InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Suceava

Acces la justitie. Redeschiderea unui proces solutionat irevocabil in situatia existentei unui "defect fundamental". Inlaturarea dispozitiilor legale privind prescriptia dreptului la actiune.

(Decizie nr. 4333 din data de 20.05.2013 pronuntata de Curtea de Apel Suceava)

Domeniu Prescriptii | Dosare Curtea de Apel Suceava | Jurisprudenta Curtea de Apel Suceava

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Botosani Sectia a II- a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal   la data de 25.02.2011, reclamantul  R.S.   a formulat in contradictoriu cu parata Directia Generala a Finantelor Publice Judeteana Botosani cerere de revizuire a Sentintei nr. 482/25.10.2006 a Tribunalului Botosani Sectia Comerciala Contencios Administrativ si Fiscal,  in sensul anularii Raportului de Evaluare a Performantelor Profesionale ale reclamantului  pentru anul 2005 , Raport incheiat la data de 21.12.2005.
Ca o consecinta a admiterii cererii de revizuire, reclamantul a mai solicitat si anularea Deciziei nr. 11  din 31.01.2007 emisa de parata, repunerea sa pe functia de executie detinuta anterior emiterii respectivei Decizii, acordarea tuturor drepturilor banesti  cuvenite majorate si recalculate  cu indicii de inflatie incepand cu data emiterii Deciziei nr. 11/2007 pana la data integrarii efective pe functia de executie detinuta.
In fapt cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 322 pct.4 Cod procedura civila, Legea 188/1999 si Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinta nr. 3871 din 31.10.2012 Tribunalul Botosani Sectia a II- a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal a disjuns  judecata cu privire la capetele de cerere avand ca obiect:
- anularea Deciziei nr. 11/30.01.2007 emisa de parata;
- repunerea pe functia de executie detinuta anterior emiterii  Deciziei nr. 11/30.01.2007;
- acordarea tuturor drepturilor banesti cuvenite, majorate si indexate cu indicii de inflatie la data platii efective incepand cu data de 30.01.2007 pana la data reintegrarii efective pe functie;
formarea unui nou dosar cu acest obiect, pentru care a fixat termen de judecata, in vederea administrarii de probe,  la data de 05.12.2012.
Dosarul nou format a fost inregistrat  sub nr. 6586/40/2012, iar la termenul  de judecata fixat in vederea solutionarii cererii, parata, legal citata, a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila cu motivarea ca dreptul la actiunea in anularea Deciziei nr. 11/2007 este prescris in raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Sustine parata ca in cauza pentru a opera intreruperea prescriptiei trebuia ca reclamantul sa introduca o cerere de chemare in judecata avand ca obiect aceste act administrativ  si nu un altul, cum este cazul in speta - s-a solicitat anularea raportului de evaluare.
In sustinerea intampinarii au fost depuse la dosar inscrisuri.
Fata de exceptia invocata de parata reclamantul a pus concluzii oral in fata instantei, prin care a solicitat respingerea ei, sustinerile sale cu privire la aceasta exceptie fiind consemnate in practicaua prezentei sentinte.
Pe fond, in dovedirea solicitarilor sale reclamantul a depus la dosar inscrisuri.
Prin sentinta nr.4476 din 12 decembrie 2012, Tribunalul Botosani a respins exceptia prescrierii dreptului la actiune, exceptie invocata de parata Directia Generala a Finantelor Publice Judeteana Botosani, a admis actiunea formulata de reclamantul R.S. in contradictoriu cu parata  Directia Generala a Finantelor Publice Judetene Botosani, a dispus anularea Deciziei nr. 11/30.01.2007 emisa de parata si pe cale de consecinta a obligat parata sa repuna reclamantul pe functia de executie detinuta anterior emiterii  Deciziei nr. 11/30.01.2007 si a obligat parata sa plateasca reclamantului toate drepturile banesti cuvenite, majorate si indexate cu indicii de inflatie la data platii efective incepand cu data de 30.01.2007 pana la data reintegrarii efective pe functie.
          Potrivit art. 137 cod procedura civila instanta s-a pronuntat cu prioritate asupra exceptiei prescrierii dreptului la actiune, fata de care a  retinut urmatoarele:
Potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual pot fi introduse intr-un termen de maxim 6 luni.
