Contestatie formulata pe cale administrativa de contribuabil la organul fiscal. Obligatia DGFP de a solutiona aceasta contestatie formulata impotriva Raportului de Inspectie Fiscala. Solutionarea de instanta competenta a actiunii in contencios administra
(Decizie nr. 339/r din data de 29.01.2013 pronuntata de Curtea de Apel Brasov)Asupra recursului de fata:
Constata ca prin sentinta civila nr. 275/CA din 20.01.2012 pronuntata de Tribunalul Brasov – sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal s-a admis in parte actiunea formulata de reclamantul R D L in contradictoriu cu parata D G F P B si in consecinta:
- a fost anulata Decizia nr.1746/19.01.2011 emisa de parata.
- parata a fost obligata sa solutioneze contestatia formulata de reclamant impotriva Raportului de inspectie fiscala nr.10137/21.10.2010 si Deciziei de impunere nr.213/21.10.2010.
S-a respins restul pretentiilor reclamantului.
Parata a fost obligata sa plateasca reclamantului suma de 3283,05 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
La data de 21.10.2010 inspectorii din cadrul institutiei parata au intocmit Raportul de inspectie fiscala nr.10137 prin care s-a stabilit ca reclamantul datoreaza TVA in cuantum de 29.991 lei si accesorii in valoare de 33.594 lei.
De asemenea la data de 21.10.2010 parata a emis Decizia de impunere nr.213/21.10.2010 pentru suma de 29.991 lei reprezentand TVA stabilita de organele de inspectie fiscala si suma de 33.594 lei reprezentand obligatii fiscale accesorii.
Reclamantul a formulat contestatie impotriva Raportului de inspectie fiscala nr.10137/21.10.2010 si Deciziei de impunere nr.213/21.10.2010 inregistrata la institutia parata sub nr.10969/18.11.2010, solicitand revocarea/anularea actelor atacate.
Prin Decizia nr.1746/19.012011, parata D G F P B a dispus suspendarea solutionarii cauzei pentru suma totala de 63.585 lei, procedura administrativa urmand a fi reluata la incetarea definitiva a motivului care a determinat suspendarea, in conditiile legii.
In motivarea Deciziei nr.1746/19.01.2011 parata a retinut ca inspectorii au efectuat controlul fiscal ca urmare a solicitarii, prin adresa nr.495467/R.St./3.05.2010, venita din partea Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Brasov, precum si ca organele de inspectie au sesizat organele de cercetare penala cu privire la constatarile realizate. Parata a concluzionat ca, intre obligatiile bugetare datorate de reclamant stabilite prin Decizia de impunere nr.213/21.10.2010 si stabilirea caracterului infractional al faptelor acestuia, exista o interdependenta de care depinde solutionarea cauzei in procedura administrativa si, in temeiul art.214 alin.1 lit. a si b din OG nr.92/2003, a dispus suspendarea procedurii administrative, urmand ca aceasta sa fie reluata ulterior finalizarii laturii penale.
Prin Rezolutia pronuntata de Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov in Dosarul nr.11552/P/2010 s-a dispus incetarea urmarii penale fata de reclamant, cercetat fiind acesta pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala fapta prevazuta de art.9 alin.1 lit. a din Legea nr.241/2005, ca urmare a intervenirii unei cauze de impiedicare a exercitarii actiunii penale precum si aplicarea sanctiunii cu caracter administrativ a amenzii in cuantum de 1000 lei.
Avand in vedere ca parata nu s-a pronuntat, prin Decizia nr.1746/19.01.2011, asupra fondului contestatiei reclamantului, instanta a constatat ca in speta poate analiza numai legalitatea si temeinicia masurii de suspendare dispusa in temeiul art.214 din Codul de procedura fiscala.
Motivele invocate de reclamant referitoare la legalitatea si temeinicia calcularii TVA si a accesoriilor nu au fost analizate, decat ulterior solutionarii pe fond a contestatiei inregistrata sub nr.10969/18.11.2010, daca se impune.
Asadar, potrivit art.214 alin.1 lit. a si b din OG nr.92/2003 organul de solutionare competent poate suspenda, prin decizie motivata, solutionarea cauzei atunci cand organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa, respectiv atunci cand solutionarea cauzei depinde, in tot sau in parte, de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati.
