InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Targu-Mures

Suspendarea solutionarii contestatiei de catre organul administrativ jurisdictional (DGFP), in temeiul prevederilor art. 179, alin. 1 si 180 din OG 92./2003, pe considerentul ca solutionarea contestatiei depinde de solutionarea cauzei penale. Liberul...

(Decizie nr. 1032/R din data de 25.11.2008 pronuntata de Curtea de Apel Targu-Mures)

Domeniu Finante. Financiar. Implicatii ale Min. Finantelor | Dosare Curtea de Apel Targu-Mures | Jurisprudenta Curtea de Apel Targu-Mures

Suspendarea solutionarii contestatiei de catre organul administrativ jurisdictional (DGFP), in temeiul prevederilor art. 179, alin. 1 si 180 din OG 92./2003, pe considerentul ca solutionarea contestatiei depinde de solutionarea cauzei penale. Liberul acces la justitie.
Pentru a sta la baza constatarii organelor de cercetare penala daca faptele au sau nu   caracter infractional, este necesar ca raportul de inspectie fiscala si obligatiile de plata sa aiba un caracter definitiv ; altfel  si se refuza contestatorului dreptul de a se apara, de a dovedi contrariul celor retinute in raportul de inspectie fiscala, in fata unei instante de judecata.
Prin sentinta nr. 238 pronuntata de Tribunalul Mures la data de 15.04.2008, s-a  admis in parte actiunea formulata de reclamanta S.C. S.Prod SRL Targu-Mures, in contradictoriu cu parata Directia Generala a Finantelor Publice Mures si s-a anulat decizia nr. 76,98 din 24 septembrie 2007, emise de parata, obligand-o pe aceasta sa solutioneze pe fond contestatiile reclamantei inregistrate la nr. 15255/2007 si 33661/2007. S-a respins cererea de obligare a paratei la plata daunelor interese moratorii. Parata a fost obligata la cheltuieli de judecata catre reclamanta.
  Pentru a pronunta aceasta solutie s-a retinut ca parata a incheiat la data de 28.02.2007 raportul de inspectie fiscala privind constatari la societatea reclamanta iar la data de 08.03.2007 a emis decizia de impune nr.433 prin care au fost stabilite obligatii fiscale de 313.547 lei. Impotriva acestor acte reclamanta a formulat contestatie, solutionarea acesteia fiind suspendata prin decizia nr. 76, 98/24.09.2007 pana la pronuntarea unei solutii definitive pe latura penala, fiind retinuta aplicarea dispozitiilor art. 179 alin. 1  si art. 180 din OG. nr. 92/2003. S-a avut in vedere dosarul penal nr. 1051/P/2006 a Parchetului de pe langa Judecatoria Tg. Mures. Potrivit art. 184 din OG. nr. 92/2003 prevede posibilitatea suspendarii solutionarii contestatiei atunci cand  prin decizie motivata atunci cand organul care a efectuat controlul sesizeaza organele in drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce s-ar putea da in procedura administrativa sau atunci cand, solutionarea contestatiei depinde, in tot sau in parte, de existenta sau inexistenta vreunui drept ce face obiectul unei judecati. Instanta de fond a considerat ca in speta nu este indeplinita niciuna dintre aceste conditii, nu organul de inspectie sesizand organele de cercetare penala, ci, acestea din urma au solicitat efectuarea controlului. Se mai retine ca  dosarul de cercetare penala vizeaza o persoana care nu are nici o legatura cu societatea parata. In ceea ce priveste despagubirile solicitate de reclamanta, s-a aratat ca ele nu au fost dovedite.
  Impotriva sentintei au formulat recurs ambele parti din proces.
  In expunerea de motive a caii sale de atac, SC. S. Prod SRL a solicitat modificarea in parte a sentintei in sensul obligarii paratei si la plata despagubirilor pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat ca urmare nesolutionarii contestatiei, apreciind ca dovada prejudiciul a fost dovedit cu prisosinta. Astfel, prejudiciul constand in suma de 10.033, 40 lei este rezultatul aplicarii dobanzii legale la suma  contestata de 487.389 lei achitata de reclamanta dupa emiterea deciziei de impunere. Cum contestatia impotriva sumei contestate nu a fost solutionata de parata in termenul de 45 de zile calculata de la data depunerii contestatiei ci doar prin deciziile nr. 76 si 98 din 24.09.2007, pentru lunile aprilie-septembrie 2007 i se cuvin dobanzi legale. Recurenta apreciaza ca sunt intrunite cerintele art. 998-999 Cod civil pentru atragerea raspunderii civile delictuale.