Datele de la care incepe sa curga acest termen sunt insa diferite, functie de momentul in care se naste dreptul la actiune.
Este adevarat ca reclamantul s-a mai judecat pentru acest obiect atat in dosarul nr. 709/40/2007, unde a renuntat la judecata, dar si in dosarul 2347/99/2010 (pe rolul Tribunalului Iasi), care a admis exceptia prescrierii dreptului la actiune si a respins ca inadmisibila cererea de constatare a nulitatii absolute a Deciziei nr. 11/2007.
S-a mai retinut ca, asa cum rezulta din considerentele Deciziei nr. 11/2007, masura dispusa fata de reclamant a fost justificata de "acordarea calificativului nesatisfacator la evaluarea performantelor profesionale individuale obtinut pentru indeplinirea criteriilor de performanta in anul 2005 de functionarul public R.S.".
Raportul de evaluare a performantelor profesionale ale reclamantului pentru anul 2005, incheiat la 21.12.2005 si contrasemnat la 24.05.2006 a fost anulat de catre instanta de contencios administrativ abia la data de 31.10.2012, situatie in care apreciaza tribunalul , dreptul reclamantului de a cere anularea actului subsecvent reprezentat de Decizia nr. 11/2007, s-a nascut abia la aceasta data.
Prin urmare termenul de 6 luni, raportat la aceasta situatie juridica noua,  nu era implinit la data introducerii prezentei cereri, motiv pentru care tribunalul va respinge exceptia prescrierii dreptului la actiune.
Pe fondul cauzei, analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
  Prin Decizia nr. 11/30.01.2007 (filele 6 -7 dosar) s-a dispus ca incepand cu data de 01.02.2007 se acorda functionarului  public R.S. un preaviz de 30 de zile calendaristice in conformitate cu prevederile art. 842  alin. 3 din Legea nr. 188/1999. Prin acelasi act administrativ s-a stabilit ca dupa expirarea perioadei de preaviz reclamantului ii inceteaza raportul de serviciu , prin eliberarea din functia publica detinuta, pentru incompetenta profesionala in conformitate cu prevederile art. 84 lit. c si art. 842  lit. d  din Legea nr. 188/1999.
Asa cum rezulta din considerentele aceleiasi decizii, masura dispusa fata de reclamant a fost determinata de "acordarea calificativului nesatisfacator la evaluarea performantelor profesionale individuale obtinut pentru indeplinirea criteriilor de performanta in anul 2005 de functionarul public R.S.", precum si de Sentinta nr. 482/25.10.2006 a Tribunalului Botosani mentinuta prin Decizia nr. 3/2007 a Curtii de Apel Suceava, prin care s-a respins ca neintemeiata cererea de anulare a Raportului de evaluare a performantelor profesionale ale reclamantului pentru anul 2005, incheiat la 21.12.2005.
  Prin Decizia nr. 664/2012 a Curtii de Apel Suceava Raportul de evaluare a performantelor profesionale ale reclamantului pentru anul 2005, incheiat la 21.12.2005 si contrasemnat la 24.05.2006 a fost declarat partial - fals, iar prin Sentinta nr. 3871 din 31.10.2012 Tribunalul Botosani Sectia a II- a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal a anulat in totalitate respectivul act administrativ.
Avand in vedere acest aspect instanta a apreciat ca reclamantul trebuie sa fie pus in situatia anterioara emiterii Raportului de evaluare a performantelor sale  profesionale pentru anul 2005;  in acest sens tribunalul a apreciat  ca situatia anterioara incheierii respectivului act nu poate fi restabilita decat prin desfiintarea retroactiva a actului subsecvent, respectiv a Deciziei nr. 11/2007 emisa de parata si repunerea reclamantului pe functia detinuta anterior emiterii ei.
In consecinta, avand in vedere principiile efectelor anularii actelor juridice reglementate de Codul Civil si dispozitiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanta a admis cererea reclamantul si pe cale de consecinta a anulat Decizia nr. 11/30.01.2007 emisa de parata. Totodata, in vederea inlaturarii retroactive a efectelor Raportului de evaluare a performantelor profesionale ale reclamantului pentru anul 2005, a  obligat parata sa repuna reclamantul pe functia de executie detinuta anterior emiterii  Deciziei nr. 11/30.01.2007.
