InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Timisoara

Rectificare carte funciara. Hotarare de admitere a unui recurs in anulare. Respingerea cererii de chemare in judecata formulata de reclamanta. Temei pentru promovarea unei cereri in rectificarea cartii funciare.

(Decizie nr. 2702 din data de 07.12.2006 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara)

Domeniu Carte Funciara | Dosare Curtea de Apel Timisoara | Jurisprudenta Curtea de Apel Timisoara

Rectificare carte funciara. Hotarare de admitere a unui recurs in anulare. Respingerea cererii de chemare in judecata formulata de reclamanta. Temei pentru promovarea unei cereri in rectificarea cartii funciare.
      
      C. pr. civ. -  art. 311
      Legea nr. 7/1996 -  art. 34
      
     Este admisibila cererea de rectificare a cartii funciare, intemeiata pe dispozitiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, daca titlul care a stat la baza inscrierii dreptului de proprietate (o hotarare judecatoreasca) a fost ulterior desfiintat prin admiterea unui recurs in anulare declarat impotriva hotararii judecatoresti ce a reprezentat temeiul inscrierilor de carte funciara.
     
      Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, decizia nr. 2702 din 7 decembrie 2006, F.S.
      
     Prin sentinta civila nr. 449 din 9 februarie 2006 pronuntata de Judecatoria Resita a fost admisa actiunea formulata de reclamantii Alianta Sindicala "S." Caras-Severin si Casa de Cultura a Sindicatelor Resita impotriva paratelor S.C. "U." S.A. Resita si Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Caras-Severin.
     In consecinta, instanta a dispus radierea dreptului de proprietate al paratei SC "U." SA Resita din C.F. 1738 Resita Romana si revenirea la situatia anterioara pronuntarii sentintei civile nr. 2165 din 22 mai 2005 a Judecatoriei Resita  in C.F. 1738, C.F. 2235, 1220 Resita Romana.
     Pentru a dispune astfel, instanta a retinut, in esenta, ca dreptul de proprietate al paratei S.C. "U." S.A. Resita asupra imobilului "Casa de Cultura" a fost inscris in cartea funciara in baza unei hotarari judecatoresti care a fost casata prin decizia civila nr. 1986 din 15 martie 2005 data de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
     Apelul declarat de parata S.C. "U." S.A. Resita impotriva sentintei a fost respins prin decizia civila nr. 186 din 4 octombrie 2006 pronuntata de Tribunalul Caras-Severin, instanta insusindu-si considerentele primei instante.
     Impotriva deciziei a declarat recurs in termen parata S.C. "U." S.A. Resita, care a criticat-o pentru nelegalitate si a solicitat in principal casarea cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Caras-Severin ca instanta competenta, iar in subsidiar, modificarea ei in sensul respingerii actiunii.
     In motivare a invocat nulitatea sentintei, aceasta nefiind motivata in conditiile art. 261 pct. 5 C. pr .civ.
     A mai invocat nulitatea deciziei pronuntate de Tribunalul Caras-Severin, nulitate rezultand din faptul ca nu judecatoria ci tribunalul era instanta competenta in solutionarea in prima instanta a cererii de chemare in judecata, data fiind valoarea de peste 20 miliarde ROL a obiectului pricinii si avand in vedere caracterul accesoriu al actiunii in rectificarea cartii funciare.
     A mai invocat lipsa calitatii procesuale active a reclamantilor, avand in vedere dispozitiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, republicata, si art. 100 din Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de carte funciara, reclamantele neavand calitatea de persoane interesate in sensul sus-aratatelor prevederi.
     A mai invocat prematuritatea actiunii, cata vreme cererea in rectificare are caracter accesoriu fata de cea principala; or, in cauza nu s-a pronuntat o hotarare irevocabila asupra actiunii de fond, actiunea in revendicare promovata de reclamanta fiind in curs de solutionare.
     A mai invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, in conformitate cu dispozitiile art.38 din Legea nr. 7/1996.
     In ceea ce priveste fondul cauzei, a invocat gresita retinere a incidentei dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 7/1996, in forma in vigoare la data pronuntarii sentintei, cata vreme niciuna dintre situatiile aici reglementate nu se regaseste in cauza.
