Prin actiunea inregistrata la data de 27.06.2006, reclamantul A.C. a chemat in judecata pe paratii D.I. si D.E., solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa ii oblige pe parati sa lase in deplina proprietate si posesie apartamentul...

 Prin actiunea inregistrata la data de 27.06.2006,
reclamantul A.C. a chemat in judecata pe paratii D.I. si D.E., solicitand
instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa ii oblige pe parati sa lase in
deplina proprietate si posesie apartamentul cu 3 camere situat in Pitesti,
str.Crinului nr.7, et.1, judetul Arges, cu obligarea la plata cheltuielilor de
judecata, cu  motivarea  ca a dobandit dreptul de proprietate asupra
apartamentului mentionat si o cota de ½ din terenul de sub constructie, plus
186,24 m.p. curte aferenta constructiei, in baza contractului de donatie
autentificat sub nr.879/1972, iar in anul 1987 s-a stabilit legal in R.F.G.
              Dupa acest eveniment, apartamentul a trecut in baza
deciziei nr.179/1987 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Arges, in
proprietatea statului, atribuindu-i o despagubire derizorie. Solicitand
restituirea imobilului, dupa anul 1990, primaria a respins cererea initiala
precum si  cerere de restituire in baza Legii nr.10/2001, apartamentul fiind 
vandut chiriasilor.
              Prin intampinarea formulata, paratii D.E. si D.I. au invocat
exceptiile autoritatii de lucru judecat, cu referire la decizia civila nr.247/2004
a Tribunalului Arges, devenita irevocabila prin decizia civila nr.34/2005 a
Curtii de Apel Pitesti, a lipsei calitatii procesuale active si a celei pasive, a
partilor, precum si inadmisibilitatea actiunii.
              Prin sentinta civila nr.4711/07.11.2006, Judecatoria Pitesti a
admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, respingand
celelalte doua exceptii si implicit actiunea reclamantului.
              Asupra apelurilor declarate de parti s-a pronuntat Tribunalul
Arges prin decizia civila nr.237/05.07.2007, in urma carora a desfiintat
sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta de fond.
              Decizia tribunalului a fost recurata la Curtea de Apel Pitesti
de toate partile, iar prin decizia civila nr.26/R/31.01.2008 acestea au fost
respinse ca nefondate.
              Prin sentinta civila nr.3324 din 4 iunie 2008, Judecatoria
Pitesti a respins actiunea formulata de reclamant, cu consecinta obligarii
acestuia la cheltuieli de judecata in cuantum de 1319,15 lei catre parati.
              Pentru a hotari astfel, instanta de fond a analizat cu
prioritate exceptiile invocate, fiind admise dupa cum urmeaza:
              Cea a autoritatii de lucru judecat in raport de sentinta civila
nr.2424/2003 a Judecatoriei Pitesti, modificata in tot prin decizia civila
nr.247/2004 a Tribunalului Arges si devenita irevocabila prin decizia civila
nr.34/R/2005 a Curtii de Apel Pitesti.
              Si exceptia inadmisibilitatii actiunii a fost admisa in raport de
momentul promovarii actiunii si intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001
(respectiv 14.02.2001).
              Pe fondul cauzei, prima instanta a constatat ca apelantul-
reclamant nu are titlu pe care sa-l opuna subdobanditorului de buna-
credinta al imobilului si a dispus respingerea actiunii reclamantului.
              Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamantul
A.A.C., apreciind ca este nelegala si netemeinica pentru urmatoarele
motive:
              Analiza efectuata de instanta privind exceptia
inadmisibilitatii nu mai poate face obiectul analizei de fond si nici asupra
existentei autoritatii de lucru judecat in privinta motivarii hotararii primei
instante.
              A aratat ca exceptia autoritatii de lucru judecat este
nefondata, aratand ca intre sentinta civila pronuntata in fondul prezentei
cauze si cea solutionata prin decizia civila nr.247/2004 de Tribunalul Arges
nu exista tripla identitate si astfel nu sunt indeplinite cerintele art.1201 Cod
civil.
              In privinta exceptiei de inadmisibilitate, apelantul a aratat de
asemenea ca este nefondata, in raport de faptul ca nicio dispozitie legala nu
interzice revendicarea unui imobil nationalizat de la tertul dobanditor.
