Cerere de despagubiri pentru amplasarea unui post de transformare energie electrica pe teren proprietate privata. Respectarea dreptului de proprietate prin prisma art.1 din Protocolul 1 CEDO.

Atat Constitutia Romaniei in art. 53, cat si art. 1 din Protocolul Aditional la Conventia Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale prevad posibilitatea privarii de proprietate pentru cauza de utilitate publica si reglementarea exercitarii acestui drept in conformitate cu interesul general, deci prevad limite ale exercitiului dreptului de proprietate cu conditia ca privarea sa fie prevazuta de lege,  sa fie impusa de o cauza de utilitate publica si sa fie conforma cu principiile generale ale dreptului international.
Drepturile fundamentale, in special dreptul de proprietate, nu apar ca prerogative absolute, ci trebuie luate in considerare prin raportare la functia lor in societate, astfel incat restrictiile ce raspund unor obiective de interes general nu constituie, in raport cu scopul urmarit, o interventie nemasurata si intolerabila care ar aduce atingere insasi substantei dreptului garantat.
In contextul in care reclamantul a dobandit terenul afectat de servitutea legala gratuita si suprafata ocupata de postul de transformare este relativ redusa, raportat la intregul teren, nu se poate retine golirea de continut a dreptului de proprietate. Reclamantul are posibilitatea sa utilizeze terenul, sa il vanda, sa il ipotecheze.
Blocarea accesului nu poate fi retinuta ca o limitare a dreptului de proprietate intrucat, asa cum a retinut si instanta de  apel, blocarea accesului  s-a realizat nu ca urmare a amplasarii transformatorului, ci a edificarii de catre reclamant a unei constructii P+3E,  dupa cumpararea celor doua suprafete de teren, deci prin fapta reclamantului  insusi.

Prin decizia nr. 60 din data de 25.06.2014, Tribunalul Dolj -Sectia a II-a Civila a respins apelul declarat de apelantul reclamant TTA impotriva deciziei nr. 20482/21.12.2011, pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr. 36049/215/2010, in contradictoriu cu intimatii parati SC CDSA,  CMB, DA si S.C.DIS.R.L.
A obligat apelantul-reclamant la 3000 lei cheltuieli de judecata catre intimata-parata SCC DS.A.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
Prin sentinta ce face obiectul caii de atac, nr. 20482/2011, Judecatoria Craiova a respins actiunea asa cum a fost precizata de reclamant, de obligare a paratei la plata sumelor de 42000 lei despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului ocupat de punctul de transformare folosit de parata anterior promovarii actiunii si 400000 lei pentru perioada ulterioara, dar si cererea reconventionala formulata de parata prin care s-a solicitat constatarea nulitatii absolute partiale a contractelor in baza carora reclamantul a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului.
Prima critica a apelantului - formularea cererii reconventionale in al doilea ciclu procesual si judecarea alaturi de cererea principala - a fost apreciata de instanta de apel ca lipsita de interes in conditiile in care cererea reconventionala a fost respinsa.
Referitor la solutia data asupra cererii reclamantului, s-a constatat ca aceasta este corecta.
Starea de fapt retinuta de instanta de fond nu a fost contestata de parti, din probele administrate, inclusiv din sustinerile partilor rezultand ca pe terenul achizitionat de reclamant prin contractul autentificat sub nr. 2776/15.11.2007 se afla amplasat un transformator.
Acesta, potrivit expertizei efectuate in cauza, afecteaza o suprafata de teren de 61,60 mp din cel  achizitionat de reclamant prin contractul nr. 2776 si de 418,20 mp din terenul achizitionat prin contractul nr. 615/26.03.2004, accesul in curte fiind blocat.
Instanta a constatat ca postul de transformare se afla pe teren la data la care reclamantul a devenit proprietar prin cele doua contracte, blocarea accesului realizandu-se nu ca urmare a existentei acestuia, ci, conform schitei raportului de expertiza, a edificarii de catre reclamant a unei constructii P+3E in cursul anului 2008, fapt (realizarea constructiei) constatat de expertul Patru - Mic Ion.
