InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Targu-Mures

Procedurii insolventei

(Decizie nr. 240/R din data de 12.03.2009 pronuntata de Curtea de Apel Targu-Mures)

Domeniu Faliment | Dosare Curtea de Apel Targu-Mures | Jurisprudenta Curtea de Apel Targu-Mures

Prin incheierea nr.2/C/14.01.2009 pronuntata in dosarul nr.264/1371/2008 a Tribunalului Comercial Mures s-a admis cererea formulata de lichidatorul judiciar "RVA Mures Insolvency Specialists" S.P.RL. - practician in insolventa, desemnat in cadrul procedurii insolventei ce face obiectul dosarului nr.264/1371/2008 fata de insolventa S.C F.C.E. S.R.L. Tg.Mures, in contradictoriu cu parata debitoare a falitei H.M. si, in consecinta s-a dispus infiintarea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile si imobile, dar si infiintarea popririi asiguratorie asupra tuturor disponibilitatilor banesti gasite in mainile lor ori a tertilor ale paratei-pretins debitoare a falitei, pana la concurenta intregului pasiv al acestea in cuantum de 88.320 lei Ron, s-a dat dispozitie lichidatorului judiciar sa ia toate masurile ce se impun in vederea identificarii bunurilor aratate anterior ale fostului administrator statutar al falitei si sa duca la indeplinire masurile asiguratorii dispuse de judecatorul sindic din prezenta hotarare, fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta incheiere judecatorul sindic a retinut urmatoarele:
Intr-adevar, dispozitiile art.141 din acest act normativ prevad posibilitatea administratorului/lichidatorului judiciar de a cere judecatorului sindic sa dispuna masuri asiguratorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmarite, odata cu promovarea cererii circumscrisa dispozitiunilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Prin legea speciala legiuitorul se rezuma la enumerarea doar a catorva elemente ale unei astfel de cereri, insa, prin dispozitiile art.149 din Legea nr.85/2006 face trimitere la dreptul comun in materie ce isi regaseste reglementarea prin dispozitiile art.591-601 Cod procedura civila care instituie trei astfel de masuri asiguratorii: -sechestru asigurator, poprirea asiguratorie si sechestru judiciar.
In conditiile prevazute de art.84 Cod procedura civila, judecatorul sindic a gasit de cuviinta sa incadreze juridic cererea accesorie a creditorului raportat la cele trei institutii juridice.
Vazand dispozitiile art.598 Cod procedura civila, apare indubitabil ca el; nu devin incidente pricinii, deoarece intre falita si pretinsa debitoare nu se disputa un drept real principal, ci intre parti s-au nascut raporturi juridice obligationale.
Pe de alta parte, lichidatorul judiciar desemnat in beneficiul insolventei indicat generic ca solicita a se infiinta masuri asiguratorii asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitoarei - fost asociat si director al falitei, astfel ca judecatorul sindic gaseste ca vor putea fi eficiente dispozitiile art.597 Cod procedura civila care reglementeaza institutia popririi asiguratorie.
In ce priveste institutia sechestrului asigurator prevazuta de dispozitiile art.591-596 Cod procedura civila, legiuitorul a prevazut trei situatii distincte in care se va putea infiinta o asemenea masura asiguratorie, respectiv: cand creditorul nu are un titlu executoriu, dar creanta este constatata prin inscris si este exigibila - art.591 Cod procedura civila; cand creditorul are o creanta care nu este insa constatata printr-un inscris, dar dovedeste promovarea unui actiuni judiciare in contra debitorului art.591 alin.2 Cod procedura civila si atunci cand, creditorul nu are o creanta exigibila dar dovedeste ca debitorul a micsorat din culpa garantiile oferite creditorului sau nu dat asigurarile promise, ori exista pericolul ca debitorul sa se sustraga de la urmarire, sa ascunda sau sa risipeasca propria avere.
Prima situatie legala nu poate fi avuta in vedere de judecatorul sindic deoarece lichidatorul judiciar nu a infatisat nici un inscris care sa constate vreo creanta a falitei in contra pretinsei debitoare.
Cea de a treia situatie legala ar putea deveni incidenta, insa lichidatorul judiciar al insolventei nu a facut cuvenitele dovezi pentru a proba existenta faptelor prevazute de legiuitor pe seama paratei-pretins debitoare a acesteia.
Pe de alta parte, prezumtivul prejudiciu produs societatii insolventa care aduce atingere implicita si intereselor pecuniare ale creditorilor acesteia, poate fi privit ca o posibila creanta a acestei insolvente in contra paratei-pretins debitoare, mai ales prin perspectiva efectelor juridice pe care le poate produce promovarea cererii ce cade sub incidenta dispozitiunilor art.138 din Legea nr.85/2006.
