InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Brasov

Inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu cerere preliminara. Cererea formulata de reclamant, referitoare la sesizarea CJUE pentru a stabili aplicarea directa a dreptului comunitar in materia activitatilor de im...

(Hotarare nr. 691/R din data de 11.04.2011 pronuntata de Curtea de Apel Brasov)

Domeniu Competenta materiala | Dosare Curtea de Apel Brasov | Jurisprudenta Curtea de Apel Brasov

      
      Inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu cerere preliminara. Cererea formulata de reclamant, referitoare la sesizarea CJUE pentru a stabili aplicarea directa a dreptului comunitar in materia activitatilor de impadurire a terenurilor agricole, Masura ”Prima impadurire cod 221”, nu poate determina instanta de judecata sa se adreseze cu intrebare preliminara propusa de reclamant, cata vreme instanta de judecata nationala poate face direct la speta, cu ocazia solutionarii fondului cauzei deduse judecatii, aplicarea regulamentelor Uniunii Europene invocate in cererea de sesizare a CJUE promovata de reclamant, in masura in care aceste regulamente sunt incidente direct in cauza aflata pe rolul acelei instante nationale.

      Asupra cererii reclamantului S.V. A. de sesizare a Curtii Europene de Justitie cu intrebare preliminara, constata urmatoarele:
Reclamantul S.V. A., prin avocat, a solicitat instantei sesizarea Curtii Europene de Justitie cu intrebare preliminara, sustinand urmatoarele:
      Din anul 2006 in Romania s-a adoptat "Programul National de Dezvoltare Rurala 2007 -2013 {PNDR) privind utilizarea durabila a terenurilor forestiere" in temeiul art. 36 b (i) coroborat cu art. 43 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1698/2005; Art. 30 si 31 si punctul 5.3.2.2.1 din Anexa II a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1974/2006, iar in AXA 2 din acest program s-a prevazut Masura „Prima impadurire a terenurilor agricole" (PNDR)- Codul masurii 221. Mentioneaza ca, asa cum a mai aratat in nenumarate randuri, Regulamentul este actul cel mai eficient si complet dintre instrumentele legislative puse la dispozitia institutiilor comunitare. Potrivit art. 288 TFUE *ex-art. 249 al Tratatului Comunitatii Europene - TCE), Regulamentul are aplicabilitate generala si este obligatoriu in toate elementele sale si este direct aplicabil in toate statele membre. Regulamentul este deci un act comunitar obligatoriu fiind interzis statelor membre sa-i aplice partial sau incomplet. El nu prescrie doar un rezultat care urmeaza sa fie atins prin edictarea unor masuri de catre statele membre, ci prevede toate modalitatile de aplicare si executare; este un act normativ comunitar din categoria izvoarelor derivate, care permite institutiilor comunitare sa impuna obligatii sau sa creeze drepturi cetatenilor statelor membre in mod direct si fara nici o aprobare din partea guvernelor nationale. Pe cale de consecinta consider ca in acest moment procesual s-ar impune cu stringenta sa se faca aplicarea art. 267 TFUE (fost art. 234 TCE) astfel incat Curtea de Justitie a Uniunii Europene sa se pronunte in sensul obligativitatii aplicarii dreptului comunitar, in speta a Regulamentelor care stau la baza formularii prezentei actiuni; in acest sens se impune formularea unei cereri de pronuntarea a unei hotarari preliminare de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Curtea (CJUE) va trebui deci sa verifice/clarifice modul de interpretare a dreptului comunitar pe de-o parte prin neaplicarea/neimplementarea nici pana la aceasta data a "Programul National de Dezvoltare Rurala 2007 -2013 (PNDR) privind utilizarea durabila a terenurilor forestiere" adoptat in temeiul art. 36 b (i) coroborat cu art. 43 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1698/2005; Art. 30 si 31 si punctul 5.3.2.2.1 din Anexa II a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1974/2006, AXA 2- Masura „Prima impadurire a terenurilor agricole (PNDR)- Codul masurii 221” adoptarea unor hotarari de guvern care contravin reglementarilor comunitare si pe de alta parte, in ceea ce priveste nerespectarea cel putin a urmatoarelor principii: principiul suprematiei dreptului comunitar, principiul aplicarii imediate a dreptului comunitar si principiul certitudinii juridice raportat la situatia de fapt din litigiul de fata. in acest sens solicita instantei sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene, ceea ce determina ca si incident procedural, suspendarea judecatii cauzei.
