Legea nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001.
Posibilitatea unitatii detinatoare de a revoca o dispozitie/decizie emisa anterior de catre ea prin care a solutionat notificarea.



Solutionarea notificarii formulate in conditiile Legii nr. 10/ 2001 de catre unitatea detinatoare prin emiterea dispozitiei/ deciziei in sensul  restituirii in natura sau al propunerii de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent epuizeaza prima faza administrativa a procedurii si, totodata, competentele unitatii detinatoare in cadrul acestei proceduri. Odata emisa decizia/ dispozitia de catre unitatea detinatoare, chiar daca aceasta  decizie/dispozitie nu a nascut in beneficiul notificatorului un drept de proprietate sau de creanta   protejat de art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la CEDO,    nu mai exista posibilitatea pentru unitatea detinatoare sa mai ia in discutie inca o data aceeasi notificare si sa o mai solutioneze o data, prin emiterea unei a doua dispozitii/ decizii, iar aceasta indiferent de solutia care ar fi data prin aceasta a doua dispozitie, anume de confirmare sau infirmare a solutiei din prima decizie/ dispozitie. Organul emitent al deciziei/ dispozitiei poate solicita desfiintarea acesteia doar pe calea dreptului comun in cadrul unei actiuni in anulare sau in constatarea nulitatii, fara a putea proceda la revocarea propriei dispozitii.


( decizia civila nr. 41  A/  02.02.2016 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti)
 
           Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
  Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Teleorman - Sectia CMASCAF, reclamanta  CSA, in contradictoriu cu parata Primaria mun. Alexandria,  a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa se dispuna anularea dispozitiei  nr. /28.11.2014, restituirea in natura a imobilelor terenuri in suprafata de 411,50 mp si 306 mp; in subsidiar, in masura imposibilitatii de restituire in natura, s-a solicitat mentinerea ca legala a dispozitiei nr. /25.03.2008 a primarului mun. Alexandria si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In drept au fost invocate dispozitiile  Lg 10/2001, Lg 165/2013, C. proc. civ..
Prin incheierea de sedinta nr. 116/11.03.2015,  admitandu-se exceptia necompetentei functionale a sectiei CMASCAF  a Tribunalului Teleorman cauza a fost trimisa spre competenta solutionare catre sectia civila a aceleiasi instante.
Prin cererea inregistrata la data de 29.04.2015 ( f. 14 dosar fond ), reclamanta a completat si precizat cererea introductiva de instanta, aratand ca solicita anularea dispozitiei nr. / 28.11.2004 si    obligarea paratei la emiterea unei noi dispozitii si acordarea de masuri reparatorii in echivalent pentru imobilul teren  de 411,50 mp situat in str. D , nr.  si imobilul teren de 306 mp. situat in str. L nr. , precum si emiterea de dispozitie pentru acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele constructii situate in str. D , nr. si str. L nr.  in suprafete ce vor rezulta din probe.
Prin   sentinta  civila nr.  237/30.04.2015  pronuntata de  Tribunalul  Teleorman s-a respins ca nefondata contestatia formulata de reclamanta CSA.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut, in esenta, urmatoarele:
Se face referire la art.  23  din Legea nr. 10/2001  si  pct. 23 din HG nr. 250/ 2007 si se arata ca potrivit art. 24 din lege raportat la art. 24.2 din Norme este posibil ca intinderea dreptului sa fie prezumata in lipsa unor acte doveditoare , insa prezumtia opereaza numai in absenta unor probe contrare, fapt ce implica, pe de o parte, conditia obtinerii de catre solicitant a negatiilor referitoare la actele de proprietate, obtinute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Nationale si primariei in a carei raza este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declaratii olografe, prin care solicitantul declara pe propria raspundere ca nu mai detine alte inscrisuri, si, pe de alta parte, coroborarea informatiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, dupa caz, s-a pus in aplicare masura preluarii abuzive, cu celelalte informatii aflate la dosarul de restituire.
In fapt, in cauza s-a retinut, vazand dispozitia nr. /25.03.2008 a Mun. Alexandria, ca numitul CND – decedat la data de  25.03.2004, notificand-o pe parata, a solicitat restituirea in natura  sau prin echivalent, in calitate de mostenitor al defunctului CN zis N, imobilele situate in str. D si L, compuse din teren si constructii; pe terenul din str. D in prezent aflandu-se sediul Bancii ,  iar pe cel din str. L  aflandu-se Hotelul P. denumit anterior Hotel C..
Prin dispozitia nr. /25.03.2008 mun. Alexandria prin Primar a  respins cererea de restituire in natura pentru imobilul situat in str. D, nr.  propunandu-se acordarea de masuri reparatorii in echivalent in limitele Titlului VII/Lg 247/2005 pentru imobilul teren in suprafata de 411,50 mp si constructie in suprafata de 148,87 mp. S-a disjuns capatul de cerere privind imobilul teren situat in mun. Alexandria, str. L, nr.  inaintandu-se dosarul spre competenta solutionare APAPS, municipiul Alexandria nefiind detinatorul terenului, cu propunerea de acordare de masuri reparatorii in echivalent in conditiile Titlului VII, Regimul stabilirii platii despagubirilor aferente imobilelor preluate abuziv din Leg 247/2005  pentru imobilul constructie Hotel in suprafata de 306 mp..
  Ca urmare a returnarii dosarului de catre APAPS, pentru lipsa unor  documentelor necesare, respectiv  - precizarea proprietarului imobilului teren din str. D, nr. , acte ce descriu constructiile demolate – fisa de demolare, releveu sau negatiile acestor unitati ca nu detin astfel de informatii, verificarea si precizarea motivelor pentru care in matricola nr. 2a imobilului din str. CI, figureaza ca proprietari CN si AZ a fost comunicat reclamantei necesitatea completarii documentatie, obligatie pe care aceasta nu a complinit-o.
Prin dispozitia nr. /28.11.2014, constatand ca petenta nu a completat actele doveditoare in sensul cerut, s-a respins notificarea acesteia retinandu-se ca nu prezinta dovezi privind calitatea de mostenitor, nu prezinta dovezi sau declaratie notariala privind incasarea despagubirilor, nu prezinta documente complete privind descrierea constructiei demolate, nu prezinta declaratia de notorietate din care sa rezulte ca NC, NC este una si aceeasi persoana cu NC, nu s-a prezentat dovada detinerii in proprietate a intregului imobil Hotel, in conditiile in care in matricola nr. 2 impozit pe cladiri autorul dupa care se solicita restituirea figureaza coproprietar alaturi de numitul AZ, nu s-a prezentat act de identitate valabil. S-a mentionat, de asemenea, incetarea aplicabilitatii Dispozitiei Primarului mun. Alexandria nr. /25.03.2008.
