Dare in plata a unui imobil ipotecat. Competenta materiala in apel apartine sectiei a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului

Deliberand asupra apelului de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 5/2016 pronuntata de Judecatoria Sibiu,  s-a respins  actiunea formulata de reclamanta Banca X in contradictoriu cu paratii A.A. si B.B. ca neintemeiata.
A fost obligata  reclamanta la plata catre parati a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca intre parti a fost incheiat Contractul de credit nr. 1/2008, prin care reclamanta a acordat paratilor imprumutati un credit pentru nevoi personale nenominalizate in suma de 68000 euro pentru o perioada de 276 luni, incepand cu 08.02.2008 si pana la 08.02.2031 (filele 10-14). Contractul a fost insotit de un contract de ipoteca prin care a fost garantat creditul cu imobilul apartament, CF 1 Sibiu, top. 3/1.
La 19 mai 2016, paratii au inregistrat la sediul reclamantei o notificare prin care au Banca X cu privire la intentia de a da in plata imobilul situat in mun. Sibiu, in vederea stingerii datoriei izvorand din contractul de credit nr.1/2008 (fila 8)
In drept, instanta retine ca potrivit art. 3 din Legea 77/2016 „Prin derogare de la dispozitiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorate din contractele de credit cu tot cu accesorii, fara costuri suplimentare, prin darea in plata a imobilului ipotecat in favoarea creditorului, daca in termenul prevazut la art. 5 alin. (3) partile contractului de credit nu ajung la un alt acord.”
Art. 4 din acelasi act normativ prevede conditiile pentru stingerea creantei izvorand dintr-un contract de credit si a accesoriilor sale prin dare in plata, astfel: a) creditorul si consumatorul fac parte din categoriile prevazute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislatia speciala; b) cuantumul sumei imprumutate, la momentul acordarii, nu depasea echivalentul in lei al 250.000 euro, suma calculata la cursul de schimb publicat de catre Banca Nationala a Romaniei in ziua incheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achizitiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinatie de locuinta sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel putin un imobil avand destinatia de locuinta;  d) consumatorul sa nu fi fost condamnat printr-o hotarare definitiva pentru infractiuni in legatura cu creditul pentru care se solicita aplicarea prezentei legi.
Instanta de fond a apreciat ca sustinerile reclamantei cu privire la forma si continutul notificarii sunt neintemeiate. Paratii au transmis reclamantei creditoare, prin intermediul notarului public C. C, o notificare prin care o informeaza ca a decis sa ii transmita dreptul de proprietate asupra imobilului in vederea stingerii datoriei izvorand din contractul de credit ipotecar, detaliind si conditiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4 din lege. Notificarea cuprinde si stabilirea unui interval orar, in doua zile diferite (23.06.2016 ora. 11 si 27.06.2016, ora.11), in care reprezentantul legal sau conventional al institutiei de credit sa se prezinte la un notar public propus de debitor (Societatea profesionala notarial C.C. Si D.D.) in vederea incheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorilor, principal, dobanzi, penalitati, izvorand din contractul de credit ipotecar.
Astfel, instanta de fond a apreciat ca dispozitiile art. 5 din Legea 77/2016 sunt indeplinite,  tinand seama de faptul ca notificarea indeplineste conditiile prevazute de Legea 77/2016.
In continuare, instanta a analizat indeplinirea conditiilor de admisibilitate prevazute de art. 4 din Legea 77/2016.
Creditorul si consumatorii fac parte din categoriile prevazute de art. 1 alin.1 din Lege, creditoarea fiind o institutie de credit, iar consumatorii sunt persoane fizice. Cuantumul sumei imprumutate nu depaseste echivalentul in lei al 250.000 euro la data incheierii contractului de credit, paratii imprumutand suma de 68.000 euro. Consumatorii nu sunt condamnati printr-o hotarare judecatoreasca pentru infractiuni in legatura cu creditul pentru care se solicita darea in plata, imprejurare ce rezulta din certificatele de cazier judiciar atasate la filele 82-83 din dosar.
