Admisibilitatea actiunii unor persoane fizice care dovedesc calitatea de beneficiari ai prevederilor Decretului-Lege nr. 118/1990, fie ca mostenitor, fie ca sot supravietuitor. – Probe admisibile in conditiile art. 1169 Cod civil si art. 12 din Legea nr.

Asupra recursului de fata constata ca:
La data de 12.10.2012 reclamantii C H D si C F (nascuta M) din orasul C au chemat in judecata pe parata Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala C solicitand:
- cu referire la C F: anularea Deciziei nr. 141/20.08.2012 emisa de parata, prin care s-a respins cererea reclamantei privind acordarea de drepturi prevazute de Decretul Lege nr. 118/1990; anularea Deciziei nr. 155/26.09.2012 emisa de parata, prin care s-a respins contestatia formulata de catre reclamanta impotriva Deciziei nr. 141/20.08.2012; obligarea paratei sa emita o decizie prin care sa i se recunoasca drepturile prevazute de Decretul - Lege nr. 118/1990 republicata, ca urmare a incadrarii sale in dispozitiile art. 1 lit. d, art. 5 alin.2 din acest act normativ, pentru perioada cuprinsa intre 01.01.1952-31.12.1955;
- cu referire la reclamantul C H D: anularea Deciziei nr. 140/20.08.2012 emisa de parata, prin care s-a respins cererea reclamantului privind acordarea unor drepturi prevazute de Decretul lege nr. 118/1990; anularea Deciziei nr. 154/26.09.2012 emisa de parata, prin care s-a respins contestatia formulata de catre reclamant impotriva Deciziei  nr. 140/20.08.2012; obligarea paratei sa emita o decizie prin care sa i se recunoasca drepturile prevazute de Decretul lege nr.118/1990 republicata, ca urmare a incadrarii sale in dispozitiile art. 1 lit. d din acest act normativ, pentru perioada 01.01.1952-31.12.1955.
Actiunea reclamantilor a format obiectul dosarului nr. 2748/119/2012 a Tribunalului Covasna.
In acest dosar instanta de fond a pronuntat sentinta civila nr. 426/06.02.2013 a Tribunalului Covasna.
Prin aceasta hotarare s-au dispus urmatoarele: s-a admis in parte contestatia formulata de reclamantii C H D si C F, in contradictoriu cu parata Agentia Judeteana Pentru Plati si Inspectie Sociala C si, in consecinta a anulat deciziile nr. 141/20.08.2012 si nr.155/26.09.2012 emise cu privire la  reclamanta C F, precum si deciziile nr. 140/20.08.2012 si nr. 154/26.09.2012 emise cu privire la reclamantul C H D; s-a stabilit ca reclamantii sunt beneficiari ai drepturilor prevazute de Decretul Lege 118/1990 pentru perioada 02.07.1952 - 31.12.1955 - ca urmare a persecutiilor politice constand in stabilirea domiciliului obligatoriu in localitatea C,  jud. C in acest interval de timp; parata a fost obligata sa acorde aceste drepturi partilor reclamante incepand cu data de 01.08.2012 – in temeiul  art. 1 alin.1 lit. d din DL 118/1990; s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut in fapt si in drept urmatoarele: 
Reclamanta C F este sotia supravietuitoare a defunctului C N, decedat la data de 18.06.1994 iar reclamantul C H D este fiul acestora, nascut la data de 01.07.1950. Dupa decesul sotului sau reclamanta nu s-a recasatorit.
Prin decizia nr. 141/20.08.2012 respectiv nr. 140/20.08.2012 emise de parata Agentia Judeteana Pentru Plati si Inspectie Sociala C au fost respinse cererile formulate de partea reclamanta C F respectiv de reclamantul C H D, prin care s-a  solicitat sa li se  stabileasca in speta calitatea de beneficiari al Decretului Lege  nr. 118/1990 in sensul ca  in  perioada 01.01.1952-31.12.1955 au avut stabilit  domiciliul  obligatoriu in  loc. C, judetul C,  retinandu-se in esenta ca din inscrisurile depuse rezulta situatia de mai sus nu rezulta ca acestia ar fi fost supusi masurii domiciliului obligatoriu pentru perioada solicitata.
Impotriva acestor decizii partile reclamante au formulat in termen legal contestatii in conformitate cu dispozitiile art.10 alin.5 din DL 118/1990, contestatii avand natura juridica a plangerii prealabile reglementata de art. 7 din Legea 554/2004, acestea fiind respinse prin Decizia nr. 155/26.09.2012 respectiv 154/26.09.2012 retinandu-se ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1 alin.1 lit. d din DL 118/1990 pentru perioada solicitata.