Pentru a asigura caracterul unitar al indeplinirii aplicarii dreptului comunitar de catre organele de jurisdictie ale statelor membre ale UE, autorii Tratatelor au creat un mecanism special, reglementat de art. 234 TCE, (cererea avand ca obiect pronuntarea unei hotarari preliminare) - in prezent, art. 267 TFUE (3) si anume cel al actiunii in pronuntarea unei hotarari preliminare, care sa permita instantelor nationale si Curtii de Justitie a Uniunii Europene sa relationeze pentru a crea raportul ce trebuie sa existe intre judecatorul comunitar si instantele nationale, permitand un control al celui dintai asupra judecatorului national, fara a putea vorbi insa de o relatie ierarhica.
Prevederile art. 234 - in prezent, art. 267 TFUE, sunt destinate sa asigure aplicarea uniforma a dreptului comunitar in toate statele membre privind: interpretarea uniforma a acestuia de catre tribunalele nationale, data fiind existenta diverselor sisteme juridice nationale care poate duce ia interpretari divergente; validitatea actelor comunitare; facilitarea aplicarii dreptului comunitar de catre instantele nationale, astfel incat sa se inlature dificultatile cauzate de cerinta de a i se da deplin efect in cadrul sistemului judiciar al statelor membre etc. Se arata ca in speta se impune clarificarea a cel putin urmatoarelor probleme fundamentale pentru solutionarea legala si pertinenta a cauzei:
1.Regulamentul are aplicabilitate generala si este obligatoriu in toate elementele sale si este direct aplicabil in toate statele membre, inclusiv Romania ?
2.Statele membre au dreptul sa nu-l aplice, sau sa-l aplice partial sau incomplet ?
3.Statele membre au dreptul sa deroge de Ia prevederile unui Regulament prin adoptarea de acte normative ia nivel national care contravin prevederilor Tratatului sau regulamentelor care guverneaza materia ?
4.Erau obligate paratele  sa depuna toate diligentele pentru ca "Programul National De Dezvoltare Rurala 2007 -2013 (PNDR) privind Utilizarea Durabila a Terenurilor Forestiere"- Axa 2- Masura „Prima impadurire a terenurilor agricole” (PNDR)- Codul masurii 221, fiind adoptat in temeiul art. 36 b (i) coroborat cu art. 43 din Regulamentul Consiliului (GE) nr. 1698/2005; Art. 30 si 31 si punctul 5.3.2.2.1 din Anexa II a Regulamentului Consiliului (CE) nr., 1974/2006, sa devina operational inca din ianuarie 2007?
5.Erau obligate paratele  sa nu permita sau mai mult, sa nu incite cetatenii sa procedeze la impadurire, atata vreme cat stiau ca nu exista inca posibilitatea implementarii acestei masuri (Masura 221) ?
Prin tergiversarea aplicarii PNDR 2007-2011 si modificarea acestuia (pana acum de 5 ori) precum si adoptarea unor acte normative care nu tin cont de prevederile tratatelor si regulamentelor comunitare (in speta de exemplu a celor care stau la baza PNDR) nu a incalcat Romania art. 53 din Protocolul de aderare/Actul de aderare, conform carora: " Bulgaria si Romania pun in aplicare masurile necesare pentru a se conforma, de la data aderarii, dispozitiilor legilor-cadru europene si ale acelor regulamente europene care sunt obligatorii in ce priveste rezultatul care trebuie obtinut... etc."
Se mai arata ca problema fundamentala  este urmatoarea: daca prin interpretarea tuturor dispozitiilor cuprinse in special in cefe doua regulamente (Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1698/2QQ5 si Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1974/2006) cu speciala privire asupra articolelor pe care le vom mentiona mai jos, acestea nu erau obligatorii in toate elementele lor si nu ar fi trebuit sa fie aplicate direct, intocmai, imediat si in conformitate sau era lasat la dispozitia statelor membre alegerea modalitatii si a termenelor de aplicare. In speta, vazand prevederile celor doua regulamente specificate mai sus, consideram ca acestea nu au fost aplicate intocmai, in conditiile si termenele prevazute de lege.
