta de lege, (in speta, forma autentica a contractului era necesara sub sanctiunea nulitatii absolute, conform dispozitiilor art. 2 alin. 1 din Titlul X "Circulatia juridica a terenurilor" al Legii nr. 247/2005), pentru evitarea oricaror neintelegeri, chiar actele autentice purtand, in majoritatea lor, mentiunea ca pretul s-a platit la data incheierii acestora.
Avand in vedere aceste considerente, vazand si dispozitiile art. 961, art. 1021, 1087 si 1298 C.civ., instanta,prin s.c. nr. 449 din data de 21.05..2008  a admis cererea principala formulata de reclamanta-parata S.C. D.C.I. S.R.L., a dispus rezolutiunea antecontractului de vanzare-cumparare incheiat intre parti la data de 22.12.2005, a obligat paratii reclamanti A.M. si A.F. sa plateasca reclamantei-parate suma de 40.000 lei, cu titlu de daune interese,  i-a obligat pe acestia la plata catre S.C. D.C.I. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecata, constatand ca au cazut in pretentii, conform art. 274 alin. (1) C.proc.civ. si a respins cererea reconventionala, ca neintemeiata.   
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Rezolutiune

Actiunea in rezolutiune a unui contract de intretinere respinsa. Cerere Reconventionala admisa. Obligatia de intretinere in natura transformata in obligatia de a plati o suma lunara. - Sentinta civila nr. 101 din data de 13.04.2016
Contractul de vanzare-cumparare a unui bun mobil, contract consensual. Formalitatile ulterioare nu au efect asupra transmisiunii dreptului de proprietate, ci doar asupra posibilitatii de a circula cu vehiculul respectiv - Decizie nr. 915 din data de 25.11.2015
Rezolutiunea contractului de realizarea unor lucrari de constructii - Decizie nr. 349 din data de 28.04.2011
Rezolutiune - Decizie nr. 291 din data de 22.04.2010
Retragerea unui mandat european de arestare, in temeiul dispozitiilor art. 94 din Legea nr. 302/2004, republicata, ca urmare, a renuntarii la executarea acestuia de catre autoritatea care l-a emis, dupa ce s-a dispus de catre autoritatile judiciare din Ro - Sentinta penala nr. 304/64/2013 din data de 28.08.2013
Rezolutiune contract de vanzare cumparare. Neplata pretului vanzarii conform transelor stabilite prin contract. - Sentinta civila nr. 96/S din data de 03.04.2012
Rezolutiune contract de constructii montaj. - Decizie nr. 27/A din data de 01.04.2009
Rezolutiunea titlului de proprietate al constituitorului ipotecii. Consecinte asupra dreptului de ipoteca. - Decizie nr. 253 din data de 22.05.2009
Rezolutiunea antecontractului de vanzare - cumparare - Decizie nr. 921 din data de 14.12.2006
desfintarea rezolutiei de neincepere a urmaririi penale (art 278" alin 8 lit b.cpp) - Hotarare nr. 165 din data de 02.05.2011
PLANGERE IMPOTRIVA REZOLUTIILOR SAU ORDONANTELOR PROCURORULUI. INTIMATI MAGISTRATI JUDECATORI. INSUFICIENTA A ACTELOR PREMERGATOARE. NEAUDIEREA PETITIONARULUI - Sentinta penala nr. 134 din data de 01.10.2009
Rezolutiune - Sentinta civila nr. 8438 din data de 16.12.2009
Rezolutiune - Sentinta civila nr. 7930 din data de 04.12.2009
Rezolutiune - Sentinta civila nr. 11658 din data de 10.06.2010
rezolutiune contract - Sentinta civila nr. 8685 din data de 24.11.2010
Rezolutiune contract de vanzare cumparare- daune interese - Hotarare nr. 1535 din data de 05.03.2010
rezolutiune contract - Hotarare nr. 10766 din data de 19.11.2008
rezolutiune contract de vanzare-cumparare - Hotarare nr. 8950 din data de 25.06.2010
Rezolutiune contract de intretinere - Sentinta civila nr. 8428 din data de 30.09.2008
Clauza rezolutorie. Regimul juridic al unui imobil dobandit de soti in anul 1932, anterior intrarii in vigoare a Codului Familiei din anul 1954, care instituie regimul devalmasiei. Interpretarea mentiunii cumpararii in solidar existenta in cuprinsul ... - Decizie nr. 964 A din data de 24.09.2010