Impotriva deciziilor de solutionare a recursului gratios a fost promovata in termen legal prezenta actiune in contencios administrativ in conformitate cu art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
In solutionarea actiunii, fata de motivele invocate in sustinerea acesteia si de temeiul de drept al actiunii s-a retinut ca, in perioada 02.07.1952 - 31.12.1955 numitul C N si intreaga familie a acestuia  au fost calificati drept chiaburi, imprejurare ce a rezultat din:
-   ,,Tabelul nominal cuprinzand chiaburii din raza raionului Targu Secuiesc, comuna Covasna” , intocmit de Sfatul popular al Regiunii Stalin la data de 02.07.1952;
-    ,,Lista nominala despre chiaburii din orasul Covasna”, intocmita la data de 01.08.1953 de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului Targu Secuiesc;
-   ,,Lista cu chiaburi din comuna Covasna” intocmita la 11.06,.1954 de Sfatul popular al Regiunii Autonome Maghiare;
-   ,,Lista cererilor chiaburilor din orasul Covasna”, intocmita la data de 19.03.1955 de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului Targu Secuiesc, inscrisuri la care se face referire in certificatele 357/2010 si 374/2011 emise de Arhivele Nationale – Serviciul Judetean Covasna.
De asemenea, s-a mai constatat ca la data de 09.09.1954 def. C N a adresat Consiliului de Ministri o cerere solicitand sa fie scos de pe listele chiaburilor, cerere din cuprinsul careia rezulta ca acesta a fost inclus in categoria sociala a chiaburilor in anul 1952 ; CNSAS nu detine documente relevante in cauza.
Inscrisurile mentionate anterior s-au coroborat cu declaratia martorilor P P si S C audiati nemijlocit de instanta, martori care au cunoscut bine familia si care au luat cunostinta in mod direct de cele declarate.
Astfel, potrivit declaratiilor date de martori, def. C N, sotia sa C F si reclamantul C H D au avut incepand cu anul 1952 stabilit domiciliul obligatoriu in localitatea C, acestia neputand sa paraseasca localitatea decat cu acordul expres al organelor de stat (militiei), procurand o adeverinta in baza careia se puteau deplasa in alta localitate, avand insa obligatia de a se prezenta la militie si la destinatie, pentru a fi verificati.
S-a mai retinut ca acestia erau obligati sa predea la stat in fiecare an o cota din productia agricola, cota care era mai mare decat cea datorata de celelalte persoane care nu erau considerate chiaburi.
In sfarsit s-a retinut ca amploarea masurilor luate de regimul comunist  incepand cu anul 1949 este evidentiata si de Nota de studiu nr. 00880015/14.12.1967 a Consiliului Securitatii Statului – Serviciul C potrivit careia masura administrativa a domiciliului obligatoriu a fost luata in anii 1949-1961 pentru un numar de 60.000 de persoane ca urmare a aplicarii Decretului nr. 83/03.03.1949 privind nationalizarea pamanturilor mosieresti ramase in urma Reformei Agrare din anul 1945, masura vizand fostii mosieri si familiile acestora care „prezentau pericol pentru securitatea statului”.
Aceasta Nota de studiu evidentiaza de asemenea faptul ca potrivit HCM nr. 1154/26.10.1950 modificata ulterior prin HCM nr. 344 din 15 martie 1951 - categoriei sociale a chiaburilor le-a fost stabilit domiciliul obligatoriu in localitatile in care acestia aveau stabilit domiciliul de drept comun.
In drept s-a avut in vedere ca potrivit dispozitiilor art. 1 din Decretul Lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri ,,constituie vechime in munca si se ia in considerare la stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda, in functie de vechimea in munca, timpul cat o persoana, dupa data de 6 martie 1945, pe motive politice: …d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu”.
Fata de situatia de fapt retinuta s-a constatat ca in speta este indeplinita conditia prevazuta de aceasta dispozitie legala, reclamantii avand stabilit domiciliul obligatoriu in perioada 02.07.1952 (data emiterii tabelului nominal cuprinzand chiaburii din loc. C) si  31.12.1955 (pentru anul 1956 si urmatorii C N sau reclamantii nemaifiind inscrisi in listele cu chiaburi).
