anulare decizie

Constata ca s-a inregistrat la Tribunalul Sibiu actiunea formulata de reclamanta  SC Rom Tech  SR, solicitand in contradictoriu cu Administratia  Judeteana a Finantelor Publice sa se dispuna:
-  anularea deciziei  nr. 56/27.12.2012 emisa de AFP CM Sibiu privind solutionarea contestatiei formulata de SC Rom Tech SRL impotriva refuzului nejustificat de acordare a despagubirilor pretinse prin cererea purtand nr. 257/19.10.2012 inregistrata la AFP CM Sibiu, sub nr. 26409/23.10.2012 refuz comunicat la data de 04.12.2012.
- sa fie obligata parata AFP CM Sibiu la repararea pagubei cauzate prin impunerea si retinerea nelegala a sumelor platite in baza deciziei de impunere nr. 31/25.03.2009 emisa de AFP CM Sibiu anulata prin Decizia civila nr. 2391/16.05.2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie  si Justitie  Sectia Contencios Administrativ si Fiscal (ICCJ )  in cauza nr. 1372/57/in concret  la plata despagubirilor in cuantum de 162.318,26 lei constand in prejudiciul efectiv si beneficiul nerealizat  corespunzator sumelor impuse, platite si retinute nelegal la buget, in perioada 25.03.2009-16.05.2012 in baza deciziei de impunere nr. 31/25.03.2009
In subsidiar se solicita sa fie obligata sa emita actul administrativ fiscal privind plata acestora ,in masura in care despagubirile pretinse au natura obligatiilor fiscale.
Cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii reclamanta a invocat faptul ca decizia de impunere nr. 31/2009 prin care s-a stabilit in sarcina ei obligatia bugetara de 1251,949 a fost anulata prin  decizia nr. 2391/2012 a ICCJ .  In perioada de la emiterea Deciziei de impunere nr.31/2009 si anularea sa irevocabila, respectiv intre 25.03.2009 si 16.05.2012, a achitat bugetului de stat in contul obligatiilor suplimentare stabilite prin Decizia nr.31/2009 si deciziilor accesorii, suma de 1.026.628 lei, respectiv 503.729 lei, taxa pe valoare adaugata suplimentara, si 522.899 lei, accesorii. Platile s-au realizat prin viramente voluntare din contul nostru, prin virament din contul unui tert poprit (suma de 313.137 lei, in data de 12.05.2009), precum si prin executarea silita a conturilor reclamantei de catre organele de executare din cadrul DGFP Sibiu .
Urmare anularii irevocabile a Deciziei nr.31/2009, prin cererea nr. 13758/21.05.2012 a solicitat restituirea sumelor de care societatea a  fost lipsita timp de aproape 3 ani, care s-a dispus in termen legal prin Decizia de restituire nr.17694/29.06.2012 . Din suma totala de 1.026.628 lei, s-a aprobat la restituire suma de 821.990 lei, restul fiind compensat cu alte obligatii fiscale scadente la data emiterii Deciziei de restituire nr.17694/29.06.2012 insa organul fiscal nu s-a pronuntat asupra despagubirilor datorate pentru perioada de retinere.
De aceea prin plangerea prealabila respectiv prin cererea nr. 257/19.10.2012 inregistrata la AFP –CM Sibiu  sub nr. 26409/23.10.2012(anexa 1) a solicitat in temeiul art. 41 din C.p.f., raportat la art.7 si 19 din legea nr. 554/2004, in termenul  prevazut de art.70 alin.l C.p.c. ,sa se dispuna repararea pagubei cauzate  prin impunerea si retinerea nelegala a sumelor platite in baza Deciziei de impunere  nr. 31/25.03.2009 emisa de AFP –CM Sibiu , anulata prin Decizia civila  nr. 2391/16.05.2012 pronuntata de ICCJ in cauza nr.1372/67/2009, si in consecinta sa se procedeze la acordarea despagubirilor in cuantum de 162318,26 lei, constand in prejudiciul efectiv  si beneficiul nerealizat,corespunzator sumelor impuse, platite si retinute nelegal la buget, in perioada 25.03.2009-16.05.2012 in baza Decizieideimpunerenr.31/25.03.2009
            Reclamanta a mai aratat ca despagubirile trebuie sa cuprinda prejudiciu efectiv si prejudiciul nerealizat corespunzator sumei de 1026.628 lei, respectiv 503.729 lei, taxa pe valoarea adaugata  suplimentara si 522.899 lei, accesorii, sume impuse, platite si retinute nelegal  la buget in baza Deciziei  de impunere nr. 31/25.03.2009,  in perioada 25.03.2009-16.05.2012.
