litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999)

Dosar nr.
TRIBUNALUL GORJ
SECTIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Sentinta Nr. 767/2012
Sedinta publica de la 24 Februarie 2012
Pe rol judecarea cererii de chemare in judecata formulata de reclamanta G.M. impotriva paratului D.R.C., avand ca obiect litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, constatand ca dosarul nr. 14441/95/2011 are acelasi obiect si acelasi parti ca si cauza dedusa judecatii, astfel ca sunt indeplinite cerintele prevazute de art. 962 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, tribunalul, avand in vedere si dispozitiile prev. de art. 164 C.proc.civ. dispune conexarea dosarului nr. 14441/95/2011,   dosarul 14057/95/2011..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciaza cauza in stare de judecata si retine dosarul spre solutionare, avand in vedere ca s-a solicitat judecarea si in lipsa in lipsa.
TRIBUNALUL

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 02.12.2011, sub nr. de dosar .._, reclamanta G.M. a chemat in judecata paratul D.R.C., solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului sa ii acorde concediul de odihna integral pe anul 2011.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca in data de 18.10.2011 a depus o cerere de concediu si i s-a aprobat ca in perioada 01-30.11.2011 sa efectueze cele 22 zile de concediu de odihna ramase neefectuate, deoarece a inceput efectuarea concediului de odihna la data de 17.01.2011, iar incepand cu data de 20.01.2011 a fost internata in spital 6 luni, revenind la serviciu la data de 20.07.2011.In data de 03.11.2011 a primit decizia nr. 4549/02.11.2011 prin care a fost chemata la serviciu, comunicandu-i-se ca are dreptul pe anul 2011 doar la 12 zile de concediu de odihna intrucat a fost in concediu medical timp de 6 luni.
Impotriva acestei decizii, a formulat contestatie in data de 07.11.2011, fiindu-i respinsa potrivit adresei nr. 4675 din data de 14.11.2011.
Precizeaza reclamanta ca a fost bolnava independent de vointa sa si pentru toata aceasta perioada a beneficiat de concediu medical platit si fiind functionar public nu a avut activitatea suspendata pe perioada concediului medical, perioada recunoscuta ca vechime in munca si drept urmare apreciaza ca se ia in calcul concediul de odihna si pentru aceasta perioada.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 5 din HG nr. 250/1992,  art. 22 din O.G. 6/2007, art. 7 alin.1 din Directiva 2003/88/CE si art. 145 din Codul Muncii.
Desi legal citat, paratul nu a formulat intampinare, dar la solicitarea instantei a depus la dosar intampinare prin care a aratat ca in anul 2011, reclamanta a efectuat un numar de 12 zile de concediu de odihna din numarul de 25 de zile cuvenite, intrucat aceasta a fost in concediu medical in perioada 25.01.2011-21.07.2011, iar conform prevederilor art. 117 din Legea 188/1999, privind Statutul functionarilor publici, dispozitiile acestei legi se completeaza cu legislatia muncii iar art. 145 alin. 2 din Codul Muncii, prevede ca durata efectiva a concediului de odihna se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic.
Examinand cererea dedusa judecatii prin prisma motivelor de fapt si drept invocate de parti si in raport de dispozitiile legale aplicabile in materie, tribunalul o retine ca fiind intemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Reclamanta G.M. are calitatea de functionar public, ocupand functia de asistent social in cadrul P.S. La data de 17.01.2011, aceasta a inceput efectuarea concediului de odihna aferent anului 2011, insa la data de 20.01.2011, datorita unor afectiuni de sanatate, a fost internata in spital, beneficiind de concediu medical pana la data de 20.07.2011. Dupa revenirea la serviciu, la data de 18.10.2011, reclamanta a formulat o cerere pentru efectuarea a 22 de zile din concediul de odihna pe anul 2011 ramase neefectuate, datorita faptului ca a fost in concediu medical, cerere aprobata de primarul comunei.
Prin adresa nr. 4549/02.11.2011, P.S. i-a comunicat reclamantei ca mai are dreptul la efectuarea a doar 12 zile din concediul de odihna, datorita faptului ca in cursul anului a beneficiat de 6 luni de concediu medical.
Impotriva acestei adrese, reclamanta a formulat o contestatie, care a fost respinsa prin adresa nr. 4675/14.11.2011, cu motivarea ca potrivit prevederilor art. 117 din Legea 188/1999, privind Statutul functionarilor publici, dispozitiile acestei legi se completeaza cu legislatia muncii iar art. 145 alin. 2 din Codul Muncii, prevede ca durata efectiva a concediului de odihna se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic.
Tribunalul retine ca potrivit art. 35 alin. 1 din legea 188/1999 privind statutul functionarilor publici, functionarii publici au dreptul, in conditiile legii, la concediu de odihna, la concedii medicale si la alte concedii, iar potrivit art. 22 alin. 1 din OG nr. 6 din 24 ianuarie 2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acorda functionarilor publici in anul 2007, functionarii publici au dreptul anual la un concediu de odihna platit, in raport cu vechimea lor in munca.
La alin. 3 din acelasi articol, se prevede ca in cazul in care functionarul public, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau partial, concediul de odihna la care avea dreptul in anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei in cauza, autoritatea sau institutia publica este obligata sa acorde concediul de odihna neefectuat, pana la sfarsitul anului urmator.
Aceste dispozitii se completeaza cu dispozitiile HG nr. 250/1992, conform art. 22 alin. 7 din OG nr. 6/2007, care statueaza ca celelalte prevederi ale Hotararii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, cu modificarile ulterioare, raman in vigoare.