              In privinta titlului de proprietate detinut de apelant, s-a aratat
ca este preferabil celui detinut de subdobanditorul imobilului, care  a
cumparat apartamentul  de la Statul Roman al carui titlu este profund viciat.
              Prin intampinare, intimatii-parati au solicitat respingerea
apelului ca nefondat.
              Tribunalul Arges, prin decizia civila nr.43 din 13 februarie
2009, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Aman Alexandru
Constantin, cu consecinta obligarii acestuia la cheltuieli de judecata in
cuantum de 1000 lei.
              In adoptarea acestei solutii, instanta de apel a retinut in
esenta ca,  admiterea exceptiei de catre  judecatorie a avut element de
referinta decizia civila nr.247/2004 a Tribunalului Arges, devenita irevocabila
prin decizia civila nr.34/2005 a Curtii de Apel Pitesti, cumpararea de catre
intimatii-parati D. a imobilului in baza Legii nr.112/1995  realizandu-se  cu
buna-credinta.
              Stabilirea calitatii de proprietar pentru intimatii-parati a facut
ca reclamantul sa nu aiba calitatea procesuala activa in legatura cu
revendicarea imobilului.
              Critica vizand exceptia inadmisibilitatii actiunii a fost privita
ca neintemeiata, deoarece decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie
nr.33/2007 data de Sectiile Unite a statuat ca in privinta situatiilor de
concurs intre legea speciala si legea generala, situatia se rezolva in
favoarea legii speciale, conform principiului speciallia generalibus derogant,
chiar daca acesta nu este prevazut expres de legea speciala.
              Cu ocazia solutionarii recursului in interesul legii s-a mai
statuat ca in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala
(Legea nr.10/2001) si  CEDO - cea din urma are prioritate, astfel ca
prioritatea poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare intemeiata pe
dreptul comun.
              In speta, s-a retinut ca reclamantul a beneficiat de reparatii
in natura de pe urma litigiilor purtate cu intimatii-parati si anume cu privire la
terenul revendicat alaturat imobilului apartament.
              In privinta fondului cauzei, s-a retinut,  actiunea in
revendicare. nu putea fi promovata decat de proprietarul imobilului. Cum
titlul valabil il au subdobanditorii imobilului, aspect solutionat de catre
instante irevocabil, apelantul-reclamant nu mai detine un titlu de proprietate
valabil.
              In consecinta, tribunalul, in  baza art.296 Cod procedura
civila, a respins apelul ca nefondat.
              In conformitate cu prevederile art.299 Cod procedura civila
si respectarea termenului legal, impotriva deciziei a formulat recurs
reclamantul A.A.C., criticand-o pentru nelegalitate pentru urmatoarele
motive:
              1. Motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod
procedura civila raportat la art.295 si 261 alin.1 pct.5 Cod procedura civila -
instanta de a apel nu a analizat motivul de apel privind gresita admitere a
exceptiei autoritatii de lucru judecat.
              Astfel, in cadrul primului motiv de apel, reclamantul a
sustinut ca in cauza nu este indeplinita conditia identitatii de cauza si obiect
pentru a se retine incidenta dispozitiilor art.1201 Cod civil iar  instanta nu
analizeaza deloc motivul de apel propriu-zis, referirile expuse fiind cu totul
straine de natura exceptiei ce facea obiectul primului motiv de apel.
              De asemenea, concluzia finala, conform careia recurentul
nu ar mai avea calitate procesuala activa in cauza vine in contradictie
flagranta cu decizia aceluiasi tribunal, nr.237/2007, prin care a fost
desfiintata irevocabil solutia data in primul ciclu procesual de admitere a
exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantului (sentinta civila nr.
4711/07.11.2006 a Judecatoriei Pitesti).
              Astfel, prin decizia civila nr.247/22.03.2004 pronuntata de
Tribunalul Arges, instanta s-a pronuntat asupra cererii de chemare in
judecata formulata de recurentul-reclamant, prin care a solicitat constatarea
nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.3/17.12.1996
incheiat intre Regotrans R.A. si Dicu Ion si Dicu Elena iar prin prezenta
cerere de chemare in judecata, recurentul a investit instanta de judecata cu
o actiune in revendicare a imobilului situat in Pitesti, str. Crinului nr.7, et.12,
judetul Arges.