           Prejudiciul efectiv consta in pierderea cauzata prin deprecierea monedei nationale datorata inflatiei in perioada 25.03.2009-16.05.2012, cat sumele retinute ilegal de administratie au fost imobilizate, fapt ce a condus la scaderea valorii reale a sumelor retinute in raport de data restituirii, iar beneficiul nerealizat ,la valoarea fructelor civile de care a fost  lipsiti in mod ilicit in beneficiul statului pe perioada imobilizarii ,respectiv valoarea dobanzilor legale in materie comerciala conform Ordonantei Guvernului nr.9/2000 si respectiv, dobanzii remuneratorie stabilita prin OG nr. 13/2011 pentru raporturile juridice care decurg din exploatarea unei intreprinderii cu scop lucrativ, in functie de perioada de aplicarea a normelor cu pricina.
Sustine  reclamanta ca dispozitiile art.124 din OG nr. 92/2003 nu sunt aplicabile in cauza intrucat pretentiile ei vizeaza despagubirile pentru perioada retinerii nelegale a sumelor impuse respectiv de la data primelor plati efectuate in baza Deciziei  de impunere nr. 31/2009 pana la data anularii sale irevocabile (25.03.2009-16.05.2012 ) situatie nereglementata prin legea fiscala si nu daunele pentru restituirea cu intarziere a sumelor datorate. Prevederile art.117 alin.l ,raportat la art.124 si 120 alin.7 toate din C.p.f.  ar fi  fost aplicabile numai pentru nerespectarea termenului de restituire prev. de art.70 C.p.f., care curge de la data cererii de restituire. Iar cererea de restituire am fost formulata dupa pronuntarea Deciziei Civile nr.2391/16.05.2012 de I.C.C.J., intrucat numai de la aceea data a intervenit obligatia judiciara de restituire a sumelor retinute, obligatie executata de buna voie si in termen conform Deciziei de restituire nr.17694/29.06.2012 emisa in contextul Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget aprobata prin Ordinul Ministrului Finantelor Publice (O.M.F.)nr. 1899/2004.
In contextul in care parata a refuzat restituirea sumelor respectiv reclamanta a formulat contestatie fiscala  impotriva refuzului nejustificat de acordare a despagubirilor pretinse prin cererea  nr.257/19.10.2012. Pentru aceasta s-a apreciat ca pretentiile de despagubire ar putea avea natura fiscala intrucat sunt rezultate dintr-un raport fiscal. Arata ca  interesul reclamantei de a contesta refuzul organului fiscal, a fost justificat intrucat, in lipsa actului administrativ fiscal de acordare a despagubirilor pretins, a fost  lezata  in dreptul  ei la repararea pagubei cauzate prin impunerea si retinerea nelegala a sumelor platite in baza Deciziei de impunere nr.31/25.03.2009, reparatie la care este  indreptatita  potrivit art.8 si 19 din legea nr.554/2004.
S-a mai invocat faptul ca  prin Decizia nr.56/27.12.2012 contestatia a fost solutionata de AFP-CM Sibiu si nu de catre DGFP Sibiu, contrar prevederilor art.209 alin.3 C.p.f. S-a considerat ca cererea se incadreaza in dispozitiile art.209 alin.2 c.p.f intrucat priveste alte acte administrative decat cele prevazute de art.209 alin.l C.p.f.  Reclamanta a solicitat acordarea de despagubiri, ceea ce presupune emiterea unui act administrativ fiscal privind stabilirea unor drepturi de despagubire rezultate dintr-un raport fiscal, situatie ce nu se incadreaza in prevederile art.209 alin.l. insa, nu se poate sustine ca adresa nr.30439/06.12.2012 este in sine un act administrativ fiscal, care sa atraga incidenta art.209 alin.2, intrucat nu tinde la stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale conform art.41 C.p.f. Adresa reprezinta doar exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea de acordare a despagubirilor, respectiv de a nu emite act administrativ fiscal privind stabilirea unor drepturi de despagubire rezultate dintr-un raport fiscal, ceea ce in conditiile art. 2 alin.l, lit.i.) din Legea nr.554/2004 este un refuz nejustificat, fapt ce atrage incidenta art.209 alin.3 C.p.f.