S-a mai retinut ca existenta amplasarii pe teren a postului de transformare a fost mentionata si in contractele de vanzare-cumparare, putand fi observata si de reclamant la data dobandirii dreptului de proprietate asupra terenului, iar din raportul de expertiza efectuat de exp. Viorel Nitipir rezulta ca postul a fost pus in functiune din anul 1995.
Amplasarea acestuia pe terenul detinut acum de reclamant a avut ca efect insa nasterea unui drept de servitute, cu titlu gratuit in beneficiul paratei, reclamantul neavand dreptul la despagubiri (art.16 alin.1-4 din Legea energiei electrice, nr.13/2007). Asupra constitutionalitatii acestui text de lege Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin decizia nr. 878/2008, stabilind ca exercitarea dreptului de uz si servitute asupra proprietatilor afectate de capacitatile energetice, cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora, nu reprezinta o expropriere de fapt, proprietarii acestor bunuri putand sa dispuna de ele, ingradirea in exercitarea dreptului de proprietate fiind necesara pentru a asigura valorificarea unui bun public, de interes national.
Cum la momentul dobandirii dreptului de proprietate pe teren era amplasat postul de transformare, cererea reclamantului a fost apreciata ca neintemeiata. Eventuala scadere a valorii bunului sau imposibilitatea folosirii lui cu o anumita destinatie nu poate justifica acordarea de despagubiri. Pe langa faptul ca textul de lege este clar, la achizitionarea bunului s-a avut in vedere valoarea de circulatie a terenurilor, afectate de aceasta sarcina, reclamantul avand cunostinta de situatia de fapt.
Fara a analiza modalitatea achizitionarii bunului, nefiind investita cu o astfel de cerere ca urmare a respingerii reconventionalei si a nepromovarii de catre parata a caii de atac, instanta a retinut ca asupra terenurilor aflate in proprietatea tertilor, cuprinse in zonele de protectie si de siguranta, Legea nr.13/2007 stabileste prin art. 20 alin.3 un drept de servitute legala, dreptul de proprietate privata putand sa fie limitat potrivit art. 44 alin.7 din Constitutia Romaniei. Ca atare, restrangerea dreptului reclamantului este una legala, dictata de interese publice si nu contravine Constitutiei.
Instanta de apel nu a  retinut teza reclamantului conform careia ICCJ a stabilit irevocabil dreptul sau la despagubiri. Prin decizia pronuntata aceasta instanta a dispus administrarea tuturor probelor necesare stabilirii afectarii folosintei terenului reclamantului prin amplasarea bunului administrat de parata: proportie, consecinte legale, insa in urma administrarii probelor s-a constatat ca afectarea unei suprafete atat de mari se datoreaza reclamantului, care, prin amplasarea constructiei sale, si-a blocat practic accesul la partea din spate a terenului. Acesta nu isi poate invoca propria culpa pentru a obtine despagubiri de la parata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul TTA, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivele de recurs, recurentul a aratat ca instanta de apel a facut o gresita aplicare a legii raportat la situatia de fapt dedusa judecatii, interpretand eronat considerentele deciziei de casare pronuntate de ICCJ care a dispus administrarea probatoriului necesar in vederea stabilirii afectarii folosintei terenului prin amplasarea bunului administrat de parata.
In opinia recurentului afectarea dreptului sau de proprietate nu este proportionala cu interesele legitime ale intimatei parate, punctul de transformare ingradind folosinta libera a unei suprafete totale de 479,80 mp din terenul dobandit conform contractelor nr. 2776 si 615 din data de 26.03.2004.
A precizat ca sustinerea potrivit careia restrangerea dreptului de proprietate este legala si dictata de interese publice apare ca gresita, atat din perspectiva situatiei de fapt, cat si prin prisma aplicarii art. 44 din Constitutia Romaniei.
A aratat recurentul ca instanta de apel a apreciat existenta culpei sale in afectarea suprafetei de teren, ignorand faptul ca proprietarul trebuie sa se bucure de dreptul sau fara nici o ingradire, cu posibilitatea afectarii proprietatii dupa nevoile sale.
A invocat inaplicabilitatea dispozitiile Legii nr. 13/2007,  intrucat la momentul dobandirii proprietatii asupra terenului - 26.03.2004, acest act normativ nu aparuse.