              Or, este evident ca intre cele doua cauze nu exista
identitate de obiect si cauza, prima intemeindu-se pe dispozitiile art.46 din
Legea nr.10/2001, instanta pronuntand o hotarare raportat la acest text
legal, pe cand cea de-a doua este o actiune in revendicare de drept comun,
intemeindu-se pe dispozitiile art.480 Cod civil, instanta fiind obligata sa
procedeze la o comparare de titluri valabile.
              Nefiind indeplinite conditiile prevazute de art.1201 Cod civil,
neexistand identitate de cauza si obiect, recurentul sustine ca se impune
respingerea exceptiei autoritatii de lucru judecat si trimiterea cauzei pentru
solutionare pe fond la Judecatoria Pitesti.
              2. Motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod
procedura civila: exceptia inadmisibilitatii este nefondata.
              Instanta de fond a retinut ca dupa aparitia Legii nr.10/2001,
aceasta avand caracter special, este exclusa formularea unei cereri de
revendicare in ceea ce priveste un imobil nationalizat, actiunea fiind
inadmisibila, solutie apreciata ca temeinica de instanta de apel,  care a 
aratat ca prin decizia nr. 33 /2008 a ICCJ, data in interesul legii s-a stabilit o
ierarhie de preferabilitate a normelor incidente in materia revendicarii unui
imobil nationalizat.
              Astfel, in concursul dintre norma speciala si cea generala
va avea prioritate prima, iar in cazul in care norma speciala contravine
CEDO, se va da prioritate normei europene. In dispozitivul deciziei se
mentioneaza expres ca in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre
legea speciala, respectiv Legea nr.10/2001, si Conventia europeana a
drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi
data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in
masura in care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori
securitatii raporturilor juridice.
              Prin urmare, prin decizia respectiva se recunoaste expres si
neechivoc posibilitatea formularii unei actiuni in revendicare intemeiata pe
dreptul comun, indicandu-se numai ordinea de prioritate a aplicarii normelor
incidente: norma interna generala, norma interna speciala si norma
europeana.
              Or, prezenta cerere de chemare in judecata este intemeiata
in drept pe dispozitiile art.480 Cod civil si art.1 din Protocolul nr.1 aditional
la Conventie, ceea ce impune analiza pe fond a actiunii, eventualele
contradictii intre diversele categorii de norme aplicabile constituind un
aspect ce urmeaza a fi solutionat in cadrul judecatii propriu-zise.
              In concluzie, in conditiile in care nu exista niciun temei de
drept care sa excluda posibilitatea formularii unei actiuni in revendicare in
contradictoriu cu tertul dobanditor al unui imobil nationalizat, se impune
respingerea exceptiei inadmisibilitatii ca nefondata, cu consecinta trimiterii
cauzei spre rejudecare.
              3. Motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod
procedura civila raportat la art.480 Cod civil si art.1 din Protocolul nr.1
aditional la CEDO.
              In ciuda mentinerii solutiilor de admitere a doua exceptii
dirimante, se sustine ca instanta de apel face o referire laconica si la fondul
cauzei, in sensul ca paratii au titlu valabil asupra imobilului, desi actul
normativ ce a stat la baza preluarii imobilului, respectiv Decretul
nr.223/1947 era el insusi neconstitutional, incalcand principiul egalitatii si pe
cel al ocrotirii dreptului la proprietate prevazute de art.17 si 36 din
Constitutia Romaniei din 1965.
              In conditiile in care nu s-a facut dovada unei cauze de
utilitate publica si nici nu s-a primit o dreapta si prealabila despagubire in
sensul legii, actul normativ in cauza incalca totodata si prevederile art.481
Cod civil.
              De asemenea, el intra in contradictie cu dispozitiile art.17
din Declaratia Universala a Drepturilor Omului care prevad ca orice
persoana are dreptul la proprietate si nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar
de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica.
              In fine, decizia administrativa nr.179/1987 emisa de
Consiliul Popular al Judetului Arges nu a fost comunicata recurentului,
neavand astfel posibilitatea de a o ataca in fata instantei,  contractul de
vanzare-cumparare prin care imobilul a fost instrainat catre fostii chiriasi in
temeiul Legii nr.112/1995, chiar daca se admite ca formal nu este lovit de
nulitate, fiind  in mod evident viciat.