Vazand materialul probator administrat in conditii de contradictorialitate in fata instantei de judecata, s-a retinut ca reclamanta a complinit lipsurile referitoare la actul de identitate valabil, declaratia de notorietate care atesta ca numitul CN este una si aceeasi persoana cu CN, fara a se mentiona daca aceasta persoana este una si aceeasi insa si cu NC, declaratia autentica pe propria raspundere prin care reclamanta a recunoscut si a indicat sumele primite cu titlu de despagubiri.
Reclamanta din prezenta cauza nu a inteles, insa, sa suplineasca si celelalte lipsuri retinute prin restituirea dosarului.
Astfel, in cauza nu exista documentatia necesara dovedirii calitatii de mostenitor, motivarea reclamantei asa cum aceasta transpare din cererea completatoare, atestand, de altfel,  o interpretare eronata a legii. 
Enumerarea cuprinsa in art. 23/Lg. 10/2001 raportat la pct. 23.1- 23.4/HG 250/2007  privind dovada calitatii de mostenitor nu este, asa cum invedereaza reclamanta,  una alternativa. Actele de stare civila – certificat de nastere, casatorie, carti de identitate - dovedesc relatia de rudenie, iar actele de mostenire – testament si certificat de mostenitor sau de calitatea -, atesta indreptatirea la a pretinde dreptul provenind de la autor, drept decurgand din calitatea de mostenitor acceptant. Certificatul de mostenitor  cuprinde mentiuni cu privire la acceptarea sau renuntarea la mostenire, prin indicarea expresa a tuturor mostenitorilor acceptanti sau renuntatori. Desi prin cererea completatoare, reclamanta  sustine ca la dosarul administrativ exista testamentul si certificat de nastere care dovedesc relatia de rudenie, aceasta omite importanta certificatului de mostenitor. Or, acest act este cel care ar face dovada calitatii de mostenitor acceptant, si aceasta intrucat testamentul naste numai o vocatie la mostenire, vocatie ce este insa validata prin acceptare.
In ceea ce priveste necesitatea lamuririi dreptului de coproprietate asupra imobilului Hotel care transpare din matricola nr. 2, in sensul in care CN este coproprietar alaturi de AZ, se retine de asemenea, ca reclamanta da o interpretare complet eronata textului de lege incident, invocand necesitatea prezumarii dreptului independent insa de vreun fapt vecin si conex si in lipsa oricarui temei de drept pentru retinerea acestei prezumtii de proprietate in patrimoniul autorului sau. Aceasta sustine ca solutie optima si legala prezumarea unei cote de 50% in favoarea autorului sau in absenta unor probe contrare– f. 21 cerere completatoare.
Dreptul exclusiv de proprietate asupra imobilului Hotel nu poate fi prezumat altfel decat in conditiile legii, adica trebuie sa rezulte din acte de proprietate sau in limitele exceptiilor prevazute de lege si care au fost enuntate mai sus.
In lipsa unor dovezi a cotei exclusive,  autoritatea nu poate prezuma nicidecum o cota legala de 50%, o astfel de prezumtie legala si relativa fiind  reglementata de legislatia romaneasca exclusiv in materia raporturilor de familie cu privire la bunurile devalmase, nu si in cadrul coproprietatii de drept comun, cu atat mai mult cu cat legea speciala la care ne raportam in prezenta speta, Lg. 10/2001 instituie un regim probatoriu  distinct si neechivoc.
In cauza, dovada contrara realitatii juridice atestata de matricola nr. 2 se putea face prin prezentarea unor acte translative de proprietate, ulterioare si care sa ateste ca autorul reclamantei a devenit proprietar exclusiv sau a unor titluri care sa ateste cota in mod neechivoc.
Cum aceasta dovada nu a fost facuta, imposibilitatea depunerii documentatiei trebuie sa fie dovedita de negatia data de autoritatile componente si care au fost mai sus enumerate.
De asemenea, materialul probator administrat in cauza, nu atesta respectarea obligatiei ce-i incumba reclamantei sub aspectul descrierii imobilelor pentru care se solicita restituirea, obligatorie in contextul evaluarii si determinarii despagubirilor, respectiv fisa de demolare, releveu, negatii, situatia de amplasament, fisa monografica, fisa de evaluare, fisa de demolare.
SE face referire la   art. 9, 10 si 249 C. proc. Civ. si se arata ca fata de aceste prevederi, instanta de judecata nu are nici o obligatie de a face demersuri in locul partii interesate pentru dovedirea pretentiilor acesteia.
Referitor la efectele juridice ale dispozitiei nr. /25.03.2008 prin care s-au facut propuneri de  despagubiri in favoarea  autorului reclamantei, instanta retine ca acesta nu are valoarea unui titlu de proprietate; aceasta nu a creat in patrimoniul reclamantei sau a autorului sau nici un drept in conditiile in care aceasta este supusa unui control in cadrul unei proceduri legale.
Impotriva sentintei tribunalului a  declarat, in termen legal, prezentul apel apelanta-reclamanta  CSA, dezvoltand urmatoarele critici:
Instanta   de  fond   a   ignorat  dispozitiile  articolului  4.2   si  dispozitiile  articolului 4.4 din Norma metodologica de aplicare unitara a Legii nr.  10/2001 si a interpretat gresit dispozitiile art. 23.1. lit. b) din aceeasi Norma, precum si dispozitiile articolului 4 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 10/2001, retinand ca singurul act ce face dovada calitatii de persoana indrepta?ita la beneficiile Legii nr. 10/2001 este certificatul de mostenitor acceptant.
Instanta de fond a incalcat dispozitiile articolului 24 din Legea nr. 10/2001.
Hotararea instantei de fond a fost data cu incalcarea articolului 3 alin. 2 din  HG  nr.  250/2007  privind   aprobarea  Normelor Metodologice  de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum si cu incalcarea dispozitiilor art. l din Protocolul  nr. I la Conventia  Europeana a  Drepturilor  Omului si jurispruden?a CEDO.
Instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 293 cod proc. civ., principiul disponibilitatii si principiul aflarii adevarului cu ocazia respingerii probei propuse in temeiul art. 293 cod proc. civ. de catre apelanta reclamanta, constand in obligarea Municipiului Alexandria la depunerea dosarului administrativ.
