Litigiu de munca. Raporturi de munca dintre organizatiile cooperatiste si persoane incadrate in aceste organizatii pe baza unui contract de munca. Aplicabilitatea Legii nr. 53/2003.

Litigiu de munca. Raporturi de munca dintre organizatiile cooperatiste si persoane incadrate in aceste organizatii pe baza unui contract de munca. Aplicabilitatea Legii nr. 53/2003.

Prin cererea inaintata la 2 octombrie 2007 la Tribunalul Mures, reclamantele SG, CS, HM, TA, VI, MSC, AE, SL si VE au chemat in judecata pe parata Cooperativa Igiena Mures SCM, solicitand obligarea acesteia la plata diferentelor de drepturi salariale restante rezultate dintre salariul net cuvenit inscris in contractul de munca si salariul net primit mentionat in statele de plata, pentru perioada septembrie 2004 - octombrie 2007. Reclamantele mai solicita actualizarea sumelor mentionate, cu virarea contributiilor si impozitelor aferente sumelor acordate, precum si obligarea paratei la plata indemnizatiilor de concediu pe perioada sus indicata, neefectuat de catre reclamante din motive de ordin obiectiv.
Pe parcursul procesului, reclamantele si-au precizat actiunea indicand suma globala de 136.091 lei, cu titlu de drepturi salariale si indemnizatii de concediu restante, ce urmeaza a se defalca pe fiecare reclamanta in parte in functie de timpul  de munca efectiv lucrat.
In motivarea actiunii, reclamantele au relevat ca au contracte individuale de munca incheiate cu societatea parata, in calitate de coafeze, in contract prevazandu-se salariul de 490 lei,  salariul brut, dupa care se achitau toate impozitele si contributiile catre bugetul de stat. Cu toate acestea, dupa cum rezulta din statele de plata anexate cererii de chemare in judecata, pe perioada de referinta reclamantele au incasat un salariu mult mai redus si din motive obiective nu au putut efectua concediul de odihna, pentru realizarea incasarilor de catre cooperativa si evitarea cheltuielilor aferente procesului de munca.
Prin sentinta civila nr.1492 din 8 septembrie 2008, Tribunalul Mures a admis actiunea civila formulata de reclamante  si a obligat parata la plata in favoarea acestora a sumelor reprezentand  diferente de drepturi salariale nete actualizate in functie  de indicele de inflatie (pana in luna mai 2008) pentru perioada septembrie 2004 - octombrie 2007; a obligat parata in favoarea fiecarei reclamante a sumei constand in actualizarea in functie de rata inflatiei a debitului salarial datorat, incepand cu data de 01.06.2008 si pana la data platii integrale a debitului salarial; a obligat parata sa vireze contributiile de asigurari sociale si impozitele legale aferente drepturilor  salariale nete mentionate si a obligat parata la plata in favoarea reclamantelor a sumei de 6.850 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a statua astfel, prima instanta a retinut ca reclamantele au contracte individuale de munca cu parata, contracte supuse jurisdictiei muncii conform Legii nr.1/2005 coroborat cu aert.295 alin.2 din Codul muncii. Comparand inscrierile din cartile de munca ale reclamantelor cu statele de plata pe perioada de referinta, se constata ca reclamantele au incasat un salariu inferior celui stabilit de parti si, totodata, nu au putut efectua numeroase zile de concediu de odihna intrucat parata nu a avut suficiente comenzi din partea persoanelor fizice, pentru realizarea unui profit semnificativ.
La cererea reclamantelor, in cauza s-a efectuat o expertiza contabila care a stabilit defalcat, sumele cuvenite reclamantelor cu titlu de drepturi salariale restante pe perioada de referinta, precum si indemnizatiile de concediu ce li se cuveneau pentru acelasi interval, expertiza insusita de instanta si necontestata de catre partile litigante.
Prima instanta a inlaturat apararea paratei in sensul ca raportul juridic de munca in cooperatia mestesugareasca nu este supus prevederilor Codului muncii, fiind reglementat de Normele de reglementare aprobate prin Hotararea Consiliului National al Cooperatiei Mestesugaresti nr.11/2006 si a Legii nr.1/2005, astfel cum se va releva ulterior in cuprinsul prezentei decizii.
Impotriva sentintei civile mentionate, parata a inaintat in termen legal recurs solicitand modificarea in tot a acesteia, rejudecarea pricinii si respingerea ca nefondata a cererii de chemare in judecata formulata de reclamante, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.8,9 C.pr.civ.
In opinia recurentei, instanta de fond a schimbat natura actului juridic dedus judecatii iar hotararea pronuntata este lipsita de temei legal si data cu incalcarea dispozitiilor legale in materia dedusa judecatii. Astfel, prima instanta in mod eronat a constatat ca raporturile de munca incheiate intre reclamante si parata sunt reglementate de prevederile Codului muncii, pe cand in realitate aceste  raporturi sunt reglementate de Hotararea Consiliului National a Cooperatiei Mestesugaresti nr.11/2006 coroborat cu Legea nr.1/2005. Din continutul celor doua acte normative rezulta ca in raporturile de munca ale membrilor cooperatiei mestesugaresti nu sunt aplicabile reglementarile legislatiei muncii, sens in care s-a pronuntat si Curtea Constitutionala a Romaniei prin decizia 72 din 6 martie 2001. In plus prin art.3 din Legea nr.1/2005 s-a statuat ca raporturile de munca ale membrilor cooperatori se pot reglementa prin dispozitii speciale, sens in care a fost adoptata Hotararea UCECOM nr.11/2006 iar sistemul propriu de salarizare se adopta anual cu ocazia adunarilor generale ale membrilor cooperatori.