 Pe fond,contestatia a fost respinsa ca neintemeiata. S-a retinut in
mod nelegal ca nu se pot acorda despagubiri decat pentru restituirea cu intarziere
a sumelor de la buget, potrivit OMFP nr.1899/2004.
In concluzie reclamanta a solicitat sa se aiba in vedere  ca a purces toate procedurile  prealabile administrative (daca se va aprecia  ca raportul juridic de dezdaunare este de natura  fiscala). In plus indiferent de natura raportului juridic, nimic nu impiedica solutionarea  pe fond si obligarea paratei la emiterea actului privind plata despagubirilor conform art. 8 si 19 din L.554/2004.
In probatoriu au fost depuse toate inscrisurile  despre care se face vorbire in actiune  si practica judiciara interna si a CJUE.
La primul termen de judecata cu procedura legal indeplinita reclamanta si-a precizat petitul 3 al actiunii in sensul ca solicita ca in principal sa fie obligata parata AFP CM Sibiu sa emita actul administrativ fiscal pentru plata despagubirilor in cuantum de 292.644,35 lei reprezentand dobanda legala  fiscala corespunzatoare sumelor impuse, platite si retinute nelegale la buget, in perioada 25.03.2009-16.05.2012,in baza Deciziei de impunere nr. 31/25.03.2009.
Dupa efectuarea expertizei contabile solicitata in probatoriu de reclamanta,  SC Rom Tech SRL si-a precizat cuantumul despagubirilor solicitand in principal sa fie obligate paratele sa emita actul administrativ fiscal pentru plata despagubirilor in cuantum de 292.651,00 lei ,reprezentand dobanda legala fiscala ,corespunzatoare sumelor impuse ,platite si retinute nelegal la buget in perioada 25.03.2009-16.05.2012 in baza Deciziei de impunere nr. 31/25.03.2009, si in subsidiar sa fie obligate paratele la plata despagubirilor in cuantum de 162.265,12 lei ,constand in prejudiciu efectiv (devalorizare prin inflatie 65.973 lei ) si beneficiul nerealizat (dobanda de 96.292,12 lei )corespunzator sumelor impuse, platite si retinute nelegal la buget, in perioada 25.03.2009-16.05.2012, in baza Deciziei de impunere  nr. 31/25.03.2009, fie sa emita actul administrativ fiscal privind plata acestora, in masura in care despagubirile pretinse au natura obligatiilor fiscale.
In concluziile scrise pe langa aspectele invocate in actiunea principala, reclamantul a inteles sa invoce si cauza Mariana Irimie impotriva  AFP Sibiu  si decizia pronuntata de CJUE in aceasta cauza. .
Prin intampinarea formulata parata DGFP Sibiu in numele si pentru AFP Sibiu pentru Contribuabili  Mijlocii a solicitat respingerea actiunii in totalitate  pentru urmatoarele considerente :
Nu sunt intrunite conditiile de admisibilitate a unei contestatii administrative formulata impotriva actelor administrative iar adresa prin care se solicita plata dobanzii nu este un act dintre cele prevazute de Legea 554/2004 ca vatamatoare a drepturilor reclamantei.
In ceea ce  priveste capatul de cerere intemeiat pe dispozitiile art.1, art.8, art.11  si art.19 din legea nr. 554/2004 ,de reparare a pagubei in conditiile O.G. nr. 9/2000 si O.G.nr. 13/2011, apreciaza ca sustinerile reclamantei sunt nelegale si neintemeiate. Considera ca  actiunea in contencios nu poate fi considerata ca fiind o actiune de obligare a organului administrativ la emiterea raspunsului, respectiv solutionarea cererii reclamantei - de a emite actul de calcul al dobanzii.