Potrivit art. 5 din HG nr. 250/1992, salariatii care au lipsit de la serviciu intregul an calendaristic, fiind in concediu medical sau in concedii fara plata acordate potrivit art. 25 alin. (3), nu au dreptul la concediul de odihna pentru acel an, iar in cazul in care perioadele de concedii medicale si de concedii fara plata prevazute la art. 25 alin. (3), insumate, au fost de 12 luni sau mai mari si s-au intins pe 2 sau mai multi ani calendaristici consecutivi, salariatii au dreptul la un singur concediu de odihna, acordat in anul reinceperii activitatii, in masura in care nu a fost efectuat in anul in care s-a ivit lipsa de la serviciu pentru motivele prevazute la alin. (1).
Drept urmare, tribunalul constata ca apararea paratului in sensul ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 145 din Codul Muncii nu poate fi primita, intrucat potrivit art. 117 din legea 188/1999, dispozitiile acestei legi se completeaza cu prevederile legislatiei muncii, precum si cu reglementarile de drept comun civile, administrative sau penale, dupa caz, in masura in care nu contravin legislatiei specifice functiei publice.
Or, asa cum s-a aratat, dreptul functionarilor publici la concediul de odihna este reglementat de dispozitiile legale susmentionate, iar dispozitiile art. 145 alin. 2 din Codul Muncii contravin acestor dispozitii si ca atare nu pot fi aplicate in cauza dedusa judecatii.
In ceea ce priveste interpretarea dispozitiilor art. 5 din HG nr. 250/1992, tribunalul retine ca aceasta trebuie sa fie facuta prin prisma dispozitiilor art. 7 din Directiva (CE) Nr. 88 din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru, potrivit carora "Statele Membre iau masurile necesare pentru ca orice lucrator sa beneficieze de un concediu anual platit de cel putin patru saptamani in conformitate cu conditiile de obtinere si de acordare a concediilor prevazute de legislatiile si/sau practicile nationale".
Referitor la acest articol, Curtea  de Justitie a Comunitatilor Europene, prin Hotararea  din 20 ianuarie 2009 in cauzele conexate C-350/06 si C-520/06, Gerhard Schultz-Hoff c/ Deutsche Rentenversicherung Bund (C-350/06) si Stringer si altii c/ Her Majesty‘s Revenue and Customs (C-520/06), a stabilit ca "Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca se opune unor dispozitii sau unor practici nationale care prevad ca dreptul la concediul anual platit se stinge la expirarea perioadei de referinta si/sau a unei perioade de report stabilite de dreptul national chiar si in cazul in care lucratorul s-a aflat in concediu medical in toata perioada de referinta sau intr-o parte din aceasta si incapacitatea sa de munca a continuat pana la incetarea raportului sau de munca, motiv pentru care nu a putut sa isi exercite dreptul la concediul anual platit".
Astfel, CJCE a aratat la punctul 22 din respectiva hotarare ca "Este cert ca finalitatea dreptului la concediul anual platit este aceea de a-i permite lucratorului sa se odihneasca si sa dispuna de o perioada de destindere si de recreere. Astfel, aceasta finalitate difera de cea a dreptului la concediul medical. Acesta din urma se acorda lucratorului pentru ca acesta sa poata sa se refaca dupa o boala", iar la pct. 38 ca "trebuie aratat ca, potrivit articolului 5 alineatul 4 din Conventia nr. 132 a Organizatiei Internationale a Muncii din 24 iunie 1970 privind concediile anuale platite (revizuita), "[_] absentele de la serviciu pentru motive independente de vointa persoanei angajate interesate, precum absentele datorate unei boli, [_] vor fi calculate ca parte din perioada de serviciu".
Mai departe, la pct. 40 din hotarare, Curtea a aratat referitor la dreptul lucratorilor la concediul de odihna ca "(_)Directiva 2003/88 nu face nicio distinctie intre lucratorii care, in perioada de referinta, sunt absenti de la serviciu pentru ca se afla in concediu medical, de scurta sau de lunga durata, si cei care au lucrat efectiv in perioada mentionata", iar la punctul 41 a concluzionat ca "(_) in ceea ce priveste lucratorii aflati in concediu medical prescris in mod legal, un stat membru nu poate conditiona dreptul la concediul anual platit conferit chiar de Directiva 2003/88 tuturor lucratorilor (Hotararea BECTU, citata anterior, punctele 52 si 53) de obligatia de a fi lucrat efectiv in perioada de referinta stabilita de statul mentionat".
Drept urmare, prin raportare la considerentele hotararii susmentionate, tribunalul retine ca orice salariat, fie el functionar public sau personal contractual, in situatia in care in cursul unui an calendaristic s-a aflat o perioada in concediu medical prescris in mod legal, are dreptul la efectuarea intregului concediu de odihna prevazut de lege pentru anul respectiv si nu numai la o parte din acesta, in raport de perioada efectiv lucrata, asa cum in mod gresi sustine paratul.
Fata de toate considerentele ce preced, tribunalul urmeaza sa admita actiunea de fata si sa oblige paratul sa acorde reclamantei restul de 13 zile din concediul de odihna aferent anului 2011, ramase neexecuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite actiunea promovata de reclamanta G.M, domiciliata in _..in contradictoriu cu paratul D.R.C..
Obliga paratul sa acorde reclamantei restul de 13 zile din concediul de odihna aferent anului 2011, ramase neexecuate.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 24.02.2012 la Tribunalul Gorj.