     In drept a invocat dispozitiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. pr. civ.
     Examinand recursul Curtea l-a respins ca nefiind intemeiat, pentru  urmatoarele considerente:
     nu pot fi retinute ca temeiuri de casare a deciziei sustinerile vizand nemotivarea de catre prima instanta a sentintei pronuntate.
     Astfel, in primul rand, obiect al cererii de recurs il constituie, potrivit dispozitiilor art. 299 C.  pr. civ., hotararile date in apel (cand legea nu pune la dispozitia partii aceasta cale de atac, deci situatia de fata) si nu cele date in prima instanta.
     In al doilea rand, din examinarea considerentelor sentintei rezulta ca, desi sumar motivata, aceasta cuprinde atat argumentele de fapt, cat si pe cele de drept care au format convingerea judecatorului.
     Cu referire la dispozitiile art. 304 pct. 7 invocate de recurenta, dispozitii ce ar putea fi incidente in raport cu decizia tribunalului, se retine ca acestea nu pot fi retinute ca temei de modificare a hotararii atacate; chiar sumar, fondul pricinii a fost evocat in cuprinsul considerentelor, iar exceptiile invocate in fata instantei de apel au fost reiterate si pe calea recursului, instanta urmand a se pronunta asupra lor in conditiile art. 137 alin. 1 C. pr. civ.
     O prima exceptie este cea a necompetentei materiale a judecatoriei in solutionarea cererii reclamantelor; necompetenta materiala ar decurge din caracterul subsidiar al cererii de rectificare a cartii funciare in raport cu actiunea principala. Cum actiunea principala este, in speta, o actiune in revendicare a unui imobil cu o valoare de peste 26 miliarde ROL, competenta ar reveni tribunalului ca instanta de fond.
     Este adevarat ca recurenta a formulat o actiune in revendicare cu privire la imobilul in litigiu, actiune inregistrata sub nr. 3682/2005.
     Se observa, insa, ca reclamantele au invocat, ca temei al cererii in rectificare nu o transmitere a dreptului de la posesorul neproprietar la proprietarul neposesor, ci decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care, admitandu-se recursul in anulare, a fost casata hotararea judecatoreasca in baza careia recurenta si-a inscris dreptul de proprietate in cartea funciara.
     Or, prin pronuntarea deciziei nr. 1986 din 15 martie 2005 Inalta Curte de Casatie si Justitie a transat problema valabilitatii titlului recurentei si s-a desesizat irevocabil de aceasta cauza. In consecinta, prezenta actiune in rectificare (prin care reclamantele tind sa dea efect si din punct de vedere al evidentelor de carte funciara sus-mentionatei decizii) are un caracter de sine-statator, este una principala astfel ca nu poate fi retinuta incidenta dispozitiilor art. 17 C. pr. civ.
     Cum cererea reclamantelor nu se incadreaza in vreuna dintre cele enumerate de dispozitiile art. 2 C. pr. civ., in mod corect a facut prima instanta aplicarea dispozitiilor art. 1 C. pr. civ. si a retinut-o spre solutionare si tot in mod corect tribunalul s-a pronuntat asupra ei ca instanta de apel, exceptia paratei-recurente fiind, astfel, neintemeiata.
     A mai invocat recurenta lipsa calitatii procesuale active a reclamantelor, exceptia fiind intemeiata pe dispozitiile art. 100 din Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de carte funciara ale judecatoriilor.
     Este adevarat ca, potrivit acestor dispozitii, rectificarea inscrierii de carte funciara poate fi ceruta de orice persoana interesata si ca prin persoana interesata se intelege acea persoana care a avut sau are un drept inscris in cartea funciara, drept ce a fost lezat de noua inscriere.
     Instanta de recurs apreciaza, insa, ca, pentru determinarea sferei persoanelor interesate in sensul dispozitiei sus-mentionate este necesar a se avea in vedere, in cauza de fata, premisa care a stat la baza cererii de rectificare: pronuntarea unei decizii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie asupra unui recurs in anulare, decizie prin care titlul paratei (sentinta judecatoreasca) a fost desfiintat.
     Astfel, potrivit dispozitiilor art. 311 C. pr. civ., hotararea casata nu are nici o putere, actele de executare sau asigurare facute in puterea unei asemenea hotarari fiind desfiintate de drept, daca instanta de recurs nu dispune altfel.