Creditul este garantat cu un imobil care are destinatia de locuinta, astfel cum rezulta din contractul de ipoteca ce insoteste contractul de credit.(fila 15) Aparentele neconcordante cu privire la identificarea in CF a imobilului dat in plata au fost lamurite prin incheierea OCPI in care s-a aratat ca imobilul inscris in CF 5 a UAT Sibiu cu nr. top. 3/1, a fost adus din CF 1 Sibiu (fila 94) Mai mult, instanta a apreciat ca imobilul ipotecat are destinatia de locuinta, aspecte ce rezulta din categoria din care acesta face parte (apartament, 2 camere), din dovezile de plata a utilitatilor si impozitului, precum si din plansele foto depuse la dosar de catre reclamanta (fila 19, filele 84-87).
Instanta de fond a apreciat ca aflarea in imposibilitatea/dificultatea de plata a creditului nu se numara printre conditiile de admisibilitate prevazute de art. 4 din Legea 77/2016, astfel ca nu va analiza existenta acestei imprejurari.
In considerarea celor retinute, instanta a respins actiunea ca neintemeiata, tinand seama de faptul ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a procedurii privind darea in plata prevazuta de Legea 77/2016, astfel cum sunt enumerate la art. 4 din actul normativ.
In temeiul art. 451-453 din Codul de procedura civila, retinand culpa procesuala a reclamantei, instanta de fond a dispus obligarea acesteia din urma sa plateasca paratilor suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariu avocat-fila 71).
Impotriva acestei hotarari a formulat Banca X solicitand admiterea apelului, schimbarea sentintei atacate, in sensul admiterii contestatiei privind darea in plata si sa se dispuna obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
In motivarea cererii de apel s-a aratat ca intre Banca X  si intimatii A.A. si B.B. in calitate de imprumutati, a fost incheiat Contractul de credit nr. 1/2008 in baza caruia Banca a acordat un credit de nevoi personale nenominalizate, in cuantum de 68.000 RON, pe o perioada de 276 de luni.
In vederea garantarii obligatiei de restituire a creditului, s-a constituit in favoarea bancii un drept de ipoteca imobiliara asupra imobilul situat in Sibiu, inscris in cf. nr. 1 Sibiu, top 3/1, proprietatea debitorilor A.A. si B.B., fiind astfel incheiat contractul de ipoteca autentificat sub nr. 2/2008 de BNP C.C.
La data de 19.05.2016, a receptionat din partea intimatilor notificarea prin care i s-a adus la cunostinta intentia de a da in plata imobilul ipotecat descris mai sus, fiind convocati in vederea incheierii actului translativ de proprietate pentru data de 23.06.2016, ora 11,00 sau 27.06.2016, ora 11,00 la sediul Societatii Profesionale Notariale C.C. si D.D. din Sibiu.
Prima instanta a respins contestatia bancii, retinand ca in speta sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a procedurii privind darea in plata prevazuta de Legea nr. 77/2016, astfel cum sunt enumerate la art. 4 din actul normativ.
Se mai solicita SUSPENDAREA   JUDECATII   CAUZEI   CARE   FORMEAZA   OBIECTUL PREZENTULUI DOSAR, IN TEMEIUL ART. 413 ALIN. 1 PCT. 1 NCPC.
Sub acest aspect, solicita a se avea in vedere ca prin decizia Curtii Constitutionale a Romaniei prevederile din art. l 1 teza intai raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 si art. 8 din Legea nr.77/2016 au fost apreciate ca sunt constitutionale in masura in care instanta judecatoreasca verifica conditiile referitoare la existenta impreviziunii, Curtea statuand ca instantele judecatoresti in fata carora au fost introduse actiuni in baza Legii nr. 77/2016 vor fi obligate sa verifice conditiile referitoare la existenta impreviziunii si sa o aplice, astfel cum aceasta a fost configurata sub regimul Codului Civil din 1864 si cu precizarile aduse de Curtea Constitutionala in considerentele deciziei ce va fi publicata in Monitorul Oficial al Romanie.