Instanta de fond a ignorat dispozitiile articolului 4.2 si dispozitiile articolului 4.4 din Norma metodologica de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 si a interpretat gresit dispozitiile articolului 23.1. lit. b) din aceeasi Norma, precum si dispozitiile articolului 4 alin. 3 teza a Il-a din Legea nr. 10/2001, retinand ca singurul act ce face dovada calitatii de persoana indrepta?ita la beneficiile Legii nr. 10/2001 este certificatul de mostenitor acceptant
Potrivit art. 4.4 din Norma de aplicare a Legii nr. 10, la art. 4 alin. (2) din lege norma referitoare la accesul mostenitorilor persoanei indreptatite la beneficiul legii implica o analiza calificata a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civila, certificate de mostenitor, daca acestea exista, testamente) pentru stabilirea calitatii de mostenitor legal sau testamentar.
Asadar, in conformitate cu textul de lege mentionat, in toate cazurile, stabilirea calitatii de mostenitor (legal sau testamentar) a persoanei indreptatite la beneficiul Legii nr. 10/2001 se face potrivit legii civile romane
Potrivit art. 106 alin. l din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995,  calitatea de succesibil se stabileste prin acte de stare civila, prin testament si cu martori.
Pe de alta parte, art. 4.2 din Normele metodologice mai stabileste ca norma referitoare  la accesul mostenitorilor persoanei indreptatite la beneficiul legii implica o analiza  calificata a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civila, certificate de  mostenitor, daca acestea exista, testamente) pentru stabilirea calitatii de mostenitor legal sau testamentar.
Pornind de la aceste dispozitii legale, se constata ca, in speta, desi instanta de fond a facut o analiza a actelor depuse de reclamanta la dosar, concluzia la care a  ajuns, in sensul ca acestea nu sunt suficiente pentru a demonstra calitatea de mostenitor al fostului proprietar al imobilelor in litigiu, este gresita.
Articolul 23 din Legea nr. 10/2001 nu contine prevederi speciale in ceea ce  priveste dovedirea dreptului de proprietate al persoanei indreptatite asupra imobilelor  solicitate si, eventual, a calitatii sale de mostenitor al fostului ori adevaratului  proprietar, ceea ce inseamna ca sunt aplicabile regulile de drept comun.
Astfel, dovada calitatii de mostenitor se face, de regula, cu certificatul de mostenitor  sau de legatar, ori hotararea judecatoreasca iar, in lipsa acestora, prin orice alte mijloace de proba care atesta legatura de rudenie, acceptarea mostenirii, etc., respectiv acte de stare civila, testamentul intocmit de defunct si altele.
In speta,   dovada  calitatii  de  mostenitor  a  fost  efectuata  in  cadrul  procedurii  administrative de catre tatal reclamantei, CND, cu acte de stare civila  prin care a probat ca este succesorul proprietarului imobilelor nationalizate, NC. In dosarul administrativ se afla atat certificatul de nastere al numitului CND  care  atesta  ca  este  fiul  lui NC  si  al  TC, cat si testamentul defunctului NC. Ulterior dupa decesul tatalui reclamantei - CND - la dosarul administrativ a fost depus certificatul de mostenitor nr. 54/27.04.2004, eliberat de BNP MV, care atesta ca unica mostenitoare a acestuia este reclamanta.
In aceste conditii, apelanta arata ca a probat succesiunea dupa proprietarul imobilelor in cauza.
  De asemenea, prin interpretarea potrivit careia singurul act ce face dovada calitatii de persoana indrepta?ita la beneficiile Legii nr. 10/2001 este certificatul de mostenitor acceptant, instanta de fond a incalcat punctul 23. l litera b) din HG nr. 250/2007 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Potrivit textului de lege enuntat "actele juridice care atesta calitatea de mostenitor sunt: certificat de mostenitor sau de calitate de mostenitor, acte de stare civila care atesta rudenia sau filiatia cu titularul initial al dreptului de proprietate, testament insotit de certificat de mostenitor sau de calitate de mostenitor ".
Asadar, legiuitorul a enumerat actele care, in acceptiunea legii, au putere doveditoare in privinta calitatii de mostenitor. In acest sens, unul dintre actele mentionate este suficient pentru a fi probata calitatea de mostenitor.
Interpretare data de instanta de fond incalca, de asemenea, si dispozitiile art. 4 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 10/2001.
Astfel, succesibilii care, dupa data de 6 martie 1945, nu au acceptat mostenirea sunt repusi de drept in termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a caror restituire se solicita in temeiul prezentei legi.
Asadar, din moment ce legiuitorul a in?eles sa dea valoare de acceptare a succesiunii cererii de restituire, este ilogic sa se pretinda ca numai peten?ii care prezinta un certificat de mostenitor acceptant pot beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.
Rezulta, in aceste conditii, ca cererea de restituire, insotita de acte de stare civila ce dovedesc calitatea de succesor al proprietarului imobilelor, este suficienta in acceptiunea legii pentru a beneficia de dreptul provenind de la autor.
Instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 24 din Legea nr. 10/2001In ceea ce priveste necesitatea lamuririi cotei de proprietate detinute de NC, in sensul in care acesta a detinut un drept de proprietate exclusiv asupra imobilului Hotel sau a detinut imobilul in coproprietate alaturi de AZ, aratam urmatoarele:
Instanta de fond a retinut ca prezumtia de proprietate in legatura cu dreptul exclusiv asupra imobilului Hotel a fost invocata fara a exista vreun fapt vecin si conex si in lipsa oricarui temei de drept.
In acest mod, instanta de fond a pronuntat hotararea atacata cu incalcarea dispozitiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.
In primul rand, prezumtia de proprietate exclusiva asupra imobilului a fost invocata in raport de actul de preluare - Decretul nr. 92/1950, respectiv Certificatul nr. 93-670/09.12.2002 eliberat de Arhivele Nationale, Directia Judeteana Teritoriala a Arhivelor Nationale, potrivit caruia "s-a constatat ca in Anexa la Decretul 92/1950 de nationalizarea unor imobile, cuprinzand tabelul imobilelor nationalizate in judetul Teleorman, figureaza la nr. crt. 26 numitul NC cu 7 apartamente in Alexandria, str. Filimon Sarbu nr. , str. Lupeni nr.   si str. L nr.  " precum si in raport de dispozitiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Singura proba care ar fi putut sa rastoarne prezumtia de proprietate exclusiva instituita in favoarea autorului reclamantei ar fi fost un contract de vanzare cumparare prin care acesta ar fi instrainat o cota din dreptul de proprietate.
Or, impotriva prezumtiei legale instituite de art. 24 din Legea nr. 10/2001 a fost invocata o mentiune din matricola nr. 2 privind impozitul pe cladiri potrivit careia alaturi de autorul apelantei reclamante - CN- apare si un alt nume - AZ.
Se remarca astfel ca, in primul rand, acea mentiune nu valoreaza titlu de proprietate, iar, in al doilea rand, mentiunea inscrierii numelui respectiv este taiata cu doua linii.