Prin neactivarea masurilor din Axa 2, reclamantul considera   ca Romania a incalcat Liniile Directoare Strategice ale Comunitatii (LDSC) care se bazeaza pe o serie de politici prioritare formulate in acordurile de la Gofeborg si Lisabona, conform carora Axa 2 era prioritara (asa cum se specifica initial si in Acordul cadru de Delegare pentru implementarea tehnica a Masurilor cuprinse in AXA 2 din PNDR 2007-2013 care a intrat in vigoare in 17.01.2007), de altfel acest aspect este relevat si in Cap. 4- Justificarea prioritatilor propuse in raport cu Liniile Directoare Strategice ale Comunitatii si Planul National Strategic, impactul asteptat in conformitate cu evaluarea ex-ante din PNDR varianta V .
In ceea ce priveste intrebarile preliminare, le enumera, urmand ca  instanta sa le aleaga pe cele mai pertinente:
1.Articolul 288 TFUE (ex-art. 249 TCE) trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari nationale precum art: 22 din  HG nr. 224 din 5 martie 2008 ;
2.Articolul 288 TFUE (ex-art. 249 TCE) trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari nationale precum alin, 2 din Acordul cadru de Delegare pentru implementarea tehnica a Masurilor cuprinse in Axa 2 din PNDR care a intrat in vigoare in 17.01.2007;
3.Articolul 5- Complementaritate, coerenta si conformitate, pct. (7), din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1698/2005 trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari nationale precum art. 22 din  HG nr. 224 din 5 martie 2008;
4.Art. 74 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1698/2005 trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari nationale precum Acordul cadru de Delegare pentru implementarea tehnica a Masurilor cuprinse in Axa 2 din PNDR care a intrat in vigoare in 17,01.2007;
5.Art. 71 alin. (2) din Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari nationale precum art. 7 din HG. nr. 224 din 5 martie 2008?
6.Art. 2 a paisprezecea liniuta din Regulamentul Consiliului (CE) 1268/1999 si art. 36 b (i) coroborat cu art. 43 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1698/2005 si art. 30 si 31 si punctul 5.3.2.2.1 din Anexa II a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1974/2006 trebuie interpretate in sensul ca se opun unei reglementari nationale precum art. 22 din HG nr. 224 din 5 martie 2008 ;
7.Articolul 9 al Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1290/2005 privind finantarea politicii agricole comune, trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari nationale precum art. 22 din  HG nr. 224 din 5 martie 2008 ;
8.Principiul solidaritatii (loialitatii) enuntat de art. 10 din Tratat trebuie interpretat in sensul ca se opune unei justificari precum cea cuprinsa in PNDR 2007-2011 {document national programatic elaborat potrivit prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 si aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2008) 3831 din 16.07.2008) in ceea ce priveste neaplicarea inca a Masurii 221;
     Cu privire la admisibilitatea cererii fiind intemeiata pe prevederile actelor normative comunitare despre care a facut vorbire. Solicita ca instanta sa retina ca au mai existat spete in care CJUE s-a pronuntat in mod indubitabil privind faptul ca regulamentul este caracterizat ca fiind direct aplicabil. A se vedea in acest sens si Cazul: Grad Franz vs. Finanzamt Traunstein, nr.9/70, 1970  CJUE a adoptat acelasi rationament si in cazul Van puyn YS-Mc-me Office (Cazul 41/47), stabilind ca directivele pot avea efect direct in art.240, regulamentul este caracterizat ca fiind direct aplicabil. Daca acestea sunt si clare si neconditionate, pot avea efect direct afirma CJCE ih cazul Leonesio vs. Ministerul Agriculturii din Italia (Cazul 93/71) Asadar, principiul care se desprinde este in sensul ca: regulamentele, directivele si deciziile pot avea efecte directe. Efectul direct a fost analizat si cu ocazia spetei Van Gend en Loos, Curtea stabilind ca dispozitiile acestuia pot fi invocate si de particulari, resortisanti ai UE. In acelasi context al obligativitatii aplicarii reglementarilor comunitare citeaza cazul: Commission vs. Greece, 1988, nr.272/86, din care reiese clar si ca statele membre trebuie sa adopte toate masurile necesare pentru a asigura indeplinirea obligatiilor ce decurg din Tratat sau din legislatia subsidiara/ derivata si trebuie sa faciliteze indeplinirea sarcinilor comunitare si sa se abtina de la orice masuri care ar putea prejudicia aceste obiective. De asemenea in cazul: Commission vs. UK, 1979, nr. 128/78, Curtea a decis ca dificultatile de implementare a reglementarilor