S-a retinut, cu privire la art.214 din OG nr.92/2003, ca textul legal contine norme dispozitive iar nu imperative, precum si ca nu rezulta din motivarea Deciziei nr.1746/19.01.2011 care este impactul hotarator al constatarii unei infractiuni asupra solutiei ce urmeaza a fi data in procedura administrativa, pentru a justifica incidenta prevederilor art.214 alin.1 lit. a din OG nr.92/2003.
Concluziile organului de control cu privire la obligativitatea platii TVA au fost concretizate in actele atacate de reclamant, astfel ca o eventuala savarsire de catre acesta a infractiunii de evaziune fiscala nu poate conduce la aplicarea altor dispozitii legale ce reglementeaza existenta obligatiei fiscale si cuantumul TVA datorat, solutia pronuntata in dosarul penal nefiind o conditie a solutionarii contestatiei promovata de catre R D L, acesta avand dreptul la solutionarea contestatiei sale intr-un termen rezonabil.
De altfel, suspendarea procedurii administrative nu se mai justifica in prezent si fata de faptul ca, asa cum s-a retinut mai sus, prin Rezolutia pronuntata de Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov in Dosarul nr.11552/P/2010 s-a dispus incetarea urmarii penale fata de reclamant.
Nu pot fi invocate nici dispozitiile art.214 alin.1 lit. b din OG nr.92/2003 in situatia sesizarii organului de urmarire penala intrucat sintagma ,,o alta judecata” presupune derularea unei cercetari judecatoresti si nu posibilitatea unei sesizari, in viitor, a instantei, prin rechizitoriu.
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse, instanta de fond a constatat ca fiind intemeiata in parte actiunea formulata de reclamantul R D L in contradictoriu cu parata D G F P B, respectiv in ceea ce priveste anularea Deciziei nr.1746/19.01.2011 si obligarea paratei la solutionarea pe fond a contestatiei declarata impotriva Raportului de inspectie fiscala nr.10137/21.10.2010 si Deciziei de impunere nr.213/21.10.2010, cererea vizand anularea Raportului de inspectie fiscala nr.10137/21.10.2010 si Deciziei de impunere nr.213/21.10.2010 urmand a fi respinsa ca prematura.
In temeiul art.274 Cod procedura civila a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata.
I. Impotriva acestei hotarari a declarat recurs in termen legal parata D G F P B, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie solicitand admiterea recursului si respingerea actiunii reclamantului ca ramasa fara obiect si modificarea hotararii cu privire la acordarea cheltuielilor de judecata – la onorariile de avocat raportat la obiectul actiunii.
In dezvoltarea criticilor de recurs se aduc urmatoarele argumente de catre parata:
Prin Sentinta civila nr. 275/CA/20.01.2012 instanta de fond a admis in parte actiunea si a obligat parata sa solutioneze pe fond contestatia administrativa, precum si la plata cheltuielilor de judecata in suma de 3283,05 lei. Recurenta considera hotararea instantei de fond ca fiind netemeinica si nelegala pentru motivele pe care le vom arata in continuare.
Ori instanta de fond retinand ca art. 214 Cod procedura civila contine dispozitii referitoare la posibilitatea de a suspenda solutionarea contestatiei administrative, implicit recunoaste faptul ca decizia de a suspenda contestatia administrativa a fost data in mod legal. Totodata, natura infractionala a faptei constatata de catre organele de cercetare penala vine sa confirme legalitatea actelor contestate. O eventuala incetare a urmarii penale motivata de faptul ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii ar impune ca organul fiscal sa reevalueze starea de fapt retinuta. Astfel, este evidenta importanta pe care o are solutia data in dosarul penal asupra solutiei ce urmeaza a fi data in solutionarea contestatiei administrative, aspect pe care instanta de fond il ignora.