In ceea ce privesc sustinerile reclamantei ca repararea pagubei trebuie sa se circumscrie conditiilor din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti si O.G. nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie  si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar, le considera nelegale deoarece aceste acte reglementeaza calculul dobanzii pentru obligatiile stabilite de parti  prin contracte civile  sau comerciale .
Arata ca aceste dispozitii nu sunt aplicabile in aceasta cauza deoarece nu a existat vreun contract intre reclamanta si organele fiscale, asa incat  nu pot fi aplicabile dispozitii care reglementeaza expres raporturile nascute din conventii.
S-a mai aratat ca intrucat reclamanta recunoaste ca sumele stabilite cu titlul executoriu, respectiv decizia nr. 2391/16.05.2012 a ICCJ din dosarul nr. 1372/57/2009 prin care s-au anulat actele administrative de impunere vatamatoare, i-au fost restituite in termenul prevazut de art.70 din OG.nr. 92/2003, respectiv in termen de 45 zile si ca sustine si in actiune ca organul fiscal nu poate fi obligat la plata de despagubiri in conformitate cu dispozitiile art.124 din OG. Nr. 92/2003,  actiunea se impune a fi respinsa ca nelegala si neintemeiata.
Dupa aparitia HG 520/2013  reclamanta si-a precizat actiunea (la termenul din 29.10.2013 ) aratand ca intelege sa se judece  cu DGRFP Brasov si Administratia Judeteana a Finantelor Publice Sibiu  Contribuabili Mijlocii.
In cauza s-a efectuat in probatiune o expertiza contabila  si interogatoriu  paratei.
Examinand actiunea de fata  instanta a retinut in fapt urmatoarele :
La data de 25.03.2009, in temeiul Raportului de Inspectie Fiscala nr. 9821/25.03.2009, AFP-CM Sibiu a emis Decizia de impunere nr. 31/2009 si a stabilit in sarcina reclamantei o obligatie bugetara de 1.251.949 lei, din care 673.185 lei T.V.A., suplimentar si 578.764 lei accesorii. Decizia de impunere nr. 31/2009 a fost supusa contestatiei fiscale prevazuta de art.205 C.p.f., cerere respinsa insa de catre AFP-CM Sibiu prin Decizia nr.403/04.11.2009.
 Sumele datorate potrivit Deciziei de impunere nr.31/2009 au fost esalonate la plata conform Deciziei de esalonare nr.23042/26.07.2009 modificata prin Decizia nr.36721/13.12.2011, aplicandu-se astfel alte accesorii.
 Anterior, au mai fost emise deciziile referitoare la obligatiile de plata accesorii nr. 21352/11.07.2001, nr.21888/18.07.2011 si nr. 22321/22.07.2011, intr-un cuantum insumat de 246.807 lei, toate privind aceeasi obligatie bugetara de 1.251.949 lei, insa aceste accesorii nu au fost esalonate la plata.
Prin Decizia Civila nr.2391/16.05.2012 pronuntata de I.C.C.J., in cauza nr.1372/57/2009 s-a dispus anularea Deciziei de impunere nr.31/2009 emisa de AFP-CM Sibiu, anularea in parte a Raportului de Inspectie Fiscala nr. 9821/25.03.2009 emis de aceeasi institutie, respectiv Capitolul III-pct.2, „Constatari fiscale - taxa pe valoarea adaugata" precum si Decizia nr.403/04.11.2009 emisa de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
In perioada de la emiterea Deciziei de impunere nr.31/2009 si anularea sa irevocabila, respectiv intre 25.03.2009 si 16.05.2012, reclamanta a achitat bugetului de stat in contul obligatiilor suplimentare stabilite prin Decizia nr.31/2009 si deciziilor accesorii, suma de 1.026.628 lei, respectiv 503.729 lei, taxa pe valoare adaugata suplimentara, si 522.899 lei, accesorii. Platile s-au realizat prin viramente voluntare din contul reclamantei, prin virament din contul unui tert poprit (suma de 313.137 lei, in data de 12.05.2009), precum si prin executarea silita a conturilor reclamantei de catre organele de executare din cadrul DGFP Sibiu.
