Actiune in raspundere delictuala contra Statului Roman. Prescriptia dreptului material la actiune. Neagravarea situatiei in propria cale de atac.

Reclamantul, in prezent condamnat la 14 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de talharie, solicita obligarea Statului Roman la daune morale, invocand faptul ca mandatul de arestare preventiva pentru 30 de zile, pentru perioada 07.02.2001 - 08.03.2001, a fost emis de procuror, ce nu este un magistrat in sensul dispozitiilor art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat nu indeplineste conditia de impartialitate si independenta fata de executiv.
In cazul actiunilor in raspundere delictuala, dreptul material la actiune se prescrie in termen de 3 ani de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba, cat si pe cel ce raspunde de ea. Momentul la care Hotararea CEDO Pantea impotriva Romaniei a fost publicata in M.Of. (06.12.2004) reprezinta momentul obiectiv de la care a inceput sa curga termenul de prescriptie de 3 ani.

                            Decizia civila nr. 299/R din 11.05.2011 a Curtii de Apel Galati

Prin sentinta civila nr. 2534/08.12.2010 a Tribunalului Galati s-a respins ca nefondata actiunea in raspundere delictuala promovata de reclamantul P.L. contra Statului Roman. Au fost respinse exceptiile prescriptiei dreptului material la actiune si inadmisibilitatii actiunii.
Pentru a decide astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul nu invoca nelegalitatea masurii arestarii preventive in raport de dispozitiile Codului de procedura penala, ci raportat la art. 5 paragraful 3 din Conventie, ce prevaleaza dispozitiile interne in materia protectiei internationale a drepturilor omului.
In cauza Pantea impotriva Romaniei din 03.06.2003 Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca procurorii, actionand in calitate de reprezentanti ai Ministerului Public, sunt subordonati, mai intai, procurorului general, apoi ministrului de justitie, nu indeplinesc conditiile de independenta in raport de puterea executiva, astfel incat procurorul care a dispus arestarea preventiva a domnului Pantea la data faptelor reclamate nu era un " magistrat" in sensul Conventiei.
Raportat la aceste principii statuate in jurisprudenta europeana, in prezenta cauza Tribunalul a constatat ca masura preventiva a fost dispusa de procuror in conformitate cu dispozitiile procedurale legale in vigoare la acel moment, cand hotararea in cauza Pantea nici nu era pronuntata de CEDO.
Instanta a apreciat ca in mod normal si just nu se poate evalua din perspectiva unor imprejurari viitoare conduita si modul de actiune al organelor judiciare, care, in esenta, nu au procedat decat la aplicarea unor dispozitii legale.
In consecinta, emiterea mandatului de arestare preventiva de catre procuror s-a realizat in virtutea prerogativelor legale conferite acestuia, prin dispozitiile Codului de procedura penala, in vigoare la acel moment.
Principiile dezvoltate in jurisprudenta CEDO, in special in cauza Pantea, au fost transpuse in ordinea constitutionala nationala prin revizuirea Constitutiei din octombrie 2003, deci ulterior perioadei care face obiectul analizei de fata.
Totodata se constata ca masura arestarii preventive impotriva reclamantului a fost luata prin ordonanta procurorului pentru o perioada de 30 de zile, de la data de 07.02.2001 pana la data de 08.03.2001.
Reclamantul a fost trimis in judecata la data de 02.03.2001, prin rechizitoriul nr. 15/P/2001, iar la data de 06.03.2001 instanta de judecata a apreciat ca subzista temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive  si a dispus, conform art. 300 alin. 1 si 3 Cod procedura penala, mentinerea arestarii preventive.
Ulterior prelungirea arestarii a fost dispusa periodic de instanta investita cu solutionarea cauzei, care, in final, a pronuntat o hotarare de condamnare la pedeapsa inchisorii, din durata pedepsei fiind dedusa durata arestarii preventive.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care a sustinut ca in mod gresit paratul Statul Roman a invocat neindeplinirea conditiilor prevazute de art. 504 Cod procedura civila si implinirea termenului de prescriptie de 18 luni.
A solicitat sa fie adus in fata instantei pentru a-si sustine actiunea.
In concluziile orale, reclamantul a sustinut ca actiunea a fost formulata in termenul prevazut de lege, iar pe fondul cauzei a apreciat ca in mod nelegal mandatul de arestare a fost emis de un procuror si nu de un judecator.
Instanta a reiterat din oficiu exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
Prin decizia civila nr. 299/R din 11.05.2011 a Curtii de Apel Galati s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Pentru a decide astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Raportat la temeiul de drept invocat - art. 5 alin. 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea a analizat daca astfel de actiune este imprescriptibila sau supusa unui termen de prescriptie extinctiva.
"Stabilirea bazei legale a unei actiuni de catre instanta si termenele limita pentru introducerea unei actiuni  se numara printre limitarile permise ale dreptului de acces la o instanta (cauza Perez de Rada Cavanilles impotriva Spaniei - Hotararea din 28 octombrie 1988).
De altfel si Conventia Europeana a Drepturilor Omului stabileste astfel de termene limita in care poate fi invocata incalcarea drepturilor fundamentale ocrotite, fixand un termen de 6 luni de la epuizarea cailor de atac interne.
Actiunea formulata de reclamant este o actiunea in raspundere delictuala contra Statului pentru incalcarea dispozitiilor art. 5 alin. 3 din Conventia Europeana.
Potrivit dispozitiilor art. 8 din Decretul Lege nr. 167/1958 "prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel ce raspunde de ea".
Prin urmare, s-au stabilit doua momente de la care prescriptia poate incepe sa curga :
1) momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si pe cel ce raspunde de ea;
2) momentul obiectiv (judecatoreste determinat) al datei la care trebuia sa cunoasca acest element.
Instanta a apreciat ca, in speta de fata, momentul la care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat Romania pentru incalcarea art. 5 alin. 3 apreciind ca procurorul nu indeplineste conditiile de impartialitate si independenta fata de executiv, astfel ca nu se incadreaza in categoria "magistratului" imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare, reprezinta momentul obiectiv la care reclamantul trebuia sa cunoasca paguba si pe cel ce raspunde de ea.
In aceste conditii, Curtea de Apel Galati a apreciat ca punct de plecare al termenului de prescriptie data de 06.12.2004, data publicarii in Monitorul Oficial al Hotararii din 3 iunie 2003 in cauza Pantea impotriva Romaniei. Raportat la acest moment, termenul de 3 ani, prevazut de art. 8 din Decretul Lege nr. 167/1958 era implinit, prin urmare dreptul material la actiune era prescris.
Curtea a apreciat insa, ca nu e posibila schimbarea solutiei instantei de fond in acest sens, tocmai pentru a nu infrange principiul "neagravarii situatiei in propria cale de atac - non reformatio in pejus" prevazut de dispozitiile art. 296 teza II Cod procedura civila  si din aceste considerente, avand in vedere dispozitiile art. 296 alin. 1 Cod procedura civila a respins apelul ca nefondat. Invocarea exceptiei din oficiu face insa inutila analiza pe fond a apelului.