In aceste conditii, avand in vedere ca mentiunea respectiva nu intrune?te cerintele legale pentru a fi considerata titlu de proprietate si astfel nu are aptitudinea de a dovedi un drept de proprietate, coroborat si cu faptul ca imobilul Hotel a fost preluat numai de la NC, rezulta ca, in acceptiunea Legii nr. 10/2001, acesta este proprietarul real.
Asadar, dreptul exclusiv de proprietate asupra imobilului Hotel a fost prezumat in conditiile legii, adica a rezultat in limitele cazurilor prevazute de In consecinta, rationamentul in urma caruia s-a retinut ca imobilul nu a fost detinut de catre CN este gresit, instant de fond incalcand cu acest prilej dispozitiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Hotararea instantei de fond a fost data cu incalcarea articolului 3 alin. 2 din HG nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum si cu incalcarea dispozitiilor art. l din Protocolul nr. l la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurispruden?a CEDO.
Se arata ca inainte de a adopta dispozitia nr. /28.11.2014, parata a emis initial dispozitia nr. /25.03.2008 prin care a solutionat pozitiv notificarea in cauza.
Ulterior, fara a exista un filtru judiciar si fara ca  instanta de judecata sa se pronunte cu privire la calitatea de persoana indreptatita si la existenta dreptului de proprietate, aceeasi institutie a respins notificarea.
  Potrivit textului de lege incident, deciziile sau dispozitiile emise cu respectarea prevederilor cuprinse in Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 614/2001, precum si in Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 498/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, isi pastreaza deplina valabilitate.
Asadar, notificarea a fost solutionata initial la nivelul anului 2008 pe baza legislatiei  aflate in vigoare la nivelul acelui an, iar in anul 2014 dispozitia initiala de admitere a notificarii a fost revocata si a fost emisa o alta dispozitie prin care a fost respinsa notificarea. De remarcat ca noua dispozitie a avut in vedere modificarile legislative aparute intre timp (Legea nr. 165/2013).
Rezulta ca Primaria Alexandria a reluat analiza unui dosar administrativ deja solutionat  si a aplicat o lege aparuta in anul 2013 unei notificari, unor acte si situatii existente la  nivelul anului 2008.
Cu alte cuvinte legea nu a fost aplicata unor situatii ivite dupa aparitia sa, ci unor situatii cu mult anterioare.
In acest mod a fost incalcat principiul neretroactivitatii legii civile.
In scopul evitarii unor astfel de situatii legiuitorul a introdus art. 3 alin. 2 din HG nr. 250/2007, potrivit caruia deciziile sau dispozitiile emise cu respectarea prevederilor cuprinse in Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, la data emiterii lor, isi pastreaza deplina valabilitate.
Dupa comunicarea dispozitiei respective catre reclamanta,  aceasta si-a produs efectele in domeniul dreptului civil si prin urmare, nu mai putea fi  revocata.
Revocarea actului juridic civil prin care s-a stabilit indreptatirea subsemnatei la  despagubiri pentru imobilul notificat, printr-un act ulterior care desfiinteaza drepturi  recunoscute initial, inseamna o incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice.
Deciziile sau dispozitiile emise in temeiul Legii nr. 10/2001 dupa comunicarea lor catre persoanele indreptatite, intra in circuitul civil si produc efecte juridice , natura unor acte juridice civile si in atare situatie nu mai pot fi revocate de organul emitent.
Aceasta pentru ca dispozitiile emise de primar in temeiul Legii nr. 10/2001 nu sunt acte administrative emise in regim de putere publica, ci  in regim de drept privat, in care persoana detinatoare nu se prezinta ca purtator al autoritatii publice, ci in calitate de persoana juridica, titulara de drepturi si obligatii civile.
Caracterul civil al dispozitiei a fost stabilit, de asemenea, si prin dispozitiile art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 din care rezulta ca un astfel de act produce efecte in planul dreptului de proprietate nascand drepturi cu caracter patrimonial in favoarea persoanei indreptatite.
Aceste efecte dau dispozitiei si un caracter irevocabil care impiedica organul emitent sa retracteze actul respectiv dupa ce acesta a fost comunicat persoanei indreptatite.
Totodata, trebuie avut in vedere faptul ca Legea nr. 10/2001 nu reglementeaza dreptul unitatii detinatoare, respectiv al organului emitent de a-si revoca dispozitia prin care a solutionat cererea persoanei indreptatite.
Desfiintarea unei asemenea dispozitii este posibila fie pe calea contestatiei reglementata de prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, fie pe calea dreptului comun calea contestatiei reglementata de dispozitiile legale mentionate se afla la indemana persoanei solicitante, insa in speta aceasta cale de atac nu a fost folosita de subsemnata reclamanta care nu a atacat Dispozitia nr. /25.03.2008.
Organul emitent poate solicita desfiintarea unei dispozitii emise in temeiul Legii nr. 10/2001 doar pe calea dreptului comun in cadrul unei actiuni in anulare sau in constatarea nulitatii, fara a putea proceda la revocarea propriei dispozitii.
Aceste motive arata, pe de o parte, cum instanta de fond a apreciat in mod gresit ca dispozitia nr. /25.03.2008 nu a creat in patrimoniul reclamantei niciun drept si, pe de alta parte, cum au fost incalcate dispozitiile articolului 3 alin. 2 din HG nr.250/2007.
De asemenea, hotararea instantei de fond incalca dispozitiile art. l din Protocolul nr. l la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta CEDO.
Astfel, prima dispozitie emisa de Primarul Municipiului Alexandria reprezinta un act prin care Primaria a solutionat notificarea si a constatat calitatea de persoana indreptatita la masuri reparatorii sub forma despagubirilor banesti pentru imobilele indicate in notificare.
Rezulta astfel ca Primaria nu mai avea posibilitatea legala de a reveni asupra dispozitiei initiale si de a stabili o alta situatie privitoare la indreptatirea de a primi  masuri reparatorii pentru imobilele notificate - pentru ca subsemnata, prin-emiterea  primei dispozitii, dobandisem un bun in sensul dispozitiilor art. l din Protocolul l la  Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurispruden?a CEDO.
In jurisprudenta CEDO s-a largit acceptiunea notiunii de bun si s-a stabilit ca aceasta  cuprinde nu numai drepturile de proprietate si alte drepturi reale, ci si drepturile de  creanta, chiar interesele economice si sperantele legitime cu anumite limitari.
Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului  conform aceleiasi  jurisprudente CEDO - este principiul securitatii raporturilor juridice.