comunitare, nu pot fi acceptate ca justificare. Permitand statelor sa profite de pe urma calitatii de membru al Comunitatii Europene, Tratatul instituie si obligatia ca aceste state sa respecte regulile ce decurg din el. Un stat care incalca in mod unilateral aceste reguli incalca principiul solidaritatii enuntat de art. 10. Concluzia Curtii este ca dificultatile practice in implementare nu constituie o justificare in fata procedurilor de sanctionare. Curtea a avut intotdeauna o pozitie transanta in ceea ce priveste obligatia statelor membre de a implementa legislatia comunitara. Astfel, cu ocazia cauzelor aflate pe rolul sau, a consacrat o serie de principii si criterii pe care actele nationale de executare a celor comunitare trebuie sa le indeplineasca pentru a fi considerate ca avand capacitatea de implementare reala si eficienta. Curtea dezvolta o jurisprudenta noua, care invita statele la respectarea imediata a dreptului comunitar (a se vedea in acest sens si cazul Commission vs. Greece, 2000, nr.C-387/97, precum si alte doua cazuri celebre unul impotriva Frantei- 224/99 si celalalt impotriva Greciei, 197/98).
     In ceea ce priveste temeinicia cererii arata urmatoarele:
1.Nerespectarea de catre parati a art. 288   din Cap. 2 sect. I a TFUE, a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 si a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1974/2006, deoarece nici la data prezentei Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013- Scopul Masura 221- „Prima impadurire a terenurilor agricole" adoptat in temeiul actelor normative specificate mai sus nu este operational.
2.Incalcarea prevederilor Tratatului de Aderare cu privire la masurile Axei 2 cu privire la aplicarea cerintelor obligatorii la care se face referire in Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 si Anexa IV a regulamentului Consiliului (CE) nr. 1782/2003
3.Adoptarea unor acte normative ex: HG 224 din 5 martie 2008, care prin prevederile lor contravin legislatiei comunitare specificata mai sus;
4.Prejudiciul suferit prin pierderea dreptului la sprijinul st compensatiile prevazute in Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013- Scopul Masura 221- „Prima impadurire a terenurilor agricole" ca urmare a efectuarii plantatiei forestiere, avand in vedere ca in conformitate cu articolele care au stat la baza Masurii 221 (4) aceasta masura are caracter compensatoriu.
Parata A P D R P  a solicitat respingerea acestei cereri, aratand ca in prezenta cauza nu poate fi vorba de o nerespectare a principiilor suprematiei dreptului comunitar, a aplicarii imediate a dreptului comunitar, precum si principiului certitudinii intrucat acest program a fost aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2008) 3831 din 16.07.2008, in temeiul Regulamentului Consiliului CE nr.1698/2005.
Potrivit reglementarilor comunitare in vigoare sunt eligibile pentru contributia FEADR numai cheltuielile care sunt efectuate pentru operatiuni decise de autoritatea de management a programului in cauza, sau sub responsabilitatea acestuia, conform criteriilor de selectie stabilite de organul competent (art. 71 alin. 2 din RCE 1698/2005) ceea ce inseamna ca nu pot fi eligibile cheltuieli efectuate in cadrul unor masuri pentru care Autoritatea de Management pentru PNDR nu a deschis sesiune de depunere de proiecte.
Conform prevederile art. 71 alin. 3 din regulamentul Consiliului (CE) 1698/2005, normele eligibile a cheltuielilor se stabilesc la nivel national sub rezerva conditiilor specifice stabilite in temeiul prezentului regulament, a fost adoptata Hotararea de Guvern nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a masurilor cofinantate din Fondul European Agricol pentru dezvoltare Rurala prin Programul National de dezvoltare Rurala 2007 – 2013, cu modificarile si completarile ulterioare care la art. 7 reglementeaza urmatoarele: cheltuielile generale si specifice necesare pentru realizarea proiectului sunt eligibile daca sunt realizate si efectiv platite de beneficiar dupa data semnarii contractului de finantare si daca indeplinesc, cumulativ urmatoarele conditii:
a)- sunt necesare pentru desfasurarea proiectului si in conformitate cu principiile managementului financiar adecvat ale economiei si ale eficientei costurilor;
b)-  sunt efectuate in conformitate cu prevederile contractului de finantare incheiat cu APDRP;
c)- sunt inregistrate in evidentele contabile ale beneficiarului, sunt identificabile si verificabile si sunt sustinute de originalele actelor de plata, precum si de documente justificative, in conditiile legii.