Astfel, prin Decizia nr. 1746/19.01.2011 emisa de catre Biroul de Solutionare a Contestatiilor din cadrul D G F P B a fost solutionata contestatia administrativa formulata de care reclamant impotriva Raportului de inspectie fiscala nr. - 10137/21.10.2010 si a Deciziei de impunere nr. 213/21,10.2010 prin care organul fiscal competent a stabilit obligatii de plata in suma de 29.991 lei TVA, 27.501 lei majorari de intarziere, 1.595 lei dobanzi de intarziere si 4.498 lei penalitati de intarziere. Aceste sume au fost stabilite ca urmare a constatarii de catre organele de inspectie fiscala a faptului ca reclamantul a incheiat un numar de 7 contracte de vanzare cumparare pentru care a incasat suma de 1.620.348 lei fara a declara si a plati taxele datorate bugetului de stat. Tinand cont ca, pentru aceleasi fapte ca si cele avute in vedere la stabilirea obligatiilor fiscale, a fost inceputa urmarirea penala fata de invinuitul R D L sub aspectul savarsirii infractiunii de evaziune fiscala, recurenta considera ca solutia de a suspenda solutionarea contestatiei administrative a fost una temeinica si legala. Astfel, instanta de fond recunoaste ca masura suspendarii este una legala, insa o apreciaza in mod gresit ca fiind netemeinica, desi obligatiile fiscale au fost stabilite pentru aceleasi fapte care fac obiectul cercetarilor penale.
Solutia instantei de fond este cu atat mai neintemeiata, cu cat la momentul la care a fost pronuntata, petitul 1 al actiunii si singurul care a fost admis ramasese fara obiect, prin raportare la cele dispuse prin Decizia nr. 1746/19.01.2011. Astfel, instanta de fond a dispus in mod nelegal anularea Deciziei nr. 1746/19.01.2011 prin prisma unor elemente ce au intervenit ulterior emiterii acesteia, elemente care ar fi justificat respingerea actiunii ca fiind ramasa fara obiect si nu admiterea acesteia.
Cu referire la cheltuielile de judecata stabilite in sarcina paratei, recurenta arata faptul ca actiunea formulata a fost admisa numai in parte, ceea ce inseamna ca instanta de judecata avea obligatia de a acorda cheltuielile de judecata proportional cu partea din actiune ce a fost admisa. Se mai arata ca nu exista o culpa a organelor fiscale atata timp cat contestatia administrativa a fost solutionata in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Astfel, nu poate fi sanctionata parata atata timp cat nu s-a probat faptul ca ar fi avut o conduita prohibita de lege. Instanta de fond a obligat in mod gresit parata la plata cheltuielilor de judecata, intrucat solutia data in solutionarea contestatiei administrative isi are fundamentul intr-un text de lege, fapt retinut chiar prin considerentele hotararii recurate, fiind evident ca nu poate fi retinuta culpa procesuala a paratei in acest litigiu.
De asemenea, recurenta solicita instantei de recurs sa constate ca onorariul avocatului este nepotrivit de mare fata de valoarea pricinii si mai ales, fata de munca depusa de catre acesta in prezenta pricina. In speta in sine este una cu un grad scazut de dificultate, in conditiile in care nu a fost judecat fondul litigiului. Potrivit dispozitiilor art. 274 alin. 3 cod procedura civila judecatorii au dreptul "sa micsoreze onorariile avocatilor [..] ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat. Ori, onorariul de 3.000 de lei este unul nepotrivit de mare, atata fata de valoarea pricinii, cat si fata de munca pe care a trebuit sa o indeplineasca efectiv avocatul.
Fata de aceste aspecte, recurenta considera solutia instantei de fond a fost data cu aplicarea gresita a legii, fiind evident ca onorariul invocat este unul mult prea oneros care ar impovara nejustificat bugetul statului.
II. Impotriva acestei hotarari a Tribunalului Brasov a declarat recurs si reclamantul R D L criticand-o pentru nelegalitate si solicitand admiterea recursului, casarea sentintei civile atacate, pe motiv ca instanta de fond nu s-a pronuntat asupra ceea ce s-a cerut, dar a acordat ceea ce nu s-a cerut.
In drept a invocat prevederile art. 304 pct. 6, 7, 9 art. 312 (3), art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Recursurile au fost declarate in termen legal.
Recursul recurentei parate D G F P B este scutit de la plata taxei judiciare de timbru si timbru judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Recursul recurentului reclamant R D L a fost legal timbrat.
Fata de recursul paratei, reclamantul a formulat Intampinare (filele 16-17 dosar recurs).
Curtea, examinand actele si lucrarile dosarului, sentinta civila atacata nr. 275/CA/20.01.2012 a Tribunalului Brasov prin prisma criticilor de recurs formulate de D G F P B si de reclamantul R D L, constata ca recursul paratei este in parte fondat, iar recursul reclamantului este nefundat pentru urmatoarele considerente:
1. In ce priveste recursul declarat de parata D G F P B, instanta verificand intregul probatoriu raportat la obiectul actiunii reclamantului, la probele administrate si la temeiul de drept aplicabil in cauza, fata de argumentele retinute de instanta de fond prin sentinta pronuntata retine ca in mod corect a fost admisa in parte actiunea reclamantului si ca o dispozitie de anulare a Deciziei nr. 1746/2011 emisa de parata a fost nelegala urmand ca parata sa solutioneze contestatia reclamantului impotriva Raportului de Inspectie Fiscala.