In speta, revocarea actului juridic civil prin care Primaria Alexandria a stabilit  indreptatirea subsemnatei la despagubiri - pentru imobilele notificate - printr-un act  ulterior   care   desfiinteaza   drepturi   recunoscute   initial   inseamna   o   incalcare   a  principiului securitatii raporturilor juridice.
Instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 293 cod proc. civ., principiul disponibilitatii si principiul aflarii adevarului cu ocazia respingerii probei propuse in temeiul art. 293 cod proc. civ. de catre  reclamanta, constand in obligarea Municipiului Alexandria la depunerea dosarului administrativ
Prin cererea completatoare si precizatoare la contestatia formulata, subsemnata, in cadrul probei cu inscrisuri, a solicitat instantei de fond, in temeiul art. 293 noul cod. proc. civ., obligarea Municipiului Alexandria sa depuna intregul dosar administrativ ce a stat la baza emiterii dispozitiei contestate.
Judecatorul ar fi observat ca dosarul administrativ contine, printre altele, autorizatia pentru daramarea sau desfiintare de constructii sau amenajari nr. 55, 56, 57 din 21 septembrie 1970, emisa de Sfatul Popular al Orasului Alexandria si documentatia anexata acesteia, respectiv: adresa Consiliul Popular al orasului Alexandria, Serviciul Secretariat Administrativ, nr. 18555 din 21.09.1970; decizia nr. 511 din 19 septembrie 1970, emisa de Consiliul Popular al Judetului Teleorman, Comitetul Executiv; tabelul privind evaluarea bunurilor imobile din orasul Alexandria, proprietate socialista (I. G. O.), intocmit de Oficiul National de Turism, Agentia Judeteana Teleorman; cererea de demolare a imobilului din Alexandria, str. L, nr. , intocmita de Agentia Judeteana O.N.T. Teleorman; memoriul Tehnic al imobilului din Alexandria, str. L, nr. , intocmit de Agentia Judeteana Teleorman — Alexandria; fisa tehnica a imobilului din Alexandria, str. L, nr.  colt cu AL nr.  , intocmita la data de 17.05.1970; plan pivnita - Hotel A., str. L, nr.   colt cu L, nr. ; plan parter - Hotel Alexandria, str. Lupeni, nr.   colt cu L, nr. ; plan etj. I - Hotel A., str. L, nr. , colt cu str. Lupeni, nr.  ; extras certificat din "Situatia nominala a fondului locativ administrat de I. G. O. Alexandria, intocmita la data de 10 octombrie 1968" de intreprinderea de Gospodarie Oraseneasca Alexandria - Sector Locuinte si Localuri, privind imobilul de pe str. D, nr. , fost proprietatea numitului CN; extras certificat din "Situatia nominala a fondului locativ administrat de I. G. O. Alexandria, intocmita la data de 10 octombrie 1968" de intreprinderea de Gospodarie Oraseneasca Alexandria — Sector Locuinte si Localuri, privind imobilul de pe str. Lupeni, nr.  , fost proprietatea numitului CN; copii certificate de pe "Autorizatie pentru daramarea sau desfiintare de constructii sau amenajari", eliberata de Sfatul Popular al Orasului Alexandria cu nr. 55, 56, 57 din 21 septembrie 1970, privind demolarea imobilelor de pe str. L nr.  ,  si  , precum si de pe documentatia anexata acesteia, referitor la imobilul de pe str. L, nr. , compus din Hotelul I. G. O. Alexandria si mai multe pravalii.
  Instanta are de analizat o contestatie formulata impotriva unei dispozitii emise in baza Legii nr. 10/2001, studiul intregului dosar administrativ in baza caruia a fost emisa dispozitia atacata era obligatorie.
Apelanta dezvolta considerente referitor la principiul disponibilitatii partii, si principiul aflarii adevarului si arata ca in cazul apelantei,, instanta de fond nu numai ca nu si-a manifestat un rol activ in aflarea adevarului, ci chiar a respins o proba solicitata de parte care ar fi servit la aflarea  adevarului.
In cadrul propunerii de probe  apelanta a solicitat  in mod expres,  in temeiul art. 293 noul cod. proc.  civ., obligarea Municipiului  Alexandria sa depuna intregul dosar administrativ ce a stat la baza emiterii dispozitiei  contestate.
Aceasta proba era perfect admisibila in situatia in care dosarul administrativ era in posesia partii potrivnice si, bineinteles, in situatia in care instanta de fond ar fi fost interesata de aflarea adevarului.
Asadar, proba solicitata era concludenta, pertinenta si utila cauzei si nu a reprezentat o solicitare prin care instanta de fond sa substituie partea in ceea ce priveste sarcina probei.
Respingand insa proba respectiva, instant de fond a incalcat atat dispozitiile art. 293 cod proc. civ. cat si principiul disponibilitatii si principiul aflarii adevarului.
Solutionand apelul formulat, in raport de criticile dezvoltate si de probele administrate, Curtea constata urmatoarele:
Prin dispozitia nr. / 25.03.2008 emisa de Primaria Alexandria ( f. 11 dosar fond ) s-a solutionat notificarea nr.  / 2001 formulata conform Legii nr. 10/ 2001 de CND, autorul reclamantei din prezenta cauza, in sensul urmator: in ce priveste imobilul situat in Alexandria, str. D, nr. , a fost respinsa cererea de restituire in natura si s-a propus acordarea de masuri reparatorii in echivalent in conditiile Titlului VII al Legii nr. 247/ 2005 pentru acest imobil, compus din teren in suprafata de 411,50 mp si constructie in suprafata de 148,87 mp.; in ce priveste imobilul din Alexandria, Str. Libertatii nr.  s-a disjuns capatul de cerere privind terenul, inaintandu-se dosarul spre competenta solutionare sub acest aspect catre APAPS, municipiul Alexandria nefiind detinatorul terenului, iar pentru constructia demolata hotel in suprafata de 306 mp. s-a propus  acordare de masuri reparatorii in echivalent in conditiile Titlului VII din Legea nr. 247/ 2005.
Ulterior, prin dispozitia nr. / 28.11.2014 ( f. 7 dosar fond ) s-a solutionat de catre primaria Alexandria aceeasi notificare a autorului reclamantei, cu privire la aceleasi imobile terenuri si constructii situate in Alexandria, str. D nr. , respectiv  str. L nr.  (fost ), in sensul respingerii acestei notificari.
In discutie in cauza este legalitatea acestei din urma dispozitii emisa sub nr. nr. / 2014.
Curtea constata ca primul aspect care trebuie analizat in cauza este  legalitatea acestei dispozitii din perspectiva posibilitatii emitentului Primaria Alexandria de a mai emite aceasta dispozitie, dupa ce, anterior, prin dispozitia nr.  / 25.03.2008 fusese solutionata, de aceeasi entitate, aceeasi notificare cu privire la aceleasi imobile.