Or, anterior aprobarii Programului National de Dezvoltare Rurala prin decizia Comisiei Europene din data de 16.07.2008, in data de 10.04.2007 reclamantul S A in calitate de beneficiar, a semnat cu Directia Silvica Brasov, in calitate de prestator, contractul de prestari servicii nr. 164 avand ca obiect executarea de catre prestator a lucrarilor silvice – impaduriri pe suprafata de 3.1 ha, reclamantul asumandu-si astfel pe deplin consecintele executarii unor lucrari de impadurire efectuate anterior aprobarii Programului National de Dezvoltare Rurala si inafara unui eventual contract de finantare ce s-ar fi semnat in urma indeplinirii conditiilor de finantare specifice acestui contract.
Romania a trebuit sa tina cont in elaborarea documentului programatic post – aderare si anume Programul national de dezvoltare Rurala 2007 – 2013 (PNDR) nu doar de prevederile regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurala acordat din Fondul european Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) cat mai ales de prevederile Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltarea rurala acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurala (FEADR), care a aparut in decembrie 2006.
Atributiile Curtii de Justitie a Uniunii Europene sunt altele, si nu aceea de a preciza daca „de ce” un anumit program s-a aprobat prin Decizia Comisiei Europene la o anumita data, respectiv in cazul de fata Programul National de Dezvoltare Rurala elaborat in temeiul prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 si aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2008) 3831 din data de 16.07.2008.
Potrivit art. 267 (ex-articolul 234 Tratatului Comunitatii Europene) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene – versiunea consolidata, Curtea de Justitie a Uniunii Europene are urmatoarele atributii:
„Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte cu titlu preliminar, cu privire la :
a) interpretarea tratatelor;
b) validitatea si interpretarea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile Uniunii;
      In cazul in care o asemenea chestiune se invoca in fata unei instante dintr-un stat membru, aceasta instanta poate in cazul in care apreciaza ca o decizie in aceasta privinta ii este necesara pentru a pronunta o hotarare, sa ceara Curtii sa se pronunte cu privire la aceasta chestiune.
      Avand in vedere atributiile Curtii de Justitie a uniunii Europene apreciaza ca sesizarea Curtii formulata de catre reclamantul S A la termenul de judecata din data de 01.11.2010 nu intra sub incidenta dispozitiilor art. 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii europene – versiunea consolidata, cu atat mai mult cu cat acest PNDR a fost aprobat de Comisia Europeana, nepunandu-se in discutie sub nicio forma de catre acest forum de nivel european nerespectarea regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 si/sau nerespectarea principiilor suprematiei dreptului comunitar si/sau al aplicarii imediate a dreptului comunitar. Reclamantul a efectuat lucrari de impadurire anterior aprobarii Programului National de Dezvoltare Rurala si in afara unui eventual contract de finantare ce s-ar fi semnat in urma indeplinirii conditiilor de finantare specifice acestui contract.
      Paratul M A D R a solicitat respingerea cererii de sesizare a CJUE, aratand urmatoarele:
      Conform art. 234 din Tratatului Comunitatii Europene versiune consolidata publicata in Buletinul Oficial al Uniunii Europene C115/164/2008, Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor; validitatea si interpretarea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sa agentiile Uniunii. In cazul in care o asemenea chestiune se invoca in fata instantei dintr-un alt stat membru, aceasta instanta poate in cazul in care apreciaza ca o decizie in aceasta privinta ii este necesara pentru a pronunta o hotarare, sa ceara Curtii sa se pronunte cu privire la aceasta chestiune. Or in cauza nu se justifica formularea unei asemenea cereri, cu cat , desi reclamantul invoca ca argument necesitatea interpretarii dreptului comunitar si concordanta dreptului intern cu dreptul comunitar, in fapt dupa cum el insusi reclama, scopul este neaplicarea Programului National de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013 PNDR privind utilizarea durabila a terenurilor forestiere, pana la aceasta data ce nu se subscrie nici uneia dintre cele doua ipoteze anterior redate. De altfel, reclamantul nu arata nici care dispozitie din Regulament este necesar a fi interpretata ori care din dispozitia interna este contradictorie dispozitiei comunitare care sa conduca la admiterea cererii de sesizare.