  Recurenta DGFP Mures a aratat ca in mod gresit instanta de fond a obligat institutia la solutionarea pe fond a contestatiei reclamantei intrucat, intre stabilirea obligatiilor bugetare prin decizia de impunere nr. 433 li cercetarile care se efectueaza in dosarul penal 1051/P/2006 exista o stransa dependenta de care depinde solutionarea cauzei pe cale administrativ jurisdictionala. Recurenta apreciaza ca ancheta penala este singura in masura sa stabileasca daca cheltuielile evidentiate in contabilitate de reclamanta au la baza operatiuni reale, respectiv, daca tarifele percepute sunt corelate cu natura si serviciile furnizate. Se mai arata ca operatiunea de inspectie fiscala s-a demarat la cererea IPJ Mures care a solicitat verificarea legalitatii activitatii comerciale desfasurata de reclamanta in baza unor contracte de consultanta precum si indeplinirea conditiilor legale de deductibilitate la calculul impozitului pe profit. Ca atare, conchide recurenta, prioritatea apartine organelor de cercetare penala care se vor pronunta asupra caracterului infractional al faptei ce atrage plata la bugetul de stat a obligatiilor constatate.
  Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor invocate precum si din oficiu in raport  de dispozitiile art. 3041 C. pr. civ, Curtea a constatat:
  Operatiunea de inspectie fiscala s-a demarat la cererea IPJ Mures, prin adresa nr. 2121/A/2006 (1051/P/2006) din 29.03.2006, si a vizat verificarea activitatii comerciale desfasurata de reclamanta in baza unor contracte de consultanta precum si indeplinirea conditiilor legale de deductibilitate la calculul impozitului pe profit, rezultatul verificarilor urmand a sta la baza solutionarii unei cauze penale. Organele fiscale competente a solutiona contestatia reclamantei au suspendat solutionarea intrucat aceasta depinde de solutionarea laturii penale a cauzei. Se constata astfel existenta unui cerc vicios determinat de catre parata intrucat, la solutionarea cauzelor penale stau tocmai verificarile asupra activitatii comerciale ale reclamantei. Cum in raport de constatarile organelor fiscale, organele de cercetare penala se vor pronunta asupra caracterului infractional sau nu al faptei ce atrage plata la bugetul de stat a obligatiilor stabilite in sarcina societatii reclamante, este  necesar ca raportul de inspectie si obligatiile de plata sa aiba un caracter definitiv. Reclamantei i s-a refuzat de catre parata dreptul la aparare, dreptul de a dovedi contrariul celor retinute in raport, suspendarea judecarii contestatiei putand produce consecinte grave in plan penal. Sustinerile paratei conform carora doar ancheta penala este singura in masura sa stabileasca daca cheltuielile evidentiate in contabilitate de reclamanta au la baza operatiuni reale, respectiv, daca tarifele percepute sunt corelate cu natura si serviciile furnizate sunt puerile.  Care mai este, in aceasta materie, rolul paratei sau a instantei de contencios fiscal?
  De altfel, dispozitiile art. 184 din OG. 92/2003 au un caracter supletiv, suspendarea solutionarii contestatiei fiind facultativa pentru organul de solutionare a contestatiei. Si motivul de suspendare invocat in decizia atacata nu se justifica el referindu-se doar la  situatia cand organele fiscale sesizeaza organele de cercetare penala, nu si invers. Un alt motiv de nelegalitate a deciziei il constituie si faptul ca, fara a astepta solutionarea definitiva a cauzei penale, organele fiscale s-au grabit sa emita decizia de impunere cu incalcarea dispozitiilor art. 107 din OG. nr.92/2003. Acest fapt a obligat reclamanta sa achite obligatiile stabilite prin raportul de inspectie desi stabilirea acestora nu avea un caracter definitiv nici din punct de vedere administrativ fiscal si nici penal.
  Pentru aceste considerente recursul DGFP Mures a fost  apreciat de Curte ca fiind nefondat urmand a fi respins.
  In ceea ce priveste recursul reclamantei, si acesta este nefondat intrucat, in situatia in care obligatiile bugetare stabilite prin raportul de inspectie se vor dovedi, definitiv, a fi nedatorate, atunci plata efectuata de catre reclamanta va deveni o plata nedatorata urmand a-i fi restituita integral  de catre parata, cu accesoriile aferente incepand de la data platii.
  Asa fiind, si acest recurs a fost respins ca nefondat.
  Avand in vedere dispozitiile art. 274 C. Pr. Civ precum si culpa  procesuala a DGFP Mures, instanta a obligat aceasta parata la plata catre SC. S. Prod SRL a cheltuielilor de judecata constand in onorariu avocatial in cuantum de 400 lei.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Finante. Financiar. Implicatii ale Min. Finantelor