Asadar, acesta este primul aspect care trebuie luat spre analiza, intrucat vizeaza o chestiune care opereaza peremptoriu, chestiunile care vizeaza solutia propriu-zisa data de intimatul parat prin aceasta a doua dispozitie nr. / 2014 constituind deja o chestiune de fond, care poate fi analizata numai in subsidiar.
Curtea constata ca tribunalul nu s-a preocupat catusi de putin de acest aspect, trecand direct la analizarea pe fond a notificarii si dreptului la masuri reparatorii al reclamantei, motivand cu privire la situatia emiterii de catre parata a doua dispozitii doar in sensul ca prima dispozitie emisa in anul 2008 nu a nascut in patrimoniul reclamantei un drept de proprietate. 
Curtea admite ca prima dispozitie emisa de Primaria Alexandria sub nr. / 2008 nu a nascut, intr-adevar, in beneficiul reclamantei un drept de proprietate sau de dreanta si, sub acest aspect, sunt nefondate sustinerile reclamantei in sensul ca ar beneficia in baza acestei dispozitii de un bun protejat de art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la CEDO.
Astfel, dispozitia nr. / 2008 a reprezentat, in raport de procedura reglementata de Legea nr. 10/ 2001 si Legea nr. 247/ 2005 ( sub imperiul careia a fost emisa ) doar modul de solutionare de catre unitatea intimata a notificarii si care, pe fondul ei, constituie doar o propunere de acordare a unor masuri reparatorii pentru parti din imobilele notificate ( conform celor aratate mai sus ), propunere care insa, mai departe in procedura legala instituita de cele doua acte normative mentionate, era supusa unui control suplimentar din partea celorlalte instituitii implicate in procedura, respectiv Prefect si, in final, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor.
Asa cum Curtea Constitutionala a decis prin decizia nr. 269/ 2014 „pana la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire de catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor — conform Legii nr.?247/2005 — sau a deciziei de compensare in puncte de catre Comisia Na?ionala pentru Compensarea Imobilelor — ulterior intrarii in vigoare a Legii nr.165/2013 — persoana indrepta?ita la restituire are o simpla expectan?a de a dobandi masurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat intr-un drept de crean?a izvorat din titlul de despagubire/decizia de compensare in puncte”.  
  Pe de alta parte, Curtea constata ca emiterea acestei a doua dispozitii nr.    / 2014 nu mai era posibila de vreme ce emitentul solutionase deja notificarea nr.  / 2001 prin dispozitia nr. / 2008, dezinvestindu-se astfel, cu consecinta epuizarii complete a primei faze administrative reglementata de legislatia reparatorie in discutie, faza care se desfasoara in fata unitatii detinatoare, nemaiexistand posibilitatea legala pentru intimata sa revina asupra modului de solutionare anterior si sa emita o a doua dispozitie asupra aceleiasi notificari.
Procedura de acordare a masurilor reparatorii in conditiile Legii nr. 10/ 2001 si Legii nr. 247/ 2005 prevedea doua faze, anume una care se desfasoara in fata unitatii detinatoare si care se finalizeaza prin emiterea dispozitiei/ deciziei de restituire in natura sau continand propunerea de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent, si o a doua faza care se desfasoara in fata Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, care se finalizeaza prin emiterea titlului de despagubiri ( urmata de emiterea titlului de plata sau titlului de conversie in actiuni la Fondul Proprietatea ).
Asadar, solutionarea notificarii de catre unitatea detinatoare prin emiterea dispozitiei/ deciziei in sensul  restituirii in natura sau al propunerii de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent epuizeaza prima faza administrativa a procedurii si, totodata, competentele unitatii detinatoare in cadrul acestei proceduri.
Odata emisa decizia/ dispozitia de catre unitatea detinatoare, aceasta nu mai are posibilitatea sa mai ia in discutie inca o data aceeasi notificare si sa o mai solutioneze o data, prin emiterea unei a doua dispozitii/ decizii, iar aceasta indiferent de solutia care ar fi data prin aceasta a doua dispozitie, anume de confirmare sau infirmare a solutiei din prima decizie/ dispozitie.
Aceasta concluzie se impune atat din analiza dispozitiilor speciale ale legilor de reparatie in discutie, cat si din perspectiva principiilor generale si a principiului sigurantei raporturilor juridice.
Astfel, pe de o parte, din perspectiva legislatiei speciale, se constata ca nicaieri Legea nr. 10/ 2001, Legea nr. 247/ 2005 sau vreun alt act normativ, inclusiv Legea nr. 165/ 2013 intervenita ulterior dispozitiei nr. / 2008 si in vigoare la data emiterii dispozitiei nr. / 2014 nu prevede dreptul unitatii detinatoare care a solutionat notificarea prin emiterea unei dispozitii/ decizii conform art. 25 si 26 din Legea nr. 10/ 2001 sa mai ia in discutie inca o data aceeasi notificare, sa „redeschida” dosarul administrativ deja solutionat sau sa „retracteze” dispozitia/ decizia deja emisa.
Nicaieri dupa momentul emiterii dispozitiei/ deciziei de solutionare a notificarii conform  art. 25 si 26 din Legea nr. 10/ 2001 legislatia in materie nu mai da vreo competenta unitatii detinatoare in analizarea dreptului la masuri reparatorii al notificatorului sau in  solutionarea notificarii in orice fel.
Pe de alta parte, din perspectiva principiilor generale, niciun act juridic, de nicio natura, civil sau administrativ, nu poate fi anulat/ revocat de catre organul emitent decat in anumite conditii si proceduri legale, supuse intotdeauna principiului legalitatii, anume in sensul ca procedura si conditiile de revocare a respectivului act juridic sunt numai cele prevazute de lege.
Este aceasta o manifestare esentiala a principiului legalitatii si principiului stabilitatii raporturilor civile, acesta din urma componenta esentiala a principiului procesului echitabil.
In ce priveste dispozitia de solutionare a notificarii emisa de unitatea detinatoare conform art. 25 si 26 din Legea nr. 10/ 2001, in practica judiciara s-a transat ca acesta reprezinta un act juridic de drept civil, iar nu de drept administrativ ( asa cum foarte corect arata apelanta reclamanta prin cererea de apel ).
Intr-adevar, dispozitiile emise de primar in temeiul art. 25 si 26 din Legea nr.   10/2001 prin care solutioneaza notificarea nu sunt acte administrative emise in regim de putere publica, ci  in regim de drept privat, in care persoana detinatoare nu actioneaza ca purtator al autoritatii publice, ci in calitate de persoana juridica, titulara de drepturi si obligatii civile stabilite prin lege.