              In conditiile in care cei doi parati cunosteau faptul ca
apartamentul in cauza este nationalizat, iar cu minime diligente puteau sa
afle intentia reclamantului de revendicare, se apreciaza ca scopul real al
cumparatorilor nu l-a reprezentat decat achizitionarea unui bun de mare
valoare la un pret derizoriu, cat mai repede posibil, in fraudarea dreptului
adevaratului proprietar.
              Acestia au incheiat contract de vanzare-cumparare,
exonerand vanzatorul de raspunderea pentru evictiune, dovada clara a
faptului ca inca de la acel moment au constientizat ca exista posibilitatea ca
fostul proprietar sa revendice imobilul.
              In ceea ce il priveste pe vanzator, acesta a actionat cu o
vadita rea-credinta, in conditiile in care a vandut imobilul, desi era formulata
o cerere de restituire a acestuia.
              Analizand titlul de proprietate al recurentului-reclamant
comparativ cu cel al paratilor, reiese cu evidenta faptul ca primul este mult
mai bine caracterizat, impunandu-se a i se da preferinta.
              S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate
si trimiterea cauzei spre rejudecare in fond, iar in subsidiar, modificarea
deciziei in sensul admiterii apelului si schimbarea in tot a sentintei atacate
in sensul admiterii cererii de chemare in judecata si obligarea paratilor sa ii
lase in deplina proprietate si posesie imobilul revendicat.
              Curtea, cu majoritate, a admis recursul, a casat decizia si
sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la prima instanta de fond, retinand
urmatoarele:
              Recurentul a criticat atat sentinta instantei de fond cat si
cea pronuntata in apel, in primul rand sub aspectul modalitatii in care
instantele au inteles sa solutioneze cele doua exceptii invocate, respectiv
cea a autoritatii de lucru judecat si a inadmisibilitatii actiunii in revendicare,
sustinand ca primeaza exceptia privind admisibilitatea sau inadmisibilitatea
actiunii in revendicare. De modalitatea in care este rezolvata aceasta
exceptie, sustine recurentul, instanta mai poate analiza si celelalte exceptii,
si in final, in masura in care aceste exceptii sunt respinse se poate trece la
solutionarea in fond a cauzei.
               Potrivit disp. art.137 cod procedura civila, instanta se va
pronunta mai intai asupra exceptiilor de  procedura, precum si  asupra celor
de fond care fac de prisos, in totul sau in parte  cercetarea in fond a pricinii.
In situatia unui concurs intre exceptii, cum este cazul in speta,  va fi
invocata si solutionata cu intaietate acea exceptie care face de prisos
verificarea celei urmatoare. Sub acest aspect, obiectul exceptiei de
inadmisibilitate  il reprezinta contestarea dreptului reclamantului de a sesiza
instanta, cu o actiune in revendicare dupa aparitia legilor reparatorii
speciale, astfel ca, din acest punct de vedere inadmisibilitatile difera de
apararile  in fond si se apropie de exceptiile de procedura.
              Exceptia puterii lucrului judecat este o exceptie de fond,
care paralizeaza actiunea reclamantului, insa fata de disp. art.137 cod
procedura civila ea poate fi analizata numai dupa exceptia inadmisibilitatii
care asa cum s-a mentionat in doctrina se apropie  de exceptiile de
procedura si se impune a fi analizata cu prioritate. 
              Ambele instante au apreciat ca  actiunea in revendicare
promovata de catre reclamant este inadmisibila pe calea dreptului comun ca
urmare a regimului juridic impus imobilului, singura modalitate de restituire a
proprietatii fiind aceea reglementata de Legea nr.10/2001,  solutie in raport
de care,  fata de disp art. 137 cod procedura civila nu se mai puteau
pronunta  cu privire la nici un alt aspect al pricinii. Solutia adoptata de
instantele de fond privind inadmisibilitatea actiunii in revendicare este  in
contradictie cu Conventia,  decizia ICCJ nr. 33 /2008 si dispozitiile dreptului
comun in materie.
               Astfel, cu privire la exceptia inadmisibilitatii actiunii in
revendicare pe calea dreptului comun a unui imobil ce a facut obiectul Legii
nr.10/2001, s-a pronuntat Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia
civila nr.33/9.06.2008, intr-un recurs in interesul legii, in sensul ca Legea
speciala se va aplica intotdeauna cu prioritate, motiv pentru care bunurile
preluate de stat fara titlu pot fi restituite fostilor proprietari, numai in aceasta
procedura.