Domiciliul obligatoriu a fost impus de autoritatile vremii pentru ca aceste persoane sa nu se poata eschiva de onorarea obligatiilor impuse in sarcina lor si pentru a se evita posibilitatea organizarii si desfasurarii unor activitati dusmanoase, reactionare si de propaganda impotriva noului regim instaurat in Romania, calitatea de chiabur atragand dupa sine aceasta masura administrativa, fiind totodata de observat ca potrivit dispozitiilor art. 11 din Constitutia Romaniei din 1952, o gospodarie chiabureasca era considerata la vremea respectiva ca fiind o „formatiune capitalista in Republica Populara Romana bazata pe exploatarea muncii salariate”, asa zisul stat democrat popular ducand ca atare o politica „consecventa de ingradire si eliminare a elementelor capitaliste”.
Pentru aceste considerente, retinandu-se ca intre declaratiile de martori si inscrisurile depuse la dosar nu exista contradictie, ci acestea se coroboreaza si se completeaza, declaratiile venind sa completeze acel hiat pe care il lasa lipsa documentelor, ratiunea pentru care Decretul Lege 118/1990 permite audierea martorilor fiind exact aceea a complinirii lipsei documentelor care sa ateste persecutiile la care au fost supuse aceste persoane, iar caracterul abuziv al masurii administrative care le-a fost aplicata rezultand chiar si prin prisma faptului ca nu au existat intotdeauna inscrisuri, acte care sa ateste respectivele situatii, tribunalul constata ca deciziile atacate sunt nelegale si netemeinice, motiv pentru care, actiunea fiind intemeiata, aceasta a fost admisa in parte (perioada pentru care s-a stabilit ca a fost aplicata masura domiciliului obligatoriu fiind mai redusa decat au solicitat reclamantii), dispunandu-se conform art. 18 alin.1 din Legea 554/2004 anularea actelor atacate stabilindu-se ca reclamantii a suferit persecutii politice in sensul stabilirii domiciliului obligatoriu in conditiile de mai sus, constatandu-se conform art. 1 alin.1 lit. d din DL 118/1990 de asemenea ca partile reclamante sunt beneficiari ai drepturilor prevazute de acest act normativ pentru perioada aratata si fiind obligata parata sa acorde aceste drepturi incepand cu data de intai a lunii urmatoare depunerii cererii in conformitate cu art. 15 din DL. 118/1990.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs in termen legal parata Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala C criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand admiterea recursului si modificarea in tot a sentintei civile atacate.
In dezvoltarea criticilor de recurs se aduc urmatoarele argumente de nelegalitate a sentintei civile atacate:
 Fata de prevederile art.304 pct.6 cod procedura civila recurenta-parata a solicitat  sa se observe ca vis-a-vis de reclamanta C F care a solicitat drepturile prevazute de art.5 din D.L 118/1990 in calitate de sotie supravietuitoare dupa sotul sau decedat C N, instanta i-a acordat prin Sentinta Civila nr.462/06,02.2013 drepturile prevazute de catre art.1 alin. l lit. d din D.L 118/1990 in calitate de persoana direct persecutata, pe cale de consecinta a considerat ca acesteia i s-a acordat mai mult decat a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Prin Sentinta civila nr. 426/06.02.2013 pronuntata de Tribunalul Covasna,                                 recurenta-parata a fost obligata sa anuleze actele administrative emise pentru reclamanti, si in consecinta sa acorde drepturile solicitate pentru perioada: 02.07.1952-31.12.1955 cat acestia, au avut domiciliul obligatoriu in loc. C - judetul C.
Din considerentele sentintei civile mai sus indicate si intreg probatoriu depus la dosar, s-a putut observa faptul ca instanta de fond in mod superficial a tratat dispozitiile prevazute de art.1 alin. l lit. d din Decretul-Lege 118/1990, in sensul in care s-a marginit sa constate ca reclamantii impreuna cu intreaga familie au fost considerati chiaburi si datorita acestui fapt au fost persecutati politic. Astfel in mod vadit la o simpla analiza a probatoriului depus s-a putut observa ca, din documentele emise de institutiile statului detinatoare de arhive, nu a rezultat faptul ca acestora li s-ar fi stabilit domiciliul obligatoriu in perioadele mentionate in localitatea Covasna, ci doar faptul ca familia acestora a fost catalogata cu sintagma „chiabur".
Instanta de fond, s-a marginit de altfel sa constate in baza declaratiilor judiciare ale martorilor ca reclamantii suni indreptatiti sa beneficieze de drepturile prevazute de                       Decretul-Lege nr.118/1990, intrucat au avut domiciliul obligatoriu in localitatea C, in perioadele amintite mai sus, nesocotind in acest sens inscrisurile emise de institutiile de stat din care reiesea faptul ca familia acestora era catalogata ca fiind „chiaburi".