Urmare anularii irevocabile a Deciziei nr.31/2009, prin cererea nr. 13758/21.05.2012 reclamanta a  solicitat restituirea sumelor de care a fost lipsita timp de aproape 3 ani, iat in termenul legal s-a dispus prin Decizia de restituire nr.17694/29.06.2012. Din suma totala de 1.026.628 lei, s-a aprobat la restituire suma de 821.990 lei, restul fiind compensat cu alte obligatii fiscale scadente la data emiterii Deciziei de restituire nr.17694/29.06.2012 insa organul fiscal  nu s-a pronuntat asupra despagubirilor datorate pentru perioada de retinere.
                De aceea prin plangerea prealabila respectiv prin cererea nr. 257/19.10.2012 inregistrata la AFP –CM Sibiu  sub nr. 26409/23.10.2012, reclamanta a solicitat in temeiul art. 41 din C.p.f., raportat la art.7 si 19 din legea nr. 554/2004, in termenul  prevazut de art.70 alin.l C.p.c., sa se dispuna repararea pagubei cauzate  prin impunerea si retinerea nelegala a sumelor platite in baza Deciziei de impunere  nr. 31/25.03.2009 emisa de AFP –CM Sibiu , anulata prin Decizia civila  nr. 2391/16.05.2012 pronuntata de ICCJ in cauza nr.1372/67/2009, si in consecinta sa se procedeze la acordarea despagubirilor in cuantum de 162.318,26 lei, constand in prejudiciul efectiv si beneficiul nerealizat, corespunzator sumelor impuse, platite si retinute nelegal la buget, in perioada 25.03.2009-16.05.2012 in baza Deciziei de impunere nr.31/25.03.2009.
             Parata  prin adresa   nr.28484/2012 (f.26)  refuza acordarea despagubirilor motivat de aceea  ca nu se incadreaza in prevederile legale, respectiv art. 124 al.l din OG 92/2003  intrucat  restituirea sumelor impuse in actele  de control  fiscale  s-a facut cu respectarea celor 45 zile.
Reclamanta a contestat in temeiul art.205 C.p.c., prin adresa 30439/2012  prin contestatie fiscala acest refuz nejustificat, apreciind ca despagubirea ar putea avea natura fiscala  intrucat  sunt rezultate   dintr-un raport fiscal.
Prin  decizia 56/27.12.2012 (f.19)  Administratia Finantelor Publice –Contribuabili Mijlocii  Sibiu  a solutionat contestatia in sensul respingerii acesteia, motivat de faptul ca organul fiscal este indreptatit sa acorde doar dobanzi pentru restituirea cu intarziere a sumelor de la buget, in  baza  OG 92/20013.
Tribunalul a apreciat ca decizia nr. 56/2012 este nelegala pentru urmatoarele considerente :
Este adevarat ca sumele  nelegal  percepute prin decizia de impunere  nr. 31/2009 au fost restituite ca urmare a hotararii judecatoresti irevocabile, in termen de 45 de zile de la cererea formulata  in acest sens de catre reclamanta ( 13758/21.05.2012), prin decizia nr. 17694/2012. Insa apreciem ca reclamanta a incercat  un prejudiciu  prin faptul ca i-au fost retinute la bugetul de stat nelegal sumele impuse pe perioada 25.03.2009-16.05.2012.
Este de asemenea real ca acest aspect  nu este reglementat de legislatia nationala, singurul text de lege fiind art.124 din  OG nr. 92/2003 insa acesta face referire la restituirea cu intarziere a obligatiilor fiscale de la bugetul de stat   ceea ce  nu  este  situatia in speta.
Mare  parte din practica depusa de reclamanta (dec. 1014/2014),  cauza  Eko- Elda c/a Grecia  nu au in vedere  rambursarea cu intarziere a TVA.
Insa s-a apreciat ca litigiu dedus judecatii  si problema de  drept trebuie dezlegata prin aplicarea aquis-ului  comunitar, asa cum aceasta  a fost interpretata   de CJUE . Aceasta instanta a concluzionat ca Statele Membre, prin conditiile impuse pentru rambursarea TVA, trebuie sa indreptateasca contribuabilul sa recupereze intr-o maniera adecvata in intregime suma care ii este datorata spre rambursare. Aceasta implica in mod necesar ca rambursarea sa aiba loc intr-o perioada rezonabila de timp, prin plata sau mijloace echivalente, si in orice caz, orice metoda de rambursare adoptata nu trebuie sa genereze vreun risc financiar pentru contribuabil. 