Cat priveste celelalte critici de recurs formulate de recurenta, instanta retine ca acestea nu se justifica pe fondul actiunii, insa in ce priveste critica acordarii cheltuielilor de judecata, instanta de recurs va admite aceasta critica ti in baza art. 274 alin. 3 Cod procedura civila va micsora cuantumul cheltuielilor de judecata acordate la fond pana la suma de 1.600 lei.
Va mentine restul dispozitiilor sentintei civile atacate , recursul paratei va fi admis in parte, in baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila conform celor dispuse prin prezenta decizie.
2. Cat priveste recursul declarat de reclamant, acesta este intemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4, 7, 9 Cod procedura civila .
Instanta verificand actele dosarului si decizia atacata emisa de parata, constata ca in cauza instanta de fond nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, insa ca urmare a faptului ca se impune solutionarea contestatiei reclamantului impotriva Raportului de Inspectie Fiscala emis de parata, nu se poate retine faptul ca nu s-a cerut pronuntarea pe ce s-a cerut.
Ca atare, criticile de recurs ale reclamantului vor fi respinse, iar recursul declarat de acesta se va respinge in baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila .
Fara cheltuieli de judecata in recurs.
Decizia nr. 339/R/29.01.2013, dosar nr. 4447/62/2011, redactat – judecator IM
Constata ca prin sentinta civila nr. 275/CA din 20.01.2012 pronuntata de Tribunalul Brasov – sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal s-a admis in parte actiunea formulata de reclamantul R D L in contradictoriu cu parata D G F P B si in consecinta:
- a fost anulata Decizia nr.1746/19.01.2011 emisa de parata.
- parata a fost obligata sa solutioneze contestatia formulata de reclamant impotriva Raportului de inspectie fiscala nr.10137/21.10.2010 si Deciziei de impunere nr.213/21.10.2010.
S-a respins restul pretentiilor reclamantului.
Parata a fost obligata sa plateasca reclamantului suma de 3283,05 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
La data de 21.10.2010 inspectorii din cadrul institutiei parata au intocmit Raportul de inspectie fiscala nr.10137 prin care s-a stabilit ca reclamantul datoreaza TVA in cuantum de 29.991 lei si accesorii in valoare de 33.594 lei.
De asemenea la data de 21.10.2010 parata a emis Decizia de impunere nr.213/21.10.2010 pentru suma de 29.991 lei reprezentand TVA stabilita de organele de inspectie fiscala si suma de 33.594 lei reprezentand obligatii fiscale accesorii.
Reclamantul a formulat contestatie impotriva Raportului de inspectie fiscala nr.10137/21.10.2010 si Deciziei de impunere nr.213/21.10.2010 inregistrata la institutia parata sub nr.10969/18.11.2010, solicitand revocarea/anularea actelor atacate.
Prin Decizia nr.1746/19.012011, parata D G F P B a dispus suspendarea solutionarii cauzei pentru suma totala de 63.585 lei, procedura administrativa urmand a fi reluata la incetarea definitiva a motivului care a determinat suspendarea, in conditiile legii.
In motivarea Deciziei nr.1746/19.01.2011 parata a retinut ca inspectorii au efectuat controlul fiscal ca urmare a solicitarii, prin adresa nr.495467/R.St./3.05.2010, venita din partea Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Brasov, precum si ca organele de inspectie au sesizat organele de cercetare penala cu privire la constatarile realizate. Parata a concluzionat ca, intre obligatiile bugetare datorate de reclamant stabilite prin Decizia de impunere nr.213/21.10.2010 si stabilirea caracterului infractional al faptelor acestuia, exista o interdependenta de care depinde solutionarea cauzei in procedura administrativa si, in temeiul art.214 alin.1 lit. a si b din OG nr.92/2003, a dispus suspendarea procedurii administrative, urmand ca aceasta sa fie reluata ulterior finalizarii laturii penale.