     In consecinta, cum titlul paratei a fost desfiintat, orice persoana interesata poate solicita inlaturarea din evidentele de carte funciara a efectelor acestui titlu (inscrierea dreptului). In aceasta situatie, sfera persoanelor care pot cere rectificarea cartii funciare excede celei stabilite de dispozitiile art. 100 din Regulament: interesata este persoana care tinde la producerea de efecte de catre o dispozitie legala, respectiv art. 311 C. pr. civ., mai sus enuntat.
     Acest interes nu mai este determinat de existenta sau inexistenta unui drept al petentului in cartea funciara, ci el poate consta chiar si intr-o situatie de fapt careia legea ii da consecinte juridice.
     In cauza de fata interesul concret al reclamantelor este ca o eventuala actiune in revendicarea imobilului pe care il ocupa sa fie promovata de o persoana care poate invoca un titlu valabil si nu de catre parata recurenta al carei titlu (ce a fost inscris in cartea funciara) a fost desfiintat.
     In consecinta, nici exceptia lipsei calitatii procesuale active nu este intemeiata, urmand a fi respinsa ca atare.
     In sustinerea exceptiei prematuritatii actiunii (o alta exceptie invocata de recurenta), parata s-a referit la dispozitiile art. 351 din Legea nr. 7/1996 republicata si la caracterul accesoriu al prezentei actiuni in raport cu actiunea in revendicare, afirmativ principala.
     Potrivit considerentelor mai sus-expuse, este neintemeiata sustinerea recurentei cu privire la caracterul cererii promovate de reclamante. S-a aratat ca, in cauza, actiunea in rectificare are caracter principal; cum ea a fost promovata ulterior pronuntarii deciziei nr. 1986 din 15 martie 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, exceptia prematuritatii va fi respinsa ca neintemeiata.
     In fine, a mai invocat recurenta prescriptia dreptului la actiune, intemeindu-si sustinerile pe dispozitiile art. 36 din Legea nr. 7/1996 republicata.
     Dincolo de faptul ca recurenta invoca simultan atat exceptia prematuritatii actiunii, cat si pe cea a prescriptiei dreptului la actiune, instanta va retine ca si aceasta ultima exceptie este neintemeiata.
     Astfel, este adevarat ca art. 36 din Legea nr. 7/1996, republicata, prevede un termen de trei ani in care actiunea in rectificare intemeiata pe nevalabilitatea inscrierii poate fi promovata de persoana interesata.
     Acest text se refera, insa, la tertii care au dobandit cu buna-credinta un drept real de la dobanditorul nemijlocit al dreptului.
     Or, in cauza de fata, reclamantele nu au solicitat rectificarea cartii funciare in contradictoriu cu vreun tert dobanditor, ci in contradictoriu cu parata care a dobandit dreptul in temeiul unei hotarari judecatoresti irevocabil casate.
     In aceasta situatie, devin incidente dispozitiile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 republicata, dispozitii care prevad expres ca, in speta dedusa judecatii, actiunea in rectificare este imprescriptibila.
     In acest context, sunt nerelevante sustinerile vizand data la care dreptul paratei a fost inscris in cartea funciara si cele referitoare la mentionarea (in cuprinsul sentintei civile nr. 440/2006) sentintei civile nr. 2165 din 22 mai 2005 in loc de nr. 2165 din 22 mai 2001 (o evidenta eroare materiala).
     In ceea ce priveste fondul cauzei, instanta retine urmatoarele:
     dupa cum s-a aratat mai sus, dreptul de proprietate al paratei recurente asupra imobilului in litigiu a fost inscris in baza sentintei civile nr. 2165 din 22. mai 2001. Ulterior, prin decizia civila nr. 1986 din 15 martie 2005, sentinta a fost casata, astfel ca, potrivit dispozitiilor art. 311 alin. 1 C. pr. civ. "nu are nici o putere", casarea extinzandu-si consecintele asupra tuturor efectelor pe care legea le recunoaste hotararii judecatoresti (inclusiv asupra celei de a fi titlu valabil si apt de a fi inscris in cartea funciara).
     In consecinta, in mod corect au retinut instantele incidenta dispozitiilor art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 (in forma in vigoare la data pronuntarii sentintei), inscrierea dreptului de proprietate al paratei asupra imobilului nemaiavand ca temei un titlu valabil.
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      1
      