Asadar, decizia Curtii stabileste necesitatea examinarii anumitor conditii suplimentare pentru darea in plata, referitoare la impreviziune a caror dezvoltare va fi efectuata prin motivarea hotararii sale. Concluzia care se desprinde este ca legea darii in plata este neconstitutionala daca aplicarea ei s-ar face exclusiv in lumina conditiilor prevazute la art. 4 si, invers, devenind insa constitutionala daca acestor conditii li se adauga si altele, esentiale, pentru a se naste un drept al consumatorului, aflat in situatia premisa de la art. 4, de a i se stinge datoria prin mecanismul darii in plata.
Mai mult decat atat, Codul civil din 1864 nu reglementa impreviziunea, aceasta fiind conturata de doctrina si jurisprudenta, insa nu intr-un mod unitar, ceea ce face necesara cunoasterea precizarilor aduse de Curte sub acest aspect.
Conform prevederilor art. 147 alin. 1 si 4 din Constitutia Romaniei, coroborate si cu art. 31 alin. 1 si 3 din Legea nr.47/1992, deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor, deci inclusiv situatiilor juridice pendinte, care nu au devenit facta praeterita. Ceea ce are relevanta in privinta aplicarii acesteia este ca raportul juridic guvernat de dispozitiile legii declarate neconstitutionale sa nu fie definitiv consolidat, mai ales ca prin admiterea exceptiei, efectele deciziei Curtii Constitutionale se produc erga omnes.
In concluzie, cunoasterea dreptului obiectiv aplicabil, atat de catre instanta cat si de catre parti, este un element esential al dreptului la aparare, iar legea darii in plata devine constitutionala in masura in care se va verifica indeplinirea pe langa conditiile existente si altele, esentiale, referitoare la impreviziune, conform precizarilor curtii, necunoscute la acest moment. Deci existenta sau inexistenta dreptului consumatorului nascut in baza Legii nr. 77/2016 depinde de modul de aplicare a acestei legi, asa cum a fost recroita prin interventia Curtii, motiv pentru care apreciaza ca se impune suspendarea cauzei pana la publicarea considerentelor deciziei Curtii.
Conform art. 22 alin 2 C .proc.civ., judecatorul are indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale.
Or, in conditiile in care Curtea a indicat expres ca instantele vor aplica impreviziunea potrivit precizarilor pe care le va face in legatura cu aceasta institutie, s-ar impune suspendarea cauzei pana la publicarea deciziei Curtii sau cel putin amanarea cauzei.
III. MOTIVE DE NELEGALITATE A SENTINTEI ATACATE.
Avand in vedere ca prin decizia pronuntata in data de 25 octombrie 2016. Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art. 146 lit. d) din Constitutia Romaniei si a art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, s-a pronuntat asupra exceptiilor de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite si a  constatat ca sintagma „precum si din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza intai din Legea nr.77/2016 este neconstitutionala, respectiv ca prevederile din art. 11 leza intai raportate la ari. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 si art. 8 din Legea nr. 77/2016 suni constitutionale in masura in care instanta judecatoreasca verifica conditiile referitoare la existenta impreviziunii, in sustinerea apararilor si a caii de atac formulate, solicita in primul rand urmatoarele:
1. Necesitatea de a pune in vedere consumatorilor, A.A. si B.B., sa detalieze conditiile de aplicare si cazul concret de impreviziune aplicabil in cazul acestora.
Potrivit art. 22 alin. 2 teza a II-a C.proc.civ., pentru aflarea adevarului in cauza, prin stabilirea faptelor si aplicarea corecta a legii, cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca, judecatorul este in drept sa le ceara sa prezinte explicatii, oral sau in scris, sa puna in dezbaterea acestora orice imprejurari de fapt sau de drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare, sa dispuna administrarea probelor pe care le considera necesare, precum si alte masuri prevazute de lege, chiar daca partile se impotrivesc.