Prin hotararea Sosnowska (pct.27)  CJUE a statuat ca daca  persoana impozabila nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, acesta suporta un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobanzilor, garantandu-se astfel respectarea principiului neutralitatii fiscale . Aceste considerente nu fac decat sa detalieze diferite aspecte ale principiului potrivit caruia, desi statele membre dispun de o anumita libertate in stabilirea conditiilor de rambursare a excedentului  de TVA , aceste conditii  nu pot aduce atingere principiului neutralitatii fiscale, facand ca persoana impozabila sa suporte, in tot sau in parte, sarcina acestei taxe.
Intre momentul formularii actiunii si momentul pronuntarii sentintei s-a pronuntat CJUE in cauza  Mariana Irimie, principiile statuate aici  avand aplicabilitate directa in speta de fata.
Curtea a stabilit ca potrivit unei jurisprudente consacrate cu mult timp in urma, in pofida inexistentei unei dispozitii de drept al Uniunii referitoare la restituirea impozitelor nationale care sunt incompatibile cu dreptul  Uniunii, dreptul de a obtine rambursarea acestor impozite reprezinta consecinta si completarea drepturilor conferite particularilor de dispozitiile dreptului Uniunii, astfel cum au fost interpretate de Curte. Statul membru este, asadar, obligat sa ramburseze impozitele percepute cu incalcarea dreptului Uniunii, acest drept la rambursare fiind un drept subiectiv conferit de ordinea juridica a Uniunii .
In lipsa unei reglementari a Uniunii in aceasta materie, revine ordinii juridice interne din fiecare  stat membru atributia de a desemna, in temeiul principiului autonomiei procedurale, instantele competente si de a stabili modalitatile procedurale aplicabile actiunilor in justitie destinate sa asigure protectia drepturilor conferite justitiabililor  de dreptul Uniunii, cu conditia, pe de o parte, ca aceste modalitati sa nu fie mai putin favorabile decat cele aplicabile unor actiuni similare de natura interna (principiul echivalentei)si , pe de alta parte, ca acestea sa nu faca practic imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridica a Uniunii (principiul efectivitatii).In plus, desi principiul autonomiei procedurale a statelor membre lasa ordinii juridice interne a fiecarui stat membru competenta de a stabili caile procedurale destinate sa asigure protectia drepturilor conferite justitiabililor de dreptul Uniunii, acesta nu poate avea drept consecinta restrangerea sau afectarea esentei acestor drepturi.
Desi  in cauza Irimie  se face vorbire despre dobanzile pe care trebuie sa le plateasca statele membre pentru taxele percepute cu incalcarea  dreptului Uniunii, apreciem ca principiile echivalentei  si efectivitatii   statuate de Curte in aceasta cauza  trebuie aplicate tuturor taxelor  de acest fel  percepute.
In cauza ne aflam in prezenta situatiei instituita de art.117 lit.d  din OUG 92/2003 modificata, a restituirii la cerere a sumelor platibile ca urmare a aplicarii eronate a procedurilor legale.
Este evident ca reclamanta a incercat un prejudiciu in perioada 25.03.2009 (data nelegalei perceperi a sumelor respective )  si pana la 16.05.2012- data restituirii acestora.
Tribunalul, a apreciat ca in baza normelor europene art.6 TUE  si a practici CJUE reclamanta este indreptatita la despagubiri.
Problema ce s-a pus in speta este aceea de a determina daca acest prejudiciu poate fi acoperit prin acordarea indicilor de inflatie , acordarea dobanzii fiscale prevazut de art.124 din OG nr. 92/2003  ( aspect contestat initial de ambele parti )  sau dobanda  legala prevazuta de  OG 9/2003  si OG nr. 13 /2011 .
Initial  prin actiune  reclamanta a cerut despagubiri in cuantum de 162.318,26 lei  fata de dobanda  conform OG 9/2000 si OG 13/2001   si actualizare raportat la inflatie (prejudiciu efectiv si beneficiu nerealizat).