Totodata, lichidatorul judiciar a alaturat ca o cerere accesorie solicitarea pendinte, chiar actiunii sale judiciare indreptata in contra debitoarei-parat, intemeiata pe aceleasi norme juridice formale, speciale si derogatorii.
Asadar, fiind indeplinite conditiile prevazute de art.591 alin.2 Cod procedura civila, judecatorul sindic a primit cererea lichidatorului judiciar desemnat in profitul societatii falite si, drept consecinta, a dispus infiintarea sechestrului asigurator asupra intregului activ patrimonial compus din bunuri mobile si imobile ale paratei-pretins debitor H.M. , dar si a popririi disponibilitatilor banesti gasite in mainile acesteia ori ale unor terti pana la concurenta intregului pasiv actual al insolventei, in cuantum precizat 88.320,oo lei noi.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs parata H.M. solicitand casarea si trimiterea cauzei spre rejudecare in sensul obligarii lichidatorului judiciar la plata unei cautiuni de 10 % din valoarea pretentiilor.
In motivarea cererii de recurs se arata ca prima instanta a dispus masura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile si imobile precum si infiintarea popriri asiguratorii asupra tuturor disponibilitatilor banesti pe care le detine parata pana la concurenta sumei de 88.320 lei, fara a se dispune obligarea lichidatorului la plata unei cautiuni de 10 %, adica o cautiune de 8.832 lei. Prin instituirea masurilor asiguratorii fara plata acestei cautiuni judecatorul sindic a incalcat dispozitiile prevazute de art.141 pct.1 din Legea nr.85/2006.
Examinand incheierea atacata, prin prisma motivelor de recurs invocate si in limitele prev. de art.3041 C.pr.civ., Curtea constata ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:
Instanta a dispus infiintarea sechestrului asigurator asupra bunurilor paratei H.M. , retinandu-se ca impotriva acesteia s-a formulat cerere de angajare a raspunderii materiale.
Potrivit disp.art.141 din Legea nr.85/2006 "odata cu cererea formulata conform art.138 alin.1 sau dupa caz art.138 alin.3, administratorul judiciar sau lichidatorul ori, dupa caz, comitetul creditorilor va putea cere judecatorului sindic sa instituie masuri asiguratorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmarite conform art.138. Fixarea unei cautiuni de 10 % din valoarea pretentiilor este obligatorie. Cererea de masuri asiguratorii poate fi formulata si ulterior introducerii actiunii prevazuta la art.138".
Din cuprinsul acestui text legal rezulta ca cererea poate fi facuta odata cu promovarea actiunii in raspundere prevazuta de art.138 din lege, fie pe parcursul judecarii acestei actiuni, masurile ce pot fi instituite sunt cele prevazute de art.591 - 601 C.pr.civ.
Prin derogare de la dispozitiile dreptului comun in materie, legiuitorul procedurii insolventei a statuat ca judecatorul sindic are obligatia ca in cazul in care dispune infiintarea unei masuri asiguratorii sa fixeze si o cautiune al carei cuantum este de 10 % din valoarea pretentiilor, nedepunerea cautiuni in termenul fixat de catre judecatorul sindic atrage desfiintarea de drept a acestor masuri.
Verificand daca in cauza s-a dispus obligarea lichidatorului judiciar la plata cautiunii, daca a fost achitata aceasta cautiune sau poate interveni desfiintarea masurii asiguratorii, instanta de control constata ca judecatorul sindic a admis cererea lichidatorului si a dispus infiintarea sechestrului asigurator precum si a popririi asiguratorii pana la concurenta sumei de 88.320 le, fara a se fixa cautiunea in cuantumul prevazut de art.141 din Legea nr.85/2006, plata acesteia fiind obligatorie asa cum se prevede in mod expres in acest text legal. In aceste conditii instanta de control apreciaza ca judecatorul sindic a dispus luarea unor masuri asiguratorii impotriva paratei H.M. , fara a cerceta daca in cauza sunt intrunite conditiile prev. de art.141 din Legea nr.85/2006 si 591 - 601 C.pr.civ., astfel ca in baza disp.art.312 alin.5 C.pr.civ. va admite recursul, va casa integral incheierea si va dispune
trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care judecatorul sindic va verifica indeplinirea conditiilor de instituire a masurilor asiguratorii inclusiv sub aspectul achitarii cautiunii.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Faliment

Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Cererea de deschidere a procedurii prev. de Legea nr. 64/1995, republicata, impotriva debitoarei dizolvate de drept conform Legii nr. 359/2004, este inadmisibila. - Sentinta civila nr. 136/F din data de 20.03.2006
FALIMENT - Sentinta comerciala nr. 1180/C/2014 din data de 27.11.2014
Deschiderea procedurii insolventei - Sentinta comerciala nr. 1085/C din data de 08.06.2010
Deschidere procedura insolventa - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Faliment - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Procedura insolventei. S.R.L. - Sentinta comerciala nr. 1276/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei - Sentinta comerciala nr. 1275/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei. Raspunderea administratorului social. - Sentinta comerciala nr. 1388/C din data de 15.10.2009
Procedura insolventei. Intocmirea tabelului definitiv al creantelor - Decizie nr. 264/R din data de 11.06.2009
Faliment . Raspunderea administratorului pentru netinerea contabilitatii conform legii. Cazul fortuit cauza de exonerare de raspundere - Decizie nr. 168/R din data de 02.04.2009
Procedura insolventei. Indeplinirea conditiilor legale pentru deschiderea procedurii - Decizie nr. 178/R din data de 09.04.2009
In ceea ce priveste existenta subrogatiei legale ca temei al masurii lichidatorului judiciar de operare a subrogatiei in tabelul definitiv, potrivit art.1093 alin.2 teza a II a Cod civil, obligatia achitata de o persoana neinteresata care lucreaza i... - Decizie nr. 357/R din data de 19.08.2008
Cerere de autorizare a promovarii actiunii intemeiate pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006 formulata de un singur creditor. - Decizie nr. 258/R din data de 17.06.2008
Procedura insolventei. Obiectiuni la raportul final (art.129). Cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr.85/2006 (art.4). Ordinea in care se platesc creantele in cazul falimentului (art.123). Distribuirea sumelor obtinute din executar... - Decizie nr. 254/R din data de 31.05.2007
Procedura insolentei. Creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolentei (art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006). Obligatia judecatorului–sindic de a verifica indeplinirea conditiilor cerute pentru aplicarea procedurii prevazute de Legea... - Decizie nr. 181/R din data de 26.04.2007
Limita maxima de stabilire a raspunderii administratorului unei societati debitoare aflate in procedura prevazuta de Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 270/R din data de 01.06.2006
Actiune intemeiata pe dispozitiile art.137 din Legea nr. 64/1995. Conditii. - Decizie nr. 212/R din data de 20.04.2006
Antrenarea raspunderii personale a administratorului Raportat la art.137 lit.c din Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 211/R din data de 20.04.2006