Acces la informatii de interes public. Nerespectarea termenului de comunicare de institutia detinatoare. Consecinte

 Acces la informatii de interes public. Nerespectarea termenului de comunicare de institutia detinatoare. Consecinte
Depasirea termenului de 30 zile prevazut de art. 7(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului-administrativ de la luarea la cunostinta a actului administrativ vatamator pentru formularea procedurii prealabile prevazuta de acelasi text, se sanctioneaza cu tardivitatea actiunii.
Decizia nr. 145/C.A. din 27 mai 2007
Prin sentinta civila nr. 34 din 12 februarie 2007 pronuntata de Tribunalul Vaslui, a fost respinsa exceptia de prematuritate si a fost admisa actiunea promovata de M.C. in contradictoriu cu Directia Generala a Finantelor Publice Vaslui.
A fost obligata parata sa plateasca reclamantului suma de 200 lei reprezentand daune morale.
A fost respins ca ramas fara obiect capatul de cerere privitor la solutionarea petitiei inregistrata sub nr. 11148/3.11.2006.
A fost respins capatul de cerere privitor la acordarea cheltuielilor postale si de multiplicare.
Curtea a respins cererea de recurs retinand urmatoarele:
La data de 3 noiembrie 2003, cu nr. 11148, reclamantul a depus la A.F.P. Barlad, unde functioneaza Directia de Control Fiscal 2 aflate in subordinea D.G.F.P: Vaslui, o cerere formulata in temeiul Legi nr. 544/2001 prin care a solicitat doua informatii de interes public.
Conform art. 7 din Legea nr. 544/2001, autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda in scris la solicitarile persoanelor interesate in termen de 10 zile sau, dupa caz, in cel mult 30 zile de la data inregistrarii, in cazul in care durata depaseste 10 zile, raspunsul va fi dat solicitantului in minim 30 zile cu conditia instiintarii acestuia in scris despre acest fapt in termen de 10 zile.
Refuzul comunicarii informatiilor se motiveaza si se comunica in termen de 5 zile de la primirea petitiei ori recurenta nu s-a conformat acestor dispozitii, motiv pentru care reclamantul a solicitat a i se acorda daune morale, deoarece a mai formulat cereri si cu alte ocazii la care nu a primit nici un raspuns.
De mentionat faptul ca numai dupa ce reclamantul a promovat aceasta actiune i-au fost comunicate informatiile solicitate conform adresei nr. 57/67/5.12.2006, motiv pentru care instanta de fond a respins ca ramasa fara obiect capatul de cerere privind solutionarea plangerii inregistrata sub nr. 11148/3 noiembrie 2006.
De asemenea, in mod corect instanta de fond a retinut ca fiind admisibil si capatul de cere privind acordarea de daune morale in suma de 200 lei, deoarece reclamantului-intimat i s-a creat un disconfort si o frustrare, care in situatia data putea fi acoperit numai prin acordarea acestor daune.
Opinia separata a retinut ca solutia care se impune a fi adoptata in cauza de fata era cea de admitere a recursului promovat de parata D.G.F.P. Vaslui si, in fond, de respingere a cererii de obligare a paratei la plata de daune, raportat la insasi dispozitiile art. 7 din Legea nr. 544/2001.
Parata-recurenta D.G.F.P. Vaslui nu s-a aflat in culpa pentru faptul de a nu fi raspuns, in termen de 10 zile de la inregistrarea cererii de solicitare de informatii, atat pentru faptul ca solicitarea a fost adresata unei alte autoritati administrative decat cea chemata in judecata, cat si pentru faptul ca nu s-a dovedit, de catre reclamant, ca primirea raspunsului in termenul maxim de 30 zile, prevazut de de art. 7 din Legea nr. 544/2001, i-a cauzat un prejudiciu moral sau material.
Din punct de vedere strict procedural, nu are nici o relevanta ca Administratia Finantelor Publice a Municipiului Barlad face parte din structura Directiei Generale a Finantelor Publice a Judetului Vaslui, atat timp cat prin H.G. nr. 208/2005 privind organizarea si functionarea M.F.P. si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sunt aprobate regulamente de organizare si functionare diferite pentru directiile generale ale finantelor publice judetene si, respectiv, pentru administratiile finantelor publice municipale, care au conduceri proprii si se bucura de autonomie decizionala, conforma cu competentele acordate prin lege, si cat timp fiecare dintre ele au o raspundere proprie pentru activitatea pe care o desfasoara.
Faptul ca solicitarea de informatii s-a depus la un alt organ administrativ decat cel chemat in judecata, trebuia sa conduca la concluzia ca parata nu a fost legal sesizata si ca, in atare conditii, primirea solicitarii reclamantului pe o alta cale decat cea prevazuta de Legea nr. 544/2001 justifica depasirea termenului de 10 zile.
Pe de alta parte, chiar daca informatiile solicitate ar fi fost considerate de interes public, reclamantul era obligat sa dovedeasca, prin depasirea termenului de 10 zile, evocat, ca i s-a adus o vatamare de ordin moral sau material, simplele afirmatii neputand fi luate in considerare.
Cum informatia privea o terta persoana, fara sa se dovedeasca raportul de cauzalitate intre activitatea acesteia si pretinsul prejudiciu moral suferit de reclamant prin primirea informatiilor la finele termenului legal de 30 zile, prima instanta nu avea temeiuri de fapt si de drept care sa o conduca la concluzia ca pretinsa stare de "disconfort" invocata de reclamant nu-si poate gasi o alta cale de inlaturare decat prin obligarea paratei la plata de daune, principii consacrate de art. 998 C.civ. si art. 1 din Legea nr. 554/2004 trebuind sa-si afle aplicatiunea si in situatia reglementata de art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public.
Ca atare, apreciind ca reclamantul-intimat este cel in culpa pentru nefurnizarea informatiilor solicitate in termenul de 10 zile, fiind necontestata depunerea solicitarii la un alt organ administrativ decat cel ce a fost chemat in judecata si constatand ca prejudiciul pretins suferit prin faptul intarzierii, fara a se fi depasit termenul limita de 30 zile, nu a fost dovedit, se considera, in opinia separata, ca solutia legala era cea de admitere a recursului, modificarea in parte a hotararii recurate si, in fond, de respingere a cererii reclamantului de obligare a paratei la plata de daune.