Intrucat reclamantul a fost lipsit, incepand cu data de 30.01.2007 de veniturile salariale corespunzatoare muncii prestate, in baza unui act administrativ nelegal, tribunalul a obligat parata sa-i plateasca acestuia toate drepturile banesti cuvenite, majorate si indexate cu indicii de inflatie la data platii efective incepand cu data de 30.01.2007 pana la data reintegrarii efective pe functie.
Impotriva sentintei a declarat recurs parata Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Botosani.
In motivarea recursului s-au invederat urmatoarele:
In ceea ce priveste exceptia invocata referitoare la prescrierea dreptului la actiune formulata impotriva Deciziei nr. 11/2007, in mod cu totul eronat apreciaza instanta ca "dreptul reclamantului de a cere anularea actului subsecvent reprezentat de Decizia nr. 11/2007, s-a nascut abia la aceasta data" respectiv 31.10. 2012, cand a fost anulat de catre instanta de contencios administrativ "raportul de evaluare a performantelor profesionale ale reclamantului pentru anul 2005, incheiat la 21.12.2005 si contrasemnat la 24.05.2006".
Potrivit art. 1(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau, ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termen legal al unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce l-a fost cauzata".
Potrivit art. 11 (1) "Cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la :
- data comunicarii refuzului la plangerea prealabila;
- data comunicarii refuzului nejustificat la solutionarea cererii;
- data expirarii termenului de solutionare a plangerii prealabile, respectiv data expirarii termenului legal de solutionare a cererii;
- data expirarii termenului prevazut la art. 2 alin.(1) lit.h) calculat de la comunicarea actului administrativ emis in solutionarea favorabila a cererii sau, dupa caz, a plangerii prealabile;
- data incheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, in cazul contractelor administrative.
Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusa si peste termenul prevazut la alin. (1) dar nu mai tarziu de un an de la comunicarea actului administrativ, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii sau data incheierii procesului-verbal de conciliere, dupa caz.
In speta de fata termenul de 6 luni curge de la data de 05.02. 2007, cand reclamantul a luat la cunostinta sub semnatura de Decizia nr. 11 din 30. 01.2007, prin care a fost eliberat din functia publica de executie de consilier superior cl. I tr. 1 la serviciul colectare, executare silita persoane fizice si persoane juridice cand din cadrul Administratiei Finantelor Publice Municipale Dorohoi si nu de la data de cand aceeasi instanta in mod eronat a anulat raportul de evaluare a performantelor profesionale .
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Botosani la data de 14.02.2007, ce a format obiectul dosarului nr. 709/40/2007, reclamantul R.S. a solicitat in regim de urgenta, in contradictoriu cu Directia Generala a Finantelor Publice Judeteana Botosani, suspendarea Deciziei nr. 11/30.01.2007 motivat de faptul ca Decizia nr. 3/18.01.2007, a Curtii de Apel Suceava care a stat la baza emiterii de catre Directia Generala a Finantelor Publice Judeteana Botosani a Deciziei nr. 11/30.01.2007, a fost supusa cailor extraordinare de atac respectiv contestatiei in anulare.
Ulterior si-a precizat actiunea in sensul ca a solicitat si anularea Deciziei nr. 11 din data de 30.01.2007 comunicata acestuia la data de 05.02.2007, in temeiul art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .
La termenul din data de 26.07.2007, reclamantul a renuntat la capatul de cerere privind anularea Deciziei nr. 11 din 30.01.2007, cerere asupra careia nu a mai revenit in termenul legal prevazut de Legea nr. 554/2004.
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Botosani, la data de 13.08.2008, ce a format obiectul dosarului nr. 3704/40/2008, reclamantul R.S. a chemat in judecata Directia Generala a Finantelor Publice Judeteana Botosani, pentru refuzul nejustificat de a rezolva unele cereri in termenul legal, constand in neacordarea unor drepturi pretinse si in refuzul de a-l despagubi pentru pagubele pricinuite prin actele sale.
Tribunalul Botosani, investit cu solutionarea acestei actiuni prin sentinta nr. 298 din 27.02.2009, pronuntata in dosarul nr. 3704/40/2008, a respins ca inadmisibila exceptia de nelegalitate a Deciziei nr. 11/2007, si ca nefondata actiunea in acordarea drepturilor banesti.