Sarcina probei in ceea ce priveste indeplinirea conditiilor impreviziunii revine consumatorului, deci a celui care a o invoca. Impreviziunea nu poate fi prezumata, iar creditorul nu poate fi pus in situatia atipica de a face dovada unui fapt negativ. Impreviziunea, ca institutie juridica, este expresia unei stari de fapt obiective, imposibil de prevazut si, prin urmare, cel care o invoca in folosul sau este dator sa o dovedeasca.
Mai mult decat atat, conform art. 5 din Legea nr. 77/2016, consumatorul trebuie sa detalieze conditiile de admisibilitate a cererii sale, obligatie care se extinde si asupra conditiei impreviziunii, apreciata de Curtea Constitutionala ca necesara pentru constitutionalitatea legii darii in plata.
In sistemul Codului Civil de la 1864, impreviziunea nu era reglementata. In timp. teoria si mecanismul impreviziunii contractuale au fost recunoscute si dezvoltate de doctrina si jurisprudenta, pe baza raportului dintre ari. 969 C. civ. din 1864, care consacra forta obligatorie a contractului si art. 970 care instituia principiul executarii cu buna-credinta a contractelor. Cu toate acestea, conditiile impreviziunii desprinse de doctrina si jurisprudenta aferente Codului civil din 1864 nu au fost unitare, iar practica judiciara nu a fost constanta si uniforma in aceasta privinta.
Doctrina vorbeste in primul rand pe acest subiect despre premisele impreviziunii, acele elemente care, fara a indeplini rolul de conditii propriu-zise, au functia de pregatire a terenului in limitele caruia se poate vorbi de o situatie de impreviziune: lipsa culpei debitorului; adica acesta nu a intreprins (cu rea-credinta) nimic de natura a determina fie aceasta schimbare, fie efectul produs asupra contractului; absenta unei clauze de adaptare a contractului (prezenta unor asemenea clauze ar avea semnificatia aplicarii principiului libertatii contractuale a partilor si nu a impreviziunii); caracterul licit al neexecutarii obligatiilor (in ipoteza contrara nesituandu-ne pe terenul impreviziunii contractuale, ci pe acela al raspunderii contractuale).
In principiu, elementele comune invocate cel mai adesea in doctrina si jurisprudenta Codului Civil de la 1864, cu titlu de conditii care ar putea face posibila impreviziunea si care trebuie indeplinite cumulativ, sunt:
o Existenta unui contract cu titlu oneros, comutativ, cu executare succesiva sau afectat de un termen suspensiv;
o Interventia unui eveniment exceptional, imprevizibil, care sa aiba ca efect bulversarea, perturbarea grava a contractului si ruperea echilibrului contractual; schimbarea exceptionala trebuie sa aiba un caracter obiectiv, ce exclude elemente legate de situatia personala a partilor:
o Evenimentul a creat un dezechilibru semnificativ intre prestatiile partilor astfel incat obligatia uneia dintre parti a devenit excesiv de impovaratoare;
o Evenimentul este ulterior incheierii contractului, dar anterior executarii obligatiei;
o Riscul determinat de o situatie de impreviziune sa nu se incadreze in categoria riscurilor contractuale asumate, deci inexistenta in contract a unei clauze de impreviziune, de adaptare a contractului.
In consecinta, se impune ca instanta sa puna in vedere consumatorilor imprumutati sa precizeze care sunt in concret cazurile de impreviziune intervenite in cazul lor si sa detalieze indeplinirea conditiilor de impreviziune si efectele produse asupra conventiei dintre parti, indicand totodata probele pe care se intemeiaza, avand in vedere si caracterul devolutiv al apelului.
In caz contrar, conditiile pentru aplicarea legii darii in plata nu pot fi apreciate ca indeplinite, solutia fiind constatarea inadmisibilitatii procedurii de dare in plata si deci, admiterea apelului, schimbarea sentintei apelate si admiterea contestatiei bancii.
2.Motive referitoare la forma si continutul notificarii.
