Divort cu element de extraneitate. Determinarea instantei competente.

Divort cu element de extraneitate. Determinarea instantei competente.
      Legea nr. 105/1992, art. 20, art. 22
      
     Potrivit art. 20 si 22 din Legea nr. 105/1992, relatiile personale si patrimoniale dintre soti sunt supuse legii nationale comune, iar in cazul in care au cetatenii diferite sunt supuse legii domiciliului lor comun.
     In lipsa de cetatenie comuna sau de domiciliu comun, relatiile personale sau patrimoniale dintre soti sunt supuse legii statului pe teritoriul caruia au ori au avut resedinta comuna sau cu care intretin in comun cele mai stranse legaturi.
     Daca legea straina astfel determinata nu permite divortul ori il admite in conditii deosebit de restrictive, se aplica legea romana, in cazul in care unul dintre soti este, la data cererii de divort, cetatean roman.
      
      Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila -  complet specializat de familie si minori,
      decizia nr. 1618/F din 19 septembrie 2006
      
     Curtea a respins ca neintemeiate recursurile declarate de petentii R. D. S. si R.  O. impotriva deciziei civile nr. 528 din 15 iunie pronuntata de Tribunalul Timis.
     Instanta de recurs a retinut ca Judecatoria Timisoara, prin sentinta civila nr. 8782 din 11 octombrie 2005 a admis exceptia de necompetenta a instantelor romane si a respins in consecinta actiunea de divort formulata de petentii R. D. S. si R. O.
     Instanta de fond a retinut ca petenta are cetatenie germana, ca petentul avea domiciliul in Germania, iar ultimul domiciliu comun al acestora, asa cum au aratat in actiunea de divort, a fost in Germania.
     Instanta a avut in vedere dispozitiile art. 20 si 22 din Legea nr. 105/1992, astfel ca a apreciat ca actiunea nu este de competenta instantelor romane si se impune a fi respinsa.
     Tribunalul Timis a confirmat aceasta solutie, respingand apelul declarat de petenti prin decizia civila nr. 528 din 15 iunie 2006.
     Instanta de apel a avut in vedere aceleasi dispozitii legale, dupa care se determina competenta instantelor cand divortul contine un element de extraneitate, precum si faptul ca in speta partile nu au dovedit ca legea germana nu permite divortul sau il permite in conditii deosebit de restrictive.
     Curtea, ca instanta de recurs, a apreciat ca se impune respingerea recursului declarat de parti impotriva deciziei tribunalului, conform dispozitiilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ., raportat la cele ale art. 20 si 22 din Legea nr. 105/1992.
     Astfel, potrivit art. 20 si 22 din Legea nr. 105/1992, relatiile personale si patrimoniale dintre soti sunt supuse legii nationale comune, iar in cazul in care au cetatenii diferite sunt supuse legii domiciliului lor comun.
     In lipsa de cetatenie comuna sau de domiciliu comun, relatiile personale sau patrimoniale dintre soti sunt supuse legii statului pe teritoriul caruia au ori au avut resedinta comuna sau cu care intretin in comun cele mai stranse legaturi.
     Daca legea straina astfel determinata nu permite divortul ori il admite in conditii deosebit de restrictive, se aplica legea romana, in cazul in care unul dintre soti este, la data cererii de divort, cetatean roman.
     Cata vreme in cauza partile nu au dovedit ca legea germana nu permite divortul sau il permite in conditii restrictive, Curtea a apreciat ca sunt incidente dispozitiile art. 20 din Legea nr. 105/1992.
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      
      1