Prin Rezolutia pronuntata de Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov in Dosarul nr.11552/P/2010 s-a dispus incetarea urmarii penale fata de reclamant, cercetat fiind acesta pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala fapta prevazuta de art.9 alin.1 lit. a din Legea nr.241/2005, ca urmare a intervenirii unei cauze de impiedicare a exercitarii actiunii penale precum si aplicarea sanctiunii cu caracter administrativ a amenzii in cuantum de 1000 lei.
Avand in vedere ca parata nu s-a pronuntat, prin Decizia nr.1746/19.01.2011, asupra fondului contestatiei reclamantului, instanta a constatat ca in speta poate analiza numai legalitatea si temeinicia masurii de suspendare dispusa in temeiul art.214 din Codul de procedura fiscala.
Motivele invocate de reclamant referitoare la legalitatea si temeinicia calcularii TVA si a accesoriilor nu au fost analizate, decat ulterior solutionarii pe fond a contestatiei inregistrata sub nr.10969/18.11.2010, daca se impune.
Asadar, potrivit art.214 alin.1 lit. a si b din OG nr.92/2003 organul de solutionare competent poate suspenda, prin decizie motivata, solutionarea cauzei atunci cand organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa, respectiv atunci cand solutionarea cauzei depinde, in tot sau in parte, de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati.
S-a retinut, cu privire la art.214 din OG nr.92/2003, ca textul legal contine norme dispozitive iar nu imperative, precum si ca nu rezulta din motivarea Deciziei nr.1746/19.01.2011 care este impactul hotarator al constatarii unei infractiuni asupra solutiei ce urmeaza a fi data in procedura administrativa, pentru a justifica incidenta prevederilor art.214 alin.1 lit. a din OG nr.92/2003.
Concluziile organului de control cu privire la obligativitatea platii TVA au fost concretizate in actele atacate de reclamant, astfel ca o eventuala savarsire de catre acesta a infractiunii de evaziune fiscala nu poate conduce la aplicarea altor dispozitii legale ce reglementeaza existenta obligatiei fiscale si cuantumul TVA datorat, solutia pronuntata in dosarul penal nefiind o conditie a solutionarii contestatiei promovata de catre R D L, acesta avand dreptul la solutionarea contestatiei sale intr-un termen rezonabil.
De altfel, suspendarea procedurii administrative nu se mai justifica in prezent si fata de faptul ca, asa cum s-a retinut mai sus, prin Rezolutia pronuntata de Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov in Dosarul nr.11552/P/2010 s-a dispus incetarea urmarii penale fata de reclamant.
Nu pot fi invocate nici dispozitiile art.214 alin.1 lit. b din OG nr.92/2003 in situatia sesizarii organului de urmarire penala intrucat sintagma ,,o alta judecata” presupune derularea unei cercetari judecatoresti si nu posibilitatea unei sesizari, in viitor, a instantei, prin rechizitoriu.
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse, instanta de fond a constatat ca fiind intemeiata in parte actiunea formulata de reclamantul R D L in contradictoriu cu parata D G F P B, respectiv in ceea ce priveste anularea Deciziei nr.1746/19.01.2011 si obligarea paratei la solutionarea pe fond a contestatiei declarata impotriva Raportului de inspectie fiscala nr.10137/21.10.2010 si Deciziei de impunere nr.213/21.10.2010, cererea vizand anularea Raportului de inspectie fiscala nr.10137/21.10.2010 si Deciziei de impunere nr.213/21.10.2010 urmand a fi respinsa ca prematura.
In temeiul art.274 Cod procedura civila a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata.
I. Impotriva acestei hotarari a declarat recurs in termen legal parata D G F P B, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie solicitand admiterea recursului si respingerea actiunii reclamantului ca ramasa fara obiect si modificarea hotararii cu privire la acordarea cheltuielilor de judecata – la onorariile de avocat raportat la obiectul actiunii.
In dezvoltarea criticilor de recurs se aduc urmatoarele argumente de catre parata:
Prin Sentinta civila nr. 275/CA/20.01.2012 instanta de fond a admis in parte actiunea si a obligat parata sa solutioneze pe fond contestatia administrativa, precum si la plata cheltuielilor de judecata in suma de 3283,05 lei. Recurenta considera hotararea instantei de fond ca fiind netemeinica si nelegala pentru motivele pe care le vom arata in continuare.