              Instanta suprema a statuat de asemenea ca "nu se poate
aprecia ca existenta Legii nr.10/2001 exclude, in toate situatiile, posibilitatea
de a se recurge la actiunea in revendicare, caci este posibil ca reclamantul
intr-o atare actiune sa se poata prevala la randul sau de un bun in sensul
art.1 din Primul Protocol aditional si trebuie sa i se asigure accesul la justitie
".
                Dispozitiile mai-sus amintite nu fac decat sa confirme teza
potrivit careia o actiune in revendicare fundamentata pe dreptul comun este
admisibila, pornind de la urmatoarele premise:
               - aplicabilitatea dispozitiilor Conventiei atunci cand
reclamantul invoca existenta "bunului" in patrimoniul acestuia, in
acceptiunea C.E.D.O.
              - necesitatea respectarii dreptului de acces la justitie
prevazut de disp. art. 6 din C.E.D.O.si art. 21 din Constitutie
              - caracterul mai favorabil al prevederilor Conventiei in raport
de Legea 10/2001, din perspectiva garantarii si respectarii drepturilor
fundamentale ale omului.
                 O astfel de concluzie decurge si din dispozitivul deciziei
mentionate, prin care inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca "in cazul
in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr.
10/2001) si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conventia are
prioritate".
                 Prevalenta normelor Conventiei asupra prevederilor din
dreptul intern se stabileste prin analiza concursului dintre legile interne si
reglementarile internationale. Modul de solutionare a acestui concurs de
legi este dat de art 20 din Constitutia Romaniei, care prevede:
"Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor
fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a
Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este
parte.
                   Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele
privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte,
si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia
cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
              Din compararea reglementarii interne cu reglementarea
internationala rezulta in mod evident faptul ca dispozitiile Conventiei
Europene a Drepturilor Omului sunt mai favorabile decat dispozitiile Legii
nr.10/2001. Aceleasi sustineri sunt valabile si prin raportarea normelor
Conventiei la disp. art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
              Legea nr.10/2001-art.22 alin.(1) si (5) contine insa o
limitare in timp a dreptului de a cere restituirea/respectarea dreptului de
proprietate pentru proprietatile abuziv confiscate, reglementare evident
inferioara principiilor prevazute de Conventie si in totala contradictie cu
legea generala (art.480 Cod civil) din care rezulta caracterul absolut,
exclusiv si perpetuu al dreptului de proprietate, cu consecinta
caracterului imprescriptibil al actiunii in revendicarea lui, caracter
recunoscut prin dreptul intern si practica CEDO.
               Conventia Europeana a Drepturilor Omului (art.1 din Primul
Protocol aditional) nu face nici o distinctie, respectiv nu prevede nici o
limitare in timp a dreptului de a cere respectarea proprietatii. Relevanta sub
acest aspect este hotararea pronuntata de C.E.D.O. in cauza Paduraru
impotriva Romaniei care a retinut caracterul imprescriptibil al actiunii in
revendicare ("...Revendicarea, ca actiune petitorie imprescriptibila
urmareste a stabili in mod direct existenta dreptului de proprietate al
reclamantului.... ") Rezulta ca Legea nr.10/2001 - disp.art.22 alin.(5) contin o
norma mai putin favorabila protectiei dreptului de proprietate si, ca atare,
instantele vor putea sa le inlature de la aplicare.
               Admisibilitatea revendicarii este impusa de aplicarea
directa si imediata in dreptul intern a C.E.D.O., in caz contrar incalcandu-
se urmatoarele drepturi fundamentale prevazute atat de conventie cat si de
constitutie.
              Dreptul de acces la instanta - element indispensabil
dreptului la un proces echitabil prevazut de de disp. art. 6.1. din C.E.D.O.
in baza carora fiecare persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil
a cauzei sale, de catre o instanta independenta care va hotari asupra
incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil.
              Dreptul la respectarea proprietatii - prevazut de disp. art.1
din Primul Protocol aditional la Conventie: "orice persoana are dreptul la
respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa
decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de
principiile generale ale dreptului international."