Sentinta Tribunalului Botosani nr. 298 din 27.02.2009, a ramas irevocabila prin respingerea recursului de catre Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr.767 din 23.04.2009.
Prin actiunea introdusa initial la Tribunalul Botosani sub nr. 4700/40/2009 si ulterior sub nr. 2347/99/2010 la Tribunalul Iasi, reclamantul R.S. a chemat in judecata Directia Generala a Finantelor Publice Judeteana Botosani, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna constatarea nulitatii absolute a Deciziei nr. 11/2007.
Instanta de fond, Tribunalul Iasi, analizand cu prioritate exceptia prescrierii dreptului la actiune prin prisma art. 137 Cod procedura civila a retinut ca reclamantul a avut calitatea de functionar public, prin Decizia nr. 11/2007 emisa de Directia Generala a Finantelor Publice
Judeteana Botosani, dispunandu-se incetarea raportului de serviciu, dupa expirarea perioadei de preaviz ce incepe cu data de 1 februarie 2007.
Sentinta a ramas irevocabila prin respingerea recursului formulat de R.S. de catre Curtea de Apel Iasi prin Decizia nr. 590/CA/din 01.11.2010.
Prin anularea in totalitate a raportului de evaluare consideram ca, instanta de fond a depasit limitele stabilite de instanta penala care, asa cum rezulta din continutul Deciziei nr. 664/2012 a anulat doar comentariile contrasemnatarului si fisa de reevaluare intocmita de inculpatul Z.I., mentinand raportul de evaluare intocmit de evaluatorul M.C. si care a acordat calificativul "satisfacator".
Tinand cont de acest aspect, instanta de fond ar fi trebuit sa stabileasca si procedura de urmat pentru punerea in executare a sentintei pronuntate.
"Pe cale de consecinta", anuland raportul de evaluare, revizuientul nu poate fi repus pe functia detinuta anterior cu consecinta acordarii tuturor drepturilor salariale asa cum instanta (acelasi judecator) a dispus prin sentinta pronuntata in prezenta cauza, disjuns din dosarul nr. 2253/40/2011, motivat de faptul ca pentru a putea fi reintegrat in functia publica detinuta anterior, revizuientul trebuie sa aiba calitatea de functionar public si sa detina un raport de evaluare a performantelor profesionale cu un calificativ cel putin "satisfacator", ceea ce acesta nu detine.
Poate ocupa o functie publica persoana care indeplineste conditiile prevazute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 respectiv:
- are cetatenia romana si domiciliul in Romania ;
- cunoaste limba romana scris si vorbit;
- are varsta de minim 18 ani;
- are capacitate deplina de exercitiu;
- are o stare de sanatate corespunzatoare functiei publice, atestata pe baza de examen medical de specialitate;
- indeplineste conditiile de studii prevazute de lege;
- indeplineste conditiile specifice pentru ocuparea functiei publice, etc,
Ori, potrivit dispozitiilor mentionate, nicio persoana care isi pierde calitatea de functionar public nu poate sa o redobandeasca prin alta cale (administrativa, judecatoreasca) decat in conditiile expres prevazute .
Instanta penala prin Decizia nr. 664/2012, a anulat doar inscrisurile intitulate comentariile persoanei care contrasemneaza si fisa de reevaluare a calificativului, inscrisuri care exced metodologiei de evaluare a performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici - publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Partea 1 nr. 757/29.10.2003.
Tot din eroare instanta dand dovada de superficialitate constata ca reclamantul " a fost lipsit, incepand cu data de 30.01.2007, de veniturile salariale corespunzatoare muncii prestate, in baza unui act nelegal si obliga parata "sa-i plateasca acestuia toate drepturile banesti cuvenite, majorate si indexate cu indicii de inflatie la data platii efective incepand cu data de 30.01.2007 pana la data reintegrarii efective pe functie".
