PRETENTII. FACTURI NEACHITATE, PENALITATI DE INTARZIERE. LIPSA CONTRACT.

Prin sentinta civila nr. 3152/29.11.2013 PRONUNTATA DE Judecatoria RV s-a respins actiunea formulata de reclamanta SC CD SA prin mandatar CRCMS SRL impotriva paratului LEA, actiune avand ca obiect c/v facturi pentru energia electrica consumata si penalitati de intarziere.
Instanta a retinut ca potrivit art. 969  alin. 1 din Vechiul Cod Civil (art. 1270 din Noul Cod Civil), conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, iar din interpretarea art. 1082 din Vechiul Cod civil (art. 1548 din Noul Cod Civil) instanta a retinut ca in materie contractuala neexecutarea culpabila a obligatiei se prezuma, revenind partii reclamante doar sarcina de a dovedi existenta obligatiei decurgand din conventie, respectiv a obligatiei paratului  de a achita contravaloarea energiei furnizate, proba care nu a fost facuta in cauza in nici un fel de catre reclamanta.
Din analiza dispozitiilor  art. 249 Cod procedura civila, instanta a retinut ca revine reclamantei obligatia de a-si dovedi pretentiile invocate. 
A mai motivat ca reclamanta nu a depus la dosar nicio dovada din care sa reiasa existenta unui contract intre reclamanta si parat, contract care sa fie semnat de parti in executarea caruia sa fi fost emise facturile in cauza.
Facturile emise pe numele paratului, s-a apreciat ca nu au nicio forta probanta in ceea ce priveste dovedirea existentei unui contract intre parti, aceste fiind simple inscrisuri emise in mod unilateral de reclamanta si  care nu au fost semnate sau insusite in vreun fel de parat, de esenta inscrisului sub semnatura privata fiind existenta semnaturii partilor de la care emana. 
De asemenea, instanta de fond a considerat ca nu sunt intemeiate nici sustinerile reclamantei, potrivit carora facturile emise au fost acceptate de catre parat, intrucat acesta nu le-a contestat in conditiile art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice.
De asemenea, nu a fost primita nici apararea reclamantei,  potrivit careia nu este nevoie de contractul incheiat cu paratul, intrucat contractele in materie sunt contracte de adeziune aprobate prin Decizia ANRE nr.57/1999, publicata in Monitorul Oficial, astfel incat nimeni nu poate invoca necunoasterea legii si neinsusirea clauzelor prevazute in contractele cadru.
Instanta a  considerat ca aceasta sustinere este neintemeiata, intrucat si in situatia in care ar fi vorba de contracte de adeziune, reglementate prin lege, pentru ca drepturile si obligatiile rezultate din aceste contracte sa ia nastere, este nevoie de o manifestare de vointa a partilor in acest sens,  pentru a se naste raportul juridic respectiv.
Apelul declarat de reclamanta impotriva acestei sentinte a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 106/09.04.2014 de catre Tribunalul T, care a retinut ca din analiza disp. art. 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin HGR 1007/2004, rezulta fara echivoc ca intre parti trebuie sa existe un contract incheiat in forma scrisa, care trebuie sa cuprinda cel putin clauzele din contractul cadru.
Faptul ca prin decizia nr. 57/1999 a ANRE au fost aprobate contractele cadru pentru consumatorii de energie electrica si ca decizia a fost publicata in M.O., nu poate duce la concluzia ca partile au incheiat un contract de adeziune incepand cu data la care s-a inregistrat consumul de energie electrica in locuinta paratului, in conditiile in care nu s-a depus o dovada ca acel contract a fost semnat, element esential pentru dovedirea consimtamantului la incheierea oricarui act juridic