      Intrucat instantei nu-i incumba obligatia de admitere, ci, de apreciere, analizeaza necesitatea acesteia in raport de conditia dezlegarii pricinii, si cum pe de o parte, reclamantul nu a motivat temeinicia pretentiei, iar, pe de alta parte, nici nu justifica asemenea cerere, deoarece nu este necesara dezlegarii cauzei cat timp instanta detine toate elementele necesare formarii convingerii, se constata ca cererea nu poate fi admisa
Paratul Ministerul mediului si Padurilor a solicitat de asemenea respingerea cererii, sustinand urmatoarele: Temeiul de drept invocat de reclamant pentru sesizarea CJUE este art. 267 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana (fost art. 234 Tratatului Comunitatii Europene). Potrivit art. 267 (fost 234 Tratatului Comunitatii Europene) Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte cu titlu preliminar la interpretarea tratatelor; validitatea si interpretarea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile Uniunii;.
      In cazul in care o asemenea chestiune se invoca in fata unei instante dintr-un stat membru aceasta instanta poate in cazul in care apreciaza ca o decizie in aceasta privinta ii este necesara pentru a pronunta o hotarare, sa ceara Curtii sa se pronunte cu privire la aceasta chestiune. Astfel, potrivit articolului indicat de reclamant, daca in fata unei instante dintr-un stat membru se ridica o chestiune legata de interpretarea dreptului comunitar, acea instanta poate (iar daca este vorba de o instanta suprema, a carei hotarare nu mai poate fi atacata potrivit procedurii nationale, este obligata) sa ceara Curtii Europene de Justitie sa se pronunte printr-o hotarare de interpretare asupra normei comunitare.
      In prezenta cauza instanta nationala nu este chemata sa daca aplicarea unei dispozitii a dreptului comunitar, ci sa dispuna obligarea paratilor la aplicarea unui program national adoptat in baza unui regulament comunitar. Pentru a asigura uniformitatea interpretarii dreptului comunitar, CJUE este consultata de catre jurisdictiile nationale atunci cand acestea din urma, avand de aplicat o dispozitie a dreptului comunitar intr-un litigiu cu care sunt sesizate, trebuie sa stie daca aceasta dispozitie este valida sau sa aprecieze sensul pe care inteleg sa-l dea.
      Potrivit actiunii introductive reformulate de reclamant la data de 29.10.2009 petitul cererii este urmatorul:
      - obligarea paratilor de a aplica si de a respecta Programul national de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013 (PNDR) privind utilizarea durabila a terenurilor forestiere, si in mod special Masura Prima Impadurire a terenurilor Agricole – codul masurii 221, si respectiv
      - obligarea paratilor la acordarea sprijinului precizat in program.
      Fata de petitul cererii de chemare in judecata, fata de stadiul judecarii cauzei si in raport de caracterul foarte general al cererii de sesizare a CJUE, apreciaza ca aceasta din urma cerere este inadmisibila. Se arata ca ar fi fost de dorit ca problemele de drept national sa fi fost deja lamurite, or, in cauza nu s-a ajuns in acest stadiu. Potrivit Programului National de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013 (PNDR), fondurile europene nerambursabile se acorda pentru anumite masuri de investitii, inclusiv pentru prima impadurire a terenurilor agricole.
      Pentru a fi eligibile astfel de investitii, trebuie sa indeplineasca anumite conditii si obiective, sa tina cont de nevoile specifice identificate in baza strategiei adoptate si sa fie facute intr-un anumit termen. Institutiile abilitate intocmesc liste cu proiecte eligibile, in ordinea punctajelor obtinute. Exista o procedura clara pentru ca un proiect sa fie eligibil si, odata stabilita eligibilitatea, sa fie finantat, daca, in functie de un punctaj obtinut, se incadreaza intr-o anumita alocare financiara aferenta sectiunii respective.
      Se arata ca la dosar din punctul sau de vedere nu exista nici un indiciu cu privire la indeplinirea cerintelor de eligibilitate de catre reclamant, dupa cum nu exista nicio dovada ca programul ii este aplicabil la data formularii actiunii sau ca ii era aplicabil la data efectuarii investitiei ceea ce face indoielnice atat calitatea sa procesuala activa cat si interesul sau in formularea cererii.