Reclamantul nu a fost lipsit de veniturile corespunzatoare muncii prestate in baza unui act nelegal incepand cu data de 30.01.2007
Prin intampinarea depusa la dosar, reclamatul intimat R.S. a invederat urmatoarele:
In speta de fata nu se impune prescriptia prevazuta de art. 11 din Legea nr.554/2004 ci prescriptia prevazuta de art. 324 al. 1, pct. 3 adica : termenul de revizuire este de o luna si se va socoti_31 "in cazurile prevazute de art. 322 pct. 4 din ziua in care partea a luat cunostinta de hotararea instantei penale care a declarat fals inscrisul". In dosarul penal nr. 47/222/2009* pronuntarea s-a dat la data de 3.07.2012. Certificatul constatator nr. 47/222/2009* a fost eliberat pe data de 5.07.2012, iar pe data de 6.07.2012 a inaintat cerere de repunere pe rol a dosarului nr.253/40/2011 care a fost suspendat conform art. 244 pct. 1 Cod procedura civila.
Arata reclamantul intimat ca dosarul nr. 6586/40/2012 este disjuns din dosarul nr. 2253/40/2011.
Toate aceste aspecte de exceptie privind prescriptia, invocate de parata, le-a explicat si motivat prin memoriul depus la dosar la data de 7.12.2012, pronuntarea fiind amanata pentru 12.12.2012.
Apreciaza ca instanta de fond foarte bine a retinut si constatat acest aspect privind exceptia invocata de parata si  solicita Curtii sa constate ca prin motivarea deciziei nr. 11/2007 emisa de catre parata regasim "acordarea calificativului nesatisfacator la evaluarea performantelor individuale obtinut la indeplinirea criteriilor de performanta in anul 2005 de functionarul public R.S.".
Pe fondul cauzei arata ca instanta de fond a retinut si constatat legal si temeinic ca prin decizia nr. 664/2012 a Curtii de Apel Suceava, Raportul de evaluare a performantelor  sale profesionale  pentru anul 2005, incheiat la 21.12.2005 si contrasemnat la 24.05.2006 a fost declarat partial fals, iar prin sentinta nr. 3871/31.10.2012 Tribunalul Botosani a anulat in totalitate respectivul act administrativ.
Prin decizia nr.4333/20.05.2013, Curtea de Apel Suceava - Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal  a admis recursul; a modificat in parte sentinta 4476/2012 a Tribunalului Botosani in sensul ca, a obligat parata sa plateasca reclamantului toate drepturile banesti cuvenite majorate si indexate cu indicii de inflatie  la data platii efective incepand cu data de 16.07.2007 pana la data reintegrarii efective pe functie; a mentinut celelalte dispozitii.
Instanta de recurs a constatat ca nu este data exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
Aceasta exceptie nu trebuie raportata in speta doar la dispozitiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 si la sentinta nr. 421/27.04.2010 pronuntata de Tribunalul Iasi (dosar nr. 2347/99/2010 (fila 394) ) intrucat dispozitiile legale invocate si sentinta invocata sunt doar componente ale unui puzzle mult mai complex.
Aspectul esential din cauza e acela ca prin decizia penala nr. 664/2012 pronuntata de catre Curtea de Apel Suceava s-a desfiintat in totalitate inscrisul intitulat "constatarile persoanei care contrasemneaza" si fisa de evaluare a calificativului din data de 24.07.2006 pentru partea vatamata R.S., intocmite de catre inculpatul Z.I., in calitate de contrasemnatar al raportului de evaluare a partii vatamate.
Ulterior, prin sentinta nr. 3871/31.10.2012 pronuntata de catre Tribunalul Botosani (dosar 2253/40/2011 - fila 32), irevocabila, s-a anulat raportul de evaluare a performantelor profesionale ale reclamantului.
In cuprinsul deciziei penale mentionate se mentioneaza ca "Intrucat partea vatamata nu a fost de acord cu calificativul  obtinut, inculpatul Z.I., in calitate de sef al Administratiei Finantelor Publice Dorohoi, a dispus constituirea unei comisii in  vederea analizarii activitatii acestuia si, verificand rezultatele consemnate de catre comisia respectiva a apreciat ca prima evaluare nu corespunde realitatii, in sensul ca activitatea partii vatamate R.S. a fost mult mai slaba decat s-a consemnat in primul raport, astfel ca, la data  de 24.05.2006, i-a acordat nota 1,33 si calificativul nesatisfacator. Aceasta a avut drept consecinta eliberarea  din  functie a partii vatamate pentru incompetenta profesionala, prin decizia nr. 11 din 30.01.2007 a Directiei Generale a Finantelor Publice Botosani".
Asadar, raportul de evaluare si documentele accesorii sunt actele care stau la baza deciziei nr. 11 si care au dus la eliberarea din functie a reclamantului.