Instanta a redat dispozitiile art. 5 si 4 din Legea 77/2016 si, desi a apreciat ca se impune verificarea conditiilor prevazute de art. 4, a retinut doar ca in speta debitorii au notificat banca in conditiile in care cuantumul sumei este in limita plafonului prevazut, ca au contractat creditul pentru nevoi personale, ca l-au garantat cu ipoteca si ca in consecinta conditiile legale sunt intrunite.
Conditiile prevazute de Legea nr. 77/2016 trebuie intrunite in mod cumulativ. Rezulta asadar ca, daca nu este indeplinita fie si una singura dintre acestea, prevederile Legii nr. 77/2016 devin inaplicabile. Notificarea debitorului trebuie sa cuprinda detalierea conditiilor de admisibilitate a cererii de dare in plata, in asa fel incat creditorul sa fie in masura sa poata lua o decizie in cunostinta de cauza. Or, chiar daca debitorii au calitatea de consumatori si creditul acordat a fost sub pragul de 250.000 EUR, apreciaza, contrar celor retinute de instanta de fond, ca exista o scrie de aspecte care determina imposibilitatea de aplicare a procedurii prevazuta de Legea nr. 77/2016:
Lipsa dovezilor din care sa rezulte ca imobilul care se doreste a se da in plata are destinatia de locuinta.
Art. 3 din Legea nr. 77/2016 stabileste scopul acestei legi, prevazand ca prin derogare de la dispozitiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorate din contractele de credit cu tot cu accesorii, fara costuri suplimentare, prin darea in plata a imobilului ipotecat in favoarea creditorului, daca in termenul prevazut la art. 5 alin. (3) partile contractului de credit nu ajung la un alt acord.
Conform art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 77/2016, pentru stingerea creantei izvorand dintr-un contract de credit si a accesoriilor sale prin dare in plata trebuie indeplinite, in mod cumulativ, urmatoarele conditii: (...) c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achizitiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinatie de locuinta sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel putin un imobil avand destinatia de locuinta.
Intrucat legea darii in plata nu ofera o definitie a termenului imobil cu destinatie de locuinta si nici nu face trimiteri la alte acte normative, singura definitie legala la care ne putem raporta este cea din Legea nr. 114/1996: locuinta reprezinta o constructie alcatuita din una sau mai multe camere de locuit, cu dependintele, dotarile si utilitatile necesare, care satisface cerintele de locuit ale unei persoane sau familii.
In sens restrans, prin locuinta intelegem imobilul - constructie in care una sau mai multe persoane locuiesc in viata de zi cu zi.
Banca a acordat un credit, in cuantum de 68.000 RON, destinat pentru nevoi personale si refinan?are. Creditul a fost garantat cu ipoteca asupra imobilului situat in Sibiu.
Creditul acordat a fost asadar unul de nevoi personale nenominalizate, incadrandu-se astfel in teza a II-a a art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 77/2016 (indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel putin un imobil avand destinatia de locuinta).
Asadar, din modul de redactare a textului legal, imobilul trebuia sa aiba destinatia de locuinta inca de la data incheierii contractului. Instanta retine ca destinatia de locuinta a imobilului ar rezulta din contractul de ipoteca, insa este de observat ca o astfel de precizare nu exista. La momentul acordarii creditului nu s-a specificat ca acest imobil are destinatia de locuinta, destinatia creditului nefiind pentru achizitionarea unei locuinte.
Prin urmare, nu este dovedit faptul ca imobilul garantat are sau nu destinatie de locuinta intrucat nu a fost transmis odata cu notificarea nici un document care sa ateste acest lucru. Nici in cuprinsul notificarii nu se face mentiunea ca acest imobil are destinatia de locuinta, intimatii mentionand doar generic ca imprumutul acordat a fost garantat cu ipoteca asupra imobilului descris mai sus.
De altfel, aceasta obligatie a destinatiei de locuinta a imobilului, incumba debitorului, care a inteles sa beneficieze de dispozitiile Legii nr. 77/2016 si, in aceasta calitate, acesta trebuia sa dovedeasca amanuntit indeplinirea tuturor conditiilor enumerate de art. 4 din Legea nr. 77/2016.