Este adevarat ca in speta intre parti s-au incheiat conventii individuale de munca, insa prin actele aditionale la aceste conventii s-a stipulat ca salariul se stabileste in functie de incasari sau cel putin la nivelul salariului minim brut pe tara. Acordarea drepturilor salariale a fost conditionata de obligatia asumata de reclamante de a realiza incasarile la nivelul stipulat in actul aditional la conventiile individuale de munca.
In fine,  cat priveste indemnizatia de concediu de odihna, acesta este reglementat de art.96 din Normele de aplicare a  Hotararii UCECOM nr.11/2006, in sensul ca indemnizatia de concediu se calculeaza in functie de media veniturilor realizate si numai in mod exceptional este posibila compensarea in bani a concediului neefectuat.
Recursul dedus judecatii este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Nu se contesta faptul ca prin art.83 alin.2 din Legea 10/1972 s-a prevazut ca acest act normativ nu se aplica raporturilor de munca dintre organizatiile cooperatiste si persoanele incadrate in aceste organizatii pe baza unui contract de munca. Insa, Legea 10/1972 a fost abrogata in mod expres prin  Legea 53/2003 (noul cod al muncii), care la art.1 alin.2 prevede ca "prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii". In plus, art.295 alin.2 din noul Cod al muncii mai prevede ca acest act normativ se aplica cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, in masura in care reglementarile speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila  cu specificul raporturilor de munca respective.
Ulterior, a intrat in vigoare Legea 1/2005 privind reglementarea cooperatiei mestesugaresti care la art.33 prevede in mod expres ca, intre societatea cooperativa si membru cooperator pot exista raporturi de munca sau conventii individuale de munca, alaturi de raporturile patrimoniale sau  conventii comerciale cooperatiste. Prin urmare, prevederile Legii 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei nu contin dispozitii derogatorii de la Codul munci, iar astfel cum s-a relevat anterior, de la prevederile acestuia se poate deroga numai prin legi speciale.
Este adevarat ca  prin Decizia nr.72 din 6 martie 2001 a Curtii Constitutionale s-a statuat ca  raporturile de munca ale membrilor cooperatori se deosebesc in mod esential de raporturile de munca reglementate de Codul muncii, insa prin decizia mentionata a fost vizat Decretul-lege nr.66/1990, care stabilea  raporturile de munca din cadrul cooperativelor mestesugaresti, normarea, salarizarea si cointeresarea materiala a angajatilor. Insa, actul normativ mentionat a fost abrogat in mod expres prin Legea 1/2005, care la art.33 din lege a prevazut in mod expres categoriile de raporturi juridice din cadrul cooperatiei mestesugaresti, inclusiv contractele individuale de munca.
De asemenea, potrivit practici judiciare constante in materie si doctrinei de specialitate, raporturile juridice dintre cooperative si membrii cooperatori sunt considerate forme tipice ale raporturilor juridice de  munca. In atare situatie, litigiile intervenite intre partenerii raporturilor juridice din cadrul cooperatiei mestesugaresti, sunt supuse jurisdictiei muncii, fapt ce exclude posibilitatea solutionarii litigiului de catre instanta arbitrala.
In alta ordine de idei, se constata ca hotararea UCECOM nr.11/2006 nu deroga de la prevederile Codului muncii, prevazandu-se in art.97 ca pentru munca prestata in baza conventiei individuale de munca, fiecare membru cooperator are dreptul la un salariul exprimat in bani. Salariile individuale se stabilesc prin negocieri, iar drepturile stabilite nu pot fi sub nivelul sistemului de salarizare propriu aprobat de societatea cooperativa.
Prin contractele individuale de munca incheiate intre parti s-a realizat negocierea individuala si s-a mentionat salariul lunar brut cuvenit reclamantelor, conventia fiind incheiata cu respectarea prev.art.10 si 37 din Codul muncii. Nu s-a depus la dosarul cauzei vreo modificare facuta de comun  acord in conditiile art.41 din Codul muncii de catre partile contractante in ceea ce priveste salariul stabilit, care este un element esential al contractului individual de munca.
Concluzionand cele de mai sus, se constata ca prima instanta nu a schimbat natura actului juridic dedus judecatii  si a facut o corecta aplicatiune a dispozitiilor legale in materia dedusa judecatii, nefiind astfel incidente motivele prev. de art.304 pct.8,9 C.pr.civ.
Ca atare, in baza concluziilor raportului de expertiza contabila efectuat in cauza, instanta de fond in mod legal si temeinic a obligat parata sa achite reclamantelor diferentele de drepturi salariale si indemnizatiile de concediu de odihna de care au fost private pe perioada de referinta, in cuantumul stabilit prin dispozitivul sentintei. Temeiul juridic al obligarii la plata a paratei il constituie dispozitiile art.39 alin.1 lit.a, 40 alin.2 lit.c si 156 din Codul  muncii. Cum expertiza contabila din faza de fond nu a fost contestata de catre parti, instanta de control judiciar nu poate cenzura cuantumul sumelor acordare, care de fapt nici nu a facut obiectul recursului civil de fata. Cele de mai sus se completeaza si cu dispozitiile art.145 din Codul muncii, potrivit caruia pentru perioada concediului de odihna angajatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu, care nu poate fi mai mica decat salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiv, prevazute in contractul individual de munca.
In fine, prima instanta in mod legal si temeinic a procedat si la actualizarea sumelor acordate reclamantelor in functie de rata inflatiei, pana la data platii integrale a debitelor, pentru a se realiza o reparatiune justa si echitabila.
Fata de cele ce preced recursul dedus judecatii este nefondat si in consecinta urmeaza a fi respins ca atare, nefiind incidente motivele prev. de art.304 pct.8,9 C.pr.civ., iar curtea neretinand motive de casare de ordine publica.