Unul din elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice care implica intre altele ca solutia data in mod definitiv unui litigiu de catre instante ( in speta sentinta civila nr. 421/2010 pronuntata de Tribunalul Iasi) sa nu mai fie pusa in discutie. Acelasi principiu implica si respectarea dispozitiilor legale privind normele ce reglementeaza prescriptia.
Pe de alta parte, trebuie mentionat ca in jurisprudenta Curtii Europene  a Drepturilor Omului sunt admise exceptii de la principiul securitatii raporturilor juridice (principiu ce presupune respectarea autoritatii de lucru judecat si a normelor legale ce reglementeaza prescriptia) atunci cand exceptiile sunt necesare datorita unor circumstante esentiale si imperative ( Lenskaya c. Rusiei, 28730/03, Bota c. Romaniei, 16382/03, Eugenia si Doina Duca c. Moldovei) sau justificate de circumstante riguroase si de substanta (Ryabykh c. Rusiei, 52854/99).
De altfel, Curtea EDO a acceptat in jurisprudenta sa modificarea unor hotarari definitive si executorii in situatia unor "defecte fundamentale" ( Ralinichenko c. Rusiei, 19136/04, Lenskaya c, Rusiei). Astfel au fost considerate defecte fundamentale neindeplinirea procedurii de citare sau circumstantele nou descoperite.
Asadar principiul securitatii juridice nu este unul absolut. Curtea insasi a recomandat uneori redeschiderea unor procese ca fiind cea mai potrivita masura reparatorie (Lungoci c. Romaniei, 62710/00).
Curtea a apreciat ca in speta, decizia penala nr. 664/2012 si sentinta nr. 3871/2012 fac dovada existentei unor motive si aspecte noi, serioase si de substanta, neexistente la data pronuntarii hotararilor judecatoresti invocate de recurenta, motive si aspecte ce se incadreaza in notiunea de "defect fundamental" notiune ce se aplica mutatis mutandis si in speta de fata.
Nu poate fi admis faptul ca actele ce au stat la baza emiterii deciziei nr. 11 sa fie desfiintate si anulate iar decizia sa produca in continuare efecte.
Nu i se poate refuza reclamantului analiza pe fond a cauzei prin retinerea exceptiei prescriptiei.
Conform jurisprudentei constante a CEDO, atunci cand accesul unei persoane la judecator este restrans de lege sau de circumstantele cauzei, revine Curtii sa statueze in ultima instanta cu privire la respectarea exigentelor Conventiei; ea trebuie sa se convinga ca limitarile impuse nu restrang accesul respectivei persoane intr-o asemenea maniera sau masura incat dreptul este atins chiar in substanta sa. In plus, o asemenea limitare nu se conciliaza cu articolul 6 pct. 1 decat daca are un scop legitim si exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat.
Curtea a apreciat ca in speta este justificata judecarea pe fond a cererii reclamantului intrucat se realizeaza un just echilibru intre interesul reclamantului  de a-i fi analizata cauza pe fond si nevoia de a asigura buna administrare a justitiei si efectivitatea sistemului judiciar. In circumstantele spetei, retinerea exceptiei prescriptiei constituie doar un formalism excesiv ce ar ingradi nejustificat dreptul de acces la instanta al reclamantului.
In plus, Curtea isi insuseste argumentele primei instante care a considerat decizia nr. 11/2007 un act subsecvent raportului de evaluare, termenul de prescriptie pentru anularea actului subsecvent curgand ulterior anularii actului principal - raportul de evaluare.
In ceea ce priveste motivele de recurs privind fondul cauzei, Curtea de Apel Suceava a retinut ca este intemeiat partial doar motivul privind perioada pentru care s-au acordat drepturile salariale. Astfel, asa cum rezulta din adresa nr. 13428/14.05.2013 emisa de catre DGFP a Judetului Botosani ( fila 335) si din actele medicale depuse la dosar, reclamantul a beneficiat ulterior emiterii deciziei nr. 11 de concediu medical, pana la data de 15.07.2007. Din cuprinsul aceleiasi adrese rezulta ca certificatele medicale din perioada 16.07.2007-7-08.2007 nu au fost platite.