Pe de alta parte, asa cum corect arata apelanta reclamanta, dupa comunicarea dispozitiei nr. / 2008 continand propunerea de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent pentru o parte din imobilele notificate catre reclamanta,  aceasta dispozitie si-a produs efectele specifice si a intrat in circuitul civil, nascand in persoana reclamantei anumite drepturi, dupa cum se va dezvolta in continuare.
Astfel, desi aceasta dispozitie nu a nascut in favoarea reclamantei un drept de creanta care sa se constituie intr-un bun, asa cum s-a aratat deja mai sus, nu mai putin aceasta dispozitie a nascut in beneficiul reclamantei drepturile specifice acestui act, asa cum sunt reglementate de legislatia in materie, si care trebuie supuse protectiei sigurantei raporturilor juridice civile.
Anume, atata timp cat aceasta dispozitie emisa de unitatea detinatoare reprezenta actul juridic care o punea pe reclamanta in situatia de a fi epuizat prima faza a procedurii de reparatie reglementata legal si a accesa mai departe procedura in fata Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, de pe pozitia beneficiarei unei propuneri de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent, aceste drepturi ale reclamantei apar ca fiind castigate si supuse protectiei exercitata de principiul sigurantei raporturilor juridice civile.
Principiul sigurantei raporturilor juridice civile semnifica nu numai faptul ca un drept de proprietate sau drept de creanta odata intrat in circuitul civil este protejat si nu mai poate fi repus in discutie decat in procedurile legale existente, ci vizeaza deopotriva orice drept sau interes care a fost recunoscut intr-o procedura legala.
La fel, intrarea in circuitul civil nu vizeaza numai un drept de proprietate sau de creanta definitiv stabilit, ci orice act juridic care si-a produs efectele specifice, in raport de natura sa particulara.
Asadar, sunt protejate de principiul securitatii circucitului civil nu numai actele juridice care dau nastere unui drept de proprietate sau drept de creanta, ci orice act juridic care, dupa natura lui specifica, reunoaste in favoarea unei persoane anumite drepturi sau situatii juridice, cu un continut specific ( repetam, in raport de natura particulara a actului juridic ), orice act juridic care, in raport de natura lui specifica, produce anumite efecte juridice. 
De aceea, in materie civila, anularea/revocarea unui act juridic, chiar unilateral, nu mai este posibila la dispozitia exclusiva a emitentului, de indata de acesta a intrat in circuitul civil si si-a produs efectele specifice, in functie de natura particulara a actului juridic respectiv, ci este supusa unor conditii legale ( desfiintarea consensuala de catre toate partile implicate, actiunea in anularea actului etc. ).
Asadar, raportat la natura juridica civila a dispozitiei nr. / 2008, odata ce aceasta a fost comunicata reclamantei si, mai mult, in procedura legal reglementata, aceasta a fost inaintata catre Prefect si catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor ( ceea ce face sa se prezume si existenta avizului de legalitate din partea Prefectului ), punand pe reclamanta in pozitia de a fi epuizat prima faza administrativa de obtinere a masurilor reparatorii ( cea desfasurata in fata unitatii detinatoare ) si a se afla cu procedura de obtinere a masurilor reparatorii in a doua faza reglementata legal ( in fata Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor ), aceste efecte juridice specifice dispozitiei emisa de intimata parata erau produse si supuse protectiei principiului sigurantei raporturilor juridice civile, facand imposibila legal simpla revocare de catre intimata parata a dispozitiei prin a doua dispozitie emisa in anul 2014.
Dispozitia emisa de intimata parata in conditiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 sub nr. / 2008 cu propunere de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent a produs   efectul specific de epuizare a primei faze administrative prevazuta legal ca obligatorie in obtinerea masurilor reparatorii si de „inaintare” a reclamantei in a doua faza administrativa reglementata legal, iar acest efect juridic specific a intrat in circuitul civil dupa comunicarea dispozitiei catre reclamanta. 
Revocarea actului juridic civil prin care s-a stabilit indreptatirea subsemnatei la  despagubiri pentru imobilul notificat, printr-un act ulterior al aceluiasi emitent, care desfiinteaza drepturi  recunoscute initial, produce o incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice si a ordinii de drept.
Situatia revocarii de catre insusi organul emitent a dispozitiei este diferita decat cea a invalidarii efectelor juridice ale dispozitiei printr-un act al unui alt organ decat organul emitent. In acest ultim caz nu s-ar incalca principiul securitatii raporturilor juridice, atata timp cat acel control suplimentar ar fi prevazut legal in atributia altui organ, reglementarea unor proceduri de control fiind conforma atat principiului securitatii raporturilor juridice, cat si ordinii de drept, fiind in caderea statului sa legifereze asemenea mecanisme de control menite sa asigure, in ultima instanta, certitudinea legalitatii recunoasterii unor drepturi ( acesta este si rationamentul expus de catre Curtea Constitutionala prin aceeasi decizie nr. 269/ 2014, cand retine ca atributiile de invalidare ale ANRP cu privire la dispozitiile/ deciziile de solutionare a notificarii emise de unitatile detinatoare conform Legii nr. 165/ 2013 nu aduc atingere principiului certitudinii raporturilor juridice ).
Asa cum corect arata reclamanta in cererea de apel, desfiintarea  dispozitiei nr. / 2008 dupa emiterea ei si inaintarea ei in procedura prevazuta de Legea nr. 247/ 2005 era posibila numai fie pe calea prevazuta de  art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, fie pe calea dreptului comun, la indemana organului emitent fiind actiunea in anularea/ nulitatea dispozitiei, in cadrul careia putea invoca motivele de nelegalitate  pe care le considera.
Pe de alta parte, chiar daca s-ar considera ca dispozitia nr. / 2008 a reprezentat un act administrativ, se constata ca in aceasta materie legiuitorul da posibilitatea organului emitent sa revoce unilateral actul deja emis, conform  art. 1 alin. 6 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ. Potrivit acestui text,  "autoritatea publica emitenta a unui act administrativ unilateral nelegal poate sa solicite instan?ei anularea acestuia, in situa?ia in care actul nu mai poate fi revocat intrucat a intrat in circuitul civil ?i a produs efecte juridice". Asadar, se constata ca posibilitatea organului administrativ emitent de a-l revoca este condi?ionata sub un dublu aspect, anume actul administrativ nu a intrat in circuitul civil ?i nu a produs efecte, in aplicarea principiul securita?ii ?i stabilita?ii raporturilor juridice.
Actul administrativ individual i?i produce efecte juridice ?i intra in circuitul juridic civil de la data comunicarii acestuia subiectului de drept caruia i se adreseaza.