Recurentul a sustinut, totodata, ca instanta de apel a considerat gresit ca situatia juridica a terenului se circumscrie dispozitiilor Legii nr.13/2007, incalcand astfel principiul neretroactivitatii legii civile.
La data de 28.10.2014, intimata parata SCCDSA a depus intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
In cuprinsul intampinarii intimata a aratat ca din inscrisurile depuse la dosar si expertiza efectuata in cauza rezulta clar ca postul electric de transformare exista la data cand reclamantul a cumparat terenul, precum si ca blocarea folosintei si accesului cu privire la terenul recurentului reclamant s-a produs chiar prin fapta acestuia constand in amplasarea constructiei proprietatea sa.
Tot in intampinare, intimata a precizat ca nu a comunicat niciodata recurentului reclamant reamplasarea postului pe cheltuiala SCCDSA.
Intimata a invocat dispozitiile Legii nr. 213/1998 si dispozitiile art. 136 din Constitutie, precizand ca instalatia electrica ce se solicita a fi reamplasata sau mutata are natura juridica de bun din domeniul public, fiind inalienabil, insesizabil si imprescriptibil.
Analizand recursul prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozitiilor incidente in speta, Curtea a retinut ca acesta este nefondat.
In materia dreptului civil este consacrat principiul tempus regit actum: potrivit caruia actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de intrarea in vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor.
Succesiunea in timp a normele legale speciale referitoare la energia electrica a fost urmatoarea: Decretul nr.76/1950, privind producerea, transportul, distributia si vanzarea energiei electrice, OUG nr. 63/1998 privind energia electrica si termica, Legea nr.318/2003 a energiei electrice si Legea nr.213/2007 a energiei electrice.
Desi postul de transformare a fost amplasat pe teren in anul 1995, sub imperiul Decretului nr.76/1950, reclamantul se raporteaza in criticile din recurs la dispozitiile legale in vigoare la momentul la care a devenit proprietar - 26 martie 2004 (Legea nr.318/2003 ).
Potrivit art.37 alin.4 si 7 din Legea nr.318/2003 terenurile pe care se situeaza retelele electrice de distributie la data intrarii in vigoare a legii sunt si raman proprietate publica, iar cheltuielile pentru modificarea instalatiilor de distributie ca urmare a racordarii de noi utilizatori sau a schimbarii caracteristicilor energetice de utilizatorii existenti, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, se suporta de cel ce le-a generat.
  Prevederile legale ce au intrat in vigoare ulterior Legii nr.318/2003, anume cele ale Legii nr.213/2007, la care se raporteaza instanta de apel, consacra dreptul de uz si servitute asupra proprietatilor afectate de capacitatile din domeniul energiei electrice cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora si posibilitatea acordarii de despagubiri numai in situatia in care cu ocazia interventiilor pentru retehnologizari, reparatii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinatatea capacitatilor.
In consecinta, atat legea invocata de recurent, cat si dispozitiile legale considerate incidente de instanta de apel nu constituie temei legal pentru acordarea de despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului afectat de amplasarea postului de transformare, in contextul din speta.
Niciuna din reglementarile care s-au succedat in timp nu confera proprietarului terenului pe care se afla amplasate capacitati din domeniul energiei electrice posibilitatea acordarii despagubirilor in situatii precum in cauza de fata.
Sustinerile recurentului privind afectarea dreptului sau de proprietate, lipsa de proportionalitate in raport cu interesele legitime ale intimatei  si posibilitatea proprietarului de a se bucura de dreptul sau fara nici o ingradire sunt neintemeiate.
Prin decizia nr. 878/10.07.2008, Curtea Constitutionala a statuat, cu valoare de principiu, ca legiuitorul ordinar este competent sa stabileasca cadrul juridic pentru exercitarea dreptului de proprietate, in acceptiunea conferita de Constitutie, in asa fel incat sa nu vina in coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime, instituind astfel niste limitari rezonabile in valorificarea dreptului de proprietate ca drept subiectiv garantat.
Ca urmare, dispozitiile legale pot aduce limitari in exercitarea dreptului de proprietate privata a persoanelor fizice sau juridice, consacrat si garantat de Codul civil,  art. 136 din Constitutia Romaniei si art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.