Celelalte motive de recurs ce privesc fondul cauzei nu sunt intemeiate. Cata vreme destituirea din functie a fost nelegala, principiul repunerii partilor in situatia anterioara impune reincadrarea in functie a reclamantului.
Sustinerile din recurs privind depasirea limitelor stabilite de instanta penala sunt neintemeiate cata vreme, asa cum s-a invederat anterior, prin decizia penala nr. 664/2012 s-a retinut ca mentiunile din raportul de evaluare au avut drept consecinta eliberarea din functie a reclamantului.
In plus, prin sentinta nr. 3871/2012 a Tribunalului Botosani s-a anulat raportul de evaluare ce a stat la baza emiterii deciziei nr. 11. In aceste imprejurari, sustinerile din recurs privind reglementarea procedurii de evaluare sunt lipsite de relevanta. Lipsa unei evaluari nu ii este imputabila reclamantului. Art. 89 din Legea nr. 188/1999 ce reglementeaza reintegrarea pe functie nu instituie nici o conditie pentru reintegrare. Reintegrarea efectiva e o problema de executare  a hotararii judecatoresti.
Reintegrarea in functie a reclamantului nu echivaleaza cu o angajare in functie pentru a se verifica toate conditiile cerute de lege calitatii de functionar public. Reintegrarea isi produce efectele in mod direct in temeiul hotararii judecatoresti prin care s-a dispus aceasta masura.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Prescriptii

Autoritate de lucru judecat .Inadmisibilitatea formularii plangerii penale pentru aceleasi fapte .Neintreruperea termenului de prescriptie a raspunderii penale - Decizie nr. 140 din data de 19.04.2010
Prescriptie. Stingerea dreptului de a pretinde creanta stabilita cu titlu de sulta. Radierea ipotecii. - Sentinta civila nr. 46/S din data de 07.02.2012
STINGEREA IPOTECII PRIN PRESCRIPTIE; EXCEPTIA PRESCRIPTIEI DREPTULUI LA ACTIUNE - Decizie nr. 40/Ap din data de 12.02.2009
Prescrip?ia ac?iunii in raspunderea membrilor organului de conducere in contextul art.139 din Legea nr.85/2006. - Decizie nr. 291 din data de 10.06.2014
Prescriptie. Legea aplicabila. - Decizie nr. 1086 din data de 10.06.2013
Aplicarea legii civile in timp. Prescriptia dreptului la actiune. Analizarea exceptiei in raport de legea sub imperiul careia s-a nascut. - Decizie nr. 70 din data de 29.11.2012
Legea nr. 247/2005: Prescriptia dreptului la actiune - Decizie nr. 66/A din data de 28.03.2008
Contencios administrativ – fiscal. Termen de prescriptie - Decizie nr. 507 din data de 27.02.2006
Prescriptia executarii pedepselor - Decizie nr. 184 din data de 14.03.2006
SCHIMB DE FOLOSINTA TEREN. PRESCRIPTIE ACHIZITIVA - Decizie nr. 985 din data de 17.11.2004
prescriptie drept material - Sentinta civila nr. 4759 din data de 17.04.2009
Acordul de recunoastere a vinovatiei - Sentinta penala nr. **** din data de 08.12.2015
Prescriptie. Data la care se naste dreptul la prescriptie - Sentinta comerciala nr. 7703 din data de 24.05.2005
Decizia civila nr.400/A - Decizie nr. 400/A din data de 10.03.2006
Decizia civila nr.1405 - Decizie nr. 1405 din data de 31.08.2006
Obligatia de a face. Asigurarea platii de catre societatea privatizata a datoriilor catre autoritatea implicata in privatizare. Inceputul prescriptiei extinctive. - Sentinta comerciala nr. 13258 din data de 02.12.2004
Plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art. 278 ind.1 C.p.p.). Tardivitatea plangerii petentei in raport de prescrierea raspunderii penale a faptuitorilor. - Sentinta penala nr. 2701 din data de 08.12.2006
Prescriptia executarii sanctiunii contraventionale. Mijlocul procedural prin care poate fi invocata. - Sentinta civila nr. 2256 din data de 07.02.2006
Constatare a intervenirii prescriptiei executarii pedepsei amenzii penale - Sentinta penala nr. 12 din data de 11.01.2011
Constatare prescriptie - Sentinta penala nr. 14 din data de 11.01.2011