Pe de alta parte, este cert ca intimatii nu folosesc imobilul ca locuinta, acestia avand domiciliul la alta adresa, asa cum indica si in notificarea transmisa bancii, iar nu la adresa imobilului ipotecat.
Considera apelanta ca destinatia de locuinta este data imobilului in care intimatii locuiesc efectiv, adica adresa acestora de domiciliu.
Intimati nu fac dovada faptului ca sunt in dificultate de plata. Nu a fost demarata executarea silita pentru recuperarea creditului.
La data de 13.05.2016 a intrat in vigoare legea 77/2016, care permite consumatorilor (debitorilor contractului de credit) sa ofere, in anumite conditii, in schimbul datoriei imobilul ipotecat. Scopul legiuitorului este acela de a da posibilitatea debitorilor aflati in situatia de a nu mai putea rambursa creditul, sa beneficieze de procedura darii in plata.
Considera apelanta ca obligatia principala de restituire a creditului, ramane valabila, legea dand posibilitatea debitorilor, doar daca sunt in dificultate, in imposibilitate de plata, pentru motive temeinice sau obiective sa le ofere varianta stingerii datoriei izvorate din contract prin darea in plata a imobilului ipotecat. Intentia legiuitorului a fost aceea de a da posibilitatea stingerii datoriei in schimbul imobilului ipotecat, evitandu-se astfel cheltuielile de executarea silita, pe care le-ar fi suportat tot consumatorul.
Interpretand altfel, nu ar mai exista nici o ratiune pentru executarea obligatiilor din contractele de credit si ar incuraja reaua credinta a debitorilor care ar putea reveni oricand asupra obligatiei asumate la incheierea contractului. In aceasta lumina, forta obligatorie intre parti a contractelor nu ar mai avea eficienta.
In cazul de fata, debitorii nu au facut dovada existentei unor imprejurari obiective sau unor motive temeinice care ar fi determinat dificultati la plata sau imposibilitatea indeplinirii in continuare a obligatiilor de plata potrivit graficului de rambursare, alegand varianta cea mai simpla a darii in plata a imobilului ipotecat si inlaturand cu buna stiinta obligatiile asumate la incheierea contractului.
Instanta de fond nu a analizat aceste aparari, dand o solutie nelegala si netemeinica si, fata de argumentele expuse mai sus, considera ca Legea nr. 77/2016 nu poate fi aplicata in speta.
Totodata pentru a opera darea in plata, in spiritul legii este imperios necesar sa se faca dovada ca debitorii sunt in dificultate de plata. Legea nr. 77/2016 constituie o derogare de la dispozitiile de drept comun potrivit carora executarea obligatiilor izvorate din contractele incheiate ramane obligatorie pentru partile contractante. Doar daca se face o astfel de dovada, de imposibilitate obiectiva de plata in continuare a creditului, legea da posibilitatea debitorilor de a oferi spre dare in plata imobilul ipotecat. In caz contrar, daca acestia pot plati in continuare, ei raman obligati la executarea obligatiilor, asa cum si le-au insusit la semnarea contractului, mai ales ca teza I a art. 11 din lege, ce privea riscul provenit din devalorizarea bunurilor imobile a fost declarat neconstitutional.
Cu privire la acest aspect, instanta de fond nu s-a pronuntat in nici un fel, incluzand in considerente apararile formulate prin intampinare si sustinute in dezbateri pe fondul cauzei.
3. Motive referitoare la imobilul care se da in plata.
In opinia apelantei, judecatoria ar fi trebuit sa aiba in vedere motivele din contestatie referitoare la imobil, luand in considerare aspectele invocate care trebuiau dovedite in cauza pentru a se putea finaliza procedura darii in plata si care nu au fost complinite prin dovezile necesare in acest sens.
Nu exista dovada ca imobilul nu are datorii fata de Asociatia de Proprietari si fata de furnizorii de utilitati sau ca au fost achitate taxele si impozitele aferente:
Notificarea transmisa la data de 19.05.2016 nu are anexata dovada faptului ca, la  acest moment, intimatii nu au nici un fel de datorie fata de Asociatia de Proprietari sau fata de furnizorii de utilitati.