      
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Carte Funciara

Plangere impotriva incheierii de carte funciara. Inadmisibilitatea notarii unui drept de creanta in favoarea proprietarului inscris in cartea funciara. Intoarcerea executarii. Competenta materiala. Art. 522 Cod proc.civ. – inadmisibilitatea actiunii formu - Decizie nr. 66 din data de 22.03.2012
Prestatie tabulara - Decizie nr. 900 din data de 15.11.2012
Anularea incheierii de notare in cartea funciara - Decizie nr. 284 din data de 12.05.2011
Anulare Incheiere de intabulare - Decizie nr. 216 din data de 11.06.2010
Actiune de sistare indiviziune - Decizie nr. 233 din data de 21.06.2010
Plangere impotriva incheierii de carte funciara - Sentinta civila nr. 1056 din data de 11.05.2009
INSCRIEREA IN CF A DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA CONSTRUCTIEI AUTORIZATE PE NUMELE CONCUBINILOR FARA A FI STABILITE COTE PARTI DIN DREPTUL DE PROPRIETATE - Decizie nr. 537/R din data de 16.04.2014
PLANGERE IMPOTRIVA INCHEIERII DE CARTE FUNCIARA - ADMISIBILITATE - Decizie nr. 1163/R din data de 13.06.2012
Rectificarea inscrisurilor de carte funciara. - Decizie nr. 255/R din data de 08.10.2008
Inscrierea dreptului de proprietate in cartea funciara in temeiul art. 47 din legea nr. 7/1996. Calitatea de persoana interesata. - Decizie nr. 75/R din data de 28.02.2008
Imobil preluat de stat printr-un act de cedare fortata. - Decizie nr. 170/R din data de 07.05.2007
Plangere carte funciara. Calitatea procesuala activa a notarului public. Calitatea procesuala pasiva a Oficiului de Cadastru si Publicitate imobiliara. - Decizie nr. 1/R din data de 31.01.2007
Intabulare drept real de proprietate in CF pe numere cadastrale noi. Necesitatea consimtamantului coproprietarului pentru terenul aflat in indiviziune fortata: - Decizie nr. 84/R din data de 03.02.2006
Cerere de inscriere in CF a unui drept real in baza unei „declaratii” prin care proprietarul de CF recunoaste un drept real - Decizie nr. 755/R din data de 28.11.2005
Cerere de notare in CF a dreptului de proprietate in baza unui inscris sub semnatura privata, conform art. 81 punctul 22 din Decretul Lege nr. 115/1938 - Decizie nr. 711/R din data de 22.11.2005
Carte funciara. Rectificarea inscrierilor asupra unor imobile gresit identificate. - Sentinta civila nr. 88/S din data de 16.03.2012
Plangere incheiere in carte funciara.Efectele notariei schimbarii denumirii persoanei juridice - Decizie nr. 276/Ap din data de 11.11.2011
Vanzare succesiva teren prin acte autentice.Neindeplinirea conditiilor legale privind nulitatea contractului pentru cauza ilicita. Inexisten?a inscrierii dreptului in cartea funciara, anterior vanzarii. - Decizie nr. 72/R din data de 28.01.2011
Comercial - actiune in constatare - si inscriere in C.F. - Decizie nr. 236/R din data de 26.02.2010
Rezolutiune contract - Sentinta civila nr. 305/C din data de 18.03.2009