Ori instanta de fond retinand ca art. 214 Cod procedura civila contine dispozitii referitoare la posibilitatea de a suspenda solutionarea contestatiei administrative, implicit recunoaste faptul ca decizia de a suspenda contestatia administrativa a fost data in mod legal. Totodata, natura infractionala a faptei constatata de catre organele de cercetare penala vine sa confirme legalitatea actelor contestate. O eventuala incetare a urmarii penale motivata de faptul ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii ar impune ca organul fiscal sa reevalueze starea de fapt retinuta. Astfel, este evidenta importanta pe care o are solutia data in dosarul penal asupra solutiei ce urmeaza a fi data in solutionarea contestatiei administrative, aspect pe care instanta de fond il ignora.
Astfel, prin Decizia nr. 1746/19.01.2011 emisa de catre Biroul de Solutionare a Contestatiilor din cadrul D G F P B a fost solutionata contestatia administrativa formulata de care reclamant impotriva Raportului de inspectie fiscala nr. - 10137/21.10.2010 si a Deciziei de impunere nr. 213/21,10.2010 prin care organul fiscal competent a stabilit obligatii de plata in suma de 29.991 lei TVA, 27.501 lei majorari de intarziere, 1.595 lei dobanzi de intarziere si 4.498 lei penalitati de intarziere. Aceste sume au fost stabilite ca urmare a constatarii de catre organele de inspectie fiscala a faptului ca reclamantul a incheiat un numar de 7 contracte de vanzare cumparare pentru care a incasat suma de 1.620.348 lei fara a declara si a plati taxele datorate bugetului de stat. Tinand cont ca, pentru aceleasi fapte ca si cele avute in vedere la stabilirea obligatiilor fiscale, a fost inceputa urmarirea penala fata de invinuitul R D L sub aspectul savarsirii infractiunii de evaziune fiscala, recurenta considera ca solutia de a suspenda solutionarea contestatiei administrative a fost una temeinica si legala. Astfel, instanta de fond recunoaste ca masura suspendarii este una legala, insa o apreciaza in mod gresit ca fiind netemeinica, desi obligatiile fiscale au fost stabilite pentru aceleasi fapte care fac obiectul cercetarilor penale.
Solutia instantei de fond este cu atat mai neintemeiata, cu cat la momentul la care a fost pronuntata, petitul 1 al actiunii si singurul care a fost admis ramasese fara obiect, prin raportare la cele dispuse prin Decizia nr. 1746/19.01.2011. Astfel, instanta de fond a dispus in mod nelegal anularea Deciziei nr. 1746/19.01.2011 prin prisma unor elemente ce au intervenit ulterior emiterii acesteia, elemente care ar fi justificat respingerea actiunii ca fiind ramasa fara obiect si nu admiterea acesteia.
Cu referire la cheltuielile de judecata stabilite in sarcina paratei, recurenta arata faptul ca actiunea formulata a fost admisa numai in parte, ceea ce inseamna ca instanta de judecata avea obligatia de a acorda cheltuielile de judecata proportional cu partea din actiune ce a fost admisa. Se mai arata ca nu exista o culpa a organelor fiscale atata timp cat contestatia administrativa a fost solutionata in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Astfel, nu poate fi sanctionata parata atata timp cat nu s-a probat faptul ca ar fi avut o conduita prohibita de lege. Instanta de fond a obligat in mod gresit parata la plata cheltuielilor de judecata, intrucat solutia data in solutionarea contestatiei administrative isi are fundamentul intr-un text de lege, fapt retinut chiar prin considerentele hotararii recurate, fiind evident ca nu poate fi retinuta culpa procesuala a paratei in acest litigiu.
De asemenea, recurenta solicita instantei de recurs sa constate ca onorariul avocatului este nepotrivit de mare fata de valoarea pricinii si mai ales, fata de munca depusa de catre acesta in prezenta pricina. In speta in sine este una cu un grad scazut de dificultate, in conditiile in care nu a fost judecat fondul litigiului. Potrivit dispozitiilor art. 274 alin. 3 cod procedura civila judecatorii au dreptul "sa micsoreze onorariile avocatilor [..] ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat. Ori, onorariul de 3.000 de lei este unul nepotrivit de mare, atata fata de valoarea pricinii, cat si fata de munca pe care a trebuit sa o indeplineasca efectiv avocatul.
Fata de aceste aspecte, recurenta considera solutia instantei de fond a fost data cu aplicarea gresita a legii, fiind evident ca onorariul invocat este unul mult prea oneros care ar impovara nejustificat bugetul statului.