Ori, la momentul incheierii actului translativ de proprietate, notarul public este obligat sa solicite prezentarea actelor care dovedesc aceste aspecte, fiind impiedicat sa perfecteze actul in situatia existentei unor astfel de datorii, afara de cazul in care cumparatorul este de acord.
De asemenea, nu s-a facut nici dovada achitarii la zi a taxelor si impozitelor pentru imobilul in discutie, in vederea efectuarii transferului de proprietate, noi fiind pusi in situatia de a prelua un imobil, fara a avea garantia ca nu are inregistrate datorii, ceea ce nu inseamna in niciun caz echilibrarea riscurilor izvorate din contractul de credit.
Intimatii invita apelanta sa se prezinte la notarul public pentru a i se transmite dreptul de proprietate asupra imobilului mai sus descris, in vederea stingerii obligatiilor de plata care rezulta din contractul de credit incheiat cu acestia.
Notificarea transmisa nu au fost insotita de un extras c.f. la zi din care sa rezulte ca imobilul este liber de orice sarcini, nu exista notate litigii sau dezmembraminte a dreptului de proprietate, fiind in imposibilitate de a verifica situatia actuala a acestuia. Precizeaza ca odata cu notificarea a fost transmis doar un extras de carte funciara din anul 2008, care nu mai este actual, fiind depasit cu mult termenul sau de valabilitate.
Apelanta nu isi poate asuma preluarea unui imobil grevat de sarcini sau care nu corespunde din punct de vedere topografic cu cel adus in garantie si, in atare conditii, in lipsa unui extras actual de carte funciara nu poate face verificarile care se impun.
Diminuarea cheltuielilor de judecata.
Sentinta este criticabila si sub aspectul stabilirii in sarcina apelantei a sumei de 2500 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, suma pe care solicita sa fie diminuata, pentru ca este disproportionata in raport de complexitatea cauzei si munca prestata de avocat in sensul art. 451 alin. 2 C. proc. civ.
In drept: art. 480 alin. 2 teza I si urm. NCPC, Legea nr. 77 /2016.
In probatiune: inscrisuri si interogatoriu debitorilor.
Taxa timbru  de 20 lei.
Intimatii  nu au depus intampinare.
La termenul de judecata din data de 08.03.2017, instanta a invocat, din oficiu, si a pus in discutia partilor, exceptia de necompetenta functionala a Sectiei I Civila a Tribunalului Sibiu, raportat la dispozitiile Legii nr. 77/2016.
Reprezentantii partilor au aratat ca lasa la aprecierea instantei.
Instanta a ramas in pronuntare asupra exceptiei de necompetenta functionala a Sectiei I Civila a Tribunalului Sibiu.
Art. 248 alin. 1 C.pr.civ. prevede ca instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, (…) care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
Conform art. 1 alin. 1- 3 din Lg. nr. 77/2016, (1) Prezenta lege se aplica raporturilor juridice dintre consumatori si institutiile de credit, institutiile financiare nebancare sau cesionarii creantelor detinute asupra consumatorilor. (2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. (3) Dispozitiile prezentei legi se aplica si in cazul in care creanta creditorului izvorand dintr-un contract de credit este garantata cu fideiusiunea si/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplatitori. 
Avand in vedere obiectul cauzei si raporturile invocate intre parti – consumator si institutie de credit, se constata ca solutionarea prezentei cauze intra in competenta Sectiei II civile, de contencios administrativ si fiscal al Tribunalului Sibiu, sens in care se va admite exceptia de necompetenta functionala a Sectiei I Civila a Tribunalului Sibiu, exceptie invocata din oficiu si in consecinta, se va dispune declinarea competentei de solutionare a apelului declarat de apelanta reclamanta Banca X impotriva sentintei civile nr. 5/2016, pronuntata de Judecatoria Sibiu, in favoarea Sectiei II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Sibiu.