               Verificarea incalcarii acestui drept prin respingerea actiunii
in revendicare in situatia analizata trebuie sa porneasca de la verificarea
conditiei ca reclamantul sa aiba un bun in sensul Conventiei.
               Art.1 din Protocolul 1 la Conventie, confera protectie
juridica bunurilor actuale, care exista in patrimoniul celui care pretinde ca i-a
fost incalcat dreptul de proprietate asupra lor.
               O alta situatie poate fi aceea a bunurilor la dobandirea
carora acestia ar avea cel putin o speranta legitima (cauza Paduraru
c.Romaniei).
               Calitatea de titular actual al bunului revendicat poate sa
rezulte si dintr-un act normativ care prevede masuri de restituire sau
recunoasterea preluarii abuzive de catre stat. In acest sens in legislatia
romana s-au facut mai multe astfel de recunoasteri din partea statului a
caracterului abuziv al preluarii imobilelor in perioada 1945-1989 si implicit a
caracterului de bun actual al acestor bunuri in patrimoniul celor care
reclama incalcarea dreptului.
               Reclamantului-recurent i s-a recunoscut calitatea de titular
al unui bun in sensul Conventiei,  prin decizia nr.775/2006, prin care i s-au
acordat despagubiri  aferente imobilelor preluate abuziv, in temeiul Legii
10/2001, existand astfel o speranta legitima de redobandire a bunurilor.
               A declara actiunea in revendicare  ca inadmisibila,  ar
echivala deopotriva cu anihilarea nejustificata a caracterului absolut,
exclusiv si perpetuu al dreptului de proprietate, cu consecinta pierderii
beneficiului imprescriptibilitatii, atribut esential al revendicarii imobiliare.
               Respingerea ca inadmisibila a actiunii in revendicare ar
insemna si  afectarea substantei dreptului de proprietate, nefiind respectat
un raport de proportionalitate intre scopul urmarit (respectarea dreptului de
proprietate incalcat) si mijlocul procedural ales (trimiterea exclusiv la
procedura legii 10/2001 care limiteaza in timp si formal dreptul de a cere
restituirea).
               Fata de considerentele mai sus expuse, critica privind
solutionarea gresita a exceptiei inadmisibilitatii actiunii in revendicare s-a
constatat a fi intemeiata si admisa, in temeiul art.312 cod procedura civila,
cu consecinta casarii ambelor hotarari si trimiterii cauzei spre rejudecare la
prima instanta, care va analiza pe fond actiunea in revendicare formulata
de reclamant, actiune admisibila potrivit normelor legale mai sus invocate.
              
2. Pronuntarea instantei de fond pe exceptia ce deriva din neachitarea
tarifului legal privind inscrierea in cartea funciara a unui drept, face inutila
analiza pe fond a litigiului, precum si a criticilor pe fond in caile de atac

Art.94 alin.1 din Legea nr.7/1996
Art. 2 din Ordinul nr.371/2007 al Ministrului Internelor si Reformei
Administrative

       Tribunalul, examinand apelul, a constatat faptul ca cerinta
administrativa a achitarii tarifului prevazut de lege, asa cum a fost el calculat
si apoi nu a fost contestat pe caile prevazute de lege, nu a fost indeplinita.
Astfel, potrivit art. 2 din Ordinul nr.371/2007, neplata tarifului stabilit si
necontestat de catre cel ce formuleaza cererea catre birou, atrage
respingerea cererii, fara a mai fi necesara cercetarea temeiniciei acesteia.
       Lipsa contestarii tarifului asa cum a fost el stabilit, pe calea
reexaminarii prevazuta de alin.6 al aceluiasi articol, face imposibila
examinarea, intr-o eventuala cale jurisdictionala, a eventualelor greseli ce
se pretinde a se fi facut in momentul calcularii acestui tarif.
       Or, contestatorul nu a utilizat calea legala de examinare a
modalitatii in care i-a fost stabilit tariful datorat pentru serviciile cerute, asa
incat, solutia de respingere a cererii sale, era cea care se impunea, fara a
mai fi necesara cercetarea celorlalte cerinte privind existenta dreptului a
carui inscriere a cerut-o si urmare a procedurilor in vederea realizarii acestui
drept.
              
(Decizia civila nr.1844/R din 03 decembrie 2009)