Atat Constitutia Romaniei in art. 53, cat si art. 1 din Protocolul Aditional la Conventia Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale prevad posibilitatea privarii de proprietate pentru cauza de utilitate publica si reglementarea exercitarii acestui drept in conformitate cu interesul general, deci prevad limite ale exercitiului dreptului de proprietate cu conditia ca privarea sa fie prevazuta de lege,  sa fie impusa de o cauza de utilitate publica si sa fie conforma cu principiile generale ale dreptului international.
Conditia privind limitarea adusa prin lege este indeplinita,  limitarea fiind prevazuta de legile care s-au succedat in timp.
Si conditia privind limitarea pentru o cauza de utilitate publica este intrunita in contextul in care transformatorul amplasat pe terenul proprietatea reclamantului deserveste o comunitate locala asigurand alimentarea cu energie electrica in zona respectiva.
In speta se pune problema daca imposibilitatea utilizarii de catre reclamant a suprafetei ocupate de postul de transformare la care se adauga suprafata ce constituie zona de protectie reprezinta o limitare a dreptului de proprietate care rupe justul echilibru intre interesul general si apararea dreptului de proprietate al reclamantului si conduce la golirea de continut a dreptului, afectand dreptul in insasi substanta sa.
Intr-o jurisprudenta constanta CEDO a statuat ca proprietarul nu este privat de dreptul sau daca prin limitarea exercitiului atributelor proprietatii pentru asigurarea realizarii unui interes general nu se ajunge la golirea de continut a dreptului de proprietate.
Curtea a retinut ca drepturile fundamentale, in special dreptul de proprietate, nu apar ca prerogative absolute, ci trebuie luate in considerare prin raportare la functia lor in societate, astfel incat restrictiile ce raspund unor obiective de interes general nu constituie, in raport cu scopul urmarit, o interventie nemasurata si intolerabila care ar aduce atingere insasi substantei dreptului garantat.
In speta, potrivit expertizei efectuate in cauza, postul de transformare afecteaza o suprafata de teren de 61,60 mp din terenul achizitionat de reclamant prin contractul nr. 2776/26.03.2004 si de 418,20 mp din terenul achizitionat prin contractul nr. 615/26.03.2004, accesul in curte fiind blocat prin fapta reclamantului constand in amplasarea constructiei proprietatea sa.
Postul de transformare se afla pe teren la data la care reclamantul a devenit proprietar prin cele doua contracte, in cuprinsul contractelor fiind mentionata existenta pe teren a postului de transformare.
In acest context, in care reclamantul a dobandit terenul afectat de servitutea legala gratuita si suprafata ocupata de postul de transformare este relativ redusa raportat la intregul teren, nu se poate retine golirea de continut a dreptului de proprietate. Reclamantul are posibilitatea sa utilizeze terenul, sa il vanda, sa il ipotecheze.
Blocarea accesului nu poate fi retinuta ca o limitare a dreptului de proprietate intrucat, asa cum a retinut si instanta de  apel, blocarea accesului s-a realizat nu ca urmare a amplasarii transformatorului, ci a edificarii de catre reclamant a unei constructii P+3E in cursul anului 2008, dupa cumpararea celor doua suprafete de teren, deci prin fapta reclamantului recurent insusi.
Cat priveste sustinerea potrivit careia nu a fost respectata decizia de casare pronuntata de ICCJ care a dispus administrarea probatoriului necesar in vederea stabilirii afectarii folosintei terenului prin amplasarea bunului administrat de parata, Curtea apreciaza ca decizia a fost respectata, asa cum rezulta din considerentele expuse mai sus.
In concluzie, Curtea a  constatat ca solutia instantei de apel, care a mentinut  hotararea instantei de fond de respingere a actiunii precizate privind obligarea paratei la plata sumelor de 42.000 lei despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului ocupat de punctul de transformare folosit de parata anterior promovarii actiunii si 400.000 lei pentru perioada ulterioara, este temeinica si legala.
Ca urmare, avand in vedere dispozitiile art.304 si 312 Cod procedura civila 1865, Curtea a respins recursul ca nefundat.