      Pentru implementarea masurilor cuprinse in programul mentionat au fost reglementate criterii de eligibilitate: pentru eventualii beneficiari, pentru terenurile propuse pentru impadurire, pentru lucrarile de impadurire.
    Daca toate aceste cerinte sunt indeplinite, etapa urmatoare este aceea a aplicarii criteriilor de selectie, astfel incat toate proiectele eligibile sa fie punctate in acord cu criteriile reglementate. Considera ca in momentul de fata situatia de fapt si de drept in cauza este departe de a fi lamurita, astfel incat este inadmisibil si prematur sa se formuleze o astfel de solicitare de sesizare a CJUE, careia reclamantul ii solicita sa se pronunte in sensul interpretarii sau stabilirii validitatii dreptului comunitar cu speciala privire asupra regulamentelor care stau la baza formularii actiunii. Chiar daca s-ar aprecia ca fiind admisibila, cererea este incompleta, generala si echivoca si nu contine informatiile necesare si pertinente pentru a permite judecatorului national sa stabileasca interpretarea caror texte din dreptul comunitar este solicitata. Reclamantul a apreciat ca instanta europeana va trebui sa verifice/clarifice modul de interpretare a dreptului comunitar si concordanta dreptului intern cu dreptul comunitar. Cererea nu identifica dispozitiile de drept comunitar relevante in speta sau in ce masura ori pentru ce motiv este contestata claritatea sau previzibilitatea unor anumite norme din dreptul intern. Este necesar sa fie precizate textele a caror interpretare se cere. Astfel spus, sunt necesare referinte clare privind dreptul UE vizat, nu trebuie sa fie o solicitare generala. In absenta unor astfel de precizari, apreciaza ca judecatorul national este in imposibilitatea de a defini cadrul juridic si factual al intrebarii formulate astfel incat Curtea sa dispuna de toate elementele necesare pentru a verifica, daca este cazul aplicabilitatea dreptului comunitar in litigiul principal.
    Pe de alta parte, din jurisprudenta CJUE se desprinde ideea ca utilizarea procedurii intrebarii preliminare nu este necesara daca sensul dispozitiei comunitare indicate in fata instantei nationale, este atat de clar, incat nu lasa loc nici unei indoieli rezonabile ori in cazul in care dispozitia in cauza a mai format obiectul unor intrebari in trecut, iar CJUE s-a pronuntat deja. O norma este suficient de precisa pentru a putea sa fie invocata de catre un individ si aplicata direct de catre instantele interne atunci cand impune o obligatie  in termeni neechivoci. Reclamantul nu mentioneaza daca exista o neclaritate, in ce consta aceasta, respectiv care dispozitii din Regulamentele invocate sunt neclare, ori ce obligatie impusa paratilor prin aceste regulamente trebuie direct aplicata de instanta. In lipsa unor precizari de acest fel, considera ca instanta nu este in masura sa aprecieze care norma comunitara este susceptibila de interpretare, ori, dimpotriva, este suficient de clara pentru a fi aplicata direct. Totodata, instanta trebuie sa stabileasca daca norma era/este aplicabila la data pretinsa de reclamant si daca aceasta norma a fost intr-adevar incalcata de parati.
Parata APIA a solicitat de asemenea respingerea cererii formulate de reclamant, aducand argumente similare cu ale celorlalti parati, in sensul inadmisibilitatii cererii de sesizare a CJUE.
Examinand actele si lucrarile dosarului, cererea reclamantului de sesizare a CJUE si notele scrise depuse de institutiile parate in aceasta privinta, instanta de judecata urmeaza a respinge cererea reclamantului de sesizare a CJUE pentru urmatoarele considerente:
Reclamantul a indicat in cerere si notele scrise intrebarile pe care considera ca ar trebui sa fie adresate Curtii Europene de Justitie, referindu-se in esenta la conformitatea unor norme juridice nationale cu normele comunitare (de drept al Uniunii Europene) invocate de reclamant, anume HG nr.224/2005 prin raportare la art.288 din TFUE, Regulamentul Consiliului (CE) nr.1698/2005 si Regulamentul (CE) nr.1974/2006, Regulamentul CE nr.1782/2003.