Asadar, si daca ar fi considerat un act administrativ, dispozitia nr. / 2005, odata ce a intrat in circuitul civil prin comunicarea ei catre reclamanta si si-a produs efectele specifice, conform celor deja mentionate mai sus ( acela de a pune pe reclamanta in pozitia de a se afla cu procedura in fata Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor si de a fi epuizat prima faza administrativa a procedurii ), nu mai putea fi pur si simplu revocat de catre Primarie prin emiterea celei de a doua dispozitii, ci singura posibilitate pe care parata o mai avea era formularea unei actiuni in anulare.
In ce priveste apararea Primariei Alexandria conform careia emiterea acestei a doua dispozitii a fost justificata de restituirea dosarului de catre ANRP si de dispozitiile Legii nr. 65/ 2013 care impuneau solutionarea tuturor notificarilor pana la finalul anului 2014, Curtea constata ca aceasta justificare nu inlatura considerentele de drept expuse mai spus ( de altfel, intimata parata este in eroare considerand ca notificarea in discutie aparea ca fiind nesolutionata, fiind evident ca aceasta fusese deja solutionata prin dispozitia nr. / 2008 ). Restituirea dosarului de catre ANRP nu s-a facut catre Primarie in baza unei dispozitii legale din legislatia speciala sau generala care sa prevada o asemenea restituire si care sa dea dreptul unitatii detinatoare sa reanalizeze notificarea deja solutionata si, de altfel, se constata ca ANRP nu a restituit de fapt dosarul catre primarie, ci a solicitat doar Primariei Alexandria anumite lamuriri, necesare ANRP pentru a isi face propria analiza ( conform adresei depusa la fila 175 dosar ).
Pentru aceste motive, Curtea constata ca emiterea de catre intimata parata a dispozitiei nr. / 28.11.2014 a fost nelegala, situatie in care se impune anularea ei.
Nu vor mai fi analizate de catre Curte celalalte critici dezvoltate de apelanta reclamanta referitor la calitatea sa de persoana indreptatita la masuri reparatorii ( calitatea autorului sau de proprietar al imobilelor notificate si calitatea sa de mostenitor ), intrucat aceste aspecte sunt absolut subsidiare si nu mai pot fi analizate fata de motivul de nelegalitate gasit deja fondat de catre Curte. Mai exact, dispozitia nr. / 28.11.2014 este nelegala pentru motivul peremptoriu ca nu mai putea fi reanalizata de catre parata calitatea reclamantei de persoana indreptatita, or a mai proceda la o analiza a acestor critici dezvoltate de apelanta ar semnifica tocmai reanalizarea acestei calitati, ceea ce apare in contradictie evidenta cu nelegalitatea constatata.
In ce priveste critica reclamantei referitoare la modul in care instanta de fond a respins cererea sa de administrare a probatoriului cu dosarul administrativ aflat la intimata parata, pentru ca apoi sa ii reproseze reclamantei ca nu a administrat probatoriul necesar si sa justifice solutia pronuntata, printre altele, prin lipsa de probe, Curtea o constata fondata, aceasta maniera de solutionare a cauzei contravenind, intr-adevar, obligatiilor instantei de judecata in aflarea adevarului si solutionarea temeinica a cauzei. 
Intr-adevar, rolul activ al instantei nu poate sa suplineasca propria obligatie a partii de a isi proba pretentiile, insa in cauza nu a fost in joc rolul activ al instantei, caci reclamanta a solicitat probatoriu pe care instanta l-a respins, de altfel neintemeiat, caci actele aflate in dosarul administrativ care a stat la baza emiterii dispozitiei contestate erau absolut necesare ( pertinente, concludente si mai ales utile ) cauzei. De asemenea, cum corect arata apelanta, actele in discutie fiind in posesia intimatei parate, in mod intemeiat trebuia dispusa masura de depunere la dosarul instantei de catre intimata.  Instanta de judecata nu poate  sa justifice anumite considerente ale solutiei pronuntate pe neadministrarea de catre parte a probatoriului relevant, dupa ce anterior a respins acest probatoriu cerut de parte. 
Mai departe, Curtea nu va analiza insa inscrisurile invocate de apelanta prin cererea de apel, intrucat, cum s-a aratat mai sus, aceasta ar interesa modul de solutionare pe fond de catre intimata parata a notificarii prin dispozitia nr. / 2014, analiza impiedicata de motivul de nelegalitate constatat de catre Curte. 
In ce priveste celelalte pretentii formulate de reclamanta in cauza, astfel cum acestea au fost precizate prin  cererea inregistrata la data de 29.04.2015 ( f. 14 dosar fond ), anume obligarea paratei la emiterea unei noi dispozitii si acordarea de masuri reparatorii in echivalent pentru imobilul teren  de 411,50 mp situat in str. D , nr.  si imobilul teren de 306 mp. situat in str. L nr.  ( fost nr.  ), precum si emiterea de dispozitie pentru acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele constructii situate in str. D , nr.  si str. L nr.  in suprafete ce vor rezulta din probe, Curtea constata ca nu pot fi primite in cauza prezenta, in raport de urmatoarele considerente:
Solicitarile de obligare a Municipiului Alexandria sa emita o noua dispozitie de acordare de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele teren si constructii situate la cele doua adrese mentionate nu pot fi admise pentru aceleasi motive pentru care s-a constata de catre Curte nelegalitatea dispozitiei nr. /2014, anume ca notificarea formulata a fost deja solutionata prin dispozitia nr. / 2005.
In plus, si cu caracter absolut subsidiar, Curtea constata ca prin aceste cereri reclamanta solicita obligarea Municipiului Alexandria la emiterea unei dispozitii privind acordarea de masuri reparatorii in echivalent  si pentru terenul din str. L nr.  pentru care prin dispozitia nr. /2008 s-a dispus de catre Municipiul Alexandria disjungerea cererii si inaintarea spre competenta solutionare catre APAPS. Or, reclamanta nu a contestat aceasta dispozitie in conditiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 si, in mod evident, nu mai poate pune in discutie in cadrul procesual prezent - care reprezinta o contestatie  impotriva dispozitiei nr. /2014, legalitatea dispozitiei nr. /2008, dupa cum nu poate pune in discutie nici celelalte cereri de acordare de masuri reparatorii prin echivalent. Asemenea solicitari ar fi putut face obiectul numai a unei contestatii formulata in conditiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 impotriva dispozitiei nr. /2008.
Pentru aceste motive, in baza art. 480 C.pr.civ. va fi admis apelul, va fi schimbata in parte sentinta apelata, in sensul ca se va dispune anularea dispozitiei nr. /28.11.2014 emisa de Primarul Municipiului Alexandria si vor fi respinse celelalte pretentii ale reclamantei.