Ulterior  in concluziile scrise a solicitat sa fie obligate paratele sa emita actul administrativ fiscal pentru plata despagubirilor in cuantum de 292.651,00 lei reprezentand dobanda legala fiscala corespunzatoare sumelor impuse , platite si retinute nelegal la buget,in perioada 25.03.2009-16.05.2012 in baza deciziei de impunere nr. 31/25.03.2009  si in subsidiar solicita sa fie obligate paratele fie la plata despagubirilor in cuantum de 162265,12 lei constand in prejudiciu efectiv (devalorizare prin  inflatie 65.973 lei ) si beneficiu nerealizat(dobanda de 96.292,12 lei ) corespunzator sumelor impuse platite si retinute nelegal la buget, in perioada 25.03.2009-16.05.2012 in baza deciziei de impunere nr. 31/25.03.2009, fie sa emita actul administrativ fiscal privind plata acestora in masura in care despagubirile pretinse au natura obligatiilor fiscale.
Tribunalul a apreciat ca in cauza este vorba de un raport juridic de drept fiscal  ce presupune aplicarea Codului fiscal si a Codului de procedura fiscala.
In lipsa unui text de lege ce sa reglementeze o atare situatie, dobanda ce trebuie acordata,cu titlu de despagubiri, este cea fiscala prevazute de art.124 al.7 din OUG 92/2003. Conform expertizei este vorba de suma de 292.651 lei.
In cauza desi reclamantul a oscilat asupra temeiului legal al dobanzilor solicitate Tribunalul apreciaza ca in cauza nu poate fi vorba de aplicarea OG.9/2000  si apoi OG 13/2011  intrucat aceste acte  normative reglementeaza nivelul dobanzii  legale pentru obligatiile   bane?ti existente in baza unor contracte civile  sau comerciale si  prevad expres care este materia juridica in care se pot aplica, respectiv conventii incheiate intre parti si care privesc plata unei obligatii banesti sau restituirea imprumutului.
Concluzionand Tribunalul a retinut ca reclamanta era indreptatita la recuperarea prejudiciului produs prin  efectele perceperii  nelegale a TVA  in perioada  25.03.2009 - 16.05.2012  asa incat decizia nr. 56/2012 emisa de ANAF Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii prin care s-a respins aceasta cerere este nelegala, iar instanta urmeaza a o anula fiind evident un act vatamator in sensul legii contenciosului administrativ (art.18 al.12 din Lg.)
Reclamanta este indreptatita sa ceara si despagubiri  in temeiul art.11 al.3 din L.554/2004  acestea fiind in cuantum  de 292.651 lei  conform raportul de expertiza efectuat in cauza  aceste sume rezultand prin aplicarea  dobanzii  fiscale asupra sumelor nelegal percepute.  La plata acestor sume va fi obligata AJFP Sibiu Contribuabili Mijlocii.
In contextul in care  DGRFP Brasov nu a emis decizia contestata ea nu are calitate procesual pasiva in prezenta cauza , nu exista raport juridic de obligatii fiscale incheiat intre ea si reclamanta asa incat fata de  aceasta entitate ( fata de care reclamanta si-a precizat anterior actiunea si nu a dat mandat de reprezentare Administratiei Judetene a Finantelor Publice Sibiu ) actiunea va fi respinsa.
Ca urmare a admiterii actiunii parata Administratia Judeteana a Finantelor Publice Sibiu, fiind in culpa procesuala in baza art.274 C.p.c.   va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata . S-au solicitat cheltuieli de judecata  in cuantum de 33.474  si s-au depus acte justificative in acest sens.
Tribunalul in baza art. 274 al.2, 3 C.p.c.  a apreciat ca justificate o parte din aceste cheltuieli, reducand onorariu avocat de la 24.800 lei la 20.000 lei (dat fiind gradul de complexitate al cauzei) neacordand onorariu expertiza extrajudiciara  intrucat in cauza a fost efectuata o expertiza judiciara.
In  ce priveste facturile de la punctele 7,8,9  din  lista de cheltuieli, acestea  nu au fost acordate: cheltuieli de deplasare la Tribunalul Giurgiu  (factura 7 ) onorariu asistenta juridica iunie 2013, august 2013,  in cuantum de cate 1000 lei intrucat acestea nu pot fi acordate suplimentar priveste onorariu cuprins  in cele doua chitante initiale si este probabil onorariu lunar perceput de cabinetul de avocatura pentru consultanta juridica (altul decat litigiu de fata) .