      Din starea de fapt dedusa judecatii, asa cum a fost probata pana la data pronuntarii prezentei incheieri de sedinta, rezulta ca reclamantul a procedat, in primul semestru al anului 2007, la impadurirea unei suprafete de teren agricol, receptia calitatii lucrarilor fiind efectuata de angajati ai ITRSV Brasov, in absenta vreunui contract cu vreuna dintre institutiile parate din dosarul cauzei. La inceputul anului 2007 paratul MAPDR a demarat formalitatile de elaborare a PNDR in vederea supunerii sale spre aprobare Comisiei Europene, ca obligatie rezultata din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, in sensul implementarii Regulamentelor in aceasta materie - Regulamentul Consiliului (CE) nr.1698/2005 si Regulamentul (CE) nr.1974/2006 in principal.
      Comisia Europeana a aprobat prin Decizia CCI 2007 RO 06 RPO 001 a CE de aprobare a Programului de Dezvoltare Rurala al Romaniei pentru perioada de programare 2007-2013, prin care se arata ca programul de dezvoltare rurala a fost prezentat de autoritatile romane Comisiei Europene la data de 29 iunie 2007, in urma negocierilor partea romana trimitand Comisiei o forma finala a PNDR in data de 15 februarie 2008. In art.3 din Decizie se prevede ca ”Sunt eligibile cheltuielile achitate efectiv de agentia de plata din program intre 1 ianuarie 2007 si 31 decembrie 2015”, ceea ce inseamna ca s-ar admite aplicarea PNDR cu data de 1 ianuarie 2007. In anexa la Decizie pentru anul 2007 nu este mentionata alocatie FEADR pentru anul 2007, insa AXA 2 de finantare figureaza cu alocatie de 2.293..413.375 euro pentru intreaga perioada a programului 2007-2013.
      Instanta de judecata constata ca, potrivit art.234 alin.1 lit. a din Tratatul CE, Curtea Europeana de Justitie nu decide asupra validitatii unei legi nationale, ci doar interpreteaza Tratatul si alte acte ale Uniunii, insa in speta se pune, in realitate, problema momentului la care se aplica normele europene incidente, prin prisma in special a Deciziei CCI 2007 RO 06 RPO 001 a CE de aprobare a Programului de Dezvoltare Rurala al Romaniei pentru perioada de programare 2007-2013. Pe de alta parte, regulamentele sunt direct aplicabile, similar legii interne, astfel incat instanta de judecata nationala poate face direct la speta aplicarea vreunui regulament al Uniunii Europene, cum sunt regulamentele invocate in cererea de sesizare a CJUE promovata de reclamant, in masura in care aceste regulamente sunt incidente direct intr-o cauza aflata pe rolul instantei nationale.
      Ca atare, instanta de judecata a respins ca neintemeiata cererea reclamantului S.V. A. privind sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu cerere preliminara referitoare la aplicarea directa a dreptului comunitar in materia activitatilor de impadurire a terenurilor agricole, Masura ”Prima impadurire cod 221”.
      Instanta a stabilit termen pentru continuarea judecatii in data de 9 mai 2011.

Red. SGB./ incheiere de sedinta din 11.04.2011
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Competenta materiala

Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018
Dare in plata a unui imobil ipotecat. Competenta materiala in apel apartine sectiei a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului - Decizie nr. 178 din data de 08.03.2017
Desbagubiri solicitate pentru neindeplinirea clauzelor unui contract de servicii turistice. Necompetenta materiala a instantei sesizate - Sentinta civila nr. 78 din data de 26.01.2010
Litigiu de munca. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 1118 din data de 04.12.2009
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016
Cerere de restituire formulata in temeiul art. II (1) din Legea nr. 368/2013. Distinctie intre unitate detinatoare si unitate investita cu solutionarea notificarii. Stabilirea valorii imobilelor pentru care se solicita compensarea. - Decizie nr. 647/Ap din data de 03.05.2016
Pierderea calitatii de asociat urmare a executarii silite a partilor sociale. Nulitatea absoluta a hotararilor AGA adoptate dupa transmiterea partilor sociale catre o terta persoana. - Decizie nr. 433/R din data de 25.10.2016
Interpretarea art. 155 din Legea nr. 31/1990. Reprezentarea in instanta a societatii pentru recuperarea prejudiciului cauzat. Excludere din societate. - Hotarare nr. 882/Ap din data de 21.06.2016