anulare decizie impunere - Sentinta civila nr. 4839 din data de 03.12.2013
anulare decizie - Sentinta civila nr. 4963 din data de 10.12.2013
anulare decizie de impunere - Sentinta comerciala nr. 162/CA din data de 03.04.2014
III. Probarea starii de fapt de catre organul de inspectie fiscala. Preluarea de informatii din actele de cercetare penala nu este suficienta pentru conturarea starii de fapt. - Decizie nr. 127/R din data de 17.01.2014
Intimata reclamanta este indreptatita la achitarea dobanzii fiscale datorate pentru depasirea termenului legal de 45 de zile prevazut de art.70 alin.1 Cod procedura fiscala in care recurenta parata avea obligatia restituirii a unei sume stabilite prin hot - Decizie nr. 1645/R din data de 02.04.2013
Contestatie formulata pe cale administrativa de contribuabil la organul fiscal. Obligatia DGFP de a solutiona aceasta contestatie formulata impotriva Raportului de Inspectie Fiscala. Solutionarea de instanta competenta a actiunii in contencios administra - Decizie nr. 339/r din data de 29.01.2013
Admisibilitatea actiunii unor persoane fizice care dovedesc calitatea de beneficiari ai prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990, fie ca mostenitor, fie ca sot supravietuitor. – Probe admisibile in conditiile art. 1169 Cod civil si art. 12 din Legea nr. - Decizie nr. 3171/R din data de 12.06.2013
Actiunea formulata de reclamanta cu privire la suspendarea executarii Deciziei emise de Camera de Conturi Judeteana – Admisibilitatea cererii de suspendare – dovedirea indeplinirii conditiilor prevazute de art. 14 si art. 15 din Legea nr. 554/2004. - Decizie nr. 3616/R din data de 21.08.2013
Admisibilitatea actiunii formulate de o autoritate publica locala in contradictoriu cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului – Anularea Deciziei de solutionare a contestatiei si a Notei de constatare a neregulilor emise de parat cu conditia dov - Sentinta civila nr. 117/F din data de 10.06.2013
Cerere de suspendare a executarii Deciziei de impunere emisa de DGFP. Conditii de admisibilitate a cererii de suspendare conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 - Decizie nr. 3614 din data de 21.08.2013
Natura juridica a procesului verbal incheiat de organele fiscale la cererea organului de cercetare fiscala - Decizie nr. 55/R din data de 27.02.2007
Licitatie. Conditia experientei similare - Decizie nr. 18/R din data de 16.02.2006
Creditori-debitori - Sentinta civila nr. 40/CC din data de 21.02.2012
Admis contestatie anulare Hotararea Adunarii Creditorilor - Sentinta civila nr. 54/cc/sind din data de 27.02.2012
Drepturi salariale angaja?i SNTF Marfa ”CFR Marfa” S.A. corela?ie intre C.C.M. la nivel de unitate si C.C.M. la nivel de grup de unita?i - Sentinta civila nr. 1255/M din data de 27.09.2011
Raspunderea pentru evictiune; calitate procesuala pasiva - Decizie nr. 4/Ap din data de 20.01.2009
Nerespectarea de catre organul fiscal a tuturor prevederilor legale privind realizarea inspectiei fiscale. - Hotarare nr. 1624 din data de 04.05.2015
Proces-verbal de estimare a creantelor fiscale. Natura juridica. - Decizie nr. 2225 din data de 11.11.2010
Taxa de poluare achitata in intervalul 15.12.2008 – 13.02.2010. Caracter discriminatoriu . - Decizie nr. 1195 din data de 08.06.2010
VENITURI REALIZATE DE PERSOANE NEREZIDENTE. OBLIGATIA DE PLATA A IMPOZITULUI PE VENITURILE PERSOANEI NEREZIDENTE. CONTRACTE DE IMPRUMUT. NOVATIA DOBANZII. CONSECINTE. - Sentinta comerciala nr. 167 din data de 12.12.2005