II. Impotriva acestei hotarari a Tribunalului Brasov a declarat recurs si reclamantul R D L criticand-o pentru nelegalitate si solicitand admiterea recursului, casarea sentintei civile atacate, pe motiv ca instanta de fond nu s-a pronuntat asupra ceea ce s-a cerut, dar a acordat ceea ce nu s-a cerut.
In drept a invocat prevederile art. 304 pct. 6, 7, 9 art. 312 (3), art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Recursurile au fost declarate in termen legal.
Recursul recurentei parate D G F P B este scutit de la plata taxei judiciare de timbru si timbru judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Recursul recurentului reclamant R D L a fost legal timbrat.
Fata de recursul paratei, reclamantul a formulat Intampinare (filele 16-17 dosar recurs).
Curtea, examinand actele si lucrarile dosarului, sentinta civila atacata nr. 275/CA/20.01.2012 a Tribunalului Brasov prin prisma criticilor de recurs formulate de D G F P B si de reclamantul R D L, constata ca recursul paratei este in parte fondat, iar recursul reclamantului este nefundat pentru urmatoarele considerente:
1. In ce priveste recursul declarat de parata D G F P B, instanta verificand intregul probatoriu raportat la obiectul actiunii reclamantului, la probele administrate si la temeiul de drept aplicabil in cauza, fata de argumentele retinute de instanta de fond prin sentinta pronuntata retine ca in mod corect a fost admisa in parte actiunea reclamantului si ca o dispozitie de anulare a Deciziei nr. 1746/2011 emisa de parata a fost nelegala urmand ca parata sa solutioneze contestatia reclamantului impotriva Raportului de Inspectie Fiscala.
Cat priveste celelalte critici de recurs formulate de recurenta, instanta retine ca acestea nu se justifica pe fondul actiunii, insa in ce priveste critica acordarii cheltuielilor de judecata, instanta de recurs va admite aceasta critica ti in baza art. 274 alin. 3 Cod procedura civila va micsora cuantumul cheltuielilor de judecata acordate la fond pana la suma de 1.600 lei.
Va mentine restul dispozitiilor sentintei civile atacate , recursul paratei va fi admis in parte, in baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila conform celor dispuse prin prezenta decizie.
2. Cat priveste recursul declarat de reclamant, acesta este intemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4, 7, 9 Cod procedura civila .
Instanta verificand actele dosarului si decizia atacata emisa de parata, constata ca in cauza instanta de fond nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, insa ca urmare a faptului ca se impune solutionarea contestatiei reclamantului impotriva Raportului de Inspectie Fiscala emis de parata, nu se poate retine faptul ca nu s-a cerut pronuntarea pe ce s-a cerut.
Ca atare, criticile de recurs ale reclamantului vor fi respinse, iar recursul declarat de acesta se va respinge in baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila .
Fara cheltuieli de judecata in recurs.
Decizia nr. 339/R/29.01.2013, dosar nr. 4447/62/2011, redactat – judecator IM
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Finante. Financiar. Implicatii ale Min. Finantelor
anulare decizie impunere - Sentinta civila nr. 4839 din data de 03.12.2013anulare decizie - Sentinta civila nr. 4963 din data de 10.12.2013
anulare decizie de impunere - Sentinta comerciala nr. 162/CA din data de 03.04.2014
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016
Cerere de restituire formulata in temeiul art. II (1) din Legea nr. 368/2013. Distinctie intre unitate detinatoare si unitate investita cu solutionarea notificarii. Stabilirea valorii imobilelor pentru care se solicita compensarea. - Decizie nr. 647/Ap din data de 03.05.2016
Pierderea calitatii de asociat urmare a executarii silite a partilor sociale. Nulitatea absoluta a hotararilor AGA adoptate dupa transmiterea partilor sociale catre o terta persoana. - Decizie nr. 433/R din data de 25.10.2016
Interpretarea art. 155 din Legea nr. 31/1990. Reprezentarea in instanta a societatii pentru recuperarea prejudiciului cauzat. Excludere din societate. - Hotarare nr. 882/Ap din data de 21.06.2016
Autoritate de lucru judecat in materie civila invocata in raport de sentinta penala. Nulitate absoluta pentru frauda la lege. - Decizie nr. 1873/Ap din data de 13.12.2016