De asemenea tot pe aceasta cale, recurenta-parata a solicitat instantei de control sa constate si superficialitatea cu care a tratat instanta de fond inscrisurile emise de C.N.S.A.S Bucuresti unde s-a consemnat faptul ca, C N, figureaza ca fost colaborator al securitatii fiind de acord cu colectivizarea, in consecinta acesta nu figureaza, in evidentele fostei securitati ca ar fi fost supus vreunei persecutii politice de natura celor prevazute la art.1 alin.1, din Decretul-Lege nr. 118/1990.
In concluzie avand in vedere cele mentionate recurenta a considerat ca solutiile pronuntate de catre comisie, sunt legale si intemeiate, ele au fost emise in baza probelor depuse la dosar si cu stricta interpretare si aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, republicat cu modificarile si completarile ulterioare.
Prin urmare fata de cele aratate mai sus, recurenta-parata a solicitat admiterea recursului asa cum a fost formulat si pe cale de consecinta casarea sentintei civile                             nr. 426/06.02.2013 pronuntata de Tribunalul Covasna in dosarul nr. 2748/119/2012, ca netemeinica si nelegala.
In drept, recurenta si-a intemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct.6 si 9 Cod procedura civila si art. 304¹cod procedura civila.
Curtea, examinand actele si lucrarile dosarului, sentinta civila atacata, prin prisma criticilor de recurs formulate de parata, raportat la prevederile legale aplicabile si vazand dispozitiile art. 304¹ cod procedura civila, constata recursul declarat in cauza ca fondat in parte pentru urmatoarele considerente:
Din verificarea intregului probatoriu de la dosar, raportat la dispozitiile art. 10,                   art. 1 din Decretul - Lege nr. 118/1991,  art. 5 alin.2 si art. 1, 8,18 din Legea nr. 554/2004 se constata ca instanta de fond a retinut in parte in mod corect si legal situatia de fapt si de drept dedusa judecatii, pronuntand o hotarare in parte temeinica si legala.
Astfel, se retine ca solutia pronuntata de instanta de fond cu privire la reclamantul C  H D este corecta si legala raportat la temeiul de drept aplicabil si la actele de la dosar.
Insa, in ceea ce priveste solutia data cu privire la reclamanta C F este gresita in parte, respectiv cu privire la temeiul de drept aplicabil acesteia pentru aceleasi drepturi solicitate.
Astfel, se constata ca sub acest aspect se impune modificarea in parte a hotararii atacate in sensul ca drepturile ce i se vor acorda reclamantei C F se intemeiaza pe prevederile art. 5 alin.2 din Decretul-lege nr. 118/1990, astfel cum aceasta a solicitat prin actiune reclamanta in dosarul de fond (fila 2 dosar fond) si nu in baza art. 1 alin.1 din Decretul-Lege nr.118/1990 cum gresit a retinut instanta de fond prin hotararea data. 
Ori, instanta de fond prin hotararea data a retinut un singur temei de drept pentru ambii reclamanti, iar situatia de fapt este alta pentru reclamanta C F aceasta in calitate de sotie supravietuitoare beneficiara de drepturile prevazute de art. 5 alin.2 din Decretul-Lege nr.118/1990.
Cat priveste perioada retinuta de catre instanta de fond aceasta fost corect retinuta prin hotararea data si corespunde probelor de la dosar .
Ca atare, celelalte dispozitii din sentinta civila atacata vor fi mentinute ca legale si intemeiate.
Referitor la criticile de recurs, instanta constata ca se retine doar critica privind temeiul de drept aplicabil acordarii drepturilor reclamantei ca sotie supravietuitoare asupra sotului sau decedat C  N si beneficiar al prevederilor DL nr.118/1990.
Restul criticilor de recurs se vor inlatura ca neintemeiate si nelegale, retinand ca argumentele instantei de fond sunt corecte si legale partial.
Se retine ca reclamantii au facut dovada cu acte a actiunii acestora impusa de lege.
Fata de considerentele de fapt si de drept expuse se va admite in parte recursul declarat de catre parata conform celor cuprinse in dispozitivul decizie prezente si in baza                             art. 312 alin.1 cod procedura civila.
Fara cheltuieli de judecata in recurs.  

Decizia nr.3171/R/12 iunie 2013, Dosar nr.2748/119/2012, redactat de judecator IM